Proiect la biologie la tema:

„Imunitatea colectivă”

A elaborat: Tontici Niculina

Grupa:PAA2011G
A verificat: Golovatîi Violeta
Imunitatea colectivă la o anumită boală se formează în baza celei căpătate, care poate fi de două
tiuri: naturală și artificială. „Noi obținem imunitatea naturală după ce ne îmbolnăvim (în cazul
nostru, de coronavirus), iar cea artificială – datorită vaccinării. Imunitatea colectivă este protecția
indirectă oferită persoanelor neimunizate de către populația imunizată din comunitate. Agentul
infecțios este împiedicat să ajungă la ei de bariera imună din jur, realizată de către cei care s-au
vaccinat. Într-o populație cu rată înaltă de imunizare nu există transmitere comunitară și astfel
întreaga populație este protejată. Proporția persoanelor vaccinate dintr-o populație necesară atingerii
imunității colective variază în funcție de contagiozitatea bolii. Spre exemplu, în cazul rujeolei – cea mai
contagioasă boală infecțioasă – pragul imun pentru obținerea imunității colective este de 95%; asta
însemnând că 95% din populație trebuie să fie imunizată pentru a nu avea epidemii.
În acest fel vaccinurile îi protejează indirect pe cei care
sunt vulnerabili la boli. Aceștia sunt sugarii, copiii,
vârstnicii, persoanele cu sistemul imunitar slăbit,
bolnavii de cancer și oamenii care nu pot fi vaccinați din
motive medicale.
Înseamnă că persoanele care nu pot fi vaccinate, de
exemplu pentru că au vârsta prea mică sau sunt alergici
la componentele vaccinurilor, beneficiază în urma
vaccinării celorlalți deoarece boala nu se poate
răspândi ușor în comunitate.
Pentru unele boli infecțioase însă, oamenii nu se pot
baza pe imunitatea colectivă. De exemplu, tetanosul
poate fi cauzat prin răni obișnuite, inclusiv mușcături de
câine sau de pisică. Vaccinarea este singura cale de a
asigura protecție directă împotriva tetanosului.
În plus, programele de vaccinare contribuie la reducerea
impactului social, psihologic și financiar al bolilor
asupra persoanelor și guvernelor, reducând presiunea
asupra sistemelor de sănătate și de asistență socială și
permițând oamenilor să-și continue activitățile
productive, de exemplu educația și munca.
 Vaccinarea protejează populația împotriva bolilor care ar putea
avea consecințe grave asupra sănătății lor. De exemplu:
•difteria omoară 1 din 10 persoane care se îmbolnăvesc de
această boală, chiar și dacă urmează un tratament ;
•aproape 9 din 10 bebeluși născuți de mame care au avut
rubeolă la începutul sarcinii vor suferi de sindromul rubeolic
congenital (cu boli precum surzenie, cataracte și tulburări de
învățare) ;
•boala meningococică omoară 1 din 10 persoane bolnave, chiar
și în cazul unui diagnostic și tratament rapid, iar probleme
precum tulburări neurologice sau de auz și amputări apar la
până la 20% din supraviețuitori ;
•rujeola (pojarul) este o boală foarte contagioasă, iar 3 din 10
persoane bolnave ajung să facă complicații , care pot include
infecții ale urechilor (otite), diaree, pneumonie și encefalită
(inflamarea țesutului cerebral);
•tusea convulsivă poate fi foarte gravă la copiii mici, provocând
accese de tuse care pot dura chiar și până la două luni. Printre
complicații se numără pneumonia, encefalopatia (o boală a
creierului), convulsiile și chiar decesul .
Această listă de exemple cuprinde bolile pentru care există
vaccinuri incluse în programele naționale de vaccinare și/sau
administrate persoanelor considerate a fi persoane cu risc
mare de contractare a bolii.
Un vaccin poate fi contraindicat la anumite persoane, ceea ce
înseamnă că aceste persoane nu pot fi vaccinate. Înainte de
vaccinare trebuie discutate întotdeauna cu cadrul medical
eventualele contraindicații.
Un vaccin este contraindicat la oamenii care sunt alergici la una
din substanțele active sau la ingredientele vaccinului menționate în
informațiile despre acesta.
Antecedente de reacții „anafilactice” sau alte reacții alergice
grave după o vaccinare sunt o contraindicație pentru doze
ulterioare din vaccinul respectiv. Anafilaxia este o reacție alergică
extremă de rapidă, rară, care poate cauza șoc, umflare și dificultăți
de respirație. Reacția apare de obicei la câteva minute după
expunerea la sursa alergiei. O persoană care are o reacție
anafilactică sau altă reacție alergică gravă după un anumit vaccin
nu mai poate fi vaccinată din nou cu același vaccin decât dacă
vaccinul este absolut exclus ca fiind cauza reacției.
Anumite tulburări ale sistemului imunitar (de exemplu,
imunodeficiențe congenitale), sau tratamente medicale (de
exemplu, chimioterapie, transplant de măduvă sau de alt organ sau
doze mari de steroizi) sunt contraindicații pentru anumite
vaccinuri, de exemplu împotriva rujeolei, oreionului și rubeolei sau
vaccinul antitifoidic oral.
În unele cazuri, efectuarea completă a imunizărilor necesare
se recomandă înainte de începerea unui tratament deoarece
în cursul tratamentului, pacientul poate avea un risc mai
mare de infecții. Pacienții imunocompromiși beneficiază de
asemenea, atunci când cei din jurul lor (de exemplu, membrii
familiei, îngrijitorii) sunt vacinați complet, fiind astfel protejați
indirect.
Unele vaccinuri sunt contraindicate în sarcină, de exemplu
cel împotriva rujeolei, oreionului și rubeolei. Trebuie depuse
toate eforturile pentru ca femeile să fie vaccinate cu toate
vaccinurile de rutină recomandate înainte de a ajunge la
vârsta fertilă. Femeile de vârstă fertilă ar trebui să discute cu
cadrul medical care sunt vaccinurile recomandate înainte, în
timpul și după sarcină.
Pot exista și alte contraindicații, specifice pentru anumite
vaccinuri, care trebuie discutate cu cadrul medical.
Un vaccin stimulează un răspuns imunitar și face organismul să-și „amintească” de o anumită boală, fără să
cauzeze boala.
Majoritatea vaccinurilor conțin fie o formă foarte slăbită sau inactivată (omorâtă) a virusului sau bacteriei care
cauzează de obicei o boală, fie un mic fragment de virus sau de bacterie, numit antigen.
Când unei persoane i se administrează vaccinul, sistemul ei imunitar recunoaște antigenul ca fiind „străin”. Celulele
sistemului imunitar sunt astfel activate ca să omoare virusul sau bacteria care cauzează boala și ca să producă
anticorpi împotriva virusului sau bacteriei. Anticorpii sunt proteine speciale care ajută la distrugerea virusului sau
bacteriei.
Ulterior, dacă o persoană intră în contact cu virusul sau cu bacteria care cauzează infecția, sistemul ei imunitar își va
„aminti” de acesta/aceasta, producând rapid anticorpii potriviți și activând celulele imunitare potrivite pentru a
distruge virusul sau bacteria și protejând astfel persoana de boala pe care o provoacă.
Imunitatea durează de obicei mai mulți ani, uneori chiar toată viața. Ea variază în funcție de boală și de vaccin.
 De ce depinde imunitatea colectivă?
Imunitatea colectivă depinde de doi factori de
bază: este vorba despre infecţiozitatea intrinsecă a
virusului şi eficacitatea vaccinurilor în ceea ce
priveşte protecţia faţă de infecţie. Cu cât virusul
devine mai eficient în infectarea oamenilor, cu atât
pragul de imunitate colectivă devine mai mare.