Indicatorii statistici rezultaţi din prelucrarea primară a datelor

Indicatorii statistici, ca expresie sintetică sau analitică a fenomenelor şi

proceselor de masă, sunt elaboraţi pe baza unor metodologii şi tehnici specifice prin
care li se stabileşte conţinutul, puterea cognitivă şi legăturile cu ceilalţi indicatori.
Aceaştia sunt purtători de informaţii, au conţinut real, obiectiv determinat şi pot fi
utilizaţi fie unilateral, pentru a caracteriza anumite aspecte ale unor fenomene şi
procese sub raportul volumului şi structurii, fie sub formă de sistem de indicatori
pentru a studia interdependenţele dintre anumite fenomene.
Indicatorii folosiţi în cercetarea statistică pot fi:
- primari;
- derivaţi.
Indicatorii primari se obţin în urma prelucrării datelor individuale, fie prin
înregistrare directă, rezultaţi din observare, fie prin însumare parţială, pe grupe sau
totală, pe întreaga colectivitate a datelor individuale de acelaşi fel.
Aceştia sunt exprimaţi în unităţi de măsură specifice caracteristicii observate sau în
cazul în care sunt caracteristici ale căror valori nu pot fi însumate direct, se folosec
unităţi natural-convenţionale sau valorice. De aceea indicatorii primari se mai numesc
indicatori absoluţi, cu un conţinut real şi o formă de exprimare concretă, care reflectă
volumul colectivităţii (pe total sau pe grupe) şi nivelul cumulat al diferitelor
caracteristici observate (pe total colectivitate sau pe grupe de unităţi).
În activitatea social-economică, indicatorii primari absoluţi, rezultaţi în urma
sistematizării datelor, pot fi folosiţi ca atare, fără nici o prelucrare suplimentară sau
pot fi supuşi diferitelor prelucrări şi procedee de calcul, obţinându-se indicatori
derivaţi.
Indicatorii derivaţi se obţin prin prelucrarea indicatorilor absoluţi prin diferite
procedee de calcul şi au drept scop evidenţierea aspectelor calitative ale fenomenelor
şi proceselor cercetate, aspecte ce nu pot fi surprinse de indicatorii absoluţi, cum ar fi:
componenţa structurală, intensitate, dinamică, nivel mediu, etc.
Indicatorii derivaţi se obţin, în general, într-un proces de comparaţie realizat pe
bază de diferenţă sau de raport.
Compararea datelor se poate face:
- la nivelul unităţii statistice pentru una sau mai multe caracteristici
- la nivelul unei grupe omogene, din punct de vedere al uneia sau mai multor
caracteristici sau în ce priveşte numărul unităţilor statistice ce compun grupa
respectivă
- la nivelul întregii colectivităţi cercetate, de asemenea pentru una sau mai
multe caracteristici sau a numărului de unităţi statistice componente.
Compararea pe bază de diferenţă se poate efectua, mumai atunci când datele
sunt comparabile din punct de vedere al conţinutului şi al unităţilor de măsură.
Compararea pe bază de raport se poate face atât în cazul datelor cu acelaşi conţinut,
cât şi în cazul datelor cu conţinut diferit dar interdependente între ele.
Indicatorii derivaţi ce se pot determina din prelucrarea primară a datelor sunt:
a) modificarea absolută;
b) mărimile relative.
a) Modificarea absolută () se calculează ca diferenţă între date de acelaşi tip şi se
mai numeşte spor sau reducere absolută. Diferenţa se efectuează între mărimea
comparată şi mărimea bază de comparaţie cu ajutorul următoarelor formule:
x=xc – xbc= , unde xc- este mărimea comparată
xbc- este mărimea bază de comparaţie
 sau
x=xc - xbc=
sau
f=fc -fbc= unde f-numărul de unităţi statistice comparate.

b) Mărimile relative sunt indicatori derivaţi, rezultaţi din compararea sub formă de

raport a doi indicatori statistici şi exprimă printr-un singur număr proporţiile

indicatorului raportat faţă de indicatorul bază de raportare.Formula generală de calcul:

xc
 10 k
xbc
unde k=0,1,2,3,…
Rezultatul raportării poate fi un număr întreg sau zecimal şi se poate exprima sub
formă de cât, coeficient, procent, promile, procentimile sau în unităţi de măsură
combinate.
Mărimile relative sunt instrumente necesare şi utile în analiza întregii activităţi
economice, dar construcţia lor simplă, permite posibilitatea obţinerii unor indicatori
ce estompează, uneori denaturează aspectele reale. De aceea, calcularea lor trebuie
precedată de alegerea atentă a bazei de comparaţie şi verificarea comparabilităţii
datelor raportate. Drept bază de comparaţie se aleg acei indicatori faţă de care
indicatorii comparaţi permit obţinerea unor mărimi relative cu grad mare de
sintetizare şi care au sens economic.
Principalele tipuri de mărimi relative sunt:
1) Mărimi relative de structură;
2) Mărimi relative de coordonare;
3) Mărimi relative de dinamică;
4) Mărimi relative ale planului;
5) Mărimi relative de intensitate.
1) Mărimile relative de structură se determină atunci când o colectivitate este
separată în grupe sau clase, după variaţia uneia sau mai multor caracteristici şi
exprimă raportul în care se află un element sau un grup de elemente ale colectivităţii,
faţă de volumul întregii colectivităţi.
Principalele mărimi relative de structură sunt:
- greutatea specifică;
- frecvenţa relativă.
a) Greutatea specifică, notată gi, se calculează prin raportarea mărimilor agregate la
nivelul grupelor omogene ale valorilor individuale ale caracteristicii, la mărimile
agregate pe întreaga colectivitate a valorilor caracteristicii, după formula:

x
j 1
ij

gi  n m
 100
 x
i 1 j 1
ij
Rezultatul arată ponderea valorii caracteristicii (a unui indicator) unei grupe omogene
în totalul valorii caracteristicii, la nivelul întregii colectivităţi.
b) Frecvenţa relativă, notată fi*, se determină raportând frecvenţa corespunzătoare
unei grupe omogene (fi), la numărul total de unităţi statistice din care este alcătuită
colectivitatea (fi).
Formula de calcul:

* fi
fi  n
 100

i 1
fi

Rezultatul, arată ponderea numărului de unităţi statistice dintr-o grupă în numărul

total de unităţi statistice ce alcătuiesc colectivitatea.
Suma mărimilor relative de structură, calculată faţă de aceeaşi bază, este întotdeauna
egală cu 100%.
Măsura relativă de structură se reprezintă cu ajutorul diagramelor structurale.
2) Mărimile relative de coordonare sau de teritoriu se calculează ca raport între
doi indicatori absoluţi de acelaşi fel, din aceeaşi perioadă de timp, înregistraţi pentru
grupe diferite ale aceleiaşi colectivităţi sau pentru colectivităţi statistice de acelaşi fel,
dar situate în spaţii diferite.
Formulele de calcul sunt:

xA
kB / A   (100)
xB

xA
kA/ B   (100)
xB
sau

Unde xA-valoarea caracteristicii pentru unitatea teritorială A;

XB-valoarea caracteristicii pentru unitatea teritorială B.
Mărimile relative de coordonare admit reversibilitatea, direcţia de comparare nefiind
mică; oricare dintre termenii comparaţi în funcţie de scopul urmărit poate fi considerat
ca termen comparat sau ca termen bază de comparaţie.
Rezultatul arată cu câte procente este mai mare sau mai mic termenul comparat faţă
de termenul bază de comparaţie sau cât reprezintă termenul comparat din termenul
bază de comparaţie.
Dacă rezultatul rămâne sub formă de coeficient, arată de câte ori este mai mare sau
mai mic termenul comparat faţă de termenul bază de comparaţie.
3) Mărimile relative de dinamică se folosesc pentru a caracteriza evoluţia în timp a
fenomenelor şi sunt specifice seriilor cronologice.
Acestea se determină ca raport între nivelul fenomenului dintr-o perioadă,
considerată perioadă curentă, notată cu 1 şi nivelul aceluiaşi fenomen înregistrat într-o
perioadă anterioară, considerată perioadă de bază, notată cu 0.
Formula de calcul este:
 x1
k1 / 0 
 (100)
x0
Dacă se compară între ei toţi termenii unei serii cronologice, se obţin mărimi relative
de dinamică cu baza fixă, în cazul în care se raportează fiecare termen la termenul
iniţial şi respectiv mărimi relative cu baza mobilă, în cazul în care se raportează
fiecare termen la termenul din perioada precedentă.
Formulele de calcul sunt:
xi xi
ki / 0   (100) k i / i 1   (100)
x0 xi 1

Rezultatul sub formă de coeficient, arată de câte ori a crescut sau a scăzut nivelul
fenomenului în perioada curentă faţă de perioada de bază. Dacă rezultatul se exprimă
sub formă de procent, arată cu cât la sută a crescut sau a scăzut, nivelul din perioada
curentă faţă de nivelul din perioada de bază.
Mărimile relative de dinamică, nu admit proprietatea de reversibilitate, exprimându-se
într-un singur sens.
4)Mărimile relative ale planului se folosesc ori de câte ori un fenomen se desfăşoară
în mod organizat, programat sau planificat. Agenţii economici utilizează aceşti
indicatori pentru caracterizarea producţiei, aprovizionării, desfacerilor, costurilor,
fondurilor de salarii, în funcţie de programele elaborate şi urmărite.
Se pot determina: - mărimile relative ale sarcinii de plan;
- mărimile relative ale îndeplinirii planului.
Mărimea relativă a sarcinii de plan se determină raportând nivelul planificat
pentru perioada curentă, la nivelul efectiv realizat într-o perioadă anterioară, luată
drept bază de comparaţie, după formula:

x pl
k pl / 0   (100)
x0
Rezultatul arată cu cât la sută este mai mic sau mai mare nivelul planificat faţă de
nivelul realizat în perioada de bază.
Mărimea relativă a îndeplinirii planului se obţine prin raportarea nivelului
efectiv realizat în perioada curentă, la nivelul planificat pentru perioada curentă.
Formula de calcul este:

x1
k1 / pl   100
x pl

Rezultatul poate fi interpretat astfel:

dacă este: - mai mare de 100%, s-a înregistrat o depăşire de plan;
-egal cu 100%, planul a fost realizat integral;
- mai mic de 100%, planul nu a fost îndeplinit.
5)Mărimile relative de intensitate se calculează ca raport între doi indicatori
absoluţi, de natură diferită, dar între care există o relaţie de interdependenţă. Cei doi
termeni ai raportului au unităţi de măsură diferite, iar mărimea rezultată prin raportare
va avea o unitate de măsură compusă. Acestea se pot determina la nivelul unităţilor
statistice, a grupelor omogene sau la nivelul colectivităţii.
Formula de calcul pentru o unitate statistică este:
xi
kx/ y   10 k
yi

iar pentru o grupă omogenă sau pentru întreaga colectivitate este:

k  x i
 10 k
 y i /  xi y i

În cazul în care valorile caracteristicilor xi, yi sunt agregate la nivelul unei grupe
omogene sau pentru întreaga colectivitate.
Rezultatul sub formă de coeficient arată câte unităţi din valoarea caracteristicii de
la numărător, se cuprind într-o singură unitate a valorii caracteristicii de la numitor.
Mărimile relative de intensitate admit, în anumite situaţii şi reversibilitatea:
y
k y / x  i  10 k
xi

Sau

k  y i
 10 k
 y i /  xi x i

Dacă rezultatul se înmulţeşte cu 100 va arăta câte unităţi din indicatorul

raportar revin la 100 unităţi ale indicatorului bază de raportare.
Dacă rezultatul se înmulţeşte cu 1000 se obţin promile şi se utilizează în cazul
în care indicatorul comparat este mult mai mic decât cel bază de comparaţie , iar
exprimarea sub formă de coeficienţi sau procente ar conduce la obţinerea unor mărimi
relative greu de reţinut şi interpretat.
În cazul în care rezultatul raportului dintre cele două mărimi comparate are o
valoare foarte mică se utilizează procentimile , exprimând indicatorul comparat la
10000 sau la 100000 unităţi din indicatorul bază de comparaţie.