Tema 1.

Statistica
matematică – știință
interdisciplinară
1. Evoluția statisticii
2. Obiectul şi metoda statisticii
3. Noțiuni fundamentale utilizate în statistică
4. Rolul statisticii în economie
 1. Evoluția statisticii
Statistica înseamnă pentru multe persoane doar o simplă
caracterizare / descriere a unor fenomene pe baza unui set de date sau
utilizarea în relaţiile de comunicare a unor indicatori ca: rata şomajului, cursul
valutar, cifra medie de afaceri, rata dobânzii, indicele preţurilor de consum
etc.
Rădăcinile statisticii sunt fixate în antichitate odată cu primele
însemnări cantitative legate de populaţie.
Originea termenului statistică se regăseşte în cuvântul italian stato
(stat). Mai târziu, pornind de la acesta a apărut un nou termen statista care
semnifica persoană ce desfăşura afaceri cu statul. Astfel, cuvântul statistică,
semnifica la început colecţie de fapte utile unui statista. Cu acest înţeles
Statistica a fost utilizată în Italia în secolul 16, apoi a fost preluată în Franţa,
Olanda şi Germania.
Astăzi acest termen semnifică mult mai mult decât date referitoare la
stat, extinzându-se la aproape oricare domeniu.
Principalele momente ale evoluţiei statisticii ca instrument de cunoaştere a
particularităţilor de nivel volum, structură şi dinamică a fenomenelor şi
proceselor economico-sociale sunt:
1. Activitatea de colectare a datelor Sub accepţiunea de strângere a datelor,
statistica este atestată de peste cinci milenii.
2. Statistica descriptivă Numele acestei faze provine de la concepţia potrivit
căreia statistica se ocupă cu descrierea situaţiei geografice, economice şi
politice a unui stat, trecând de la simpla înregistrare de date la analiza
comparativă a acestora în timp şi în spaţiu.
3. Aritmetica politică Numele acestei faze provine de la şcoala aritmeticii
politice apărută în Anglia în a doua jumătate a secolului al XVII-lea.
4. Faza probabilistică Reprezentanţi de seamă ai acestei etape au fost: B.L.
Pascal, Fermat, A.I. Quetlet, J. Bonoulli, K.F. Gauss, P.S. Laplace, S.D. Poisson.
5. Statistica modernă Spre sfârşitul secolului al XIX-lea au apărut primele
lucrări de statistică inductivă.
 2. Obiectul şi metoda statisticii

Obiectul de studiu al statisticii îl constituie fenomenele de masă care

se caracterizează prin faptul că:
 se produc într-un număr mare de cazuri;
 rezultă din acţiunea combinată a unui număr mare de factori de influenţă
cu diferite grade de esenţialitate şi intensitate (sunt fenomene complexe);
 au forme individuale de manifestare în timp, în spaţiu sau din punct de
vedere organizatoric (au un grad mare de variabilitate).
Etapele cercetării statistice sunt:
 observarea statistică,
 prelucrarea datelor statistice,
 analiza şi interpretarea rezultatelor.
În fiecare dintre aceste etape trebuie avut permanent în vedere obiectivul,
scopul final al demersului ştiinţific, în funcţie de care se enunţă problema în
termeni statistici şi i se găseşte rezolvarea cu ajutorul metodelor statistice.
 În momentul actual, procesul cercetării statistice se caracterizează prin
existenţa a două etape: etapa statisticii descriptive şi etapa statisticii inferenţiale.
Statistica descriptivă reprezintă totalitatea metodelor de culegere,
sistematizare, rezumare şi prezentare a unui set de date despre o colectivitate
statistică.
Statistica inferenţială reprezintă totalitatea metodelor ce permit
estimarea caracteristicilor unei colectivităţi numeroase pe baza datelor obţinute
în urma studierii unui eşantion reprezentativ. Cu alte cuvinte, are loc o extindere,
în termeni probabilistici, a rezultatelor obţinute pentru colectivitatea de sondaj
asupra colectivităţii totale. Generalizarea concluziilor de la eşantion la populaţia
statistică are loc în termeni probabilistici cu recunoaşterea şi măsurarea gradului
de incertitudine a rezultatelor precum şi a nesiguranţei predicţiilor. Astfel,
statistica inferențială reprezintă metode de interpretare a rezultatelor obținute
prin metodele statisticii descriptive, utilizate apoi pentru luarea deciziilor.
 Statistica matematică
este o ramură a matematicii
aplicate, care se ocupă de
colectarea, gruparea, analiza și
interpretarea datelor referitoare la
anumite fenomene în scopul
obținerii unor previziuni.
 3. Noțiuni fundamentale
utilizate în statistică
Colectivitatea statistică denumită şi populaţie (C) reprezintă totalitatea
elementelor sau cazurilor individuale de acelaşi fel, formate pe baza
influenţei aceloraşi cauze esenţiale. Colectivitatea statistică constituie
obiectul supus cercetării statistice, bine delimitat spaţial şi temporal,
caracterizat printr-un anumit volum şi o structură proprie. Numărul
elementelor populației se numește volumul populației.

Exemple de populații statistice: mulțimea persoanelor dintr-o

anumită țară, localitate etc. într-un anumit an, mulțimea gospodăriilor
din R. Moldova la un moment dat, mulțimea consumatorilor unui produs,
mulțimea societăților care produc un anumit produs, angajații unei
societăți, studenții unei facultăți.
Eşantion - reprezintă numărul de unităţi statistice ce urmează a fi extrase şi
cercetate, dintr-o populaţie statistică.
Eșantionul (Ꜫ) reprezintă o submulțime a unei populații statistice Ꜫ⊂C,
constituită după criterii bine stabilite:
a) să fie aleatoare;
b) toate elementele colectivității să aibă aceeași șansă de a fi alese în
eșantion;
c) eșantionul să fie reprezentativ (structura eșantionului să fie apropiată de
structura populației);
d) volumul eșantionului să fie suficient de mare.
Unitatea statistică – element fundamental al populaţiei de bază care poate fi
caracterizat printr-un set de trăsături specifice ce fac obiectul unei cercetări;
Exemple de unitate statistică: unitatea statistică simplă: un salariat, un
student, un agent economic, o trăsătură, o părere; unitatea statistică complexă:
o grupă de studenți sau o echipă de salariați, o familie, o gospodărie, o
categorie de mărfuri.
Caracteristica (variabila) statistică reprezintă trăsăturile (însuşirile) măsurabile
ale fenomenelor studiate, întâlnită la toate unitățile care aparțin aceleiași
colectivități și care prezintă variabilitate de la o unitate statistică la alta.
Exemple de caracteristici: vârsta, salariul, preferințele politice, prețul
unui produs, calitatea unor servicii, nivelul de studii.
•caracteristici continue (greutatea, înălțimea, temperatura aerului);
•caracteristici discrete (numărul de masteranzi, nr. de clienți, nr. de produse ale
unui agent economic);
•caracteristici nominale (culoarea ochilor, ramura de activitate, religia);
•caracteristici nominale ordonate (starea de sănătate / calitatea unor servicii -
precară, bună, foarte bună);
• caracteristici dichotomiale (binare) (stagiul militar - satisfăcut/nesatisfăcut,
starea civilă - căsătorit/necăsătorit, genul - masculin/feminin).
Variabilă de grupare - caracteristică ce permite gruparea în clase omogene a
unităţilor statistice dintr-o colectivitate dată sau permite urmărirea în timp sau în
spaţiu a modificării unei alte variabile.
Datele statistice (determinate pe baza unei scale de măsurare) reprezintă
caracterizarea numerică a unităţilor, grupelor şi colectivităţilor studiate. Mesajul
datelor îl constituie informaţia statistică.
Exemple: un angajat al unei companii are o vechime de 6 ani de muncă.
Angajatul reprezintă unitatea statistică, vechimea în muncă este caracteristica
(variabila) cercetată, iar 6 este valoarea acestei caracteristici.
Indicatorii statistici reprezintă expresia numerică a unor categorii economice sau
sociale definite în funcţie de timp, de spaţiu şi de structură organizatorică.
Frecvenţa absolută reprezintă numărul de apariţii ale unei variante într-o
colectivitate.
Se numeşte frecvenţă relativă sau greutate specifică, ponderea unei variante sau
a unui grup de variante în totalul elementelor unei colectivităţi.
Orice demers statistic, înainte de a trece efectiv la calculul indicatorilor utilizaţi în
analiza datelor, conţine un set de metode pentru o prelucrarea şi organizare
primară a datelor brute culese. Una dintre acestea este organizarea datelor în
serii statistice.
 4. Rolul statisticii în economie

cunoaşterea gradului de dezvoltare a economiei naţionale şi

a societăţii în general;
stabilirea obiectivelor şi a direcţiilor de dezvoltare pentru
viitor;
elaborarea programelor de dezvoltare curenta şi de
perspectivă;
fundamentarea măsurilor ce trebuie luate în procesul
decizional;
urmărirea modului în care se realizează obiectivele stabilite;
popularizarea datelor obţinute;
realizarea unor comparaţii internaţionale.