Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie,,Nicolae Testemițanu’’

Teleradiografia cranio-facială.

Metodele imagistice de diagnostic folosite în patologia A.T.M .

Realizat de Cornel Lesenco S1803

Realizat de Cornel Lesenco S1803
 Articulaţia temporo-mandibulară
 Este singura diartroză a craniului şi are rol în masticaţie, vorbire şi mimică.
 Prezintă o articulaţie elipsoidală, combinată şi datorită discului articular
este şi complexă.
 Este formată de următoarele suprafeţe osoase:
 Faţa articulară a condilului mandibulei.
 Fosa glenoida cu tuberculul articular al temporalului.
 Discul intraarticular care echilibrează incongruenţa feţelor articulare.
Discul prezintă o formaţiune fibrocartilaginoasă biconcavă, pe marginea
căreia se fixează capsula articulară. Cavitatea articulară este împărţită în două
etaje, de cele mai multe ori complet izolate, fiecare având sinoviala sa:
- un etaj superior, discotemporal;
- - un etaj inferior, discomandibular.
 ATM
 Două spaţii distincte morfologic şi funcţional. Spaţiul superior are o
poziţie antero-superioară şi în el se face alunecarea anterioară a discului
împreună cu capul mandibular în cursul deschiderii gurii, al mişcărilor de
propulsie şi de lateralitate ale mandibulei. Spaţiul inferior are o poziţie
postero-inferioară şi aici condilul face mişcări de rotaţie în jurul axului său.
 Capsula articulară este laxă, anterior fiind mai fină decât posterior, şi este
concrescută pe tot perimetrul cu discul articular. Ea este întărită de
ligamentele capsulare colaterale, iar la distanţă de capsulă se găsesc
ligamentele sfeno-mandibular, pterigo-mandibular şi stilo-mandibular. Ele
poartă numele oaselor pe care se inseră. Toate aceste ligamente frânează
o prea mare deschidere a orificiului bucal.
 Teleradiografia
Teleradiografia este o metodă de
radiodiagnostic folosită frecvent în
ortodonţie.

Toate tipurile de teleradiografii permit analiza

armoniei funcţionale şi estetice a sistemului
dento-maxilo-facial.

Se cunosc trei tipuri de teleradiografii:

• teleradiografia laterală
• de faţă
• axială
 Teleradiografia
 O radiografie obişnuită se face de la
distanţa de 80 cm - 1 m. Distanţa focar -
film de 2 m este considerată distanţa la
care razele X sunt paralele, obţinându-se o
imagine aproape reală ca formă,
dimensiuni şi detalii structurale.

 Teleradiografia de profil ofera o imagine de

ansamblu a oaselor viscerale si partial a
neurocraniului, ajutind la stabilirea
diagnosticului in ortodontie si chirurgia
OMF. Imaginea evidentiaza si evolutia
osificarii vertebrelor cervicale, ce permite
medicului specialist stabilirea evolutiei pre
si post pubertare a pacientului. Se practica
standardizarea prin puncte antropometrice.
 Indicații și domeniul de aplicare
Teleradiografia se indică:
 în diagnosticul anomaliilor dento-maxilare
 în planificarea sau verificarea evoluţiei tratamentului
ortodontic.

 Teleradiografia evidenţiză :
 tulburările scheletale în plan sagital şi vertical
 relaţiile dintre structurile scheletale ale masivului facial
 relaţia dinţilor cu aceste structuri
 permite totodată o analiză a profilului
 Indicații și domeniul de aplicare
 Tulburări de dezvoltare.
 Traume ,accidente.
 Răspîndirea inflamației.
 Tulburări sistemice.
 Neoplasme.
 Deficiențe de ocluzie.
Fig.1 : teleradiografie de profil în
ocluzie intercuspidiană maximă
Fig.2 : teleradiografie de profil în
repaus fiziologic
Fig.3 : teleradiografie de
profil în poziţie “gură
deschisă”
Fig.4 : teleradiografie “de
faţă” în ocluzie
  Radiografiile de faţă şi axiale
pot fi mijloace complementare
teleradiografiei de profil

Fig.5 : teleradiografie axială

(verticală)
Fig: aparat roentgen pentru realizarea teleradiografiilor.
 Tehnica efectuării teleradiografiei
 Metoda constă în efectuarea unor radiografii, în diverse
planuri, cu un aparat roentgen.
 Se foloseşte o distanţă focar-film de 1,5-2 m pentru a nu se
produce mărirea imaginii.
 Fixarea capului se face cu ajutorul unui cefalostat, cu
posibilităţi de efectuare a radiografiilor
 în plan sagital (radiografii de profil)
 în plan frontal (radiografii de faţă) şi
 axial (bază de craniu)
 Fasciculul roentgen este colimat şi se folosesc filme de
18x24 cu casete şi folii întăritoare.
 Centrarea se face în raport cu planul de la Frankfurt,
care uneşte punctul orbitar cu conturul superior al
conductului auditiv extern porion.

 Pentru obţinerea teleradiografiei de profil, filmele se

realizează în ocluzie intercuspidiană maximă

 Există şi varianta realizată în condiţii de relaxare

musculară, apreciindu-se astfel spaţiul liber dintre molari

 Prin această metodă au fost evaluate modificările în

urma creşterii sau consecutiv unei terapii ortodontice
Planul de la Frankfurt
Teleradiografia cranio-facială puncte de reper osoase

Structuri evidentiate
 Baza craniului
 Șaua turcească
 Sutura nazo-frontală
 Marginea inferioară
a orbitei.
 Conductulul auditiv
extern.
 Condilii articulari.
 Apofiza palatina a
maxilarului.
 Partea posterioară a
marginii ascendente
a mandibulei
 Atlas
 Axis
 Osul zigomatic.
 Arcada dentară
 Puncte osoase
 NASION – Punctul cel mai anterior pe sutura fronto-nazală în plan medio-sagital, corespunde
rădăcinii nasului;
 Punct anatomic, osos, unilateral.
 Localizare: se trasează conturul corticalei externe a osului frontal, osul nazal şi
structura frontonazală. Punctul unde se unesc cele trei reprezintă Nasion;
 Aplicaţii: Nasion se utilizează ca punct de referinţă în construirea unghiurilor şi
planurilor care evaluează:
Relaţia maxilarului faţă de baza craniului:
 Relaţia mandibulei faţă de baza craniului;
 Relaţia maxilarului şi mandibulei faţă de baza craniului;
 Poziţia incisivilor superiori;
 Poziţia incisivilor inferiori;
 Unghiul şeii turceşti;
 Puncte osoase
 SELLA (S) – Centrul geometric al conturului șeii turcești
– Punct anatomic, osos, unilateral
 Localizare: şeaua turcească este situată în porţiunea superioară a osului sfenoid
fiind mărginită anterior şi posterior de procesele clinoide; se trasează conturul
proceselor clinoide şi marginea inferioară a fosei. Centrul geometric al şeii turceşti
reprezintă Sella.
 Puncte osoase
 BASION (Ba) – Punctul de pe marginea anterioară a foramenului magnum, situat la
baza lui clivus occipitalis.
 – Punct anatomic, osos, unilateral
 Localizare: distanţa dintre delimitarea superioară a celei de-a doua vertebre

cervicale şi Basion este de aproximativ 3 mm .

 PORION – Punctul cel mai înalt (extern) pe delimitarea osoasă a conductului
auditiv extern.
 Localizare: - radiolucenţă de 3-4 mm, situat aproximativ la înălţimea capului
condilului - conductul auditiv intern se afla în poziţia de ora 11 faţă de conductul
auditiv extern - planul lui Frankfurt (Po-Or) formează cu baza craniului (Ba-N) un
unghi de 27-29°.

ORBITALE (Or) – Punctul cel mai inferior pe marginea inferioară a orbitei osoase. –
Punct anatomic, osos, bilateral
Localizare: dacă pacientul este poziționat corect, marginea inferioară a orbitei drepte şi
stângi se suprapun şi apar ca o linie radioopacă pe teleradiografie. Orbitale va fi
punctul cel mai inferior pe marginea inferioară a orbitei.
 SPINA NAZALĂ ANTERIOARĂ– Punctul cel mai anterior al spinei nazale – Punct
anatomic, osos, unilateral
 Localizare: există o variaţie individuală în lungimea şi înălţimea spinei nazale
anterioare; în unele cazuri poate fi lungă şi subţire sau scurtă şi groasă.
 SPINA NAZALĂ POSTERIOARĂ – Punctul cel mai posterior al palatului dur.
 Localizare: ca şi spina nazală anterioară şi spina nazală posterioară poate varia atât
în lungime cât şi în înălțime; este dificil de trasat când sunt dinţi neerupţi – în
aceste cazuri SNP poate fi localizată între podeaua cavităţii nazale şi marginea
inferioară a osului palatin.

PROSTHION – Punctul cel mai inferior şi anterior al procesului alveolar superior în

plan medio-sagital .
–Punct anatomic , osos , unilateral
Localizare : corespunde cu marginea alveolei incisivului central superior la
joncţiunea smalţ-cement
 GNATHION – Punctul cel mai anterior și inferior al mentonului .

 MENTON – Punctul cel mai inferior pe simfiza mentonieră.

 GONION – Punctul cel mai posterior, lateral şi inferior pe fața externă a unghiului
mandibulei.

 Puncte de reper cutanate
 GLABELLA – Cel mai anterior punct al frunții în plan medio-sagital, la nivelul
marginii superioare a orbitei .
 NASION – Cel mai posterior punct al bazei nasului
 PRONASALE – Cel mai anterior punct al nasului
 SUBNASALE – Corespunde joncțiunii dintre filtrumului buzei superioare și
columela în plan medio-sagital
 LABIALE SUPERIOR – Punctul cel mai anterior al marginii buzei superioare
 LABIALE INFERIOR – Punctul cel mai anterior al marginii inferioare a buzei
inferioare
 POGONION cutanat– Cel mai anterior punct al bărbiei în plan medio-sagital
 GNATHION cutanat – Punctul situat între cel mai anterior punct și cel mai inferior
punct al bărbiei în plan medio-sagital
PLANURI ȘI AXE FOLOSITE ÎN ANALIZA
TELERADIOGRAFIEI
 PLANURI ȘI AXE FOLOSITE ÎN ANALIZA
TELERADIOGRAFIEI

 Planul ocluzal:
 După Ricketts: linia care trece prin cât mai multe puncte de contact ale suprafeţelor ocluzale
ale dinţilor superiori şi inferiori, ea reprezentând înjumătățirea lineară a curbei lui Spee.
 Tehnici de explorare radio-imagistică a A.T.M.

 Radiografia panoramică
 Radiografia axiala a craniului
 Radiografia postero-anterioară craniană
 Radiografia transversală lateră
 CT
 RMN
 Ultrasonografia
 Ortopantomografia
 Evaluare globală, unitară, comparativa
dreapta-stânga a structurilor dento-maxilare.
 Realizarea OPT: etape

1. Muşcarea piesei orale în dreptul şanţului de referinţă sau utilizarea

dispozitivului de sprijin al bărbiei la pacienţi.
2.Închiderea elementelor de ghidare laterale.
3. Poziţionarea bărbiei pacientului pe dispozitivul de sprijinirei edentaţi.
4. Asigurarea verticalităţii poziţiei pacientului
5. “Înghite”“Nu mişca”, expunere.
 OPT: zone de explorare
Procesele condilare
 Trebuie să fie simetrice şi de aceiaşi dimensiuni.
Radiografia craniului
 CT
 Computer tomografia (CT) este o tehnică imagistică care generează
imagini secţionale în plan axial prin miscarea unui fascicul colimat de raze
X în jurul corpului de examinat.
 Scanografia cu raze ''X'' este o
metodă de măsurare a
densităţii radiologice a unei
secţiuni axiale a corpului,
scannerul studiind de fapt
atenuarea unui fascicul de raze
ce traversează un segment
corporal.
 Ultrasonografia
 Este oscilație de presiune transmisă prin solide, lichide și gaze.
 Undele sonore utilizate în ultrasonografie sunt în diapazonul 2-12 MHz
 Principiu
 reflexia ultrasunetelor (US) în structurile corpului uman, diferenţiată de
impedanţa acustică a acestora:
 Cristalul piezoelectic convertește curentul electric în sunet de înaltă
frecvență, ce este direcționat în țesuturi;
 Țesuturile reflectă, refractă și absorb undele sonore în mod diferit;
 Undele sonore reflectate (ecou) sunt convertite în semnal electric de către
cristalul piezoelectric;
 Computerul procesează semnalul și formează imaginea.
 Anatomia radiologică normală și patologică a A.T.M

 Oasele sunt formate din ţesut osos compact şi ţesut osos spongios
repartizate diferit în oasele lungi, late sau scurte.
 Un os proaspăt este format din 50% substanţă minerală, 25% substanţă
organică şi 25% apă.
 Pe o radiografie osoasă se vede partea minerală.Periostul normal nu are
corespondent radiologic.
 Radiologic, ţesutul spongios apare ca o reţea fină de linii.

 Scheletul component al articulatiei apare radiologic –Radioopac.

 Discul,ligamentele ,capsula apare radiologic -radiotransparent
 Din punct de vedere macroscopic, deci şi radiologic, pot fi studiate: arhitectura compactei şi
a spongioasei, canalul medular, periostul, cartilajul articular.

 Indiferent de tipul morfofuncţional, elementele componente ale unei articulaţii sunt

aceleaşi – extremităţile osoase ale articulaţiei acoperite sau nu de cartilajul diartrodial,
delimitând sau nu între ele un spaţiu articular virtual căptuşit de seroasa sinovială şi
umectat de lichidul sinovial elaborat de această seroasă. Extremităţile osoase sunt ţinute în
contenţie de un manşon fibros, capsula articulară – continuare a periostului, întărite de
ligamentele articulare organizate pe traiectele liniilor de forţă şi de muşchi care, uneori,
trec peste articulaţie. Unele articulaţii mai au în alcătuirea lor discuri sau meniscuri
articulare, formaţiuni fibrocartilaginoase care măresc congruenţa extremităţilor osoase şi
permit suportarea unor mari presiuni tocmai datorită compresibilităţii elastice de care
dispun. 381 Din punct de vedere radiologic nu se evidenţiază decât extremităţile osoase
deoarece celelalte componente ale articulaţiei nu au corespondent radiologic. „Spaţiul
articular” radiologic nu reprezintă cavitatea articulară anatomică ci numai stratul de ţesut
fibrocartilaginos sau cartilaginos care separă suprafeţele articulare sau care separă aceste
suprafeţe.
 Leziunile elementare ale macrostructurii osteoarticulare sunt consecinţa
unei tulburări în fiziologia normală a ţesutului osos fiind rezultatele ruperii
echilibrului dintre procesul osteoformator şi cel osteodistructiv.
 Leziuni elementare prin deficit de ţesut osos – depunere insuficientă a
sărurilor minerale fosfocalcice pe trama proteică fie din aport alimentar
deficitar, absorbţie deficitară, lipsă de fixare sau mobilizarea lor din os –
osteoporoză.
 Radiologic oasele devin radiotransparente, canalul medular este lărgit,
compacta subţiată. Osul spongios devine mai transparent, ochiurile
dintre travee mai largi, traveele sunt mai fine.
 Lipsa atât a substanţei anorganice cât şi a celei organice – osteoliza – se
datoreşte activităţii osteoclastice intense. Radiologic apare o lipsă de
ţesut osos (gaură în os). Dacă ea este periferică, de dimensiuni mici, se
numeşte carie osoasă;
 Leziuni elementare prin exces de ţesut osos pot fi consecinţa activităţii
osteoblastice supranormale sau dezechilibru între activitatea osteoblastică
normală şi cea osteoclastică redusă dând naştere la condensare –
osteoscleroză – de grade diferite.
 Radiologic apar depuneri osoase extern de compactă, ca un manşon, ca
lamele suprapuse.
 Leziuni elementare prin exces şi deficit simultan de ţesut osos –
osteonecroza
Diagnosticul imagistic al artritelor articulaţiei
temporomandibulare.
 Artritele acute
 Infectarea articulaţiei se produce de obicei în extensie de la procese septice din
vecinătate sau prin însămânţări directe în traumatismele deschise. Uneori dar mai
rar, infecţia este pe cale hematogenă.
 Clinic prezintă dureri, limitarea mişcării, inflamaţie locală.
 Examenul radiologic nu este caracteristic, În formele exudative uneori apare o
 lărgire a spaţiului mandibular ori capul condilului este deplasat în jos şi înainte. În
artritele exudative nu sunt modificări de contur, dar în cele supurate prelungite,
apar neregularităţi ale feţelor articulare, mici eroziuni şi demineralizări.
 Artritele cronice sau artrozele
 Artritele cronice sau artrozele Sunt datorate unor procese infecţioase mai
lente sau unor procese distrofice degenerative în cadrul colagenozelor,
bolilor reumatismale.
 Examenul radiologic aduce elemente care împreună cu datele clinice pot
da diagnosticul.
 Îngustarea spaţiului articular cu modificări subcondrale de structură -
neregularităţi ale contururilor osoase cu producţiuni marginale, deformări
ale componentelor osoase articulare, condilul turtit, alungit sau în „cioc de
flaut”, tuberculul temporal atrofiat, precum şi neregularităţi ale cavităţii
glenoide cu diminuarea concavităţii, discontinuate şi discordanţă între
dimensiunile cavităţii glenoide şi capul condilian.
 Subluxaţii ale condilului mandibular - care ajunge sub
tuberculul zigomatic.
 Radiografiile cu gura deschisă, sau modificările artrografice
prin injectarea de substanţă de contrast, evidenţiază mai clar
diferitele structuri. Radiocinematografia permite examinarea
articulaţiei în mişcare.
 Anchiloza temporo-mandibulara reprezintă formarea
unui bloc osos la nivelul ATM care suprimă mişcările condilului în
cavitatea glenoidă şi limitează astfel mobilitatea mandibule.
 Anchiloza temporo-mandibulară
 Se datoreşte leziunilor traumatice, infecţiilor articulare,
otomastoditelor, parotiditelor, afecţiunilor distrofice degenerative.
În psoriazisul artropatic afectarea articulaţiei apare în 20,6% din
cazuri. Mai poate fi prezentă în poliartrita cronică evolutivă,
spondilita anchilozantă - sindromul Reiter. Examenul radiologic
precizeaz ă diagnosticul şi dă indicaţii terapeutice. Se observă
ştergerea inter-liniei articulare, apariţia unui bloc osos. De obicei
blocul osos, depăşeşte limitele articulaţiei, ajunge până la apofiza
mastoidă şi conductul auditiv extern iar anterior astupă incizura
sigmoidă. În afară se extinde în spaţiul pterigo-maxilar. Intensitatea
radioopacităţii dă indicaţii asupra structurii şi deminera-lizării osului.
Radioopacitatea poate fi uneori neomogenă cu aspect asteoid.
 Examenul radiografic este necesar pentru studiul anomaliilor
şi deformaţiilor maxilo-dentare secundare anchilozei
temporo-mandibulare. Pe lângă incidenţele clasice se
efectuează teleradiografii de faţă şi de profil, care pot aprecia
dimensiunile segmentelor osoase şi raporturile cu maxilarul.
În anchiloza unilaterală se vede scurtarea ramurei
ascendente şi a întregii hemimandibule de partea bolnavă cu
închiderea unghiului mandibular. Uneori regiunea unghiului
este proeminentă ca o apofiză triunghiulară infero-
posterioară înaintea căruia ramura orizontală are conturul
scobit. În anchiloza bilaterală se observă scurtarea ambelor
ramuri mandibulare cu proeminenţa segmentului conic, relief
mentonier şters, iar procesul alveolar la nivelul arcului
anterior împreună cu dinţii frontali au o înclinaţie vestibulară.
Molarii de minte inferiori sunt frecvent în inocluzie.
 Anchiloza mandibulară de tip anterior - ca urmare a unei fracturi a
arcadei temporo-zigomatice a apofizei coronoide, sau a unor hematoame
în gaura zigomatică, poate produce sutura apofizei coronoide la arcada
zigoma-tică, cu imposibilitatea mişcării mandibulei deşi articulaţia nu este
afectată. Radiografia evidenţiază hipertrofia deformantă a apofizei
coronoide. Aceasta apare îngroşată, are contact strâns cu molarul sau
tuberozitatea maxilarului. În anchilozele anterioare aspectul radiografic al
articulaţiei temporo-mandibulare este normal. Examenul radiologic arată
integritatea elementelor constitutive ale articulaţiei.
Diagnosticul imagistic al luxaţiilor articulaţiei
temporomandibulare
 Luxaţiile. Datorită structurii anatomice sunt de obicei anterioare.
 Clinic: imposibilitatea închiderii gurii sau latero-deviaţii, otoragii în luxaţiile
posterioare. Radiografia în luxaţia anterioară arată cavitate glenoidă goală.
Condilul proiectat înaintea tuberculului temporalului. În luxaţiile laterale,
condilul depăşeşte în afară marginea externă a arcului zigomatic. Se poate
asocia cu fractura condiliană
 În luxaţiile posterioare se vede înfundarea capului condilian şi fractura
canalului cavităţii glenoide şi chiar a conductului auditiv extern.
 Fracturile intraarticulare condiliene desprind un segment osos, uneori
care este cu adevărat zdrobit o fractură cominutivă. Radiografic: facturi
trasversale chiar cu fragment detaşat şi decalat; turtiri ale capului
condilian; lovirea meniscului, fracturi ale glenei, neregularităţi al
convexităţii articulare