Sunteți pe pagina 1din 9

TEMA 2.

PROCEDEELE METODICE ALE ANALIZEI ACTIVITĂȚII ECONOMICE

2.1. Noţiune de procedee ale analizei activităţii economice şi clasificarea lor


2.2. Metode ale analizei calitative a fenomenelor economico-financiare
2.3. Elaborarea sistemelor factoriale și lărgirea lor (modelarea deterministă)
2.4. Metode ale analizei cantitative a fenomenelor economico-financiare

2.1. Noţiune de procedeee ale analizei activităţii economice şi clasificarea lor

Prin procedee în analiza economică se subînţeleg mijloacele cu ajutorul cărora se efectuează


prelucrarea analitică a informaţiei economice (tehnicile şi metodele de calcul).
În teoria şi practica analizei economico-financiare a unităţilor economice prezintă o
deosebită însemnătate metodologică gruparea metodelor, care se referă la cele două laturi
fundamentale ale analizei, şi anume: latura calitativă şi latura cantitativă.
Analiza calitativă urmăreşte cunoaşterea în esenţă a fenomenelor economico-financiare
şi a legăturilor cauzale, iar cea cantitativă are în vedere măsurarea influenţelor factorilor şi a
elementelor ce explică fenomenul. Măsurarea factorilor este posibilă numai după
stabilirea raporturilor de cauzalitate dintre fenomene şi factorii respectivi, ceea ce înseamnă
că analiza calitativă precede analizei cantitative. în acest sens, numeroasele procedee, folosite
de analiza economică, sunt convenţional unite în următoarele grupe:
 metode ale analizei calitative a fenomenelor economico-financiare;
 metode ale analizei cantitative a fenomenelor economico-financiare.
Deci, rezultă că procedeele metodice pot fi divizate în două grupe mari:

I grupă - procedeele de studiere prealabilă şi apreciere calitativă a indicatorilor.


II grupă - procedeele de calcul al legăturilor dintre indicatorii rezultativi şi factori, care
la rândul lor pot fi examinate astfel:
 procedee tradiţionale (economico-statistice)
 procedee netradiţionale (economice-matematice)

2.2. Metode ale analizei calitative a fenomenelor economico-financiare

În practica analitică, procedeele de studiere prealabilă şi apreciere calitativă a indicatorilor


includ în sine un set de metode, care ne dau posibilitatea să determinăm informaţia examinată din
mai multe puncte de vedere.
Analiza calitativă foloseşte mai multe metode din numărul cărora fac parte: comparaţia,
gruparea, calcularea indicatorilor analitici, diviziunea şi descompunerea rezultatelor.
I. Metoda comparaţiei permite a caracteriza fenomenul studiat prin alte fenomene sau
procese. Cu ajutorul ei se studiază schimbările ce au loc în obiectele (fenomenele) studiate,
caracterul şi tendinţele dezvoltării lor.
Comparaţia este prima lucrare efectuată în cadrul analizei activităţii economice şi are o
aplicare largă.
În funcţie de criteriul luat în considerare, comparaţiile pot fi de mai multe feluri:
 Compararea mărimilor efective cu cele de plan ale perioadei analizate. Ea se aplică la
efectuarea unui control asupra planului şi aprecierea nivelului de îndeplinire a acestui plan.
Pe baza rezultatelor comparaţiei date se relevă rezervele evidente de producţie, care pot fi
obţinute prin înlăturarea diminuărilor ce au avut loc faţă de plan. Acest tip de comparaţie
poate fi folosit şi pentru a controla corectitudinea fondării indicatorilor planificaţi.
 Compararea mărimilor efective cu cele normate - pentru a efectua controlul asupra
consumurilor (materiale, materie primă, energie-electrică, apă etc.), a evidenţia economia
sau supraconsumul resurselor, a aprecia eficienţa utilizării lor în producţie şi a determina
posibilităţile neutilizate la reducerea costurilor.
 Comparaţiile în timp. Ele sunt efectuate între rezultatele perioadei raportate şi rezultatele
dintr-o perioadă sau mai multe perioade precedente, în scopul aprecierii ritmului de
modificare a indicatorilor studiaţi. Aici este necesar să se acorde o mare atenţie alegerii
bazei de comparaţie şi, respectiv, intervalului de timp în care se compară variaţia
fenomenului.
 Comparaţiile în spaţiu sunt cele care se pot efectua între rezultatele obţinute de unitatea
economică analizată şi rezultatele medii obţinute în ramura din care face parte; rezultatele a
două unităţi economice cu profil de activitate similară etc. În urma acestei comparaţii se
apreciază: locul unităţii analizate faţă de cealaltă unitate, rezultatele obţinute şi se determină
rezervele neutilizate.
 Comparaţiile mixte sunt cele care se efectuează între rezultatele urmărite atât în timp, cât
şi în spaţiu. Comparaţii cu rezultate mai bune (rezultatul experienţei înaintate), cu
performanţele noi ale ştiinţei şi tehnicii.
Astfel de comparaţii pot fi efectuate atât în cadrul unităţii economice analizate, cât şi după
hotarele ei. În cadrul unităţii economice se compară mărimile medii pe întreprindere ale
indicatorilor cu indicatorii sectoarelor fruntaşe. Aceasta permite a releva prezenţa noilor
posibilităţi de creştere a producţiei.
În efectuarea oricărei comparaţii, utilizate într-o investigare ştiinţifică a fenomenelor
economico-financiare, este absolut necesară asigurarea comparabilităţii datelor care trebuie să
aibă un conţinut omogen, să fie exprimate într-un etalon unic şi să fie determinate după o
metodologie unică de calcul.
Rezultatul comparaţiei se exprimă în valori care arată măsura în care situaţia efectivă a
fenomenului se abate faţă de nivelul de bază. Evidenţierea abaterii se exprimă prin următoarele:
a) abaterea absolută, respectiv, comparaţia fenomenului efectiv cu cel din perioada de
bază, exprimat astfel:

∆ 1 = y 1− y 0 , (2.1)
0

unde: yn - nivelul efectiv al fenomenului; y1- nivelul fenomenului în perioada de bază; Δ-


abaterea absolută ;

b) indicile dinamicii arată de câte ori nivelul efectiv al fenomenului a crescut sau a scăzut
faţă de nivelul din perioada de bază. Variaţia relativă se exprimă ca raportul dintre
mărimea indicatorului efectiv şi cel de bază şi se determină prin relaţia:
y1
I 1 = ×100 , (2.2)
0 y0

c) ritmul modificării este abaterea nivelului fenomenului exprimat în procente, care


arată cu cât la sută s-a modificat nivelul efectiv faţă de cel de bază considerat 100% şi care se
calculează pe baza relaţiei:
R1
=¿ I −100. ¿ (2.3)
1
0 0

I. Metoda grupării, care reprezintă o metodă de prelucrare a informaţiei economice, ce


se bazează pe gruparea omogenă a indicatorilor examinaţi după anumite criterii.
De regulă, în practica analitică se întâlneşte:
 gruparea simplă (când indicatorii omogeni se grupează numai după un singur criteriu);
 gruparea combinată, care prevede mai multe criterii. În cele mai dese cazuri, această metodă
se utilizează prin formarea tabelelor analitice, care după conţinut diferă atât din punct de
vedere clasic, cât şi metodic.
De exemplu: activele sunt grupate după termenul de folosire a lor în activitatea economică;
veniturile sunt grupate conform felului de activitate; salariaţii unei întreprinderi pot fi grupaţi
după gen, vârstă, durata medie de lucru etc.

II. Metoda de diviziune şi descompunere a indicatorilor rezultativi, care prevede


divizarea în trei direcţii:
 diviziunea în timp (trimestru; luni; decade; zile; ore);
 diviziunea după locul de formare a indicatorilor (la nivel de întreprindere; secţie; sector;
echipă; loc de muncă);
 descompunerea pe părţi sau elemente componente (în analiza factorială este nu altceva, decât
modelarea deterministă a factorilor).

III. Metoda de calcul a indicatorilor analitici, care se foloseşte pe larg pentru


următoarele calcule:
 la calcularea valorilor medii (numărul mediu scriptic de lucrători; de muncitori; salariul
mediu anual; zilnic etc);
 la calcularea valorilor relative (procente şi coeficienţi).

Pot fi calculate astfel de mărimi medii: valoarea medie a activelor, stocurile medii,
numărul mediu de muncitori, etc.
Se diferenţiază următoarele mărimi medii:

1. Media aritmetică:

Dacă frecvenţele variantelor din seria statistică studiată sunt egale între ele, se foloseşte
formula mediei aritmetice simple:

x́=
∑ x i = x 1+ x2 +…+ xi , (2.4)
n n

iar dacă frecvenţele variantelor nu sunt egale între ele, se aplică media aritmetică ponderată:

x́=
∑ x i∗ni = x 1 x n1+ x 2 x n2 +…+ xi x n i
(2.5)
∑ ni n1 +n 2+ …+ni

în care notaţiile utilizate au următoarele semnificaţii:

            - valoarea medie a caracteristicii studiate “x”;


          xi - varianta “i” a caracteristicii statistice pentru care se calculeaza media, i = 1, 2, 3, n;
          ni - frecvenţa variantei “i” a caracteristicii statistice studiate;
         n - numărul variantelor caracteristicii statistice când se foloseşte media aritmetică simplă.

2. Media cronologica are semnificaţia unei medii aritmetice din medii parţiale şi se
utilizează la calculul nivelului mediu al indicatorilor prezentaţi în forma seriilor dinamice de
momente. Această medie se foloseşte la calculul valorii medii a activelor circulante, a stocurilor
de orice natura dar în special pentru materii prime, materiale si mărfuri, a imobilizărilor
corporale şi respectiv a mijloacelor fixe, precum şi la calculul efectivelor medii de animale.
Dacă intervalele de timp dintre oricare două momente succesive ale seriei dinamice sunt
egale între ele se foloseşte formula mediei cronologice simple, adică:
x1 x
+ x 2 +…+ x n−1 + n
2 2
x́= (2.6)
n−1

şi respectiv, dacă nu sunt egale între ele, se recurge la formula mediei cronologice ponderate:

x n−1+¿ x
x 1+¿ x x 2 +¿x x 3+ ¿x tm n

2
x́= 2
t1 + 3
t 2+ 4
t 3 +…+ ¿¿¿¿ (2.7)
2 2 2 t 1+¿t ¿¿
2+¿ t 3+ ¿ … ¿ ¿
+¿ t
m

în care:
x́- nivelul mediu al indicatorilor prezentaţi în seria dinamică, calculat cu media cronologica;
xi - indicatorii de nivel ai seriei dinamice, i = 1, 2, 3, n;
n - numărul indicatorilor de nivel sau numărul momentelor de timp la care sunt inregistraţi
indicatorii;
tj - durata intervalului de timp “j” dintre doua momente succesive la care sunt înregistraţi
indicatorii de nivel, exprimată în zile, luni sau ani, j = 1, 2, 3, m; m = n-1. Suma duratelor
succesive va fi egală cu durata întregii perioade exprimată de seria dinamica analizată.

2.3. Elaborarea sistemelor factoriale şi lărgirea lor (modelarea deterministă)

Elaborarea formulelor analitice de dependenţă deterministă reiese din necesitatea dirijării


indicatorilor de bază şi efectivi ai rezultatelor activităţii economice. Modelarea sistemelor
factoriale se bazează pe anumite criterii de alegere a factorilor ca elemente ale lor: legături
cauzale, specificitate, existenţă de sine stătătoare să poată fi calculate cantitativ.
Cele mai răspândite procedee de elaborare a formulelor analitice de tip determinist sunt:
a) corelarea cu indicatorii particulari ce caracterizează fenomenul studiat, ţinând cont de
logica economică a lor
Însă trebuie de avut în vedere că nu întotdeauna formula iniţială conţine o dependenţă
cauzală între indicatori.
De exemplu, productivitatea medie anuală a unui salariat (Ws) se calculează după
următoarea formulă:
VPF
Ẃ s= , (2.8) unde:
Ń s
VPF – volumul producţiei fabricate;
Ń s – numărul mediu scriptic de salariaţi.
Din punct de vedere mathematic, rezultatul formulei este în dependenţă directă de
numărător şi indirectă de numitor. Dar din punct de vedere al logicii economice, aceasta este o
legătură formală de calcul, deoarece nu productivitatea depinde de volum, ci volumul producţiei
fabricate este în dependenţă cauzală de numărul mediu scriptic al salariaţilor şi de productivitatea
medie anuală a unui salariat.
Astfel, sistemul factorial se va reprezenta prin următoarea formulă:
VPF
VPF = Ń s x Ẃ s şi nu . (2.9 )
Ń s
Ceea ce s-a efectuat acum este un alt procedeu de obţinere a factorilor analitici, şi anume:
b) modelarea formulei iniţiale de calcul în una cauzală
Acelaşi rezultat de modelare a formulei iniţiale poate fi obţinut şi prin înmulţirea
numărătorului şi numitorului la unul şi acelaşi indicator. Astfel, formula iniţială a productivităţii
unui salariat o vom înmulţi-o la numărul mediu scriptic de muncitori (Nm) şi vom obţine:
VPF VPF N´ m N´ m VPF
Ẃ s= = x = x . (2.10 )
Ń s Ń s N´ m Ń s N´ m

Sistemul factorial obţinut reprezintă dependenţa factorială a productivităţii medii anuale a


unui salariat de:
N´ m
 ponderea muncitorilor în numărul total de salariaţi ( ¿;
Ń s
 productivitatea medie anuală a unui muncitor (Ẃ m ).
Procedeul respectiv este folosit şi pentru lărgirea sistemului factorial iniţial.
c) detalizarea de mai departe a factorului calitativ
Volumul producţiei fabricate poate fi reprezentat ca produsul dintre numărul mediu
scriptic de muncitori ( N´ m) şi productivitatea medie anuală a unui muncitor (W´ m ). La rândul său,
productivitatea medie anuală a unui muncitor este produsul numărului mediu de zile lucrate de
un muncitor pe an ( Ź ) şi productivitatea medie anuală pe zi (Ẃ z), iar ultima se descompune în
durata medie a unei zile de lucru ( D h) şi productivitatea medie pe oră (Ẃ h ) .
Reieşind din cele expuse mai sus, putem scrie următoarele formule analitice de
dependenţă a volumului producţiei fabricate:

VPF = N´ m x W´ m (2.11)

VPF = N´ m x Ź x Ẃ z (2.12 )

Totodată, putem scrie şi alte formule de depndenţă factorială:

W´ m = Ź x Ẃ z (2.13 )
´
W m = Ź x D́ h x Ẃ h (2.14 )

Ẃ m = D́h x Ẃ h (2.15 )

Efectuând însă aceste manipulări, trebuie să ţinem cont de logica economică şi nu


matematică, ca în urma lor să obţinem formule analitice de calcul cauzal, dar nu formal.
Folosirea procedeelor pentru calcularea influenţei factorilor asupra indicatorilor
rezultativi la tipul de dependenţă deterministă este cauzată, la rândul ei, de forma de legătură
dintre factori şi indicatori.
Deosebim trei forme de legătură:
1) Aditivă – când factorii corelează între ei în formula de calcul a indicatorului rezultativ
prin semnele « + » şi «-»:
A = a ±b±c±d±...±n;
2) Multiplicativă – factorii corelează între ei prin semnele « x », « / » :
A =axbxcx...xn sau A =a/b;
3) Combinată – formula factorială conţine toate semnele algebrice:
( a ±b ± c )
A= xd
c

2.4. Metode ale analizei cantitative a fenomenelor economico-financiare

După stabilirea modelelor pentru determinarea mărimii şi sensului în care acţionează


fiecare factor asupra rezultatului, pentru evidenţierea factorilor care au o contribuţie mai
importantă asupra evoluţiei fenomenului se utilizează metodele analizei cantitative.
Metodele analizei cantitative a fenomenelor eeonomico-financiare pot fi grupate în
funcţie de scopul analizei, de sursele de informaţie şi tipul relaţiilor de cauzalitate dintre
variabilele modelului. În practica de analiză economico-financiară s-au diferenţiat o serie de
procedee (metode), în funcţie de forma pe care o îmbracă relaţia de condiţionare a fenomenului
şi de modul de exprimare a modificării acestuia. Din numărul lor amintim:
- metoda balanţieră;
- metoda substituţiilor în lanţ;
- varietăţile metodei substituţiilor în lanţ.
În continuare, vom examina mai concret esenţa unora dintre aceste metode.

 Metoda balanţieră şi aplicarea ei în analiza activităţii economice


În analiza economică acest procedeu se aplică pentru a stabili influenţa elementelor
componente care acţionează asupra unui fenomen economic concretizate într-o relaţie
matematică de sumă şi/sau diferenţă. Modelul analitic de exprimare a acestui tip de relaţii
deterministe este următorul:
F = a+b-c. (2.16 )
Având în vedere cele două situaţii care se compară:
- situaţia din perioada de bază: F 0= a 0 +b 0– c 0;
- situaţia din perioada curentă: F 1= a 1 +b 1– c 1;
măsurarea acţiunii celor trei componente (factori) „a", „b" şi „c", asupra variaţiei indicatorului
analizat (ΔF), poate fi efectuată, potrivit metodei balanţiere, cu ajutorul următoarelor formule:
ΔF = F 1 - F 0. (2.17 )

Influenţa absolută a fiecărui element se determină prin simpla comparare a


elementelor realizată faţă de plan (perioada precedentă), adică:
- influenţa elementului „a": ΔF(a)=- a 0;
- influenţa elementului „b": ΔF(b) = b 1 - b 0;
- influenţa elementului „c": ΔF(c) = -(c 1 - c 0) ;
Suma algebrică a influenţei factorilor trebuie să fie egală cu ΔF:
ΔF = ΔF(a)+ ΔF(b)+ ΔF(c). (2.18)
După cum rezultă din cele menţionate, esenţa metodei balanţiere constă în faptul că
modificarea indicatorului analizat este egală cu suma abaterilor factorilor (elementelor) de
influenţă.
În analiza economică, metoda balanţieră este aplicată pentru următoarele:
1) a verifica dacă a fost exprimată corect egalitatea a două grupe de indicatori
economico-financiari interdependenţi în cazul în care între ei există relaţii de sumă şi
diferenţă.
Deci, când apare necesitaea de a calcula influenţa factorilor respectivi asupra modificării
indicatorului rezultativ, în cazul formei aditive de legătură.
Drept exemplu poate servi formula balanţei producţiei în care se observă clar egalitatea a
două grupe de indicatori interdependenţi:
Si + VPF = VV + Sf , (2.19 )
unde:
Si; Sf - stocul de producţie la începutul şi finele perioadei;
VPF - volumul producţiei fabricate;
W - venitul din vânzarea producţiei finite.
De aici reiese:
VV = Si + VPF- Sf sau ΔVV = Δ Si+ ΔVPF-Δ Sf (2.20)
Pentru a stabili factorii ce au determinat modificarea volumului producţiei vândute faţă
de perioada de bază se alcătuieşte balanţa abaterilor factorilor de influenţă.
2) a verifica corectitudinea cuantificării acţiunii factorilor asupra
indicatorului analizat cu ajutorul altor metode (metoda substituţiilor în lanţ, metoda
diferenţelor absolute etc.)
Întotdeauna, suma mărimilor influenţei factorilor trebuie să fie egală cu mărimea
abaterii indicatorului analizat:
ΔA = ΔA(a) + ΔA(b) + ΔA(c) + ΔA(d) . (2.21 )

3) când apare necesitatea de a calcula influenţa unui factor care este dificilă a fi
calculat calculării (sau calcularea lui este imposibilă), în condiţiile când influenţa celorlalţi
factori este cunoscută
Ne folosim de formula:
∆A =∆ a +∆ b +∆ c (2.22)
∆c =∆ A - ∆a - ∆b (2.23)

 Metoda substituţiilor în lanţ, esenţa şi aplicarea ei

Metoda dată se aplică la determinarea influenţei factorilor în funcţiile determinate privind


legăturile în formă de produs, raport. Măsurarea mărimii influenţei fiecărui factor se face prin
evidenţierea acţiunii unuia dintre factori, fiind exclusă acţiunea celorlalţi asupra fenomenului
analizat.
Esenţa metodei substituţiilor în lanţ se reduce la înlocuirea succesivă a mărimii de plan
(perioadei de bază) a unui factor cu mărimea lui efectivă într-o anumită relaţie, presupunându- se
că toţi ceilalţi factori în momentul respectiv sunt factori cu acţiune permanentă. Un astfel de mod
de înlocuire poartă denumirea de substituţie.
Pentru a înţelege mai bine această metodă, se recomandă tabelul analitic 2.3.
Pentru a utiliza eficient metoda respectivă, trebuie să se ţină cont de următoarele 4
reguli de bază:
1. Numărul de calcul în tabel întotdeauna e mai mare cu o unitate decât numărul de substituţie
(dacă avem 3 factori, atunci avem 4 calcule şi 3 substituţii, deoarece substituţia începe de la
"0".
2. Substituţia începe de la factorii cantitativi şi se termină cu cei calitativi. Concomitent, dacă
avem mai mulţi factori cantitativi, atunci aranjarea în formulă începe de la cel general spre
cel mai simplu:
VPF = N´S 1 x P% x Ź x Ẃ h – aceasta este correct;

VPF = P% x Ź x N´S 1 x Ẃ h - nu e corect.


3. Influenţa oricărui factor asupra modificării indicatorului rezultativ se află ca diferenţa
algebrică a valorii indicatorului obţinută la substituirea factorului respectiv şi
valoarea precedentă a indicatorului.
4. Suma influenţei tuturor factorilor asupra indicatorului rezultativ trebuie să fie egală cu
abaterea absulută a indicatorului rezultativ.

Tabelul 2.3
Schema calculului influenței factorilor prin metoda substituțiilor în lanț

Nr. Nr Indicatorii (factorii) corelaţi Indic. Rezul


de de rezultati Calculul tatul Denumir
calc. subst. v influenţei influenţe ea
i factorilo
r

1 2 3 4 5
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11
1 0 prog prog prog prog prog X0 x x x
2 1 efect prog prog prog prog X1 X1-X0 a 1
3 2 efect efect prog prog prog X2 X2-X1 b 2
4 3 efect efect efect prog prog X3 X3-X2 c 3
5 4 efect efect efect efect prog X4 X4-X3 d 4
6 5 efect efect efect efect efect Xefectiv X5-Xefectiv e 5

Total x x x x x x x Suma x

Avantajele metodei substituţiilor în lanţ: răspândirea largă, operativitatea ei şi


accesibilitatea în calitate de instrument matematic, simplă în folosire, veridicitatea
rezultatelor obţinute la întrebările puse. Acestea, în ansamblu, contribuie la larga
răspândire şi folosire a metodei date.
Dezavantajele metodei substituţiilor în lanţ:
1) la aplicarea metodei substituţiilor în lanţ, într-o măsură anumită, rezultatele obţinute
depind de consecutivitatea substituţiilor, însă logic nu întotdeauna este posibil a stabili
care consecutivitate este corectă şi care nu. Această dificultate creşte odată cu mărirea
numărului de factori;
2) la aprecierea nivelului de acţiune a unuia din factori se presupune că toţi ceilalţi factori
rămân neschimbaţi, pe când în realitate influenţa fiecărui factor se manifestă nu
izolat de alţii şi nu consecutiv, ci paralel cu ei;
3) repartizarea în particular a abaterii indicatorului asupra factorilor luaţi în calcul, anulând
astfel avantajul relaţiei deterministe de la care porneşte fără a lua în calcul contribuţia
fiecărui factor la modificarea indicatorului.

 Varietăţile metodei substituţiilor în lanţ.

În practica analitică, metoda substituţiei în lanţ, poate fi cu succes utilizată şi prin


varietăţile sale, şi anume:
Metoda diferenţelor absolute

Prin metoda diferenţelor absolute influenţa oricărui factor se află înmulţind abaterea
absolută a factorului concret la valorile de bază sau efective ale celorlalţi factori, ţinând cont de
necesitatea respectării legii metodei substituţiei în lanţ.
Metoda diferenţelor absolute se examinează după diferite modele de calcul. Ținând
cont de numărul de factori în formula factorială deosebim:
1. Metoda diferenţelor absolute cu doi factori, se utilizează când apare necesitatea de a
calcula influenţa factorilor generali la devierea indicatorului rezultativ (volumul producţiei
fabricate) :
VPF = Ń s x Ẃ s .

În acest caz, influenţa factorilor respectivi se calculează prin următoarea metodă:


 modificarea factorului cantitativ " Ń s " se înmulţeşte cu valoarea programată a factorului
calitativ "Ẃ s " (de bază);
 modificarea factorului calitativ "Ẃ s " se înmulţeşte cu valoarea efectivă a factorului cantitativ
" Ń s ".

Metoda diferenţelor absolute în sistemul factorial cu mai mulţi factori (până la 5)

Influenţa factorilor într-un sistem de trei şi mai mulţi factori (de exemplu: VPF = N´ m x Ź
x D́hx Ẃ h ) se calculează prin înmulţirea diferenţei absolute a factorului respectiv cu valorile
efective ale factorilor ce se află în formula analitică până la acesta şi cu cele de bază ale
factorilor ce se află după el.
Folosind această metodă, putem calcula influenţa oricărui factor care ne interesează fără a
calcula influenţa celorlalţi, ceea ce nu e posibil prin metoda substituţiei în lanţ.

 Metoda participării prin cotă

În practica analitică deseori apare necesitatea de a calcula influenţa unor factori


particulari (detaliaţi) prin intermediul analizei factorilor generali. În acest caz se utilizează una
din varietăţile metodei substituţiei în lanţ, aşanumita metodă a participării prin cotă.
În acest caz, în prima etapă de analiză, prin metoda substituţiei în lanţ se calculează
influenţa factorilor generali la devierea indicatorului rezultativ, apoi, în etapa a doua, prin
metoda participării prin cotă - a factorilor detaliaţi (intermediari).
Esenţa acestei metode constă în faptul că influenţa factorilor detaliaţi se calculează în
proporţie cu acea cotă de influenţă, pe care o au aceştia la devierea factorului complex.
P
x100
Exemplu: Rp = FP , (2.24)

unde: P = RAO+RAI+RAF+RAE; (2.25)


unde : RAO - profitul din activitatea operaţională;
RAI - rezultatul din activitatea de investiţii;
RAF - rezultatul din activitatea financiară;
RAE - rezultatul din activitatea excepţională:
FP = MF + MC (2.26)
unde :
FP - fondurile de producţie ;
MF - mijloace fixe;
MC - mijloace circulante.