CURS STATISTICĂ - Unitatea de învăţare nr.

NOŢIUNI INTRODUCTIVE ÎN STATISTICĂ

Cuprins:

1. Obiectivele unităţii de învăţare.

2. De ce trebuie să cunoaştem statistica.
3. Obiect şi metodă în statistică.
4. Concepte de bază utilizate în statistică.
5. Scale de măsurare a datelor statistice.
6. Etapele procesului de investigaţie statistică.
7. Răspunsuri şi comentarii la testele de autoevaluare.
8. Teme de control.
9. Rezumatul unităţii de învăţare.
10. Bibliografia unităţii de învăţare.

1. Obiectivele unităţii de învăţare

Cu un secol în urmă, H.G.Wells afirma că „modul de gândire statistic va deveni, într-o

zi, la fel de necesar precum abilitatea de a citi ori de a scrie”. În noul mileniu, în care tocmai
am intrat, problemele cu care se vor confrunta managerii, oamenii de afaceri în general, nu
vor fi cele referitoare la disponibilitatea ori la lipsa informaţiilor ci, mai degrabă, cele legate
de modul în care să folosească informaţiile în scopul de a lua decizii mai bune. În drumul
vostru spre a deveni buni economişti, însuşirea instrumentarului statistic este doar un pas din
mulţi alţii pe care-i veţi avea de parcurs, însă acest lucru vă va ajuta în:
- a descrie şi a prezenta în modul cel mai potrivit informaţiile cu care veţi
lucra;
- a obţine previziuni credibile privind variabilele de interes;
- a îmbunătăţi desfăşurarea activităţilor de care sunteţi răspunzători;
- a trage concluzii privind colectivităţi numeroase, având la dispoziţie date
obţinute din eşantioane.

1
2. De ce trebuie să cunoştem statistica

Statistica este un “numitor comun” al tuturor ştiinţelor, un limbaj comun al acestora,

este, deopotrivă, un set de instrumente ce poate fi aplicat în toate domeniile cercetării, dar şi
“arta” de mânuire corectă a acestor instrumente. În viaţa de zi cu zi, statistica ne oferă o paletă
largă de tehnici cu aplicabilitate în cele mai variate câmpuri de interes care ne ajută să
rezolvăm problemele practice şi ne învaţă să raţionăm corect. Pentru unii, statistica înseamnă
numărul de goluri, de lovituri libere sau de kornere înscrise într-un meci de fotbal, pentru alţii
înseamnă nivelul Produsului Intern Brut, numărul şomerilor, rata de ocupare a forţei de
muncă, indicele preţurilor sau rata inflaţiei, alături de alte asemenea date regăsite într-o
publicaţie de specialitate, aşa cum pentru alţii statistica poate însemna o ramură a ştiinţei, o
ştiinţă de sine stătătoare sau o disciplină de învăţământ. “Instrumentarul” acestei ştiinţe se
poate aplica, practic în toate celelalte ştiinţe, fie că este vorba de psihologie, de medicină,
fizică, chimie, meteorologie sau istorie.

Aşadar, statistica reprezintă ştiinţa colectării datelor, a prezentării lor într-o formă
sistematică, a analizării acestora şi a interpretării informaţiilor numerice obţinute.

Rolul ei nu este, aşadar, acela de a emite decizii, ci de a orienta decidentul pe o bază

fundamentată asupra deciziei optime pe care o va adopta.
Necesitatea cuantificării, a exprimării numerice a fenomenelor şi proceselor se
manifestă în toate domeniile vieţii economico-sociale şi acest lucru îl face şi statistica, dar nu
numai atât. Ea permite caracterizarea, prin doar câteva niveluri numerice, a unor largi grupuri
de date, fără a fi necesar să investigăm fiecare caz în parte. Acest lucru asigură o economie de
resurse materiale, financiare, umane şi temporale. Mai mult, în urma investigării şi prelucrării
setului de date există posibilitatea efectuării unor inferenţe statistice.

Etimologia cuvântului “statistică” este de origine latină, de la termenul “status”, ce

desemnează o stare, o situaţie, un fapt. Astăzi, statistica reprezintă un ansamblu de
principii şi metode cu ajutorul cărora putem obţine informaţii utile despre un set de date.

Domeniul statisticii poate fi subdivizat în două arii: statistica descriptivă şi statistica

inferenţială. De obiecei, statistica descriptivă este sensul mai cunoscut, mai uzual al
colectării, organizării, sintetizării, prezentării şi descrierii datelor numerice şi nenumerice,
într-o formă convenabilă, în timp ce termenul de “inferenţă” se referă la tehnicile de

2
interpretare a rezultatelor obţinute prin metodele statisticii descriptive, utilizate apoi la luarea
deciziilor. Deseori, decidenţii sunt nevoiţi să adopte decizii pe baza datelor care nu provin de
la toate unităţile colectivităţii investigate, ci de la o parte a acestora şi, cu ajutorul statisticii
inferenţiale, ei pot formula concluzii valabile, în anumiţi termeni probabilistici, pentru
întreaga colectivitate.

☺ Exemplul nr. 1
De exemplu, metodele statisticii descriptive pot ajuta pe managerul unei reţele de
magazine de produse electrocasnice să compare vânzările săptămânale din ultimul an în două
puncte de vânzare diferite, astfel: sunt sintetizate vânzările săptămânale (eventual grupate pe
tipuri de produse electrocasnice) în câteva niveluri numerice: nivelul mediu al vânzărilor
săptămânale, gradul de variaţie al vânzărilor faţă de media lor. Tabelele şi graficele ajută la
prezentarea mai facilă, mai clară şi mai uşor de reţinut a informaţiilor obţinute, astfel încât să
poată fi repede identificate diferenţele esenţiale între vânzările celor două puncte de vânzare.

De asemenea, managerul ar putea să dorească deschiderea a încă unui punct de vânzare

într-o zonă a unui oraş; el poate organiza o cercetare statistică selectivă în cadrul căreia să afle
dacă cetăţenii incluşi într-un eşantion apreciază ca pozitivă această iniţiativă şi dacă ar fi
interesaţi a-şi face cumpărăturile în noul punct de vânzare. Managerul va extinde rezultatele
cercetării eşantionului la nivelul întregii populaţii şi astfel spunem că el face o inferenţă
statistică.

3. Obiect şi metodă în statistică.

Statistica studiază fenomenele şi procesele care prezintă următoarele particularităţi:

- se întâlnesc la un număr mare de unităţi;
- variază ca nivel de la o unitate la alta;
- sunt definite, circumscrise în timp, în spaţiu şi ca structură organizatorică (adică sunt
entităţi distincte circumscrise în timp, spaţiu şi organizatoric);
Aceste fenomene se numesc fenomene de masă şi constituie obiectul de studiu al
statisticii.
Pentru a putea cunoaşte aceste fenomene, nu este de ajuns să studiem câteva unităţi
purtătoare a acestor fenomene, ci este necesar să avem viziunea ansamblului, a întregului, să

3
studiem un număr suficient de mare de cazuri pentru ca ele să fie sub incidenţa legii
numerelor mari.
Fenomenele studiate de statistică (fenomene stochastice sau statistice) sunt fenomene
nedeterministe, influenţate, de regulă, de un număr mare de factori cu acţiune sistematică sau
aleatoare, esenţială sau neesenţială, cu acţiune într-un acelaşi sens sau în sensuri diferite.
Acest tip de fenomene sunt guvernate de legi statistice, care se manifestă ca tendinţă şi care
pot fi cunoscute, identificate şi studiate doar prin cercetare ansamblului unităţilor la care se
produc.
În antiteză cu fenomenele stochastice, există fenomene deterministe, univoc
determinate, care apar sub influenţa unui număr restrâns de cauze şi care se manifestă cu
aceeaşi valoare/nivel, dacă şi cauzele care le-au generat sunt aceleaşi. Spre deosebire de
fenomenele de masă, fenomenele deterministe pot fi cunoscute, identificate şi cercetate pe
cale experimentală. Totodată, valabilitatea lor poate fi probată la nivelul fiecărui caz
individual în parte (aşa se întâmplă, de regulă, cu fenomenele din ştiinţele naturii – fizică,
chimie etc.).
Urmărind etapele oricărui proces de cunoaştere, pentru rezolvarea problemelor care
fac obiectul său de studiu, statistica, ca orice ştiinţă şi-a elaborat procedee şi metode speciale
de cercetare, cum sunt cele ale observării de masă, ale centralizării şi grupării, procedee şi
modele de analiză şi de interpretare statistică.

Putem spune că metoda statisticii este constituită din „totalitatea operaţiilor, tehnicilor,
procedeelor şi metodelor de investigare statistică a fenomenelor ce aparţin unor procese
de tip stochastic”.

4. Concepte de bază utilizate în statistică

Pentru a efectua o cercetare statistică asupra unui fenomen şi pentru a comunica şi

altora rezultatele şi concluziile studiului, sau pentru a înţelege concluziile la care au ajuns alţi
specialişti în cercetările lor, trebuie să avem cu toţii un limbaj statistic comun. Vocabularul de
bază al statisticii cuprinde următorii termeni:

a. Populaţia statistică (colectivitatea statistică)

Reprezintă totalitatea elementelor de acelaşi fel, cu trăsături observabile comune,

studiate atunci când vrem să iniţiem un demers statistic.

4
 În ideea obţinerii tuturor informaţiilor de care avem nevoie şi a realizării unei economii
de resurse materiale, financiare şi umane este foarte importantă definirea corectă a populaţiei
statistice de interes, cu specificarea dimensiunii temporale, spaţiale şi organizatorice în care se
înscrie populaţia. În trecut, prin populaţie se înţelegea o mulţime (o colectivitate) de persoane
(indivizi), astăzi, însă, ea şi-a extins sensul, sfera de cuprindere, putându-se vorbi de populaţii
de animale, obiecte, opinii, păreri, evenimente, măsurători etc. O populaţie se consideră
integral definită, specificată dacă s-a elaborat lista completă a unităţilor care o compun. Unele
populaţii statistice, având foarte multe elemente şi fiind, deci, foarte numeroase, pot fi
considerate cu caracter infinit.

☺ Exemplul nr. 2
De exemplu: populaţia tuturor absolvenţilor unei instituţii de învăţământ superior
economic este infinită, deoarece ea poate include absolvenţii din trecut, prezent şi viitor; dacă
facem însă nişte precizări, nişte delimitări, circumscrieri în timp, în spaţiu şi ca organizare,
populaţiile infinite pot căpăta caracter infinit (populaţia absolvenţilor din Bucureşti, din anul
universitar 2009-2010, de la Academia de Studii Economice, din cadrul învăţământului la
distanţă).

Cu cât este mai numeroasă o colectivitate, cu atât devine mai dificilă cercetarea tuturor
elementelor ei. O astfel de cercetare poate fi consumatoare de timp şi costisitoare. În acest caz,
soluţia poate fi extragerea unei subcolectivităţi din colectivitatea generală (numită şi colectivitate
parţială, eşantion sau colectivitate de selecţie).

Eşantionul reprezintă un subset de elemente selectate dintr-o colectivitate statistică.

b. Unitatea statistică

Este elementul, entitatea de sine stătătoare a unei populaţii statistice, care posedă o serie
de trăsături caracteristice ce-i conferă apartenenţa la populaţia studiată.

Se pot întâlni două tipuri de unităţi statistice:

- simple (un salariat, un agent economic, un obiect, o părere);

5
 - complexe (o grupă de studenţi sau o echipă de salariaţi, o familie sau o gospodărie, o
categorie de mărfuri)

c. Variabila statistică (caracteristică statistică)

Reprezintă o însuşire, o proprietate măsurabilă a unei unităţi statistice, întâlnită la toate

unităţile care aparţin aceleiaşi colectivităţi şi care prezintă variabilitate (variază ca
nivel) de la o unitate statistică la alta.

Variabilele statistice sunt de numeroase tipuri, putând fi clasificate după următoarele

criterii:
I. după dimensiunea în care sunt definite, avem:

de timp (care se referă la dimensiunea temporală, de tipul anului înfiinţării unor
firme sau al duratei necesare pentru completarea unui formular);

de spaţiu (care se referă la loc, la spaţiu, de tipul localităţii de reşedinţă a unor
persoane sau al zonei de amplasare a sediului unor firme)

atributive (care se referă la un atribut, altul decât timpul sau spaţiul, de tipul
greutăţii corporale, sexului sau profesiei unor persoane, cifrei de afaceri a unor
agenţi economici).

II. după natura variabilelor şi modul lor de exprimare, avem:

variabile cantitative sau numerice (exprimate prin numere, adică descriu prin
numere rezultatul unei numărători sau măsurători; de exemplu: profitul unor firme,
vârsta în ani împliniţi a unor persoane etc.);

variabile calitative sau nenumerice (exprimate prin cuvinte, care descriu prin
cuvinte un anumit tip calitativ al unităţii de la care s-a înregistrat; de exemplu:
liceul absolvit, limba străină cunoscută cel mai bine de nişte persoane etc.)

☺Exemplul nr. 3
Există situaţii în care datele sunt măsurate în expresie numerică (cantitativă) şi redate în
formă calitativă (de exemplu: măsurarea şi exprimarea gradului de poluare a aerului:
poluarea este măsurată numeric, dar catalogată ca „redusă”, „medie” sau „mare”; la fel şi
măsurarea intensităţii cutremurelor pe scala Richter).

6
 III. după tipul variaţiei, variabilele numerice pot fi:

cu variaţie continuă, atunci când pot lua, practic, orice valoare într-un interval din
domeniul lor de valori;

cu variaţie discontinuă (discrete), atunci când pot lua doar anumite valori, strict
determinate într-un interval din domeniul lor de valori.
În cele mai multe cazuri, deosebirea, diferenţa între variabilele cu variaţie continuă şi
cele cu variaţie discretă se poate face stabilind dacă datele provin dintr-o numărătoare sau
dintr-o măsurătoare (primele sunt discrete, cele din urmă continue).

☺ Exemplul nr. 4
Numărul de bolnavi internaţi într-un spital la 31.12.2005, numărul şcolilor generale
existente într-un oraş – sunt variabile discrete, deoarece pot lua doar valori întregi, în timp
ce greutatea şi înălţimea unor persoane, media generală cu care au promovat anul I
studenţii unei facultăţi etc. – sunt variabile continue, întrucât pot lua şi valori fracţionare.
Multe variabile continue pot lua valori aparent discrete (de exemplu: vârsta se
exprimă, de regulă, în ani împliniţi), dar acest lucru se întâmplă deoarece în practică se
limitează, uneori, precizia datelor înregistrate.

☺ Exemplul nr. 5
În unele cazuri, întâlnim variabile discrete, care pot lua valori foarte mari (de exemplu:
populaţia continentelor la 31.12.2005. Datorită diferenţei mari între ordinul de mărime a
datelor şi pasul cu care se discontinuizează variabila (adică 1, în exemplul nostru), ultimul
devine nesemnificativ în raport cu primul, astfel că variabila capătă caracter continuu, chiar
dacă ea are, prin însăşi natura ei, variaţie discretă.

IV. după numărul de variante pe care-l poate avea o variabilă, întâlnim:

variabile alternative, binare sau dihotomice, de tipul variabilelor logice

(„adevărat/fals”), care pot avea doar două variante de răspuns (exemplu: stagiul
militar – satisfăcut/nesatisfăcut, starea civilă – căsătorit/necăsătorit, genul –
masculin/feminin etc.)

7

variabile nealternative, sunt cele care pot avea cel puţin trei variante de răspuns,
de manifestare (exemplu: salariul – 500 lei, 700 lei, 1000 lei).

Variabilele nealternative se pot transforma în variabile alternative printr-un proces de

dihotomizare (prin impunerea unei limite, a unui prag – în cazul variabilelor numerice, sau
prin regrupări ale variantelor – în cazul variabilelor nenumerice). Exemplu: salariul: mai mic
sau egal cu 500 RON şi mai mare de 500 RON; profesia: economist şi alte profesii).

V. după modul de obţinere, pot exista:

variabile primare (sunt variabilele care se obţin, de obicei, direct din procesul de
culegere a datelor, de la unităţile colectivităţii statistice);

variabile derivate (sunt variabilele rezultate în urma aplicării unui model de calcul
asupra caracteristicilor primare).

VI. după relaţia de cauzalitate, putem avea:

variabile independente – reprezintă variabile ce pot fi utilizate pentru a descrie sau

a explica variaţiile, diferenţele (modificările) survenite în alte variabile, pe care le
influenţează;

variabile dependente – un rezultat ce prezintă un anumit interes, observat şi
măsurat pentru a evalua efectele unei variabile independente (exemplu: dacă
pentru 30 de magazine s-au înregistrat: suprafaţa comercială şi valoarea vânzărilor,
atunci suprafaţa comercială este variabila independentă, cauzală, iar valoarea
vânzărilor reprezintă variabila dependentă, rezultativă).

d. Varianta statistică

Nivelul sau valoarea unei variabile, indiferent de natura/tipul acestei variabile, întâlnită
la o anumită unitate se numeşte variantă.

☺ Exemplul nr. 6

8
 De exemplu: un angajat al unei companii are o vechime de 5 ani în muncă. Angajatul
reprezintă unitatea statistică, vechimea în muncă este variabila urmărită, iar 5 este varianta
acestei variabile.

e. Frecvenţa unei variante

Este numărul de apariţii al acelei variante, la toate unităţile unei colectivităţi.

☺ Exemplul nr. 7
De exemplu: dacă 10 angajaţi ai unei companii sunt de profesie „economişti”, atunci:
angajatul este unitatea statistică, profesia este variabila studiată, „economist” reprezintă o
variantă a acestei variabile, iar „10” este frecvenţa acestei variante.

f. Date statistice

Reprezintă observaţiile rezultate dintr-o cercetare statistică, sau ansamblul valorilor

colectate în urma unei cercetări statistice.

Conţinutul, esenţa datelor statistice formează informaţia statistică.

În funcţie de tipul variabilelor ale căror valori le reprezintă şi datele statistice se pot
clasifica în:
- temporale, spaţiale sau atributive (dacă se referă la o caracteristică de spaţiu, de timp
sau atributivă);
- cantitative sau calitative (dacă se referă la o variabilă numerică sau nenumerică);
- datele cantitative (numerice) pot fi: continue sau discrete. Uneori şi datele calitative
(sau categoriale) pot fi exprimate numeric, atunci când, de exemplu, li se acordă
coduri numerice, ce permit prelucrarea mai facilă cu ajutorul metodelor statistice şi a
tehnicii moderne de calcul. Exemplu: codificarea numerică a preferinţelor
consumatorilor pentru un produs alimentar, pe o scară de la (1) = deloc gustos, până la
(10) = foarte gustos.
În plus, în funcţie de numărul variabilelor la care se referă, datele statistice pot fi:

date univariate, atunci când datele statistice analizate se referă la o singură
variabilă sau caracteristică statistică (exemplu: profitul fiecărui agent economic
dintr-o ramură de activitate);

9

date bivariate, atunci când datele statistice se referă la două variabile; în acest caz,
se poate studia separat fiecare caracteristică în parte, sau se poate analiza una
dintre variabile, în relaţie cu cealaltă variabilă, punându-se în evidenţă posibila
legătură dintre ele (exemplu: profitul şi forma de proprietate a fiecărui agent
economic dintr-o ramură de activitate);

date multivariate, atuci când datele statistice se referă la trei sau mai multe
variabile statistice; şi în acest caz se pot analiza separat datele, pentru fiecare
variabilă statistică în parte, sau interdependenţa dintre mai multe caracteristici
(exemplu: profitul, forma de proprietate, numărul de ani de activitate, numărul de
angajaţi, numărul de oraşe în care au filiale fiecare dintre agenţii economici ce
activează într-o ramură). În acest ultim exemplu, întâlnim date cantitative (profitul,
numărul de ani de activitate etc. şi date calitative (forma de proprietate); cele
numerice pot fi continue (profitul) sau discrete (numărul de angajaţi, sau numărul
oraşelor în care agenţii economici au filiale).
După momentul sau perioada de timp la care se referă datele înregistrate, putem
întâlni:

date dinamice, atunci când datele se referă la mai multe momente sau perioade de
timp succesive (exemplu: profitul trimestrial şi numărul mediu trimestrial al
angajaţilor unui agent economic din construcţii, înregistrate pentru opt trimestre
consecutive );

date statice, atunci când ele se referă la acelaşi moment / perioadă de timp
(exemplu: profitul şi numărul angajaţilor pentru 10 agenţi economici, la sfârşitul
semestrului I 2005).

Testul de autoevaluare 1

1. Pentru următoarele cazuri, precizaţi unitatea statistică, identificaţi variabila statistică

studiată şi tipul de variabilă. Precizaţi dacă variabila este cantitativă sau calitativă, dacă ea
este continuă sau discontinuă:
a) cifra de afaceri a 100 firme din domeniul IT;
b) Absenteismul angajaţilor (zile)
c) Profesiile a 200 de salariaţi
d) Numărul personalului din 1000 de întreprinderi
e) Numărul copiilor din 2000 de familii.

10