Tema 4.

INDICATORII STATISTICI SINTETICI REZULTATIVI DIN

PRELUCRAREA DATELOR

UC 4. Stăpânirea sistemului de indicatori.

Abilități:
- definirea noțiunilor de indicatori primari şi derivați;
- recunoașterea indicatorilor primari şi derivați;
- aplicarea metodelor de calcul a indicatorilor.

Unităţi de conţinut:
4.1. Indicatorii statistici și funcțiile acestora.
4.2. Indicatorii statistici primari (mărimi absolute).
4.3. Mărimile relative şi regulile de comparare a datelor.
4.4. Tipurile de mărimi și metodologia calculării lor.

REPERE DE CONȚINUT:
4.1. Indicatorii statistici și funcțiile acestora.
Indicatorul este expresia numerică ce caracterizează din punct de vedere
cantitativ un proces sau fenomen economic, social, financiar etc.
Indicatorul reflectă numeric activitatea economică sub anumite aspecte ale
acesteia, fluxurile materiale şi bănești care se formează între agenții economici şi oferă
informațiile necesare pentru orientare, analiză şi decizie în acțiunea economică.
Indicatorul statistic este o caracteristică cantitativă şi calitativă de apreciere a
trăsăturilor fenomenelor cercetate definite în timp, spațiu şi structură organizatorică.
Conținutul şi formele pe care le îmbracă indicatorii necesită o clasificare a acestora
care poate fi exprimată prin funcțiile pe care le îndeplinesc.
Funcțiile indicatorilor statistici
1. Funcția de pârghie economico-financiară, care este dată de complexitatea
ansamblului de factori şi corelații, cu influențe asupra fenomenului studiat şi
deciziilor care trebuie luate în vederea obținerii unor rezultate superioare;
2. Funcția de comandă a indicatorilor, care are rolul primordial de transmitere a
deciziilor economice a utilizatorilor, sub forma condițiilor şi limitelor de
variație a unor parametri care influențează asupra deciziilor;
3. Funcția de comparare, care derivă din aceea că fenomenele studiate sunt
variabile, fapt ce necesită cunoașterea modificărilor intervenite ca structură sau
nivel de dezvoltare;
 4. Funcția de analiză implică existența variabilelor complexe, care, la rândul lor,
se pot descompune într-un produs de mai mulți factori sau într-o sumă de mai
multe elemente componente.;
5. Funcția de sinteză, care implică utilizarea indicatorilor sub formă de valori
medii; valorile individuale diferite se sintetizează într-o expresie numerică care
devine tipică şi esențială pentru toate fenomenele omogene;
6. Funcția de estimare, care se utilizează în scopul măsurării tendinței de
dezvoltare a fenomenului, variabil în timp şi spațiu şi din punct de vedere
organizatoric;
7. Funcția de verificare a ipotezelor şi de testare a semnificației, una dintre cele
mai importante, deoarece fenomenele sunt diverse şi variabile în timp şi spațiu
datorită influenței unui ansamblu de factori interni şi externi;
8. Funcția de măsurare, reflectare şi cunoaștere, se includ indicatorii care provin
direct din datele mulțimii cercetate, ei sunt considerați ca bază a cunoașterii
fenomenelor fiind supuși în continuare unei prelucrări succesive.
Indicatorii sunt caracterizați de mărimi absolute, medii şi relative care după gradul
de detaliere a informațiilor, pot fi:
- indicatori sintetici, care dispun de un grad înalt de concentrare a informației;
- indicatori analitici, cu un grad ridicat de detaliere a informației, care furnizează
aspecte de detaliu asupra indicatorilor sintetici.
După metoda de obținere a indicatorilor şi rolul acestora în cercetare indicatorii
pot fi împărțiți în două categorii:
- indicatori absoluți;
- indicatori derivați (rezultați din calcule).

4.2. Indicatorii statistici primari (mărimi absolute).

Indicatorii statistici primari sunt mărimile care exprimă volumul, mărimea,
valoarea fenomenelor studiate. Se deosebesc trei tipuri de mărimi absolute:
- individuale;
- de grupă;
- generale (de sumă).
Alegerea unităților de măsură depinde de esența fenomenelor cercetate, de
particularitățile lor fizice şi social-economice. Mai des se întâlnesc 4 tipuri de unități:
- naturale;
- bănești (valorice);
- de muncă;
 - naturale convenționale.
Mărimile absolute caracterizează:
- existența resurselor materiale, bănești şi de muncă;
- mărimea volumului producerii diferitor tipuri de produse;
- se întrebuințează pentru alcătuirea planurilor, verificarea îndeplinirii lor;
- servesc drept bază pentru calcularea altor mărimi statistice etc.

4.3. Mărimile relative şi regulile de comparare a datelor

Mărimile relative în statistică se numesc indicatori generali care caracterizează
raportul cantitativ al două mărimi statistice comparabile.
Mărimile relative se obțin prin raportul mărimilor de acel fel precum şi prin
raportul mărimii de diferite nume (neomogene).
În dependență de baza de comparație mărimile relative pot fi exprimate în diferite
forme: coeficient, procente, promile, prodecimile etc.
Alegerea unității de măsură depinde de scopul cercetării sau de expresivitatea
unității de măsura utilizată pentru cercetarea data:
- dacă mărimea relativă > 1 – are loc majorarea,
- dacă mărimea relativă < 1 – are loc diminuarea,
- dacă mărimea relativă = 1 – nu este schimbare.
Principalele condiții de calcul corect al mărimilor relative sunt condițiile de
comparabilitate a datelor. Se recomandă următoarele aspecte, care trebuie să fie luate
în considerație la asigurarea comparabilității datelor:
- datele (numărătorul şi numitorul) va aparține obligatoriu unuia şi aceluiași obiect
ori grupe de obiecte; - să fie comparabile în privința esenței fenomenelor concrete;
- datele (numărătorul şi numitorul) trebuie să fie calculat după una şi aceiași
metodologie;
- datele în valori se calculează în aceleași prețuri comparabile.

4.4. Tipurile de mărimi și metodologia calculării lor.

În dependență de funcția de cunoaștere pe care o îndeplinesc, mărimile relative se
grupează în mai multe tipuri:
1. Mărimile relative ale îndeplinirii planului se obține prin raportarea:
Nivelul efectiv in anul de gestiune / Nivelul planificat in anul de gestiune x100%
 2. Mărimile relative ale dinamicii sunt utilizate pentru caracterizarea evoluției
fenomenelor în timp şi sunt specifice seriilor cronologice (dinamice). Mărimile relative
ale dinamicii se calculează ca un raport:
Nivelul anului de gestiune / Nivelul anului de bază x100%
Nivelul anului de gestiune / Nivelul anului precedent x100%
3. Mărimile relative de structură se folosesc ori de câte ori o colectivitate
statistică este separată în grupe, subgrupe sau clase după variația uneia sau mai multor
caracteristici de grupare, sau după anumite criterii şi se determină ca raportul:
Nivelul fiecărei unități a colectivității / Suma tuturor unităților colectivității x
100%
4. Mărimile relative de coordonare caracterizează coraportul dintre anumite
unități ale întregului, una din care se ia ca bază pentru comparare Mărimile relative de
intensitate se calculează ca raportul caracteristicilor de origine diferită aflate într-o
anumită legătură. De regulă, ea se determină în raport la 100 sau 1000 de unități (100
ha de suprafață, 1000 de locuitori etc.) şi are o denumire concretă.
5. Mărimile relative ale comparației (compararea în spațiu).
Nivelul unei caracteristici a fenomenului (întreprindere, raion, țară etc.) /
Nivelul caracteristicii respective pe altă întreprindere, raion, țară etc. x 100%

ÎNTREBĂRI DE AUTOEVALUARE

1. Care sunt funcțiile indicatorilor statistici?

2. Care sunt caracteristicile indicatorilor statistici?
3. Ce reprezintă funcția de măsurare?
4. Ce reprezintă funcția de comparare?
5. Care este diferența dintre funcția de analiză și sinteză?
6. Ce reprezintă funcția de estimare?
7. Ce reprezintă funcția de verificare a ipotezelor şi de testare a semnificației?
8. Care sunt tipurile de indicatori statistici?
9. Ce reprezintă mărimile relative?
10. Care sunt cerințele pentru calculul unei mărimi relative?
11. Ce reprezintă mărimile relative de structură?
12. Ce reprezintă mărimile relative de coordonare sau de corespondență?
13. Ce reprezintă mărimile relative ale dinamicii?
14. Ce reprezintă mărimile relative ale programării (planificării)?