Carmen Mihaela Ciuculescu

„MATEMATICI APLICATE ÎN
BIOLOGIE ŞI AGRONOMIE”

1
DTP: Mihai Băileșteanu
ISBN 978-973-680-406-9

2
Carmen Mihaela Ciuculescu

„MATEMATICI
APLICATE
ÎN
BIOLOGIE ŞI
AGRONOMIE”

2016

3
 CUPRINS

1.STATISTICA DESCRIPTIVĂ ÎN BIOLOGIE ŞI AGRONOMIE.........................................7

1.1.INTRODUCERE................................................................................................7

12. APLICATII ALE STATISTICII DESCRIPTIVE IN BIOLOGIE SI IN AGRICULTURA.. . .10

1.2.1. Serii de date şi distribuţii de frecvenţe.................................................14

1.2.2. Reprezentări grafice..............................................................................15

1.2.3. Indicatori statistici................................................................................17

1.3. Studiul statistic al legăturii dintre fenomene...............................................21

2. Trigonometria.Definitie......................................................................................31

3.Istorie..................................................................................................................31

4.In prezent............................................................................................................32

5.Functii trigonometrice.........................................................................................32

6.Relatii trigonometrice..........................................................................................36

4. Functia cotangenta este strict descrescatoare pe intervale de forma (o;π)........37

7Masurarea unghiurilor.........................................................................................38

8.Valorile functiilor trigonometrice........................................................................38

9.Cercul trigonometric...........................................................................................39

10. COMUNICAREA INFORMAŢIILOR ŞI EVALUAREA LOR

ÎN SISTEM INFORMATIZAT......................................................................................42

11. Componentele inteligentei matematice...........................................................52

12.Bibliografie........................................................................................................57
4
5
 1.STATISTICA DESCRIPTIVĂ ÎN BIOLOGIE ŞI
AGRONOMIE
1.1.INTRODUCERE
Matematica a câştigat şi şi-a menţinut o poziţie
excepţională între ştiinţe pentru că rezultatele sale sunt obţinute
dintr-un număr mic de axiome (mai mult sau mai puţin evidente)
printr -un lanţ de raţionamente. Deoarece e bazată pe o logică
impecabilă, matematica furnizează ştiinţelor natural un grad înalt
de securitate (şi claritate) care altfel nu poate fi atins. Din acest
motiv, tratarea riguros matematică a acestora este de dorit şi se
realizează ori de câte ori e posibil. Mai mult decât atât,
matematica este un mijloc de comunicare între oameni de ştiinţă
şi ingineri de diverse specialităţi, Ca rezultat, dacă o anumită
ramură a ştiinţei este prezentată în formă riguros matematică,
accesibilitatea şi audienţa ei sporeşte. (I. D. Mayergoyz,
Mathematical Models of hysteresis and their applications,
Elsevier Science Inc.New York, 2003)
Deşi dezvoltarea biologiei nu a fost influenţatǎ în mod
esenţial de dezvoltarea matematicii, în ultimele decenii este
recunoscută importanţa completării studiului descriptiv al unor

6
fenomene sau mecanisme biologice cu aspecte legate de
prelucrarea şi interpretarea datelor obţinute.
Cea mai avansată formă a folosirii matematicii în biologie
este biologia matematică. Ea îşi propune modelarea matematică a
proceselor biologice şi studiul modelelor folosind metode
specifice matematicii.
Pentru construirea şi validarea modelelor matematice se
pot folosi cercetări statistice.
Statistica dezvoltă tehnici şi proceduri de înregistrare,
descriere, analiză şi interpretare a datelor experimentale sau a
rezultatelor obţinute din observarea unui proces social, economic,
biologic etc.,precum şi vizualizarea datelor folosind softuri
dedicate acestui scop. Cunoaşterea unor elemente şi principii de
bază ale statisticii este importantă în momentul actual, permiţând
realizarea unor analize corecte a datelor şi evitarea erorilor de
interpretare a acestora. Strâns legată de statistica inferenţială este
teoria probabilităţilor, care furnizează metode şi tehnici pentru
stabilirea unor previziuni (inferenţe statistice) referitoare la
caracteristicile unei populaţii pornind de la rezultatele obţinute
din observarea unui eşantion al acesteia.
Biostatistica (combinaţie de cuvinte între biologie şi
statistică) este aplicarea statisticii într-un număr mare de domenii
ale biologiei.
7
 Biostatistica are drept obiectiv şi fundamentarea teoretică a
proiectării şi controlului experimentelor biologice, mai ales în
medicină şi agricultură, deoarece ea analizează şi interpretează
date concrete şi realizează inferenţe asupra acestora.
Se consideră că principalii beneficiari ai biostatisticii sunt:
- Sănatatea publică (studiul aspectelor epidemiologe,
legate de nutriţie, corelarea stării de sănătate şi proprietăţile
mediului înconjurător, organizarea serviciilor de studiu al
sănătăţii populaţiei)
- Ecologia şi previziunile ecologice (studiul influenţei
diverşilor factori asupra dinamicii populaţiilor)
- Statistica genetică (studiază legătura între variaţiile
genotipului şi ale fenotipului). Studiul genetic al populaţiilor este
folosit în agricultură pentru îmbunătăţirea soiurilor de plante şi
animale, iar în genetica umană studiul statistic ajută la
identificarea cauzelor care influenţează predispoziţia la anumite
afecţiuni)
- Analiza secvenţelor biologice (secvenţe AND, secvenţe
de peptide…)
In cele ce urmează prezentăm unele aplicaţii directe ale
statisticii matematice şi ale teoriei probabilităţilor în descrierea
unor fenomene simple ce apar în biologie şi agricultură.

8
Asocierea celor două domenii beneficiare ale matematicii nu este
întâmplătoare, agricultura fiind în bună măsură biologie aplicată.

12. APLICATII ALE STATISTICII DESCRIPTIVE IN BIOLOGIE

SI IN AGRICULTURA.
Statistica matematicǎ se ocupǎ cu descrierea şi analiza
numericǎ a fenomenelor (sociale, economice, ştiinţifice etc).
Statistica opereazǎ cu date care se pot colecta din surse existente
sau se pot obţine prin observaţii şi studii experimentale.
Datele statistice sunt în fapt observaţii codificate realizate
asupra unei mulţimi de elemente de aceeaşi naturǎ, mulţime care
se numeşte populaţie statisticǎ. O populaţie poate fi finitǎ sau
infinitǎ.
Numǎrul de elemente al unei populaţii finite se numeşte
volumul populaţiei.
Elementele populaţiei (indivizii) sunt purtǎtoare de
informaţii. Indivizii pot fi persoane (de exemplu formând
populaţia unei localitǎţi), agenţi economici, obiecte (de exemplu
mijloacele fixe ale unui agent economic, piese produse sau
comercializate), evenimente (de exemplu operatiuni bancare),
opinii(relative la servicii, calitatea unui produs), etc.
Caracteristica populaţiei este trǎsǎtura comunǎ a
elementelor sale care este supusǎ studiului statistic. In statistica
9
matematicǎ ea este cuantificatǎ prin valori numerice. Deoarece o
caracteristicǎ variazǎ de la individ la individ, ea poate fi
consideratǎ ca o funcţie X : P→R , unde P este populaţia
statisticǎ.
O caracteristicǎ poate fi discretǎ (dacǎ valorile sale
formeazǎ o mulţime finitǎ) sau continuǎ (în cazul când
caracteristica poate lua orice valoare realǎ). De exemplu,
caracteristica ce indicǎ numǎrul de piese defecte din fiecare lot
este o discretǎ, în timp ce profitul unei firme sau volumul
încasǎrilor pot fi interpretate ca şi caracteristici continue.
Un fenomen deosebit de important este cuantificarea
fenomenelor sociale, adicǎ transpunerea în limbaj numeric a
caracteristiclor acestor fenomene pentru a înlesni compararea,
analiza şi sinteza lor, precum şi pentru a face prognoze asupra lor.
Problema cuantificǎrii fenomenelor sociale este o
problemǎ de bazǎ a ştiinţelor sociale, în condiţiile creşterii
exigenţelor faţǎ de determinǎrile ştinţifice ale acestora.
Existǎ fenomene sociale mǎsurabile prin natura lor, de
exemplu fenomenele demografice, fenomenele economice,
diverse fenomene politice sau culturale.
Fenomenele sociale mǎsurabile cu aproximaţie se referǎ în
special la opiniile şi comportamentele colectivitǎţilor umane. În
acest caz mǎsurarea nu poate fi efectuatǎ decât prin compararea
10
intensitǎţilor cu care se manifestǎ acestea la diverse persoane,
adicǎ prin realizarea unei scǎri de mǎrimi numitǎ scalogramǎ.
Un exemplu de scalogramǎ care reprezintǎ intensitatea
opiniilor este cea care conţine trei niveluri: cu totul de acord, de
acord, nu sunt de acord.
Statistica matematicǎ opereazǎ cu fenome cuantificabile
numeric, deci fiecǎrui element al unei scalograme i se asociazǎ
un numǎr.
Demersul statistic are douǎ niveluri: descrierea statisticǎ
(statistica descriptivǎ) şi inferenţa statisticǎ (statistica
inferenţialǎ).
Statistica descriptivǎ se ocupǎ cu înregistrarea, gruparea,
prelucrarea şi prezentarea datelor obţinute prin investigaţie şi pe
aceastǎ bazǎ descrie fenomenul studiat. În studiul statistic
descriptiv toate elementele populaţiei sunt luate în consideraţie.
Scopul statisticii descriptive este îndepǎrtarea detaliilor
neimportante şi focalizarea atenţiei asupra unor aspecte de interes
şi anume:
- precizarea valorii în jurul cǎreia sunt centrate datele
- descrierea împrǎştierea acestora în jurul valorii centrale
- vizualizarea datelor cu ajutorul histogramelor
- analiza corelaţiei între fenomene

11
 Statistica inferenţialǎ are ca obiect de studiu investigarea
prin sondaj: din întreaga populaţie se selecteazǎ un eşantion
reprezentativ asupra cǎruia se fac mǎsurǎtori sau observaţii legate
de o anumitǎ caracteristicǎ a populaţiei. Pe baza rezultatelor
obţinute se fac inferenţe statistice (adicǎ se formuleazǎ concluzii)
asupra parametrilor populaţiei. Statistica inferenţialǎ foloseşte
deci informaţia rezultatǎ din studierea unui eşantion pentru a
obţine concluzii referitoare la întraga populaţie din care a fost
selectat eşantionul. Aceste concluzii nu sunt de tip determinist, ci
se obţin folosind metode şi tehnici ale teoriei probabilitǎţilor,
teorie ce conţine mecanisme de mǎsurare şi analizǎ a
incertitudinii legate de evenimentele viitoare. Aceastǎ
incertitudine este exprimatǎ cu ajutorul nivelelor de încredere.
In realizarea unei cercetǎri statistice se parcurg de obicei
urmatoarele etape:
- colectarea datelor care se realizeazǎ prin metode
specifice obiectivului şi condiţiilor cercetǎrii. In funcţie de tipul
de analizǎ folosit (descriptivǎ sau inferenţialǎ) se foloseşte
întreaga populaţiei sau doar un eşantion.
- procesarea datelor înseamnǎ cuantificarea lor numericǎ
şi obţinerea seriilor de date.
- analiza datelor se realizeazǎ prin metode şi tehnici
specifice statisticii matematice. Aceastǎ etapǎ necesitǎ o
12
cunoştere profundǎ a filosofiei ce stǎ în spatele fiecǎrei metode
deoarece este posibil sǎ se obţinǎ rezultate nesemnificative
statistic atunci când ipotezele de lucru sau condiţiile de aplicare a
metodelor nu sunt îndeplinite.
-interpretarea rezultatelor este diferitǎ în statistica
descriptivǎ şi în cea inferenţialǎ. In primul caz se obţin informaţii
concrete şi clare despre populaţia studiatǎ, în al doilea caz
validarea rezultatelor obţinute este realizatǎ prin compararea cu
ce se ştia sau se bǎnuia în domeniul respective. In unele situaţii
analiza statisticǎ dezvǎluie corelaţii între fenomene, legǎturi care
ar fi fost greu sau chiar imposibil de observat fǎrǎ eficientul
mecanism statistico-matematic.
In momentul de fatǎ existǎ o vastǎ informaţie statisticǎ la
nivel global, datoratǎ în principal dezvoltǎrii continue a
tehnologiei calculatoarelor. Realizarea şi folosirea corectǎ a
bazelor de date reprezintǎ o preocupare importantǎ în mediul
economic si nu numai. Soft-urile statistice joacǎ un rol important
în analiza datelor. Ele îmbinǎ proceduri statistice clasice şi
moderne cu tehnici de graficǎ interactivǎ. Multe soft-uri au douǎ
versiuni: una profesionalǎ şi una academicǎ.

1.2.1. Serii de date şi distribuţii de frecvenţe

Considerǎm o populaţie statisticǎ P finitǎ de volum N
pentru care o caracteristicǎ C este codificatǎ de
13
 valorile numerice x1, x2 ,..., xN , nu neapǎrat diferite.
Sirul finit de numere se noteazǎ
X : x1, x2 ,...., xN
şi se numeşte serie de date.
Exemplu: X : 0,1,0,0,2 este o serie de date care poate fi
interpretatǎ o funcţie X :{a,b,c,d,e}→{0,1,2}, unde X (a)= 0 , X
(b) =1, X (c)= 0 , X (d ) = 0 , X (e)= 2 .
In acest caz populaţia este P ={a,b,c,d,e}. Deoarece
identitatea indivizilor din populaţie nu este interesantǎ din punct
de vedere statistic, aceasta este neglijatǎ în etapele urmǎtoare.

1.2.2. Reprezentări grafice

Graficul corespunzǎtor unei serii statistice se numeşte
diagramǎ. Cazul seriilor pentru care caracteristica este mǎsuratǎ
cantitativ (şi exprimatǎ prin numere reale) se întâlnesc în mod
current urmǎtoarele reprezentǎri grafice:
- reprezentarea cu segmente vericale:
- histograma cu bare
- poligonul frecvenţelor
- reprezentarea cu sectoare circulare
a) Reprezentarea cu segmente verticale (histograma cu
segmente) se foloseşte pentru serii cu un numǎr redus de date, de
obicei numere întregi.
14
 b) Histograma cu bare se foloseşte pentru seriile cu un
numǎr mare de date ce nu sunt neapǎrat numere întregi.
c) Poligonul frecventelor se obţine unind vârfurile
segmentelor verticale în cazul reprezentării cu segmente
d) Reprezentarea cu sectoare circulare este folosită pentru
obţinerea rapidă a unei viziuni globale asupra importanţei
relative a diverselor clase ale statisticii, interpretarea lor fiind
uşurată de colorarea diferită a diverselor clase. In general această
reprezentare este folosită pentru seriile cu un număr mic de clase.
e) Reprezentarea polară se foloseşte atunci când
caracteristica statistică prezintă o anumită periodicitate. De
exemplu date inregistrate calendaristic (numarul de nasteri
inregistrate în fiecare lună) sau date referitoare la aspecte
geografice (intensitatea vântului ce bate din anumite direcţii).
Ea se construieşte astfel: pe semidrepte cu aceeaşi origine
şi care impart planul într-un număr de sectoare egale (acest
număr se stabileşte în funcţie de caracterul seriei statistice) se
consideră segmente ce pornesc din origine, proporţionale cu
frecvenţele absolute ale claselor şi se unesc extremităţile acestor
segmente. Se obţine un poligon închis în care clasele cu frecvenţă
mai mare sunt reprezentate prin vârfuri aflate la distanţă mai
mare faţă de origine.

15
1.2.3. Indicatori statistici

1.2.3.1. Indicatori de poziţie (de nivel, de localizare)

a) media aritmeticǎ
Media aritmetică este sensibilă faţă de valorile extreme ale
seriei, ea devenind nereprezentativă dacă termenii seriei sunt
foarte împrăstiaţi. Omogenitatea colectivităţii este o condiţie a
reprezentativităţii, pentru orice tip de mărime medie.
b) media armonicǎ
Media armonică este influenţată de prezenţa valorilor
individuale mici şi de frecvenţa acestora.
Media armonică se utilizează pentru exprimarea tendinţei
centrale în funcţie de scopul cercetării şi mai ales în funcţie de
natura obiectivă dintre valorile variabilei numerice observate.
In economie este folositǎ la calculul productivitǎţii, pentru
calculul indicelui (sintetic) al preţurilor mărfurilor şi tarifelor
serviciilor (care sintetizează indicii individuali ai acestor preţuri
şi tarife).
c) media geometricǎ
Media geometrică este folosită mai rar ca indicator
statistic, îndeosebi când termenii prezintă o evidentă concentrare
către valorile cele mai mici sau când se urmăreşte să se acorde o
importanţă deosebită valorilor individuale reduse.

16
 Dacă cel puţin o valoare individuală este nulă sau
negativă, calculul mediei geometrice este lipsit de sens. Ea nu
poate fi folosită dacă în cadrul seriei există cel puţin un termen
negativ, deoarece expresia devine imaginară.
Media geometrică mai este denumită şi medie de ritm,
fiind folosită pentru calculul ritmului mediu de crestere. Un
exemplu de folosire a mediei geometrice ca indicator statistic
este dat în exemplul următor:
d) mediana seriei de date
Mediana este o valoare ce caracterizeazǎ “centrul” seriei
de date. În cazul când N este par mediana nu este obligatoriu
valoare a seriei de date.
Are proprietatea cǎ suma frecvenţelor valorilor mai mici
ca me este egalǎ cu suma frecvenţelor mai mari ca me.Este
utilizatǎ în studiul fertilitǎţii, mortalitǎţii, determinarea duratei de
viaţǎ.
e) modul (moda sau dominanta) este valoarea cu cea mai
mare frecvenţǎ de apariţie (care este la modǎ). Existǎ repartiţii
unimodale (cu un singur mod), bimodale (cu douǎ moduri) etc.
Valoare modală este influenţată de mărimea valorilor din
centrul seriei (la distribuţiile unimodale) sau din centrul
îngrămădirii de observaţii (la distribuţiile plurimodale). Celelalte
valori nu au nici o influenţă asupra ei. Distribuţiile bimodale (cu
17
două frecvenţe maxime) reprezintă o situaţie rar întâlnită, care
impune separarea unităţilor colectivităţii în două distribuţii de
frecvenţe.

1.2.3.2. Indicatorii variaţiei (împrǎştierii)

Indicatorii tendinţei centrale nu dau nici o explicaţie
asupra împrăstierii, respectiv a modului în care termenii seriei se
abat între ei sau de la medie. Astfel, apare necesitatea calculării
unor noi indicatori care rezolvă:
- verificarea reprezentativităţii mediei ca valoare tipică a
seriei de distribuţie;
- verificarea gradului de omogenitate al seriei;
- verificarea sistematizării informaţiilor prin gruparea
statistică;
- caracterizarea gradului si formei de variaţie a unei
variabile statistice.
Aceşti indicatori care dau o caracterizare precisă a unei
serii statistice prin care se poate cunoaşte variaţia valorilor
individuale (cum se grupează aceste valori în jurul valorii medii,
dacă sunt apropiate sau îndepărtate de această valoare), se
numesc indicatorii variaţiei. Ei sunt:
a) amplitudinea este diferenţa dintre cea mai mare şi cea
mai micǎ valoare a seriei de date ( sau a distribuţiei de frecvenţe)
18
 b) abaterea medie absolutǎ
c) varianţa (dispersia)
d) abaterea medie pǎtraticǎ (standard)
Dispersia este un indice de variaţie ce dă indicaţii privind
împrăştierea valorilor seriei în jurul valorii medii. Cu cât este mai
mică dispersia, cu atât valorile seriei statistice se grupează mai
mult în jurul valorii medii. In acest caz media este un indicator
statistic relevant pentru studiul seriei. O dispersie mare arată că
elementele eşantionului au o împrăştiere mare şi valoarea medie
nu dă informaţii relevante despre serie.Dispersia este influenţată
de mărimea valorilor din seria de date. Dacă valorile sunt mari,
dispersia poate fi si ea mare, dar cazul seriilor de date cu valori
mici dispersia poate avea valori mici chiar dacă datele nu sunt
grupate în jurul mediei. De aceea, pentru studiul împrăştierii se
foloseşte coeficientul de variaţie care nu este influenţat în mod
esenţial de mărimea termenilor seriei de date.
e) coeficientul de variaţie
Coeficientul de variaţie are valori cuprinse în intervalul
[0,1] . El este cel mai sintetic indicator al împrăştierii.Cu cât
coeficientul de variaţie e mai aproape de 0, cu atât seria este mai
omogenǎ şi media este mai reprezentativǎ. Dacǎ este mai
apropiat de 1, împrǎştierea valorilor este mare şi media nu este
un indicator reprezentativ.
19
 Practica utilizării coeficientului de variaţie a stabilit pragul
de trecere de la starea de omogenitate la cea de eterogenitate: În
literatura de specialitate se avansează nivelul de 35 - 40 % ca
limită maximă admisibilă pentru coeficientul de variaţie.
• Dacă CV ≤ 0.35 , populaţia este omogenă şi media este
un indicator relevant.
• Dacă CV > 0.35 , populaţia este eterogenă şi media nu
este un indicator relevant
In analizele financiare coeficientul de variaţie este o
mǎsurǎ a riscului relativ.

1.3. Studiul statistic al legăturii dintre fenomene.

Elementele unei populaţii pot avea diverse caracteristici,
fiecare determinând anumite variabile aleatoare X,Y,…,acestea
având fie un caracter determinist, fie un caracter întâmplător
(stochastic) iar între ele putând exista anumite legături.
Legăturile dintre caracteristicile unei populaţii pot fi foarte
strânse, exprimate prin funcţii y=f(x),numite funcţionale.
Există însă şi legături în care intervin numeroşi factori
sistematici şi accidentali care fac ca două sau mai multe însuşiri
(caracteristici) să varieze în strânsă concordanţă (nu însă în sens
funcţional). Între acestea sunt legăturile dintre fenomenele si
procesele economice care apar ca legături statistice(stochastice),
20
a căror particularitate este faptul că rezultatul este determinat ca
urmare a influenţei unui ansamblu de factori. Legăturile statistice
se manifestă, ca tendinţă valabilă numai la nivelul
populaţiei.Dependenţa de acest tip are caracter întâmplător şi se
numeşte dependenţă stochastică sau corelaţie.
In cele ce urmează vom considera fenomene descrise cu
ajutorul seriilor de date (exprimate prin numere reale)
sistematizate cu ajutorul distribuţiilor de frecvenţe (numite şi
variabile statistice).
Există două aspecte ale studiului dependenţei stochastice
între fenomene: analiza de corelaţie şi analiza de regresie.
Analiza de corelaţie studiază comportarea fiecărei
variabile în funcţie de valorile celorlalte variabile, precum şi
măsura dependenţei dintre variabilele considerate. Se analizează
dacă tendinţa ascendentă a unei variabile implică o tendinţă
ascendentă sau descendentă la cealaltă, sau nici o tendinţă.
Rezultatele se exprimă prin coeficientul de corelaţie sau
prin raportul de corelaţie.
Analiza regresiilor constă în determinarea funcţiei de
regresie între două variabile. In ipoteza existenţei unei legături
între variabile se pot prognoza valorile uneia în raport cu valorile
celeilalte folosind funcţia de regresie.

21
 In paragrafele următoare va fi studiată legatura directă
între serii de date (care generează variabilele statistice) care
descriu anumite caracteristici ale unei populaţii.
Pentru simplificare le vom nota
X : x1, x2 ,..., xn , respectiv Y : y1 , y2 ,..., yn .
3.1. Analiza corelaţiilor
Prin corelaţie simplă se înţelege legătura reciprocă dintre
două variabile X şi Y ale unei populaţii.
Corelaţiile dintre variabile prezintă mare importanţă,
deoarece cunoscând variaţia unei însuşiri putem trage concluzii
asupra însuşirii sau însuşirilor de care aceasta este legată, fără a
recurge la determinări directe.
Corelaţia poate fi pozitivă, atunci când valorile celor două
variabile cresc sau descresc în acelaşi timp, sau negativă, atunci
când valorile unei variabile cresc, iar cele ale celeilalte variabile
descresc.
Metodele cele mai simple de constatare a unei corelaţii
sunt metoda grafică sau graficul de corelaţie (corelograma) şi
tabela de corelaţie.

22
23
DESFÃŞURAREA ACTIVITÃŢII
24
 DESFÃŞURAR FORMA DE
TIM METODE ŞI
MOMENTE EA ORGANIZA EVALUARE
P PROCEDEE
LE LECŢIEI ACTIVITÃŢII RE
Se asigurã
I. Moment cadrul optim
organizator 1’ necesar
ic desfãşurãrii
orei.
Se notează
absenţii.
Verificarea
Se verificã
prin sondaj
tema
II. Captarea a temei
6’ cantitativ,se exerciţiul individual
atenţiei pentru
rezolvă la
acasă;
tablă
exerciţiile cu
dificultăţi.
III. 4’ Sunt conversaţia frontal Aprecierea
Verificarea reamintite explicaţia răspunsuril
reţinerii cunoştinţe or primite.
teoriei legate de
numere
complexe
scrise sub
formă
trigonometric
ă (prezentare
Powerpoint):
- modulul şi
argumentul
redus al unui
nr.
complex ,
forma
trigonometric
ă a unui nr.
complex

25
 DESFÃŞURAR FORMA DE
TIM METODE ŞI
MOMENTE EA ORGANIZA EVALUARE
P PROCEDEE
LE LECŢIEI ACTIVITÃŢII RE
- operaţii cu
nr. complexe
( înmulţirea ,
ridicarea la
putere ,
împărţirea )
IV. Elevii rezolvã
Verificarea exerciţiile din munca
Lucrare
posibilităţil 20’ fişa de independe individual
scrisă
or de de lucru ntã
aplicare
Se comunică Aprecierea
V.Notarea 19’
nota şi se Explicaţia individual răspunsuril
elevilor
motivează or
scrise
Se noteazã
pe tablã
tema de
cãtre
VI.Tema de profesor şi VI.Tema de
casă se dau casă
indicaţii.
Elevii îşi
noteazã
tema pe
caiete.

26
 Fişă de lucru – Funcţia bijectivă

NR 1

1. Precizaţi care din funcţiile f : RR , ale căror grafice sunt cele de mai jos ,
este
injective :

2. Stabiliţi care din funcţiile date prin diagramele cu săgeţi este surjectivă :

3. Să se studieze injectivitatea următoarei funcţii : f : Z Z , f(x) = 3x + 5

4. Să se studieze surjectivitatea următoarei funcţii : f : R R , f(x) = 2x + 5

27
 2x + 1 , x > 1

5. Să se studieze bijectivitatea următoarei funcţii : f : R R , f(x) =

x , x 1

6. Să se determine inversa următoarei funcţii : f : R \ {1} R \ {2} , f(x) =

2x  1
x 1

Puncte : 1) 1,25 p ; 2 ) 1,25 p ; 3) 1,75 p ; 4) 1,75 ; 5) 2 p ; 6) 1p ;

total
10 puncte

1 p din oficiu

Fişă de lucru – Forma trigonometrică a unui număr complex

NR 1

1. Să se scrie sub formă trigonometrică , numerele complexe :

a) z = 12 ; b) z = -4i ; c ) z = 4 + 4 i ; d ) z = - 1 - i ;

2. Să se rezolve ecuaţiile : a) z4 = 2+ 2 i ; b) z12 – 3 z6 – 4 = 0

3. Fie numerele complexe : z1 = 2 + 2 i şi z 2 = - 1 - i .

20
Să se determine forma trigonometrică a numerelor z1  z 2 şi z1
,precizând modulul şi argumentul lor .

28
Puncte : 1) 4p

2) 3p total 10 puncte

3) 2p
1 p din oficiu

Fişă de lucru – Forma trigonometrică a unui număr complex

NR 2

1) Să se scrie sub formă trigonometrică , numerele complexe :

a) z = -10 ; b) z = 5i ; c ) z = 1 - i ; d ) z = - 2 + 2i ;

2) Să se rezolve ecuaţiile : a) z7 = -1 - i ; b) z9 +3 z3 +2 = 0

3) Fie numerele complexe : z1 = - 1 - i şi z 2 = - 2 +2 i .

z1
Să se determine forma trigonometrică a numerelor z1  z 2 şi ,
z2
precizând modulul şi argumentul lor .

Puncte : 1) 4p

2) 3p total 10 puncte

4) 2p
1 p din oficiu

29
 2. Trigonometria.Definitie
Trigonometria (din limba greacă τρίγωνος trígonos =
triunghiular si μέτρον métron = masura) e o parte a matematicii
care studiaza unghiuri, triunghiuri si funcţii trigonometrice
precum sinusul, cosinusul si tangenta. Unii matematicieni
considera trigonometria o subdiviziune a geometriei iar altii o
stiinta matematica distincta.

3.Istorie
Originea trigonometriei se considera a fi in cultura antica
din Egipt, Babilon si Valea Indului, acum mai mult de 3000 de
ani. Matematicienii indieni au fost pionerii calculului algebric, cu
aplicatii in astronomie si in trigonometrie. Lagadha e unicul
matematician cunoscut care a utilizat geometria si trigonometria
pentru astronomie in cartea sa Vedanga Jyotisha, cu toate ca
multe din lucrarile sale au fost distruse de catre invadatorii Indiei.

Matematicianul grec Hipparchus a compilat un tabel

trigonometric pentru triunghiuri in circa 150 î.Hr.. Un alt
matematician grec, Ptolemeu (circa 100 î.Hr.) a continuat sa
dezvolte calculul trigonometric.

Savantul Shia Musulman Nasir al-Din Tusi a fost probabil

primul care a considerat trigonometria ca o disciplina matematica
distincta si a fost primul care a descris sase cazuri ale unui
triunghi dreptunghic in trigonometria sferica.

Matematicianul de origina silesa Bartholemaeus Pitiscus a

publicat o lucrare importanta in trigonometrie in anul 1595 si a
introdus cuvantul in limbile franceza si engleza.
30
 4.In prezent
Exista un numar enorm de aplicatii pentru trigonometrie. O
importanta speciala detine tehnica de triangulaţie care este
utlizata in astronomie pentru a masura distanta pana la stelele
apropiate, in geografie pentru a masura distantele intre repere
terestre si in sisteme de satelit pentru navigatie (maritima, in
aviatie si in spatiul extraterestru). Alte domenii care utilizeaza
trigonometria sunt: muzica, acustica, optica, statistica, biologia,
farmaceutica, chimia, oceanografia, ingineria si multe altele.

5.Functii trigonometrice

Definitia functiilor trigonometrice se bazeaza pe rapoarte

intre laturi ale unui triunghi dreptunghic plan. Intr-un astfel de
triunghi, latura cea mai lunga, opusa unghiului drept, se numeste
ipotenuza, iar laturile care formeaza unghiul drept se numesc
catete.
In triunghiul dreptunghic, sinusul unui unghi ascutit este
definit ca raportul dintre lungimea catetei opuse si lungimea
ipotenuzei. Similar, cosinusul unui unghi ascutit este raportul
dintre lungimea catetei alaturate si lungimea ipotenuzei:

31
 Acestea sunt cele mai importante functii trigonometrice;
alte functii pot fi definite ca diferite rapoarte ale laturilor unui
triunghi dreptunghic, dar pot fi exprimate in termeni de sinus si
cosinus. Acestea sunt tangenta, cotangenta, secanta, si cosecanta:

Definitiile anterioare se aplica doar la unghiuri intre 0 si 90

grade (0 si π/2 radiani). Utilizand cercul unitate (un cerc cu raza
de lungime 1) ele pot fi extinse la toate argumentele, pozitive si
negative.

Functia sinus
1. Sinusul lui αnotat sin α este ordonata punctului Mα .
2.Functia sinus este functia definita pe R cu valori in R
prin care  α apartine lui R I se asociaza un numar yα notat
sinα.

PROPRIETATI :
1. –1<=sinα<=1
2.Formula fundamentala a trigonometriei :
sin2α+cos2α=1 => sin    1  cos 2 

3.Functia sinus este o functie periodica de perioada 2kπ

unde k apartine lui Z sin (α+2kπ) =sinx

32
 4.Functia sinus este o functie impara adica sin(-x)=
-sin(x)
5. Semnul functiei sinus
Cadranul I II III IV
Functia + + - -
sinus

6. Monotonia functiei sinus

Cadranul I II III IV
Functia
sinus

Functia cosinus

1. Cosinusul lui α notat cosα este abscisa punctului Mα .

2.Functia cosinus este functia definita pe R cu valori in R
prin care  α apartine lui R I se asociaza un numar xα notat
cosα.
PROPRIETATI :
1.–1<=cosα<=1
2.Formula fundamentala a trigonometriei :
sin2α+cos2α=1 => cos   1  sin 2 
3.Functia cosinus este o functie periodica de perioada
2kπ unde k apartine lui Z cos(α+2kπ) =cosx

4. Functia cosinus este o functie para adica cos (-x)=

cos(x)

5. Semnul functiei cosinus

Cadranul I II III IV
33
 Functia + - - +
cosinus
6. Monotonia functiei sinus
Cadranul I II III IV
Functia
cosinus

Functia tangenta

1. Tangenta unui unghi α notata tgα este raportul dintre sinusul

unghiului α si cosinusul acestuia.
sin 
tg 
cos    
    (2k  1) | k  Z 
 2 
PROPRIETATI :

1. Functia tangenta este o functie periodica de perioada kπ

tg(α+kπ) =tgα pt. oricare α apartine lui R din care scadem

  
(2k  1) , k Z 
 2 
2. Functia tangenta este o functie impara tg(-x)=-tg(x)
3. Semnul functiei tangenta
Cadranul I II III IV
Functia + - + -
tangenta
34
4. Functia tangenta este strict crescatoare pe intervale de forma
  
 ; 
 2 2

35
 Functia cotangenta

1. Cotangenta unui unghi α notata ctgα este raportul dintre

cosinusul unghiului α si sinusul acestuia.
cos 
ctg     k | k  
sin 
PROPRIETATI :

1. Functia cotangenta este o functie periodica de perioada kπ

ctg(α+kπ)=ctgα
unde oricare α apartine lui R|{kπ| k apartine lui Z}

2. Functia cotangenta este o functie impara ctg(-x)=-ctg(x)

3. Semnul functiei cotangenta
Cadranul I II III IV
Functia + - + -
cotangenta

4. Functia cotangenta este strict descrescatoare pe intervale de

forma (o;π)

6.Relatii trigonometrice
Exista o serie de alte relatii intre elementele (laturi,
unghiuri) triunghiurilor oarecare, relatii care, folosind functii
trigonometrice, permit calculul unui element necunoscut atunci
cand se cunosc altele. Astfel de relatii sunt de exemplu teorema
sinusurilor si teorema cosinusului.

36
 ,

Teorema sinusurilor
Daca laturile unui triunghi oarecare sunt a, b si c si
unghiurile opuse acestor laturi sunt A, B si C, atunci teorema
sinusurilor enunta:

echivalenta cu:

unde R este raza cercului circumscris triunghiului.

Teorema cosinusului

4. Functia cotangenta este strict descrescatoare pe

intervale de forma (o;π)

37
 7. Masurarea unghiurilor

Unitatile de masura pentru unghi sunt diviziuni ale

cercului.

Gradul sexagesimal (10)=a 360-a parte din masura unui cerc;

Minutul sexagesimal (1’)= 1/60*10 10=60’;
Secunda sexagesimala (1”)=1/60*1’=1/3600*10.
Gradul centesimal (1g) este a 400-a parte din masura unui cerc.

Radianul=masura unui arc de cerc de raza R a carui lungime este

egala cu R.
Lcerc=2πR (R>0,raza)
1 rad=masura unui unghi la centru notat ABC care subintinde un
cerc AB de lungime R.
Functia de masurare in radiani a unghiurilor si respective a
arcurilor de cerc se noteaza cu “µ” (miu)
Masura in radiani a unui cerc este: 2π rad
π=3,1415926535…
Relatia de transformare a gradelor sexagesimale in radiani:
(1) α=π/1800*n0
(1’) n0=1800/π*α
(2) 1 rad=57017’44’’

8.Valorile functiilor trigonometrice

α 00 300 450 600 900

sin α 0 1

cos α 1 0

38
 tg α 0 1 /

ctg α / 1 0

α rad 0    2
6 4 3

9.Cercul trigonometric
CERC TRIGONOMETRIC (circulus), cercul cu raza egala
cu unitatea, pe care s-a stabilit o origine A (de la care se face
masurarea arcelor) si un sens (de obicei antiorar). E: unit circle
(O.M.).

B (0, 1)
y
M(x,y)

A’(-1,0) )α A(1,0)
O N x

B’ (0, -1)

ΔONM – triunghi dreptunghi

39
 B (0, 1)
y

M(cosα, sinα)
A’(-1,0) )α A(1,0)
O N x

B’ (0, -1)

Punctul M se deplaseaza pe cerc in sens invers acelor de

ceasornic, sensul numindu-se sems trigonometric sau sens direct.
Pe masura ce M se misc ape cerc valoarea α creste,
modificandu-se astfel si coordonatele punctului M.
M=A , α = 0 cos 0= 1
sin 0= 0

M=B , α = cos = 0

sin = 0

M = A’ , α = cos = -1

40
 sin =0

M = B’ , α = cos =0

sin = -1

Cercul trigonometric este impartit de axele de coordonate

in 4 regiuni numite cadrane.

Cadranul I
α (00 900)

α (00 )

Cadranul II
α (900 1800)

α ( )

Cadranul III
α (1800 2700)

α ( )

Cadranul IV
α (2700 3600)

41
 α ( )

10. COMUNICAREA INFORMAŢIILOR ŞI

EVALUAREA LOR ÎN SISTEM INFORMATIZAT

Se întamplă adesea ca un copil, care e foarte degajat în

mod obişnuit, pus într-o situaţie cu mare încărcătură emoţională
să se blocheze sau să comunice cu greutate : să-şi uite poezia la
serbare, să plângă, să nu-şi poată controla gesturile, să i se
accelereze respiraţia. Comunicarea nonverbala e foarte
importantă : o îmbrăţişare, o mângâiere, o bătaie pe umăr,semnul
victoriei sunt tot atătea semne nonverbale pe care copilul le
traduce în manifestări de încredere si respect, la fel încurajările
scurte care întăresc comportamentul, amplifică efortul de învăţare

42
: „aţa, bine, mai încearcă, eşti pe aproape, asta e, bravo, aşa te
vreau”.

I.T. Radu evidenţiază următoarele caracteristici ale

evaluării:

- este un act de cunoaştere specifică a unor fenomene sau

rezultate pentru ameliorarea lor, pentru a influenţa situaţia şi a o
regla;

- adună date necesare pentru fundamentarea unor decizii

de îmbunătăţire;

- presupune prelucrarea acestor informaţii cantitativ şi

calitativ;
- raportează rezultatele la diverse criterii, norme pentru
valorizare;
- produce un efect anticipativ privind evoluţia activităţii
sistemului.
Am ales această afirmaţie, deoarece înglobează
caracteristicile evaluării şi ce înseamnă evaluarea în perspectiva
strategiilor diferenţiate de predare-învăţare. Este foarte
importantă evaluarea în procesul didactic, deoarece reflectă
modul în care s-a reuşit atingerea obiectivelor educaţiei, eficienţa
mijloacelor şi factorilor educaţiei, eficienţa resurselor şi

43
instituţiilor în educaţie, indică succesul sau insuccesul, reuşita
sau nereuşita, progresul sau regresul, eficacitatea sau
ineficacitatea, adaptarea sau inadaptarea.
Arta de a comunica nu este un proces natural ori o abilitate
cu care noi ne nastem. Noi invatam sa comunicam . De aceea
trebuie sa studiem ce invatam ca sa putem folosi cunostintele
noastre mai eficient. Orice comunicare implica creatie si schimb
de intelesuri. Aceste intelesuri sunt reprezentate prin „semne” si „
coduri” . Se pare ca oamenii au o adevarata nevoie sa „citeasca”
intelesul tuturor actiunilor umane. Observarea si intelegerea
acestui proces poate sa ne faca sa fim mai constienti referitor la
ce se intampla cand comunicam. Randamentul comunicarii
didactice nu se reduce la formularea continuturilor verbale. Daca
prin componenta verbala se exprima un anumit continut in
acelasi timp, prin componenta para si nonverbala se exprima
atitudini. Prin orientarile lor atitudinale, pozitive, neutre sau
negative, cadrul didactic si elevul potenteaza sau franeaza
comunicarea sau anuleaza efectele continutului didactic. Acest
lucru este foarte usor de indeplinit daca sunt respectate cele 10
reguli de aur ale comunicarii:
1. Nu poti sa nu comunici.
2. A comunica presupune cunoastere de sine si stima de sine.
3. A comunica presupune constientizarea nevoilor celorlalti.
44
4. A comunica presupune a sti sa asculti.
5. A comunica presupune a intelege mesaje.
6. A comunica presupune a da feed-back-uri.
7. A comunica presupune a intelege procesualitatea unei relatii.
8. A comunica presupune a sti sa iti exprimi sentimentele.
9. A comunica presupune a accepta conflictele.
10. A comunica presupune asumarea rezolvarii conflictelor.

Comunicarea para si nonverbala pregateste terenul pentru

comunicarea verbala. S-a demonstrat ca informatiile receptionate
pe un fond afectiv pozitiv sunt mai bine retinute, in timp ce un
climat afectiv stresant (frica, neplacere, efort excesiv) faciliteaza
uitarea. O comunicare complexa (verbala, paraverbala si
nonverbala) usureaza indeplinirea unor sarcini diferite prin
realizarea lor concomitenta dar si prin mijloace diferite. Folosirea
multicanalitatii in transmiterea si receptarea mesajului faciliteaza
prelucrarea si retinerea unei mari cantitati de informatii si, in
acelasi timp, sporeste varietatea si atractivitatea actului de
comunicare.
Evaluarea, ca parte esenţială a procesului instructiv-
educativ, urmăreşte rezultatele obţinute de elevi, rezultate ce-i
conştientizează asupra nivelului reuşitei şi succesului şcolar.

45
 În funcţie de rezultatele obţinute de elevi la evaluările
curente, predictive se pot lua decizii de îmbunătăţire a stilului de
predare al profesorului. Profesorul poate să-şi dea seama dacă
metodele pe care le-a utilizat au fost eficiente, dacă stilul lui de
predare este corelat cu nivelul clasei.
Notele sau calificativele obţinute de elevi sunt prelucrate
cantitativ şi calitativ de profesor, ele servesc la o ierarhizare a
elevilor în clasă sau la nivelul şcolii. Se creează competiţie în
clasă, dar şi stres pentru elevi.
Evaluarea se face corect sau nu?
Evaluarea este obiectivă sau subiectivă?
Consider că o evaluare obiectivă se poate face numai prin
teste, lucrări scrise, deoarece atunci când evaluarea se face oral,
profesorul poate deveni subiectiv. Poate apărea influenţarea
negativă asupra notării, cum ar fi: notele mici la alte discipline
determină acordarea de note mai mici decât merită la o altă
disciplină sau notele mai mari la alte discipline determină
acordarea de note mai mari decât merită la altă disciplină, numai
pe motiv că „elevul este bun la toate disciplinele”.Amiciţia sau
antipatia pot influenţa acordarea notelor mai mari (la amiciţie)
sau mai mici (la antipatie).
De asemenea evaluarea corectă, obiectivă cere , dacă
elevul bun nu ştie, să i se acorde nota pe care o merită. Nu
46
trebuie să împărţim elevii în elevi buni şi elevi slabi, elevi
cuminţi şi elevi cu abateri. Strategiile didactice vor fi modificate
permanent în funcţie de colectivul de elevi, instruirea diferenţiată
fiind premisă esenţială în predare.
Este bine să cunoaştem elevii, dar să nu prezicem notele ce
le vom da. Numai situaţia concretă, pregătirea dovedită la
examinare, cu aplicarea criteriilor de notare corectă, sunt
elemente care ne conduc să dăm nota. Preconceperea unei notări
ne denaturează modul de gândire şi acţiune şi ne determină la o
apreciere şi o notare subiective.
Prin implementarea si extinderea programului Sistemul
Educational Informatizat SEI se aduc o serie de schimbari cum ar
fi:
- in primul rand, accesul la informatie atat pentru elevi , cat
si pentru profesori prin folosirea internetului prin extinderea
materialului accesibil ce va da posibilitatea profesorului noi
posibilitati in pregatirea si desfasurarea predarii, oferind
posibilitatea accesului direct la un volum imens de informatie
pentru elevi - informatie mai multa si sisteme mai bune de
cautare. Creeaza insa problema selectarii informatiei si nevoia
precizarii calitatii acesteia. Exista deci o nevoie clara de
indrumare;

47
 - in al doilea rand, comunicarea. Posibilitatile de
comunicare ofera dimensiuni noi predarii si introduce noi modele
pentru invatare. Networking-ul a devenit un cuvant cheie. SEI
ofera si ceva revolutionar: invatarea in retea si la distanta.
- In al treilea rand, SEI determina o organizare alternativa,
flexibila si centrata pe rezultat a programei, care ia in calcul intr-
o mare masura nevoile individuale ale elevilor. Exista acum
posibilitati sporite de alegere si selectare a informatiei in functie
de dezvoltarea personala, ceea ce necesita o motivatie puternica
si disciplina.
- In al patrulea rand, activitatile de predare si invatare nou
aparute, cum ar fi invatarea orientata spre probleme, invatarea
inter-disciplinara, predarea/invatarea diferentiata si
predarea/invatarea experimentala, unde experienta proprie a
elevului este folosita ca punct de plecare. SEI aduce cu sine o
trecere de la abordarea orientata spre predare la cea orientata spre
invatare. Ar fi insa o greseala sa credem ca aceasta se intampla
automat.
Simpla introducere a tehnologiei nu garanteaza aceasta
schimbare. Capitalul uman joaca din nou un rol important, pentru
ca acesta schimbare poate fi obtinuta numai prin introducerea
unor metode de predare/invatare reinnoite.
- Care vor fi efectele asupra elevilor?
48
 - Elevii de astazi trebuie sa fie capabili sa proceseze
informatii complexe, sa rezolve probleme, sa ia decizii si sa se
adapteze situatiilor in continua schimbare. De aceea, invatarea
trebuie sa fie activa, constructiva, creativa si orientata spre
rezultat. SEI este un mijloc care poate ajuta in acest sens; elevii
vor invata facand si descoperind si vor obtine abilitatile necesare
progresiv, de-a lungul procesului de invatare. Este insa clar ca
SEI nu este singurul mijloc prin care se obtin aceste rezultate si
ca nu se ajunge imediat la acestea. SEI ofera posibilitatea elevilor
sa-si extraga cunostintele din surse noi si variate si in mod
special sa schimbe informatii/cunostinte cu altii. Trebuie sa se
evite riscul izolarii elevului si sa se prevada oportunitati pentru
invatarea in grup si colaborarea in cadrul proiectelor. Cu SEI
invatarea se poate face oricand, oriunde si chiar la orice varsta.
Conceptul de motivatie devine mai important si mai relevant.
Clasă „cuminte” sau clasă „dificilă”?
Mergem la clasă şi ne gândim:„Încă o oră la care trebuie
să fac mereu linişte?”.Este o întrebare care ne pune în situaţia de
a ne gândi dacă ceea ce utilizăm la clasă în prezentarea
conţinuturilor corespunde stilului de învăţare al elevilor, dacă
interezează conţinuturile sau dacă prezentarea lor se face
atractiv.De asemena notarea poate fi influenţată negativ de
fenomenul de dezordine, unii profesori fiind exigenţi într-o
49
anumită parte a zilei sau a semestrului sau a anului
şcolar.Rezultatele obţinute de elevi vor fi prelucrate cantitativ şi
calitativ, considerând că predominarea notelor mici se datorează
în mare măsură şi profesorului, care trebuie să-şi adapteze stilul
de predare la colectivul de elevi respectiv.În evaluare se porneşte
de la nivelul cel mai înalt al programei şi în funcţie de acesta se
fac baremurile de verificare, apreciere şi notare, acesta asigurând
o ierarhizare obiectivă a elevilor pe scara de notare.
Evaluarea poate duce la luarea unor decizii de îmbunătăţire
a strategiei folosite de profesor, a stilului de predare, o evaluare
obiectivă, corectă, responsabilă, competentă trebuie să dezvolte
la elevi capacităţi de autoevaluare, autocontrol şi autoapreciere.
Elevii sunt conştientizaţi de cantitatea şi calitatea
cunoştinţelor pe care la posedă, de nivelul şi performanţele
obţinute, de capacităţile intelectuale şi profesionale.
De ce este necesară evaluarea iniţială şi finală?
De obicei, încadrările se realizează pe principiul
continuităţii, fiecare profesor menţinându-şi clasele la care a
predat anul precedent. În acest caz, o evaluare iniţială îl ajută pe
profesor să constate eficacitatea metodelor utilizate în predare şi
utilitatea cunoştinţelor transmise.
Dacă profesorul are o clasă la care nu cunoaşte modul în
care s-au prezentat şi însuşit cunoştinţele, este obligatoriu acest
50
test iniţial, pentru a-şi forma o impresie asupra stilului de
învăţare al elevilor.
Evaluarea finală asigură în schimb feed-back-ul profesor-
elev, deoarece profesorul poate să observe eficacitatea metodelor
sale, randamentul elevilor, chiar să identifice cauzele
perturbatoare care încetinesc sau împiedică însuşirea
cunoştinţelor .
Se recomandă însă evaluarea continuă, formativă, care se
realizează pe parcursul procesului predării-învăţării, educţiei, cu
verificări pe secvenţe mici, programate sau nu, pe obiective
distincte, pentru diagnoză, măsurarea rezultatelor parţiale.
Procesul de învăţământ se îmbunătăţeşte chiar în timpul
desfăşurării, elevii cunoscând obiectivele, rezultatele aşteptate şi
cele obţinute, făcând analize şi soluţionând imediat.Nu clasifică
elevii, ci arată distanţa lor de obiectivele prevăzute, de
necesitatea, calitatea sprijinului acordat, verifică sistematic
progresul lor.
Evaluarea sumativă asigură o apreciere de bilanţ final, pe
obiective, pe conţinuturi asimilate pe eficienţa mijloacelor
Încheiere
Ca o concluzie consider că evaluarea este obligatorie, la
orice nivel de învăţământ, pentru a asigura profesorului o
informare permanentă despre eficienţa strategiei utilizate, dar în
51
condiţiile actuale, de reformă în învăţământ, evaluarea nu mai
trebuie să producă elevilor teamă, stres, frica faţă de reacţia
părinţilor. Evaluarea trebuie să conştientizeze elevii asupra
lipsurilor pe care le au, pentru a-şi îmbunătăţi stilul de învăţare şi
pentru a-şi completa deficienţele pe care le au.
- Ce rol va mai juca profesorul in noul sistem?
- Cred ca este important sa precizam ca tehnologia nu va
inlocui niciodata rolul central al profesorului in procesul de
invatare. Tehnologia poate prelua o parte din sarcinile
profesorului, dar ceea ce face in principal este schimbarea rolului
dascalului. Profesorul nu mai este singura (sau chiar principala)
sursa de informatie. El sau ea devine mai mult un "ghid" pentru
elev. Profesorul va asista si ajuta elevul in conceperea proiectelor
sale individuale. SEI va da profesorilor posibilitatea de a petrece
mai mult timp pentru evaluare, pregatire individuala, conceperea
lectiilor, decat pentru activitati de rutina si va incuraja munca de
echipa a profesorilor

11. Componentele inteligentei matematice

Aceste componente sunt:
- gândirea matematica (ce imprima o receptivitate fata de
acest domeniu si presupune întelegerea rapida a sensului si a
structurii formale a problemei)
52
 - capacitatea de a abstractiza, formaliza si generaliza
materialul matematic
- capacitatea de a releva regula si tipul de solutii
transferabile în rezolvarea problemelor similare
- capacitatea de a întelege limbajul matematic, de a opera
cu simboluri
- capacitatea de a rationa logic si ordonat
- capacitatea de a condensa rationamentele
- gândire operatorie si flexibila (prezenta prin capacitatea
de restructurare permanenta a experientei anterioare, de a
descoperi solutii multiple)
- flexibilitate si plasticitate a gândirii matematice; aceasta
provine din caracterul reversibil si structurat al operatiilor
intelectuale. (Plasticitatea se refera la posibilitatea ca o aceeasi
problema sa poata fi rezolvata tot atât de corect atât intuitiv cât si
printr-un demers logic, abstract)
- capacitate de reprezentare spatiala
- memorie matematica
- cunostinte, priceperi, deprinderi matematice
- atitudinea pozitiva fata de activitatea matematica

Desi se presupune ca, în general, la o populatie oarecare de

dimensiuni normale, distributia aptitudinilor pentru matematica
53
se apropie de distributia normala si ca elevii cu aptitudini scazute
pentru matematica nu pot învata tot atâta sau nu tot atât de
profund ca cei cu aptitudini înalte, unele studii arata ca
performantele pot fi la fel de ridicate atunci când pentru elevii cu
aptitudini scazute beneficiaza de un volum mai mare de instruire
asupra materialului de învatat. J. Piaget spune ca "exista o
anumita categorie de elevi, de altfel foarte inteligenti si care în
alte domenii pot chiar sa dea dovada de o inteligenta superioara,
dar care esueaza mai mult sau mai putin sistematic la
matematica[…] La aceasta problema se da de obicei un raspuns
putin cam facil, vorbindu-se de «aptitudini» pentru matematica.
Dar daca ceea ce am presupus privind raporturile dintre aceasta
forma de cunoastere si structurile operatorii fundamentale ale
gândirii este exact, atunci fie ca aceasta aptitudine se confunda cu
inteligentaînsasi, ceea ce se considera ca nu este exact, fie ca ea
se refera în întregime nu la matematica ci la maniera în care ea
este predata." Piaget arata ca în procesul predarii cunostintelor de
matematica se face apel la un limbaj specific, marcat de un
simbolism accentuat si care solicita din partea celui care încearca
sa si-l însuseasca un anumit nivel de abstractizare. În acest caz,
este foarte posibil ca ceea ce se întelege în mod uzual prin
"aptitudine matematica" sa se refere la întelegerea acestui limbaj

54
sau la viteza de procesare a limbajului de tip matematic si nu la
întelegerea structurilor matematice specifice.
Sunt prezentati urmatorii indici ai aptitudinii matematice:
- însusirea rapida si temeinica a notiunilor de matematica
- efectuarea rapida si prescurtata a lantului de rationamente
si operatii necesare rezolvarii de probleme
- trecerea rapida si usoara de la rationamentul direct la
rationamentul invers în procesul de studiere a materialului
matematic
- transformarea usoara si originala a principiului rezolvarii
de probleme de acelasi tip

Procesul de dezvoltare a aptitudinilor în general –si a

aptitudinii pentru matematica în special- trebuie studiat alaturi de
diferentele individuale si de procesul de învatare a elevului.
Determinând aptitudinea pentru matematica si favorizând
atitudinea pozitiva fata de aceasta în cadrul procesului de
învatare, vom putea prevedea mai usor posibilitatile lor de
dezvoltare. Procesul dezvoltarii aptitudinii fata de matematica
este în strânsa legatura cu cel al dezvoltarii intereselor elevului
pentru acest domeniu. Interesul se concretizeaza cel mai adesea
într-un randament pozitiv, acesta fiind un indicator al existentei
unei aptitudini.El depinde de:
55
 · natura contactului (activ/ pasiv) cu matematica
· metodele de învatamânt folosite de profesor;
· factori de ordin motivational (interese, aspiratii,
perseverenta, satisfactie)
· personalitatea profesorului de matematica si relatia sa cu
elevii;
· factori emotionali.
Exista si un raport invers: prin formarea si dezvoltarea
aptitudinilor matematice are loc o dezvoltare a mecanismelor
psihice care intra în componenta ei. Spre deosebire de alte
aptitudini (de exemplu cea muzicala), cea matematica se
contureaza destul de târziu –mai ales în cazul formelor superioare
ale acestei aptitudini- uneori abia în clasele terminale ale liceului
sau chiar mai târziu. În cursul formarii aptitudinii matematice pot
interveni factori care sa favorizeze sau sa defavorizeze acest
proces; ea se constituie ca rezultanta unui proces de structurare
pe baza potentialitatilor: inteligenta generala care se
„specializeaza” în inteligenta de tip matematic.

56
57
 12. Bibliografie:

1. Bălan V., Matematici Superioare Aplicate, Editura

Universitaria, Craiova, 2007
2. Petrişor E., Probabilităţi şi statistică, Editura
Politehnica, Timişoara 2005
3. Cristea M., Genetica ecologică şi evoluţia, Editura
Ceres, Bucureşti, 1991
4. Ştefănescu D.T.,Călin G., Genetica şi cancerul :
(Elemente de genetică şi patologie moleculară),Editura Didactică
şi Pedagogică Bucureşti, 1996
5. Raicu P. (coordonator), Biologie : Genetică şi
evoluţionism : Manual pentru clasa a XII-a, Editura Didactică şi
Pedagogică Bucureşti, 1998
6. Biji E. M. (coordonator), Statistica managerială a
agentului economic din agricultură, Editura
Ceres, Bucureşti, 1998
7. Howitt D. Cramer D. Introducere în SPSS, Editura
Polirom, 2006
8. http://ro.wikipedia.org/wiki/Trigonometrie

58