Statistica socio-economica

Prelegeri
Dr.conf.univ.int.
Oleg FRUNZE
 Stiinta statistica
• Statistica face parte din categoria ştiinţelor
care studiază fenomenele într-o viziune
sistemică şi sistematică, de la cea mai mică
unitate (ex., unităţile sociale, de învăţământ,
cultură, sănătate etc.), până la cel mai înalt
nivel în relaţiile statistice internaţionale şi, ţine
seama de dinamismul structurilor existente şi
de factorii care acţionează variabil în timp şi
spaţiu.
 Metode cantitative si calitative
• Statistica, folosind metode cantitative (bazate,
în principal, pe date cifrice), studiază
fenomenele în continua lor dezvoltare istorică
(în condiţii concrete de timp sau spaţiu), în
deplină concordanţă cu aspectul calitativ al
acestor fenomene şi procese economico-
sociale.
 OBIECTUL SI METODA STATISTICII
• Obiectul de studiu al statisticii îl constituie
fenomenele de masă (stochastice) sau
fenomene de tip colectiv, care prezintă
proprietatea de a fi variabile ca formă de
manifestare individuală în timp si spatiu dar şi
sub raport organizatoric.
 Obiectul de studiu al statisticii
Procesele care fac obiectul de studiu al statisticii prezintă unele
particularităti:
• se produc într-un număr mare de cazuri individuale, care permit
desprinderea esentei lor din punct de vedere statistic;
• se caracterizează prin variabilitate, deoarece sunt rezultatul
actiunii unui număr mare de factori de influentă de natură
diferită;
• sunt forme individuale de manifestare concretă în timp, în spatiu
şi sub raport organizatoric;
• actiunea unor factori de influentă se compensează reciproc,
deoarece ei se manifestă în sensuri diferite;
• se produc şi se manifestă în conditii de incertitudine.
 Lega numerelor mari
• Statistica studiază fenomenele sociale şi economice
de masă în cadrul cărora guvernează legile statistice
care actionează ca o tendintă predominantă în masa
manifestărilor individuale, fără a putea fi
identificate la nivelul fiecărui element al
colectivitătii. Legea statistică apare ca o rezultantă
medie a numeroase actiuni individuale, care se
produc intr-un numar mare de cazuri, astfel
incat sa poata intra sub actiunea legii numerelor
mari.
 Metodologia si metoda statistica
• Totalitatea operaţiunilor, tehnicilor, procedeelor
şi metodelor de investigare statistică a
fenomenelor ce aparţin unor procese de tip
stochastic (de masă) formează metodologia
statistică. Metoda statistică este, deci: totalitatea
procedeelor de observare (înregistrare), grupare,
centralizare, identificare a indicatorilor statistici,
abstractizare, generalizare şi analiză a
fenomenelor şi proceselor studiate.
Noțiuni fundamentale ale statisticii
• Colectivitatea statistică sau populatia statistică
desemnează totalitatea elementelor de aceeaşi
natură (adică sunt omogene din punct de vedere
al anumitor criterii) care sunt supuse cercetării
statistice. Colectivitatea statistică are un caracter
obiectiv şi finit, ceea ce impune delimitarea ei din
punct de vedere al continutului, spatiului şi formei
organizatorice. Elementele unei colectivităti pot fi
fiinte, lucruri, precum şi fapte sau evenimente
referitoare la acestea.
 Noțiuni
Colectivitătile statistice pot fi statice sau dinamice; cele statice
exprimă o stare şi o anumită întindere în spatiu, formând un stoc la
un moment dat, pe când cele dinamice exprimă un flux „o devenire
în timp”.
• statice (populaţia la 1.I.2013)
• dinamice (naşterile în cursul lunii)
Unitătile colectivitătii statistice sunt purtătoare de informatii sau
subiecte logice ale informatiei statistice, deoarece asupra lor se
exercită nemijlocit observarea. Unitătile colectivitătii statistice au un
caracter efectiv, concret (persoane, firme, mijloace materiale sau
băneşti), iar numărul lor este variabil, dar în orice moment are o
valoare precisă.
• Deosebim unităţi simple (persoana, muncitorul) şi unităţi
complexe (familia, echipa, secţia).
 Noțiuni
• Caracteristicile statistice (variabile statistice) reprezintă
acele însuşiri, proprietăti, trăsături comune unitătilor
unei colectivităti statistice care sunt retinute în programul
statistic pentru a fi înregistrate şi care vor defini şi
delimita colectivitatea şi fiecare unitate statistică în parte.
• Caracteristicile pot fi: de timp, de spaţiu, atributive.
Datele statistice sunt caracterizări numerice de timp, de
spaţiu şi organizatorice. Mesajul datelor îl reprezintă
expresia numerică a unei determinări obiective obţinută
în urma unei cercetări statistice.
Caracteristicile statistice se pot clasifica:
a) după continut:
• - caracteristici de timp: arată apartenenta la un
moment sau interval de timp;
• - caracteristici de spatiu: exprimă teritoriul căruia îi
apartin;
• - caracteristicile atributive care pot fi caracteristici
numerice ce se referă la cantităti, note obtinute,
vârste etc., caracteristici calitative, exprimate în
cuvinte cum ar fi: nationalitate, studii, meserii etc.
 Clasificarea caracteristicilor
b) după modul de manifestare:
• - caracteristici alternative, care presupun numai două valori
individuale, complementare (ex. sexul (F.M), produsul (bun,
rebut));
• - caracteristici nealternative – se prezintă cu variante numerice
sau calitative distincte la nivelul unitătilor colectivitătii.
c) după gradul de esentialitate:
• - caracteristici esentiale – care răspund scopului propus în
programul de observare;
• - caracteristici neesentiale, care sunt considerate ajutătoare, aduc
un plus de informatie.
 Clasificarea caracteristicilor
d) după modul de obtinere şi caracterizare a fenomenului:
• - caracteristici primare, obtinute direct prin înregistrare;
• - caracteristici derivate, care rezultă în urma prelucrării
celor primare.
e) după natura variatiei, caracteristicile numerice:
• - caracteristici cu variatie continuă, care pot lua orice
valoare într-un interval dat. Valorile unei caracteristici
numerice se stabilesc prin măsurare, numărare sau calcul;
• - caracteristici cu variatie discontinuă sau discretă, care
pot lua numai valori întregi.
 Datele statistice.
Sunt mărimi concrete obtinute din experimente, observatii,
numărare, măsurare sau calcule. Prin date statistice se
întelege o caracterizare numerică, cantitativă, obtinută de
statistică, despre unitătile colectivitătii observate.
Datele statistice cuprind următoarele elemente:
• - notiunea – care precizează fenomenul sau procesul la
care se referă;
• - identificare (de timp, de spatiu, structura organizatorică);
• - valoarea numerică (datele statistice pot fi absolute,
relative, primare, derivate).
 Informatia statistică
• reprezintă continutul specific (semnificatia,
mesajul datelor). Pentru întelegerea legitătilor
de manifestare ale fenomenelor economice,
informatia statistică trebuie structurată în
functie de continutul şi organizarea lor.
• Datele statistice cu ajutorul cărora se cercetează
un fenomen economic sau social, sub raportul
structurii, interdependentelor, al modificării lor în
timp sau în spatiu, se numesc indicatori statistici.
 METODE DE CERCETARE, PRELUCRARE SI
PREZENTARE A DATELOR STATISTICE
• Cercetarea statistică – în sens larg – cuprinde
totalitatea operaţiunilor de culegere şi
observare (înregistrare), prelucrare, stocare şi
regăsire, analiză şi interpretare etc. a
informaţiilor necesare pentru cunoaşterea şi
conducerea proceselor sociale şi economice.
 Etapele cercetării statistice
Observarea statistică, reprezentând culegerea datelor primare;
Prelucrarea statistică:
• - sistematizarea datelor, prin gruparea statistică;
• - calculul indicatorilor statistici;
• - prezentarea datelor: tabele statistice, serii statistice, grafice
statistice.
Analiza şi interpretarea statistică:
• - confruntarea, compararea datelor;
• - verificarea ipotezelor;
• - formularea concluziilor, asupra cercetărilor;
• - fundamentarea calculelor de prognoză.
 Principii impuse pe plan internațional

• autonomia metodologică,
• confidentialitatea,
• transparenta,
• specializarea,
• proportionalitatea şi
• deontologia statistică.
 Programul de observare
• Scopul observării este subordonat scopului general pentru care s-a organizat
cercetarea statistică şi de exacta lui întelegere depinde reuşita actiunii;
• Obiectul cercetării sau colectivitatea cercetată reprezintă multimea unitătilor la
care vor fi înregistrate caracteristicile precizate. Obiectul observării trebuie să
fie delimitat ca volum, în timp, spatiu, cât şi din punct de vedere organizatoric;
• Unitatea de observare ca element component al colectivitătii trebuie să fie clar
definită pentru a obtine date complete, exacte şi comparabile în timp şi spaŃiu.
Unitătile de observare pot fi simple sau complexe în functie de scopul cercetării;
• Programul observării constă în stabilirea tuturor caracteristicilor care
trebuie înregistrate, a modalitătilor concrete de culegere a datelor,
încadrarea în timp şi spatiu a activitătii de obtinere a informatiilor;
• Formularele şi instructiunile de înregistrare se prezintă sub formă de fişe (care
se completează pentru o singură unitate de observare) şi liste (care se
completează pentru mai multe unităti). Formularele de înregistrare sunt
însotite de norme metodologice şi tehnice.
 Gruparea metodelor de
• are la bază diferite criterii:înregistrare
a) după modul de organizare a activitătii social-economice deosebim:
• observări permanente, care se efectuează prin intermediul sistemului in
formational statistic;
• observări special organizate ca: recensăminte, anchete, monografii;
b) după timpul la care se referă datele, observările statistice pot fi:
• curente, cum sunt rapoartele statistice;
• periodice, care se efectuează la un anumit interval de timp (recensământul);
• unice (observări speciale), care se fac pentru consemnarea statistică a unui
eveniment nerepetabil;
c) după numărul unitătilor înregistrate, observările pot fi:
• totale , cum sunt recensămintele şi raportările statistice, prin care se culeg
date de la toate unitătile colectivitătii;
• partiale, cum este sondajul prin care se realizează înregistrări numai la o
parte din unitătile colectivitătii.
 Tipuri de înregistrare statistică
• recensământul, rapoartele statistice,
anchetele prin sondaj, ancheta statistică,
observarea părtii principale, monografia,
ancheta integrată în gospodării, ancheta
asupra fortei de muncă în gospodării, ancheta
structurală în întreprinderi.
 Controlul datelor observate
Se efectuează în două direcţii: completitudinea datelor (volum
complet) şi calitatea datelor (autenticitatea).
• a) Completitudinea: dacă s-au strâns toate fişele de
înregistrare (chestionarele de cercetare statistică). Această
cerinţă este esenţială atât la înregistrările parţiale, cât şi la
cele totale (exhaustive).
• b) Controlul calităţii datelor este o operaţiune de volum,
incomparabil mai mare decât controlul completitudinii, din
cauza numărului mare de caracteristici înregistrate. Acest
control are în vedere depistarea erorilor statistice care s-au
produs în timpul: observării (înregistrării), transmiterii datelor,
codificării, trecerii de pe un purtător de informaţii pe altul
(tastare greşită).
 Sistematizarea datelor
(prelucrarea)
se face după un program care cuprinde metodologii
şi procedee de prelucrare:
Etapele sistematizării statistice implică:
• centralizarea;
• gruparea sau clasificarea datelor şi calculul
indicatorilor statistici absoluti;
• calculul indicatorilor derivati;
• prezentarea rezultatelor prelucrării sub formă de:
serii, tabele şi grafice.
 Gruparea statistică
este o centralizare pe grupe a unitătilor unei
colectivităti în care caracteristica de grupare este o
variabilă în functie de care unitătile colectivitătii
sunt repartizate în grupe distincte cât mai
omogene.
Notiunile de bază folosite de metoda grupării
statistice sunt:
• caracteristica de grupare;
• intervalul de grupare.
 Intervalele de grupare
Intervalele de grupare pot fi:
• intervale egale şi neegale;
• intervale închise şi deschise;
• intervale cu variatie discretă şi cu variatie continuă.
Metodele de prezentare a rezultatelor prelucrării
primare sau secundare a datelor statistice sunt:
• tabelele statistice;
• seriile statistice;
• reprezentările grafice.
 Tabelul
Tabelul este o retea de linii orizontale şi verticale care, prin
întretăiere, formează rânduri, coloane, rubrici.
Continutul tabelului este format din:
• titlul tabelului sau subiectul tabelului, care redă într-o formă
concisă colectivitatea şi părtile sale componente;
• predicatul tabelului (respectiv titulatura coloanelor)
reprezintă elementele statistice care caracterizează subiectul
tabelului, deci este format din sistemul de caracteristici
pentru care s-a făcut centralizarea datelor.
Tipurile tabelelor statistice:
• 1. Tabelele simple
• 2. Tabelele pe grupe
• 3. Tabelele combinate
 Seria statistică
• Seria statistică este prezentarea paralelă a
două şiruri de date, în care primul şir prezintă
caracteristica de grupare (atributivă, de
spatiu sau de timp), iar cel de-al doilea,
rezultatul centralizării fenomenelor, adică
numărul de unităti din fiecare grupă.
 Reprezentările grafice
metode rapide de determinare a legăturilor şi corelatiilor
dintre fenomene şi pun în evidentă caracteristicile acestora:
structuri, relatii, tendinte, regularităti, precum şi anomalii,
erori sau omisiuni în datele originale. Elementele de bază ale
graficelor :
• titlul graficului, scara de reprezentare, reteaua graficului,
legenda, sursa datelor, notele explicative, graficul propriu-
zis.
Principalele tipuri de grafice statistice:
• cronogramele şi diagramele polare, histograma, poligonul
şi curba frecventelor, cartogramele şi cartodiagramele.
 INDICATORII STATISTICI
• Variabilitatea formelor individuale de manifestare în timp
şi spatiu a proceselor şi fenomenelor economice a
determinat pe statisticieni să elaboreze metodologii şi
tehnici specifice determinării cantitative a unor indicatori.
Indicatorii trebuie să asigure compatibilitatea informatiilor
atât pe plan national, cât şi international, deoarece aceştia
au un continut real, obiectiv determinat, o formulă proprie
de calcul şi o formă specifică de exprimare.
• Indicatorul statistic este expresia numerică a unor fenomene,
procese, activităti sau categorii economice şi sociale,
delimitate în timp, spatiu şi structură organizatorică.
 Funcțiile indicatorilor statistici
• Funcția de comparare;
• Functia de măsurare;
• Functia de analiză;
• Functia de sinteză;
• Funcția de estimare;
• Functia de verificare a ipotezelor.
 Functia de măsurare
• se realizează prin observarea directă la nivelul
fiecărei unităti, operatie în urma căreia se
obtin indicatori absoluti exprimati cantitativ
sau valoric, şi ocupă un loc bine determinat în
sistemul de indicatori care caracterizează în
final colectivitatea. Aceşti indicatori, numiti şi
indicatori primari,sunt supuşi în continuare
unui proces de prelucrare cu ajutorul unor
modele de calcul şi analiză statistică .
 Functia de analiză
• provine din faptul că statistica operează cu
variabile complexe care se găsesc în diferite
relatii de cauzalitate şi actionează între „parte
şi întreg” sau între „factor şi rezultat”.
Necorelarea unor elemente duce la repetarea
calculelor şi descoperirea greşelilor apărute
datorită unor calcule eronate sau unor
metodologii greşit aplicate.
 Alte funcții ai indicatorilor
• Functia de sinteză este cea prin care se evidentiază ceea ce este
esential, tipic, pentru întreaga masă de fenomene de acelaşi fel,
omogene şi apare sub formă de valori medii sau agregate
complexe.
• Functia de estimare se manifestă prin măsurarea tendintei
de dezvoltare a fenomenului în aceleaşi conditii de evolutie,
dar variabile în timp.
• Functia de verificare a ipotezelor şi de testare a
semnificatiei unor indicatori calculati, fapt ce se impune
datorită folosirii mai multor ipoteze de calcul cu privire la
posibila evolutie în timp, spatiu, dar şi din punct de vedere
managerial, a fenomenului studiat.
 Clasificarea indicatorilor statistici
• a) indicatori absoluţi (indicatori primari), care
exprimă nivelul de dezvoltare al caracteristicii
cercetate şi se exprimă în unităţile de măsură
specifice caracteristicii observate (înregistrate).
• b) indicatorii derivaţi: mărimile relative,
mărimile medii, indicatorii variaţiei şi
asimetriei, indicatorii corelaţiei şi indicii
statistici.
 Indicatorii primari
• se obţin in cadrul prelucrării primare a datelor statistice, ca
urmare a proceselor de centralizare a datelor.
• Indicatorii primari obţinuţi din agregarea unor valori
individuale, cu acelaşi conţinut calculat la treptele
inferioare din punct de vedere ierarhic (spre exemplu,
costurile totale, calculate ca suma costurilor pe
secţii).
• Indicatorii primari obţinuţi prin observare, atunci când se
face un studiu monografic al unei unităţi statistice
(exemplu: într-o întreprindere, indicatorii valorici ai
producţiei sunt şi indicatori absoluţi primari).
 Indicatorii derivaţi
• Indicatorii derivaţi se obţin în urma aplicării
unui model de calcul statistic de comparare
sau estimare. Compararea a 2 sau mai mulţi
indicatori se poate face fie sub formă de
diferenţă, fie sub formă de raport.
• Exemplu: raportarea producţiei la numărul
salariaţilor este posibilă şi va rezulta un
indicator numit productivitate a muncii. Apar
astfel in statistica mărimile relative şi indici.
 Tipuri de mărimi relative
În analiza statistică se utilizează diferite tipuri de
mărimi relative, cum ar fi:
• mărimile relative de structură (ponderi,
frecvente);
• mărimile relative de intensitate;
• mărimile relative de coordonare;
• mărimile relative ale dinamicii;
• mărimile relative ale prevederilor (programului de
dezvoltare).
 Mărimile relative de coordonare
• caracterizează raportul numeric în care se
găsesc 2 indicatori de acelaşi fel, aparţinând
unor grupe ale aceleiaşi colectivităţi statistice
sau unor colectivităţi statistice de acelaşi fel,
dar situate in spaţii diferite.
• Exemplu: raportul dintre populaţia din mediul
urban şi populaţia din mediul rural este o
mărime relativă de coordonare.
 Mărimile relative ale dinamicii
• se utilizează pentru caracterizarea
fenomenelor in timp şi se obţin ca raport intre
nivelul fenomenului intr-o anumită perioadă şi
nivelul aceluiaşi fenomen sau proces în
perioada anterioară.
• Mărimile reale ale dinamicii pot fi mărimi ale
sarcinii de plan şi mărimi ale dinamicii de
realizare a planului.
 Mărimile relative de intensitate
• Mărimile relative de intensitate sunt
considerate caracteristici derivate şi se obţin
prin raportarea a 2 indicatori absoluţi, de
natură diferită, care se află intr-o relaţie de
interdependenţă din punct de vedere al logicii
social-economice.
• Spre exemplu:
• productivitatea muncii: W=Q/N (un./pers.)
 Mărimile relative de structură
• sunt acele mărimi în care calculul este impus
de necesitatea cunoaşterii aprofundate a
compoziţiei colectivităţilor care au fost
separate în grupe şi subgrupe, după variaţia
uneia sau a mai multor caracteristici.
Acestea pot fi:
• - ponderi, numite şi greutăţi specifice;
• - frecvenţe relative.
 Mărimile medii
• Mărimile medii sunt instrumente statistice care exprimă în
mod sintetic şi generalizat ceea ce este normal, esential,
tipic şi general în evolutia fenomenelor.
• Media aritmetică;
• Media armonică;
• Media pătratică;
• Media geometrică;
• Media cronologică.
Toate mediile pot fi calculate ca medii simple şi medii ponderate.
Între medii există o relaţie de ordine:
Calculul principalelor medii
 Medii de structura
• Medianaeste valoarea seriei care o împarte pe
aceasta în 2 părţi egale. Altfel spus, numărul
termenilor seriei care au o valoarea mai mică
decât mediana este egal cu numărul
termenilor seriei care are o valoare mai mare.
• Locul medianei: Valoarea medianei:
h – pasul
f me – frecvenţa
medianei
fme- frecvenţa
intervalului
medianei
 Modulul
• Reprezintă valoarea seriei a cărei frecvenţe de
apariţie este cea mai mare.
• Modulul se va plasa în intervalul cu frecv
• enţa cea mai mare din cadrul seriei.
 ANALIZA SERIILOR DE REPARTIŢIE
DE FRECVENŢĂ
Principalele proprietăţi ale seriilor de repartiţie
sunt:
• - omogenitatea;
• - variabilitatea;
• – independenţa;
• - tendinţa de concentrare a frecventelor
ataşate valorilor înregistrate.
 Proprietăţi ale seriilor de repartiţie

• Omogenitatea reprezintă faptul că seriile au

acelaşi conţinut, fiind rezultatul combinării
aceloraşi factori determinanţi.
• Variabilitatea derivă din faptul că fenomenele
de tip statistic sunt determinate nu numai de
acţiunile unor factori esenţiali, ci şi de
combinarea acestora cu o serie de factori
neesenţiali.
 Proprietăţi ale seriilor de repartiţie

• Independenţa variantelor seriei de distribuţie

se bazează pe faptul că variantele au fost
înregistrate pentru unităţi de observare
existente, independente una faţă de alta, chiar
dacă aparţin aceleiaşi colectivităţi statistice.
• Tendinţa de concentrare a frecvenţelor ataşate
valorilor înregistrate ale unei serii statistice
este rezultatul combinării tuturor unităţilor
observate;
 Gruparea seriilor statistice
Indicatorii seriilor statistice se grupează în:
• - indicatori de frecvenţă;
• - indicatori ai tendinţei centrale;
• - indicatori ai mediilor de structură;
• - indicatori de variaţie;
• - indicatori ai formei de repartiţie.
 Indicatori de frecvenţă
• Pentru a analiza structura seriei este necesar
să se calculeze frecvenţele relative.
 Indicatori ai tendinţei centrale
• Principalul indicator a tendinţei centrale este
media aritmetică. Pe lângă ea, pentru
caracterizarea unei serii de repartiţie este
necesar să se calculeze valoarea mediană şi
valoarea modală.
• Media nu este o valoare reprezentativă decât
pentru cazul în care ea este calculată din
mărimi omogene, cu un grad de variaţie cât
mai redus.
 Indicatori ai variaţiei
• Pentru a verifica gradul de omogenitate al
caracteristicilor pentru care se determină
media, este necesar să se calculeze indicatori
de variaţie, de asimetrie şi de exces. Aceşti
indicatori permit separarea modului de acţiune
a factorilor esenţiali de acţiunea factorilor
întâmplători.
• Indicatorii variaţiei sunt de 2 tipuri: simpli şi
sintetici.
 Indicatori simpli ai variaţiei
• Sunt utilizaţi pentru a caracteriza gradul de
împrăştiere a unităţilor purtătoare a
caracteristicii studiate. Se pot exprima în
mărimi absolute, dar şi mărimi relative.
• Amplitudinea absolută a variaţiei (A) se
calculează ca diferenţă intre nivelul maxim şi
nivelul minim al caracteristicii.
• Amplitudinea relativă a variaţiei (A%)
 Indicatori simpli ai variaţiei
• Abaterile individuale absolute (d) se calculează
ca diferenţa intre fiecare variantă înregistrată şi
media aritmetică a variantelor.
• Abaterile individuale relative (d%)
• Abaterea maximă negativă
• Abaterea maximă neg. relativă
• Abaterea maximă pozitivă
• Abaterea maxima poz. relativă
 Indicatori sintetici ai variaţiei
• Se utilizează 4 indicatori sintetici:
• 1. Abaterea medie lineară;

• 2. Abaterea medie pătratică;

• 3. Dispersia;
• 4. Coeficientul de variaţie.
 Verificarea mediei
• Intervalul de valori al coeficientului de variatie (V) se
poate interpreta astfel:
• 0<V≤35% (variatie mică; media este semnificativă;
colectivitatea este omogenă; gruparea este bine
realizată.)
• 35%<V≤50% (variatie relativ mare; media calculată şi
gruparea realizată sunt discutabile)
• 50%<V≤100% (variatie foarte mare; media calculată
nu este semnificativă; colectivitatea cercetată este
eterogenă; se impune refacerea grupării.)
 SONDAJUL STATISTIC
Cercetarea selectivă, selectie sau sondaj este o notiune
amplă, care cuprinde culegerea, prelucrarea, analiza şi
extinderea rezultatelor asupra întregii colectivităti. Pentru
aceasta se parcurg două etape distincte:
• descrierea statistică, ce presupune culegerea şi
prelucrarea informatiilor referitoare la eşantion şi
calculul indicatorilor care-l definesc: media, dispersia
etc.;
• extinderea datelor obtinute asupra întregii colectivităti.
 Avantajele aplicării sondajului
1. În observarea selectivă (prin sondaj) intervin erori de înregistrare,
mai puţin numeroase decât în cea totală;
2. Se poate aplica cu succes în domenii în care observarea totală nu
se poate aplica, de exemplu în cazul cercetării calităţii produselor;
3. Este mai operativă şi mai economică, realizându-se într-un timp
mai scurt, iar culegerea şi prelucrarea datelor se face cu cheltuieli
mai reduse;
4. Se utilizează cu succes în prelucrarea preliminară a datelor
obţinute printr-o observare totală, de exemplu, în cazul
recensământului;
5. În cazul observării unor erori sistematice, sondajul se poate
repeta.
 Reprezentativitatea
• Reprezentativitatea este proprietatea conform
căreia, intr-un număr mai mic de unităţi, care
formează împreună un eşantion, se regăsesc
aceleaşi trasaturi esenţiale ca si în întreaga
populaţie supusa cercetării statistice.
• Se consideră suficient de reprezentativ,
sondajul care conduce la erori de cel mult ±5%
între colectivitatea de selecţie şi colectivitatea
generală.
 Noțiuni folosite in sondajul statistic
• Colectivitatea generală (N) reprezintă totalitatea unităţilor simple şi complexe
care formează obiectul cercetării statistice concrete.
• Colectivitatea de selecţie (eşantionul) (n) este o parte a colectivităţii
generale, la care urmează să se efectueze culegerea datelor.
• Nivelul mediu al caracteristicii studiate pentru colectivitatea generală (Xm)
sintetizează într-o singură expresie numerică toate nivelurile individuale ale
termenilor seriei.
• Nivelul mediu al caracteristicii studiate pentru colectivitatea de selecţie
(xm) sintetizează în valoarea sa numai nivelurile individuale ale unităţilor care
au intrat în eşantion.
• Dispersia colectivităţii generale (σ)^2 se calculează pe baza abaterilor
nivelurilor individuale ale seriei de la media colectivităţii generale.
• Dispersia colectivităţii de selecţie (σ)s^2 se calculeazăpe baza abaterilor
individuale ale nivelurilor care au apărut în selecţie, faţă de media de selecţie.
 Metode şi procedee de selecţie
• Al bilei revenite şi nerevenite – care se realizează prin
extragerea în mod întâmplător a unui cartonaş (sau bile) pe care
în prealabil a fost înscris numărul unei unităti a colectivitătii
totale. Odată extras, acest cartonaş, sau bilă, este repus sau nu
în urnă în functie de varianta adaptată.
• Mecanic – care necesită ordonarea unitătilor după o
caracteristică şi stabilirea unui pas de numărare determinat în
raport de mărimea colectivitătii generale şi de cea a
eşantionului;
• Tabelul cu numere întâmplătoare – care constă în înscrierea la
întâmplare într-un tabel a numerelor care au fost mai întâi
amestecate.
 Tipuri de selecție
• selectie întâmplătoare simplă;
• selectie mecanică;
• selectie tipică (stratificată);
• selectie de serii;
• selectie în mai multe trepte;
• selectie secventială (în cazul controlului
calitătii produselor);
• selectie subiectiv organizată (dirijată).
 Selectia întâmplătoare simplă
cu revenire

• Eroarea medie de reprezentativitate (x)

• Eroarea maximă admisă sau eroarea limitată.
• Estimarea intervalului de încredere a mediei

• Volumul noului eşantion (n) se calculează

• n=Z2 x 2/2
 INDICII STATISTICI
• Indicii au o largă aplicabilitate în lucrările statistice, în
analiza şi în planificarea economică, datorită faptului
că reflectă cu multă expresivitate şi în mod
analitic schimbările care au loc, rolul şi influenta
diverşilor factori în variatia fenomenelor.
• Indicii sunt utilizati în cuantificarea mişcării sau
variatiei unui fenomen complex, la nivelul unei unităti
statistice şi pe total colectivitate, având în vedere
anumite caracteristici de timp, de spatiu, sau în functie
de anumite sisteme de referintă (baze de raportare).
 Clasificarea indicilor
După sfera de cuprindere a fenomenului, distingem
două categorii de indici:
• indici simpli sau individuali şi elementari (i);
• indici compuşi sau de grup (I).
După destinatia lor în analiza activitătii social-
economice:
• indici cronologici;
• indici teritoriali;
• indici ai planului.
 Clasificarea indicilor
După caracteristica a cărei variatie se urmăreşte:
• indici ai volumului fizic (ai productiei industriale, ai
productiei agricole, ai circulatiei mărfurilor etc.);
• indici ai preturilor (ai pretului de cost, ai pretului
de vânzare);
• indici valorici (indici valorici ai productiei
industriale, agricole, ai circulatiei mărfurilor etc.).
• indici ai productivitătii muncii;
• indici ai salariului mediu etc.
 Clasificarea indicilor
După baza de raportare, indicii de dinamică sunt:
• cu bază fixă;
• cu bază în lant.
După modul de calcul, care este specific indicilor de
grup, se disting:
• indici agregati, obtinuti prin raportarea unor sume
ale elementelor agregate;
• indici sub formă de medii;
• indici calculati ca raport de medii.
 Clasificarea indicilor
După modul de ponderare, indicii de grup se
clasifică astfel:
• indici cu ponderi constante;
• indici cu ponderi variabile.
După felul structurii , indicii de grup pot fi:
• indici cu structură variabilă;
• indici cu structură fixă;
• indici ai variatiei structurii.
 Bibliografie
• Angela Popescu, ş.a. Statistica, Ed. Fundaţia România
de mâine, 2006
• Puscasu V.- Statistica socială, Universitatea Dunărea de
Jos Galaţi, 2008.
• Isaic-Maniu Al., Grădinaru A., Voineagu V., Mitruţ C., –
Statistica teoretică şi economică, Editura “Tehnică”,
Chişinău, 1994.
• Pârţachi I. Studiu comparativ privind STATISTICA,
Proiectul Implementarea Acordului de Parteneriat şi
Cooperare RM-UE, Chişinău, 2002.
 Intrebari ???
• Comentarii !!!