Tema 2 Metode şi tehnici ale analizei economico-financiare

1. Noţiunea de procedee metodice ale analizei activităţii eeonomico-financiare şi clasificarea lor .

2. Metode ale analizei calitative a fenomenelor economico-financiare.
3. Modelarea determinată şi transformarea sistemelor factoriale.
4. Metode ale analizei cantitative a fenomenelor economico-financiare.
4.1. Metoda balanţieră.
4.2. Metoda substituţiilor în lanţ.
4.3 Metoda diferenţelor absolute.
4.4 Metoda recalculării indicatorilor.

1. Noţiunea de procedee metodice ale analizei activităţii eeonomico-financiare şi clasificarea lor .

Realizarea practică a funcţiilor analizei economico-financiare necesită utilizarea unui ansamblu de
metode specifice din punct de vedere al conţinutului şi sferei de aplicabilitate.
Prin metode (procedee) în analiza economică se subînţeleg acele mijloace prin intermediul cărora se
efectuează prelucrarea analitică a informaţiei economice.
Ansamblul de procedee utilizat arată calea pe care trebuie s-o urmeze gândirea în cercetarea proceselor
şi fenomenelor ce au loc într-un domeniu de activitate.
Ansamblul de procedee folosite constituie aşa numitul aparat ştiinţific al analizei.
în teoria şi practica analizei economico-financiare a unităţilor economice prezintă o deosebită
însemnătate metodologică gruparea metodelor, care se referă la cele două laturi fundamentale ale
analizei, şi anume: latura calitativă şi latura cantitativă.
Analiza calitativă urmăreşte cunoaşterea în esenţă a fenomenelor economico-financiare şi a
legăturilor cauzale, iar cea cantitativă are în vedere măsurarea influenţelor factorilor şi a elementelor ce
explică fenomenul. Măsurarea factorilor este posibilă numai după stabilirea raporturilor de cauzalitate
dintre fenomene şi factorii respectivi, ceea ce înseamnă că analiza calitativă precede analizei cantitative.
în acest sens, numeroasele procedee, folosite de analiza economică, sunt convenţional unite în
următoarele grupe:
1. Metode ale analizei calitative a fenomenelor economico-financiare,
2. Metode ale analizei cantitative a fenomenelor economico-financiare.

2. Metode ale analizei calitative a fenomenelor economico-financiare.

Metodele analizei calitative a fenomenelor economico-financiare sunt bazate în mare măsură pe
abstracţia ştiinţifică şi au ca obiect de bază: cunoaşterea în esenţă a fenomenelor economico-financiare;
stabilirea elementelor şi factorilor care explică un fenomen economic; mărimea şi variaţia acestor
fenomene; construirea - în final - a modelelor abstracte ale acestor fenomene economico-financiare.
Analiza calitativă foloseşte mai multe metode din numărul cărora fac parte: comparaţia,
gruparea, calcularea indicatorilor analitici, diviziunea şi descompunerea rezultatelor.
Metoda comparaţiei permite a caracteriza fenomenul studiat prin alte fenomene sau procese. Cu
ajutorul ei se studiază schimbările ce au loc în obiectele (fenomenele) studiate, caracterul şi tendinţele
dezvoltării lor.
Comparaţia este prima lucrare efectuată în cadrul analizei activităţii economice şi are o aplicare largă.
în funcţie de criteriul luat în considerare, comparaţiile pot fi de mai multe feluri.
 Compararea mărimilor efective cu cele de plan ale perioadei analizate. Ea se aplică pentru
efectuarea unui control asupra planului şi aprecierea nivelului de îndeplinire a acestui plan.
Pe baza rezultatelor comparaţiei date, se relevă rezervele evidente de producţie, care pot
fi obţinute prin înlăturarea diminuărilor, ce au avut loc faţă de plan. Acest tip de comparaţie,
poate fi folosit şi pentru a controla corectitudinea fondării indicatorilor planificaţi.
 Compararea mărimilor efective cu cele normate - pentru a efectua controlul asupra
consumurilor (materiale, materie primă, energie-electrică, apă etc), a evidenţia economia
sau supraconsumul resurselor, a aprecia eficienţa utilizării lor în producţie şi a determina
posibilităţile neutilizate la reducerea costurilor.
 Comparaţiile în timp. Ele sunt efectuate între rezultatele perioadei raportate şi
rezultatele dintr-o perioadă sau mai multe perioade precedente, în scopul aprecierii ritmului
de modificare a indicatorilor studiaţi. Aici este necesar să se acorde o mare
atenţie alegerii bazei de comparaţie şi, respectiv, intervalului de timp în care se compară
variaţia fenomenului.
 Comparaţiile în spaţiu sunt cele care se pot efectua între: rezultatele obţinute de unitatea
economică analizată şi rezultatele medii obţinute în ramură din care face parte; rezultatele a două
unităţi economice cu profil de activitate similară etc. în urma acestei comparaţii se apreciază:
locul unităţii analizate faţă de cealaltă unitate, rezultatele obţinute şi se determină rezervele
neutilizate.
 Comparaţiile mixte sunt acele care se efectuează între rezultatele urmărite atât în timp, cât şi în
spaţiu. Comparaţii cu rezultate mai bune (rezultatul experienţei înaintate), cu performanţele noi ale
ştiinţei şi tehnicii. Astfel de comparaţii pot fi efectuate atât în cadrul unităţii economice analizate, cât
şi după hotarele ei. în cadrul unităţii economice se compară mărimile medii pe întreprindere a
indicatorilor cu indicatorii sectoarelor fruntaşe. Aceasta permite a releva prezenţa noilor posibilităţi
de creştere a producţiei.
în efectuarea oricărei comparaţii, utilizate într-o investigare ştiinţifică a fenomenelor economico-
financiare, este absolut necesară asigurarea comparabilităţii datelor care trebuie să aibă un conţinut
omogen, să fie exprimate într-un etalon unic şi să fie determinate după o metodologie unică de calcul.
Rezultatul comparaţiei se exprimă în valori care arată măsura în care situaţia efectivă a
fenomenului se abate faţă de nivelul de bază. Evidenţierea abaterii se exprimă prin:
a) abaterea absolută, respectiv, comparaţia fenomenului efectiv cu cel din perioada de
bază, exprimat astfel:
A1 - Ao = AA,
unde: A1 - nivelul efectiv al fenomenului; Ao- nivelul fenomenului în perioada de bază; A A -
abaterea absolută.
b) variaţia relativă arată de câte ori nivelul efectiv al fenomenului a crescut sau a scăzut
faţă de nivelul din perioada de bază. Variaţia relativă se exprimă ca raport între mărimea
indicatorului efectiv şi cel de bază şi se determină după relaţia:
A1
100  Ia
A0
c) abaterea relativă este abaterea nivelului fenomenului exprimat în procente,care indică
cu cât la sută nivelul efectiv s-a modificat faţă de cel de bază considerat 100% şi care se
calculează pe baza relaţiei:
A1
 100  100  Ia
A0
Diviziunea şi descompunerea rezultatelor. Ea este o metodă de analiză deductivă, de la general
la particular, de la întreg la parte componentă.
Prin utilizarea metodei diviziunii se determină contribuţia fiecărui element la formarea,
dezvoltarea şi abaterea totală a fenomenului analizat. De asemenea, se localizează în timp şi spaţiu
provenienţa rezultatelor şi a cauzelor acestora.
Descompunerea poate fi efectuată din mai multe puncte de vedere, dintre care mai des întâlnite
sunt:
 • diviziunea după timpul de formare a rezultatelor permite urmărirea variaţiei în timp a
fenomenelor economico-financiare cercetate, evidenţierea abaterilor fie de la tendinţa generală de
desfăşurare în timp a rezultatului, fie de la ritmicitatea planificată pentru un anumit indicator (de
exemplu, asigurarea cu materii prime, materiale la intervale optime) sau pe diviziuni de timp în
cadrul anului (semestre, trimestre, luni, decade, zile). Spre exemplu, vânzările nu se realizează în
mod ritmic în cursul anului din cauza caracterului aleator al cererii de mărfuri. Pentru corelarea
ofertei cu cererea de mărfuri indicatorii de plan ai vânzărilor se defalcă pe trimestre, luni,
decade, zile, oferind posibilitate managementului întreprinderii să aprecieze activitatea depusă şi
măsura în care au fost satisfăcute cerinţele consumatorilor.
• diviziunea în spaţiu sau după locul de formare a rezultatelor vizează localizarea în
spaţiu a fenomenului economic. Diviziunea în spaţiu permite depistarea anumitor structuri
organizatorice, unde fenomenul a înregistrat variaţii favorabile sau nefavorabile şi există
posibilităţi mai largi pentru îmbunătăţirea activităţii.
Practic, aceasta înseamnă necesitatea stabilirii sectorului (locului de muncă) concret, unde s-a
format un rezultat pozitiv sau negativ; aportul fiecărui sector de activitate la tendinţa generală a
rezultatului pe total unitate economică. Spre exemplu, profitul întreprinderii poate fi divizat în funcţie
de tipul de activitate din care provine: din activitatea operaţională, de investiţii, financiară. Această
metodă permite cunoaşterea activităţii care este rentabilă, precum şi a celei mai puţin rentabile.
• descompunerea în elemente componente. Spre exemplu, descompunerea planului total al volumului
de vânzări pe grupe şi sortimente de mărfuri permite cunoaşterea structurii ofertei, măsura în care aceasta
corespunde cantitativ şi calitativ cererii de mărfuri a populaţiei.
în unităţile de producţie descompunerea pe părţi şi elemente componente se poate referi la: mijloace
fixe pe categorii; personal pe funcţii; costuri pe elemente primare etc.
Metoda calculării indicatorilor analitici. De regulă, indicatorii folosiţi în mersul analizei se iau: o parte
din planuri, evidenţa contabilă şi statistică, iar altă parte se calculează în mersul analizei. Ca urmare, se lărgeşte
simţitor sistemul de indicatori ce caracterizează volumul, nivelul şi eficienţa resurselor întreprinderii.
Din cadrul indicatorilor calculaţi fac parte astfel de indicatori, ca: ritmul de creştere, ritmul de sporire,
ponderile, coeficienţii, procentul de îndeplinire a planului, abaterea de la plan sau perioada precedentă;
mărimile medii, indicatorii ce exprimă eficienţa utilizării resurselor ş.a.

3. Modelarea determinată şi transformarea sistemelor factoriale.

Fenomenele şi procesele economice, care au loc la nivelul unităţilor economice şi formează
obiectul analizei, se găsesc în raporturi de cauzalitate.
 Una dintre sarcinile analizei factoriale o constituie construirea modelului relaţiilor de
reciprocitate dintre indicatorii rezultativi şi factorii ce determină mărimea lor.
Modelarea este una din importantele metode cu ajutorul căreia se creează modelul obiectului de
studiu. Esenţa ei constă în faptul că relaţiile de reciprocitate dintre indicatorul analizat şi factori se
exprimă în formă de ecuaţie matematică.
în analiza factorială se deosebesc următoarele tipuri de dependenţe:
 determinate (sau funcţionale);
 nedeterminate (sau stocastice).
în dependenţele determinate legătura dintre factori şi indicatorul analizat poate fi exprimată
printr-o formulă (model) analitică concretă, iar mărimea influenţei fiecărui din factori poate fi calculată
cu o mare exactitate. Aici modificarea unui factor (a unei variabile) determină modificarea fenomenului
analizat.
în cazul în care este prezentă o dependenţă nedeterminată, probabilă şi nestrictă se spune că
avem o dependenţă de tip stocastic. în astfel de cazuri modificarea factorilor nu duce nemijlocit la
modificarea rezultatului economic studiat sau îl schimbă, dar nu în aceeaşi măsură şi direcţie în care s-a
schimbat factorul. În aceste cazuri, dependenţele pot fi doar estimate statistic, ele având un anumit grad
de probabilitate.
Aplicarea unui sau altui procedeu pentru calcularea influenţei factorilor asupra indicatorului
analizat la dependenţa determinată este cauzată, la rândul său, de natura legăturii dintre factori în
dependenţa factorială.
Astfel, în cadrul dependenţei determinate se deosebesc următoarele tipuri de legături:
1. Aditivă. în acest caz, indicatorii ce caracterizează rezultatele sunt exprimaţi sub formă de
sumă, diferenţă sau sumă şi diferenţă de elemente componente (factori). Exprimarea matematică a
acestei legături:
A = a + b; A = a - b; A=a+b-c
unde: A - indicatorul analizat; a, b, c - factorii de influenţă.
2. Multiplicativă. Factorii corelează între ei sub formă de produs sau raport de factori. Formularea
matematică:
A = axb; A = a/b
3. Combinată. Aici concomitent se folosesc primul şi al doilea tip de legătură. Modelul matematic
poate fi:
ab ab
A ; A ; A  ( a  b)  c
ac c
în sistemele determinate se folosesc şi diverse metode de modelare. Cea mai răspândită este
descompunerea succintă a factorilor de gradul I, din sistemul iniţial, în factori de gradul II ce
caracterizează fenomenul studiat, ţinând cont de logica economică. Spre exemplu, în mersul analizei
volumului producţiei fabricate, care se exprimă iniţial prin dependenţa:
VPF  Ns  Ws
Nz x Wz
D x Wh
Ca urmare, se obţin următoarele modele lărgite:
VPF  Ns  Nz  Wz; VPF  Ns  Nz  D  Wh
unde: VPF - volumul producţiei fabricate;
Ns - numărul mediu de salariaţi;
Ws - productivitatea medie anuală a unui salariat;
Nz - numărul mediu de zile lucrate de un salariat pe an;
D - durata medie a zilei de lucru;
Wh - productivitatea medie pe oră a unui salariat.
În mersul modelării este necesar să se ţină cont şi de faptul că nu totdeauna sistemul iniţial
exprimă o dependenţă factorială între indicatori. Dependenţa poate fi „formală", precum şi „cauzală".
VPF
Astfel, modelul: Ws  este construit pe baza abstracţiei matematice. Aici factorii se găsesc într-o
Ns
relaţie matematică şi exprimă o dependenţă formală, deoarece volumul producţiei fabricate şi numărul
mediu de salariaţi nu influenţează productivitatea muncii. Pe când modelul:
VPF  Ns  Nz  Wz; exprimă deja o dependenţă factorială sau dependenţă cauzală.

4. Metode ale analizei cantitative a fenomenelor economico-financiare.

După stabilirea modelelor pentru determinarea mărimii şi sensului în care acţionează fiecare factor
asupra rezultatului, pentru evidenţierea factorilor care au o contribuţie mai importantă asupra evoluţiei
fenomenului, se utilizează metodele analizei cantitative.
Metodele analizei cantitative a fenomenelor eeonomico-financiare pot fi grupate în funcţie de
scopul analizei, de sursele de informaţie şi tipul relaţiilor de cauzalitate dintre variabilele modelului. în
practica de analiză economico-financiară s-au diferenţiat o serie de procedee (metode) în funcţie de forma
pe care o îmbracă relaţia de condiţionare a fenomenului şi de modul de exprimare a modificării acestuia.
Din numărul lor amintim:
- metoda balanţieră;
- metoda substituţiilor în lanţ;
- varietăţile metodei substituţiilor în lanţ;
- metoda integrală;
 - metoda participării prin cotă etc.
în continuare, vom examina mai concret esenţa unora dintre aceste metode.

4.1. Metoda balanţieră.

în analiza economică acest procedeu se aplică pentru a stabili influenţa elementelor componente
care acţionează asupra unui fenomen economic concretizate într-o relaţie matematică de sumă şi/sau
diferenţă. Modelul analitic de exprimare a acestui tip de relaţii deterministe este următorul:
F = a+b-c Având în vedere cele două situaţii care se compară:
- situaţia din perioada de bază: Fo = ao + b0 – c0
- situaţia din perioada curentă: F1= a1+ b1 - c1
măsurarea acţiunii celor trei componente (factori) „a", „b" şi „c", asupra variaţiei indicatorului
analizat (ΔF), poate fi efectuată, potrivit metodei balanţiere, cu ajutorul următoarelor formule: ΔF = F1 -
Fo
Influenţa absolută a fiecărui element se determină prin simpla comparare a elementelor realizată
faţă de plan (perioada precedentă), adică:
- influenţa elementului „a": ΔF(a)=a1-a0
- influenţa elementului „b": ΔF(b) = b1- bo
- influenţa elementului „c": ΔF(C) = -(c1- co)
Suma algebrică a influenţei factorilor trebuie să fie egală cu ΔF
ΔF = ΔF(a)+ ΔF(b)+ ΔF(c)
După cum rezultă din cele menţionate, esenţa metodei balanţiere constă în aceea că modificarea
indicatorului analizat este egală cu suma abaterilor factorilor (elementelor) de influenţă.
în analiza economică, metoda balanţieră este aplicată pentru:
1. a verifica dacă a fost exprimată corect egalitatea a două grupe de indicatori economico-
financiari interdependenţi în cazul în care între ei există relaţii de sumă şi diferenţă. Drept exemplu poate
servi formula balanţei producţiei, în care se observă clar egalitatea a două grupe de indicatori
interdependenţi:
Si + VPF = VV + Sf unde: Si ; Sf - stoc de producţie la începutul şi finele perioadei; VPF -
volumul producţiei fabricate; - venitul din vânzarea producţiei finite,
de aici: VV = Si + VPF-Sf
sau ΔVV = ΔSi + ΔVPF-ΔSf
Pentru a stabili factorii ce au determinat modificarea volumului producţiei vândute faţă de
perioada de bază se alcătuieşte balanţa abaterilor factorilor de influenţă.
Exemplu de determinare a influenţei factorilor asupra volumului producţiei vândute (cazul sumei
şi diferenţei de factori).
 Tabelul 4.1.1.
Calculul mărimii influenţei factorilor asupra volumului producţiei vândute prin metoda
balanţieră
(mii lei)
Indicatori Perioada Abaterea Influenţa
Prece- raportată absolută factoruiu
dentă
1. Stoc iniţial (S,) 2010 2420 +410 +410
2.Volumul producţiei 30702 32104 +1402 +1402
fabricate (VPF)
3. Stoc final (Sf) 2420 1986 -434 +434
4. Venitul din vânzarea 30292 32538 +2246 X
producţiei finite (W)
Analiza factorială a volumului producţiei vândute:
a) abaterea absolută: ΔVV = VV1- VV0 = 32538 - 30292 = + 2246 mii lei
b) calculul influenţei factorilor:
ΔSi= Si1 – Si0 = 2420 -2010 = + 410 mii lei;
ΔVPF = VPF1 - VPF0 = 32104 - 30702 = + 1402 mii lei;
ΔSf = - (Sf1 – Sf0 ) = - (1986 - 2420) = + 434 mii lei.
în continuare, se verifică dacă este respectată corelaţia: ΔVV = ΔSi + ΔVPF+ΔSf. înlocuind
mărimile respective, obţinem balanţa de verificare a factorilor:
+ 2246 = 410+1402+434
Deci + 2246 = + 2246, ceea ce înseamnă că determinările sunt corect efectuate.
Concluzie: Astfel, în perioada de gestiune, volumul producţiei vândute a crescut cu 2246 mii lei,
ceea ce a fost rezultatul creşterii volumului producţiei fabricate cu 1402 mii lei; a prezenţei la începutul
perioadei a unui stoc mai mare faţă de cel al perioadei de bază cu 410 mii lei şi reducerii mărimii stocului
final faţă de mărimea perioadei de bază cu 434 mii lei.
2. a verifica corectitudinea cuantificării acţiunii factorilor asupra indicatorului analizat cu
ajutorul altor metode (metoda substituţiilor în lanţ, metoda diferenţelor absolute etc.)
Totdeauna suma mărimilor influenţei factorilor trebuie să fie egală cu mărimea abaterii
indicatorului analizat.
ΔA = ΔA(a) + ΔA(b) + ΔA(c) + ΔA(d)
Exemplu: Admitem că volumul producţiei fabricate s-a modificat faţă de perioada de bază cu (+
502mii lei). Asupra modificării date au influenţat doi factori:
- modificarea numărului mediu de salariaţi, care a redus volumul producţiei fabricate cu 186 mii
lei;
- modificarea productivităţii medii anuale a unui salariat, care a mărit volumul producţiei
fabricate cu 688 mii lei.
 Deci influenţa: I factor = - 186 mii lei;
II factor = + 688 mii lei
Balanţa de verificare a factorilor: + 502 = - 186 + 688 = + 502.
3. a determina influenţa factorilor şi elementelor atunci când se cunoaşte modificarea totală a
indicatorului analizat (într-o perioadă faţă de alta), influenţele a „n-1" factori şi se cere să se
stabilească influenţa celui de al „n"- lea factor din dependenţa factorială. Acest caz de aplicare a
metodei balanţiere se mai numeşte metoda soldului. Mărimea influenţei factorului, a cărui acţiune nu este
stabilită, se calculează ca diferenţa dintre modificarea totală (ΔA) a indicatorului analizat şi suma
influenţei factorilor a căror mărime a fost determinată. In cazul unui rezultat economic influenţat de trei
factori (x1, x2, x3), în care cunoaştem influenţa primilor doi, influenţa factorului „x3" rezultă din
comparaţia:
Δ A(x3) = ΔA- [ΔA(x,) + ΔA(x2 )]
Exemplu: în dependenţa factorială A = a x b x c s-a determinat că modificarea indicatorului
analizat este de (+178 lei), influenţa factorului „a" - de (+27 lei) şi influenţa factorului „b" - de (-52 lei).
Se cere să se determine mărimea influenţei factorului necunoscut „c".
Influenţa factorului „c" se va determina prin corelaţia: ΔA(C) = ΔA- (ΔA(a) + ΔA(b)) = (+178) -
(+27 - 52) = + 178
+ 25 = + 203 lei
Acest procedeu este simplu, însă are anumite dezavantaje:
- posibil că eventualele greşeli de calcul privind influenţa celorlalţi factori sunt în mod automat
trecute asupra factorului a cărui influenţă trebuie determinată;
- posibil că în sistemul factorial nu au fost inclus toţi factorii de influentă.

4.2 Metoda substituţiilor în lanţ.

Metoda dată se aplică la determinarea influenţei factorilor în dependenţele determinate la
legăturile sub formă de produs, raport. Măsurarea mărimii influenţei fiecărui factor se face prin
evidenţierea acţiunii unuia dintre factori, fiind exclusă acţiunea celorlalţi asupra fenomenului analizat.
Esenţa metodei substituţiilor în lanţ se reduce la înlocuirea succesivă a mărimii de plan (perioadei
de bază) a unui factor cu mărimea lui efectivă într-o anumită relaţie, presupunându-se că toţi ceilalţi
factori în momentul respectiv sunt factori cu acţiune permanentă. Un astfel de mod de înlocuire poartă
denumirea de substituţie.
La baza acestei metode stau următoarele principii:
• în toate cazurile ordinea de analiză a influenţei factorilor se face astfel: se aranjează întâi factorii
cantitativi, apoi factorii de structură şi factorii calitativi;
• substituţiile se fac succesiv, începând de la factorii cantitativi şi încheind cu cei calitativi;
 • fiecare factor este considerat variabil în momentul substituirii, ceilalţi fiind menţinuţi
constanţi;
• un factor substituit se menţine la mărimea lui efectivă în operaţiunile ulterioare;
• ultimul factor care se substituie este cel de natură calitativă.
1. determinarea influenţei factorilor în cazul relaţiei de produs.
Se consideră că indicatorul analizat „A" este un produs a 3 factori cu acţiune directă (a,b,c) A = a
xbxc
Se cere să fie explicată variaţia acestui indicator sub acţiunea celor 3 factori.
Stabilirea influenţei factorilor din model asupra rezultatului cu ajutorul iterării succesive se face
astfel:
Tabelul 4.2.1.
Schema calculului influenţei factorilor prin metoda substituţiilor în lanţ
Nr. Nr. Factorii de influentă Indicatorul analizat Metoda Influenţa Denumirea
Calcu Substit calculului factorului factorului
a b c
lului uţiei
1 0 a0 bo Co Ao X X X
2 1 a1 bo Co Ai1 Ai1 -Ao ΔA(a) Infl. Δa
3 2 a1 b1 Co Ai2 Ai2 – Ai1 ΔA(b) Infl. Δb
4 3 a1 b1 C1 A1 A1-Ai2 ΔA(c) Infl. Δc

Balanţa de verificare a influenţei factorilor:

A1 - A2 = ΔA = ΔA(a) + ΔA(b) + ΔA(c)
Suma influenţei factorilor trebuie să fie egală cu abaterea indicatorului analizat.
Exemplu: Să se analizeze volumul producţiei fabricate în funcţie de folosirea forţei de muncă pe
baza datelor din tabelul de mai jos:

Tabelul 4.2.2.
Informaţia iniţială privind utilizarea forţei de muncă
Indicatori Semne Perioada Abaterea
convenţionale precedentă raportată absolută

A 1 2 3 4
1.Volumul producţiei VPF 59546,8 59700 +153,2
fabricate, mii lei
2. Numărul mediu de Ns 78 77 -1
salariaţi, pers.
3.Numărul mediu de zile, Nz 266 268 +2
lucrate de un salariat pe an

4. Productivitatea medie pe Wz 2870 2893 +23

zi a unui salariat, lei
în cazul dat, dependenţa dintre indicatorul analizat şi factorii de influenţă se exprimă prin
următoarea formulă:
 VPF  Ns  Nz  Wz;
Folosind datele tabelului 4.2.2 şi metoda substituţiilor în lanţ obţinem:
Tabelul 4.2.3.
Calculul influenţei factorilor prin metoda substituţiilor în lanţ
Nr. Nr. Factorii de influentă Indicatorul Metoda de calcul Influenţa Denum.
calc. substituţ Ns Nz Wz analizat, mii lei factorului, mii lei Fact.
iei
1. 0 78 266 2870 59546,8 X X X
2. 1 77 266 2870 58783,3 58783,3 59546,8 -763,5 Infl.ΔNs
3. 2 77 268 2870 59225,3 59225,3 58783,3 +442,0 Infl.ΔNz
4. 3 77 268 2893 59700,0 59700,0 59225,3 +474,7 Infl.ΔWz
Balanţa de verificare a influenţei factorilor:
59700,0 - 59546,8 = -763,5 + 442,0 + 474,7
+ 153,2 = + 153,2
Din calculele efectuate rezultă că asupra indicatorului analizat au influenţat:
 reducerea numărului mediu de salariaţi;
 mărirea numărului mediu de zile, lucrate de un salariat pe an;
 sporirea productivităţii medii zilnice a unui salariat.
Concluzie: Indicatorul analizat în perioada de gestiune a crescut cu 153,2 mii lei, inclusiv în urma
influenţei pozitive a modificării numărului mediu de zile, lucrate de un salariat pe an şi a productivităţii
medii zilnice a unui salariat. Concomitent, s-a înregistrat o reducere a numărului mediu de salariaţi, care a
dus la diminuarea volumului de producţie fabricată cu 763,5 mii lei. Prin urmare, rezultatele obţinute
corespund cerinţelor prezentate privind dezvoltarea întreprinderilor în condiţiile economiei de piaţă şi
permit a aprecia pozitiv activitatea întreprinderii în perioada analizată.
Avantajele metodei substituţiilor în lanţ: răspândirea largă, operativitatea ei şi accesibilitatea în
calitate de instrument matematic, simplă în folosire, veridicitatea rezultatelor obţinute la întrebările puse.
Acestea, în ansamblu, contribuie la larga răspândire şi folosire a metodei date.
Dezavantajele metodei substituţiilor în lanţ:
1. la aplicarea metodei substituţiilor în lanţ într-o măsură anumită rezultatele obţinute depind de
consecutivitatea substituţiilor, însă logic nu totdeauna este posibil de a stabili care consecutivitate este
corectă şi care nu. Această dificultate creşte odată cu mărirea numărului de factori;
2. la aprecierea nivelului de acţiune a unuia din factori se presupune că toţi ceilalţi factori rămân
neschimbaţi pe când în realitate influenţa fiecărui factor se manifestă nu izolat de alţii şi nu
consecutiv, ci paralel cu ei;
3. nerepartizarea în totalitate a abaterii indicatorului asupra factorilor luaţi în calcul, anulând
astfel avantajul relaţiei deterministe de la care porneşte, nedând în mod distinct contribuţia fiecărui factor
la modificarea indicatorului.
 4.3 Metoda diferenţelor absolute.

Metoda diferenţelor absolute se aplică pentru determinarea influenţei factorilor asupra

indicatorului analizat în dependenţele funcţionale exprimate numai printr-un produs.
Este eficientă aplicarea metodei diferenţelor absolute în cazurile când informaţia iniţială deja
include abaterile absolute ale factorilor.
Calculul influenţei factorilor pentru modelul: A=a x b x c
Influenţa factorului „a" se va determina pe baza comparaţiei: ΔA(a) = Δa x b0 x c0
Influenţa factorului „b", după ce a fost stabilită influenţa lui „a" rezultă din comparaţia:
ΔA(b) = a1 x Δb x co
Influenţa factorului „c", după ce au fost stabilite influenţele lui „a" şi „b" rezultă din comparaţia:
ΔA(c)= a1 x b1 x Δc
Prin urmare, putem constata că mărimea influenţei factorului prin metoda diferenţelor absolute se
calculează prin înmulţirea abaterii factorului respectiv la mărimile efective a factorilor, situaţi în formula
de calcul în stânga lui şi mărimile de plan (de bază) ale factorilor din dreapta lui.
Aplicând această metodă şi datele din tabelul 4.2.2., obţinem:
Tabelul 4.3.1.
Calculul influenţei factorilor prin metoda diferenţelor absolute
Factorii Metoda de Calculul Mărimea
calcul influenţei influenţei
factorilor,
mii lei
1. Modificarea (-1)*266*2870 -763,5
numărului mediu de
salariaţi
2. Modificarea 77* (+2)*2870 +442
numărului mediu de
zile, lucrate de un
salariat pe an
3. Modificarea 77* 268 •(+23) +474,7
productivităţii medii
zilnice a unui salariat

Balanţa de verificare a influenţei factorilor:

59700,0 - 59546,8 = -763,5 + 442,0 + 474,7
+ 153,2 = + 153,2
Concluzie: Astfel, depăşirea volumului producţiei fabricate cu 153,2 mii lei a avut loc, în primul
rând, pe seama creşterii productivităţii medii zilnice (+474,6 mii lei) şi, în al doilea rând, pe seama
modificării numărului mediu de zile, lucrate de un salariat pe an cu o influenţă de (+442 mii lei). Dacă
unitatea analizată ar fi păstrat numărul de salariaţi la nivelul anului precedent, ea ar fi putut mări volumul
producţiei fabricate încă cu 763,4 mii lei.
Pentru cazul când în dependenţa factorială sunt doi factori, acţiunea factorului cantitativ se
determină prin înmulţirea abaterii lui cu mărimea de plan (perioadei de bază) a factorului calitativ.
Matematic, aceasta se înscrie ca:
ΔA(a) = Δa *b0
iar pentru determinarea influenţei factorului calitativ, abaterea lui se înmulţeşte cu mărimea
efectivă a factorului cantitativ:
ΔA(b) = a1 * Δb
Exemplu. Să se analizeze producţia fabricată (VPF) a unei întreprinderi, exprimată valoric, pe
perioada de gestiune analizată, în funcţie de utilizarea forţei de muncă, pe baza datelor prezentate în
tabelul 10.
Tabelul 4.3.2.
Calculul influenţei factorilor prin metoda diferentelor absolute
Indicatori Perioada de gestiune Abaterea din care în
absolută urma:
plan efectiv ΔNs ΔWs
1 .Volumul producţiei 5326 6302 +976 +213 +763
fabricate, mii lei
2.Numărul mediu de 175 182 +7
salariaţi, pers.
3. Productivitatea medie 30434,3 34626,4 +4192,1
a unui salariat, lei

Ţinînd seama de legăturile ce există între factori, corelaţia va avea următoarea formă:
VPF=Ns x Ws
Pe baza datelor din tabel, calculul mărimii influenţei factorilor asupra producţiei fabricare se va
face astfel:
1. Influenţa modificării numărului mediu de salariaţi: (+7) x 30434,3 = + 213 mii lei;
2. Influenţa modificării productivităţii medii a unui salariat:
(+4192,1) x 182 = +763 mii lei.
Balanţa de verificare a factorilor:
+ 976 = (+213)+ (+763)
Concluzie: Prin urmare, volumul producţiei fabricate, in perioada de gestiune, a crescut cu 976 mii
lei. Creşterea aceasta a fost condiţionată atât de mărirea numărului mediu de salariaţi, cat şi de sporirea
productivităţii medii a unui salariat. însă creşterea volumului producţiei fabricate preponderent a avut loc
din contul sporirii productivităţii medii a unui salariat, rezultat care caracterizează pozitiv activitatea
unităţii economice analizate.
 4.4. Metoda recalculării indicatorilor

în cazul când în compararea datelor nu sunt toate elementele identice (omogene), atunci se recurge
la nivelarea lor, folosind procedeul recalculării datelor. Acest procedeu se aplică când în intervalul dintre
etapa de planificare (de bază) şi darea de seamă au avut loc schimbări în volumul şi structura producţiei
(vânzărilor). Comparabilitatea indicatorilor planificaţi (perioadei de bază) şi a celor efectivi se va obţine
cu ajutorul metodei recalculării indicatorilor. Exemple de astfel de recalculări pot servi:
- cheltuielile comerciale variabile recalculate la volumul efectiv de vânzări (în unităţile comerciale);
- fondul de salarii pentru categoria de muncitori recalculat la volumul efectiv al producţiei
fabricate;
- numărul de muncitori recalculat la volumul efectiv al producţiei fabricate etc.
în aceste cazuri, indicatorul planificat (perioadei de bază) se recalculează după formula:
Ind . pl.  % pl.vv.( sau Ivv)
Ind rec 
100
unde: lndrec - indicatorul recalculat;
Ind. pl. - indicatorul planificat (sau din perioada de bază);
% pl.vv. (sau Ivv) - procentul îndeplinirii planului la volumul de vânzări (sau indicele volumului
vânzări).
Exemplu: Să se recalculeze cheltuielile comerciale variabile la volumul efectiv de vânzări din
perioada analizata
Tabelul4.3.2.4.
Informaţia iniţială
Indicatori Perioada de Abaterea % îndep.
gestiune absolută planului
plan efectiv
1. Volumul de vânzări, mii lei 3665 3724 +59 101,6

2. Cheltuielile comerciale - 1642 1581,7 -60,3 96,3

total, mii lei
inclusiv: - variabile 987,8 943,9 -43,9 95,5
- constante 654,2 637,8 -16,4 97,5
Conform formulei de recalculare a indicatori menţionate mai sus, cheltuielile comerciale variabile
987,8 101,6
recalculate vor constitui: Chv.rec   1003,6 mii lei
100
Pentru volumul de vânzări de 3724 mii lei întreprinderii ar fi trebuit să i se programeze cheltuieli
comerciale variabile în mărime de 1003,6 mii lei. Prin urmare, real, în perioada de gestiune analizată,
întreprinderea a obţinut o economie la cheltuielile comerciale variabile nu de 43,9 mii lei, ci de 59,7 mii
lei (943,9 - 1003,6), ceea ce constată un rezultat pozitiv mai satisfăcător.