Capitolul I.

BAZELE METODOLOGICE
ALE DIAGOSTICULUI ECOOMICO–FIACIAR
1. Conceptul de analiză economico-financiară

În actualul context economic se manifestă nevoia constantă

de a evalua performanţele şi potenţialul unei activităţi indiferent
de nivelul şi domeniul la care se manifestă, de a compara cu ceva
considerat „de referinţă” la un moment dat, de a defini priorităţile
şi modul de acţiune al conducerii firmei. De aceea, apare ca o
necesitate şi utilitate, în acelaşi timp, ANALIZA ECONOMICO
– FINANCIARĂ.
Este acea ştiinţă economică care încearcă să ofere soluţii la
întrebarea „Se obţine un câştig înalt şi durabil din resursele
utilizate ?”. Economiştii au drept răspuns „optimul lui Pareto”1.
Analiza, în sensul cel mai general, înseamnă
descompunerea unui întreg sau a unui fenomen în elementele sale
constructive pentru ca prin metode specifice să fie studiate în
esenţa lor.
Analiza presupune cunoaşterea în detalii a fenomenelor,
stabilirea relaţiilor cauză-efect şi factorii care le generează.
Analiza economico-financiară reprezintă un ansamblu de
concepte, tehnici şi instrumente care asigură tratarea informaţiilor
interne şi externe, în vederea formulării unor aprecieri pertinente
referitoare la situaţia unui agent economic, la nivelul şi calitatea
performanţelor sale, la gradul de risc într-un mediu concurenţial
extrem de dinamic2.
Analiza economico – financiară este o modalitate de
cercetare, cunoaştere şi interpretare a activităţi economice,
respectiv a fenomenelor şi proceselor economice din punct de
1
J. Généraux, Economie politică: Macroeconomie, Ed. All, Bucureşti, 2000, pag. 23
2
M Niculescu – „Diagnostic global strategic”, Ed. Economică, Bucureşti, 1997, pag. 20
10 Analiză economică-financiară
vedere financiar. Efectuează cercetarea de la simplu la complex,
descoperind conexiunile sistemice şi cauzele, pentru a afla
factorii cauzali, condiţii care au influenţat pozitiv sau negativ
evoluţia activităţii sistemului economic.
Definim Analiza ca fiind activitatea destinată cu precădere
diagnosticării activităţii unei întreprinderi ca subsistem particular
inclus într-un sistem economic general, precum şi importanţa
fiecărui element sau factor de influenţă. Se pot aprecia structura
utilităţilor, a resurselor precum şi eficienţa folosirii acestora; de
asemenea, se urmăresc echilibrele financiare de bază într-o
întreprindere.
Conceptual, analiza are trei accepţiuni:
Ştiinţifică - este ştiinţa al cărui obiect de activitate îl
reprezintă economia unei firme;
Activitate practică - se desfăşoară în toate unităţile
economice, realizându-se fie în compartimentele specializate, fie
la nivelul compartimentului financiar-contabil;
Activitate de cercetare - caută noi variante de optimizare
a gestiunii economico-financiare a firmei.
În oricare dintre aceste accepţiuni nu trebuie neglijate
aspectele particulare:
• Fenomenele analizate sunt foarte complexe, această
complexitate rezultând din două aspecte: aceeaşi cauză poate
genera o multitudine de efecte; acelaşi efect poate fi rezultatul
mai multor cauze;
• Fenomenele prezintă o latură calitativă şi una cantitativă;
• În economie primează analizele de tip calitativ ca urmare a
faptului că o bună parte din fenomenele economice nu se pot
modela cu ajutorul modelelor matematice;
• Puterea de abstracţie a cercetătorului, gradul de cunoaştere
a legităţilor economice, gradul de apreciere a realităţii economice
sunt esenţiale pentru înţelegerea lor şi pentru desprinderea
tendinţelor;
Capitolul I 11
• În analiză poate avea o oarecare influenţă latura umană,
subiectivă;
• În analiză (economică şi financiară) nu ne putem baza pe
experienţe de laborator.
Noţiunea de „Analiză” se asociază cu termeni care indică
atât caracterul acesteia (ex.: economică, financiară, statistică,
contabilă, matematică, psihologică, ş.a.), cât şi obiectul acesteia
(ex.: analiza productivităţii muncii, analiza globală a firmei X,
analiza profitului, analiza cheltuielilor etc.). În unele cazuri se
folosesc formulări care suprapun caracterul şi obiectul analizei.
În cadrul disciplinei noastre se studiază analiza economică
şi respectiv analiza financiară. Ca atare, orientăm conceptul de
analiză spre descompunerea unui întreg (sistem, fenomen
economică-financiar etc.) în elementele sale componente, precum
şi în factorii, condiţiile care le-au generat, respectiv influenţat
evoluţia. Prin analiză se stabileşte locul, rolul, natura şi aportul
fiecărui element sau factor.
Pe lângă analiză mai sunt necesare şi alte metode care ajută
la cunoaşterea realităţii activităţii, şi anume: sinteza, inducţia,
deducţia şi abstractizarea fenomenelor3.
Sinteza - este metoda inversă analizei, de reunire într-un
întreg unitar al tuturor elementelor, factorilor şi cauzelor izolate
anterior prin analiză, cu scopul obţinerii imaginii integrale şi
sistemice a întregului, respectiv evidenţierii manifestărilor
esenţiale caracteristice acestui întreg.
Inducţia - este operaţiunea care poate stabili o concluzie
poate emite o judecată nouă asupra unui fenomen, urmărind
filiera de la particular la general, de la fapte la generalizări.
Deducţia - este operaţiunea care poate stabili o concluzie,
poate emite o judecată nouă asupra unui fenomen, urmărind
filiera de la general la particular, de la teze generale la concluzii
particulare.
3
Constantin Cojocaru – „Analiză economico-financiară”, Ed. Economică,
Bucureşti, 2001, pag. 13
12 Analiză economică-financiară
Abstractizarea – este operaţiunea prin care se realizează
trecerea de la concretul care se poate percepe, la concretul logic.
În concluzie, nici un domeniu de activitate, cu atât mai
mult unul lucrativ, nu se poate abate de la utilizarea metodelor de
cercetare enunţate mai sus. Motivul este tocmai creşterea
gradului de complexitate a activităţii în general, a mecanismelor
pieţei, cu implicaţii profunde asupra deciziilor luate de manageri.
Conform opiniei lui Peter Drucker, „un conducător eficient
consacră jumătate din timpul său problemelor de diagnosticare a
activităţii”, chiar dacă diagnosticul este unul restrâns (la o
singură problemă), sau unul global (de ansamblu).
*ecesitatea analizei decurge din următoarele:
1. Analiza ajută la cunoaşterea realităţii obiective şi la
interpretarea ei;
2. Analiza pune la dispoziţia managementului informaţiile
necesare pentru înţelegerea evoluţiei trecute ale performanţelor
firmei, pentru cunoaşterea factorilor care au influenţat-o;
3. Analiza apreciază obiectiv eficienţa alocării şi utilizării
resurselor interne ale unei firme;
4. Analiza contribuie la fundamentarea programelor de
activitate ale unei firme;
5. Analiza identifică rezervele interne şi modalităţile de
îmbunătăţire a performanţelor unei firme.

2. Tipuri de analiză economico - financiară

Considerăm utilă o clasificare a multiplelor tipuri de

analize, pe baza unor criterii, deoarece, astfel, deciziile pot fi
direcţionate şi fundamentate în raport de laturile, cerinţele sau
segmentele analizate.
a) După raportul între momentul în care se efectuează
analiza şi momentul desfăşurării fenomenului, există:
a.1.) Analiză post-factum (postoperatorie sau retrospectivă)
– priveşte trecutul şi prezentul, analiza prezentului numindu-se
Capitolul I 13
analiză curentă şi analizează gradul de realizare a obiectivelor
propuse anterior, bazându-se pe variabile cunoscute, certe.
Studiază o singură variantă a fenomenului – varianta de execuţie
şi prevalează legăturile de tip funcţional;
a.2.) Analiză previzională (prospectivă) – priveşte viitorul
şi presupune determinarea evoluţiei viitoare a unui fenomen pe
baza cercetării factorilor şi acţiunilor în perspectivă. Se bazează
pe variabile presupuse, incerte. Studiază mai multe variante ale
fenomenului şi chiar este util, necesar să fie aşa, deoarece analiza
previzională este o etapă premergătoare, hotărâtoare în elaborarea
strategiei firmei, în stabilirea obiectivelor viitoare în care nici o
firmă nu se mai poate angaja azi fără scenarii şi calcule ale
investiţiei.
b) După nivelul la care se realizează analiza, există:
b.1.) Analiză microeconomică – are loc la nivelul firmei
considerată ca un sistem. Studiază comportamentul firmei şi
rezultatele obţinute de aceasta, scoate în evidenţă factorii care
determină orientarea în investirea capitalului, în utilizarea
resurselor s.a.;
b.2.) Analiză macroeconomică – are loc la nivelul ramurii
de activitate, sectorului (numită şi analiză mezoeconomică) sau a
întregii economii naţionale, operând cu indicatori globali şi
mărimi agregate (produs intern brut; rata medie de rentabilitate a
sectorului ş.a.m.d.).
c) După latura fundamentală a cunoaşterii pe care o
urmărim, există:
c.1.) Analiză cantitativă – asigură cu metode specifice
măsurarea acţiunii diferiţilor factori asupra rezultatelor. Se
exprimă prin greutate, suprafaţă, volum, număr, durată etc.,
apelând la modele matematice;
c.2.) Analiză calitativă – studiază esenţa fenomenului,
însuşirile sale de bază, factorii care îl determină. Apelează la
modele cibernetice, devansează analiza cantitativă, mai ales
astăzi când experienţa a dovedit că multe soluţii matematice nu
14 Analiză economică-financiară
au putut fi aplicate datorită unor vicii de modelare apărute dintr-o
insuficientă apreciere calitativă.
d) După modul de urmărire în timp a fenomenelor, există:
d.1.) Analiză statică – studiază fenomenul la un moment
dat. Ideea de „static” nu este legată de natura fenomenului, ci de
modul de efectuare a analizei. Prin natura lor, fenomenele nu pot
fi statice;
d.2.) Analiză dinamică – relevă poziţia fenomenului într-
un şir de momente date (ani, luni, trimestre, decade, zile),
surprinzându-l în schimbare, scoţând în evidenţă succesiunea
poziţiilor ocupate de fenomen pe baza cercetării fenomenelor
care determină schimbările poziţionale.
e) După orizontul de timp pe care se cercetează
fenomenul, există:
e.1.) Analiză pe termen scurt – până la un an, utilizată
frecvent de managementul operativ, intern;
e.2.) Analiză pe termen lung – mai mult de un an,
implicată în diagnosticul şi deciziile strategice ale conducerii
firmei.
f) După frecvenţa lor, există:
f.1.) Analiză periodică – la anumite intervale de timp, ca
de exemplu analiza pe bază de bilanţ;
f.2.) Analiză curentă – urmăreşte în mod operativ
desfăşurarea fenomenului;
f.3.) Analiză expresă – solicitată de apariţia unei situaţii,
de exemplu o abatere semnificativă de la evoluţia normală a unui
fenomen.
g) După obiectivul analizat, există:
g.1.) Analiză pe unităţi organizatorice (firme, sisteme,
concerne, corporaţii, holdinguri);
g.2.) Analiză pe problemă (analiza cifrei de afaceri,
analiza patrimoniului, analiza riscurilor etc.).
h) După criteriile de studiere a fenomenelor, există:
h.1.) Analiză economică;
Capitolul I 15
h.2.) Analiză financiară, luată separat sau împreună cu
prima, devenind astfel analiză economico – financiară;
h.3.) Analiză tehnico – economică, unde se pot realiza
diverse combinări de tipuri, fiind posibile chiar analize socio-
economice, ecologico-economice etc.
i) După poziţia analistului (sau locul unde are loc
analiza), există:
i.1.) Analiză internă – are loc în cadrul firmei şi se
realizează de angajaţi la ordinul conducerii;
i.2.) Analiză externă – are loc în afara firmei şi se
realizează de parteneri ai firmei (organe de control, bănci,
potenţiali investitori, tribunale, firme de consultanţă ş.a.) care îşi
vor forma o opinie despre situaţia economico – financiară a
firmei.
Ambele tipuri se bazează pe documente contabile de
sinteză, adică bilanţul, care reflectă situaţia financiară la un
moment dat şi contul de profit şi pierdere care sintetizează
fluxurile economice şi financiare, în perioada considerată.
j) După finalitatea analizei, există:
j.1.) Analiză global strategică – identifică punctele forte
şi punctele slabe ale firmei şi ajută la coordonarea activităţii
interne cu avantajele şi pericolele din mediu extern. Are trei
dimensiuni: de cunoaştere, de explicare, de presiune;
j.2.) Analiză funcţională – investighează funcţii concrete
ale firmei, laturi ale activităţii sale pentru a soluţiona probleme
specifice.
k) După circumstanţele în care se realizează, există:
k.1.) Analiză în condiţii de criză – identifică dificultăţile,
cauzele acestora, precum şi măsurile de corecţie cele mai
potrivite;
k.2.) Analiză în context de dezvoltare internă şi/sau
externă – se încadrează în procedura generală de control
permanent al activităţii cu scopul ameliorării şi îmbunătăţirii
performanţelor sau al identificării unor aspecte încă neevidente.
16 Analiză economică-financiară

3. Funcţiile analizei

Importanţa analizei economico-financiare pentru ştiinţa

financiară rezultă şi din funcţiile acesteia. Astfel, analiza
economico-financiară are următoarele funcţii:
• funcţia informaţională prin care centrul de decizie este
informat cu privire la situaţia economico – financiară, la
poziţionări în comparaţie cu standardele sau cu alte baze de
comparaţie, la nivelul concurenţei ş.a.;
• funcţia de fundamentare a deciziei pe criterii de eficienţă,
atât în condiţiile unor funcţiuni reale (în stadiul de execuţie), cât
şi în cel de analiză a potenţialului corelat cu cererea de produse;
• funcţia diagnoză şi reglare;
• funcţia de identificare şi mobilizare a rezervelor interne;
• funcţia de conexiune cu mediul extern care presupune
analiza relaţiilor directe sau indirecte ce se stabilesc cu diferiţi
parteneri: furnizori, clienţi, organisme publice, bănci, burse,
mediul economic, social, politic, legislativ, cultural ş.a..

Funcţia de diagnoză şi reglare

Diagnoza presupune cercetarea stării sistemului
(întreprinderii) sub raport structural şi funcţional.
Orice sistem este dirijat în mod constant spre realizarea unor
obiective caracterizate în timp şi spaţiu. În acest sens sunt mobilizate
toate resursele interne prin adaptare permanentă la variabilele
mediului.
Realizarea faptică a diagnosticului presupune:
• identificarea elementelor componente ale fenomenului
cercetat şi a factorilor ce-l generează (interni şi externi);
• stabilirea relaţiilor de cauzalitate dintre fenomen,
elemente şi factori;
• cuantificarea, în măsura în care este posibil, a acţiunii
factorilor asupra fenomenului cercetat;
Capitolul I 17
• separarea factorilor cu acţiune pozitivă de cei negativi;
• stabilirea rezervelor concrete de îmbunătăţire a
performanţelor obţinute;
• stabilirea măsurilor ce se impun pentru mobilizarea
faptică a acestor rezerve.
Funcţia de identificare a rezervelor interne. Obiectul
analizei
Prin rezerve interne se înţelege posibilitatea de îmbunătăţire a
performanţelor firmei, ele rezultând practic din diferenţa dintre
rezultatul obţinut şi posibilităţile reale ale firmei.
În practica economică există o mare varietate de rezerve, care
ar putea fi structurate astfel:

După gradul de cunoaştere: rezerve certe, rezerve
potenţiale;

După caracterul lor: rezerve legate de utilizarea
intensivă a factorilor de producţie şi rezerve legate de utilizarea
extensivă a factorilor de producţie muncă, capital, pământ;

În funcţie de ciclul de activitate sunt rezerve specifice
ciclului de: investiţii, exploatare (aprovizionare, stocare,
desfacere), finanţare (investiţii, exploatare);

După baza de calcul folosită deosebim: rezerve faţă de
programele de activitate, rezerve faţă de media pe ramură,
rezerve faţă de firmele concurente.
Obiectivul analizei îl constituie investigarea completă, post-
factum şi prospectivă a activităţii, a performanţelor firmei în
realizarea asigurării unei funcţionări eficiente. În acest cadru,
analiza urmăreşte realizarea şi modul de desfăşurare a
principalelor activităţi ale firmei. Analiza este o etapă în
studierea mediului economic şi concurenţial. Aceasta are ca
obiect identificarea poziţiei firmei pe piaţă şi avantajele pe care
aceasta le are faţă de concurenţi. Analiza îşi propune şi
cuantificarea rezervelor neutilizate de firmă. Se pune problema
studierii complexe a cifrei de afaceri şi a valorii adăugate.
18 Analiză economică-financiară
Realizarea performanţelor firmei este condiţionată de
dimensiunea, structura, starea şi calitatea potenţialului uman şi
material. Cum orice activitate este consumatoare de resurse,
rezultă că analiza investighează costurile activităţii economice pe
total şi pe elemente structurale, pentru a stabili posibilitatea de
realizare a unei activităţi eficiente cu costuri minime.
Un domeniu distinct al analizei îl constituie sistemul
financiar al unei firme. Astfel, analiza abordează aspecte privind:
rentabilitatea în mărime absolută şi relativă, valoare şi structură
patrimonială a unei firme, riscul sub toate accepţiunile sale: de
exploatare, financiar şi de faliment.

4. Factorii care determină schimbarea de stare

în activitatea firmei

Studierea factorilor, a naturii şi a mecanismelor prin care

ei participă la formarea, la modificarea rezultatelor, la găsirea
căilor de sporire a performanţelor firmei, este în esenţă, obiectul
activităţii de analiză.
Varietatea fenomenelor, a proceselor interne şi externe, ca
şi varietatea de factori care le generează ne determină să
structurăm aceşti factori pe diferite criterii de clasificare, după
cum urmează:
a) După natura lor, există factori economici, tehnici,
tehnologici, organizatorici, social – politici, demografici,
psihologici, culturali, naturali;
b) După caracterul lor într-o relaţie de cauzalitate (în
ordinea de analiză) sunt factori cantitativi, structurali şi
calitativi.
Factorii cantitativi sunt purtătorii materiali ai celor
calitativi şi multiplicatori ai acestora, cei structurali apar în
situaţiile când fenomenul analizat se referă la mărimi agregate iar
cei calitativi sunt factorii care se amplifică, au aceeaşi natură cu
fenomenul studiat, dar diferă de acesta prin gradul de extensiune;
Capitolul I 19
c) După modul de acţiune pot fi: factori cu acţiune
directă şi cu acţiune indirectă.
Factorii cu acţiune directă îşi exercită direct, nemijlocit
influenţa asupra fenomenului iar cei cu acţiune indirectă
acţionează prin intermediul altor factori. Calitatea de a fi factor
direct sau indirect se atribuie numai într-un context dat;
d) După efortul propriu al întreprinderii, există: factori
dependenţi şi factori independenţi de acesta.
Factorii dependenţi de efort propriu sunt cei care
acţionează pentru economisirea tuturor categoriilor de resurse
interne, ceilalţi încadrându-se în categoria celor independenţi de
efort propriu;
e) După izvorul acţiunii lor, întâlnim factori interni şi
factori externi.
Factorii interni îşi au originea în cadrul întreprinderii (ex.:
modul de organizare internă, ritmicitatea activităţii, etc.) iar cei
externi în afara întreprinderii, la nivelul sectorului, ramurii,
economiei naţionale sau chiar al economiei mondiale (ex.: cursul
valutar, concurenţa, inflaţia, ş.a.);
f) După gradul de sintetizare, există:
Factori simpli şi factori complecşi. Cei simpli nu mai pot
fi descompuşi în elemente componente, pe când cei complecşi
pot fi descompuşi pe diferite trepte până la factori simpli;
g) După posibilităţile de previziune, există:
Factori previzibili (cerţi, determinabili) ce acţionează în
cadrul unor procese controlate, fără să implice apariţia de riscuri
şi factori imprevizibili (aleatori) determinaţi de forţe ce nu pot fi
dominate (piaţa externă, natura ş.a.), care dau naştere unor
abateri de la desfăşurarea normală a fenomenelor;
h) După intensitatea acţiunii lor sunt factori dominanţi
(principali), „cheie”, cu influenţă hotărâtoare în obţinerea
rezultatelor şi factori secundari, influenţa lor fiind redusă,
uneori neglijabilă;
20 Analiză economică-financiară
i) După posibilitatea cuantificării lor există factori
cuantificabili, a căror influenţă se poate măsura şi factori
necuantificabili, ce nu pot fi dimensionaţi;
j) După poziţia avută în cadrul relaţiei cauză-efect se
întâlnesc factori independenţi, care pot determina un efect în
mod independent şi factori interdependenţi care pot determina
un efect numai prin interacţiunea lor;
k) După stadiul circuitului economic în care acţionează
sunt: factori specifici aprovizionării, factori specifici
producţiei şi factori specifici distribuţiei (comercializării);
l) După sensul acţiunii lor factorii pot avea acţiune
favorabilă, acţiune nefavorabilă sau sunt factori cu efecte zero
(indiferenţi).
Studiul factorilor din puncte de vedere diferite are o mare
importanţă, analiza şi evaluarea astfel obţinute fiind net
superioare, iar măsurile de creştere a eficienţei sunt mult mai
concise, concrete, clare.
Activitatea de studiere a factorilor va trebui să ţină cont şi
de faptul că aceştia pot avea acţiune de durată sau ocazională,
acţiune continuă sau discontinuă, că unii sunt controlabili dar
alţii sunt necontrolabili.

5. Etapele activităţii practice de analiză

Activitatea practică de analiză se poate descompune în

următoarele etape: întocmirea tematicii de analiză, culegerea
informaţiilor necesare analizei, verificarea complexă a datelor
supuse analizei, prelucrarea şi studierea informaţiilor cu ajutorul
metodelor şi procedeelor analizei economice, elaborarea
concluziilor şi a măsurilor pentru reglarea sistemului cercetat sau
creşterea eficienţei acestuia.
1. Întocmirea tematicii de analiză. Tematica analizei se
stabileşte fie prin plan, fie în funcţie de cerinţele organului intern
de conducere sau a celor ierarhic superioare). În mod concret
Capitolul I 21
această etapă cuprinde stabilirea obiectivelor analizei, scopul
analizei, perioada cercetată (termenul de începere şi încheiere),
numărul de personal afectat activităţii de analiză, locul de
desfăşurare
2. Culegerea informaţiilor necesare analizei se realizează
prin gruparea acestora în funcţie de obiective, scopul, perioada
analizată şi organul care o efectuează. Calitatea muncii de
analiză, rezultatele acesteia, precum şi concluziile ce se desprind
depind de volumul, corectitudinea şi calitatea datelor culese. Se
pot utiliza date din sistemul informaţional al întreprinderii, cu
condiţia să reflecte realităţile şi să fie ţinut la zi.
3. Verificarea complexă a datelor supuse analizei constă în:
- verificarea formală, adică urmărirea modului în care
planul sau dările de seamă statistice, documentele contabile
îndeplinesc condiţiile legale; documentele sunt completate,
semnate şi parafate;
- verificarea aritmetică constă în controlul operaţiunilor şi
calculelor efectuate pentru ca echipa de analiză să se asigure asupra
exactităţii indicatorilor de plan şi de execuţie necesari analizei;
- verificarea de fond urmăreşte măsura în care indicatorii au
fost calculaţi în conformitate cu normele legale, pentru a se asigura
comparabilitatea în timp şi spaţiu, în raport de alte unităţi.
4. Prelucrarea şi studierea informaţiilor cu ajutorul
metodelor şi procedeelor analizei economice are loc prin
ordonarea indicatorilor cercetaţi, întocmirea de tabele şi scheme
sinoptice, efectuarea unor comparaţii, grupări şi descompuneri,
analiza relaţiei cauză-efect şi stabilirea modelului de analiză,
concomitent cu măsurarea influenţei asupra acestuia a factorilor
direcţi şi indirecţi. Echipa de analiză poate utiliza şi date
suplimentare, obţinute prin anchete, sondaje, analizele sau
controlul anterior, sesizări, reclamaţii.
5. Elaborarea concluziilor şi a măsurilor privind reglarea
sistemului cercetat sau creşterea eficienţei acestuia. Este etapa
finală în care echipa de analiză întocmeşte raportul sau referatul
22 Analiză economică-financiară
de analiză. Din acesta trebuie să reiasă cunoaşterea temeinică a
fenomenelor şi proceselor cercetate, utilizarea cu competenţă a
sistemului informaţiilor. Concluziile şi aprecierile trebuie să
cuprindă aspecte critice, să nu conţină contradicţii, să fie logice şi
coerente, să exprime aportul factorilor materiali sau umani la
obţinerea rezultatelor şi deficienţelor constatate.

6. Metodologia analizei economico – financiare

Metodologia include metodele, procedeele şi tehnicile de
analiză şi reprezintă un instrument absolut necesar
managementului în asigurarea funcţionării firmei.
Metoda înseamnă calea, modul de cercetare şi reprezintă
„totalitatea procedeelor folosite de aceasta în realizarea
obiectivului său4.
Metoda = ansamblu de modalităţi de abordare, de principii,
procedee şi tehnici de analiză a fenomenelor şi proceselor
economice, de expunere a rezultatelor cercetării5.
Procedeul înseamnă maniera sistematică de a acţiona
pentru a executa o lucrare.
Tehnica reprezintă totalitatea procedeelor folosite în
practicarea unei ştiinţe.
În analiză există atât modele, procedee şi tehnici specifice,
cât şi împrumutate de la alte ştiinţe, deoarece se întâlnesc un număr
foarte mare, pentru studiu le vom grupa în:

6.1. Metode de analiză calitative

Acestea stabilesc esenţa fenomenului prin abstractizări
analitice, determină raporturile de cauzalitate şi condiţionare care

4
A. Işfănescu, C. Stănescu, A. Băucuş – „Analiza economico-financiară cu
aplicaţii în societăţile comerciale industriale, de construcţii şi de transporturi”,
Ed. Economică, Bucureşti, 1999, pag. 24, ediţia a II-a
5
N. Dobrotă, Dicţionar economic, Ed. Economică, Bucureşti, 1999, pag. 32-33
Capitolul I 23
explică geneza, mărimea şi modificările acestor fenomene, ajută la
construirea modelelor abstracte ale fenomenului.
Cu ajutorul lor se stabilesc atât modelele sintetice de analiză,
cât şi detaliile în construirea modelelor analitice.
Metodele calitative sunt numeroase, dintre ele enumerăm:
A) Comparaţia. Presupune stabilirea asemănărilor şi
diferenţelor calitative dintre două fenomene sau între un fenomen şi
o bază de comparaţie. Nu putem aprecia o performanţă fără să o
comparăm cu o valoare considerată de referinţă, cu un criteriu
prestabilit. Se disting mai multe tipuri de comparaţii:
- comparaţii în timp efectuate între rezultatele unei perioade
curente, raportate la rezultatele pe una sau mai multe perioade
precedente;
- comparaţii în spaţiu efectuate între rezultatele unor verigi
organizatorice interne comparabile ale firmei, între rezultatele
firmei analizate şi cele medii pe domenii, ramură, sector de
activitate, şi nu în ultimul rând, între rezultatele firmei şi cele ale
concurenţilor săi;
- comparaţii mixte - o combinaţie între primele două, cu
rezultate foarte semnificative;
- comparaţii faţă de un criteriu prestabilit, adică faţă de
planuri, programe, prognoză, standarde, normative, ş.a.;
- comparaţii cu caracter special efectuate după alte criterii
în afara celor enumerate mai sus. De regulă, acest tip de comparaţie
se realizează între mai multe variante de acţiune, strategii
economice etc., pentru a fi aleasă cea optimă.
Condiţii esenţiale pentru aplicarea acestei metode sunt:
posibilitatea de a efectua o comparaţie, deci, exprimarea tuturor
elementelor într-un etalon unic, determinarea lor după o
metodologie unică, precum şi determinarea conţinutului;
B) Diviziunea şi descompunerea rezultatelor
Se referă la descompunerea rezultatelor până la cele mai
simple elemente componente pentru asigurarea profunzimii analizei
şi stabilirea fiecăruia la modificarea totală a fenomenului studiat.
24 Analiză economică-financiară
Există diviziunea în timp care permite urmărirea variaţiei în
timp a fenomenelor economico-financiare, evidenţierea abaterilor
fie de la o tendinţă generală stabilită pentru o perioadă de timp mai
îndelungată(5-10 ani), fie de la ritmicitatea proiectată pe diviziuni
de timp în cadrul anului (semestru, trimestru, luni).
De asemenea, există diviziuni în spaţiu, care urmăresc
fenomenele pe locuri de formare şi dezvoltare, sesizează structurile
organizatorice ale unităţii unde fenomenele investigate au
înregistrat variaţii pozitive sau negative faţă de criteriul prestabilit.
Se poate realiza divizarea până la aportul fiecărui loc de muncă;
C) Gruparea se bazează pe împărţirea unui fenomen în grupe
relativ omogene, după una sau mai multe caracteristici alese în funcţie
de scopul cercetării şi particularităţile fenomenului cercetat.
Se utilizează preponderent în analiza potenţialului uman şi a
situaţiei financiare;
D) Modelarea este o reprezentare simplificată a realităţii.
Se folosesc mai multe tipuri de modele. Există modele imitative
(modele materiale), în care proprietăţile fenomenului se exprimă
prin ele însele, dar la altă scară: hărţi, machete, ş.a. Preponderent,
în analiză se folosesc modele analitice – reprezentarea unor
proprietăţi cu ajutorul altora (ex.: diagrame, grafice) şi modelele
simbolice – reprezentarea unor proprietăţi prin simboluri (ex.:
litere, cifre, ş.a.), care se regăsesc în formulele matematice.
În analiza economico-financiară prevalează modelele
simbolice, care pot fi:
CA
- modele de corelaţie (ex.: W = );
s
- modele aditive (ex.: nmi = n Mi + n Ai );
- modele multiplicative (ex.: CA = NS×S×Z×WZ);
Ch
- modele sub firmă de raport (ex.:  C = × 1000 );
CA
- model balanţier (ex.: Sf = Si +I-E);
- modelul mixt (combinat) între operaţiile matematice
 ∆
 ex. : R = (C −  );
 100 
Capitolul I 25
E) Generalizarea sau evaluarea rezultatelor
Reunirea într-un ansamblu coerent a concluziilor reieşite din
studiul factorial-cauzal al fenomenelor, redă esenţa atât de necesară
pentru procesul decizional.

6.2. Metode de analiză cantitative

Au rolul de a cuantifica influenţele diferitelor elemente sau

factori asupra fenomenului cercetat. Prin aceste metode se relevă
existenţa a două tipuri fundamentale de relaţii între variabilele
diferitelor modele:
a) relaţii de tip dinamic exprimate prin următoarele relaţii
matematice:
R = a × b - arată proporţionalitatea directă;
a
R= - arată proporţionalitatea inversă;
b
a×b
R= - arată atât proporţionalitatea directă cât şi
a×c
proporţionalitatea inversă;
R = a + b - arată suma de elemente componente;
R = a − b - arată diferenţa de elemente componente;
R = a + b − c - arată suma şi diferenţa în acelaşi timp.
b) relaţii de tip probabilist-statistic cu rezultate eşalonate
într-o zonă de minim şi maxim, exprimate prin relaţii matematice
de tipul:
R = a + bx - forma liniară;
b
R=a+ - forma hiperbolică;
x
R = a + bx + cx 2 - forma parabolică;
R = a × b x sau
R = a × x b - forma exponenţială.
Cele mai cunoscute şi aplicate metode cantitative sunt:
1. Indicatorii economico-financiari, care exprimă
dinamismul fenomenelor, coeficienţii de structură, echilibru şi
eficienţă, coeficienţii de sezonalitate şi de concentrare, abaterile
26 Analiză economică-financiară
şi mărimile medii, toate se folosesc frecvent în analiză. Cu ajutorul
lor se determină dinamica unui fenomen, se stabilesc ritmuri şi alte
aprecieri;
2. Metoda ratelor (rating). Rata reprezintă un raport între
două mărimi comparabile logico-economică şi care valorează mai
mult decât cele două mărimi evaluate separat.
Interpretarea ratelor necesită prudenţă, pentru că, în aparenţă
pot arăta o situaţie bună, în realitate să ascundă anumite riscuri.
Astfel sunt calculate mai ales acele rate care permit fundamentarea
deciziilor de menţinere şi dezvoltare a unei firme într-un context
concurenţial. Distingem: rate de structură; rate de gestiune; rate
de echilibru şi rate de eficienţă;
3. Metoda scorurilor (scoring) este bazată pe analiza
discriminantă care investighează echilibrul financiar, fiind utilizată
în special, de bănci. Se construieşte pe baza unui număr de rate,
diferit de la o bancă la alta.
Funcţia scor se notează Z şi are forma:
Z =ax1 + bx 2 + ........zx n
unde x1 .....x n − ratele implicate în calcul ;
a, b............Z - coeficienţii de ponderare ai fiecărei rate.
Acest scor „Z” arată gradul de vulnerabilitate al firmei şi care
este disfuncţionalitatea ce poate compromite situaţia. În practica
internaţională, acest tip de calcule este foarte apreciat pentru că au
un grad înalt de predicţie.
4. Metoda calculului matricial
Metoda calculului matricial se aplică în cazul relaţiilor
deterministe de tipul:
F = ∑ ai × bi
unde:
a – factor cantitativ;
b – factor calitativ.
Se foloseşte, în general, în întreprinderile care comercializează
o gamă variată de produse, pentru măsura acţiunii factorilor asupra
Capitolul I 27
mărimii totale a unor fenomene, precum: adaosul comercial,
cheltuielile, cifra de afaceri, profitul etc.
Pentru aplicarea acestei metode se impun respectarea
următoarele etape:
• Se constituie matricea factorului cantitativ trecând pe
prima linie factorul cantitativ din baza de comparaţie, iar pe a II-a
linie factorul cantitativ din perioada curentă (realizat);
• Se construieşte matricea factorului calitativ, trecând pe prima
coloană factorul calitativ din baza de comparare, iar pe a II-a
coloană factorul calitativ realizat (perioada curentă);
• Se construieşte matricea fenomenului ca produs al celor
două matrice;
• Se măsoară influenţa factorilor.
Prezintă dezavantajul că nu permite separarea influenţei
factorului structural. Influenţa factorului structură este cuprinsă
în influenţa volumului fizic;
5. Metoda balanţelor se foloseşte pentru măsurarea
influenţei diferitelor cauze asupra modificării fenomene puse în
evidenţă cu modele aditive, de diferenţă sau care le combină pe
acestea două.
Măsurarea acţiunii elementelor componente asupra
fenomenului analizat se face fie aplicând aceleaşi reguli, ca şi în
cazul metodei substituţiei sau prin simpla diferenţă dintre valoarea
elementului în perioada curentă (1) şi valoarea acestuia din baza
de raportare (0), ţinând însă cont de semnul algebric cu care este
pus elementul în model.
De exemplu considerăm un fenomen (F) determinat de trei
elemente (a, b, c):
F = f (a, b, c)
Fenomenul (F) considerăm că poate fi scris în funcţie de cele
trei elemente componente (a, b, c), astfel:
F=a+b–c
Calculul modificării fenomenului analizat şi acţiunea
elementelor componente asupra acestuia se prezintă astfel
28 Analiză economică-financiară
(considerăm „1” ca reprezentând valorile din perioada curentă şi
„0” ca fiind cele din baza de raportare):
a) modificarea fenomenului analizat
∆F = F1 – F0 = (a1 + b1- c1) – (a0 + b0- c0)
b) cuantificarea acţiunii elementelor componente:
I. utilizând regulile substituţiei II. utilizând diferenţa
∆F = (a1 + b0 – c0) – (a0 + b0 – c0) = (a1 – a0)
(a)
∆F(a) = (a1 – a0)
∆F(b) = (a1 + b1 – c0) – (a1 + b0 – c0) = (b1 – b0) ∆F(b) = (b1 – b0)
∆F(c) = (a1 + b1 – c1) – (a1 + b1 – c0)= - (c1 – c0) ∆F(c) = - (c1 – c0)
Se poate observa că elementele pozitive (care sunt puse cu
semnul “+” în model) dacă scad în dinamică determină scăderi
ale fenomenului analizat, pe când cele negative (sunt puse în
model cu semnul “-”) dacă scad în dinamică vor determina
creşteri ale fenomenului;
6. Metoda calculului marginal Abordare marginalistă este
o analiză statistică, dar şi analitică, în acelaşi timp, a diferitelor
fenomene. Are ca principal scop identificarea posibilităţilor de
eficientizare (de optimizare) a unor factori de producţie limitaţi
sau costisitori de care dispune întreprinderea.
Metoda calculului marginal se foloseşte preponderent în
analiza costurilor (în acest caz operându-se cu un indicator numit
cost marginal), în analiza eficienţei economice a utilizării
factorilor de producţie (indicatorii pot utilizaţi sunt:
productivitatea marginală a muncii, productivitatea marginală a
capitalului), precum şi în analiza profitului (folosindu-se
indicatorul profit marginal).
Indicatorul marginal va exprima întotdeauna sporul de
efect generat de modificarea unitară (cu o unitate) a efortului.
7. Cercetările operaţionale:
Cuprind un ansamblu de metode aplicate atunci când în
luarea unei decizii intervin foarte mulţi factori.
Se cunosc în categoria cercetărilor operaţionale:
- metode deterministe (programarea liniară, programarea
dinamică, teoria jocurilor, teoria deciziilor, metoda drumului critic);
Capitolul I 29
- metode probabiliste (lanţurile Markov, teoria firelor de
aşteptare, metoda PERT);
- metode stimulative (metoda Monte Carlo, modelul
dinamic al simulării gestionare);
8. Metoda substituirii factorilor sau a iterării (a variaţiei
succesive a factorilor) este utilizată în analizele post factum de
natură statică. Se aplică în cazul în care relaţia dintre variabile este
de tip determinist (relaţia exprimată prin produs, raport sau mixt).
Substituirea presupune înlocuirea într-o relaţie, a valorii unui
factor cu o altă valoare. Ordinea de înlănţuire a factorilor poate da
naştere la mai multe variante posibile ale substituirilor, cu rezultate
diferite. Dintre aceste variante, singura acceptată este cea justificată
din punct de vedere economic, în care factorii sunt aşezaţi în
ordinea de condiţionare economică.
Analiza substituirii în lanţ a factorilor (analiza factorială)
respectă următoarele principii:
1. construcţia modelului, cu alte cuvinte, aşezarea factorilor în
relaţie, respectă ordinea de condiţionare economică şi anume:
factori cantitativi, factori structurali, factori calitativi.
2. substituirea (iterarea) se face succesiv, începând cu factorii
cantitativi, continuând cu cei de structură şi apoi cu cei calitativi,
pornind de la factorii direcţi spre cei cu acţiune indirectă.
3. un factor odată substituit se menţine ca atare până la
sfârşitul analizei.
Exemple:
a) pentru o relaţie de tipul R = a×b×c
avem valorile R0 şi R1 şi vom proceda la separarea acţiuni
fiecărui factor a,b,c.
∆R = R1 − R0 = a1 × b1 × c 1 − a0 × b0 × c0 ,
unde : ∆R(a ) = a1 × b0 × c0 − a0 × b0 × c0 = (a1 − a0 ) × b0 × c0
∆R(b) = a 1 × b1 × c0 − a1 × b0 × c0 = a1 (b1 − b0 ) × c0
∆R(c) = a 1 × b1 × c1 − a1 × b1 × c0 = a 1 × b1 (c1 − c0 )
∆R = ∆R(a) + ∆R (b) + ∆R(c)
30 Analiză economică-financiară
pentru produsul de factori sub formă de indici:
R = a×b×c şi IR indicele său,
Stabilim abaterea fenomenului, astfel:
R1 a ×b ×c
IR = × 100 = 1 1 1 × 100
R0 a 0 × b0 × c0
∆R = I R − 100
cu următoarele cuantificări ale acţiunii factorilor:
a1 × b0 × c0 a ×b ×c
∆IR( a ) = × 100 − 0 0 0 × 100 = I a − 100
a 0 × b0 × c0 a0 × b0 × c0
a ×b ×c a ×b ×c I ×I
∆IR( b ) = 1 1 0 × 100 − 1 0 0 × 100 = a b − I a
a0 × b0 × c0 a 0 × b0 × c0 100
a ×b ×c a ×b ×c I ×I ×I I ×I
∆IR( c ) = 1 1 1 × 100 − 1 1 0 × 100 = a b c − a b
a 0 × b0 × c0 a0 × b0 × c0 100 100

Aplicaţie: Să se cuantifice acţiunea factorilor asupra cheltuielilor

de transport
Ch t = q × d × c
*r. Indicatori Simbol P0 P1 %
crt.
1. Cantitatea (tone) q 2000 2200 110
2. Distanţa în km d 30 36 120
3. Cost t/km (lei) c 20 26 130
4. Cheltuieli transport (mii lei) Ch t 1200 2059,2 171,6

a. calculăm modificarea fenomenului analizat:

∆Ch t = Ch t1 – Ch t0 = 2059,2 – 1200 = + 859,2 mii lei
b. cuantificăm acţiunea factorilor asupra fenomenului analizat
(Ch t):
- cantitatea transportată (q):
∆Ch t (q) = (q1 – q0) d0c0 = (+200) × 30 × 20 = +120 mii lei
- distanţa de transport:
∆Ch t (d) = q1 (d1 – d0) c0 = 2200 (+6) × 20 = +264 mii lei
Capitolul I 31
- costul mediu de transport cheltuielilor:
∆Ch t (c) = q1d1 (c1 – c0) = 2200 × 36 (+6) = = 475,2 mii lei
Suma variaţiei celor trei factori în cadrul cheltuielilor de
transport, trebuie să fie egală cu modificarea fenomenului
analizat:
∆Cht = ∆Ch t (q) + ∆Ch t (d) + ∆Ch t (c) = 120 + 264 +
+475,2 = 859,2 mii lei
Rezultă că:
• au crescut cheltuielile pe seama cantităţii cu 120 mii lei,
datorită creşterii cantităţilor vândute;
• au crescut cheltuielile pe seama distanţei cu 264 mii lei.
Această creştere este justificată (firma nu a avut de unde să se
aprovizioneze) sau nejustificată prin transportul neraţional sub
aspectul distanţei;
• costul unitar a determinat o creştere a cheltuielilor de
transport cu 475 mii lei şi poate fi justificată prin mărirea
tarifelor de transport sau poate fi nejustificată pentru că nu se
utilizează raţional parcul propriu, cresc cheltuielile de încărcare,
descărcare, locaţii, penalizări.
a
b) pentru o relaţie de tipul R = există două variante:
b
c.1.) când factorul cantitativ se află la numărător, în cazul
nostru „a”,
a1 a0
∆R = R1 − R0 = − ;
b1 b0
a1 a 0
∆R(a) = − ;
b0 b0
a1 a1
∆R(b) = − ;
b1 b0
∆R = ∆R (a ) + ∆R(b).

Dacă exprimarea este sub formă de indici, avem:

32 Analiză economică-financiară

Ia a b 
∆I R = × 100 − 100 =  1 : 1  × 100 − 100
Ib  a0 b0 
iar acţiunea factorilor :
a b  a b 
∆IR( a ) =  1 : 0  × 100 −  0 : 0  × 100 = I a × 100 − 100
 a0 b0   a0 b0 
a b  a b  I
∆IR( b ) =  1 : 1  × 100 −  1 : 0  × 100 = a × 100 − I a
 a 0 b0   a0 b0  Ib

c.2.) Când factorul cantitativ se află la numărător, în cazul

nostru „b”,
a1 a0
∆R = R1 − R0 = −
b1 b0
a a
∆R(b) = 0 − 0 ;
b1 b0
a1 a0
∆R(a) = − ;
b1 b1

Dacă exprimarea este sub formă de indici, avem:

a b 
∆I R =  1 : 1  × 100 − 100
 a0 b0 
a b  a b  100 2
∆IR( b ) =  0 : 1  × 100 −  0 : 0  × 100 = − 100
 a 0 b0   a0 b0  Ib
 a1 b1   a 0 b1  Ia 100 2 100 2
∆IR( a ) =  :  × 100 −  :  × 100 = × 100 − = IR −
 a0 b0   a 0 b0  Ib Ib Ib

Aplicaţie: Să se cuantifice acţiunea următorilor factorilor

asupra vitezei de rotaţie a mijloacelor circulante:
*r.
Indicatori Simbol P0 P1 %
crt.
1. Sold mediu al activelor circulante (mii lei) S 15000 23400 156
2. Vânzarea medie zilnică (mii lei) D 300 390 130
3. Viteza de rotaţie (zile) V 50 60 120
Capitolul I 33
V = S / D unde: S – factor cantitativ şi D – factor calitativ.
- modificarea fenomenului analizat:
∆V = V1 – V0 = 60 – 50 = + 10 zile (aspect negativ înseamnă
o încetinire a vitezei de rotaţie)
- cuantificarea acţiunii factorilor:
• acţiunea desfacerilor medii zilnice asupra vitezei de rotaţie:
S0 S 15000 15000 15000
∆V (D) = – 0 = – = – 50 =
D1 D0 390 300 390
= 38,5 – 50 = - 11,5 zile
• acţiunea stocurilor medii zilnice asupra vitezei de rotaţie:
S1 S
∆V (S) = – 0 = 60 – 38,5 = 21,5 zile
D1 D1
Rezultă că viteza a încetinit. Cum au acţionat cei 2 factori?
Desfacerea medie zilnică a crescut cu 90 mii lei şi a
determinat o accelerare a vitezei cu 11,5 zile. Creşterea stocului a
influenţat în sensul încetinirii vitezei cu 21,5 zile.
- modificarea fenomenului analizat:
∆ IV = Iv – 100 = 120 – 100 = 20% (încetinire a vitezei cu 20%)
- cuantificarea acţiunii factorilor:
100 2 100 2
∆IV(D) = – 100 = – 100 = 76,9 – 100 = - 23,1%
ID 130
(transpunere în zile: 23,1% × 50 = 11,5 zile)
100 2
∆ IV(S) = IV - = 120 – 76,9 = 43,1%
ID
Prin metoda prezentată putem calcula acţiunea unor factori
atât la nivelul unui fenomen simplu, cât şi la nivelul unora
complexe, care încorporează factorii structurali şi care pot avea
uneori o influenţă preponderentă.
Cuantificarea acţiunii unui factor structural se poate face
prin două procedee specifice:
Procedeul direct se caracterizează prin faptul că factorul
structură se separă (se reflectă) prin intermediul factorului
cantitativ.
34 Analiză economică-financiară
D× C
Ad = sau Ad = ∑ di × ci unde: Ad – adaos comercial,
100
D – vânzare totală, C – cotă medie de adaos comercial la nivelul
firmei, d – desfacerea pe grupe i, „c” – cota de adaos pe grupe „i”.
În procedeul indirect structura se reflectă cu ajutorul
factorului calitativ. Orice indicator calitativ mediu, la nivel de
întreprindere, reflectă în mod necesar doi factori: factorul
structură şi factorul calitativ, respectiv pe structura implicată în
analiză.
D×
∑g ⋅ci i
D× C 100
Ad = =
100 100
D
Al C gi
ci
unde:
gi – structura vânzărilor;
ci – cota de adaos pe grupe.
Cuantificarea factorilor în cazul celor două procedee sunt:
Procedeul direct: Procedeul indirect
∆Ad = (D1 C0 – D0 C0) × (1/100) ∆Ad = (D1 C0 – D1 C0) × (1/100)
∆Ad(gi) = (∑d1 c0 – D1 c0) × (1/100) ∆Ad(gi) = (D1 CR – D0 C0) × (1/100)
∆Ad(ci) = (D1 C1 – ∑d1 c0) × (1/100) ∆Ad(ci) = (D1 C1 – D1 CR) × (1/100)
unde: CR - cotă medie recalculată

Măsurarea acţiunii factorului structural prin metoda substituţiei

*r. Produse Vânzare (mii lei) Structura Cota de
crt. (d, D) vânzării (g) adaos
(%) Ci, C (%)
P0 P1 P0 P1 P0 P1
1. A 400.000 276.000 50 30 30 30
2. B 240.000 276.000 30 30 20 18
3. C 160.000 368.000 20 40 15 16
TOTAL 800.000 920.000 100 100 24 20.8
Capitolul I 35
Factori care acţionează asupra adaosului sunt:
• volumul desfacerilor;
• structura desfacerilor;
• cota de adaos comercial.
Procedeul direct se caracterizează prin faptul că structura se
reflectă prin factor cantitativ.
a. modificarea fenomenului analizat:
20,8 24
∆Ad = Ad1 – Ad0 = 920.000 × – 800.000 × =
100 100
= 191.360 – 192.000 = - 640 mii lei
b. cuantificarea acţiunii factorilor:
- acţiunea desfacerilor:
∆Ad (D) = (D1 C0 – D0 C0) × (1/100) =
24 24
= 920.000 × – 800.000 × = +28.800 mii lei
100 100
- acţiunea structurii:
 1 
∆Ad (gi) = (D1 ∑ gi × c0 − D1 ∑ gi0 × c0 ) ×  =
 100 
(∑ d1 co – D1 C0) × (1/100) =- 27.600 mii lei
- acţiunea cotei de adaos comercial la nivel de produse:
1
∆ Ad (ci) =(D1 Σg1c1 – D1 Σg1c0 ) × = (D1C1 - ∑ d1 c0)
100
× (1/100) = -1840 mii lei

Procedeu indirect (al cotei medii recalculate) se caracterizează

prin aceea că factorul structură se reflectă prin intermediul
factorului calitativ.
a. modificarea fenomenului:
∆ Ad = Ad1 – Ad0 = 191.360 – 192.000 = - 640 mii lei
b. cuantificarea acţiunii factorilor:
∆Ad (D) = (D1 C0 – D0 C0) × (1/100) =
24 24
= 920.000 × – 800.000 × = +28.800 mii lei
100 100
36 Analiză economică-financiară
1
∆Ad (gi) = D1 × ∑ g1c0 – D1 ∑ g0c0 ×
100
=
=(D1 CR – D1 C0) × (1/100)
CR = g1 C0
Structura se separă prin intermediul factorului calitativ
mediu, astfel:
CR = (∑ g1 c0) / 100 = (30×30+ 30×20+ 40 × 15) / 100 = 21%
şi deci:
∆Ad(gi)=920.000×(21/100)–920.000×(24/100)=-27.600 mii lei
∆Ad (ci) = (D1 C1– D1 CR) × (1/100) = - 1840 mii lei

Rezultă din cele două procedee că acestea sunt identice (se

lucrează corect) mai uşor de folosit este procedeul indirect.
∆D 28.800 mii
∆Ad ∆gi -27.600 mii
- 640 mii ∆ci - 1840 mii

Rezultă că a scăzut adaosul comercial. Aceasta nu se

datorează creşterii favorabile desfacerilor, constituind premisa
sporirii venitului net pentru că fiecare unitate de vânzare este
purtătoarea unei unităţi de venit. Structura a acţionat
nefavorabil, în sensul scăderii adaosului cu 27.000 mii lei.
Modificarea structurii vânzării, în sens creşterii ponderii
produsului C, care are o cotă de adaos mai mică decât a
produsului A şi B, respectiv mai mică decât media pe
întreprindere a determinat scăderea cotei de adaos comercial
recalculată (care scade de la 24% la 21%), aspect ce determină
reducerea adaosului comercial. Modificarea înregistrată de cotele
individuale de adaos au determinat o scădere a cotei de adaos, şi
pe această bază, a adaosului total datorită scăderii mai mari
înregistrată de produsul B (comparativ cu produsul C la care s-a
înregistrat o uşoară creştere).
În afara metodei mai sus prezentate, pentru a separa acţiunea
factorilor în cazul relaţiilor de proporţionalitate directă sau
Capitolul I 37
inversă, se mai utilizează metoda determinării izolate a acţiunii
factorilor. Aceasta respectă dintre toate criteriile de mai sus,
doar pe acela care precizează că substituirile se fac succesiv.
Metoda se aplică astfel:
R =a×b×c se ştiu R1 şi R0
∆R = R1 − R0
∆R(a) = a1 × b0 × c0 − a0 × b0 × c0
∆R(b) = a0 × b1 × c0 − a0 × b0 × c0
∆R(c) = a0 × b0 × c1 − a0 × b0 × c0
∆R = ∆R(a) + ∆R(b) + ∆R(c) + r
unde " r " = restul nedescompus în legătura cu care s − au emis
diferite ipoteze de repartizare pe factori

7. Sistemul de informaţii – premisă a desfăşurării

diagnosticului economico-financiar
În vederea efectuării unei analize cât mai eficiente referitoare
la procesul de vânzare-cumpărare este necesară organizarea unui
circuit operativ şi eficient de informaţii economico-sociale cuprins
într-un sistem cibernetic integrat. Sistemul informaţional al
întreprinderii comerciale se bazează pe sisteme organizate, pe
compartimente funcţionale şi fluxuri de informaţii.
Informaţia economică prezintă următoarele particularităţi:
reflectă o acţiune multilaterală prin sistemul de indicatorilor fizici,
valorici şi natural convenţionali; are caracter de masă; este
voluminoasă (de aici şi necesitatea grupării şi sintetizării lui); are un
grad ridicat de repetabilitate, conţine o serie de elemente constatate.
Categoriile de informaţii utilizate de analiza economico-
financiară pot fi grupate în: informaţie internă şi externă;
informaţie de intrare, de stocare şi de ieşire din sistem; informaţie
activă şi pasivă; informaţie operativă, periodică şi de excepţie;
informaţie de plan, normativă, efectivă; sau estimativă,
informaţie constantă sau variabilă.
38 Analiză economică-financiară
Informaţiile interne (din cadrul firmei) pot fi grupate în
funcţie de sursele de provenienţă, astfel:
a. informaţia de plan (indicatori ai bugetului de venituri şi
cheltuieli, ai planului de finanţe etc.);
b. informaţia furnizată de contabilitate sintetică şi analitică,
precum: volumul desfacerilor, stoc, cheltuieli, adaos comercial etc.);
c. informaţii cuprinse în raportările statistice cu privire la
îndeplinirea planului sau la situaţia mijloacelor economice;
d. cu caracter tehnico-operativ (aceasta completează
informaţia de natură contabilă sau statistică).
Pentru a fi folosită cu maximă eficienţă în analiză şi în
procesul de decizie, informaţia trebuie să se caracterizeze prin:
• utilitate, adică să servească unui scop (cel de
cunoaştere, de control sau de reglare);
• exactitate, adică să reflecte corect fenomenele,
procesele şi rezultatele economice. Totodată este necesar ca
preluarea informaţiilor din diferitele surse să se facă corect;
• profunzime, legăturile cauză-efect să fie complet
surprinse;
• vechimea. Aceasta este o caracteristică sintetică a utilizării
şi oportunităţii informaţiei în procesul de luare a deciziei, în sensul că
acestea pot fi fundamentate corect pe informaţii noi, de actualitate,
despre evoluţia fenomenelor şi proceselor economice;
• costul informaţiei, ca trăsătură care stabileşte eficienţa
acesteia în raport de valoarea ei pentru procesul de analiză.
Sistemul de indicatori este suportul cunoaşterii complexe a
întreprinderii şi al realizării obiectivelor analizei. Construirea
indicatorilor activităţii comerciale trebuie să aibă la bază o
abordare sistemică şi unitară, care: să permită caracterizarea
procesului de circulaţie a bunurilor; să reflecte sarcinile concrete,
cantitative şi calitative; care revin firmelor şi să măsoare corect
resursele folosite, rezultatele, aportul întreprinderii la satisfacerea
nevoilor populaţiei.
Capitolul I 39
Din punctul de vedere al asigurării şi utilizării resurselor,
deosebim indicatori ai resurselor atribuite şi ocupate, ai
consumului de resurse, ai rezultatului, al eficienţei şi cei privind
relaţia financiară a întreprinderii.
Indicatorul resurselor caracterizează factorii care concură la
realizarea procesului circuitului mărfurilor. După natura
resurselor reflectate indicatorii de resurse se împart în indicatori
ai resurselor umane (cu ajutorul cărora se caracterizează
dimensiunea cantitativă a asigurării cu personal, fundamentarea
necesarului de personal, structura şi calificarea personalului), ai
resurselor materiale (aceştia caracterizează gradul de dotare cu
resurse necesare realizării procesului de producţie sau circulaţiei
a mărfurilor, dimensiunea, starea, structura şi eficienţa folosirii
lor), şi cei ai resurselor financiare (ce reflectă sursele de formare
şi principalele destinaţii ale fondurilor băneşti ale firmei).
Indicatorii consumului de resurse reflectă cheltuielile
generate de producerea şi de desfacerea mărfurilor. În
programarea şi analiza cheltuielilor se foloseşte un sistem de
indicatori de plan şi operaţionali, format din suma de cheltuieli
(pe total şi pe general), economiile sau depăşirile de cheltuieli
realizate ca urmare a variaţiei nivelului relativ. Indicatorul
rezultatelor caracterizează nivelul de realizare a obiectivelor pe
care întreprinderea şi le propune: volumul desfacerilor de
mărfuri, volumul producţiei, profitul etc.
Alături de indicatorii enumeraţi anterior cei de eficienţă
economică ocupă un loc important în cadrul sistemului. Indicatorii
de eficienţă presupun compararea eforturilor făcute de întreprindere
cu efectele obţinute pe seama consumului acestora. Pentru
exprimarea efortului se pot utiliza forţa de muncă încadrată,
fondurilor fixe totale sau în funcţiune, mijloacele circulante,
investiţiile, resursele consumate (suma cheltuielilor de circulaţie,
cheltuieli cu munca materială sau cu munca vie).
În activitatea economică, efectele utile au un caracter
complex. Dintre indicatorii care cuantifică efectele menţionăm:
40 Analiză economică-financiară
volumul desfacerilor (cifra de afaceri), producţia realizată şi
vândută, profitul.
Pornind de la structura eforturilor şi efectelor pentru măsurarea
eficienţei activităţii comerciale se construiesc indicatori de eficienţă
pe baza cunoaşterii relaţiilor: efect-efort, efort-efect, efort-efort,
efect-efect.
Indicatori de tip efect-efort, sau efort-efect, fie generali, fie
parţiali, reflectă eficienţa folosirii diferitelor componente ale
efortului. Prin indicator efect-efect sau efort-efort se relevă
proporţiile dintre diferitele rezultate, precum şi cele dintre
componentele efortului total.