Tema 1. Obiectul şi metoda Analizei Activităţii Economice.

1. Obiectul şi metoda analizei activităţii economice.

2. Indicatorii analitici şi clasificarea lor.
3. Factorii obţinuţi în analiza activităţii economice şi clasificarea lor.
4. Noţiunea de rezve în analiza activităţii economice şi clasificarea lor.
5. Metoda analizei activităţii economice.
1. Obiectul şi metoda analizei activităţii economice.
Analiza activităţii economice ca o ştiinţă specială îşi are şi ea obiectul său de studiu, însă pînă în prezent,
practic în orice literatură de specialitate sau manual, poate fi întîlnită cu diferit conţinut al acestui obiect.
Practic, toate noţiunile pot fi împărţite în cîteve grupe de autori:
I. prima grupă de autori consideră că obiectul analizei activităţii economice este însăşi activitatea
economică reflectată prin diferite surse de informaţie. Acest conţinut nu este deplin, deoarece după opinia
noastră activitatea economică poate fi obiect de studiu şi a altor discipline economice:
o economia de ramură
o contabilitatea
o finanţe şi credit
o statistica economică
II. al doilea grup de autori consideră că obiectul analizei activităţii economice îl constituie rezultatele
activităţii economice reflectate în rapoartele statistice; dările de seamă sau rapoartele financiare ale unităţilor
economice. Acestă noţiune tot nu e completă, deoarece analiza economică se bazează nu numai pe rezultate, ci
şi pe sistemul de factori care determină rezultatul acestor factori.
III. al treilea grup de autori consideră că obiectul analizei este activitatea economică şi rezultatele acestei
activităţi, care sunt reflectate în diferite surse de informaţii.
După opinia noastră, cea mai reuşită definiţie a fost propusă de profesorul rus Николай Дембинскйй :
"Obiectul analizei activităţii economice a unităţilor de producţie este activitatea lor economică reflectată prin date
programate şi efective din dări de seamă; şi diferite rapoarte statistice şi situații financiare, cât şi evidenta curenta a
acestei activităţi, şi alte surse de informaţii".
Părţile componente ale acestui obiect sunt:
o indicatorii analitici.
o factorii.
o rezervele interne.

2. Indicatorii analitici şi clasificarea lor.

De regulă, toată activitatea economico - financiară a unităţilor economice este măsurată cu ajutorul
unui sistem de indicatori. (inclusiv analitici).
Orice indicator obţinut prin calcul se numeşte indicator analitic.
Indicatorii analitici pot fi examinaţi din două puncte de vedere:
1. după conţinut.
2. după valoarea numerică.
În practica analitică, indicatorii sînt foarte diverşi după forma lor; metoda de reflectare a
proceselor şi fenomenelor economice; gradul de generalizare; metoda de calcul, etc.
1) În dependenţă de unitatea de măsură se examinează următorii indicatori:
 naturali (m; tone; kg)
 convenţional - naturali (mii borcane)
 de muncă (persoane; om-zile; om-ore)
 valorici (bani; lei; mii lei)
2) După conţinutul lor, indicatorii se deosebesc:
 cantitativi sau şi extensivi (care reflectă dimensiunile activităţii economice, atît în total, cît şi în
particular)
 calitativi sau şi intensivi (care reflectă eficienţa economică la nivel de întreprindere sau la nivel de secţie
sau activitate particulară)
3) După gradul de generalizare, deosebim:
 generali (care caracterizează procesul economic în total). Ex: numărul mediu scriptic de lucrători şi
ponderea muncitorilor în numărul total de lucrători.
 particulari (care caracterizează numai unele laturi ale acestui proces).
 Ex.: Nr. mediu de zile; durata medie a zilei de lucru; productivitatea medie pe oră.
4) După modul de calcul, deosebim:
 absoluţi (care sunt căpătaţi din evidenţa contabilă sau prin sumarea lor), în unităţi valorice.
 relativi (care sunt căpătaţi în rezultatul raportului indicatorilor absoluţi), în procent sau coeficient.

Deosebim, deasemenea şi astfel de indicatori, ca:

 de volum.
 rezultativi.
 de eficienţă.
Orice indicator de volum poate fi indicator rezultativ, pe cînd nu toţi indicatorii rezultativi pot fi
indicatori de volum.
Indicatorii de volum reprezintă toţi indicatorii care aderează la programa de producţie:
 Volumul producţiei (fabricate; vîndute)
 Volumul venitului din vînzări
Orice indicator de eficienţă este indicator rezultativ, însă nu toţi indicatorii rezultativi pot fi indicatori
de eficienţă.
În cele din urmă, putem constata că: sub sistemul de indicatori se subînţelege o mulţime reglementată a
lor, în care fiecare indicator caracterizează cantitativ sau calitativ o parte a activităţii economice, este în
strînsă corelaţie cu alţii, dar nu-i repetă, are capacitatea de recapitulavitate şi divizibilitate.
Orice indicator analitic poate fi factor. Deosebirea dintre indicator analitic şi factor este, că dacă
adăugăm la denumirea indicatorului, cuvîntul modificare, atunci obţinem factorul.
 Prin factori, în analiza economică se subînţelege, condiţiile de organizare a oricărui proces sau cauzele
care au provocat rezultatele obţinute.

De regulă, repartizarea se efectuiază după următoarele 9 criterii:

1. După conţinutul (natura) lor, factorii pot fi:
 factori social-economici (gradul de calificare a forţei de muncă).
 factori economici ai producţiei (forţa de muncă, fondurile de producţie, etc.).
 factori psihologici
 factori biologici
Orice factor economic de producţie poate fi examinat atît ca factor de producţie, cît şi ca
factor social. Ex: Orice utilaj care este considerat perfect, totuşi, capacitatea lui peste cîţiva ani va fi mai
mică.
2. După caracterul lor în cadrul unei relaţii cauzale (în ordinea de analiză), se desting:
 factori cantitativi sau şi extensivi
 factori calitativi sau şi intensivi
3. După modul cum acţionează, se desting:
 factori cu acţiune directă
 factori cu acţiune indirectă
4. După gradul de sintetizare, se disting:
 factori simpli (omogeni)
 factori compuşi (eterogeni)

5. După intensitatea acţiunii lor, deosebim:

 factori dominanţi
 factori secundari
6. După izvorul acţiunii, deosebim;
 factori interni
 factori externi
7. După sensul acţiunii, deosebim:
 factori poizitivi
 factori negativi
 factori indiferenţi (cu acţiunea "zero")
8. După dependenţa lor faţă de variaţia fenomenul analizat, se desting:
 factori constanţi
 factori variabili
 9. După posibilitatea măsurării influienţei lor, deosebim:
 factori, mărimea influienţei cărora e posibilă (se dă măsurării).
 factori, măsurarea influienţei cărora e imposibilă
Este necesar de menţionat, că toţi factorii examinaţi din punct de vedere al studiului lor au o însemnătate
importantă la elaborarea modelelor factoriale de analiză. Însă, în toate cazurile structura aceasta e
convenţională, deoarece unul şi acelaşi factor, concomitent, poate adera la diferite criterii.

4. Noţiunea de rezve în analiza activităţii economice şi clasificarea lor.

Prin rezerve, în analiza economică se subînţelege, posibilităţile nefelosite sau noi apărute pe baza utilizării
tehnicii şi tehnologiilor noi de organizare a procesului de producţie (muncii).
În practica analitică se utilizează un sistem larg de rezerve atît interne, cît şi externe, care trebuie să fie
evidenţiate pe parcursul analizei economice şi mobilizate pe viitor - ca posibilitatea de îmbunătăţire a rezultatelor
obţinute sau de înlăturare asupra cheltuielilor sau timpului neutilizat neefectiv.
DE REGULĂ, TOATE REZERVELE INTERNE SE DESTING DUPĂ 5 CRITERII (CONVENŢIONAL) CE
NE DĂ POSIBILITATEA SĂ ÎNŢELEGEM MAI BINE ESENŢA LOR
1. După caracterul lor, se deosebesc:
*rezerve ce evidenţiază eficienţa utilizării elementelor de producţie (forţa de muncă; fondurile fixe şi resursele
materiale)
*rezervele ce evidenţiază posibilitatea lichidării pierderilor sau cheltuielilor neproductive (supraconsumurilor).
2. După perioada de mobilizare, există:
*rezerve curente (care pot fi mobilizate pe parcursul unui an de activitate sau mai curînd, şi nu necesită cheltuieli
adăugătoare financiare)
*rezerve de perspectivă (pentru mobilizarea cărora sunt necesare alocaţii adăugătoare de resurse, şi mobilizarea
lor pe viitor ocupă o perioadă mai mare de un an pînă la 5 ani).
3. Din punct de vedere al gradului de cunoaştere, deosebim:
*rezerve cunoscute (în urma analizei)
Aceste rezerve se împart în:
 rezerve mobilizate
 rezerve nemobilizate
 reserve necunoscute
  4. După modul de descoperire, se desting:
 rezerve evidente (care-şi găsesc reflectarea în rapoartele statistice, financiare sau dările de seamă).
 rezerve ascunse (descoperirea cărora necesită o analiză economică fundamentală).
5. După locul de formare, rezervele se împart în:
 rezerve la locul de muncă
 echipă
 secţie
 total pe întreprindere
În practica analitică, pot fi întîlnite şi alte criterii de clasificare a rezervelor, însă în toate
cazurile ele sunt convenţionale, deoarece una şi aceeaşi rezervă poate adera la mai multe criterii.

5. Metoda analizei activităţii economice.

Cuvîntul metodă în traducere din greacă, înseamnă - calea sau drumul de cunoaştere a realităţii. Orice
ştiinţă îşi are metoda sa de cunoaştere.
În analiza economică prin metodă se subînţelege:
 folosirea pe larg a comparaţiei pentru aprecierea rezultatelor activităţilor desfăşurate.
 evidenţierea şi calculul influienţei factorilor asupra modificării indicatorului rezultativ (rezultatelor
obţinute).
 evidenţierea şi mobilizarea rezervelor interne de majorare a indicatorului rezultativ sau îmbunătăţirea
reală a activităţii desfăşurate (sporirea gradului de eficacitate).