3.

PLANIFICAREA ŞI ANALIZA PROGRAMULUI DE PRODUCŢIE

3.1. Conţinutul şi sarcinile planificării producerii

3.2. Analiza activităţii de producţie
3.3. Aprecierea generală a dinamicii şi îndeplinirea programului de producţie pe baza
indicatorilor valorici
3.4. Analiza realizării programului de producţie pe sortimente
3.5. Analiza îndeplinirii programului de producere după structură
3.6. Analiza valorii adăugate
3.7. Analiza vânzărilor nete

3.1. Conţinutul şi sarcinile planificării producerii

Funcţia de bază a unităţii industriale constă în obţinerea unei anumite producţii,

executarea unor lucrări care să satisfacă cerinţele consumatorilor pe piaţa de desfacere.
Planificarea producerii şi realizării producţiei constă în determinarea sortimentului
produselor, cantităţii, perioadei de timp în care urmează a fi livrată pe piaţă.
Problema principală cu care se confruntă la elaborarea acestui compartiment al planului
constă în modalitatea de a realiza producţia fabricată. Astfel se evidenţiază: produse pentru
desfacerea pe pieţele anonime, produse executate la comanda beneficiarilor şi plătite de ei,
forma combinată.
Aşadar, producerea şi realizarea producţiei este compartimentul principal al planului.
În baza indicatorilor acestui compartiment se elaborează celalte compartimente ale
planului.
Planul de producere şi realizare se elaborează în expresie naturală şi valorică.
Elaborarea planului de producere şi realizare începe cu planificarea indicatorilor naturali.
Indicatorii naturali ai programului de producţie sunt nomenclatura şi sortimentul
producţiei.
Nomenclatură - listă generală de denumiri a tipurilor de producţie cu indicarea
unităţilor de măsură a unităţilor de producţie finită pentru fiecare tip de producţie.
Sortimentul producţiei - tipurile de producţie prevăzute pentru fabricaţie cu stabilirea
pentru fiecare tip a volumului de producere.
E de menţionat că anume indicatorii naturali influenţează semnificativ asupra
indicatorilor cantitativi şi calitativi ai activităţii întreprinderii.
Anume în baza indicatorilor naturali se planifică volumul necesar de resurse economice
pentru atingerea obiectivelor prevăzute.
Volumele de producţie planificate în expresie naturală trebuie argumentate în baza
capacităţii de producţie a întreprinderii.
Capacitate de producţie exprimă cantitatea de producţie maximă ce se poate fabrica
într-o perioadă dată, în condiţiile folosirei depline a utilajelor existente în corespundere cu
regimul optim de lucru şi de organizare a proceselor de producţie.
După planificarea indicatorilor naturali ai programului de producţie se elaborează
indicatorii valorici.
Expresia valorică a programului de producere este determinată de indicatorii valorici.
Indicatorii valorici ce caracterizează volumul de producţie în expresie valorică sunt:
1) volumul producţiei fabricate – producţia destinată realizării;
2) volumul producţiei vândute – produsele expediate la preţ de livrare făfă TVA şi accize,
pe măsura transmiterii dreptului de proprietate şi prezentării către cumpărători a documentelor de
decontare spre achitare;
3) cifra de afaceri – valoarea veniturilor obţinute din operaţiuni comerciale efectuate de o
 întreprindere într-o perioadă de timp;
4) valoarea adăugată – valoarea nou-creată de entitatea economică într-o perioadă de timp.
Exprimarea volumului de producţie în expresie valorică este determinată de volumul
colectat al datelor generalizatoare pe entitatea economică privind cantitatea totală de producţie
produsă atât omogenă, cât şi neomogenă, deoarece indicatorii naturali nu pot generaliza
volumul de producţie total al entitatăţii economice, ei fiind incomparabili, în primul rând
datorită diferenţierilor de producţie care se măsoară cu diferite mărimi fizice şi, în al doilea
rând, gradul de finisare a producţiei ce trebuie inclus în plan este diferit.
Toţi indicatorii valorici se determină prin metoda directă - suma produsului volumului
de producţie în expresie naturală şi a preţurilor lor unitare.

3.2. Analiza activităţii de producţie

Analiza programului de producţie reprezintă primul capitol al cerecetărilor în complex al

analizei întreprinderii. Rezultatele acestei analize sunt utilizate pentru elaborarea planului de
afaceri, întocmirea notei explicative la raportul financiar anual şi pentru prezentarea informaţiei
operative conducerii întreprinderii în scopul luării deciziilor operaţionale.
Indicatorii valorici ai programului de producţie sunt corelaţi între ei. Din punct de vedere al
analizei, cea mai importantă este corelaţia dintre producţia fabricată, producţia vândută şi
stocurile producţiei finite nerealizate. În scopul controlului corelaţiei dintre aceşti indicatori se
întocmeşte balanţa producţiei fabricate, care poate fi exprimată astfel:

Si + VPF + Ri(+) = Sf + VPV + Ri(-), (3.1)

unde: Si - soldul producţiei în stocuri la începutul anului de gestiune;

VPF - volumul producţiei fabricate;
Ri(+) - rezultatele inventarierii producţiei finite la depozitele întreprinderii, (+) surplusul;
Sf - soldul producţiei în stocuri la finele anului de gestiune;
VPV - volumul producţiei vândute;
Ri(-) - rezultatele inventarierii producţiei finite la depozitele întreprinderii, (-) lipsurile.

1.3. Aprecierea generală a dinamicii şi îndeplinirea programului de producţie pe baza

indicatorilor valorici

Analiza programului de producţie se face în baza datelor din raportul statistic „Producţia”
forma 1-P şi analiza raportului privind rezultatele financiare din raportul financiar total.

3.4. Analiza realizării programului de producţie pe sortimente

Prin sortiment înţelegem o listă deplină de produse fabricate la întreprindere care se
deosebesc unul de altul după tip, calitate cu indicarea cantităţii pe fiecare din ele.
Îndeplinirea programului de producţie se apreciază în baza procentului îndeplinirii planului
pe sortimente calculat prin relaţia:
(3.2)
_
KS = Volumul producţiei fabricate în limita sortimentului fabricat x 100%
Volumul producţiei fabricate programat

Pentru aceasta se utilizează tabelul 3.4. În baza datelor din acest tabel, în prima etapă a
analizei se calculează procentul îndeplinirii planului pe sortimente, apoi, în condiţiile în care
acest indicator relativ este mai mic de 100%, se determină suma producţiei pierdute în urma
nerespectării sortimentului programat (ca diferenţă dintre numărătorul şi numitorul din formula
de calcul).
Volumul producţiei obţinut în limita planului pe fiecare produs în parte reprezintă producţia
 efectivă nu mai mare decât cea programată.

3.5. Analiza îndeplinirii programului de producere după structură

Prin structură se subînţelege ponderea fiecărui produs în volumul total al produselor

fabricate.
Aprecierea îndeplinirii programului de producţie după structură se efectuează în baza
coeficientului mediu de structură care se determină ca raportul dintre volumul producţiei
fabricate efectiv în limita structurii programate şi volumul producţiei fabricate efectiv după
structura programată:
(3.3)
_
Volumul producţiei fabricate în limita structurii programate
Kst = x 100
Volumul producţiei fabricate efectiv

Notă. Producţia efectivă după structura programată poate fi calculată prin două metode:
1) înmulţind valoarea efectivă a producţiei fabricate în totalcu ponderea programată a fiecărui
produs (sau grup de produse) în parte;
2) înmulţind valoarea programată a fiecărui produs în parte (sau grup de produse) cu indicatorul
relativ general care reflectă îndeplinirea programului de producţie (col.5).
În prima etapă a analizei se calculează coeficientul mediu de structură. În cazul nostru:
_
Kst = Volumul producţiei fabricate în limita structurii programate x 100 %
Volumul producţiei fabricate efectiv

3.6. Analiza valorii adăugate

Din punct de vedere al conţinutului economic, valoarea adăugată reprezintă bogaţia
întreprinderii acumulată pe parcursul unei perioade de gestiune prin utilizarea factorilor de
producţie. Analiza-diagnostic a acestui indicator recunoaşte valoarea adăugată aferentă atât
a producţiei fabricate, cât şi a celei vândute. În primul caz, este vorba de valoarea
adăugată produsă, iar în al doilea caz - de valoarea adăugată vândută.
În practica analitică, valoarea adăugată poate fi calculată prin două metode:
- metoda sintetică;
- metoda analitică.
Potrivit metodei sintetice, din valoarea producţiei fabricate sau vândute se scad
consumurile şi cheltuielile intermediare provenite de la terţi. Formula de bază în acest
caz va fi:
VA = VPF – Ci. (3.4)
unde: VA - valoarea adăugată;
VPF - volumul producţiei fabricate;
CI - consumul intermediar.
Dacă apelăm la metoda sintetică, observăm că valoarea adăugată poate să se
modifice pe parcursul anului de gestiune sub influenţa următorilor doi factori generali:
• modificarea factorului direct (în funcţie de modelul de calcul prezentat
mai sus acest factor se referă la ΔVPF sau ΔVPV);
• modificarea factorului indirect (ΔCi).
Deci, rezultatele analizei factoriale fac posibilă concluzia că întreprinderea analizată
dispune de rezerve interne de majorare a valorii adaugate pe viitor, reducând consumul
intermediar.
 Metoda analitică prevede însumarea elementelor componente ale valorii
adăugate, şi anume:
VA = Crm + Amf + Ac + Rnet, (3.5)
unde:
Crm - costurile privind retribuirea muncii (inclusiv contribuţiile pentru
asigurările sociale) şi medicale;
Amf - suma amortizării mijloacelor fixe cu destinaţie de producţie aferentă anului de
gestiune;
Ac - suma altor costuri şi cheltuieli;
Rnet - suma rezultatului net: profit (pierdere).
Aceasta metodă de calculare a valorii adăugate dă posibilitate să se efectueze
un studiu mai aprofundat al acestui indicator din punct de vedere al elementelor
consecutive ce formează baza valorii adăugate şi al ponderii lor în suma totală a
indicatorului rezultativ.

3.7. Analiza vânzărilor nete

Pe parcursul analizei programului de producţie şi comerciale un rol semnificativ îl joacă şi
examinarea indicatorului rezultativ care reflectă activitatea operaţională a întreprinderii, şi
anume, venitul din vânzări. Din punct de vedere al conţinutului economic, acest indicator
reflectă suma venitului obţinut de întreprindere pe parcursul anului de gestiune din vânzarea
produselor activităţii operaţionale.
Venitul din vânzări poate fi determinat prin relaţia:

VV=VPV+VVM+VPS+VCC+VAA, (3.6)
unde:
VV - venitul din vânzări;
VPV - volumul producţiei vândute sau venitul din vânzarea produselor finite;
VVM - venitul din vânzarea mărfurilor;
VPS - venitul din prestarea serviciilor;
VCC - venitul din contractele de construcţie;
VAA - venitul din alte feluri de activităţi care constituie pentru întreprindere activitatea
de bază.
În prima etapă de analiză se examinează tendinţa modificării volumului vânzărilor nete în
dinamică şi influenţa factorilor generalizatori care au contribuit la obţinerea următoarelor rezultate:
1. Modificarea volumului de producţie fabricată;
2. Modificarea producţiei în stocuri la depozitul întreprinderii.