Tema 4.

Indicatori statistici
4.1. Noţiune de indicator statistic. Tipuri de indicatori statistici (primari şi derivați)
4.2. Noţiune de indicator relativ (mărime relativă). Tipuri de mărimi relative.

4.1. Noţiune de indicator statistic. Tipuri de indicatori statistici (primari şi derivați)

Indicatorul statistic este expresia numerică a unui fenomen, proces sau a unei
categorii economico-sociale, definite în timp, spaţiu şi ca structură organizatorică.
El este rezultatul procesului cercetării statistice, are un conţinut real, obiectiv
determinat, o formă de calcul şi o formă specifică de exprimare.
Pentru cunoaşterea fenomenelor de masă, indicatorii statistici îndeplinesc
mai multe funcţii: de măsurare, de comparare, de analiză sau sinteză, de estimare, de
verificare a ipotezelor şi/sau de testare a semnificaţiei parametrilor utilizaţi în
modelele statistice.
După modul de obținere în procesul cercetării statistice, indicatorii statistici
se pot grupa în : indicatori primari (sau absoluţi) şi indicatori derivaţi.
Indicatorii primari sau absoluţi (mărimi absolute) se obţin în procesul
prelucrării primare prin centralizarea/agregarea datelor care provin dintr-o observare
totală sau parţială. Ei exprimă direct nivelul real de dezvoltare al caracteristicii
cercetate, caracterizând fenomenul sau procesul la modul cel mai general din punct
de vedere cantitativ.
Ei rezultă în urma observării şi centralizării statistice a datelor individuale de masă, fie prin înregistrarea
directă, fie prin însumarea totală sau parţială a datelor individuale de acelaşi fel. Datele primare se exprimă în unităţi
de măsură specifice caracteristicii observate (m, kg, cm, cm, bucăţi, etc.), deosebindu-se între ele numai în privinţa
ariei de cuprindere şi a momentului / perioadei de înregistrare.
Indicatori derivaţi se obţin prin comparări, abstractizări, generalizări, prin
aplicarea unor procedee specifice de prelucrare a indicatorilor primari.
Indicatorii derivaţi au menirea de a analiza și aspectele calitative a
fenomenelor şi proceselor cercetate, întrucât exprimă relaţia dintre părţile
colectivităţii; dintre diferite caracteristici statistice; legăturile de interdependenţă
dintre fenomene; contribuţia diferiţilor factori de influenţă la variaţiile unui fenomen
complex etc.
Indicatorii statistici derivaţi, în mod frecvent, se obţin prin comparaţii.
Comparaţiile pot fi efectuate între date prin diferenţă sau prin raportare.
În urma comparării prin diferenţă a datelor care se referă la unităţi de timp
diferite, unităţi teritoriale diferite, părţi diferite din colectivitate, se obţine indicatorul
derivat – modificare absolută, unde acest indicator semnificând creşterea sau
reducerea absolută, economia sau pierderea absolută. Comparaţia prin diferenţă
poate fi făcută numai pentru termeni de acelaşi fel, exprimaţi în aceleaşi unităţi de
măsură. Rezultatul obţinut arată cu câte unităţi diferă, în mărime absolută, termenul
comparat de termenul considerat ca bază de comparaţie. Comparația respectivă oferă
informaţii utile, arătând cu cât diferă două fenomene aflate în locuri diferite,
înregistrate la momente sau perioade diferite, cu cât unul este mai mare (sau mai mic)
decât celălalt, cu cât a crescut sau s-a redus etc.

1
 Indicatorii statistici derivaţi care se obţin în urma comparării datelor prin
raportare se numesc indicatori relativi sau mărimi relative.
Indicatorii derivaţi se calculează sub formă de: mărimi relative, mărimi
medii, indicatori ai variaţiei, indici statistici, indicatori ce caracterizează corelaţia
dintre două sau mai multe caracteristici etc. Fiecare dintre aceşti indicatori exprimă
anumite trăsături ale colectivităţii şi numai prin utilizarea combinată a indicatorilor
absoluţi şi derivaţi se ajunge la cunoaşterea multilaterală a fenomenelor studiate în
continua lor dezvoltare.
4.2. Noţiune de indicator relativ (mărime relativă)
O primă cale de trecerea de la concret la abstract, de la mărimi absolute la
mărimi derivate îl reprezintă calculul și analiza indicatorilor relativi (mărimi
relative)
Indicatorul relativ este rezultatul comparării sub formă de raport a doi
indicatori statistici şi exprimă printr-un singur număr proporţiile indicatorului primar
raportat faţă de indicatorul luat ca bază de raportare (comparare).
Semnificația reală a conținutului mărimilor relative calculate este asigurată
în măsura în care:
 între termenii comparaţi există o corespondenţă logică (legătură
obiectivă), de condiționare sau de cauzalitate;
 este asigurată comparabilitatea datelor din punctul de vedere al
conținutului, sferei de cuprindere, metodologia de calcul, unităților de
măsură, surselor de informații etc.;
 baza de comparaţie este reprezentativă ca timp, ca spațiu sau ca
structură organizatorică (este semnificativă, reprezintă într-adevăr un
temei real pentru a măsura şi exprima termenul comparat, pentru a obţine
o informaţie pertinentă şi utilă).
Mărimile relative se exprimă în unități de măsură concrete, în coeficienți, în
unități, în procente, promile, prodecimile, procentimile etc.

Coeficient statistic este raportul a doi indicatori de aceeaşi natură, exprimaţi

în aceleaşi unităţi de măsură. El este o mărime adimensională şi abstractă din punct
de vedere statistic, nefiind exprimat în nici un fel de unităţi de măsură concrete
economice.
Rezultatul raportului poate fi un număr întreg sau o fracţie. Deseori, pentru a
mări expresivitatea rezultatului, el se înmulţeşte cu 100, 1000,10000, adică rezultatul
se exprimă în procente, promile, prodecimile etc.
Rezultatul raportului în unități arată câte unităţi din indicatorul raportat revin
la o singură unitate a indicatorului bază de raportare.
Forma cea mai simplă de exprimare a mărimilor relative este în unităţi sau
coeficienţi.

2
 Tipuri de mărimi relative.
Mărimile relative se împart în următoarele categorii:
 de structură
 ale planului
 de coordonare (de comparare, de corespondență)
 ale dinamicii
 de intensitate.
Mărimile relative de structură. Calculul acestor mărimi este impus de
necesitatea cunoaşterii aprofundate a compoziţiei acelor colectivităţi care au fost
separate în grupe şi subgrupe după variaţia uneia sau mai multor caracteristici de
grupare. Aceste mărimi arată în ce raport se află fiecare element sau grup de elemente
ale colectivităţii faţă de nivelul sau volumul întregii colectivităţi. În funcţie de natura
seriei de date a cărei structură se analizează conţinutul informaţional al mărimii
relative de structură poate fi acela de pondere şi greutate specifică şi respectiv de
frecvenţă relativă. Într-o serie statistică ponderea sau greutatea specifică (g i) a unui
anumit element (xi) în totalul colectivităţii ( xi ) se obţine pe baza relaţiei:
xi
gi   100
 xi
În cazul unei serii de distribuţie (repartiţie) de frecvenţă, fiecare mărime
relativă de structură exprimă ponderea grupului de elemente (x i) în totalul general,
grupul obţinându-se prin centralizare, fie prin produsele de frecvenţă (x ini). Notând
cu (ni) frecvenţa de înregistrare a elementelor de acelaşi fel, contribuţia unei grupe
omogene la formarea nivelului global al colectivităţii se determină potrivit relaţiei:
x i  ni
gi   100
 xi  ni

Mărimile relative care arată în ce raport se află numărul unităţilor din fiecare
grupă (ni) faţă de numărul unităţilor din întreaga colectivitate (∑ni) se mai cheamă
şi frecvenţe relative (ni,%). Relaţia de calcul este:
ni
ni,%   100
 ni

Mărimile relative de structură posedă următoarea proprietate: suma

mărimilor relative de structură este egală cu unitatea sau cu 100%, în dependenţă de
forma de exprimare lor.  g i  1sau100 
ni,%  1sau100

Se reprezintă grafic prin diagrame de structură.

Mărimile relative ale planului sunt specifice oricărei economii moderne. În

economia de piaţă aceste mărimi se calculează numai la nivelul fiecărei unităţi
economice sau societăţi comeriale în funcţie de programele elaborate privind
aprovizionarea, producţia şi realizarea producţiei. Indiferent de natura proprietăţii şi

3
de nivelul de organizare la care se referă pentru calculul acestor indicatori este nevoie
de următorii indicatori:
 x0 - nivelul fenomenului realizat în perioada de bază;
 xpl - nivelul fenomenului planificat (programat) în perioada
curentă;
 x1 - nivelul fenomenului realizat în perioada curentă.
Se pot calcula următoarele mărimi relative ale planului:
 mărimea relativă a sarcinii de plan (Cpl/0) se obţine prin raportarea
nivelului planificat ale activităţii pentru perioada curentă sau viitoare (xpl) la
nivelul realizărilor (x0) din perioada premergătoare celei de plan:
x pl
C pl / 0  100
x0
 mărimea relativă a realizării planului (C1/pl) caracterizează gradul
de realizare a sarcinilor prevăzute în plac. Se calculează prin raportarea
nivelului realizărilor din perioada curentă (x1) la nivelul planificat pentru
aceeaşi perioadă (xpl):
x1
C1 / pl  100
x pl
Mărimile relative ale planului se reprezintă grafic folosind diagrama prin
coloane.
Mărimile relative de coordonare (de comparare) caracterizează raportul
numeric în care se găsesc doi indicatori de acelaşi fel aparţinând unor grupe ale
aceleiaşi colectivităţi statistice sau unor colectivităţi de acelaşi fel dar situate în spaţii
diferite.
Notând cu xa şi xb cele două valori comparate, în funcţie de scopul cercetării,
mărimea relativă de coordonare va fi:
C a / b  a  100 Cb / a  b  100
x x
xb xa

Proprietatea acestor mărimi relative este: C a / b  C b / a  1 .

Se reprezintă grafic prin diagrame prin coloane şi benzi.
Mărimile relative ale dinamicii se utilizează pentru caracterizarea evoluţiei
în timp a fenomenelor. Ca mod general de calcul se obţin ca raport între nivelul
fenomenului dintr-o perioadă (raportată) şi nivelul aceluiaşi fenomen din perioada
anterioară (baza de comparaţie). Vor fi prezentate în detaliu în capitolele “Serii
dinamice” şi “Indicii”.
I1x/ 0  1  100
x
x0
Se reprezintă grafic prin diagrame prin coloane și cronograme.
Mărimile relative de intensitate sunt considerate caracteristici derivate care
se obţin prin raportarea a doi indicatori absoluţi de natură diferită ce se află într-un
raport de interdependenţă. Se pot calcula la nivelul unităţilor complexe ale

4
colectivităţii, al grupelor sau subcolectivităţilor. Aceste mărimi au o largă
aplicabilitate în statistică şi se pot prezenta sub formă de :
 densitatea unui fenomen (ex.: densitatea populației);
 productivitatea socială a muncii (ex.:PIB/Populație ocupată);
 eficiența medie a fondurilor fixe (ex.:PIB/Valoarea medie a
fondurilor fixe);
 intensitatea participării țării la schimbul internațional
(ex.:Export/Numărul mediu anual al populație);
 indicatori statistici care caracterizează nivelul dezvoltării
economice a unei ţări (ex.:PIB/loc) etc.
La nivelul fiecărei unităţi notând în general mărimea relativă de intensitate cu zi,
indicatorul de la numărător (raportat) cu xi şi cel de la numitor ( baza de raportare)
cu yi care în toate cazurile poate fi interpretat ca frecvenţă a caracteristicii derivate
obţinute, atunci relaţia este:
x
zi  i
yi
Mărimile relative de intensitate, calculându-se sub formă de rapoarte cu numitori
diferiţi şi având conţinut de mărime medie nu admit operaţia de adiţiune. Deci,
mărimea relativă la nivelul ansamblului (zi) nu este o sumă a mărimilor relative
parţiale, ci ca o medie a acestora, sau poate fi calculată agregând separat variabilele
de la numărător şi numitor:

z 
 x i

y
i
i

Forma de exprimare a mărimilor relative de intensitate este concretă şi

diferită în funcţie de indicatori comparaţi. Pentru reprezentarea grafică a acestor
mărimi se pot folosi: diagramele prin coloane şi diagramele prin figuri geometrice
de suprafaţă.