Indicatorii variatiei

Pentru caracterizarea variaţiei există o mare diversitate de indicatori, fiecare dintre aceştia
prezentând o semnificaţie şi o metodologie de calcul specifice.
Indicatorii variaţiei utilizaţi în analizele statistice pot fi grupaţi după mai multe criterii:
după numărul variantelor luate în calcul (sau după gradul lor de sinteză) avem indicatori
simpli şi indicatori sintetici;
după modul de sistematizare a datelor primare, există indicatori ai variaţiei calculaţi pentru
serii de distribuţie unidimensionale şi indicatori ai variaţiei calculaţi pentru serii
multidimensionale;
după modul de calcul şi exprimare, există indicatori ai variaţiei calculaţi ca mărimi absolute
şi ca mărimi relative.

Indiferent de natura lor, indicatorii variaţiei oferă informaţii necesare nu numai pentru
cunoaşterea variabilităţii seriilor statistice analizate, ci şi pentru aprecierea „calităţii”
valorilor tipice utilizate în procesul decizional.

Indicatorii simpli sunt folosiţi pentru caracterizarea gradului de împrăştiere a unităţilor

colectivităţii cercetate faţă de medie sau faţă de o anumită valoare din serie. Se pot
exprima atât în unităţi absolute, aceleaşi ca şi cele ale caracteristicii studiate, cât şi în
mărimi relative, calculate în raport cu media.
Aceşti indicatori sunt:
amplitudinea variaţiei şi
abaterile individuale ale fiecărui termen de la media lor.

Amplitudinea variatiei ofera posibilitatea deliminarii campului de variatie a unui fenomen si

se prezinta sub doua forme:
Amplitudinea absoluta (Aa)- se obtine ca diferenta intre valoarea maxima (Xmax) si
valoarea minima (Xmin) a seriei.

Amplitudinea relativa (Ar)- se calculeaza ca raport intre amplitudinea absoluta si media

aritmetica, exprimandu-se procentual.

Amplitudinea relativa permite aprecierea si compararea gradului de variatie pentru doua

colectivitati statistice in care caracteristica de grupare se exprima in unitati de masura
diferite.

Abaterile individuale permit cunoasterea structurii variatiei la nivelul fiecarei unitati

statisitce

Abaterile individuale absolute (dai)- se calculeaza ca diferenta intre fiecare valoare

inregistrata si media aritmetica a seriei.

Abaterile individuale relative (dri)- se calculeaza ca raport intre abaterile individuale

absolute si media aritmetica a caracteristicii studiate, exprimandu-se procentual.
Indicatorii sintetici sunt:
abaterea medie liniară,
dispersia,
abaterea standard şi
coeficientul de variaţie.

Abaterea medie liniara se calculeaza ca o medie aritmetica simpla sau ponderata a

abaterilor absolute ale termenilor seriei de la media lor, luate sub forma de modul.

Abaterea medie liniara arata, in medie, cu cat se abat termenii seriei de la media lor.
Prezinta dezavantajul ca nu tine seama de semnul algebrice, acordand aceeasi importanta
atat abaterilor pozitive cat si abaterilor negative.
Abaterea medie liniara poate fi un indicator concludent numai daca seria prezinta un grad
mare de omogenitate.

Abaterea medie liniară se calculează şi se analizează nu numai pentru seriile de distribuţie,

ci şi pentru seriile cronologice sau teritoriale.

Acest indicator are o valoare informaţională importantă, deoarece nivelul său avertizează
asupra tendinţei evolutive a fenomenului supus analizei. Această metodă poate fi folosită
pentru analiza variabilităţii unor indicatori, precum: producţia fabricată, volumul vânzărilor,
volumul stocurilor etc.

Cunoscută şi sub denumirea de varianţă, dispersia se calculează ca o medie aritmetică

simplă sau ponderată a pătratelor abaterilor termenilor seriei de la tendinţa lor centrală.
Aceasta înseamnă că în calculul dispersiei poate fi luată în considerare media sau alt
indicator al tendinţei centrale (mediana, modul).

Dispersia este un indicator abstract, nu are formă concretă de exprimare şi arată modul în
care valorile caracteristicii gravitează în jurul mediei.
Măsoară variaţia totală a caracteristicii studiate datorită cauzelor esenţiale şi
întâmplătoare. Este un indicator util în verificări de ipoteze statistice, în calculul altor
indicatori statistici etc.

Denumita si abatere medie patratica, abaterea standard se calculeaza ca o medie patratica

simpla sau ponderata a abaterilor valorilor seriei fata de media lor

Abaterea standard este indicatorul cel mai frecvent folosit pentru analiza variatiei unei serii
statistice

Dezavantajul abaterii standard constă în faptul că se exprimă în aceeaşi unitate de măsură

ca şi variantele caracteristicii. Ea nu permite compararea variaţiei a două colectivităţi în
care caracteristica se exprimă în unităţi de măsură diferite. De asemenea, oferă o imagine
deformată asupra mărimii variaţiei atunci când se compară două colectivităţi de acelaşi fel
în care diferă ordinul de mărime al caracteristicii studiate.

Coeficientul de variaţie (Cv)

Deoarece atât media, cât şi abaterea standard sunt indicatori exprimaţi în unităţi de măsură
concrete, ei nu pot fi folosiţi pentru compararea a două serii de date exprimate în unităţi de
măsură diferite. Spre exemplu, nu putem compara mediile şi abaterile standard calculate
pentru două serii referitoare la vânzarea unor produse pe o piaţă, cu valori exprimate fizic,
dacă aceste produse se exprimă în unităţi de măsură diferite. Pentru înlăturarea acestui
inconvenient se calculează parametrul adimensional denumit coeficient de variaţie.

statistica reprezintă un ansamblu de principii si metode cu ajutorul cărora putem obţine

informaţii utile despre un set de date.

Statistica reprezinta stiinta colectarii datelor, a prezentarii lor intr-o forma sistematica, a
analizarii acestora si a interpretarii informatiilor numerice obtinute

Domeniul statisticii poate fi subdivizat in două arii:

Statistica descriptivă se ocupă cu colectarea, clasificarea, caracterizarea și prezentarea

datelor numerice. Nu le explică sau interpretează.

Statistica inferenţială se ocupă cu interpretarea datelor oferite de statistica descriptivă si cu

prelucrarea acestora pentru a formula concluzii și lua decizii.

Alegerea tipului statisticii adecvate este determinată de scopul cercetării, de ipoteze și de

datele colectate

statistica se utilizează pentru

A descrie un proces
A trage concluzii dintr-un set de rezultate/măsurători
A testa ipotezele
A testa relațiile dintre variabile.
Statistica oferă rigoare științifică deciziilor.
Pentru a utiliza statistica este necesară familiarizarea cu: limbajul statistic; cu conceptele
fundamentale, cu etapele cercetării statistice.

Statistica studiază fenomenele si procesele care prezintă următoarele particularităţi:

se întâlnesc la un număr mare de unităţi;
variază ca nivel de la o unitate la alta;
sunt definite, circumscrise în timp, în spaţiu si ca structură organizatorică (adică sunt
entităţi distincte circumscrise in timp, spaţiu si organizatoric);
Aceste fenomene se numesc fenomene de masă si constituie obiectul de studiu al statisticii.
Pentru a putea cunoaste aceste fenomene, nu este de ajuns să studiem âateva unităţi
purtătoare a acestor fenomene, ci este necesar să avem viziunea ansamblului, a intregului,
să studiem un număr suficient de mare de cazuri pentru ca ele să fie sub incidenţa legii
numerelor mari.

Obiect si metoda in statistica

Fenomenele studiate de statistică (fenomene stochastice sau statistice) sunt fenomene
nedeterministe, influenţate, de regulă, de un număr mare de factori cu acţiune sistematică
sau aleatoare, esenţială sau neesenţială, cu acţiune intr-un acelasi sens sau in sensuri
diferite. Acest tip de fenomene sunt guvernate de legi statistice, care se manifestă ca
tendinţă si care pot fi cunoscute, identificate si studiate doar prin cercetare ansamblului
unităţilor la care se produc.
În antiteză cu fenomenele stochastice, există fenomene deterministe, univoc determinate,
care apar sub influenţa unui număr restrans de cauze si care se manifestă cu aceeasi
valoare/nivel, dacă si cauzele care le-au generat sunt aceleasi. Spre deosebire de
fenomenele de masă, fenomenele deterministe pot fi cunoscute, identificate si cercetate pe
cale experimentală. Totodată, valabilitatea lor poate fi probată la nivelul fiecărui caz
individual in parte (așa se întamplă, de regulă, cu fenomenele din stiinţele naturii – fizică,
chimie etc.).

Putem spune ca metoda statisticii este constituita din *totalitatea operatiilor, tehnicilor,
procedeelor si metodelor de investigare statistica a fenomenelor ce apartin unor procese
de tip stochastic*

Colectivitatea sau populaţia statistică cuprinde un ansamblu de fenomene individuale care

au o trăsătură esenţială comună, adică au aceeaşi natură calitativă, care face obiectul
investigaţiei statistice.

Colectivităţile statistice pot fi:

a) colectivităţi statice care exprimă o stare, un nivel, la un moment dat. De exemplu,
populaţia Republicii Moldova la data de 1 ianuarie 2020. Ea cuprinde totalitatea indivizilor
care trăiesc pe acest teritoriu, dar care se diferenţiază după trăsături pe care le posedă:
varstă, ocupaţie ş.a.
b) colectivităţi dinamice care concretizează un proces, o devenire in timp. De exemplu:
mişcarea naturală a populaţiei Republicii Moldova pe perioada anilor 1995- 2019.

Unităţile statistice (de observare) reprezintă mulţimea numărabilă de elemente care compun colectivitatea
statistică.
Unităţile statistice ale colectivităţii au caracter obiectiv, sunt independente şi dispun de anumite proprietăţi,
calităţi, care se numesc de obicei criterii sau caracteristici. De exemplu criteriile
pentru persoană: varsta, studiile, ocupaţia, inălţimea, greutatea, starea familială ş.a.; criteriile pentru
intreprinderi: forma de proprietate, activitatea, numărul de angajaţi, fondul social (statutar) ş.a.
Se pot întalni două tipuri de unităţi statistice:
simple (un salariat, un agent economic, un obiect, o părere);
complexe (o grupă de studenţi sau o echipă de salariaţi, o familie sau o gospodărie, o categorie de mărfuri)
Statistica studiază fenomenele prin criteriile lor. Cu cat colectivitatea este mai omogenă, cu atat mai multe
criterii commune au unităţile ei şi cu atat mai puţin variază valorile lor. Omogenitatea statistică a
elementelor colectivităţii presupune proprietatea esenţială de a fi de aceeaşi natură calitativă, de a aparţine
aceluiaşi teritoriu şi aceluiaşi timp, fie unui moment, fie unui interval de timp.

Variabila statistică (caracteristică statistică)

Reprezintă o însusire, o proprietate măsurabilă a unei unităţi statistice, întâlnită la toate unităţile care aparţin
aceleiasi colectivităţi si care prezintă variabilitate (variază ca nivel) de la o unitate statistică la alta.

Variabilele statistice sunt de numeroase tipuri, putand fi clasificate după următoarele criterii:
după dimensiunea în care sunt definite, avem:
de timp (care se referă la dimensiunea temporală, de tipul anului infiinţării unor firme sau al duratei necesare
pentru completarea unui formular);
de spaţiu (care se referă la loc, la spaţiu, de tipul localităţii de resedinţă a unor persoane sau al zonei de
amplasare a sediului unor firme)
atributive (care se referă la un atribut, altul decat timpul sau spaţiul, de tipul greutăţii corporale, profesiei
unor persoane, cifrei de afaceri a unor agenţi economici).

după tipul variaţiei, variabilele numerice pot fi:

cu variaţie continuă, atunci cand pot lua, practic, orice valoare intr-un interval din domeniul lor de valori;
cu variaţie discontinuă (discrete), atunci cand pot lua doar anumite valori, strict determinate intr-un interval
din domeniul lor de valori.
In cele mai multe cazuri, deosebirea, diferenţa intre variabilele cu variaţie continuă si cele cu variaţie
discretă se poate face stabilind dacă datele provin dintr-o numărătoare sau dintr-o măsurătoare (primele sunt
discrete, cele din urmă continue).

Varinta statistica- nivelul sau valoarea unei variabile, indiferent de natura/tipul acestei variabile, intalnita la
o anumita unitate se numeste varianta

Frecventa unei variante- este numarul de aparitii ale acelei variante, la toate unitatile unei colectivitati

Date statistice- reprezinta observatiile rezultate dintr-o cercetare statistica, sau ansamblul valorilor colectate
in urma unei cercetari statistice

Scale de masurare a datelor statistice

Pentru ca datele statistice să poată fi supuse prelucrării prin metode statistice, ele trebuie
măsurate, adică exprimate cantitativ, cu ajutorul numerelor.
Măsurarea este operaţia prin care fiecărei observaţii, fiecărui aspect cantitativ sau
calitativ al unităţilor statistice (obiectelor, evenimentelor etc.) li se atribuie în mod
sistematic numere.
Modalitatea prin care se atribuie această valoare numerică, precum si semnificaţia ei depinde
de nivelul de măsurare. Fiecărui nivel de măsurare ii corespunde o anumită scală de măsurare, care
poate fi identificată in funcţie de operaţiile matematice ce pot fi efectuate cu datele statistice. Toate
operaţiile matematice permise pentru o anumită scală sunt valabile si pentru toate scalele inferioare
ei, dar nu si pentru cele următoare.

Cele patru scale de măsurare, in ordinea crescătoare a preciziei, sunt:

Scala nominala , categoriala

 1. Scala nominală (categorială)
Este scala cu cel mai scăzut nivel al preciziei, utilizată pentru a atribui variantelor
caracteristicii măsurate „însusiri”, cu scopul de a stabili diferenţe calitative între
observaţii.
sau
Scala nominală – valorile determinate cu ajutorul aceste scale permit doar încadrarea
elementele unei populaţii în categorii. Cu ajutorul valorilor astfel determinate nu se pot
realiza ierarhii între elementele populaţiei studiate

Altfel spus, „numerele” atribuite pe această scală au rolul de a identifica, de a reprezenta

diferitele clase sau categorii, fără a impune o anumită relaţie de ordine intre ele, fără ca aceste
„numere”(insusiri) să aibă vreo semnificaţie cantitativă.
Rolul scalei nominale: de a incadra unităţile statistice in grupe/clase/categorii diferite, după
un anumit criteriu, fără a indica dacă o categorie este mai bună sau mai puţin bună decat alta, dacă
o categorie este mai largă sau mai restransă decat alta.

Scala ordinala

1. Scala ordinală (categorială)

Oferă un plus de precizie în „măsurare”, faţă de scala nominală, deoarece ea nu numai

că împarte unităţile colectivităţii studiate în clase/grupe omogene diferite, din punct de
vedere al unei caracteristici, ci permite si stabilirea unei relaţii de ordine între aceste
clase/grupe.

Scala de interval, cardinala

 1. Scala de interval (cardinală)

Scala de raport, proportional

1. Scala de raport (proporțională)
Caracteristici:
se aplică variabilelor numerice, având cel mai înalt nivel de precizie;
două valori, măsurate pe această scală se află, indiferent de unitatea de măsură
folosită, în acelasi raport una faţă de alta;
pe această scală sunt permise si operaţiile de multiplicare si de divizare;
punctul de origine (zero) este unul fix, rigid, este zero absolut, matematic si reprezintă
absenţa caracteristicii;
unitatea de măsură poate fi aleasă arbitrar.

Procesul de cercetare statistica

 Procesul de cercetare statistică presupune parcurgerea următoarelor etape, succesive si
distincte, in funcţie de scopul si obiectivele urmărite:
culegerea si inregistrarea datelor (observarea statistică);
prelucrarea datelor;
analiza si interpretarea rezultatelor, astfel incat să se obţină un volum suficient de
informaţii, cu un grad de exactitate acceptabil, utilizandu-se, totodată, un minim de resurse
materiale, financiare si umane.
In etapa de observare statistică are loc culegerea si inregistrarea datelor de la unităţile
colectivităţii, referitoare la toate variabilele studiate, pe baza unui program riguros si sistematic.
In etapa de prelucrare datele sunt sistematizate, centralizate si sunt calculaţi indicatori
statistici ce caracterizează toate laturile fenomenului urmărit. In etapa de analiză si interpretare are
loc compararea rezultatelor obţinute, verificarea ipotezelor, formularea concluziilor si
fundamentarea calculelor de prognoză, cu alte cuvinte se construieste fundamentul stiinţific pe
baza căruia se vor adopta deciziile manageriale care să ducă la soluţionarea problemei reale.

Procesul cunoaşterii statistice presupune organizarea şi parcurgerea unor etape distincte şi succesive care includ operaţiile de
observare sau culegere a datelor, de sistematizare şi prelucrare, de analiză şi interpretare a rezultatelor. Aceasta este de fapt o
CERCETARE STATISTICĂ

Etapele cercetării statistice sunt:

— observarea statistică — etapă în care se culeg date şi informaţii
statistice de la unităţile colectivităţii, pentru toate caracteristicile urmărite;
— prelucrarea statistică — etapă în care datele sunt sistematizate şi
sunt calculaţi indicatorii statistici primari şi derivaţi, absoluţi şi sintetici ce
caracterizează fenomenul studiat;
— analiza şi interpretarea rezultatelor
— etapă în care sunt verificate
ipotezele, formulate concluziile şi fundamentate procesele decizionale.

Observarea statistică reprezintă acţiunea de culegere de la unităţile statistice a informaţiilor referitoare la caracteristicile
urmărite, după criterii riguros stabilite.

Observarea trebuie să îndeplinească anumite condiţii: de cantitate (volum) şi calitate, astfel:

satisfacerea condiţiei de cantitate presupune obţinerea în timpul stabilit a tuturor datelor necesare pentru efectuarea studiului
statistic;
satisfacerea condiţiei de calitate presupune asigurarea conţinutului veridic al datelor culese, în vederea obţinerii unor rezultate
cât mai exacte, afectate de erori cât mai mici.

Observarea se efectuează după un PROGRAM riguros, care trebuie să cuprindă O SERIE DE ELEMENTE METODOLOGICE SI
ORGANIZATORICE

Problemele metodologice definesc scopul observării, obiectul şi unita-tea de observare, programul, purtătorii de date, timpul şi
locul observării.
Tabelul 1. Carcateristica elementelor metodologice ale observării statistice
Rezolvarea problemelor organizatorice ale programului unei observări statistice special organizate are ca scop favorizarea
desfăşurării în cele mai bune condiţii a culegerii datelor.
Printre cele mai importante probleme organizatorice se numără:
 studierea materialelor rezultate din cercetările anterioare;
 elaborarea listei unităţilor care vor fi supuse observării;
 recrutarea şi instruirea cadrelor care urmează să participe la cercetarea statistică;
 elaborarea măsurilor de îndrumare şi control;
 organizarea activităţilor legate de procesul de înregistrare;
 tipărirea şi difuzarea formularelor observării statistice;
 iniţierea unor acţiuni de popularizare a cercetării statistice;
 elaborarea devizului lucrării şi asigurarea fondurilor necesare.
Astfel, problemele organizatorice se referă la asigurarea celor mai bune condiţii pentru desfăşurarea observării statistice.

Datele statistice sunt mărimi concrete, rezultate din studiile efectuate prin numărare, măsurare sau calcul statistic. Ele pot fi
primare, prelucrate, publicate sau stocate în baze sau bănci de date. Mesajul datelor statistice este informaţia statistică.

În scopul satisfacerii nevoilor de informații statistice la nivel de entitate economică, entitate publică, la nivel macroeconomic
este creat și funcționează un sistem informațional adecvat.
În Republica Moldova, ca si in alte tări există un sistem informațional statistic național unitar. Acest sistem informațional este
instituționalizat în cadrul Biroului Național de Statistică al Moldovei (BNS www.statistica.md )
În sistemul informațional statistic un rol important joacă BĂNCILE DE DATE. Acestea permit în mod operativ, prin interogare, să
se furnizeze date individuale despre întreprinderi, dare agregate pe diferite niveluri și profiluri, precum și date calculate pe baza
celor existente în bancă.

Datele din intrare ale băncii sunt indicatorii primari referitor la unitatea statistică.
Indicatorii primari se obțin din indicatorii elementari prin interogarea băncii de date
Indicatorul statistic reprezintă expresia numerică a unor fenomene, procese, activităţi sau categorii economice şi sociale, definite
în timp, spaţiu şi structură organizatorică.

din punct de vedere al gradului de cuprindere al numărului de unităţi în cadrul procesului de observare, pot fi:
a) observări totale (înregistrări totale) – se realizează prin înregistrarea tuturor unităților colectivității, după criterii unitare
potrivit programului observării. În această categorie sunt cuprinse înregistrări, precum: recensă-mântul şi raportările statistice
(dările de seamă statistice);
b) observări parţiale (înregistrări parţiale) – se realizează prin înregis-trarea doar de la o parte din unităţile colectivității (eșantion
sau colectivitate de selecţie), parte care trebuie să fie reprezentativă în raport cu întreaga colectivitate

2) din punct de vedere al modului în care este caracterizat fenomenul, observările pot fi:
a) statice – cele care înregistrează date referitoare la volumul și structura unei colectivităţi statice, delimitată ca volum la un
moment dat;
b) dinamice – cele care înregistrează derularea unui proces care evo-luează în timp, care este într-o continuă transformare.
3) din punct de vedere al modului de organizare, observările pot fi:
a) cu caracter permanent, denumite și curente, continue – cele în care datele sunt înregistrate sistematic;
b) observări speciale – sunt organizate de către organul oficial central de statistică de fiecare dată când este necesar, în vederea
realizării unei analize cât mai aprofundate a fenomenelor complexe existente în societate.
4) din punct de vedere al timpului de efectuare, observările se pot clasifica, astfel:
 observări curente – cele în care unitățile colectivității sunt observate permanent;
 observări periodice (de momente) – sunt observări special organizate în vederea obținerii de date asupra colectivităţilor
neincluse în observa-țiile curente;
 observări unice (ocazionale) vizează fenomene cu caracter de discontinuitate.

Observarea se poate realiza prin înregistrarea directă a datelor sau in-direct, fie prin interogare (pe bază de chestionar), fie prin
preluarea datelor deja existente în documente contabile.
Alegerea celei mai potrivite metode de observare trebuie să se facă în raport cu natura specifică a fenomenelor studiate, cu
sursele de informaţie de care dispunem şi care pot fi utilizate, cu mijloacele de prelucrare a infor-maţiei pe care le avem, precum
și cantitatea de informaţii existentă în băncile de date statistice.
Metodele de observare folosite frecvent sunt:
• rapoartele statistice;
• cercetarea selectivă (sondajul);
• recensământul;
• ancheta statistică;
• observarea părţii principale;
• monografia.

Recensământul este o metodă de observare totală, cu caracter periodic care surprinde un fenomen în mod static. Este una din
cele mai vechi metode de observare, întâlnită încă din antichitate (recensăminte ale populaţiei).
Recensământul asigură o fotografiere, o surprindere a unui fenomen la un anumit moment de timp (moment critic). În Republica
Moldova se organizează două tipuri de recensământ:
recensământul populației și al locuințelor;
recensământul general agricol.

recensământul populaţiei este „un proces de culegere, prelucrare şi publicare a datelor demografice, economice şi sociale, la un
timp specificat şi valabile pentru toate persoanele din ţara respectivă sau de pe un teritoriu delimitat“.

Sistemul raportărilor statistice (sistemul dărilor de seamă statistice) constituie metoda de înregistrare prin care, în principal se
asigură datele necesare pentru caracterizarea mersului procesului economic în sectorul public.
Un raport statistic reprezintă un document oficial prin care fiecare este obligat să raporteze periodic forurilor în drept rezultatele
obținute în activitatea sa, într-o anumită perioadă de timp.
Rapoartele statistice se caracterizează prin obligativitatea întocmirii și prezentării în forma și termenele stabilite, folosindu-se o
metodologie unitară de calcul al indicatorilor raportați.
În concluzie, sistemul rapoartelor statistice poate fi considerat ca o metodă de observare statistică totală realizată pe bază de
documente, care surprinde fenomenul în continuă desfășurare, cu o periodicitate bine precizată pentru completarea și
transmiterea datelor, cu responsabilitate stipulată prin lege pentru cei care semnează asupra autenticității datelor.

Sondajul este folosit în statistică atunci când, din diferite motive, trebuie să se înlocuiască observarea totală de mare amploare,
printr-o observare parțială.
Din această cauză, eșantionul trebuie să îndeplinească condiția de reprezentativitate. În sensul cel mai general, prin
reprezentativitate se înțelege că în eșantion să se întâlnească aceleași structuri, trăsături esențiale și valori tipice, ca în populație.

Metoda selectivă se utilziează frecvent și cu mare eficiență la cercetarea bugetelor de familie, la înregistrarea prețurilor pe piața
liberă, la controlul statistic al calității mărfurilor, la planificarea și organizarea experimentelor în variate domenii de activitate
(cercetări tehnologice, cercetările sociologice etc.)
Ancheta statistică se caracterizează prin culegerea unor informații, îndeosebi de la populație, prin chestionare speciale de
observare, care se difuzează direct sau prin posta. Persoanele care primesc aceste chestionare, fără să formeze o populație
reprezentativă, răspund benevol la întrebările din formular și le restituie organizației, care efectuează această înregistrare. De
exemplu, la un târg de mostre (expoziție) se difuzează chestionare tipărite, care sunt benevol completate de vizitatori. Prin
prelucrarea datelor culese prin anchete se obțin informații orientative asupra fenomenului, spre doesebire de sondajul statistic
la care extinderea asupra întregului ansamblu este destul de riguroasă.

Observarea părții principale este o metodă de observare parțială special organizată care se aplică pentru obținerea operativă a
informațiilor despre o populație structurată pe grupe de importanță diferită. Înregistrând date numai pentru grupele care ocupă
cea mai mare pondere, se poate estima suficient de corect valoarea unor idnicatori ce interesează în raport cu întregul ansamblu
(de exemplu, estimarea preliminară a roadei medii la hectar de fructe se poate face neglijând gospodăriile individuale de
dimensiuni mici).
 Monografia statistica este o metoda de observare partiala, special organizata, avand ca obiectiv cunoasterea multilaterala si in
profunzime a unei singure unitati complexe. Ea are, de regula, un caracter multidisciplinar (monografia unei localitati, companii).

Erorile de observare (înregistrare) se întâlnesc în procesul de culegere a datelor statistice şi se pot datora obiectului observării,
anchetatorului, mijloacelor de înregistrare, metodei de culegere a datelor sau condiţiilor externe. Aceste erori pot fi de două
feluri: întâmplătoare şi sistematice. Erorile de observare pot fi înlăturate prin controlul statistic.

Prin eroare statistică înţelegem, în sens larg, diferenţa dintre nivelul real al unui indicator şi cel rezultat din investigaţia statistică.

Controlul cantitativ este un control de volum al datelor, prin care se verifică completitudinea acestora. Acest control presupune:
verificarea primirii tuturor formularelor la centrul de prelucrare;
verificarea completării rubricilor.
Controlul calitativ presupune verificarea naturii calitative a datelor culese. Acesta poate fi: aritmetic și logic.