Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Vom reţine modelul general prin raportarea la cel mai dinamic component al său, anume
partidismul. Dependent de modul cum se organizează şi funcţionează partidele politice, de
varietatea şi de tradiţiile lor, de raportul de forţe din societate, sistemele politice se pot
clasifica astfel:
1. Sistemul politic pluralist;
2. Sistemul politic al partidului dominant;
3. Sistemul politic partid-stat.
Sistemul politic pluralist se caracterizează prin funcţionarea mai multor partide politice,
alternanţa la putere fiind asigurată fără ca vreunul dintre ele să realizeze o dominaţie durabilă.
Sistemele pluraliste, dependente de fragmentarea votului, se definesc şi prin structura
policromă a guvernului, regula constituind-o coaliţiile guvernamentale.
Ca subtip, menţionăm sistemul politic bipartidist unde, prin tradiţie, doar două dintre
partidele existente alternează la putere (rotativa guvernamentală), aşa cum o arată, spre
exemplu, experienţa politică americană.
Sistemul politic cu partid dominant este definit prin distanţarea categorică şi de durată a
unui partid politic faţă de celelalte, puterea politică având aceeaşi structură şi componenţă
timp îndelungat. Monopolul partidului dominant se realizează în baza funcţionării unui sistem
electoral corect şi a respectării celorlalte principii ale democraţiei. Exemplu: Japonia.
Sistemul politic partid-stat se caracterizează prin monopolul nelegitim al unui singur
partid, prin supunerea statului de către partidul unic (exemplul statelor comuniste). În acest
caz, realizarea funcţiile vitale ale sistemului politic se realizează prin constrângere violentă şi
birocraţie excesivă.
Este un sistem politic nedemocratic, care promovează interesul de grup sau de clasă, care
în raport cu societatea sunt în minoritate, excluzând opţiunile şi voinţa majorităţii, interesele şi
aspiraţiile acestora.
Între noţiunea de sistem politic şi cea ce regim politic există o strânsă legătură şi
chiar, în anumite condiţii teoretice, o suprapunere până la identificare. Astfel, o serie de
politologi consideră că regimul politic trebuie privit şi definit ca organizarea întregului sistem
politic. Pe de altă parte, există opinia că noţiunea de sistem politic, ca ansamblu de roluri
interdependente sau de interacţiuni care permit alocarea autoritară a resurselor politice, este
mai vastă decât cea de regim politic, înglobând-o şi depăşind-o totodată. Cu alte cuvinte,
regimurile politice pot să apară ca tranzitorii în interiorul aceluiaşi sistem politic, a cărui
evoluţie sau transformare s-ar suprapune unui ritm incomparabil mai lent, deoarece în el sunt
puse în joc forţele profunde ale comportamentelor şi valorilor.
Este însă cert că, adesea, în practica politică se constată preferinţa pentru noţiunea de
regim politic sau tendinţa de a utiliza ca un alt nume pentru cel de sistem politic. Originea
unei astfel de atitudini o putem găsi în ideea generală că regimul politic ţine de dinamica
politicului, de procesele de transformare şi schimbare ale acestuia.
Prin urmare, raportul dintre sistemul politic şi regim politic trebuie înţeles nu sub forma
delimitării între două realităţi politice, una mai cuprinzătoare decât cealaltă, ci ca o relaţie
între două ipostaze ale uneia şi aceleiaşi realităţi, prima caracterizată printr-un nivel teoretic
mai elaborat, cel al modelării, de unde şi stabilitatea sistemului politic ca model, cea de-a
doua, prin modul concret istoriceşte determinat al organizării şi funcţionării sistemului politic
sub forma particulară a regimurilor politice. În acest fel, diversele definiţii date regimului
politic nu se mai suprapun peste sfera sistemului politic, din moment ce ele vizează dinamica
politicului, modurile concrete în care interacţionează structura şi cultura politică.
Structura de Stat – are în vedere raportul dintre organele centrale şi locale. Din această
perspectivă se întâlnesc: state unitare, state federative şi state confederative.
1. State unitare – se caracterizează prin existenţa unei conduceri centralizate. O problemă
care a stârnit vii controverse este aceea a raportului dintre caracterul unitar al statului şi
principiul descentralizării, în sensul creşterii autonomiei locale administrative, a sporirii
Statul de drept – Ideea statului de drept a apărut încă din antichitate, când o serie de şcoli
filosofice, din Grecia ori China, au formulat ideea fundamentării statului pe lege, pe drept. În
forma clasică, statul de drept a apărut odată cu societatea modernă, cu aşezarea societăţii pe
principii laice, raţionale.
Primele asemenea teorii au aparţinut dreptului natural. Denumirea de stat de drept a
fost pusă în circulaţie de Montesquieu, dar conceptul a fost elaborat şi fundamentat de
doctrina germană din a doua jumătate a secolului al XIX-lea.
În general, prin stat de drept se înţelege statul care se fundamentează pe lege,
funcţionează şi îşi exercită prerogativele pe baza legii. El foloseşte forţa argumentelor şi legea
ca argument. Se distinge de celelalte forme ale statului prin următoarele trăsături:
1. se întemeiază şi funcţionează pe baza legii fundamentale, Constituţia. Aceasta
fundamentează, legitimează, argumentează, orientează şi conduce întreaga activitate a statului
a instituţiilor sale.
2. există un larg sistem de drepturi şi libertăţi cetăţeneşti fundamentate pe lege, pe
Constituţie, care le garantează existenţa şi punerea în practică.
3. se aplică în practică şi se respectă principiul separării puterilor în stat.
4. organele şi instituţiile statului atât cele centrale, cât şi cele locale, sunt rezultatul
votului, a opţiunilor exprimate de cetăţeni, de majoritatea acestora.
5. există o delimitare clară între instituţiile, prerogativele şi atributele statului şi cele
ale partidelor politice