CURS 1

CAPITOLUL 1
INTRODUCERE. NOTIUNI FUNDAMENTALE

1.1 APARITIA SI DEZVOLTAREA STATISTICII

Statistica, este unul din elementele, care formează grupa

disciplinelor preocupate de cunoaşterea aspectelor cantitative,
nimerice din societate, natură şi tehnologie. Ca disciplină ştiinţifică,
statistica, se diferenţiază, după particularităţile domeniului de studiu,
conturându-se într-una din formele sale, sub formă de statistică
economico – socială.
Pornind de la cunoaşterea fenomenelor şi proceselor din
câmpul economico-social, Statistica presupune folosirea tuturor
metodelor, procedeelor, a informaţiilor furnizate de către toate
ştiinţele preocupate de cunoaşterea societăţii. Astfel, pot fi,
furnizate date şi informaţii care evidenţiază producerea şi
reproducerea manifestată în fenomenele şi procesele sociale.
Statistica, are un caracter de ştiinţă interdisciplinară, asupra
ştiinţelor care studiază aspecte din societate.
Conturarea ca ştiinţă, respectiv, trecerea de la primele
înregistrări de date la statistica actuală, s-a realizat în decursul
timpului, manifestându-se prin întrebuinţarea următoarelor elemente
semnificative:
 Practica statistică sub formă de înregistrari izolate;
 Statistica Descriptivă;
 Aritmetica politică;
 Folosirea Teoriei Probabilităţilor.
Rădăcinile cele mai vechi din domeniul Statisticii, pot fi
reprezentate prin ”înregistrările izolate”, determinate de scopuri
administrative, fiscale, demografice.
Statistica Descriptivă, reprezintă un pas important în
conturarea Statisticii atât ca activitate practică, cât şi ca disciplină
ştiinţifică. Denumirea de Statistica Descriptivă, este argumentată de
scopul acesteia, de a descrie din punct de vedere economico -
geografic, statul sau un anumit teritoriu. Un element specific al şcolii
Statisticii Descriptive, este acela că, aceasta, nu îşi propunea
cunoaşterea regularităţilor şi tendinţelor manifestate în cadrul
societăţii. Având în vedere această limită, începând cu secolul al

1
 CURS 1

XVII-lea, Statistica Descriptivă începe să înregistreze un declin,

acesta, fiind cauzat de apariţia preocupărilor menite să ofere unele
caracteristici exacte fenomenelor şi proceselor. Astfe, în ştiinţele
naturale, Fizică, Chimie, au fost dezvoltate metode bazate pe
experimente, care au permis, formularea unor regularităţi.
Caracterul Statisticii practicate de Aritmetica Politică, se
deosebeşte fundamental de Statistica Descriptivă, în sensul că, în
loc să se rezume la descrierea fenomenelor şi proceselor,
reprezentanţii acestei şcoli, au propus culegerea de date pentru
toate unităţile ce compun un ansamblu, urmând ca prin abstractizare
şi generalizare să se desprindă tendinţe şi regularităţi de producere.
Transformarea Statisticii în stiinţă, a fost dependentă de
apariţia şi posibilitatea folosirii Teoriei Probabilităţilor. Principiul
utilizării Teoriei Probabilităţilor, respectiv a legii numerelor mari, a
fost al variaţiei fenomenelor în timp şi spaţiu.

1.2 OBIECTUL SI METODA STATISTICII

Conceptele, respectiv metoda Statisticii, sunt aplicabile în

cazurile în care obiectele supuse analizei formează un ansamblu,
denumit  fenomen de masă, iar scopul cercetării îl constituie
regularitatea de producere a fenomenelor şi proceselor. Pentru
înţelegerea particularităţilor fenomenelor de masă, este
recomandabil să se pornească de la raporturile de cauzalitate, de
producere a acestor fenomene.
În general, în natură, în societate, fenomenele sau procesele
pot fi generate de o singură cauză sau de un număr mai mare de
cauze, izolate sau independente. Prima situaţie, este identificată de
către fenomene univoc determinate, care se prezintă, de regulă, ca
fenomene simple. În al doilea caz, apar fenomene multicauzale, al
căror proces de producere poate să prezinte grade diferite de
complexitate şi respectiv relaţii multiple de interdependenţă.
Specific fenomenelor simple, este că ori de câte ori apare
cauza, efectul este întotdeauna acelaşi, dacă se respectă condiţiile
de producere. Aceste fenomene se numesc deterministe, iar legile
pe baza cărora se produc, se numesc legi ale dinamicii. Acest tip de
fenomen, este specific naturii şi tehnicii.
În cazul unor fenomene multicauzale – de masă – care se
manifestă printr-o mulţime de forme individuale cu existenţă
distinctă, aparent fără nici o legătură între ele, nu pot fi aplicate
metode experimentale (corespunzătoa-re legilor dinamicii),

2
 CURS 1

deoarece cauzele subiective şi obiective, esenţiale şi întâmplătoare,

cuantificările, respectiv noncuantificările se combină în diferite
moduri, astfel încât formele individuale de manifestare apar ca fiind
asemănătoare. Din acest motiv, asemenea fenomene de masă se
numesc atipice.
Posibilitatea desprinderii regularităţilor şi a tendinţelor de
manifestare presupune că în studierea fenomenelor sociale şi
economice este insuficient să se opereze cu metode experimentale.
Este necesară culegerea de date pentru toate elementele care
compun ansamblul sau fenomenul de masă, iar prin abstractizări şi
generalizări, să se reţină ceea ce este comun sau esenţial. Aceasta,
deoarece, formele individuale de manifestare sunt asemănătoare şi
nu identice. Pentru a desprinde ceea ce este comun şi esenţial, este
necesar să se înlăture acţiunea factorilor întâmplători care provoacă
abaterea de la tendinţe dau de la regularităţi.
Această eliminare are în atenţie principiile Teoriei
Probabilităţilor, sesizarea tendinţei sau a regularităţii, fiind posibilă
numai în măsura în care elementele care compun fenomenul de
masă se supun acţiunii legii numerelor mari, potrivit căreia abaterile
de la tendinţa centrală, provocate de factorul întâmplător, se
compensează reciproc.
Pornind de la aceste elemente se poate obţine una dintre
particularităţile specifice obiectului de studiu al statisticii şi anume
studiul fenomenelor de masă în cadrul cărora acţionează legile
statistice şi care prezintă proprietatea de a fi variabile în timp şi
spaţiu.
Statistica, studiază fenomenul de masă din punct de vedere
cantitativ, numeric, stabilindu-se dimensiunea, structura, dinamica,
interdependenţa şi alte aspecte ce pot fi exprimate numeric.
În cercetarea statistică, nu este absolutizată latura cantitativă,
oricare dintre acestea pornind de la cunoaşterea aspectului calitativ.
Statistica, poate fi definită astfel, ca o ştiinţă care studiază
aspectele cantitative ale fenomenelor de masă, supuse acţiunii legii
numerelor mari şi care se manifestă în condiţii concrete de timp şi
spaţiu. Raţiunea de a fi a statisticii constă în necesitatea cunoaşterii
aspectelor cantitativeale fenomenelor de masă din viaţa social-
economică.
Elementele fundamentale ale unui studiu statistic sunt:
 Datele statistice: rezultate în urma cercetării realizate;
 Metodele statistice;
 Metodologia statistică: ansamblul de metode şi procedee de

3
 CURS 1

înregistrare, prelucrare şi interpretare a datelor.

Obiectul Statisticii condiţionează metodologia şi procedeele
specifice pentru cercetarea fenomenelor de masă. Metodologia de
cercetare statistică, urmează succesiunea logică specifică oricărui
proces de cunoaştere în sensul că mai întâi culege date individuale,
ceea ce presupune existenţa metodelor de culegere a datelor,
acestea fiind supuse prelucrării şi sistematizării.
Prin urmare, sunt necesare metode de sistematizare şi
prelucrare a datelor, oricare cercetare statistică, putând fi redusă la:
 Culegerea şi înregistrarea datelor;
 Prelucrarea datelor;
 Analiza şi interpretarea datelor.

1.3 CONCEPTELE DE BAZA ALE STATISTICII

În orice cercetare statistică se lucrează cu anumite concepte şi

noţiuni care trebuie să fie unice pentru toate statisticile astfel încât
să poată fi evitate interpretările eronate. Dintre aceste concepte, pot
fi menţionate:
 Colectivitatea statistică;
 Unitatea statistică;
 Variabilă statistică (aleatoare);
 Variaţie;
 Variantă;
 Frecvenţă;
 Indicator Statistic.

A. Colectivitatea statistică, este definită în general ca un

ansamblu de forme individuale de acelaşi fel sau de aceeaşi natură,
care formează obiectul de studiu în fiecare caz concret. Masa
valorilor individuale, formează o colectivitate doar dacă sunt
generate fie de aceleaşi cauze esenţiale, fie prezentând trăsături
esenţiale comune.
Colectivitatea statistică are un caracter obiectiv şi este finită,
obiectivă, în sensul că unităţile care o compun, există, indiferent
dacă cel sau cei care efectuează înregistrarea o delimitează concis
sau nu.
Prin urmare, una din problemele principale ale cercetării
statistice, se referă la delimitarea în timp şi spaţiu a unităţilor ce
compun ansamblul. Această delimitare, poate fi uneori şi

4
 CURS 1

nominalizare.
Drept exemple de colectivităţi statistice, se pot considera:
Studenţii dintr-o anumită universitate sau facultate, populaţia
României până la 1 iulie 2002, numărul naşterilor dintr-un anumit
judeţ în trim. I etc.
Conform caracteristicilor acestora, colectivităţile pot fi statice
sau dinamice. Colectivităţile statistice sunt considerate statice,
atunci când reprezintă un stoc sau un existent. Înregistrarea datelor
referitoare la aceste colectivităţi are sens pentru un anumit moment
dat.
Colectivităţile dinamice, numite şi de flux, exprimă un proces
sau o evoluţie. În acest caz, pentru a se putea desprinde elementele
semnificative privitoare la colectivitatea studiată are sens
înregistrarea datelor pentru o anumită perioadă, sau pentru un
anumit interval de timp.
Deosebirile de fond dintre aceste două tipuri pot fi identificate
şi prin caracterul cumulabil al valorilor înregistrate în cazul în care
colectivitatea este dinamică şi respectiv necumulabil în cazul în care
colectivitatea este statică.
B. Unitatea statistică, este elementul primar al unei
colectivităţi. Definirea acesteia sub o formă clară şi concisă,
condiţionează semnificaţia rezultatului întregii cercetări.
Unităţile colectivităţii, pot fi clasificate în:
 Unităţi simple (studentul, individul, nou născutul etc);
 Unităţi complexe (grupa de studenţi, populaţia unui
judeţ).
Alegerea unităţii unei colectivităţi drept simplă sau complexă
este condiţionată este condiţionată de scopul observării sau
cercetării.
C. Caracteristica statistică, (variabila statistică) reprezintă
criteriul în funcţie de care se caracterizează unităţile colectivităţii şi
în funcţie de care se diferenţiază o unitate de alta. Caracteristicile
statistice pot fi diferenţiate după mai multe criterii şi anume:
1. După conţinut, pot fi:
 De timp: exprimă apartenenţa unităţii în timp;
 De spaţiu;
 Atributive: exprimă trăsături specifice unităţilor
(vârstă, sex, profit, fonduri fixe).
2. După modul de exprimare, pot fi:
 Cantitative (vârsta, vechimea în muncă etc);
 Calitative (profesie, stare civilă, domiciliu).

5
 CURS 1

3. După natura variaţiei, pot fi:

 Cu variaţie continuă;
 Cu variaţie discretă.
4. După tipul (numărul) variantelor, sau valorilor pe care le
poate înregistra caracteristica, pot fi:
 Alternative (binare);
 Nealternative.
D. Variaţia este proprietatea caracteristicii de a-şi modifica
valoarea şi forma de manifestare.
E. Varianta reprezintă valoarea concretă sau forma concretă
de manifestare a variaţiei
F. Frecvenţa (ponderea) reprezintă numărul de apariţii în
cadrul unei colectivităţi analizate a unei valori sau variante.
I. Indicatorul statistic reprezintă expresia numerică obţinută în
urma culegerii şi prelucrării datelor pentru toate unităţile care
compun o colectivitate. În general, indicatorul numeric, exprimă
numeric categorii economice (produs intern brut, profit, salariu).
Orice indicator statistic este format din trei componente: care
defineşte conţinutul categoriilor sau al fenomenelor studiate, care
delimitează fenomenul în timp şi spaţiu, care exprimă numeric
categoria sau fenomenul studiat.
Complexitatea fenomenelor economice şi sociale determină
necesitatea unui sistem de indicatori corespunzător sistemului de
concepte şi categorii cu care se operează în cadrul mecanismului
economic.