Unitate de învățare/ Subiectul lecției curs/ Tema lecției:

Aria de ocluzie. Curbe de ocluzie

Extras din curricula unității de curs:
Unităţi de competenţă: Recunoaşterea ariilor de ocluzie şi a curbelor de ocluzie.
Unități de conținut:
1. Caracteristica generală a curbelor de ocluzie.
2. Importanţa practică a curbelor de ocluzie.
3. Planul de ocluzie.

Desfășurarea unităților de onținut:

1. Caracteristica generală a curbelor de ocluzie.
Arcada extraalveolară superioară circumscrie arcada extraalveolară superioară. Această
diferenţă între cele două arcade rezultă şi din poziţia dinţilor. Dinţii arcadei superioare au axul
longitudinal înclinat supero-inferior din înăuntru în afară astfel încât curbura arcadei
extraalveolare este mai mare decât cea a bazei apicale.
Dinţii arcadei inferioare au aceeaşi orientare supero-inferioară şi din inauntru în afară, dar
care duce la o situaţie inversă, curbura arcadei extraalveolară este mai mică decât a bazei apicale.
Aşadar, rezultă că dinţii celor două arcade sunt dispuşi în formă de evantai: la maxilar, axele lor
longitudinale sunt convergente spre apical, iar la mandibulă sunt divergente spre apical.
Nivelul la care se întâlnesc (se intercuspidează) dinţii inferiori cu cei inferiori se
numeşte plan de ocluzie. Acest plan nu este perfect orizontal ci usor curb, atât în sens sagital cât
şi în sens transversal, rezultând două curbe ocluzie: o curbă sagitală şi una transversală. Astăzi
este unanim recunoscut că mişcările mandibulei cu contact interdentar sunt influenţate favorabil
de prezenţa unor curbe corecte de ocluzie şi nefavorabil în situaţia unor blocaje ce depasesc
nivelul acestor curbe si care duc in final la traume parodontale.

CURBA SAGITALA DE OCLUZIE

Curbura anatomica sagitala a aliniamentului feţelor ocluzale ale dinţilor laterali mandibulari
a fost descrisă pentru prima oară de către von Spee şi cercetată ulterior de către Balkwell. In
literatura de specialitate este cunoscută sub numele de curba lui von Spee sau curba lui Spee-
Balkwell. Această curbă abia schiţată în dentaţia temporară, se definitivează după erupţia dinţilor
permanenţi. Ea este concavă superior la mandibulă şi convexa inferior la maxilar şi poate fi
evidenţiată clinic sau pe modele prin aşezarea unei rigle pe cuspidul vestibular al primului
premolar şi pe faţa ocluzală a ultimului molar de pe aceeaşi hemiarcadă inferioară. Adâncimea ei
maximă se află la nivelul molarului prim inferior permanent fiind de 1-3 mm
Curba sagitală de ocluzie este considerată corectă dacă dinţii se desfăşoară cu fata
ocluzala în contact cu arcul curbei şi incorectă dacă există dinţi în supra sau infraocluzie (în
raport cu restul unităţilor funcţionale de pe arcadă). Curba sagitală de ocluzie este foarte bine
reprezentată la carnivore. Introducerea regimului alimentar cu proteine animale la Homo Sapiens
fosilis a dus la apariţia ei aşa cum este şi la omul zilelor noastre - uşor mai atenuată şi datorită
alimentaţie „omnivore”.
Curba sagitală şi înclinarea mezio-distală a caninilor şi dinţilor laterali sunt factori deter-
minanţi în stabilirea arcadelor

O curbă prea accentuată sau întreruperea acesteia datorită unor migrari dentare poate genera
tulburări funcţionale ale ocluziei. Cu cât curba este
mai pronunţată, cu atât relieful ocluzal al dinţilor
laterali trebuie să fie mai şters, deoarece dezocluzia în
timpul mişcărilor de propulsie este mică. O curbă mai
aplatizată permite existenţa unor cuspizi mai înalţi şi a
unor fose mai adânci.
Importanţa curbei sagitale de ocluzie constă în faptul
că permite ca fortele ocluzale ale molarilor să aibă o
poziţie optimă pentru preluarea şi transmiterea
forţelor masticatorii. Molarii sunt poziţionaţi în
câmpul principal de forţa al muşchilor mobilizatori ai
mandibulei cu feţele lor ocluzale situate pendicular pe
direcţia rezultantei forţelor musculare.
Mobilitatea fiziologică a dinţilor determină apariţia
fenomenului de uzură proximală care duce la mărirea
în suprafaţă a ariilor de contact şi la scaderea
diametrului meziodistal al dinţilor. Datorită direcţiei axelor de implantare a dinţilor şi al direcţiei
forţelor de acţiune a muşchilor mobilizatoricare tind să propulseze mandibula, dinţii tind să se
deplaseze continuu spre mezial (aşa-zisa mişcare de mezializare continuă), ceea ce împiedică
apariţia tremelor.

Spee a considerat că forma curbei descrise de el s-ar datora dezvoltării pantei tuberculului
articular. Inclinarea acestei pante se încadrează în lungirea curbei de ocluzie, având acelaşi
centru cu prelungirea axelor dinţilor la nivelul apofizei crista galii.
Browill stabileşte o relaţie direct proporţională între gradul de supra- acoperire (supraocluzie)
frontală şi adâncimea curbei şi o denumeşte curbă de compensaţie a mişcărilor sagitaie a
condililor mandibulari, deoarece traiectoriile acestora se înscriu pe aceeaşi curbă cu direcţia
forţelor ocluzale ale lateralilor inferiori (de la cuspidul caninului la ultimul molar).
Katz susţine că formarea curbei sagitaie este urmarea curburii corpului mandibulei datorită
creşterii inegale a osujui de o parte şi solicitărilor funcţionale a musculaturii pe de altă parte. într-
o ocluzie normală, curba sagitală este simetrică în cele două zone laterale. Curba sagitală de
ocluzie poate fi dreaptă sau cu concavitatea inferioară (inversă) datorită unor tulburări în erupţia
molarilor şi caninilor. Se consideră curbe sagitaie normale şi cele la care punctul cel mai decliv
este situat mai mezial sau mai distal de molarul prim permanent, dar acestea pot genera anumite
alterări în dinamica mandibulară.
In literatura de specialitate există unele referiri în legătură cu relaţiile dintre curba sagitală de
ocluzie, gradul de supraacoperire frontală şi înălţimea cuspizilor.
In trecut, curba sagitală de ocluzie era socotită o curbă de compensaţie sagitală cu rol protector şi
profilactic asupra parodonţiului dinţilor frontali
Curba transversală de ocluzie (curba lui Wilson)
Curba transversală de ocluzie rezultă prin unirea cu o linie a cuspizilor vestibulari și orali
ai dinților laterali mandibulari. Ea a fost descrisă de către Wilson.
În plan frontal fețele ocluzale ale dinților
laterali vin în contact cu această curbă, dinții fiind
înclinați spre lingual la mandibulă și spre vestibular la
maxilar.
În plan frontal curba lui Wilson are
concavitatea orientată spre superior. Ea poate fi
dreaptă sau cu concavitatea orientată spre inferior în
cazul unor anomalii dentoalveolare, sau a unor
procese patologice (abrazie).
Curba lui Wilson mai este cunoscută și sub
denumirea de „curba de compensație a mișcărilor de
lateralitate a condililor mandibulari”.

Planul orizontal de la Frankfurt

Planul Frankfurt este un plan orizontal de referință în
ocluzologie, care a fost adoptat în 1882 la Congresul
antropologilor germani din Frankfurt-pe-Main. El trece prin
punctele Orbitale (Or) și Porion (Po).

Planul Camper
Planul Camper este un plan orizontal care trece prin Achantion (spina nazală anterioară)
și centrele meatelor auditive externe. La nivelul țesuturilor moi corespunde liniei care unește
punctul Subnasion cu centrul
tragusului.
Planul Camper este utilizat în
protetica dentară pentru stabilirea
planului de orientare ocluzală,
find paralel cu acesta. Cu planul
Frankfurt formează un unghi de
10-15º.

Triunghiul Bonwill
Unind punctul interincisiv mandibular cu centrii imaginari ai condililor
se formează un triunghi echilateral cu latura de 10-11 cm., numit
triunghiul Bonwill.
 2. Importanţa practică a curbelor de ocluzie.
RAPORTURI DE CIRCUMSCRIERE
Ca urmare a înclinărilor dentare diferite, între cele două arcade se stabilesc raporturi de
circumscriere a dinţilor inferiori de către cei superiori, că se examinează două arcade în PIM
în sens vestibulo-orale pot face mătoarele constatări:
 arcada superioară are dimensiuni mai mari atât în sens sagital cât şi transversal ea
circumscrie în totalitate arcada inferioară;
 feţele ocluzale superioare sunt vestibularizate, iar cele inferioare sunt lingualizate;
 cuspizii vestibulari vin în relaţie cu şanţul principal central al dinţilor superiori;
 cuspizii palatinali superiori vin în raport cu şanţul principal central al dinţilor laterali
inferiori;
 marginile incizale ale frontalilor superiori şi crestele
sagitale ale cuspizilor vestibulari ai lateralilor
superiori formează un arc de cerc situat mai spre
vestibular decât cel pe care sunt dispuse formaţiunile
morfologice omoloage ale dinţilor inferiori;

In zona anterioară a arcadelor dentare acest fenomen

poartă numele de grad de acoperire frontală fiind Influenţa
overbite-ului asupra mărimii cuspizilor este inversă celei a
overjet-ului.
Un overbite mare permite cuspizi mai bine exprimaţi, în timp
ce un overjet mare necesită cuspizi mai şterşi, deoarece
ghidajul anterior va acţiona mai târziu, permiţând o alunecare
a dinţilor laterali evaluat în două sensuri: vertical si orizontal

Examinând arcadele dentare în sens mezio-distal, se observă că dinţii iferiori sunt situaţi mai
mezial cu jumătate de cuspid faţă de cei superiori, astfel un dinte superior vine în contact cu doi
dinţi inferiori şi invers, cu excepţia incisivului central inferior şi molarului trei superior care au
un singur antagonist.
Poziţia mai mezială a tuturor dinţilor inferiori faţă de
omologii superiori, se datorează diametrului mezio-
distal mai redus a incisivilor inferiori faţă de omologii
lor superiori.
Raporturile unui dinte cu doi antagonisti contribuie la
realizarea unei masticaţii eficiente şi la automenţinerea
arcadelor dentare. Dublul antagonism pentru fiecare
unitate dentară (unul mezial şi altul distal) stă la baza
formării unităţilor masticatorii. Dintele omolog (care ocupă poziţie de la linia mediană) este
antagonistul principal, celălalt fiind antagonistul secundar. De exemplu, caninul inferior de pe
hemiarcada dreaptă are ca antagonist principal caninul superior drept şi ca antagonist secundar,
incisivul lateral superior. Pierderea unui antagonist nu permite de cele mai multe ori migrarea
verticală şi modificarea esenţială a planului de ocluzie, datorită raportului cu celălalt antagonist

Raporturile neutrale ale grupului incisiv:

• In plan vertical: raport labiodont (cap la cap) sau psalidodont (acoperirea unei treimi sau a unei
jumătăţi din faţa vestibulară a incisiviloi inferiori de către cei superiori);
• In plan sagital: marginea incizală a incisivilor inferiori face contact cu marginea incizală a
incisivilor superiori în raport labiodont. Marginea incizala a frontalilor inferiori vine în contact
cu faţa palatinală a incisivilor superiori (în raport psalidodont); între faţa vestibulară a incisivilor
inferiori şi marginea incizală a celor superiori apare un spaţiu de 1-2 mm, denumit treaptă
sagitală fiziologică. Valoarea ideală a acesteia este de aproximativ 2 mm;
• In plan transversal: liniile interincisive (maxilară şi mandibulară) trebuie să coincidă între ele
şi cu linia mediană. Devierile unei dintre ele trădează fie prezenţa unor migrări dentare fie o
laterodeviere a mandibulei. Există destul de frecvent abateri minime (0,2-1 mm) care se
încadrează în limitele fiziologice.

Raporturile neutrale la canini:

• In plan vertical: caninul superior acoperă o treime din înălţimea feţei vestibulare a caninului
inferior;
• In plan sagital: cuspidul caninului inferior se plasează între incisivul lateral şi caninul superior;
• In plan transversal: caninul superior circumscrie caninul inferior.

Raporturi neutrale ale grupului lateral:

• In plan vertical: cei doi molari primi permanenţi fac stopuri ocluzale normale;
• In plan sagital: cuspidul mezio-vestibular al molarului prim superior angrenează între cuspidul
mezio şi centrovestibular în dreptul şanţului de descărcare vestibular mezial, realizând ceea ce se
cunoaşte sub numele de cheia de ocluzie a luiAng!e\
• In plan transversal: cuspizii vestibulari ai premolarilor şi molarilor superiori circumscriu
cuspizii omologi ai premolarilor şi molarilor inferiori.

3. Planul de ocluzie.

Planul ocluzal
Planul ocluzal trece prin zonele de contact ocluzal ale dinților antagoniști atunci când
cele două arcade se găsesc în intercuspidare maximă. El conține curbele lui Spee și Wilson, fiind
paralel cu planul Camper.
Planul de ocluzie se obține
prin unirea punctului interincisiv
inferior cu vârfurile cuspizilor
distovestibulari ai molarilor secunzi
mandibulari.
Planul ocluzal formează cu
planul triunghiului Bonwill un unghi
de 15-27º, numit unghiul lui
Balkwill.