Biostatistica și metodologia

cercetării științifice
 Introducere în Biostatistică și
Metodologia Cercetării Științifice.
Tipuri de variabile.
Scale de măsurare a datelor.
Reprezentarea grafică a datelor.
Obiectul de studiu al statisticii

Statistica descriptivă pentru

descrierea datelor cantitative.
Măsurile tendinței centrale.
Măsurile variației.

BIBLIOGRAFIA RECOMANDATĂ: Obligatorie:

1.TINTIUC D., BADAN V., RAEVSCHI E. et al., 2011. Biostatistica și

Metodologia Cercetării Științifice. Suport de curs. Chisinau: Medicina, 344 p.

2. LUMINITA ILIUTA (coordonator), 2017. Informatica medicală și biostatistica

– Curs unic pentru studenți. Editura Umfcd, 244 p.
 Notiuni de baza
STATISTICA - este știința socială care studiază
aspectele cantitative ale fenomenelor sociale de masă
într-o legătură strânsă cu particularitățile lor calitative
în condiții concrete de spațiu și timp.
“Statistica” este de origine latină (status – situaţie sau
stare socială). În Evul Mediu semnifica starea politică
a statului, de unde originea italiană: “stato” – stat şi
“statista” – cunoscător al statului.
Gottfried Achenwall (1719-1772) –părintele statisticii.
În practica ştiinţifică termenul “statistica” a fost acceptat
în sec.XVII, iniţial semnificând “administrarea statului”.
Obiectivul statisticii
Obiectivul statisticii – este de a rezuma și de a analiza
studiile statistice prin parcurgerea următoarelor
etape:
• Observarea statistică - se obțin date și informații
referitor la toate caracteristicile supuse studiului
într-o colectivitate;
• Prelucrarea statistică – datele sunt sistematizate
și se calculează indicatorii statistici, care
caracterizează fenomenul studiat;
• Analiza, interpretarea și prezentarea finală a
rezultatelor – sunt verificate ipotezele, sunt
formulate concluziile și fundamentate deciziile.
 Apariția și dezvoltarea statisticii

Statistica – instrument indispensabil utilizat în scopul

cunoașterii vieții social-economice.

Statistica face parte din cadrul disciplinelor care studiază

fenomenele într-o viziune sistematică, la nivel micro-
și macroeconomic.

Statistica ține de dinamismul structurilor existente și de

factorii care acționează variabil în timp, în spațiu și în
funcție de modul de organizare socială și economică.
Apariția și dezvoltarea statisticii
Rădăcinile istorice ale statisticii sunt:
Statistica practică – în sensul unor înregistrări
sistematice sau izolate, ce pot fi asimilate unor
observări statistice utilizate și azi (încă din mileniile
IV și III Î.e.n.);
Statistica descriptivă – ca disciplină de învățământ și
de fundamentare a statisticii practice(sec.XVI-XVII).
Aritmetica politică și calculul probabilităților – ca bază
conceptuală și ca mod de interpretare a
fenomenelor în statistica modernă (a II-a jumătate a
sec. XVIII).
Noțiuni de bază
Statistica matematică – este partea din statistică care
poate fi considerată ramură a matematicii.

Studiile statistice ale fenomenelor care au un domeniu

concret de investigare li se atașează un atribut
corespunzător ariei de aplicabilitate.

Biostatistica - domeniul statisticii specializat în

studierea fenomenelor biologice și medicale.

Fondatorul biostatisticii este John Graunt (1629-1674)

Noțiuni de bază
BIOSTATISTICA – statistica sanitară, ramură a
statisticii generale,
- este domeniul statisticii care studiază aspectele
legate de medicină și ocrotirea sănătății, domeniul
statisticii specializat în studierea fenomenelor
biologice și medicale.

Obiectivul biostatisticii – este studiul fenomenelor și

proceselor în dinamică, care au caracter variabil
ca formă de manifestare în timp, în spațiu și sub
raport organizatoric.
Obiectul de studiu al biostatistici
Obiectul de studiu al biostatistici constitue
fenomenele și procesele, care reprezintă următoarele
particularități:
• Studiul stării de sănătate a populației (indicii
demografici, morbiditate, aspectele de invaliditate și
handicap…);
• Cunoașterea condițiilor de mediu (aer, apă,
alimentație, prodes de muncă…);
• Cunoașterea resurselor sanitare (instituții medicale,
personalul medical, bugetul pentru sănătate…);
• Cunoașterea activităților medico-sanitare (Asistența
Medicală Primară, Asistența Medicală Spitalicească,
Asistența medicamentoasă… )
Bazele teoretice și Compartimente ale
biostatisticii
Bazele teoretice ale biostatistice sunt:
• dialectica materiei;
• teoria generală a statisticii;
• legitățile economice;
• bazele medicinii sau unor ramuri ale ei.

Compartimentele biostatisticii:
• Statistica sănătății populației;
• Statistica ocrotirii sănătății;
• Statistica managementului de profilaxie, tratament
și altor activități în medicină.
Statistica descriptivă și inferențială
Obiectul de studiu al statisticii îl reprezintă:
• fenomenele sociale de masă sau de tip colectiv,
• studiul cantitativ al fenomenelor de masă în
scopul cunoașterii legităților lor de manifestare la
nivelul întregii colectivități.
Statistica descriptivă – descrie starea și variabilitatea
colectivității statistice după una sau mai multe
caracteristici. Include totalitatea metodelor de
culegere, prelucrare, caracterizare și prezentare
sintetică a unui set de date statistice.
Statistica descriptivă și inferențială

Statistica inferențială (analitică) – vizează estimarea

caracteristicilor unei colectivități sau luarea unor
decizii privind o colectivitate pe baza rezultatelor
obținute pe un eșantion și presupune măsurarea
incertitudinii rezultatelor.
Inferența statistică reprezintă o decizie, o estimare, o
predicție sau o generalizare despre o colectivitate
generală, bazată pe informațiile statistice obținute
pe un eșantion.
 Noțiuni de bază
Compartimentele de studiu se produc intr-un număr
mare de cazuri, variază de la un caz la altul, sunt
forme individuale de manifestare sub diferite aspecte.

În biostatistică sunt cunoscute următoarele noțiuni de

bază:
• totalitatea statistică;
• unitatea statistică;
• caracteristică statistică;
• Indicatori statistici;
• date statistice.
Noțiuni de bază
Totalitatea statistică reprezintă un număr de elemente
(unități de observație) omogene, luate împreună în
baza unui factor comun în anumită perioadă de timp
și spațiu.
În funcție de scopul și sarcinile studiului urmează să se
delimiteze elementul primar al totalității – unitatea de
observație.
Fiecare unitate de observație are mai multe
caracteristici (diferite gradări: sex, vîrstă, etnie) sau
particularități (natalitate, mortalitate).
Totalitatea statistică
După particularitățile sale de exprimare, fiecare
caracteristică poate fi:
• calitativă (atributivă, descriptivă), exprimată
prin cuvinte (sex, etnia, profesia, Institutul… );
• cantitativă (numerică), exprimată prin cifre
(temperatura, vârsta, înălțimea…).

Caracteristicile, sub influența cărora se schimbă alte

caracteristici, ce numesc factoriale (metode de
profilaxie, tratament, profesie), iar celelalte –
rezultative (diagnosticul, rezultatul tratamentului).
Totalitatea statistică
După volumul de unități de observație (n) deosebim
două tipuri de cercetare:
• cercetarea integrală (generală), întregul volum
sau număr din colectivitatea cercetată (populația
sau universul statistic) (când se iau măsuri
urgente, reanimare) .
• cercetarea parțială (selectivă), se limitează la
studiul unei părți din colectivitatea cercetată(din
universul statistic) ales pe bază selectivă
(eșantion) (exprimă cât mai precis calitățile
totalității generale).
Elementele de teorie a probabilității
Teoria probabilității - este o teorie matematică ce se
ocupă de studiul fenomenelor întâmplătoare se pot
apărea în gruparea unui semn studiat pe baza unui
experiment probabilist aleator.
Apare atunci când rezultatele nu pot fi prevăzute cu
exactitate, dar pot avea o oarecare frecvență (tip
externare).
Probabilitate (p)- măsura de posibilitate a apariției
unor fenomene întâmplătoare în condiții concrete
date.
Elementele de teorie a probabilității
Probabilitatea de apariție a unui fenomen poate fi
estimată prin două procedee:

• Clasic, sau abordare a priore - dacă fenomenul se

produce în “h” posibilități din “n” experimente,
atunci probabilitatea acestui fenomen va fi “h/n”;

• Frecvența empirică, sau abordare a posteriori –

când experimentul se repetă de mai multe ori “n”,
iar fenomenul se produce cu o frecvență fixată “h”,
atunci probabilitatea acestui fenomen va fi “h/n”;
Elementele de teorie a probabilității
Definiție P.S.Laplase:
P.S.Laplase
Probabilitatea apariției în totalitatea parțială a unui
fenomen “p” se determină prin raportul
fenomenelor deja apărute “m” la numărul tuturor
cazurilor posibile “n”: P=m/n

Contraprobabilitate a evenimentului determină

alternativa – probabilitatea lipsei fenomenului “q”:
q= (n-m)/n = 1- m/n = 1- p, sau q= 1-p;
p + q = 1, în procente cu 100%.
Cu cât p se află între 1 și 100%, cu atât prezența
fenomenului e mai reală, și viceversa.
Legea cifrelor mari
Legea cifrelor mari are două aplicații importante
pentru determinarea totalității statistice selective:
1. Pe măsura majorării numărului de observații
rezultatele cercetării obținute pe baza totalității
selective tind să reproducă datele totalității
integrale;
2. La atingerea unui anumit număr de observări în
totalitatea selectivă rezultatele cercetării vor fi
maximal apropiate de cele posibile pe baza
totalității integrale.
Legea cifrelor mari
Ex: cu urna lui Galton – număr egal de bile negre și albe (500),
proporție de 1:1 sau 50% la 50%.
Se extrag bile la întâmplare, apoi bilele se pun înapoi. Operația
se repetă de 10, 20, 50 ori și mai mult.
La început proporția bilelor este de 1:4 sau 20% și 80%. La un
număr mai mare de extrageri (100 -200- 250) proporția se
apropie de cea reală 0.5 / 0.5 sau 50% la 50%. Din acest
moment, cât de mare nu ar fi numărul de extrageri,
proporția nu se va schimba.
Concluzie: Limita maximă corespunzătoare a totalității
selective poate fi calculată cu o oarecare probabilitate.
Legea cifrelor mari
Statistic este demonstrat:
În caz de o totalitate selectivă mare (n>30) cu
probabilitatea de 95%, ponderea fenomenului “P1”
va fi diferită față de cea din totalitatea integrală “P”
cu “2m” (m- mărime ce exprimă eroarea
reprezentativă), cu probabilitatea de 99.7%.
Diferența “P1-P” nu va depăși “3m”.

Cifrele 1,2,3…, cu care se înmulțește valoarea erorii

m, poartă denumirea de coeficient de exactitate sau
factori de probabilitate “t”.
Legea cifrelor mari
Odată cu majorarea coeficientului “t”, crește
probabilitatea cu care vom putea spune:
• Diferența ponderilor căpătate din ambele totalități
este situată în intervalul: tm, unde reprezintă
eroarea limită admisă pentru studiul dat.
P= P1 ± 
Eroarea este:  P- P1
(Eroarea =Probabilitatea – Ponderea fenomenului)
Dacă se cunoaște eroarea limită admisă se poate de
calculat volumul eșantionului.
Eșantionul
• Eșantion – totalitate selectată – se subînțelege un
număr “n” de elemente extrase pentru o cercetare
parțială dintr-o populație – cercetare integrală.

Eșantionul prezintă două serii de avantaje:

1. Datorită faptului că din totalitatea unităților de
observare sunt studiate o parte, efortul depus în
cercetare este mai redus;
2. Nu se înregistrează toată populația, datele care
se obțin sunt reprezentative pentru aceasta.
Eșantionul
Eșantionul reproduce populația cu unele erori. Ele
pot fi divizate în două categorii:
• Erori de implementare și măsurare;
• Erori de selecție (apărute în procesul de
extrapolare a rezultatelor eșantionului la întreaga
populație).
Teoria selecției
Tipuri de selecție:
• Selecția aleatoare sau Randomizată simplă (la
întâmplare). Ea poate fi simplă sau, după o grupare
prealabilă și extrăgând apoi lstratificatăa
întâmplare din fiecare grup.
• Selecția mecanică – Sistemică – o selecție
probabilistică, în care elementele dintr-o listă sunt
selectate aplicând un pas fix (interval constant),
după determinarea unui punct de plecare
(selectare ca tabelul de șah ).
Avantajul acestei selecții este simplitatea, dar este
uneori în detrimentul exactității rezultatelor.
Teoria selecției
• Selecția tipică – stratificată- selecție proporțională
cu mărimea populației (în domeniul medicinii,
unde are loc zonarea, gruparea pentru o mai bună
organizare). Se selectează pe mai multe trepte
(pentru a obține zone mai omogene).
• Selecția în cuiburi (în serii, grupe) – cluster -
selecție probabilistică, în care fiecare unitate este
o colecție (un cuib din n elemente) – cea mai
reprezentativă (OMS).
Mărimea eșantionului reprezentativ
Mai important decât căile de secție a eșantionului
este determinarea numărului de cazuri de
observație al eșantionului.
Aceasta permite precizarea nu numai a limitelor, dar
și să asigure reprezentativitatea totalității
selective.
Mărimea eșantionului reprezentativ
Recomandările de P.Mureșan: Dacă stabilim o
eroare limită de lucru : x și o probabilitate
admisă P, atunci stabilim eșantionul reprezentativ
după formula:
Nt2 p q
n= ------------------ , unde: N- volumul colectivității generale
N x + t2pq
n – volumul eșantioului; eroarea limită admisă, x=0.05
t - factorul de probabilitate, = 1.96 sau 3 pentru o probabilitate
de 95% și respectiv de 99%
p, q - probabilitatea și contraprobabilitatea de apariție(sau ne
apariție) a fenomenului cercetat.