Pensiunea Doria (***) Timisoara

str. Moldovei nr.10,

Timisoara,România
Tel: +40-256-207837
Tel./Fax: +40-356-003033
web: www.doria-hotel.ro
contact@doria-hotel.ro

Pensiunea Luiza, Bozovici, raport calitate-preț foarte bun

După prima zi de colindat prin Cheile Nerei (impresii aici), ne-am retras la Pensiunea Luiza din comuna
Bozovici, în vederea refacerii forţelor pentru ziua următoare, în care aveam planificat să ajungem la
Lacul Dracului.

Trebuie să menţionez că nu am ales întâmplător această locaţie şi că atunci când am făcut rezervarea am
ţinut cont de aspectul interior al pensiunii şi de poziţionarea sa faţă de obiectivele turistice din zonă. Din
Bozovici sunt 23 km până la Şopotu Nou (punctul de pornire al traseului spre Lacul Dracului) şi 13 km
până la Cascada Bigăr.

Pensiunea Luiza este situată chiar în centrul satului Bozovici, în spatele parcului din localitate. Accesul
către pensiune nu se face direct din drumul principal, ci pe o alee prin spatele pieței din sat. Trebuie
menționat și faptul că unitatea de cazare este mascată de copacii din parc și nu sunt indicatoare spre
aceasta (problemă rezolvabilă cu ajutorul unui dispozitiv GPS sau a oamenilor din sat care vă îndrumă
imediat către pensiune).

La prima vedere pensiunea mi-a creat impresia unei locaţii modeste (în contrast cu ceea ce văzusem pe
internet), dar odată intrat în incinta unităţii de cazare impresia mi s-a schimbat imediat deoarece totul
aici era nou şi făcut cu gust, pensiunea fiind inclusă în circuitul turistic de puţin timp.

Pensiunea Luiza este construită pe două nivele și are 14 camere duble și triple, o bucătărie complet
utilată și o sală de recepții cu o capacitate de 60 de locuri.

Camerele sunt spaţioase şi curate, elegant amenajate, dotate cu mobilier nou, frigider, Tv led. La fel ca
şi camera, baia este spaţioasă, amenajată cu gust, modern utilată şi foarte bine întreţinută. Conexiunea
la internet este posibilă în toată pensiunea.

La capitolul minusuri pot semnala lipsa aerului condiţionat, dar atunci când am fost cazaţi noi aici, la
începutul lunii iunie, nu i-am simțit lipsa întrucât pensiunea este mascată de copacii din parc, iar noi am
ajuns spre seară şi afară era deja răcoare în zonă.

Pensiunea este situată într-o zonă cu multă verdeaţă și oferă condiţii foarte bune de odihnă. Cuvântul de
ordine în pensiune este LOC, adică linişte, ordine şi curăţenie.

De administrarea unității de cazare se ocupa pe atunci un domn tânăr, foarte puţin comunicativ, un tip
introvertit și o prezenţă discretă, dar care s-a îngrijit să nu ne lipsească nimic și care ne-a oferit răspunsuri
la toate întrebările cu mare plăcere.

1
Maşinile turiştilor sunt în siguranţă aici deoarece pensiunea dispune de o parcare supravegheată video,
situată chiar în faţa acesteia. Capacitatea parcării nu este foarte mare, dar suficientă pentru maşinile care
staționează zilnic aici.

În apropierea pensiunii sunt trei market-uri, turiştii având astfel posibilitatea de a achiziţiona alimente,
băuturi răcoritoare sau alte produse.

Prin condiţiile de odihnă oferite şi poziţionarea sa, raportate la prețul plătit, Pensiunea Luiza este o bună
opţiune de cazare pentru turiştii care doresc să viziteze Cheile Nerei-Beuşnița sau Cascada Bigăr.

Din păcate afirmațiile mele nu sunt susținute de multe fotografii, aceasta datorându-se faptului că în
perioada în care am fost cazat aici aveam altă abordare referitoare la turism, pe atunci nefiind membru
AFA. Cei care sunt interesați de cazare la această pensiune pot vedea mai multe fotografii pe site-urile
de turism.

Acum cateva luni, site-ul The World Geography (si nu National Geographic, asa cum gresit au interpretat
unii) a scris despre cascada Bigar, incluzand-o in topul celor mai frumoase zece cascade din lume. Situata
pe paralela 45, pe DN57b, la 12 kilometri de orasul Bozovici, cascada este, intr-adevar, de o frumusete
aparte, fiind alimentata de un izvor ce se scurge in cursul de apa al raului Minis. Particularitatea ei consta
in faptul ca apa curge in mod uniform pe o stanca imensa in forma de ciuperca, “imbracata” in muschi
de culoare verde.

Cascada e foarte usor de reperat, fiind situata chiar pe soseaua dintre Anina si Bozovici. In zile
aglomerate, masinile parcheaza navala blocand o banda de mers. Intrarea in asa-zisul parc natural costa
5 lei, bani care nu se stie unde se duc, din moment ce amenajarile sunt aproape inexistente. Dar nu asta
e esential ci cascada in sine, ce poate fi fotografiata atat de sus, cat si coborand pana la baza “ciupercii”.

9 Cascada Vaioaga

Aflata in Parcul National Cheile Nerei – Beusnita, pe cursul raului Bei, cascada Vaioaga este una dintre
cele mai frumoase din intreaga tara. La ea se poate ajunge mergand pe jos, de la intrarea in Parc (unde
vei plati o taxa de 5 lei), urmand drumul spre Pastravarie sau cu masina, pe acelasi drum forestier. Dupa
2 km, pe partea dreapta, vei vedea panoul ce semnalizeaza prezenta cascadei. Cobori cativa metri si te

2
trezesti intr-un cadru natural superb, a carei vedeta – Vaioaga – isi face numarul cu zgomot, protejata de
un trunchi de copac a carei diagonala dramatica ii sporeste frumusetea.

Cascada La Vaioaga
Revenind la traseu, de la Potoc (cea mai apropiata asezare) si pana la Pastravarie (gasiti indicatoare pe
drum) se poate ajunge cu masina. O parte e drum bun, restul de 5 kilometri se merge pe un drum forestier
relativ ok. Pana sa ajungeti la Pastravarie, o sa vedeti un indicator catre Cascada La Vaioaga. Merita sa
faceti o oprire daca gasiti un spatiu de parcare strategic asezat astfel incat sa nu blocati drumul si asa
ingust. Noi ne-am descurcat cu un microbuz, deci cu o masina mica ar trebui sa fie floare la ureche.
Poteca va scoate la partea superioara a cascadei si se continua pana la apele linistite de sub cascada. De
acolo parca-i cel mai fain sa stai s-o admiri. Pentru curajosi, am vazut ca se poate sari de pe un bolovan
pe altul pana se ajunge chiar in dreptul caderii de apa.

8 Ochiul Beiului

n Parcul Cheile Nerei – Beusnita, vei lasa masina (in caz ca ai ajuns cu ea pana acolo) la Pastravarie si
vei porni pe jos catre Lacul Ochiul Beiului, primul obiectiv al traseului (cel de-al doilea urmand sa fie
Cascada Beusnita). Dupa aproximativ o ora de traseu rezonabil, ajungi la un lac cu apa turcoaz,
incremenit in mijlocul padurii, inconjurat de copaci umbrosi. Lacul carstic e alimentat de un izvor (motiv
pentru care nu ingheata pe timp de iarna), are o adancime de aproximativ 3,5 metri si o suprafata de 284
mp. Culoarea se datoreaza dioxidului de carbon si calcarului de pe fundul lacului, acolo unde poti zari
pestii jucausi.

Exista o multime de legende si superstitii legate de acest lac special. Una dintre ele spune ca, pe vremuri,
un turc odios care stapanea aceste tinuturi, avea un fiu cu ochi albastri, care s-a indragostit nebuneste de
o localnica, intalnita in Poiana Florilor. Iubirea lor a ajuns curand la urechile turcului, care s-a suparat
ingrozitor pentru faptul ca fiul sau iubeste o valaha. Asa ca si-a trimis oamenii sa o ucida. Mult prea
suparat, amorezul a plans continuu, apoi a decis sa-si puna capat zilelor. Se spune ca lacul s-a format din
lacrimile scurse de ochii albastri ai tanarului turc.

Ochiul Beiului Mergand mai departe cu masina, ajungi la Pastravarie. De-acolo o iei pe jos, de-a lungul
raului si daca nu faci o mie de poze (ca mine) in jumatate de ora ar trebui sa ajungi la Ochiul Beiului.

3
7 Cascada Beusnita
Lasi in urma Ochiul Beiului si-ti continui drumul urmand triunghiul albastru, catre cascada Beusnita,
pana la care vei face circa o jumatate de ora, in urcus lejer. Calcarul dizolvat de apa raului Beu (Bei) a
modelat, in timp, o multime de formatiuni care au dat nastere cascadelor. Cea mai spectaculoasa are o
inaltime de circa 15 metri si e imbracata in muschi verde. Pentru a-i vedea cu adevarat spectacolul e bine
sa ajungi primavara, cand raul are volum. In verile secetoase e posibil ca Beusnita sa fie secata. Dar asta
nu te va face sa regreti ca ai batut drumul pana la ea: cavernele sapate de apa in calcar sunt si ele subiecte
perfecte pentru fotografii reusite.

Cascada Beusnita
Inca de la intrarea in rezervatie am aflat ca debitul de apa e foarte mic la Beusnita, asa ca nu ma asteptam
la cine stie ce. Dar nu e nevoie de multa apa ca sa ramai impresionat. Priveam muschiul, felul in care e
taiata stanca, traiectoria picaturilor lenese care mergeau la vale si puteam sa-mi imaginez ce spectacol e
aici in primavara, cand apa acopera pietrele si muschiul.

La tunele
In funcție de ce traseu alegi sa faci, fie ca pleci intr-o excursie de o zi pe cheile Nerei, fie ca alegi un
traseu usurel pană la Ochiul Beiului sau Beusnița, vei avea ocazia sa treci prin aceste tunele sapate in
stanca. Cei mai leneși le vor depista ușor, chiar la intrarea in Rezervatia Cheile Nerei – Beusnita, imediat
in partea dreapta, inainte de pod. O succesiune de cateva tunele (sunt 7, parca), unele mai lungi, altele
mai scurte, mai joase sau mai inalte, care se parcurg destul de rapid si care lasa, intre ele, peisaje superbe
asupra cheilor in sine.

Dupa alte tspe mii de poze, am pornit-o spre masina, cu parere de rau ca timpul nu ne permite sa vedem
si Tunelele – o zona spectaculoasa de la intrarea in rezervatie.
Cum se ajunge pe traseu?
Cea mai apropiata asezare e Potoc. De acolo gasesti indicatoare spre Ochiul Beiului. Vei ajunge la
Podul Beiului unde se plateste taxa de intrare in Rezervatie – 5RON/persoana, iar in continuare se
merge pe un drum forestier de 5 kilometri. La capatul lui o sa vezi un camping si pastravaria.
Parcheaza masina, urmareste indicatoarele si bucura-te de spectacolul naturii

O destinație turistică frumoasă: Cheile Nerei - Beușnița

Deși auzisem câteva povești despre Cheile Nerei nu-mi propusesem încă să ajung în acest loc, dar într-
o seară am vizionat un scurt reportaj despre această zonă şi mi-au plăcut foarte mult imaginile văzute
acolo. După aceasta, “ţuşti” pe net la documentare, creionare traseu, căutare cazare în zonă şi … la drum.
Cheile Nerei sunt situate în judetul Caraş-Severin şi fac parte din Parcul National Cheile Nerei -
Beuşniţa, un areal cu peisaje sălbatice, de o frumuseţe unică. Cheile se întind între localităţile Sasca
Montană şi Şopotu Nou şi au o lungime de 22 km, fiind considerate cele mai lungi chei din România.
Nera a săpat în stâncă formând lacuri, canioane şi cascade impresionante, oferind un peisaj sălbatic, de
o frumuseţe rară.
Trebuie să menționez că am străbătut cheile în două zile. Deoarece veneam dinspre Timişoara, în prima
zi am vizitat partea vestică a cheilor, având ca obiectiv să ajungem la Lacul Ochiul Beiului şi Cascada
Beuşniţa.
Drumul până la intrarea în chei este îngust dar asfaltat. Odată ajunşi aici am intrat pe un drum forestier,
destul de îngust și denivelat, pe cea mai mare parte a acestuia cu greu încap două mașini una pe lângă
cealaltă. Pe acest drum se parcurg aproximativ 3-4 km până se ajunge la Ocolul Silvic, de unde nu se
mai poate merge cu mașina.
Pentru a-şi proteja maşinile, unii turişti parcurg această distanţă pe jos şi pot admira Cascada Văioaga,
care este situată pe râul Beiului între intrarea în chei și ocolul menționat anterior. Totuși, în apropierea
cascadei sunt două porțiuni mai late unde pot fi parcate câteva mașini.

4
La Ocolul Silvic este o cabană drăguţă unde turiştii se pot caza dacă îşi fac rezervare din timp. Lângă
ocol se găsesc un loc de campare şi o păstrăvărie de unde mulți turiști cumpărau păstrăv proaspăt înainte
de a pleca.
Drumul spre obiectivele menţionate mai sus continuă pe o potecă prin pădure, cam o oră de mers lejer
până la Lacul Ochiul Beiului. Drumul prin pădure este foarte plăcut şi uşor de parcurs, pe multe porţiuni
ai senzaţia că faci o plimbare prin parc.
Lacul Ochiul Beiului este unul de mici dimensiuni, dar foarte frumos. Apa de un albastru de turcoaz este
limpede şi îti permite să admiri vegetaţia, peştişorii si broscuţele care trăiesc aici. Lacul are o formă de
crater, o adăncime maximă de 3,6 m și despre el se spune că nu îngheață iarna, temperatura apei
rămânând constantă între 4 și 8 grade Celsius.
De aici ne-am continuat drumul pe firul apei şi după cel mult mult o jumătate de oră de mers lejer am
ajuns la Cascada Beuşnița. Chiar dacă în acea perioadă cascada avea un debit destul de mic din cauza
secetei şi nu am putut-o admira în toată splendoarea ei, peisajele în zonă sunt mirifice.
Cu regret trebuie să mărturisesc că atunci când ne-am întors de la Cascada Beuşnița, apa lacului era
tulbure întrucât doi reprezentanţi ai unei minorităţi conlocuitoare făcuseră baie în el. Nu trebuie să mai
amintesc faptul că aceasta este zonă protejată și astfel de manifestări nu își au locul aici. Poate ar trebui
să mai adaug și faptul că mergând prin pădure spre Cascada Beușnița am văzut destule peturi și hârtii
aruncate. Nu mai adaug nimic despre acest subiect, vă las pe dumneavostră să trageți concluziile.
La întoarcere am vizitat tunelurile situate chiar la intrarea în rezervaţie, după care am plecat spre
localitatea Bozovici, unde am înnoptat la Pensiunea Luiza (urmează impresii).
A doua zi de dimineaţă am pornit din Bozovici spre Şopotu Nou, vizând ajungerea la Lacul Dracului.
După ce am parcat maşina într-o poieniţă, ne-am luat rucsacurile în spate şi am început drumeţia spre
lac, având compania unei familii din Reşita cu care ne-am întâlnit în poieniţa în care parcaserăm maşina.
Distanţa până la lac este destul de mare, dar nu de speriat. Am străbătut mai multe poieniţe, porţiuni
împădurite, am mers pe malul Nerei, am trecut şi pe proprietăţile unor oameni, chiar ne-am întâlnit şi
am vorbit cu unii dintre ei, dar nimeni nu a avut nimic de obiectat.
Aproape de Lacul Dracului a trebuit sa traversăm Nera desculţi. Apa ne ajungea în unele locuri până
aproape de genunchi, dar marea problemă au constituit-o pietrele care ne-au cam chinuit tălpile.
Lacul Dracului este un lac carstic cu o suprafață de 700 mp și o adâncime maximă de 12 m. Inițial acesta
a fost un lac subteran, dar după prăbușirea tavanului peșterii de la lac, a apărut la suprafață. Lacul are o
culoare de un albastru care se schimbă în funcţie de lumină solară care pătrunde aici cu greutate. În acest
loc am poposit vreme de o oră, pentru a admira peisajul, puţină odihnă şi servirea sandwich-urilor din
dotare.
Traseul prin chei nu se poate parcurge într-o zi, este indicată cazarea sau camparea în zonă, oferta fiind
foarte generoasă, turiştii putând opta pentu pensiuni în localităţile Sasca Montană, Sasca Romană, Potoc,
Cărbunari, Bozovici, Anina, Şopotu Nou, ş.a.
Rezervaţia Cheile Nerei – Beuşniţa este un dintre cele mai frumoase destinaţii turistice din ţară, o alegere
potrivită pentru un week-end activ şi relaxant.

Parcul cu mori de apă

Valea Rudăriei este o zonă aflată la baza munților Almăjului, în localitatea Eftimie Murgu, și
adăpostește cel mai mare complex mulinologic (complex de mori de apă) din sud-estul Europei.
Morile sunt construite din lemn, la începutul secolului al XX-lea și au făcut ca zona să fie
considerată în prezent un monument istoric, inclus în patrimoniul UNESCO. Există 22 mori de
apă în complex, rămase în picioare din cele 51 construite și sunt amplasate de o parte și de alta a
râului Rudăria. Fiecare moară are numele ei, după familia care a construit-o sau după vreo
legendă a locului. Morile sunt încă folosite de localnici pentru a măcina grăunțe și tot aceștia au
obligația de a le întreține și repara în caz de defecțiuni.

5
 Morile de la Rudaria - o minune istorica

In localitatea Eftimie Murgu, pe firul Rudariei, se afla cel mai mare complex mulinologic din sud-
estul Europei

In comuna Eftimie Murgu din Caras Severin (vezi Pensiuni Caras Severin), veti avea parte de o
surpriza foarte placuta. O salba de mori de apa pe raul Rudaria, sfideaza timpul si tehnologizarea
moderna. Pe Vale Rudarii s-au păstrat în mod miraculos 22 de mori cu ciutură (roată orizontală cu cupe
radiale), din cele 40 câte au existat. Așezate asemenea unor salbe de margele de-a lungul cursului apei,
pe o lungime de 3 km în sat și în afara satului, morile valorifică potențialul energetic scăzut al râului
Rudarica. Exploatând la maximum avantajele terenului, corectându-l prin tunele și baraje, țăranii
rudareni au durat, an dupa an și veac dupa veac, un complex mulinologic monumental și pitoresc,
ingenios și eficient, capabil să rezolve nevoile de măcinare ale celor câteva sute de familii din momentul
maximei expansiuni a localitații. Roțile acționate de forța apei, inima morii, erau confecționate la început
din lemn, iar apoi au fost înlocuite cu cele de metal, pe motive de durabilitate.

Cheile Rudariei alcatuiesc o rezervatie naturala intinsa pe o suprafata de 250 ha ce se afla in Muntii
Almajului, grupare montana a Muntilor Banatului (vezi Pensiuni Banat), la o altitudine cuprinsa
intre 350 si 900 m si este strabatuta de valea Rudariei, pe a carui curs sunt amplasate vechi mori de apa.
Aria naturala reprezinta o zona cu chei, abrupturi, stancarii, grohotisuri, cascade, vai cu vegetatie
ierboasa de stancarie, pajisti, tufarisuri si paduri iar in acest decor se afla complexul mulinologic
Rudaria, cel mai mare complex mulinologic din sud-estul Europei.

Muzeul Locomotivelor cu abur din Reșița

Adresă: Calea Timișoarei, Reșița Coordonate GPS: 45.3198547,21.8704071

Reședința de județ, Reșița, este gazda unui muzeu al locomotivelor cu abur. Este de fapt unicul astfel
de muzeu din țară, fiind amplasat în aer liber și având ca exponate 16 tipuri de locomotive făcute de-a
lungul timpului în uzinele orașului. Printre exponate poate fi văzută și prima locomotivă construită
acolo, în 1872. Pentru a putea admira locomotivele nu se percepe nicio taxă vizitatorilor. Muzeul
Locomotivelor cu Abur se afla pe Calea Timisoarei, localitatea Resita, judetul Caras-Severin si
cuprinde 16 exponate din diverse epoci de constructie. Cel mai important exponat este locomotiva
RESICZA, una dintre cele trei prime locomotive cu aburi construite in spatiul sud-est european, la
Resita, in anul 1872. Celelalte doua (Bogsan si Hungaria) au fost casate in anul 1937.

In anul 1961, locomotiva Resicza a fost recuperata de la Campia Turzii unde era garata pe o linie de
manevra. Aceasta a fost proiectata de John Haswell (1812 - 1897), originar din Scotia, piesa fiind o
locomotiva tender cu doua roti cuplate, lungimea locomotivei fiind de 4,48 metri si greutatea in
serviciu, de 11,5 tone.

Piesele prezentate in Muzeul Locomotivelor cu Abur concentreaza istoria de aproape un secol a acestei
importante componente a industriei constructoare de masini pe malurile Barzavei.

Lacul Ochiul Beiului si Cascada Beusnita - o incantare pentru ochi si suflet

O alta etapa a circuitului nostru prin Banat a fost Sasca Romana. Am stat doua nopti la pensiunea Dolli
(despre care o sa scriu mai tarziu) si de acolo am facut trei trasee usoare dar foarte frumoase.

Primul traseu a fost catre lacul Ochiul Beiului si cascada Beusnita.

Din Sasca Romana mergem spre Oravita aproximativ 11 km. Vom vedea un indicator spre Podul Bei (e
cam mic, se poate rata, dar exista un reper usor de vazut, si anume un gater, pe stanga drumului. Facem
6
la dreapta si mergem pe drum asfaltat, bun, inca vreo 5 km. S-ar putea ca aceste distante sa nu fie foarte
exacte. Ultima parte a drumului spre Podul Bei este foarte pitoresc, trece printr-o padure deasa. E un
pic cam ingust, dar nu e dificil de condus.

La Podul Bei se plateste o taxa de 5 lei de persoana si primesti un sac de gunoi, creindu-se astfel toate
premizele pentru a mentine zona curata.

Se intra pe un drum forestier lung de 4,5 km. La inceput drumul este plin de bolovani mari, apoi parca
e un pic mai acceptabil. Masinilor cu garda joasa nu cred ca le va placea acest drum. Nu ca celalte s-
ar da in vant sa circule pe acolo, dar suporta mai usor denivelarile. Se merge incet, atat din cauza
denivelarilor, cat si datorita faptului ca dupa fiecare curba te poti intalni cu alta masina. Drumul este
ingust, de cele mai multe ori trebuie intelegere intre soferi pentru a incapea doua masini.

Cam dupa 2 km, poate mai mult, urmariti pe dreapta un mic indicator pe care scrie cascada Vaioaga.
Este si loc de oprit masina. Coborati cativa pasi si veti vedea o cascada mica, dar frumoasa. Merita sa
opriti sa o admirati.

Drumul se termina intr-o zona larga, cu loc de campare si parcare, respectiv in zona unei pastravarii.
Asa se si numeste locul, „La pastravarie”. Aici se poate manca un pastrav bun, la un pret rezonabil (15
lei un pastrav maricel) Nici pretul la bere, suc, apa nu era prea mare. Chiar am apreciat decenta
proprietarilor, care nu au ridicat preturile pentru ca erau singurii furnizori in zona. Mai rar asa ceva!

Apoi incepe traseul spre Lacul Ochiul Beiului. Se merge lejer, prin padure, pe o poteca aproape plana,
De fapt se urca insa foarte putin si lejer. Drumul e frumos, in cea mai mare parte la umbra copacilor
care ofera o racoare placuta. Poteca insoteste Nera, care din loc in loc are mici praguri cu apa
inspumata.

Dupa 40 minute de mers, am ajuns la lac. Tot ce am citit despre acesta s-a adeverit. Este de o frumusete
aparte iar linistea ce te cuprinde stand si privindu-l este aproape ireala.

Cateva date despre lac, citite de mine prin diverse articole : se afla la o altitudine de 310 metri, are
diametrul de 20 m si adancimea de 3,6 m. Apa este foarte limpede si are culoarea turcoaz. Lacul nu
ingheata niciodata, temperatura apei osciland intre 4si 8 grade. Din acest motiv multe pasari care ar
trebui sa pleca in tarile calde, raman langa lac pe timpul iernii.

Am citit si o legenda legata de acest lac, si anume ca fiul unui bei cu putere si renume in zona, s-a
indragostit de fata unui pastor. Beiului nu i-a convenit si a poruncit ca fata sa fie ucisa. Fiul sau a plans
pana cand a murit si el iar din lacrimile lui s-a format lacul. Dupa moarte, fata s-a transformat intr-un
parau, Beusnita.

Dupa ce ne-am saturat privind si fotografiind lacul, am pornit mai departe spre cascada Beusnita.
Poteca urca un pic abrupt prin padure, dar nu va speriati, urcusul dureaza foarte putin dupa care
drumul devine lejer. In maxim 30 minute se ajumge la cascada. Poteca merge pararel cu paraul
Beusnita, care si-a facut loc printre pereti de stanca. Din loc in loc apa se pravaleste peste stanci, astfel
incat nu ne vom plictisi admirandu-le. In doua puncte putem vorbi chiar de cascade in toata regula, dar
sa nu va opriti crezand ca ati ajuns. Cascada este impresionata, apa cade pe mai multe stanci pe care
le acopera ca un voal. Este acoperita de muschi, care ii dau un aspect deosebit.

Ce e tare neplacut la cascada : exista niste muste mari, galbui-maronii, care inteapa rau de tot. Cica ar
fi tauni. (or fi migrat de la canionul de sare de anul trecut si s-au ingalbenit de efortul de a veni de la
Praid!). Cert este ca ne-am ales cu o gramada de intepaturi, care s-au inrosit si inflamat. La fel patisera
si ceilalti turisti de la pensiunea unde stateam!

7
Drumul la intoarcere este usor si placut. Obligatoriu inca o oprire la lac, pentru a vedea cum razele
soarelui il luminiaza din alt unghi.

In concluzie, este un traseu usor, accesibil aproape oricui. Il recomand din toata inima.

Viaductul căii ferate Oravița - Baziaș se află la ieșirea din stația CFR Oravița, pe strada Răcașdiei
și traversează drumul DN57b Oravița - Iablanița. Viaductul este zidit din cărămidă. Pentru
realizarea lui au fost aduși meșteri pietrari italieni de la Sorento.

Viaductul are o lungime de 86,7 m, o înălțime de 13 m și are o rază de curbură de 380m. Cele 7
deschideri au o deschidere de 10.2 m fiecare. A fost consolidat în 1968, și tot atunci s-a realizat și
trotuarul.

Coordonate GPS:
45,03056 N, 21,68952 E

1. Centrul Timișoarei

Centrul este primul dintre locurile cu care vei dori să faci cunoștiință imediat ce ai ajuns și ți-ai lăsat
bagajele în cameră. Începând cu Palatul Culturii și până la Catedrala Mitropolitană, centrul orașului
cunoscut și sub numele de Piața Victoriei sau Piața Operei concentrează un număr impresionant de palate
și clădiri care încă păstrează gloria și arhitectura spectaculoasă de pe vremuri.

O simplă privire în sus de-a lungul a celor două alei centrale îți dezvăluie un uimitor amestec de istorie
şi actualitate. Stilul preponderent este cel baroc vienez (de unde și denumirea Timișoarei de Mica Vienă)
dar și stilurile neo-bizantin și Art Nouveau care şi-au pus amprenta pe numeroase clădiri. Palatele pe
care le poți admira în această parte a orașului sunt: Palatul Lloyd, Palatul Neuhausz, Palatul Marbl,
Palatul Camerei de Comerț și Industrie, Palatul Dauerbach, Palatul Loffler, Palatul Hilt-Vogel, Palatul
Szechenyi și Palatul Weiss. Majoritatea găzduiesc astăzi restaurante cu diferite specifice culinare,
instituții sau magazine.

Catedrala Mitropolitană din Timișoara marchează cealaltă intrare principală în centrul orașului, fiind
dispusă în partea de sud a pieței. Catedrala este fără îndoială una dintre clădirile care îți va atrage privirea
indiferent în ce parte a centrului te vei afla, doar este cel mai mare edificiu religios din oraș.
Impresionează atât prin arhitectura somptuoasă care îmbină stilul bizantin cu cel moldovenesc cât și prin
dimensiunile sale vaste (cel mai înalt turn dintre cele 11 existente măsoară o înălțime amețitoare de 83,7
metri).

Un lucru mai puțin cunoscut este acela că lăcaşul de cult ascunde o istorie extrem de interesantă. În
timpul celui de-al Doilea Război Mondial, la 30-31 octombrie 1944, aviaţia germană a bombardat
Timişoara. Şase bombe erau destinate Catedralei Mitropolitane. Din cele șase bombe care au căzut lângă
catedrală, doar una a explodat, producând pagube minore (geamuri sparte). Faptul că structura catedralei
nu a fost afectată a fost considerată o minune a Lui Dumnezeu.

Castelul Huniade (Muzeul Banatului) se numără printre multele obiective turistice cu care se poate
mândri Timişoara și implicit centrul orașului (a nu se confunda cu Castelul Huniazilor sau Corvinilor
din Hunedoara). Mai mult decât un monument istoric, Castelul Huniade este și cea mai veche clădire
din Timișoara, fiind construită între anii 1443 - 1447 de către Ioan de Hunedoara, pe ruinele unui vechi
castel din secolul al XIV-lea. În curtea interioară s-au descoperit fundaţiile zidăriilor şi a turnului donjon,
care se prespun a data din 1307 – 1314.

În perioada marcată de „comunismul ceauşist”, castelul a fost denumit „Complexul Muzeal Judeţean
Timiş”, în tentativa de a şterge termenul istoric de Banat din toate denumirile oficiale. Astăzi Castelul
8
Huniade găzduiește Muzeul Banatului și cele trei secţii ale sale: Istorie, Arheologie şi Ştiinţele Naturii.
Construcţia prezintă un interes deosebit atât datorită istoriei sale îndelungate şi a stilului arhitectonic cât
şi datorită exponatelor interesante din muzeu. Fiind o instituţie publică deschisă pentru vizitatori, turiştii
au acces în curtea castelului precum şi în interior (de marţi până duminică între orele 10-16).

Vechea Cetate sau centrul vechi

Dacă pornești de la Operă în sus pe strada Mărășești, ai ocazia să mai bifezi și alte puncte importante de
vizitat cu un patrimoniu cultural la fel de bogat. Unul dintre ele este Sinagoga din Cetate - un monument
arhitectonic de o valoare excepțională. Acest lăcaș de cult evreiesc a fost construit cu mai mult de un
secol în urmă în stil maur. În prezent servește ca locație alternativă pentru diverse recitaluri și spectacole
de teatru.

Înainte de a ajunge în Cetate, poți face o scurtă oprire și la Statuia Fecioarei Mariei și a Sfântului
Nepomuk, situată în centrul Piaței Libertății (cunoscută neoficial sub numele de Piața Roșie ca urmare
a pavajului roșu folosit pentru reabilitarea recentă a acesteia).

Bastionul Maria Theresia

Aflat în zona centrală, între Hotel Continental și Fântâna Punctelor Cardinale (pe strada Hector),
Bastionul Maria Theresia este un monument în stil baroc de o mare însemnătate istorică, fiind cea mai
mare bucată de zid păstrată din vechea cetate a Timișoarei. Alte fragmente ale fostei cetăți se pot observa
în Parcul Botanic și pe Calea Al. Ioan Cuza. Dacă scopul inițial al Bastionului a fost acela de apărare a
cetății, în prezent este folosit ca pasaj de trecere atât pentru autoturisme cât și pentru pietoni. De
asemenea, Bastionul găzduiește câteva spații comerciale, restaurante, o librarie, Secția de Etnografie a
Muzeului Satului și două expozitii permanente ale Muzeului Banatului: “Vioara - o pasiune de o viață”
și expoziția “Tehnologia Informației și Comunicațiilor”.

Parcul Rozelor

Situat în centrul oraşului, la doar câțiva pași de malul râului Bega, Parcul Rozelor reprezintă o altă
atracție de renume a Timişoarei. De fapt, s-ar putea spune că faima Timişoarei de oraş al parcurilor sau
oraş al trandafirilor este în mare măsură datorată acestui parc.

Amenajat în anul 1928, Parcul Rozelor a schimbat numeroase nume, înfățisări și suprafețe. Astăzi,
singurul lucru pe care îl mai are în comun cu vechiul rozariu cunoscut peste mări și țări este numărul
soiurilor de trandafiri, peste 1200. Timişoara sărbătoreşte începând din anul 2009, „Ziua Trandafirului”,
în fiecare ultimă zi de joi a lunii mai.

Uriașul amfiteatru amenajat în interiorul acestui parc este un alt motiv care transformă Parcul Rozelor
într-o destinație populară. Pe scena acestuia se desfăşoară anual festivaluri în aer liber, precum
StudentFest (Festivalul Studenților) în luna iunie, Festivalul Inimilor în luna iulie, sau Festivalul de
Operă şi Operetă la sfârşitul lui august sau Ruga Timişoarei, la mijlocul lunii septembrie. Recent, Parcul
Rozelor a devenit amfitrionul unor concerte de mare anvergură. Trupe românești precum Voltaj sau
Pheonix dar și trupe străine de renume precum Him sau Nouvelle Vague se numără printre artiștii care
au concertat în această locație feerică a rozelor. Parcul este deschis de marţi până duminică între orele
8:00-22:00, iar noaptea şi în ziua de luni este închis.