Tema 4. Indicatorii statistici.

Indicatori absoluți și relativi

 Planul temei 4

4.1. Esența și rolul indicatorilor statistici.

Clasificarea lor.
4.2. Indicatorii statistici primari (mărimi
absolute).
4.3. Tipurile de mărimi relative și metodologia
calculării lor.
 4.1. Esența și rolul indicatorilor statistici. Clasificarea lor.

• Indicatorul este expresia numerică ce

caracterizează din punct de vedere cantitativ un
proces sau fenomen economic, social, financiar
etc., sau îl definește evoluția în funcție de
condițiile concrete de loc și timp și legătura
reciprocă cu alte fenomene.
• Indicatorul reflectă numeric activitatea economică
sub anumite aspecte ale acesteia, fluxurile
materiale și bănești care se formează între agenții
economici și oferă informațiile necesare pentru
orientare, analiză și decizie în acțiunea economică.
 4.1. Esența și rolul indicatorilor statistici. Clasificarea lor.

• Indicatorii sunt purtători de informație, avînd un conținut real,

obiectiv, concis determinat, putînd fi utilizați unilateral sau în
interdependență reciprocă.
• Rezultatele prin care se evidențiază trăsăturile cantitative și
calitative ale fenomenelor și proceselor social-economice, sub
raportul volumului, structurii, intensității, interdependențelor și
modificării lor în timp și în spațiu, sunt exprimate sintetic și
analitic prin intermediul indicatorilor.
• În cadrul activității economice, producerea, circulația și
utilizarea informației este un proces conștient, organizat care,
în general, este structurat sub forma uni sistem de indicatori
economico-sociali cu ajutorul cărora se caracterizează complex,
cantitativ, calitativ fenomenele și procesele respective.
4.1. Esența și rolul indicatorilor statistici. Clasificarea lor.

Indicatorul statistic este o caracteristică cantitativă și calitativă de

apreciere a trăsăturilor fenomenelor cercetate definite în timp, spațiu și
structură organizatorică.
Conținutul și formele pe care le îmbracă indicatotii necesită o
clasificare a acestora care poate fi exprimată prin funcțiile pe care le
îndeplinesc:
• Funcția de pârghie economico-financiară, care este dată de
complexitatea ansamblului de factori și corelații, cu influențe asupra
fenomenului studiat și deciziilor care trebuie luate în vederea obținerii
unor rezultate performante;
• Funcția de comandă a indicatorilor, care are rolul primordial de
transmitere a deciziilor economice a utilizatorilor, sub forma condițiilor
și limitelor de variație a unor parametri care influențează asupra
deciziilor;
 4.1. Esența și rolul indicatorilor statistici. Clasificarea lor.

• Funcția de comparare, care derivă din aceea că fenomenele studiate sunt

variabile, fapt ce necesită cunoașterea modificărilor intervenite ca structură
sau nivel de dezvoltare. Compararea se poate efectua ca diferență sau ca
raport;
• Funcția de analiză implila că existența variabilelor complexe, care, la rândul
lor se pot descompune într-un produs de mai mulți factori sau într-o sumă de
mai multe elemente componente. Se apreciază în ce măsură valorile
individuale diferite se regăsesc și dau conținut real inicatorilor sintetici
calulați;
• Funcția de sinteză, care implică utilizarea indicatorilor sub formă de valori
medii; valorile individuale diferite se sintetizează într-o expresie numerică
care devine tipică și esențială pentru toate fenomenele omogene;
• Funcția de estimare, care se utilizează în scopul măsurării tendinței de
dezvoltare a fenomenului, variabil în timp și spațiu și din punct de vedere
organizatoric;
 4.1. Esența și rolul indicatorilor statistici. Clasificarea lor.

• Funcția de verificare a ipotezelor și de testare a semnificației,

una dintre cele mai importariabile ante, deoarece fenomenele sunt
diverse și variabile în timp și spațiu datorită influenței unui
ansamblu de factori interni și externi;
• Funcția de măsurare, reflectare și cunoaștere, se includ
indicatorii care provin direct din datele mulțimii cercetate, ei sunt
considerați ca bază a cunoașterii fenomenelor fiind supuși în
continuare unei prelucrări succesive.

Indicatorii utilizați în cercetarea statistică se împart în:

- indicatori sintetici primari (mărimi absolute) – exrimă direct nivelul
caracteristicii cercetate;
- indicatori sintetici derivați (mărimi relative, medii, coeficienți,
indici), care se obțin în faza de prelucrare a mărimilor absolute prin
aplicarea diferitor metode și procedee de calcul.
 4.2. Indicatorii statistici primari (mărimi absolute)
Mărimile care exprimă volumul, mărimea, valoarea fenomenelor studiate se
numesc mărimi statistice absolute. Mărimile absolute se obțin în rezultatul sumării
sau totalizării materialelor statistice primare.

Importanța științifică și practică:

• caracterizează existența resurselor materiale, bănești și de muncă;
• caracterizează mărimea, volumul diferitor produse;
• se întrebuințează pentru alcătuirea planurilor și a prognozei;
• mărimile absolute sunt baza de calcul al altor mărimi statistice.

Se deosebesc trei tipuri de mărimi absolute:

• individuale;
• de grupă;
• generale.
 4.2. Indicatorii statistici primari (mărimi absolute)

• Mărimile absolute individuale – exprimă mărimea, valoarea a diferitor

unități a mulțimii compuse.
• Mărimi de grupă și generale – exprimă mărimea, volumul, valoarea unui
grup de unități sau a mulțimii totale.
Unitățile de măsură a mărimilor absolute, mai des se întîlnesc
următoarele unități de măsură:
 naturale – care exprimă măsura de greutate, de volum, lungime, lățime
(kg, t, ha, km);
 bănești – se întrebuințează pentru caracteristica indicatorilor statistici
exprimați prin valoare (lei, mii lei, ex: valoarea producției agricole
globale - mii lei);
 de muncă – se întrebuințează pentru măsurarea consumurilor de muncă,
se folosesc pentru calcularea productivității muncii (om-zile, om-ore);
 convenționale – se transformă cu ajutorul coeficientului de recalculare
(cap. conv.).
 4.3. Tipurile de mărimi relative și metodologia calculării lor

Mărimi relative în statistică se numesc indicatorii

generalizatori ce caracterizează raportul cantitativ a două mărimi
statistice comparabile.
• Mărimea care se compară (numărătorul) se numește mărime
curentă (de gestiune, de comparare). Mărimea cu care se
compară (numitorul) se numește baza mărimii relative (baza de
comparare).
• Mărimile relative se obțin prin raportul mărimilor de același fel,
de aceeași origine. Mărimea relativă poate fi: > 1; < 1; = 1.
• Mărimea relativă mai poate fi obținută prin raportul a două
mărimi de origine diferită, ce se află într-o anumită legătură. Și
așa mărime relativă poartă denumirea de mărime relativă cu
nume (ex: densitatea populației = populația totală /suprafață).
 4.3. Tipurile de mărimi relative și metodologia calculării lor

Regulile de aplicare corectă la calcularea indicatorilor sau a

mărimilor relative:
• datele din care se calculă mărimile relative trebuie să fie comparabile,
adică: datele (numărătorul și numitorul) trebuie să aparțină la unul și același
grup sau grupă de obiecte;
• să fie comparabile în privința esenței fenomenului concret (ex: să vedem
dacă s-a îndeplinit planul de realizare a strugurilor, trebuie de avut
cantitatea vîndută și planul de realizare: Qfapt / Qplan; % de îndeplinire a
planului pe vînzări);
• datele (numărătorul și numitorul) trebuie să fie calculate după una și aceeași
metodologie (ex: cum s-a modificat productivitatea muncii:
Qprod/Cons.om-ore; Cons om-ore/Qprod);
• datele în valoare trebuie să fie calculate în aceleași prețuri comparabile;
• datele trebuie să fie calculate în unele și aceleași unități de măsură (q/q, t/t),
excepție face mărimea relativă cu nume (ex: mln.pers/mii km – adică
densitatea populației).
 4.3. Tipurile de mărimi relative și metodologia calculării lor

În dependență de funcția de cunoaștere pe care o

îndeplinesc mărimile relative se grupează în mai multe
tipuri:
• Mărimea relativă a îndeplinirii planului = De fapt s-a
îndeplinit în anul curent / Plan anul curent × 100 %.
• Mărimea relativă a însărcinării plănuite = Plan pe
viitor / De fapt s-a îndeplinit în anul curent sau anul
precedent sau în anul de bază × 100 %.
• Mărimea relativă a structurii = caracterizează
componența mulțimii studiate și arată cota fiecărei
părți în mulțimea totală.
4.3. Tipurile de mărimi relative și metodologia calculării lor

• Mărimea relativă de coordonare – caracterizează

coraportul dintre anumite părți ale unui tot întreg, una din
care se ia ca bază de comparare.
• Mărime relativă a intensității – se calculează prin
compararea caracteristicilor de origine diferită, dar care
se află într-o anumită legătură.
• Mărime relativă a dinamicii – ca ritmul de creștere sau
ritmul sporului.
• Mărimea relativă de comparație – se folosește cînd se
compară în spațiu două entități, două raioane