MANAGEMENT :anul III-IV (ZI, FR,ID)-semestrul II.

ANALIZA ECONOMICA- FINANCIARA

MANUALE RECOMANDATE:
Popescu Angela si colaboratorii:Analiza economico-financiara. Aplicatii EXCEL. Editura
Universitara. Bucuresti 2009.
Iosefina Morosan:Analiza-economico-financiara. Ed.FRM.Bucuresti,2006.
Iosefina Morosan: Analiza economico-financiara-probleme rezolvate. Ed.FRM,
Bucuresti, 2006.

CUPRINSUL CURSULUI:
1) Cap.1. Baza teoretico-metodologica a analizei economico-financiare;
2)Analiza rezultatelor activitatii de productie si comercializare;
3)Analiza cheltuielilor firmei;
4) Analiza situatiei(pozitiei) financiare a intreprinderii.
5)Analiza riscurilor intreprinderii.

CAP.I. Baza teoretico-metodologică a analizei economico-financiare

1.1 Tipuri de analiză:

- Analiza constă în descompunerea unui fenomen în părŃile sale componente
- Analiza economică studiază activităŃile economice din punct de vedere economic:
- al consumului de resurse;
- al rezultatelor obŃinute.
- Analiza economico-financiară reprezintă un ansamblu de concepte, metode, tehnici,
procedee şi instrumente care asigură tratarea informaŃiilor interne şi externe:
- în vederea formulării unor aprecieri pertinente referitoare la
situaŃia economico-financiare a unei firme;
- identificarea factorilor, cauzelor şi condiŃiilor care au determinat acea situaŃie
economică a firmei;
- identificarea rezervelor interne de îmbunătăŃire a acesteia, din punct de
vedere al utilizării eficiente a resurselor umane, materiale şi financiare.

Tipuri de analiză economico-financiară:

Caracterul complex al fenomenelor economice determinat de complexitatea
relaŃiilor cauză-efect reclamă utilizarea mai multor tipuri de analiză, structurate după diverse
criterii:
a. În funcŃie de raportul dintre momentul în care se efectuează analiza şi
momentul desfăşurării fenomenului:
- analiza post-factum, post-operativă sau analiza realizării obiectivelor. Această analiză
furnizează informaŃii privind gradul de realizare a obiectivelor programate.
- analiza previzională sau prospectivă presupune determinarea evoluŃiei viitoare a unui
fenomen economic pe baza cercetării factorilor de influenŃă (a relaŃiilor de cauzalitate),
a acŃiunii lor în perspectivă. Prin această metodă se stabilesc obiectivele ce trebuie realizate
în perioada viitoare.
Analiza post-factum se bazează pe variabile certe, în timp ce metoda previzională, pe
variabile incerte.
b. Din punct de vedere al determinării cantitative sau al caracteristicilor calitative ale
fenomenelor:
- analiza calitativă prin care se abordează sistemic, cibernetic desfăşurarea
fenomenelor.
Rolul acestei analize este de a elabora modele în care sunt cuprinse elementele esenŃiale
1
ale fenomenului cercetat.

2
 - analiza cantitativă presupune cercetarea fenomenelor prin determinări cantitative:
greutate, grad, suprafaŃă, volum, număr, durată, etc. Analiza cantitativă se pretează la
aplicarea metodelor matematice moderne.
c. După nivelul la care se aplică analiza economico-financiară:
- analiza microeconomică se realizează la nivelul unei firme şi se referă la: starea firmei,
rezultatele obŃinute, factori care determină starea şi rezultatele.
- analiza mezoeconomică studiază fenomenele la nivelul sectorului sau ramurii pentru a
evidenŃia poziŃia firmei pe piaŃă şi capacitatea concurenŃială a acesteia.
- analiza macroeconomică are ca sferă de aplicare economia naŃională şi mondială şi
are drept scop evidenŃierea conjuncturii interne şi internaŃionale a factorilor demografici, de
cultură, probleme sociale, nivel de dezvoltare.
d. După modul de urmărire a fenomenelor se disting:
- analiza statică prin care se studiază fenomenele la un moment dat şi pune în evidenŃă
factorii care le influenŃează şi relaŃiile existente între acestea.
- analiza dinamică cercetează fenomenele şi procesele economice în schimbarea lor, pune
în evidenŃă poziŃia lor în diverse momente de timp. Prin această analiză se stabilesc
factorii care eu generat schimbările şi se evidenŃiază tendinŃele evoluŃiei viitoare.
e. După orizontul de timp pe care se cercetează fenomenul:
- analiza pe termen scurt operează cu date ce nu depăşesc 1 an şi cu modele de tip
determinist şi servesc managementului firmei pentru conducerea operativă a activităŃii.
- analiza pe termen lung operează cu date pe 3-5 ani şi cu modele de tip statistic sau
stocastic.
f. După criteriile de studiere a fenomenelor distinge:
- analiza tehnico-economică îmbină abordarea tehnică cu cea economică în analiza
problemelor (creşterea producŃiei fizice, reducerea costului unui produs sau serviciu, creşterea
rentabilităŃii pe produs).
- analiza economico-financiară abordează corelaŃiile dintre activitatea economică
(de exploatare) şi cea financiară (analiza riscului financiar corelată cu analiza riscului de
exploatare).
- analiza financiară studiază fluxurile financiare care se formează la nivelul firmei,
modul de formare, gestionare şi plasare a capitalului.
g. În funcŃie de poziŃia analistului:
- analiză internă foloseşte conducerii firmei pentru cunoaşterea stării de fapt reflectate
prin nivelul performanŃelor economico-financiare, modul de realizare a obiectivelor
programate, pentru fundamentarea activităŃii viitoare.
- analiza externă se efectuează de partenerii externi (furnizori, clienŃi, statul prin
autorităŃile locale, guvern, organele de urmărire penală, instanŃele judecătoreşti).
Ex: analiza realizată de bănci pentru acordarea de credite, analiză care urmăreşte
capacitatea firmei de a-şi achita datoriile.

FuncŃiile analizei economico-financiare:

- descoperirea şi mobilizarea rezervelor interne;
- întărirea autonomiei economico-financiare şi creşterea eficienŃei economice;
- diagnoza şi reglarea activităŃii firmei.
Aceste funcŃii sunt complementare în realizarea obiectivului analizei
economico- financiare şi anume utilizarea rezultatelor analizei economice la actul decizional.
Decizia reprezintă unul din obiectivele esenŃiale ale managementului modern.

Etapele procesului decizional de management:

Etapa I:
- obŃinerea unui set complet de informaŃii;
- stabilirea elementelor constitutive ale deciziei;
- cercetarea prospectivă a evoluŃiei variabilelor decizionale;
- evaluarea liniilor de acŃiune;
 - adaptarea deciziilor;
- implementarea şi controlul aplicării deciziilor.
Etapa II:
Stabilirea elementelor constitutive ale deciziei:
- câmpul de alegere a liniilor de acŃiune (analiza cantitativă, calitativă, statică);
- ansamblul stărilor naturii (analiza factorilor);
- sistemul criteriilor de analiză (analiza multicriterială);
- spaŃiul rezultatelor (previziunea şi prognoza);
- scara valorilor (priorităŃi).

1.2. ConŃinutul procesului de analiză economico-financiară

Analiza economico-financiară se realizează în sens invers evoluŃiei reale a fenomenului
economic cercetat, de la rezultatele activităŃii economice către elemente şi factori.
Asupra unui fenomen acŃionează:
- elemente sau factori;
- tipuri de analiză: - structurală (pe elemente)
- factorială (pe factori).
Elementele reprezintă părŃi componente ale fenomenului analizat. Ex: costul produsului
pe articole de calculaŃie.
Factorii reprezintă forŃele motrice care provoacă un fenomen. Ex: productivitatea
muncii faŃă de cifra de afaceri.
Cauzele reprezintă fenomene care provoacă şi explică apariŃia fie a fenomenului
analizat, fie a unui factor care acŃionează asupra acestuia.

Etapele procesului de analiză economico-financiară:

- Delimitarea obiectului analizei care constă în identificarea anumitor fenomene (în timp,
spaŃiu, metode de evaluare).
- Determinarea elementelor, factorilor şi cauzelor fenomenului cercetat (factori cu
acŃiune directă, indirectă).
- Stabilirea relaŃiilor de condiŃionare dintre fiecare factor şi fenomenul analizat (relaŃie
cauză-efect).
- Măsurarea (cuantificarea) influenŃelor factorilor asupra fenomenului analizat.
- Sinteza rezultatelor analizei reprezintă etapa stabilirii concluziilor şi aprecierilor asupra
activităŃii desfăşurate în funcŃie de obiectivul analizat. Managerii elaborează măsuri,
decizii pentru obŃinerea unor randamente maxime.

1.3. Metode, tehnici şi instrumente utilizate de analiza economico-financiară:

La nivelul unei firme, finalitatea oricărui tip de activitate se exprimă cu ajutorul
indicatorilor economico-financiari care pot fi grupaŃi pe categorii.
Categorii principale de indicatori economico-financiari:
- indicatori ai resurselor (umane, materiale, financiare, informaŃionale);
- indicatori ai consumului de resurse (indicatori ai cheltuielilor);
- indicatori de performanŃă şi rezultate (efecte) numiŃi solduri intermediare de gestiune
(SIG);
- indicatori de eficienŃă, calculaŃi sub forma „ratelor” prin raportarea a doi
indicatori exprimaŃi în mărime absolută, în una din variantele:
Efect Efort Efect Efort
E1 ; E 2 ; E3 ; E 4
Efort

Efort Efect Efect

Metodologia de analiză cuprinde un complex de metode, tehnici şi procedee.
Metoda reprezintă totalitatea procedeelor folosite pentru realizarea obiectivului său.
Procedeul constă în modul sistematic de a efectua o lucrare. Totalitatea procedeelor într-o
disciplină ştiinŃifică formează tehnica acesteia.
Metodele de analiză economico-financiară sunt:
 - metode de analiză calitative (vizează esenŃa fenomenului, depistarea legăturilor
cauzale);
- metode de analiză cantitative (cuantificarea influenŃelor factorilor).

A. Metode ale analizei calitative

Principalele metode de analiză calitativă sunt: modelarea, comparaŃia, gruparea,
diviziunea şi descompunerea rezultatelor.
1. Modelarea fenomenelor economice cunoaşte 3 tipuri de modele:
- modele imitative;
- modele analogice;
- modele simbolice.
Modelele imitative sunt materiale şi reprezintă fenomenul la altă scară (fotografia,
macheta, harta).
Modelele analogice utilizează tehnica vizualizării (graficele). Principalele tipuri de
grafice utilizate: cronograma, diagrama cu două variabile, sectorială, cu coordonate plane
pentru a studia sezonalitatea, histograma.
Modelele simbolice utilizează simbolurile şi iau forma unor ecuaŃii matematice,
fiind modele abstracte.
Acestea sunt:
- modele aditive (costul unui produs este o sumă de consumuri de resurse n):
n

C = x1 + x2 + … + xn sau C   xi
i1
- modele multiplicative:
CA Pr
Pr  AE  
AE CA
unde: Pr – profit;
AE – active de exploatare;
CA
- cifra de afaceri la 1 leu active de exploatare;
AE
Pr
- rata rentabilităŃii comerciale.
CA
- modele balanŃiere:
CA = Si + I – Sf
unde: CA – cifra de afaceri;
Si – stoc iniŃial;
Sf – stoc final;
I – intrări.
- modele sub formă de raport:
S
D
CA
unde: D – durata medie de rotaŃie a activelor circulante;
S - soldul mediu al activelor circulante;
CA - cifra de afaceri medie zilnică.
- modele combinate:
Re  Rc
100
1 1
f n
unde: Rc – rata rentabilităŃii comerciale;  CA 
f – cifra de afaceri la 1 leu active fixe ;
 
 AI 
  CA 
n – numărul de rotaŃii .
 
 AC 
2. ComparaŃia permite analiza prin raportare la o bază de referinŃă cum poate fi:
altă perioadă, altă firmă, media sectorială sau pe ramură, standarde, norme.
Se utilizează următoarele tipuri de comparaŃii:
- în timp (anul precedent sau programul de activitate);
- în spaŃiu (alte firme);
- faŃă de un criteriu prestabilit (programe, norme, standarde);
- cu caracter special (strategii de dezvoltare pentru firme aflate în dificultate);
- mixte (timp şi spaŃiu).
3. Gruparea presupune împărŃirea entităŃii studiate în grupe relativ omogene. Ex:
potenŃialul uman se poate grupa: pe categorii de persoane, după vârstă, vechime, sex,
naŃionalitate, formare profesională.
4. Diviziunea şi descompunerea rezultatelor:
- diviziunea în timp (realizarea producŃiei pe decade, luni, trimestre);
- diviziunea rezultatelor după locul de formare;
- descompunerea pe părŃi componente (localizarea rezultatelor favorabile
şi nefavorabile, pe categorii de resurse).

B. Metode ale analizei cantitative

Acestea sunt: metoda substituirilor în lanŃ, metoda balanŃieră, metoda ratelor,
metoda scorurilor, grilelor de evaluare, diagrama Pareto, metoda cercetărilor
operaŃionale, metoda analizei regresionale, metoda calculului matricial, metoda calculului
marginal, metoda fluxurilor, metoda sociologică, banchmarkingul.
1. Metoda substituirilor în lanŃ se aplică când între factorii de influenŃă există
relaŃia matematică de produs sau raport.
Principiile metodei substituirilor în lanŃ numită şi metoda itinerării:
- ordonarea factorilor se face după:
- factorii cantitativi;
- factorii de structură;
- factorii calitativi.
- substituirile se fac succesiv, în ordinea factorilor: cantitativi, de structură, calitativi.
- un factor substituit rămâne substituit până la final.
a. Cazul produsului între factori:
Fabc
Se au în vedere două perioade:
1 – valoarea efectivă;
0 – valoarea de referinŃă.
F  F1  F0  a1b1c1  a0b0 c0
- influenŃa modificării factorului „a”:
 a b c  a b c  a  a b c
F 
a
100 000 1 0 0 0
- influenŃa modificării factorului „b”:
 a b c  a b c  a b  b c
F 
b
110 100 1 1 0 0
- influenŃa modificării factorului „c”:
 a b c  a b c  a b c  c 
F 
c
111 110 1 1 1 0
F  F  F 
F  a  b  c
Metoda substituirilor în lanŃ pe bază de indici:
F iii
I  1 100  a1b1c 100  a b c
F
1a b
1002
F
0
c0 0 0
 a1 b1 c1
i 100 ; i  100 ; i  100
a
a0 b b0 c0
c

InfluenŃele variaŃiei relative a factorilor asupra modificării relative a fenomenului

studiat se calculează:
i aIF   i a  100
i i
i IF   a b  i
b a
100
 IF  ia  ib  ic i i
i c  2
 a b
100 100
I F 
I F  i a  ib I F   ic I F 
Indicele unui fenomen oarecare „N”, influenŃat de „n” factori, se determină astfel:
i  i ... i
I N  1 2 n1 n ; n  2
100
InfluenŃa unui factor oarecare „k” se calculează:
 I  i1  i2 ... ik i1  i2 ... ik 1
i k N   ; 1 < k < n.
100k 1 100k 2
b. Cazul raportului între factori:
a
Modelul general: P 
b
b1. Cazul în care factorul cantitativ este la numitor:
- pe bază de mărimi absolute (totale):
P  P1  P0
P  a a
1. b  0 0
b1 b0
P  a1 a
2. a   0
b1 b1
P   P 
P  b  a .
- pe bază de indici:
P i
I  1 100  a 100
P
P0 ib
I P  I P 100
I  100
1. i b P  100 100
ib
I  i 100
2. i P  a 100  100
a
ib ib
 I P   I P 
I P  ib  ia
b2. Cazul în care factorul cantitativ se află la numărător:
- pe bază de mărimi absolute (totale):
P  a1 a
1. a   0
b0 b0
P  a1 a
2. b   1
b1 b0
- pa bază de indici:
 I P 
1. ia  ia 100
 I P  i
2. i  a 100  i .
b a
ib
 2. Metoda balanŃieră se utilizează când între factori există relaŃia matematică de sumă
sau diferenŃă.
Modelul general este:
M=a+b–c
M  M 1  M 0
 M 
1. a a  a
1 0
M 
2. b b  b
1 0

 c 1  c0 
M 
3. c
aM   bM   cM   M
3. Metoda ratelor. Rata este un raport între două mărimi coerente cu o valoare
informaŃională şi operaŃională mai mare decât a celor doi indicatori judecaŃi separat.
Ratele pot fi:
- rate de structură;
- rate de eficienŃă (corelaŃia efect/efort; efort/efect);
- rate de echilibru financiar (lichiditate, solvabilitate).
4. Metoda scorurilor (scoring) – se foloseşte de regulă în bănci.
Matematic funcŃia scor Z are forma:
Z = ax1 + bx2 + … + axn
în care: x1…, xn – reprezintă ratele implicate în calcul;
a, b, …, z – reprezintă coeficienŃii de semnificaŃie aferenŃi ratelor.
Scorul Z calculat la nivelul unei firme indică gradul de vulnerabilitate.
5. Metoda grilelor de evaluare se folosesc în diagnosticarea mediului concurenŃial şi în
poziŃionarea globală a firmei.
Etapele:
- identificarea criteriilor de evaluarea a firmei;
- stabilirea coeficienŃilor de semnificaŃie pentru fiecare criteriu;
- determinarea unei note medii ponderate şi poziŃionarea firmei în sistemul dat.
6. Diagrama Pareto (metoda ABC) folosită în analiza stocurilor, analiza costurilor,
analiza cifrei de afaceri, analiza furnizorilor.
Etape:
- identificarea fenomenului şi a parametrului specific;
- stabilirea valorilor parametrului specific;
- ordonarea în ordine descrescătoare a valorilor parametrului;
- delimitarea a trei zone A, B, C;
- reprezentarea grafică a curbelor A, B, C.
7. Cercetările operaŃionale – reprezintă un ansamblu de metode matematice folosite în
adoptarea deciziilor.
Metodele operaŃionale pot fi:
- deterministe: programarea liniară, programarea dinamică, teoria jocurilor, metoda
drumului critic;
- probabiliste: lanŃurile MARCOV, teoria firelor de aşteptare, metoda PERT;
- simulative: metoda MONTE CARLO.
8. Metoda analizei regresionale
Etape:
- determinarea legăturii de cauzalitate dintre fenomen şi factori şi formalizarea
matematică (liniară, hiperbolică, parabolică, exponenŃială);
- stabilirea valorii parametrilor ecuaŃiei de regresie cu ajutorul metodei celor mai mici
pătrate;
- determinarea intensităŃii legăturii dintre fenomen şi factori cu ajutorul cu
ajutorul coeficientului de corelaŃie sau a raportului de corelaŃie;
- evidenŃierea influenŃei factorilor asupra fenomenului cu ajutorul coeficienŃilor de
determinare.
 9. Metoda calculului matricial se utilizează în cazul existenŃei unei relaŃii deterministe
între fenomenul analizat şi factorii de influenŃă:
n

F   a i  bi
i1
10. Metoda calculului matricial reflectă fie cheltuielile, fie veniturile
adiŃionale generate de modificarea cu o unitate a volumului de activitate sau a factorilor de
producŃie.
Indicatorii esenŃiali ai analizei marginale sunt:
- contribuŃia medie a unui factor de influenŃă la realizarea fenomenului;
- contribuŃia marginală care arată cu cât sporeşte fenomenul când un factor de influenŃă
sporeşte cu o unitate;
- coeficientul de elasticitate măsoară cu câte procente variază fenomenul ca urmare a
variaŃiei cu un procent a factorului de influenŃă;
- coeficientul mediu de elasticitate măsoară cu câte procente se modifică în medie
indicatorul pe un interval ca urmare a modificării în medie cu un procent a factorului de
influenŃă.
11. Metoda fluxurilor permite evidenŃierea şi analiza transformărilor înregistrate într-o
anumită perioadă, analiza lichidităŃii şi solvabilităŃii.
12. Metode sociologice: tehnica chestionarului şi interviului.
Chestionarul – cerinŃe elementare: limbaj simplu, întrebări clare, logică în idei.
Interviul – o discuŃie deschisă prin care se lărgeşte câmpul de informaŃii.
13. Banchmarkingul se desfăşoară în trei etape:
- identificarea proceselor cheie în funcŃie de importanŃa lor strategică;
- identificarea celor mai bune performanŃe, practici manageriale;
- identificarea posibilităŃilor şi mijloacelor concrete de aplicare acestor practici în firma
analizată.
Principalele surse de informaŃii pentru analiza economico-financiară sunt:
- după natura lor: informaŃii economico-financiare, tehnice, tehnologice, politice,
sociale, juridice, etc.;
- după gradul de accesibilitate: informaŃii deschise, limitate, închise (protejate);
- după provenienŃă: informaŃii interne, externe;
- din punct de vedere funcŃional: informaŃie normativă, efectivă, de stare a
performanŃelor economico-financiare.
CerinŃe fundamentale ale informaŃiei: utilitate, exactitate, profunzime, actualitate,
valoarea informaŃiei, costul informaŃiei.
Principalii utilizatori ai informaŃiilor sunt:
- furnizorii de capital (acŃionarii, investitorii, băncile);
- partenerii de afaceri (furnizorii, clienŃii, angajaŃii, sindicatele);
- statul (fiscul, guvernul, autorităŃile locale);
- alŃi utilizatori (managementul firmei, analiştii şi consultanŃii, auditorii, publicul).
Subiecte de examen;
Ce studiaza analiza economica(AEF)?
Ce reprezinta analiza economico-financiara?
In ce sens se realizeaza analiza economico-financiara?
Ce studiaza AEF din punct de vedere economic?
Analiza post- factum
Analiza previzionala
Analiza prvizionala sau prospectiva
Analiza caliatativa
Analiza cantitativa
Analiza microeconomica
Analiza macroeconomica
Analiza statica
Analiza dinamica
Analiza pe termen scurt
Analiza pe temen lung
Analiza interna
Analiza externa
Care sunt functiile analizei economico financiare?
Ce presupune etapa I in procesul decizional?
Ce presupune etapa II in procesul decizional?
Ce sunt elementele
Ce reprezinta factorii
Ce reprezinta cauzele?
Care sunt etapele procesului decizional?
Categoriile principale de indicatori economico-financiari
Ce reprezinta modelarea fenomenelor economice si ce tipuri de modele se utilizeaza?
Care sunt metodele cantitative?
Principiile metodei substitutiei in lant.
Metoda ratelor-ce este?
Clasificarea ratelor de structura dupa natura lor.
Cerintele fundamentale ale informatiei economice
Principalii utilizatori ai informatiei furnizate de AEF.

Cap.II. Analiza rezultatelor activităŃii de producŃie şi comercializare

Principalii indicatori de măsurare a activităŃii unei firme sunt: cifra de afaceri, producŃia
marfă fabricată, producŃia exerciŃiului (producŃia globală), valoarea adăugată.

1. Cifra de afaceri (CA) reprezintă suma veniturilor realizate din:

- vânzări de mărfuri;
- executarea de lucrări şi prestări servicii;
- mai puŃin: rebuturile, remizele şi reducerile acordate clienŃilor.

2. ProducŃia marfă fabricată (Qf) – esprimă valoarea produselor fabricate,

lucrărilor executate şi serviciilor prestate şi care urmează să fie vândute.
Qf = Vpf + Vle + Vsp
Vpf = Qv + (Sf - Si)
unde: Qf – producŃia obŃinută destinată livrării;
Vpf – valoarea produselor fabricate (finite, semifabricate, reziduale);
Vle – valoarea lucrărilor executate;
Vsp – valoarea serviciilor prestate;
Qv – producŃia vândută;
(Sf – Si) sau Qs - stocurile de produse la sfărşitul perioadei.

3. ProducŃia exerciŃiului sau producŃia globală reflectă în expresie valorică

volumul total al activităŃii de producŃie desfăşurate de firmă pe perioada unui exerciŃiu
financiar.
Qe = Qv + Qs + Qi
unde: Qv – producŃia vândută sau cifra de afaceri exprimată în preŃuri de vânzare,
exclusiv TVA;
Qs - variaŃia stocurilor;
Qi – producŃia imobilizată (corporale şi necorporale).

4. Valoarea adăugată (VA) reprezintă surplusul de venituri peste valoarea consumurilor

provenind de la terŃi. VA este un indicator de performanŃă a firmei dar şi un indicator
în sistemul fiscalităŃii.
 CorelaŃii între indicatorii valorici:
1. CorelaŃia între indicele producŃiei vândute (IQv) şi indicele producŃiei marfă fabricate
(IQf):
IQv = IQf - arată menŃinerea ponderii imobilizărilor în stocuri de produse finite;
IQv > IQf – semnifică tendinŃa de reducere a ponderii imobilizărilor de produse finite,
adică creşterea gradului de valorificare a producŃiei obŃinute.
2. CorelaŃia între indicele valorii adăugate (IVA) şi indicele producŃiei exerciŃiului
(IQe):
IVA > IQe – exprimă reducerea ponderii consumurilor provenite de la terŃi în volumul
total al activităŃii firmei, adică creşterea gradului de valorificare a resurselor materiale.
O situaŃie normală a firmei apare astfel:
ICA  IQf > IQe < IVA

Raportul static şi raportul dinamic dintre indicatorii valorici:

 CA 
- Raportul dintre cifra de afaceri şi valoarea producŃiei marfă fabricată  Qf  exprimă
 
modificările intervenite în stocurile de produse finite şi alte venituri, exclusiv cele financiare şi
excepŃionale.
- Raportul dintre valoarea producŃiei marfă fabricată şi valoarea producŃiei exerciŃiului
 Qf 
 Qe  care caracterizează evoluŃia stocurilor şi a consumului intern.
 
Raportul dinamic se stabileşte pe baza indicatorilor valorici (în bază fixă) şi
caracterizează evoluŃia comparativă a indicatorilor valorici faŃă de un anumit
criteriu, respectiv perioada precedentă:
 ICA 
;
 I Qf 
- Raportul dintre cifra de afaceri şi producŃia fabricată

  IQf 
- Raportul dintre producŃia fabricată şi producŃia exerciŃiului  care exprimă
I 
 Qe 
legătura dintre ritmul producŃiei şi ritmul volumului total;
 IVA 
- Raportul dintre valoarea adăugată şi producŃia exerciŃiului    care exprimă
I Qe 
 
creşterea sau scăderea gradului de valorificare a resurselor materiale provenite de la terŃi.

Analiza cifrei de afaceri

Cifra de afaceri reprezintă veniturile totale provenite din operaŃiunile comerciale
ale unei firme într-o perioadă determinată. OperaŃiunile comerciale luate în
considerare în determinarea cifrei de afaceri sunt:
- vânzări de bunuri, de mărfuri, de produse;
- contravaloare lucrărilor efectuate;
- venituri din redevenŃe, locaŃii de gestiune şi chirii;
- alte venituri.
În cifra de afaceri nu se includ:
- veniturile financiare;
- veniturile extraordinare.

Indicatori de măsurare a cifrei de afaceri:

1. Cifra de afaceri netă (CA) cuprinde sumele rezultate din vânzare de produse şi
furnizarea de servicii după deducerea reducerilor comerciale şi a TVA şi a altor taxe legate
direct de cifra de afaceri.
  
2. Cifra de afaceri medie CA numită şi preŃ mediu de vânzare:
CA
CA  ; unde: Q – volumul fizic al vânzărilor.
Q
3. Cifra de afaceri marginală (CAm) care exprimă variaŃia veniturilor generate de
creşterea cu o unitate a volumului fizic al vânzărilor:
CA CA1  CA0
CAm Q QQ
1 0
Cifra de afaceri poate fi analizată sub următoarele aspecte:
- analiza nivelului CA;
- analiza dinamicii CA;
- analiza structurii CA pe tipuri de venituri;
- analiza factorială a CA.

Analiza nivelului cifrei de afaceri

CondiŃii:
- nivelul CA să acopere cheltuielile de exploatare şi să permită realizarea de profit;
- să deŃină o pondere de minimum 85% din venitul de exploatare, respectiv 75%
din veniturile totale;
- în dinamică să prezinte o tendinŃă de creştere reală pentru a asigura o creştere reală a
volumului de afaceri al firmei;
- să fie realizată corespunzător cu specificul activităŃii pe elementele sale
componente de venituri.

Dinamica CA trebuie să prezinte o tendinŃă de creştere în preŃuri comparabile de la o

perioadă la alta pentru a asigura o creştere reală a afacerilor firmei.

Cifra de afaceri în preŃuri comparabile se determină:

- la nivel de produs qv1 p 0  ;
  qvi1 pi1 

- la nivel de firmă  qv i1 
pi0 sau   unde: IP – indicele preŃurilor.


IP

Analiza structurii cifrei de afaceri pe tipuri de venituri
Structura CA pe elemente componente oferă informaŃii despre modul de realizare
a afacerilor pe tipuri de venituri, adică din vânzarea producŃiei şi comercializarea
mărfurilor. Analiza structurii CA se face în funcŃie de specificul activităŃii.
Pentru o firmă industrială ponderea majoritară (85% din CA) ar trebui să o
deŃină producŃia vândută.

Analiza factorială a CA are scopul de a identifica factorii care influenŃează

evoluŃia acesteia, mărimea şi sensul acesteia, informaŃii necesare pentru aprecierea situaŃiei
existente, cât şi pentru adoptarea deciziilor în perioada viitoare.
Analiza factorială a CA în cazul firmelor industriale
Qf
1. CA  Ns   CA
Ns Qf ;
2. CA  Ns  Nz  Nh  Wh ;
Mf Qf
3. CA  Ns    CA
;
Ns Mf Qf
Mf Mf ' Q f CA
4. CA  Ns  ;
Ns Mf
Mf ' Qf
St
5. CA  Ns   CA
Ns St ;

6. CA  Q  unde:
p
 gp;
i i

p 100

unde:
CA – cifra de afaceri;
Ns - numărul mediu de personal;
Qf – producŃia marfă fabricată destinată livrării;
Qf
- productivitatea medie anuală a muncii (calculată pe baza producŃiei fabricate);
Ns
CA
- gradul de valorificare a producŃiei obŃinute destinate livrării;
Qf
Nz - numărul mediu de zile lucrate de un angajat în perioada analizată;
Nh - numărul mediu de ore lucrate de un angajat într-o zi;
Wh - productivitatea medie orară a unui angajat;
Mf - valoarea medie a mijloacelor fixe;
Mf ' - valoarea medie anuală a mijloacelor fixe direct productive;
Mf
- gradul de înzestrare tehnică a muncii;
Ns
Mf '
- compoziŃia tehnologică a mijloacelor fixe;
Mf
Qf
- randamentul mijloacelor fixe direct productive (producŃia marfă fabricată la
1
Mf '
u.m. mijloace fixe);
St – stocuri de materii prime, materiale;
p - preŃul mediu de vânzare unitar;
gi – structura producŃiei vândute pe produse;
pi – preŃul de vânzare aferent producŃiei de tip „i”.

Qf
Conform primului model de analiză ( CA  Ns  CA
 ) orice modificare a unuia din
Ns
Qf
cei trei factori:
- numărul de salariaŃi;
Qf
- productivitatea muncii pe salariat în funcŃie de producŃia fabricată ( );
Ns
CA
- gradul de valorificare a producŃiei fabricate ( );
Qf
conduce la o modificare a CA.
Concluzii:
Dacă indicele producŃiei marfă fabricată devansează indicele de creştere a numărului de
personal, atunci productivitatea muncii va înregistra şi se va reflecta favorabil şi asupra CA:
I IQf
Qf
  0
Ns
I I Ns
 Dacă ritmul de creştere a CA este superior ritmului de creştere a producŃiei
marfă fabricate, atunci gradul de valorificare a producŃiei marfă fabricate creşte,
determinând şi o creştere a CA:
I I
CA  I  CA  0
Qf I
Qf

Factorii de influenŃă asupra CA după primul model de analiză:

 Mf
 Ns
Ns Qf Mf ' Q f
Mf '
Qf 
 Mf
CA , iar 
Ns Mf Ns Ns Mf '
Mf
Qe

C  Mf '
A
Qf
Metoda substituirilor în lanŃ:
CA  CA1  CA0

Al doilea model de analiză a CA ( CA  Ns  Nz  Nh Wh ):

 Ns
T  Nz
CA t
 Nh
Wh
Indicatorul T  Ns  Nz  Nh exprimă fondul total de timp de muncă al firmei (ore-om).
Indicatorul t  Nz  Nh exprimă timpul mediu de muncă al unui salariat (ore).
CA
Indicatorul Wh  - productivitatea medie orară a unui salariat.
T

Indicatorul Mf
- gradul de înzestrare tehnică a muncii exprimă efortul investiŃional al
Ns
firmei. Acesta va sporii atunci când ritmul de creştere a valorii medii a mijloacelor fixe va
devansa ritmul de creştere a personalului.
Mf '
Indicatorul - compoziŃia tehnologică a mijloacelor fixe exprimă ponderea

Mf
mijloacelor fixe direct productive în totalul mijloacelor fixe.

Indicatorul Qf
- randamentul mijloacelor fixe direct productive (producŃia marfă
Mf '
fabricată la 1 u.m. mijloace fixe), este factorul determinant al creşterii CA. Aceasta este un
factor cu o încărcătură informaŃională mare şi complexă pentru că acesta exprimă
eficienŃa muncii (productivitatea ei) precum şi calitatea managementului în toate zonele de
manifestare a lui: producŃia şi comercializarea.

Al cincilea model de analiză factorială a CA exprimă corelaŃia dintre CA şi gradul de

asigurare a forŃei de muncă cu active circulante (stocuri de materii prime, materiale, etc.).
S
CA  Ns  t CA
Ns  St

Raportul S t
evidenŃiază valoarea medie a stocurilor aferente unui salariat sau gradul
Ns
de asigurare cu materiale.

Indicatorul CA
exprimă viteza de rotaŃie a activelor circulante (numărul de rotaŃii).
St

Ultimul model de analiză factorială a CA exprimă corelaŃia dintre volumul producŃiei

vândute şi CA.

CA  Q  unde: p   gi  pi în cazul în care producŃia este omogenă.

p 100
Când producŃia vândută nu este omogenă modelul este:
CA   qvi  pi unde i = produsele.
Metodologia de analiză factorială şi modificarea factorilor de influenŃă:
CA  CA1  CA0
din care, datorită:
1. influenŃei modificării volumului fizic al produselor vândute asupra CA:
  qvi pi0  qv i0 p i0 sau qv i
CA CA
qvi  CArec  CA 0.
2. influenŃei modificării
1 preŃului de vânzare asupra CA:
pi  qvi pi0  CA1  CArec
pi CA  qv i
1 1

1
Cifra de afaceri recalculată se determină:
 qvi1 p0  qv p  I  qv
I    sau CArec  I qv p
p

qv p
qv i1 0 qv i0 0 qv i0 0
i0 0

Analiza CA în corelaŃie cu capacitatea de producŃie şi cererea de produse

Principalii factori de care depinde CA sunt:
- capacitatea de producŃie;

- resursele (materiale, umane, financiare)

- cererea de produse.

Resursele sunt: pământul, capitalul, munca şi factorii de producŃie.

CorelaŃia dintre capacitatea de producŃie şi cerere au în vedere indicatorii:

gradul de utilizare a capacităŃii de producŃie ( Qf
-
 100 )
Gc K
unde: Qf – producŃia marfă fabricată;
K – capacitatea de producŃie (în unităŃi fizice sau valorice);
-gradul de satisfacere a cererii estimate ( Gs  CA 100 )
Ce
unde: Ce – cererea estimată la începutul intervalului; Gv
- gradul de valorificare a producŃiei marfă fabricată (
 CA Qf
 100 ).
Investigarea pieŃei şi concurenŃei presupune determinarea indicatorilor:
 

 
- cota de piaŃă absolută sau globală CAf 100 
CA  
 ab n
 s
 CAi 
 i1 
unde: CAi – CA a firmei analizate;
n

 CA - CA totală a sectorului/ramurii.

i
i 1

 
 CA  CA f

- cota de piaŃă relativă CA  f
100 sau CA  100
  rel
 rel CA  
n
 CAL
L

 i1 i 
unde: CAL – CA a celui mai important concurent de pe piaŃă;
n

 CA L
- valoarea vânzărilor (CA) a primilor trei concurenŃi de pe piaŃă.

i
i1

Previzionarea CA
SupravieŃuirea unei firme depinde de asigurarea unei cifre minime de afaceri:
CA Chf
min
 Chv
1 CA
unde: Chf – cheltuieli fixe;
Chv – cheltuieli variabile.

Rata dividendelor = rata dobânzilor

Cifra de afaceri minimă în condiŃiile egalităŃii dintre suma dividendelor şi a dobânzii:
n

CAmin   qi ci  pb
i1
unde: pb – profitul brut.

Cifra de afaceri şi principalii indicatori economico-financiari

Modificarea CA produce efecte asupra:
- profitului brut;
- ratei rentabilităŃii economice;
- ratei rentabilităŃii financiare;
- vitezei de rotaŃii a activelor circulante;
- volumului eliberărilor (imobilizărilor) de active circulante;
- eficienŃei mijloacelor fixe;
- eficienŃei muncii (şi a profitului/salariat);
- cheltuieli totale, variabile, materiale;
- valorii adăugate.
 Analiza valorii adăugate
VA exprimă gradul de bogăŃie care se obŃine prin activitatea productivă şi comercială a
unei firme. VA reflectă contribuŃia firmei la formarea PIB reprezentând o expresie a
performanŃei economice a firmei.
Metode de calcul a VA
1. Metoda sintetică prin care din volumul total al activităŃii de producŃie
şi comercializare a firmei se scad consumurile intermediare de la terŃi.
- când firma desfăşoară numai activităŃi de producŃie:
VA  Qe  M
unde: M – consumuri intermediare;
- când firma desfăşoară activităŃi de producŃie şi activităŃi de comercializare:
VA  Qe  Mc   M'

unde: Mc – marja comercială

M’ – consumurile intermediare pentru producŃie şi comerŃ.
2. Metoda de repartiŃie prin care VA este rezultatul însumării următoarelor elemente:
 - salarii şi contribuŃii pentru asigurările şi protecŃia socială;
- amortizare;
- provizioane aferente exploatării;
- dobânzi, impozite şi taxe (exclusiv impozitul pe profit);
- rezultatul exploatării recalculat (rezultatul aferent CA din care se scad dobânzile).
VA este formată din remunerarea următorilor parteneri sociali:
- salariaŃilor;
- acŃionarilor;
- statului;
- instituŃii care acordă credite;
- firmei.
Valoarea economică adăugată (EVA – economic value added) este plusul de valoare creat
de firmă pentru acŃionari peste costul capitalurilor proprii, fiind o formă de măsurare a
performanŃei interne a firmei.
Valoarea adăugată de piaŃă (MVA – market value added) care reflectă crearea de
valoare bursieră pentru acŃionari.
Ratele VA oferă informaŃii asupra împărŃirii VA între factorii de muncă şi capital.
1. Rata medie a valorii adăugate aferente CA măsoară gradul de integrare pe verticală a
firmelor cu activitate de producŃie şi comercializare:
VA
R  100
VA CA
2. Rata variaŃiei valorii adăugate denumită şi rata de creştere a firmei:
R VA1 VA0
VV
 VA0 100
3. Ratele de structură sau ratele de remunerare a valorii adăugate:
- contribuŃia factorului uman la formarea VA:
Total _ cheltuieli _ cu _ personalul
K f VA 100
- contribuŃia activelor imobilizate la formarea VA:
K Ai Cheltuieli _ cu _ amortizarea
 VA 100 .

Analiza factorială a valorii adăugate

Modele de analiză:
 M
1. VA  Qe  1    Qe  va ;
 Qe 
Q VA
2. VA  Ns  e   Ns Wa  va ;
Ns Qe
Q VA
3. VA  T  e   T Wh  va  Ns  t Wh  va ;
T Qe
Mf Mf ' Q VA
4. VA  e  .
 Ns  Mf ' Qe
Ns Mf
Unde:
Qe – valoarea producŃiei exerciŃiului;
M – consumuri intermediare de la terŃi;
va - valoarea adăugată ce revine la 1 u.m. producŃie a exerciŃiului;
T – timpul total de muncă;
Wa - productivitatea medie anuală;
Wh - productivitatea medie orară;
 Ns - numărul mediu de personal;
Mf - valoarea medie a activelor fixe;
Mf ' - valoarea medie a activelor fixe productive.

Sistemul factorial de analiză:

 Ns
T
Qe t
Wh
V
A gi
va
vai

unde: Qe – producŃia exerciŃiului Qe  T  Wh ;
T – timpul total de muncă T  Ns  t ;
Qe
Wa - productivitatea medie anuală (Wa  );
Ns
Wh - productivitatea medie orară;
Ns - numărul mediu de salariaŃi;
t - timpul mediu de ore pe salariat;
gi – structura producŃiei exerciŃiului pe tipuri de activităŃi sau produse;
 n 
va - valoarea adăugată medie la 1 u.m. producŃie va 
 g  vai 
 i 1 i .
 100 
 
 
Modificarea VA se produce datorită influenŃei:
1. producŃiei exerciŃiului (Qe):
QVA  
 Q va
Q e e1 e0 0
1.1. timpului de muncă (T):
T VA   T Wh  va
T
 1 0 0 0
1.1.1. numărului de salariaŃi ( Ns );
 
 
 Ns VA  Ns 1
 Ns  t Wh  va
0 0 0 0
1.1.2. numărului mediu de ore lucrate/salariat ( t )

t
VA
 Ns 1  t W 0  va0
t1 0
h
1.2. productivităŃii medii orare (Wh );
 
 
Wh VA  T  Wh Wh  va
1 1 0 0
2. ratei valorii adăugate:
  
 
va VA  eQ  1va  va 0
2.1. structurii producŃiei exerciŃiului pe produse sau pe tipuri de activităŃi (gi);
1

g VA    va  va 
r

Q i e1 0

2.2. valorii adăugate la 1 u.m. producŃie a exerciŃiului pe produse sau pe tipuri de

activităŃi (vai);
vaVA  Q  va  va
r

i e1
 1

unde: r
va 
 g1 i
 va i
0
100
Modificarea VA influenŃează următorii indicatori economico-financiari:
1. Rezultatul exploatării;
VA1  VA0   pr0
unde: P
pr  - profitul mediu la 1 u.m. VA
V
A
2. EficienŃa utilizării potenŃialului uman;
VA1  VA0 
Ns1
3. EficienŃa utilizării activelor de exploatare;
VA1  VA0
Ae1 1000
4. Rata rentabilităŃii economice;
VA1  VA0   pr0
100
At1
5. EficienŃa utilizării mijloacelor fixe
VA1 VA0 
1000 .
Mf1

Analiza producŃiei fizice

Se realizează sub următoarele aspecte:
1. analiza realizării programului de producŃie pe sortimente;
2. analiza structurii producŃiei;
3. analiza ritmicităŃii producŃiei şi a vânzărilor;
4. analiza calităŃii producŃiei şi a implicaŃiilor economico-financiare ele acesteia.

 
Coeficientul mediu de sortiment K s se stabileşte având în vedere principiul de bază
conform căruia nu se acceptă compensarea nerealizărilor la anumite sortimente de către
depăşirile de la alte sortimente.
Ks 
 qmin p0
q 0 p0
unde: q min p0 - valoarea recalculată a producŃiei în limitele prevăzute.

Coeficientul de nomenclatură conform căruia se acordă aceeaşi importanŃă tuturor

produselor, indiferent de ponderea lor în volumul producŃiei. Valoarea informaŃională a
acestui indicator
 n este mai limitată decât coeficientul mediu de sortiment.
K  1 .
n  
18
  N
Modificarea volumului fizic al producŃiei are influenŃe asupra:
- valorii producŃiei obŃinute destinate livrării;

19
 - cifrei de afaceri;
- costului pe produse;
- profitului pe produse şi pe firmă;
- cheltuielilor fixe la 1000 u.m. CA;
- ratei rentabilităŃii economice.

 
Coeficientul mediu de structură sau asortiment Ka măsoară ponderea fiecărui sortiment
sau produs în totalul producŃiei.
APLICATII:
1. InfluenŃa gradului de valorificare a producŃiei exerciŃiului asupra cifrei de
afaceri
Se cunosc:
Nr.
Indicatori UM p0 p1
crt.
1 Numărul mediu de salariaŃi ( Ns ) pers 550 400
2 ProducŃia exerciŃiului (Qe) mii u.m. 2500 2300
3 Cifra de afaceri (CA) mii u.m. 2400 2470
Să se analizeze influenŃa gradului de valorificare a producŃiei exerciŃiului asupra cifrei de
afaceri.
Rezolvare:
Qe CA
CA  Ns  
Ns Qe
CA Qe  CA  2300  2470 2400 
CA  CA   0 
  Ns  1 
1
   400      261,97 mii u.m.
Qe 1
N 1  Qe1 Q 
e0  400  2300 2500 
s

2.InfluenŃa numărului de salariaŃi asupra cifrei de afaceri

Se cunosc:
Nr.
Indicatori UM p0 p1
crt.
1 Numărul mediu de salariaŃi ( Ns ) pers 550 400
2 ProducŃia exerciŃiului (Qe) mii u.m. 2500 2300
3 Cifra de afaceri (CA) mii u.m. 2400 2470
Să se determine influenŃa numărului de salariaŃi asupra cifrei de afaceri.
Rezolvare:
Qe CA
CA  Ns  
Ns Qe
Qe CA
 
  2500 2400
 Ns CA  Ns  Ns  0  0  400  550   654,48 mii u.m.
1 0
Ns0 Q e0 550 2500
InfluenŃa numărului de salariaŃi asupra cifrei de afaceri se realizează pentru compararea
rezultatelor efective cu cele din baza de raportare.
Reducerea numărului mediu de salariaŃi cu 150 persoane în condiŃiile menŃinerii
constante a celorlalŃi factori de influenŃă, a determinat în mod justificat şi o diminuare a CA
cu 654,48 mii u.m. Din cauze diverse: restructurarea activităŃii, creşterea gradului
de înzestrare tehnică, pensionări, transferuri, reducerea activităŃii.

2.InfluenŃa numărului de salariaŃi asupra cifrei de afaceri

Se cunosc:
Nr. Indicatori UM p0 p1
crt.
1 Numărul mediu de salariaŃi ( Ns ) pers 550 400
2 ProducŃia exerciŃiului (Qe) mii u.m. 2500 2300
3 Cifra de afaceri (CA) mii u.m. 2400 2470
Să se analizeze influenŃa productivităŃii muncii asupra cifrei de afaceri.

Rezolvare:
Qe CA
CA  Ns  
Ns Qe
Qe
unde: - productivitatea medie anuală a muncii;
Ns
CA
- gradul de valorificare a producŃiei destinate livrării.
Qe

CA
Q Qe  CA  2300 2500 2470

   1
Q e  
e   0 0  400    476,216 mii u.m.
 Ns 


Ns 1
 Ns1 Ns0  Q 0 e  400 550  2500

Qe 0
Creşterea productivităŃii medii anuale de la 4,54 (
Ns0

) în perioada precedentă la 5,75

Qe
( 1) a generat o creştere a CA cu 476,2 mii u.m.

Ns1

4. InfluenŃa numărului mediu de ore lucrate de un salariat asupra cifrei de afaceri

Se cunosc:
Nr.
Indicatori UM p0 p1
crt.
1 Numărul mediu de salariaŃi ( Ns ) pers 550 500
2 Numărul mediu de ore lucrate/salariat ( t ) ore 2600 2100
3 Cifra de afaceri medie orară (Wh ) mii u.m. 92 105
Să se analizeze influenŃa numărului mediu de ore lucrate de un salariat asupra cifrei de
afaceri.

Rezolvare:
CA  Ns  Nz  Nh  Wh
unde: Nz - numărul mediu de zile lucrate de un angajat;
Nh - numărul mediu de ore lucrate de un angajat pe zi;
Wh - productivitatea medie orară a unui angajat (cifra de afaceri medie orară);
t - numărul mediu de ore lucrate de un angajat ( t  Nz  Nh ).

t
CA

 Ns 1  Nz1  Nh1  
Nz0  Nh0  Wh0  Ns1   1  
t0  Wh 0 = 500 (2100 – 2600) 92=
t
= - 23 mil. u.m.
Scăderea numărului mediu de ore lucrate de un salariat de la 2600 ore în perioada
precedentă ( t ) la 2100 în perioada curentă a generat o reducere a CA cu 23 mii u.m.
5. InfluenŃa cheltuielilor cu materialele (consum intermediar) la 1 u.m. producŃie a
exerciŃiului asupra valorii adăugate
Nr.
Indicatori UM p0 p1
crt.
 1 ProducŃia exerciŃiului (Qe) mil. u.m. 2,5 2,7
2 Consumuri intermediare (M) mil. u.m. 1,5 1,8
Model de analiză:
 M
VA  Qe  1  
 Qe 
InfluenŃa cheltuielilor cu materialele:

 VA     M   1,8   1,5 

  M 
1  Q   1  M 1   1 0   2,7 1    1    0,189 mil.

  Q   Q  
 Qe  e1
 e  2,5 
 e1   0 
2,7  
u.m.
Sporirea consumurilor intermediare cu 0,3 mil. u.m. a determinat sporire a valorii
adăugate cu 0,189 mil. u.m.

6. InfluenŃa productivităŃii muncii medii orare asupra valorii adăugate

Nr.
Indicatori UM p0 p1
crt.
1 ProducŃia exerciŃiului (Qe) mil. u.m. 1,1 1,2
2 Fondul total de timp de muncă (T) ore 430000 410000
3 Valoarea medie adăugată la 1 u.m. producŃie mil. u.m. 0,6 0,5
 
va
T
Qe
Wh
VA
va
InfluenŃa productivităŃii medii orare asupra valorii adăugate:
Wh
VA


 Wh  a

 v  410000 
 1,2

1,1 
 0,7  0,08615 mil. u.m.
T
Wh
1 1 0 0  
 410000 430000 
Qe
Creşterea productivităŃii medii orare a muncii (Wh  ) a dus la creşterea cu 86,1 mii
T
u.m. a valorii adăugate.

7. InfluenŃa fondului de timp asupra valorii adăugate

Nr.
Indicatori UM p0 p1
crt.
1 ProducŃia exerciŃiului (Qe) mil. u.m. 2,0 2,5
2 Fondul total de timp de muncă ore 500000 490000
3 Valoarea medie adăugată la 1 u.m. producŃie mil. u.m. 0,43 0,6

VA  Qe  va  T  Wh  va
T
 Qe
Wh
VA
va
2
T VA   T Wh   490000  500000  0,43  0.0172 mil. u.m.
T 1 0 0
va
0
500000

Subiecte de examen:
Ce reprezinta cifra de afaceri?
Ce exprima productia marfa
fabricata? Ce reprezinta valoarea
adaugata?
Corelatiile dintre indicatorii valorici.
.Aplicatii privind corelatiile dintre indicatori.
Modele de analiza a cifrei de afaceri
Aplicatii
Conditii care trebuie indeplinite de CA
Corelatii
Metode de calcul a valorii adaugate
Modele de analiza a valorii
adaugate Aplicatii
1.InfluenŃa gradului de valorificare a producŃiei exerciŃiului asupra cifrei de afaceri
2.InfluenŃa numărului de salariaŃi asupra cifrei de afaceri
3.InfluenŃa numărului mediu de ore lucrate de un salariat asupra cifrei de afaceri
4.InfluenŃa cheltuielilor cu materialele (consum intermediar) la 1 u.m. producŃie a
exerciŃiului asupra valorii adăugate
5. InfluenŃa productivităŃii muncii medii orare asupra valorii adăugate
6. InfluenŃa fondului de timp asupra valorii adăugate

Cap.III. Analiza cheltuielilor firmei

Cheltuielile reprezintă sumele sau valorile plătite sau de plătit pentru:

- consumuri, lucrări executate şi serviciile prestate de terŃi;
- remunerarea personalului;
- executarea unor obligaŃii legale sau contractuale;
- constituirea amortizărilor şi provizioanelor;
- consumuri excepŃionale.

Costurile reprezintă totalitatea consumurilor exprimate în formă bănească pe care le

efectuează firma în vederea realizării unei anumite producŃii sau a unui singur produs.

Criterii de clasificare a cheltuielilor:

1. După natura lor:
a. cheltuieli de exploatare:
- cheltuieli cu materii prime şi materiale consumabile;
- cheltuieli cu lucrările şi serviciile executate de terŃi;
- cheltuieli cu personalul;
- cheltuieli cu amortizarea şi provizioanele aferente exploatării;
- alte cheltuieli de exploatare;
b. cheltuieli financiare:
- pierderi din creanŃe legate de participaŃii;
- cheltuieli privind investiŃiile financiare cedate;
- diferenŃe nefavorabile de curs valutar;
- dobânzile aferente creditelor atrase, privind exerciŃiul financiar în curs;
- sconturi acordate clienŃilor;
c. cheltuieli extraordinare legate de evenimente excepŃionale:
- pierderi din calamităŃi;
- debitori diverşi;
2. După comportamentul faŃă de volumul producŃiei:
 a. cheltuieli variabile care sunt dependente de volumul de activitate şi conŃin:
- cheltuieli cu materii prime şi materiale aferente obŃinerii producŃiei;
- cheltuieli cu salariile personalului productiv;
- cheltuieli cu servicii şi lucrări prestate de terŃi în scopul obŃinerii producŃiei;
b. cheltuieli fixe care sunt constante, pe termen limitat, în raport cu volumul de activitate,
dar dependente de capacitatea de producŃie şi distribuŃie, formate în principal din:
- amortizare;
- cheltuieli cu caracter fix (materiale, cheltuieli salariale);
3. După conŃinutul lor:
a. cheltuieli materiale care cuprind consumuri de resurse materiale şi amortizarea
mijloacelor fixe;
b. cheltuieli cu salariile şi aferente utilizării personalului (asigurări şi protecŃie socială).
Modele de calcul:
1. Rata de eficienŃă a cheltuielilor totale sau cheltuieli la 1000 u.m. venituri
Ch
totale:
i C1000  i 1000 ;
Vi
2. Analiza cheltuielilor la 1000 u.m. CA:
C1000 
qv  c 1000 ;
qv  p
3. Analiza cheltuielilor variabile la 1000 u.m. CA:
C 
qv  c 1000 ;
1000 v

qv  p
4. Analiza cheltuielilor fixe la 1000 u.m. CA:
Cf Cf
Cf 1000 
CA 1000 ; Cf 1000  1000 ;
qv 
p
5. Analiza cheltuielilor materiale la 1000 u.m. CA:
Cm1000 
qv  cm 1000 ;
qv  p
6. Analiza cheltuielilor cu amortizarea la 1000 u.m. CA:
A
C1000  1000
a
CA
7. Analiza cheltuielilor cu salariile:
a. CS  Ns  S ;
b. C CA CS
 Ns   ;
S
N CA
s  CS .
c. C S T
 Ns  T
Ns
unde:
T
- numărul mediu de ore lucrate/salariat ( t );
Ns
CS
- cheltuieli medii cu salariile/1 u.m. CA ( cs );
CA
CA
- productivitatea medie anuală (Wa );
Ns
 CS
- salariul mediu orar ( csh ).
T
CorelaŃia dintre creşterea productivităŃii muncii şi cea a salariului mediu se reflectă cu
ajutorul indicelui de corelaŃie stabilit după una dintre relaŃiile:
 Icsa
I C IWa;
sau

IC  Icsa 100 - când cei doi indici au valori mai mari decât 100.
IWa 100
IC < 1 – este favorabil, adică productivitatea muncii a înregistrat un ritm superior de
creştere faŃă de salariul mediu.
APLICATII:

1.InfluenŃa preŃurilor de vânzare asupra cheltuielilor la 1000 u.m. cifră de afaceri

Nr.
Indicatori UM p0 p1
crt.
1 Cifra de afaceri  qvi pi mil. u.m. 10 8,5
Cheltuieli aferente cifrei de afaceri:
2
 qvi ci  mil. u.m.
 7 6,5

3 Indicele preŃurilor de vânzare  pi  % - 107

4 Indicele costurilor ci  % - 110
Să se determine influenŃa preŃurilor de vânzare asupra cheltuielilor la 1000 u.m. cifră de
afaceri.
Rezolvare:
qvi

C 1000 
 vi 1000
q
p
ci i

q vi
pi
ci
ci
110%  1
100
c i0

ci 1

ci 100
0
 110
p
p  i1 100
i0
107
ci1100 ci1100
p  q vi ci0
1000  q vi ci0
1000  q  110 1000
vi q  110 1000 
vi
1 1
1  1

i vi pi1 q vi pi0  vi i 1
q p p 100
 qvi  i 107
1
1

1 1 1

q
6,5 100 6,5 100
 110 1000  110 1000  695,2  744,2  49
8,5 8,5 100
107

2.InfluenŃa structurii asupra cheltuielilor la 1000 u.m. cifră de afaceri

Nr.
Indicatori UM p0 p1
crt.
1 Cifra de afaceri  q p  vi i
mil. u.m. 60 70
 Cheltuieli aferente cifrei de afaceri:
2
 q c 
vi i
mil. u.m. 50 55

3 Indicele preŃurilor de vânzare  pi  % - 110

 4 Indicele costurilor ci  % - 113
Să se determine influenŃa structurii asupra cheltuielilor la 1000 u.m. cifră de afaceri.

Rezolvare:
qvi

C 1000 
q vi
1000 p
ci i

q vi
pi
ci

q  q ci0 1000 q ci0 1000 vi1q  ci 100

1
113 1000  q ci 1000 

vi vi0 vi0

1 0

q q
vi
pi0 pi 0 p 100 pi0
vi
1
vi0
q vi
i
 110
1 vi0

q
1

55100
50
 113 1000  1000  764,77  833,3  68,53
70 100 60
110

3. InfluenŃa cheltuielilor fixe asupra cheltuielilor fixe la 1000 u.m. cifră de afaceri
Nr.
Indicatori p0 p1
crt.
1 Suma cheltuielilor fixe (Cf) 6 5,5
2 Cifra de afaceri  qvi pi  20 22 
3 Volumul efectiv al cifrei de afaceri la preŃul perioadei p0 - 20,5
Să se determine influenŃa cheltuielilor fixe asupra cheltuielilor fixe la 1000 u.m. cifră de
afaceri:
qv
Chf
C1000  1000 p
 qv
f

Chf
p
Ch Cf1 Cf0 5,5 6
 1000  1000  1000  1000  250  272,7  22,7 mil. u.m.
f
 qv1  qv1 22 22
p1 p1

4. InfluenŃa preŃului asupra cheltuielilor variabile la 1000 u.m. cifră de afaceri

Nr.
Indicatori p0 p1
crt.
1 Cheltuieli variabile  q c 
i
vi i 50 45
2 Cifra de afaceri qv pi 100 107
3 Indicele preŃurilor de vânzare  pi  - 106
4 Indicele costurilor ci  - 110
Să se determine influenŃa preŃului asupra cheltuielilor variabile la 1000 u.m. cifră de
afaceri.
 g - modificarea structurii
C 1000

 q c 1000
v v
p - modificarea preŃului
 qp
v
v

cv - modificarea costului.

q c
c 100 c 100
q c
 q 
v1 v 1
 q 
v1 v 1

1000 110 1000 110 1000 

v1 v0 v1 v0
p  1000 
 qv1  qv1 p0  qv1 p1  qv  p1 100
p1 106
1

 382,24  405,19  22,95

5. InfluenŃa preŃului de vânzare asupra cheltuielilor materiale la 1000 u.m. cifră de

afaceri
Nr.
Indicatori p0 p1
crt.
1 Cheltuieli materiale  qvcm  50 56
2 Cifra de afaceri  qv p 85 106
3 Indicele preŃurilor de vânzare  pi - 110

4 Indicele costurilor (materiale) ci  - 116
Să se determine influenŃa preŃului de vânzare asupra cheltuielilor materiale la 1000 u.m.
cifră de afaceri.
Rezolvare:
g
1000
Cm p
cs (consum specific)
cm
p’ (preŃul de aprovizionare)
q c c 100 c 100
q c
 q 
v1 m 1
 q 
v1 m 1

1000 116 1000 116

v1 m0 v 1 m0
p  1000  1000 
 v1
q  v1 0
q p 106 p1 100
 v  1110
q
p1
1

 455,43  500,99  45,56

Subiecte de examen:
Ce reprezinta cheltuielile?
Care sunt elementele cheltuielilor de exploatare?
Cheltuielile fixe si variabile
Rata de eficienta a cheltuielilor totale, a cheltuielilor de exploatare
Analiza cheltuielilor la 1000 lei cifra de afaceri.
Aplicatii
InfluenŃa preŃurilor de vânzare asupra cheltuielilor la 1000 u.m. cifră de afaceri
InfluenŃa structurii asupra cheltuielilor la 1000 u.m. cifră de afaceri
InfluenŃa cheltuielilor fixe asupra cheltuielilor fixe la 1000 u.m. cifră de afaceri
InfluenŃa preŃului asupra cheltuielilor variabile la 1000 u.m. cifră de afaceri
InfluenŃa preŃului de vânzare asupra cheltuielilor materiale la 1000 u.m. cifră de afaceri

CAPITOLUL 4

ANALIZA SITUAłIEI (POZIłIEI) FINANCIARE

A ÎNTREPRINDERII
Obiectivele principale ale analizei situaŃiei financiare a întreprinderii pot fi sintetizate astfel:
- stabilirea patrimoniului net, ca formă de evaluare contabilă a averii acŃionarilor;
- caracterizarea structurii financiare (echilibrului financiar);
- stabilirea lichidităŃii şi solvabilităŃii care interesează, în principal, creditorii firmei;
- aprecierea stării financiare.
SituaŃia financiară a unei întreprinderi, potrivit alineatului 16 din Cadrul General de întocmire
şi prezentare a situaŃiei financiare, elaborat de Comitetul pentru Standarde InternaŃionale de
Contabilitate, este „influenŃată de resursele economice pe care le controlează, de structura sa
financiară, de lichiditatea şi solvabilitatea sa şi de capacitatea sa de a se adapta schimbărilor
mediului în care îşi desfăşoară activitatea”.
Sursa principală de informaŃii privind situaŃia financiară este reprezentată de bilanŃ.
BilanŃul contabil şi notele explicative răspund multiplelor exigente de ordin juridic şi contabil
fiind stabilite pe baza reglementarilor legale. Între datele fumizate de bilanŃul contabil şi
realitatea economico-financiară a întreprinderii analizate pot să apară diferenŃe. Din acest
motiv, majoritatea analiştilor financiari consideră că se impune operarea cu un aşa zis „bilanŃ
suport al analizei”. Prin valoarea teoretică şi utilitate practică se disting: bilanŃul patrimonial,
bilanŃul funcŃional şi bilanŃul „pool de fonds”. Pentru analiza patrimoniului (activului) net,
structurii financiare, lichidităŃii şi solvabilităŃii întreprinderii se folosesc informaŃiile din
bilanŃul patrimonial (financiar), iar pentru analiza echilibrului financiar informaŃiile pot fi
obŃinute din bilanŃul funcŃional.
BilanŃul patrimonial prezintă importanŃă pentru toate categoriile de utilizatori, dar în mod
deosebit pentru investitorii actuali şi potenŃiali şi creditorii financiari. La stabilirea bilanŃului
patrimonial se au în vedere următoarele reguli:
- pentru activ: ordinea lichidităŃii crescătoare (aptitudinea posturilor de activ de a se
transforma în numerar;
- pentru pasiv: ordinea inversă a exigibilităŃii (timpul cât sursa respectivă rămâne la dispoziŃia
întreprinderii).
Pentru a stabili bilanŃul patrimonial pornindu-se de la bilanŃul contabil se impune tratări
(corecŃii) ale informaŃiilor din bilanŃul contabil:
A) În activ:
a) eliminarea activelor de natură nonvalorilor (activelor fictive).
Nonvalorile sunt elemente înscrise în activul bilanŃului contabil dar care, din punctul de
vedere al lichidităŃii nu au nici o valoare întrucât nu dau naştere unui flux de numerar.
Principalele active de această natură sunt cheltuielile de constituire, cheltuielile de repartizat
asupra exerciŃiilor financiare următoare, primele privind rambursarea obligaŃiunilor, debitorii
din capital subscris şi nevărsat. Pentru eliminarea acestor elemente din bilanŃul patrimonial se
procedează astfel:
- cheltuielile de constituire, debitorii din capitalul subscris şi nevărsat şi cheltuielile de
repartizat pe mai multe exerciŃii financiare se scad din activ şi concomitent din capitalurile
proprii;
- primele de rambursarea obligaŃiunilor: se scad din activul bilanŃului contabil şi din pasiv din
împrumuturi şi datorii asimilate pe termen mediu şi lung;
b) reevaluarea activelor în funcŃie de condiŃiile pieŃei. Cu efectul reevaluării se modifică
activele, capitalurile proprii şi impozitul pe profit amânat;
c) includerea în activele imobilizate a activelor circulante cu termen de lichiditate mai mare
de un an;
d) efectele scontate neajunse la scadenŃă sunt creanŃe cedate băncii pentru care s-a
înregistrat o creştere a disponibilităŃilor, în consecinŃă cu valoarea acestora se majorează
activele circulante (creanŃele) concomitent cu majorarea creditelor pe termen scurt.
B. În pasiv, pe lângă modificările de răspuns la corecŃiile activelor menŃionate anterior, se
mai impun:
a) Datoria privind impozitul pe profit amânat se cuprinde în datorii pe termen lung;
b) Veniturile înregistrate în avans, în funcŃie de conŃinutul lor, se includ în datorii pe termen
scurt sau datorii pe termen mediu şi lung.
Datoriile totale ale întreprinderii se grupează în două mari categorii:
- datorii pe termen scurt, cele care au un termen de exigibilitate sub un an;
- datorii pe termen mediu şi lung, cele care au un termen de exigibilitate mai mare de un an.
În urma corecŃiilor menŃionate bilanŃul patrimonial (financiar) va avea următoarea formă:

ACTIV PASIV
I. Active imobilizate, din care: I. Capitaluri proprii
- necorporale II. Datorii pe termen lung
- corporale III. Datorii pe termen scurt
- financiare
II. Active circulante, din care:
- stocuri
- creanŃe
- investiŃii financiare
- disponibilităŃi

BilanŃul funcŃional are rolul de a oferi o imagine asupra modului de funcŃionare din punct de
vedere economic a întreprinderii, punând în evidenŃa utilizările şi sursele corespunzătoare
fiecărui ciclu de funcŃionare. Ciclurile întreprinderii avute în vedere sunt: de investiŃii, de
exploatare, de finanŃare şi de trezorerie.
Ciclul de investiŃii cuprinde achiziŃionarea de active imobilizate.
Ciclului de exploatare îi corespund fluxurile de aprovizionare, producŃie şi distribuŃie
(vânzări) atât sub forma unor fluxuri fizice, cât şi a unor fluxuri financiare.
Ciclul de finanŃare cuprinde ansamblul operaŃiunilor dintre întreprindere şi proprietarii de
capital (acŃionarii şi creditorii întreprinderii).
Fluxul de finanŃare permite ca întreprinderea să facă rata decalajului dintre fluxul de lichidităŃi
de intrare şi de ieşire provocat de ciclul de exploatare.
Stabilirea bilanŃului funcŃional se realizează avându-se în vedere următoarele reguli:
- activele sunt luate în calcul la valoarea lor brută, se are în vedere valoarea de intrare în
gestiune;
- imobilizările închiriate, deŃinute în leasing sau în locaŃie de gestiune sunt integrate în activ
şi, corespunzător, în pasiv la „Împrumuturi şi datorii asimilate” datorită faptului că ele servesc
ciclului de exploatare;
- conceptul de activ fictiv nu mai este operaŃional;
- cheltuielile ce privesc exerciŃiile financiare următoare se asimilează activelor imobilizate;
- efectele scontate neajunse la scadenŃă, debitorii privind capitalul subscris şi nevărsat,
primele privind rambursarea obligaŃiunilor, creanŃele şi datoriile privind impozitul pe profit
amânat se tratează în acelaşi mod ca şi la elaborarea bilanŃului patrimonial;
- amortizarea şi provizioanele sunt incluse în pasivul bilanŃului funcŃional ca surse aciclice
(care rămân la dispoziŃia întreprinderii o perioada mai mare de un an).
BilanŃul funcŃional ca urmare a corecŃiilor menŃionate va avea următoarea formă:

ACTIV
I. Active aciclice (stabile)
II. Active ciclice aferente exploatării
- stocuri
- creanŃe aferente exploatării
III. Active ciclice din afara exploatării
- creanŃe din afara exploatării
IV. Trezoreria de activ:
PASIV
I. Surse aciclice (stabile)
- capitaluri proprii
- amortizare
- provizione de orice natură
- datorii financiare pe o perioadă mai
mare de un an
II. Surse ciclice de exploatare
 - investiŃii financiare (datorii faŃă de furnizori, salariaŃi,
- disponibilităŃi bugetul de stat etc.)
III. Surse ciclice din afara exploatării
(furnizori de imobilizări, dividende de
plată etc.)
IV. Trezoreria de pasiv:
- credite pe termen scurt

Analiza patrimoniului net

Elementele legate în mod direct de evaluarea poziŃiei financiare a întreprinderii sunt activele,
datoriile şi capitalurile proprii.
Patrimoniul net reflectă activele întreprinderii negrevate de datorii. Patrimoniul net
exprima averea acŃionarilor stabilită pe baza bilanŃului patrimonial. Acest indicator este
echivalentul activului net contabil, respectiv a capitalului propriu corectat.
Patrimoniul net se poate determina în două moduri:
a) ca diferenŃă între activul total şi datoriile totale (exprimare materială a patrimoniului net);
b) ca sumă a surselor de finanŃare a acestuia.

Pentru determinarea şi analiza patrimoniului net, informaŃiile din bilanŃul patrimonial se

structurează astfel:

Nr. crt. N- N- N
2 1
1 Active imobilizate – total, din care:
1.1. Imobilizări necorporale
1.2. Imobilizări corporale
1.3. Imobilizări financiare
2. Active circulante – total, din care:
2.1. Stocuri
2.2. CreanŃe
2.3. DisponibilităŃi şi plasamente
3. Activ total (1+2)
4. Datorii totale
5. Patrimoniul net (3-4), din care finanŃat pe seama:
5.1. Capital social vărsat
5.2. Prime de capital
5.3. Rezerve (legale, statutare, din conversie, din reevaluare
etc.)
5.4. Rezultat reportat
5.5. Alte surse

Notă: Pentru stabilirea surselor de finanŃare a patrimoniului net se au în vedere informaŃiile

din „SituaŃia modificărilor capitalului propriu”.
Având în vedere componenŃa materială a patrimoniului net, respectiv prima modalitate de
calcul, creşterea acestuia se înregistrează atunci când activele devansează datoriile totale.
Analizând sursele de finanŃare a patrimoniului net se pot întâlni, de regulă, următoarele
aspecte:
- dinamica cea mai accentuată o înregistrează sursele constituite pe seama rentabilităŃii
întreprinderii: rezervele legale până la limita prevăzută de lege, rezervele statutare majorate pe
seama profitului net ca urmare a deciziei acŃionarilor şi rezultatul reportat care poate fi profit
nerepartizat (şi atunci determină creşterea patrimoniului net) sau pierdere neacoperită (caz în
care determină diminuarea patrimoniului net);
- capitalul social se modifică doar în cazul unor noi aporturi, respectiv a unei finanŃări din
surse externe (ale vechilor acŃionari sau ale unor noi acŃionari) şi/sau prin conversia unor
datorii în capital social (stingerea unor datorii în schimbul unui pachet de acŃiuni).
De asemenea, rezultatul reportat poate proveni din aplicarea pentru prima dată a IAS, mai
puŃin IAS 29, modificarea politicilor cantabile, corectarea erorilor fundamentale, surplusul
realizat din rezerve din reevaluare.
Deci, patrimoniul net poate să crească pe seama surselor interne (rentabilitatea întreprinderii)
şi pe baza unor surse externe (aporturi, primirea cu titlu gratuit a unor active, conversia unor
datorii în capital social etc.).
VariaŃia patrimoniului net, exclusiv cea determinată de noi aporturi ale activelor, conversia
datoriilor în acŃiuni, rezultatul reportat din aplicarea pentru prima dată a IAS, modificarea
politicilor cantabile şi corectarea erorilor fundamentale, poate reprezenta rezultatul global al
acŃionarilor obŃinut în perioada analizată.

Analiza structurii resurselor economice şi a surselor de finanŃare

Analiza structurii patrimoniale are ca obiectiv stabilirea şi urmărirea evoluŃiei ponderii
elementelor patrimoniale.
Metoda ratelor este recomandată în acest caz.
Ratele de structură în cazul resurselor economice (Rai) se determină după relaŃia:
Ai
Rai  100
At
unde:
Ai = valoarea pe categorii de active;
At = valoarea activelor totale.
Ratele de structură în cazul surselor de finanŃare (Rsi) se calculează astfel:
Si
Rsi  100
Pt
unde: Si = suma pe categorii de surse de finanŃare;
Pt = totalul surselor de finanŃare (pasivului).
Prin calcularea ratelor de structură de activităŃii de pasiv se obŃine bilanŃul patrimonial în
procente. InformaŃiile obŃinute în acest mod sunt, de cele mai multe ori, mai relevante decât în
cazul folosirii valorilor absolute.
Valorile ratelor de structură de activ şi de pasiv sunt influenŃate de caracteristicile tehnice,
economice, juridice, mărimea întreprinderii, strategia aleasă etc.

Analiza lichidităŃii şi solvabilităŃii

InformaŃiile despre lichiditate şi solvabilitate sunt necesare pentru a estima capacitatea unei
întreprinderi de a-şi onora datoriile scadente.
Lichiditatea poate fi definită ca fiind capacitatea întreprinderii de a-şi onora obligaŃiile de
plată la scadenŃă pe seama activelor sale curente.
Solvabilitatea o definim ca fiind capacitatea întreprinderii de a-şi onora datoriile totale.
Conform paragrafului 16 din Cadrul General de întocmire şi prezentare a situaŃiilor
financiare, elaborat de Comitetul pentru Standarde InternaŃionale de Contabilitate, lichiditatea
„se referă la disponibilităŃile de numerar în viitorul apropiat, după luarea în calcul a
obligaŃiilor financiare aferente acestei perioade”, iar solvabilitatea „se referă la
disponibilităŃile de numerar pentru o perioadă mai mare în care urmează să se onoreze
angajamentele financiare scadente”.
Analiza lichidităŃii întreprinderii poate fi realizată pe baza ratelor de lichiditate şi a fondului
de rulment patrimonial.

Analiza ratelor de lichiditate

Pe baza datelor din bilanŃul patrimonial se pot stabili următoarele rate:
a) Rata lichidităŃii curente sau generale (Rlc):
Active curente
Rlc  Datorii curente
Activele curente cuprind activele circulante, mai puŃin stocurile fără mişcare, degradate sau
declasate şi creanŃele incerte (în cazul în care nu s-au constituit provizioane ).
Datoriile curente cuprind datoriile cu termen de exigibilitate mai mic de un an.
b) Rata lichidităŃii rapide (testul acid):
Active curente  Stocuri
Rlr  Datorii curente
c) Rata lichidităŃii la vedere:
Rlv Disponibilitati banesti
 Datorii exigibile imediate
Rata lichidităŃii la vedere reflectă capacitatea de plată pentru o perioada scurtă de timp (de
regulă de o lună).
Pentru a aprecia poziŃia financiară a unei întreprinderi din punctul de vedere al lichidităŃii
ratele „a” şi „b” se impun a fi comparate cu ratele medii sectoriale, iar rata „c” se impune a fi
mai mare decât 1.
Potrivit uzanŃelor internaŃionale rata „a” trebuie să fie în jurul valorii 2, iar rata „b” între 0,8 şi
.
Analiza fondului de rulment patrimonial
Fondul de rulment patrimonial, denumit în continuare fond de rulment (FR), reflectă
lichiditatea curentă în mărime absolută a unei întreprinderi pe termen scurt.
Fondul de rulment reprezintă marja de siguranŃă a întreprinderii, impusă de decalajul dintre
sumele de încasat şi sumele de plătit pe termen scurt, precum şi de decalajul dintre termenul
mediu de transformare a activelor circulante în lichidităŃi şi „durata medie în care datoriile pe
termen scurt devin exigibile.
Fondul de rulment poate fi calculat în două moduri:
FR = Active circulante (curente) - Datorii pe termen scurt (curente)
Fondul de rulment corelează lichiditatea activelor curente cu exigibilitatea datoriilor curente.
FR = Capital permanent - Active imobilizate
Capital permanent (angajat) = Capitaluri proprii + Datorii pe termen lung
Rezultă că fondul de rulment este partea din capitalul permanent folosită pentru finanŃarea
activelor circulante.
În acest sens se pot calcula următoarele rate:
• rata de finanŃare a stocurilor (Rfs):
Fond de rulment
Rfs  Stocuri

• rata de acoperire a activelor circulante (Rac):

Rac  Fond de rulment
Active circulante
Aceste rate se compară cu mediile sectoriale.
Analiza solvabilităŃii
Solvabilitatea unei întreprinderi poate fi măsurată cu ajutorul ratei solvabilităŃii globale (Rsg):
Active totale
Rsg  Datorii totale
Nivelul minim al acestei rate este de 1,4 (în condiŃiile în care ponderea minimă a capitalurilor
proprii în totalul capitalurilor este de 30%).
O mărime subunitară a ratei solvabilităŃii globale arată că firma este insolvabilă, activele
totale fiind mai mici decât datoriile totale. Cauza unei asemenea situaŃii este reprezentată de
pierderea înregistrată, care este mai mare decât capitalul social, rezervele constituite şi alte
surse proprii, ceea ce a determinat un capital propriu negativ.

Analiza gradului de îndatorare

SituaŃia financiară a întreprinderii poate fi caracterizată şi cu ajutorul ratelor de îndatorare.
În acest scop pot fi stabilite următoarele rate:
a) rata îndatorării globale:
Datorii totale
Capitaluri proprii
O valoare mai mare decât 2 reflectă o capacitate de îndatorare saturată.

b) rata îndatorării la termen (denumită şi rata autonomiei financiare):

Datorii pe termen lung
Capitaluri proprii
O rată mai mică decât 1 arată că datoriile pe termen lung sunt acoperite cu capitaluri proprii.
Apelarea la capital împrumutat presupune şi cheltuieli financiare. Aprecierea riscului la care
se expune întreprinderea prin apelarea la credite poate fi realizată pe baza ratelor:

a) raportul dintre cheltuielile financiare şi cifra de afaceri:

Cheltuieli financiare
CA 100
O valoarea mai mare de 3% se apreciază ca un potenŃial risc de îndatorare pentru firmă.

b) ponderea cheltuielilor financiare în excedentul brut al exploatării:

Cheltuieli financiare
EBE 100
Această rată este considerată una dintre cele mai importante în cazul folosirii metodei
scorurilor. În cazul unei valori mai mari de 50% se consideră că riscul financiar este mare.

c) rata privind acoperirea dobânzilor:

EBIT
Cheltuieli cu dobanzi
unde: EBIT = rezultatul înaintea deducerii dobânzilor şi a impozitului pe profit.

Rata menŃionată arată de câte ori este acoperită cheltuiala cu dobânzile. Cu cât valoarea
indicatorului este mai mică cu atât poziŃia financiară a întreprinderii este mai riscantă. Pentru
o valoare mai mică decât 1, firma înregistrează un rezultat curent negativ.

Analiza echilibrului financiar pe baza abordării funcŃionale

Analiza echilibrului financiar funcŃional presupune studierea corelaŃiei dintre fondul de
rulment net global şi necesarul de fond de rulment, concretizată în trezoreria netă, precum şi a
ratelor de rotaŃie ale activelor şi pasivelor de exploatare.
Echilibrul financiar din punct de vedere funcŃional este asigurat atunci când întreprinderea
poate să-şi finanŃeze creşterea fără să-şi afecteze trezoreria netă. Pentru aceasta fondul de
rulment net global trebuie să acopere partea structurală a necesarului de fond de rulment, iar
variaŃiile sezoniere sau conjuncturale să fie acoperite pe seama creditelor de trezorerie.

A. Fondul de rulment net global FRNG.

RelaŃia de calcul este:
FRNG = Surse aciclice (stabile) - Active aciclice (stabile)
B. Necesarul de fond de rulment NFR
Necesarul de fond de rulment (NFR) reprezintă diferenŃa dintre nevoile ciclice şi sursele
ciclice, respectiv suma necesară finanŃării decalajelor care se produc în timp, între fluxurile
reale şi fluxurile de trezorerie determinate, în principal, de activitatea de exploatare.
Pe baza bilanŃului funcŃional necesarul de fond de rulment se determină astfel:
NFR = Active ciclice - Surse ciclice
Nevoia de fond de rulment se poate descompune în două componente: necesarul de fond de
rulment din exploatare şi necesarul de fond de rulment din afara exploatării.
NFR = NFRE + NFRAE
NFRE = Active ciclice aferente exploatării - Surse ciclice aferente exploatării
NFRAE = Active ciclice din afara exploatării - Surse ciclice din afara exploatării
Mărimea necesarului de fond de rulment din exploatare este influenŃată de natura activităŃii,
durata ciclului de fabricaŃie, viteza de rotaŃie a stocurilor şi creanŃelor, nivelul de activitate
etc.

C. Trezoreria netă
Trezoreria (Tn) este indicatorul care exprimă corelaŃia dintre fondul de rulment net global şi
nevoia de fond de rulment, reflectând situaŃia financiară a firmei, atât pe termen mediu şi
lung, cât şi pe termen scurt.
Trezoreria netă se poate calcula pe baza bilanŃului funcŃional astfel:
Tn = FRNG - NFR
sau
Tn= Ta-Tp
unde:
Ta reprezintă trezoreria de activ, respectiv soldurile debitoare ale conturilor de disponibilităŃi
şi plasamente;
Tp reprezintă trezoreria de pasiv, respectiv soldurile creditoare ale conturilor de credite pe
termen scurt.
Trezoreria netă pozitivă este un excedent monetar al exerciŃiului financiar. În cazul în care
necesarul de fond de rulment este constant, atunci trezoreria pozitivă este echivalentul
profitului net, diminuat cu dividendele plătite în cursul aceleiaşi perioade, la care se adaugă
amortizarea şi alte cheltuieli care nu presupun plăŃi.
Trezoreria netă negativă reflectă un deficit monetar la sfârşitul anului şi care a fost acoperit
pe seama creditelor pe termen scurt. În situaŃia în care necesarul de fond de rulment este
constant, trezoreria netă negativă este efectul înregistrării de pierderi.
Atunci când întreprinderea realizează produse rentabile, dispune de piaŃă (de aprovizionare şi
de desfacere), dar înregistrează o creştere a necesarului de fond de rulment, ca urmare a
dezvoltării activităŃii, constatarea unei trezorerii nete negative nu semnifică o situaŃie
economico-financiară nefavorabilă, ci înregistrarea unui decalaj între termenul mediu de
transformare a stocurilor şi creanŃelor în lichidităŃi şi durata medie de onorare a obligaŃiilor pe
termen scurt.
Analiza echilibrului financiar funcŃional prin metoda ratelor
Pentru a caracteriza echilibrul financiar funcŃional, se recomandă folosirea ratelor de
rotaŃie şi de finanŃare.

3 6.2.1. Rate de rotaŃie

Cea mai importantă rată este durata de rotaŃie a necesarului de fond de rulment din exploatare
(DR):
 SCEj
NFRE Fi  ACEi Fj
DR 
CA  
T  CA Fi   CA Fj
unde:
T = durata perioadei analizate (de regulă exprimată în număr de zile);
NFRE = necesarul de fond de rulment mediu al perioadei;
CA = cifra de afaceri fără TV A;
ACEi = soldul mediu al activelor ciclice de exploatare pe elemente componente;
Fi = fluxul de activitate asociat elementelor de active ciclice de exploatare;
SCEi = soldul mediu al surselor ciclice de exploatare pe componente;
Fj = fluxul de activitate asociat surselor ciclice de exploatare pe componente;
ACEi
 T = rata de rotaŃie aferentă elementului „i” ;
Fi
SCEj
 T = de rotaŃie aferentă sursei „i” ;
Fj
Fi Fj = coeficienŃii care reflectă legătura dintre fluxurile de activitate şi cifra CA de afaceri
CA,
CA
fără TVA.  Si  Sf 
Valorile medii ale indicatorilor menŃionaŃi se pot calcula ca medii aritmetice simple
 Si  
S Sf   2 
 S ...
 
sau ca medii cronologice  2 1 2
2  . În acest caz Si = sold iniŃial, Sf= sold final; SI,
 n 1 
 
S2 Sn - soldurile pe subdiviziuni de timp;
n = numărul de subdiviziuni.
Formulele de calcul ale duratelor de rotaŃie ale componentelor necesarului de fond de rulment
din exploatare se prezintă astfel:

al) stocuri de materii prime şi materiale:

Stocul mediu de materii prime si materiale
Consumul de materii prime si materiale
T

a2) stocuri de producŃie în curs de execuŃie:

Stocul mediu de productie neterminata
Productia obtinuta evaluata in costuri de 
T
productie

a3) Stocul mediu de produse finite.

Stocul mediu de produse finite
Productia vanduta evaluata in costuri de 
T
productie

a4) stocuri de mărfuri:

Stocul mediu de marfuri

Costul de cumparare al marfurilor vandute
T

b) durata de rotaŃie a creanŃelor:

Stocul mediu al creantelor

Cifra de afaceri in preturi inclusiv TVA
T

c) durata de rotaŃie a furnizorilor:

Stocul mediu al furnizorilor
Consumul provenite de la terti in preturi inclusiv 
T
TVA

d) durata de rotaŃie a altor datorii din exploatare:

Soldul mediu al obligatiilor
Fluxul de activitate corespunzator
T
Ratele de rotaŃie ale activelor ciclice de exploatare permit măsurarea lichidităŃii acestora,
rezultând o îmbunătăŃire a poziŃiei financiare a întreprinderii în cazul reducerii lor şi invers.
Ratele de rotaŃie ale surselor ciclice de exploatare permit evaluarea termenelor de plată a
obligaŃiilor, respectiv durata creditului comercial obŃinut din partea creditorilor (mai puŃin cei
financiari).
În ansamblu, acest sistem de rate de rotaŃie permite desprinderea condiŃiilor în care s-a format
necesarul de fond de rulment din exploatare, inclusiv în funcŃie de fluxurile de activitate ale
întreprinderii.
Rate de finanŃare
Pe baza fondului de rulment net global se pot calcula următoarele rate:
a) rata marjei de securitate:
FRNG
CA  360
Se apreciază că această rată, pentru majoritatea firmelor, trebuie să fie cuprinsă între 30 şi 90
zile cifra de afaceri;

b) rata de finanŃare a necesarului de fond de rulment:

FRNG
NFR 100

c) rata de finanŃare a activelor ciclice de exploatare:

FRNG
ACE 100

Alte rate de finanŃare care pot fi stabilite pe baza bilanŃului funcŃional sunt:
a) rata de acoperire a capitalului investit:
Surse aciclice (stabile)
Capital investit 100
unde: capitalul investit este format din active imobilizate şi necesarul de fond de rulment din
exploatare.
Echilibrul financiar este asigurat atunci când rata este egală cu 1. O rată net inferioară lui 1
indică finanŃarea unei părŃi importante a capitalului investit pe seama creditelor de trezorerie.
b) rata finanŃării necesarului de fond de rulment din exploatare pe seama creditelor de
trezorerie:
Credite de trezorerie
NFRE 100

O valoarea ridicată a acestei rate, în condiŃiile reducerii sau suspendării creditelor de

trezorerie de către bănci, se reflectă într-un risc important privind finanŃarea activităŃii.

APLICATII.
1) Modificarea procentuală a fondului de rulment
Nr.
Indicatori p0 p1
crt.
1 Active imobilizate 22 25
2 Active circulante 15 20
3 Capital permanent 30 35
4 Datorii pe termen scurt 12 15
Să se determine modificarea procentuală a fondului de rulment.
Rezolvare:
FR = Capital permanent – Active imobilizate
FR1 = 35 – 25 = 10 mil. u.m.
FR0 = 30 – 22 = 8 mil. u.m.
FR  FR0 10  8
FR%  1 100  100  25%
FR0 8
2) InfluenŃa activelor circulante asupra duratei unei rotaŃii
Nr.
Indicatori p0 p1
crt.
1 Cifra de afaceri 30 27
2 Active circulante 0,5 0,4
Să se determine influenŃa activelor circulante asupra duratei unei rotaŃii.
Rezolvare:
CA
AC
Dz  T
CA
CA
AC1 AC0 0,4 0,5
 AC  T  T   360   360  5,33  6  0,67 zile
CA1 CA0 27 30
3) InfluenŃa activelor circulante asupra sumei eliberărilor (imobilizărilor) de active
circulante
Nr.
Indicatori p0 p1
crt.
1 Cifra de afaceri 90 100
2 Active circulante 0,85 0,80
Să se determine influenŃa activelor circulante asupra sumei eliberărilor (imobilizărilor) de
active circulante.
Rezolvare:

E I   CA
Dz1  Dz0

CA1
T
CA
Dz
AC
 AC1AC0  CA1  0,8 0,85  100  0,05 100
T
C T   T  100 T  100 T   T  100
AC   CA T  A  T  0,05 mil.
 1 1   
u.m.

4) Modificarea procentuală a necesarului de fond de rulment

Nr.
Indicatori p0 p1
crt.
1 Active circulante, din care: 20 23
- stocuri 11 9
- creanŃe 0,7 0,6
- disponibilităŃi 5 4
2 Datorii pe termen scurt, din care: 7 8
- credite pe termen scurt 1,5 2
Să se determine modificarea procentuală a necesarului de fond de rulment.
Rezolvare:
NFR = (Stocuri + CreanŃe) – (Datorii pe termen scurt – Credite pe termen scurt)
NFR1 = (9 + 0,6) – (8 – 2) = 9,6 – 6 = 3,6 mil. u.m.
NFR0 = (11 + 0,7) – (7 – 1,5) = 11,7 – 5,5 = 6,2 mil. u.m.
 NFR1  NFR0 3,6  6,2
NFR%  100  100  41,9%
NFR0 6,2
5) Modificarea ratei de finanŃare a stocurilor
Nr.
Indicatori p0 p1
crt.
1 Capital propriu 6 7
2 Datorii pe termen mediu şi lung 1 2
3 Active imobilizate 4,5 5,2
4 Stocuri 3 3,5
Să se determine modificarea ratei de finanŃare a stocurilor.
Rf FR
st  Stocur 100
i

Rf 7  2 5,2
st1  100  108,6%
3,5
6 1 4,5
Rf  100  83,3%
st0 3
Rf st  Rf  Rf st0  108,6%  83,3%  25,3%
1
st

6) Modificarea ratei stabilităŃii financiare

Nr.
Indicatori p0 p1
crt.
1 Capital propriu 8 10
2 Datorii totale, din care: 6 7
3 - datorii pe termen mediu şi lung 5 6
Să se determine modificarea ratei stabilităŃii financiare.
Rezolvare:
Cp
R  100
f
s p
Cp – capital propriu + datorii pe termen lung;
p – pasivul bilanŃului.
R  10  6 100  94,1
sf1
10  7
85
R  100  92,9
sf 0
86
Rs  Rsf 1 Rsf 0 94,1 92,9  1,2%
f
7) Modificarea ratei autonomiei financiare la termen
Nr.
Indicatori p0 p1
crt.
1 Capital propriu 8 10
2 Datorii totale, din care: 6 7
3 - datorii pe termen mediu şi lung 5 6

Să se determine modificarea ratei autonomiei financiare la termen.

Rezolvare:
Cpr
R  100
t
af Cp
Cpr – capital permanent;
Cp – capital propriu.
R 20 100  66,7
af
1 
t 20 10

R
17
 17  100  65,4
af
t 0

9
Raft  Raft 1  Raft  66,7  65,4  1,3%
0

Subiecte de examen:
C e este bilantul patrimonial?
Ce este bilantul functional?
Ce este patrimoniul net?
Ce este lichiditate, dar solvabilitatea?
Ce este rata lichidităŃii curente sau generale (Rlc)?
Ce este rata lichidităŃii rapide (testul acid)?
Ce este fondul de rulment patrimonial si cum se calculeaza?
Ce este rata de finanŃare a stocurilor (Rfs)?
Cum se calculeaza rata de indatorare globala ?
Ce este echilibrul financiar funcŃional?
Ce reprezinta necesarul de fond de rulment (NFR)?
Ce este trezoreria netă?
Ce este trezoreria neta pozitiva, dar negativa?
Enumerati principalele rate de finantare.
In ce conditii este asigurat echilibrul financiar?

APLICATII
Modificarea procentuală a fondului de rulment;
InfluenŃa activelor circulante asupra duratei unei rotaŃii;
InfluenŃa activelor circulante asupra sumei eliberărilor (imobilizărilor) de active
circulante;
Modificarea procentuală a necesarului de fond de rulment;
Modificarea ratei de finanŃare a stocurilor;
Modificarea ratei stabilităŃii financiare;
Modificarea ratei autonomiei financiare la termen;

CAPITOLUL 5.ANALIZA RISCURILOR ÎNTREPRINDERII

Activitatea întreprinderii este supusă în orice moment riscului. În linii generale, riscul
constituie probabilitatea ca un eveniment nedorit să se producă.
În funcŃie de poziŃia sa pe piaŃă, de situaŃia economică şi financiară, de mediul economic,
respectiv climatul în care îşi desfăşoară activitatea, o societate poate suporta mai greu sau mai
uşor riscurile la care este supusă. Practic nu există activitate economică în care să nu intervină
riscul la un moment dat. Intensitatea acestuia poate fi însă diferită în funcŃie de domeniu, de
tendinŃele pieŃei, de imaginea Ńării în contextul mondial etc. În lucrarea sa „Diagnostic global
strategic”, autoarea Maria Niculescu evidenŃiază faptul că orice întreprindere este supusă
riscului: de exploatare, financiar şi de faliment.

Analiza riscului economic (de exploatare)

Riscul economic mai este cunoscut şi sub denumirea de risc de exploatare sau operaŃional.
Orice întreprindere, pentru a fi rentabilă, trebuie să îşi acopere integral cheltuielile şi să obŃină
profit. Riscul de exploatare reprezintă incapacitatea unei societăŃi de a se adapta la
modificările mediului cu costuri minime. Rezultatele agenŃilor economici sunt influenŃate
foarte mult de modificările care apar la un moment dat în mediul economic, politic şi social în
care activează societatea: accentuarea concurenŃei, modificarea cererii, apariŃia produselor de
substituŃie, dezvoltarea tehnologică, modificarea legislaŃiei, schimbarea regimului politic etc.
 În activitatea de exploatare, riscul depinde în mare măsură de modul de gestionare
a factorilor interni şi în principal, de evoluŃia preturilor de vânzare, de raportul
cost- preŃ, calitate-preŃ de modificarea structurii cheltuielilor în raport cu
volumul de activitate s.a.
Practic, pentru determinarea riscului de exploatare se analizează pragul de rentabilitate
precum şi evoluŃia lui în raport cu factorii conjuncturali care pot influenŃa volumul de
activitate, implicit indicatorii de performanŃă şi rezultate ai întreprinderii.
În literatura de specialitate, pragul de rentabilitate este acel nivel al activităŃii la care
întreprinderea, prin veniturile obŃinute îşi acoperă integral cheltuielile de exploatare, iar
rentabilitatea este nulă. Se mai numeşte şi punct mort sau cifra de afaceri (producŃie) critică.
În cazul în care întreprinderea creează un singur produs, punctul mort (pragul de rentabilitate)
poate fi măsurat cu următorii indicatori:

Volumul fizic critic al producŃiei (qcr)

Se ştie că pragul de rentabilitate este atunci când veniturile sunt egale cu cheltuielile:
CA = ChT  Pr = 0 (1)
în care:
ChT reprezintă suma cheltuielilor totale;
CA = cifra de afaceri.
În funcŃie de evoluŃia lor în raport cu volumul de activitate, cheltuielile totale se împart
în cheltuieli variabile şi cheltuieli fixe. Cheltuielile variabile se modifică odată cu modificarea
volumului de activitate (proporŃional sau neproporŃional) în timp ce cheltuielile fixe, pe
termen scurt, se menŃin constante. Rezultă că atunci când ritmul de creştere al
cheltuielilor variabile este egal cu dinamica cifrei dese reduce odată cu creşterea cifrei de
afaceri.
Atât cifra de afaceri cât şi cheltuielile variabile pot fi determinate în funcŃie de volumul fizic
al activităŃii şi de preŃul unitar, respectiv costul variabil unitar. RelaŃia (1) devine:
qp = qcv + ChF (2)
q
p    Ch  qcr  Ch F
pr
cv F p  cv
DiferenŃa p-cv se numeşte marja unitară a cheltuielilor variabile iar mărimea sa trebuie să
acopere costul fix unitar şi să asigure obŃinerea unui profit unitar. RelaŃia precedentă devine:
q Ch F
cr 
mj v
Pentru exprimarea pragului de rentabilitate în unităŃi valorice (CA), în cazul întreprinderilor
care produc şi comercializează un singur produs, se utilizează aceeaşi metodologie (cifra de
afaceri critică):
CA = ChT
CA = Chv + ChF (1)

În capitolul referitor la analiza cheltuielilor s-a evidenŃiat faptul că acestea pot fi analizate fie
în mărime absolută fie sub forma ratelor de eficienŃă a cheltuielilor, în cazul acesta, rata
cheltuielilor variabile se exprimă la 1 leu cifră de afaceri, astfel:
Ch
R  v  Ch
v v  CA  Rv
CA
Relatia (1) devine:
CA  CA  R v  Ch F  CA1  R v   Ch F
Deci, cifra de afaceri aferentă pragului de rentabilitate va avea relaŃia:
CAcr Chv
 1 R, v
în care: 1 - Rv = Rmjv, unde Rmjv este rata marjei cheltuielilor variabile. Altfel spus:
CA 
Ch F
cr
Rmjv
Se poate determina şi gradul critic de utilizare a capacităŃii de producŃie (Gcr)
care exprimă procentual, nivelul la care trebuie să fie utilizată capacitatea disponibilă, astfel
încât societatea să nu înregistreze pierderi, respectiv profitul să fie nul:
G q
cr  q cr 100,
max
în care: qmax reprezintă capacitatea maximă de producŃie, exprimată în unităŃi fizice.
Perioada critică reprezintă intervalul de timp în care societatea realizează producŃia la nivelul
Tc  CAcr
critic: r CAz
în care: CAz constituie cifra de afaceri zilnică, CAz = CA/T, unde T este perioada supusă
analizei (360, 180, 90 zile).
Orice întreprindere poate să estimeze, pe baza acestei logici, nivelul necesar al tuturor
indicatorilor (volumul producŃiei fizice, cifra de afaceri, gradul de utilizare al capacităŃii de
producŃie etc.) pentru cazul în care îşi doreşte obŃinerea unui profit anume (la valoarea
indicatorilor la prag se adaugă mărimea profitului aşteptat).
În cazul în care întreprinderea produce şi comercializează o gamă variată de produse,
metodologia de determinare a pragului de rentabilitate este similară.
Evaluarea riscului de exploatare se realizează pe baza interpretărilor date valorilor aferente
indicatorilor determinaŃi la pragul de rentabilitate. Se subînŃelege că atunci când o societate
realizează o producŃie şi o cifră de afaceri sub nivelul aferent punctului mort, înregistrează
pierderi. De asemenea, dacă perioada critică este mai mare decât perioada implicată în analiză
întreprinderea nu îşi acoperă toate cheltuielile de exploatare. Pe termen scurt, o astfel de situaŃie
nu este alarmantă, deoarece este posibil ca în politica întreprinderii să fi intervenit anumite
evenimente care au modificat evoluŃia aşteptată (de exemplu realizarea unei investiŃii care nu
a condus la obŃinerea unor performanŃe deosebite în acelaşi an, modificarea deciziilor
strategice etc.).
Pe termen lung, perpetuarea unei situaŃii negative poate accentua foarte mult riscul de
exploatare, astfel că autonomia financiară a întreprinderii se va reduce odată cu creşterea
gradului de îndatorare. ConsecinŃa va fi, creşterea riscului financiar şi chiar a riscului de
faliment. Iată de ce este importantă analiza riscului operaŃional; ea oferă imaginea asupra
stării de sănătate a întreprinderii.
Metodele de evaluare a riscului de exploatare prezintă însă şi unele limite. De exemplu,
condiŃiile economice se consideră relativ constante pe timpul analizei, însă în practică situaŃia
este de multe ori alta; ritmul de creştere al cheltuielilor variabile se consideră egal cu
dinamica volumului de activitate; cheltuielile fixe sunt considerate constante, deşi uneori ele se
pot modifica semnificativ în contextul apariŃiei unor factori conjuncturali etc. Din acest motiv
este necesară o extrapolare, pentru investigarea celorlalte situaŃii (IChc > ICA sau IChc < ICA).
Din analiza pragului de rentabilitate s-a constatat ca:
- atunci când cifra de afaceri se situează cu până la 10% peste pragul de rentabilitate,
situaŃia întreprinderii este instabilă;
- când cifra de afaceri este cu până la 20% mai mare decât cea a punctului critic, societatea are o
situaŃie relativ stabilă.
- dacă cifra de afaceri depăşeşte punctul mort cu peste 20%, situaŃia este confortabilă.
Ca o concluzie generală, mărimea riscului de exploatare este dată numai de dimensiunea
cheltuielilor fixe (rata cheltuielilor variabile este constantă în timp). Cu cât cheltuielile fixe
sunt mai mici cu atât riscul de exploatare este mai mic (deoarece pragul de rentabilitate se obŃine
pentru o valoare a cifrei de afaceri mai redusă).
. Analiza riscului financiar
Pentru desfăşurarea activităŃii economice, orice întreprindere are nevoie de resurse financiare,
necesare materializării obiectului de activitate (echipamente, materii prime, salarii etc.).
Aceste resurse financiare formează capitalul societăŃii; el este alcătuit din două componente:
capitalul propriu (resursele financiare proprii a căror utilizare nu presupune nici un cost) şi
datoriile (creditele atrase care generează cheltuieli financiare sub forma dobânzilor).
Îndatorarea, prin mărimea costului implicat, generează riscuri financiare şi afectează
rezultatele finale ale întreprinderii. Metodologia de analiză a riscului financiar este similară
celei aferente riscului de exploatare, cu menŃiunea că mărimea cifrei de afaceri trebuie să fie
suficient de mare încât să acopere pe lângă cheltuielile totale de exploatare şi cheltuielile cu
dobânzi. La un anumit nivel de activitate şi cheltuielile cu dobânzile sunt considerate
cheltuieli fixe.
În acest caz, pragul de rentabilitate global se determină după relaŃia:
Ch F  Dob Ch F  Dob
CA PR  
1 R R mv
v
în care: Dob reprezintă dobânzile, iar celelalte simboluri au semnificaŃia de la analiza riscului
de exploatare.
Este firesc faptul ca riscul financiar creşte odată cu creşterea gradului de îndatorare iar volumul
de activitate necesar acoperirii cheltuielilor curente trebuie să crească proporŃional cu creditele
atrase.
Analiza evoluŃiei rentabilităŃii financiare sub incidenŃa politicii financiare a firmei este un
aspect fundamental al riscului financiar, de care sunt interesaŃi în primul rând acŃionarii. În
literatura de specialitate, levierul financiar („efectul de levier”) permite determinarea
influenŃei capitalului atras asupra rentabilităŃii capitalului propriu.
Se porneşte de la ideea ca rezultatul exploatării (RE) este dependent de rentabilitatea
economică (Re) degajată de activul economic total al întreprinderii; matematic, această
tendinŃă se reprezintă astfel:
RE  At  Re
RE
în care: Re  este rentabilitatea economică la un leu activ total.
At
Pentru a studia riscul financiar, se va face abstracŃie de rezultatele extraordinare, de impozitul
pe profit precum şi de veniturile financiare. În această situaŃie rezultatul exerciŃiului (Rex) ar
putea fi determinat ca:
Rex = RE -Dob (valoarea profitului după ce s-au dedus dobânzile).
Se ştie că At = Pt, unde Pt este pasivul total; deci At = Cpr + D; (unde D reprezintă datoriile
totale).
Rata rentabilităŃii financiare poate fi scrisă astfel:
A R
R
 Dob C  D Dob
pr
R f  Cpr  
ex t e
C C
pr
pr

Cpr Re  DRe  Dp
R f
C pr

R  Re  Re  p
f
C D
pr

în care: Dob  D  p , unde p este rata dobânzii; D reprezintă datoriile.

În cazul în care întreprinderea datorează impozit pe profit relaŃia de calcul devine:
  
R f  R e  R e  p D C pr  1  Cip 
unde: Cip - cota de impozit pe profit;
Rf -rentabilitatea financiară (a capitalului propriu).
Din relaŃiile prezentate, rezultă că rentabilitatea financiară este dependentă de raportul dintre
rata rentabilităŃii economice şi rata dobânzii. Interpretarea corelaŃiilor dintre indicatorii de mai
sus este oferită în capitolul „Analiza performanŃelor”.
Din situaŃiile precedente rezultă efectul de levier acŃionează pozitiv atunci când rata
rentabilităŃii economice este superioară ratei medii a dobânzilor la creditele atrase. În acest
scop, toate elementele de activ implicate în realizarea rentabilităŃii economice trebuie să fie
utilizate cu maximum de eficienŃă (randamentul activelor totale CA/AT să fie cât mai mare)
iar rata rentabilităŃii comerciale să crească foarte mult (vezi capitolul de rentabilitate). Dacă
resursele atrase nu sunt performante atunci costurile acestora pot afecta solvabilitatea şi
lichiditatea, care în final pot duce la blocaje financiare ce măresc riscul financiar.

Analiza riscului de faliment

Desfăşurarea unei activităŃi viabile care să asigure perenitatea întreprinderii este o
condiŃie esenŃială ce implică multe eforturi şi totodată o atenŃie permanentă asupra evoluŃiei
mediului intern şi extern specifice domeniului de activitate. Falimentul este ultima etapă în
existenŃa economică a unei întreprinderi. În literatura de specialitate, deseori termenul de eşec
este considerat echivalentul celui de faliment. În teoria economică eşecul este interpretat în mod
diferit, în funcŃie de situaŃia cu care se confruntă societatea comercială. Se poate fi privit ca:
- Eşec economic, considerat atunci când veniturile nu sunt suficient de mari încât să acopere
costurile totale;
- Eşec al întreprinderii, întâlnit în cazul în care întreprinderea şi-a încetat activitatea, generând
o pierdere pentru creditori;
- Insolvabilitate în faliment este acea stare a societăŃii în care valoarea de realizare pe piaŃă a
activelor este inferioară valorii datoriilor, deseori declarându-se falimentul firmei;
- Insolvabilitate tehnică este o situaŃie a întreprinderii în care obligaŃiile curente nu pot fi
onorate la scadenŃă din lipsă de lichidităŃi;
- Incapacitate de plată, considerată atunci când întreprinderea nu şi-a onorat toate obligaŃiile
contractuale prin care creditorii şi-au avansat fonduri sau bunuri (aici pot incluse societăŃile
aflate în insolvabilitate tehnică şi cele în faliment);
- Faliment juridic, apreciat ca fiind atunci când:
a) societatea se află în eşec conform criteriilor stabilite de legislaŃia naŃională cu privire
la faliment;
b) societatea a fost declarată falită de către o instanŃă judecătorească.

Este de reŃinut faptul că falimentul este un proces care începe financiar şi se termină legal, în
timp ce eşecul poate să nu aibă şi componentă juridică.
Dezechilibrul financiar constituie etapa premergătoare falimentului şi este efectul
incapacităŃii activelor curente lichide de a stinge obligaŃiile curente existente în
baza contractelor financiare.

Unii autori consideră falimentul ca fiind:

a) Activul net negativ;
b) Încetarea plăŃilor către creditor/neplată creditorilor;
c) Incapacitatea de achitare a creditelor;
d) Neplata dividendelor pentru acŃiuni preferenŃiale.

Cauzele falimentului
Cauzele falimentului sunt diverse:
- Managementul neperformant, care pare a sta la baza a peste 50% din totalul
falimentelor. Principalele erori manageriale ar fi:
- consultanŃă financiară greşită;
- lipsă de comunicare cu angajaŃii;
 - pierderea controlului asupra costurilor;
- politici de marketing inadecvate;
- supracapacitate de producŃie etc.
- DisfuncfionalităŃi interne:
- forŃa de muncă necalificată;
- pierderea unor proiecte importante;
- degradarea imaginii;
- fraude;
- rebuturi peste nivelul maxim admis;
- Factori externi:
- concurenŃa;
- ciclul de viaŃă al întreprinderii; este cunoscut faptul că toate produsele,
serviciile şi chiar întreprinderile au o durată de viaŃă limitată;
- recesiune economică;
- calamităŃi etc.

PredicŃia falimentului companiilor, instituŃiilor de credit sau a oricăror altor forme

organizatorice suscită tot mai mult atenŃia practicienilor şi a cercetătorilor în ultimii ani.
Principalii utilizatori ai acestui tip de analiza sunt:
- InstituŃiile financiare creditoare; în scopul obŃinerii certitudinii ca resursele financiare
acordate vor fi rambursate integral şi la termen, marea majoritate a companiilor de finanŃare
analizează înainte de acordarea creditului, riscul de neplată, respectiv de faliment ai
întreprinderii solicitante;
- Investitorii sunt interesaŃi de viitorul activităŃii companiei spre care aceştia doresc să îşi
orienteze deciziile;
- OficialităŃile guvernamentale sunt interesate în predicŃia falimentului întreprinderilor
deoarece aceste analize permit elaborarea unor politici sau reglementari specifice
(promovarea legilor antitrust, de exemplu) şi exercită un impact major asupra economiei,
politicii şi societăŃii, în general;
- AutorităŃile de reglare din diferite domenii care au ca sarcină monitorizarea şi menŃinerea
solvabilităŃii entităŃilor individuale din cadrul sistemului (instituŃii financiare, fonduri de
investiŃii, companii de asigurare);
- Auditorii. Analiza falimentului oferă informaŃii deosebit de valoroase asupra continuităŃii
exploatării, ca fundament al evaluării activelor şi datoriilor întreprinderii (IAS nr. l);
- Conducerea companiei este în mod direct interesată de predicŃia falimentului, funcŃia scor
fiind un barometru aflat nu numai la dispoziŃia acŃionarilor ci şi a managementului
întreprinderii.
- Alte profesii liberale ca: evaluator, avocat, lichidator etc. Pot fi utilizatorii informaŃiilor
fumizate de predicŃia falimentului.
Riscul de faliment poate fi analizat din mai multe puncte de vedere. Astfel, se poate realiza o
analiza statică a riscului de faliment prin compararea mărimilor principalelor elemente de
activ şi de pasiv, şi prin determinarea ratelor de solvabilitate şi de structura financiară a
pasivului. Pe această bază se obŃin informaŃii despre evoluŃia fondului de rulment ai
întreprinderii, respectiv despre durata medie de realizare a activelor circulante şi durata medie
de rambursare a datoriilor pe termen scurt. Se apreciază că riscul de faliment se diminuează
odată cu creşterea fondului de rulment şi atunci când, la termen, activele circulante
transformate în lichidităŃi depăşesc valoarea datoriilor curente. De asemenea, concluzii
pertinente cu privire la faliment se pot desprinde şi dacă se realizează o analiză funcŃională a
riscului, prin studierea corelaŃiei Fond de rulment - Necesar de fond de rulment - Trezorerie
netă.
O importanŃă deosebită în analiza riscului de faliment o are „metoda scorurilor”,
utilizată foarte frecvent de către instituŃiile creditoare cu scopul de a se asigura împotriva
riscului de insolvabilitate a clienŃilor. În prezentul capitol se va insista asupra acestei forme de
analiză a riscului de faliment.

Metoda ratelor pentru determinarea funcŃiilor scor

Metoda ratelor (financiare şi de rentabilitate în special) este frecvent utilizată în analiza
riscului de faliment, în estimarea ratingului datoriilor, în evaluarea întreprinderii în scopul
fuziunii sau achiziŃiei etc. Aşa cum s-a mai precizat, indicatorii financiari determinaŃi sub
forma ratelor au o deosebită semnificaŃie economică, mult mai relevantă decât cei absoluŃi,
deoarece permit comparaŃii între părŃile constitutive şi aprecieri calitative privind
credibilitatea întreprinderii cercetate. Ele permit, evaluarea performanŃelor
managementului, aprecierea stării de sănătate financiară a întreprinderii, realizarea unor
previziuni cu privire la activitatea întreprinderii în perspectivă etc.
În literatura de specialitate s-au calculat peste 150 de rate financiare. Este de înŃeles că
nu toate sunt la fel de relevante în aprecierea perfomanŃelor şi a riscului întreprinderii. Analiza
discriminantă a riscului de faliment pe baza ratelor constituie o metodă frecvent utilizată de
instituŃiile financiare în aprecierea solvabilităŃii şi lichidităŃii întreprinderilor solicitante
de credite.
Scorul ca finalizare a analizei discriminante, constituie o metodă de diagnostic extern care
constă în măsurarea şi interpretarea riscului la care se expune investitorul, creditorul
întreprinderii, dar şi întreprinderea ca sistem în activitatea viitoare. El se bazează pe
formularea unor judecăŃi de valoare care combină liniar un grup de rate (în principal
financiare) semnificative.

Etapele de determinare a funcŃiei scor

Din punct de vedere tehnic, determinarea scorului necesită parcurgerea următoarelor etape de
lucru:
- alegerea unui eşantion de întreprinderi, care să cuprindă două grupuri, de exemplu,
întreprinderi falimentare sau aflate în dificultate şi societăŃi care nu întâmpină probleme
financiare;
- compararea întreprinderilor din cele două grupuri pe parcursul unui interval de timp, prin
utilizarea unor indicatori consideraŃi cei mai semnificativi;
- selectarea indicatorilor care realizează cea mai bună discriminare (prin testare statistică se
reŃin indicatorii consideraŃi cu acŃiune permanentă şi puternică asupra eşantioanelor
cercetate);
- elaborarea prin tehnica analizei discriminante a unei combinaŃii liniare Z a indicatorilor
semnificativi, Xi;
Z = al Xl + a2 X2 +...+ an Xn
SituaŃia economico-financiară se va reduce la un singur rezultat matematic care va permite
încadrarea societăŃii analizate în unul din grupurile considerate;
- stabilirea unor puncte de inflexiune care să realizeze clasificarea predictivă a întreprinderilor
în cele două grupuri;
- analiza apriori a ratei de succes a scorului Z prin compararea clasificării predictive cu
situaŃia cunoscută a întreprinderilor din eşantion;
- analiza aposteori a ratei de succes a funcŃiei Z prin investigarea gradului de relevanŃă pentru
un alt eşantion de firme.

APLICATII
1) Pragul de rentabilitate, perioada critică, indicatorul de poziŃie şi poziŃia firmei
Produs
Indicatori Simbol UM Total
1 2 3
Cantitate vândută qi buc. 150 220 550 -
PreŃ de vânzare unitar pi u.m. 12 15 35 -
Cost variabil unitar cv u.m. 8 10 20 -
 Cheltuieli fixe Chf u.m. - - - 8000
Venituri din exploatare VE u.m. - - - 25000
Cheltuieli de exploatare CE u.m. - - - 20000
1. Să se determine pragul de rentabilitate.

Chf  
CA      8000

8000

8000  19559

cr
150 8  220 10  550  14400 1 0591
20
Chv
1 1 1
CA 150 12 220 15 550  24350
35

2) Să se determine perioada critică necesară fundamentării analizei riscului economic.

(CA=24350; CAcr= 19559; T=360 zile)
CAcr 19559
T T   360  289 zile
cr
CA 24350

3). Să se determine indicatorul de poziŃie în mărime absolută şi relativă.

CA = 24350 u.m., CAcr = 19559 u.m.
I poz  CA  CAcr  24350 19559  4791 u.m.
CA  CAcr 24350 19559
I %  100  100  24,5%
poz
C cr 19559
A
SituaŃie stabilă deoarece cifra de afaceri depăşeşte cu 24,5% pragul de rentabilitate.

4). Să se determine coeficientul de levier al exploatării necesare fundamentării analizei

riscului economic.
KE  CA 24350
  5,08
CA  24350 19559
CAcr
KE < 11, prin urmare firma se găseşte într-o situaŃie relativ stabilă.

5). Să se determine poziŃia firmei pe baza analizei riscului financiar, ştiind că

nivelul cheltuielilor cu dobânzile este de 500 u.m. (Chd).
Chv = 14400 u.m.; CA = 24350 u.m.; Chf = 8000 u.m.
CA
f Chf  Chd 8000  500 8500  20782 u.m.
cr 
Chv  


1 14400 1 0,591
CA 1 24350
I  CA  c  24350  20782  3568 u.m.
poz CA f r

CA  CA f 24350  20782
I poz %   f
cr 100  100  17,17%
C cr 20782
CA f A
Tcr cr T  20782  360  307 zile
CA 24350
KE  CA 24350
  6,8%
CA  c 24350  20782
CA f r
 Din analiza efectuată rezultă că producŃia critică are o valoare de 20782 u.m., care va fi
atinsă în a 307-a zi.
Firma se află într-o situaŃie stabilă, generată de faptul că CA depăşeşte cu 17,17% CA
critică, iar coeficientul de elasticitate se încadrează în limita de până la valoarea 11% (KE =
6,8%).
Subiecte de
examen: Definiti riscul
economic.
Care sunt factorii de care depinde riscul?
Ce este pragul de rentabilitate?
Cum se calculeaza volumul fizic critic al producŃiei (qcr), dar cifra de afaceri critică?
Corelatii intre indicele cheltuielilor si indicele CA.
Ce este riscul financiar?
Ce este riscul de faliment?
Ce presupune falimentul juridic?
Cauzele falimentului.
Care sunt disfunctionalitatile interne care pot duce la faliment?
Care sunt principalii utilizatori ai analizelor privind riscurile intreprinderii?
Etapele de determinare a funcŃiei scor.

APLICATII
Determinarea perioadei critice necesare fundamentării analizei riscului economic.
Determinarea indicatoruui de poziŃie în mărime absolută şi relativă.
Determinarea coeficientului de levier al exploatării. Determinarea
poziŃiei firmei pe baza analizei riscului financiar.