SCOALA POTSLICEALA SANITARA FUNDENI

STATISTICA MEDICALA

Elevi:
Introducere in statistica medicala

Metodele cu aplicabilitate în stiintele vietii au fost impulsionate în dezvoltarea lor chiar de domeniul
lor de aplicare. Astfel, capitolul statisticii care se ocupa cu studiul si estimarea supravietuirii, are o
aplicabilitate larga în medicina si biologie si dezvoltarea lui a fost influentata pozitiv de acest fapt Aceasta
deoarece ca medicina a avut mereu nevoie de metode mai perfectionate, pe care statistica a fost nevoita sa i le
puna la dispozitie.

Metodele de cercetare aplicate în statistică medicala nu diferă cu mult de cele folosite în alte domenii,
unele din ele au fost chiar împrumutate de la ele (cele matematice, economice).

Utilizarea lor se va face însă ţinând cont de specificul acesteia. De exemplu, specificul statisticii
sanitare în cadrul studiului sănătăţii publice constănu numai în depistarea fenomenelor legate de ea, ci şi a
dinamicii lor, în evidenţierea tendinţei acestor fenomene, corelaţiei lor cu factorii ce le provoacăetc.
Cunoaşterea acestor lucruri se poate efectua prin intermediul următoa-relor metode:

1. Metoda observării – constă în urmărirea desfăşurării unor fenomene pentru a le putea analiza în
dinamică, sau prin compararea lor, ca apoi să se realizeze sinteza caracteristicilor lor esenţiale. Cercetările
efectuate cu folosirea acestei metode în studiul sănătăţii publice sau unor cazuri clinice se realizeazăpe diferite
căi:

a) statistică – când se acumulează informaţia sub formă de valori numerice despre schimbările
fenomenului studiat sau activitatea organelor, instituţiilor sanitare şi altor servicii pentru sănătate. Pe parcurs,
observarea statistică după volum poate fi efectuată prin:

- cercetarea integrală (adicăa întregului volum numeric al totalităţii) când avem de a face cu un
fenomen de apariţie rară, cu un număr mic de cazuri în legătură cu care se cere de luat măsuri urgente, sau
când ne interesează determinarea stării întregii populaţii prin recensăminte;

- cercetarea selectivă – faţă de cea integrală se foloseşte mai des şi urmăreşte studiul unui fenomen cu
o frecvenţă mai mare pe baza unei totalităţi selective. Dacă este nevoie de a studia aprofundat un aspect, un
fenomen răspândit într-o localitate, un grup de populaţie, va fi folosită cercetarea monografică, prin cohortă,
prin sondaj etc.

b) aprecierea prin expertiză – prezintă un supliment, când fenomenul general e studiat pe fiecare
aspect al lui în particular prin intermediul experţilor. De exemplu, dacă ne interesează morbiditatea spitalizată,
atunci fiecare caz de boală tratat în staţionar fie căva fi paralel studiat în decursul spitalizării, fie că după
externare pe baza istoriei de boală. Experţii se pronunţă cu privire la termenele spitalizării bolnavului, dată
fiind starea lui, apreciază calitatea investigaţiilor, corectitudinea diagnosticului şi tratamentului în fiecare caz
concret de patologie. Acelaşi lucru se poate efectua în cadrul serviciului de ambulator, de urgenţă etc. Datele
generalizate servesc la căpătarea unor coeficienţi de corijare a indicilor obţinuţi pe cale statistică. Expertiza
este o metodă mai mult calitativă de investigaţie, permiţând elaborarea de măsuri concrete de ajustare a
fenomenului studiat. În funcţie de timpul când se efectuează observarea delimităm:

- cercetarea curentă (permanentă, continuă) – se utilizează atunci când variabilitatea fenomenului

studiat se poate schimba destul de des, iar aceste schimbări importante pot surveni zi de zi şi chiar orăde oră.
Astfel de cercetări se efectuează de regulă în clinică, mai ales în secţiile de reanimare sau în maternitate,
secţiile de boli infecţioase, unde observarea trebuie să se facă de câteva ori pe zi sau peste un anumit interval
de timp.

- cercetarea periodică (la anumite intervale de timp) – se utilizează atunci când fenomenul studiat are o
variabilitate mult mai mică în timp, sau o apariţie şi evoluţie periodică. De exemplu, se ştie că o parte din boli
pot da acutizări în anumite perioade ale anului (boala ulceroasă, reumatismul) sau evoluează în condiţii
atmosferice specifice ale anului (gripa, virozele organelor respiratorii, unele boli infecţioase etc.). Ca urmare,
cercetarea poate fi efectuată numai pe parcursul acestor perioade de timp sau la sfârşitul lor. În alte cazuri se
recurge la cercetări periodice o dată la 5-10 ani.

Astfel de cercetare se impune în cazul unui volum mare al totalităţii (structura populaţiei după sex,
vârstă, ocupaţie, locul de trai, starea civilăetc.).

- cercetare la un moment critic – atunci când se fixează data şi chiar ora de înregistrare a fenomenului
studiat (recensământul populaţiei, înregistrarea personalului medico-sanitar etc.). După frecvenţa observărilor
cercetările pot fi:

- de o singură dată;

- repetate.

2. Metoda epidemiologică sintetizează cele evidenţiate prin metoda observării şi prezintă un studiu
corelativ al fenomenelor din cadrul sănătăţii publice cu factorii (cunoscuţi sau presupuşi) de risc. Această
metodă, ca şi cea precedentă, foloseşte pe larg o serie de metode matematice pentru a găsi legitatea
schimbărilor variabile, dinamice, structurii fenomenelor studiate în legăturăcu factorii ce le determină
(valorile medii, dispersia, corelaţia, regresia etc.).

3. Metoda istorică e strâns legatăcu primele două metode fundamentând studiul sanitar al sănătăţii
publice sau al activităţii serviciilor pentru sănătate în cadrul dezvoltării istorice a societăţii. Este un fapt
dovedit că gradul de dezvoltare a societăţii, orânduirea socială în trecut şi în prezent determină nivelul de trai
al populaţiei, calitatea vieţii, deci şi sănătatea ei. Aici mai des se foloseşte metoda comparării aceluiaşi
fenomen raportat la diferitele categorii de populaţie (diferenţiate după semne sex, grupuri sociale, vârstă,
ocupaţii etc.), teritorii (continente, ţări, regiuni, localităţi) studiate acum şi în trecut.

4. Metoda economică precizează starea de sănătate publică, determinată de prezenţa surselor băneşti,
materiale, economice etc.
 Această metodă se foloseşte la aprecierea eficacităţii activităţii serviciilor pentru sănătatea populaţiei
(din punct de vedere social şi economic) în cadrul medicinii de stat, prin asigurare, precum şi celei private. O
varietate a acestei metode e metoda economico-matematică când se utilizează în combinaţie cu o serie de
metode matematice ce ne permit să optimizăm acţiunile sanitare, reţelei sanitare legate de probleme de
sănătate a populaţiei cu analiza de sistem, de prognozare etc.

5. Metoda experimentală urmăreşte scopul de a elabora şi aproba noi forme şi metode de organizare a
muncii, a asistenţei medicale, aplicarea în practică a experienţei înaintate, verificarea reciprocă a diferitelor
proiecte, ipoteze, a noilor metode de diagnosticare şi tratament etc.

Specificul acestei metode constă în aceea că cercetătorul singur îşi „creează” obiectul şi metoda de
cercetare, reproducând astfel fenomenele sau aspectele ce-l interesează în condiţii de laborator, iar mai apoi
analizând totul în detaliu conform scopului stabilit. Orice experiment nu depinde numai de dorinţa şi năzuinţa
savantului, ci e o problemă de ordin social. Rezolvarea lui va cere din partea acestuia îmbinarea mai multor
metode de cercetare. În genere, în orice studiu statistic cu scop de cunoaştere nu se foloseşte numai o metodă
izolată de cercetare. Pentru o investigare multilaterală a fenomenului şi ţinând cont de scopul propus
cercetătorul trebuie să decidă ce metode se impun şi în ce etapă.

Etapa I este legată direct de metoda de observare epidemiologică, economică şi de acumulare

(culegere) a datelor informative.

În etapa a II-a se recurge la o serie de metode statistico-matematice de prelucrare a informaţiei

acumulate, de asemenea şi la metode economice, economico-matematice.

În etapa a III-a vom folosi şi metoda istorică comparând rezultatele curente ale studiului cu cele ce au
fost înregistrate în trecut. Astfel cercetătorul poate să-şi atingă scopul studiului şi să analizeze în ansamblu
toate caracteristicile de bază ale fenomenului trăgând concluzii corecte şi elaborând măsurile practice
necesare.

Metoda observării după modalitatea îndeplinirii poate fi: statistică şi de expertiză. Iar după timpul
îndeplinirii: curentă (pe parcursul anului), periodică (o dată la doi ani), la un moment critic (la finele anului
calendaristic).

Metodele de colectare a datelor pot fidivizate în două grupe mari: directă şi indirectă:

La metoda directă se referă:

• Metoda observării

• Anchetare

• Interviu

• Monitorizare
 Cea indirectă reprezintă extragerea datelor din documentaţia medicală.

Cel mai des în studiile statistice medicale sunt folosite următoarele metode de colectare a informaţiei.

1.Metoda observării (directă) se utilizează de obicei în clinică, când medicul, după ce precizează
anamneză bolnavului, face studiul obiectiv şi investigaţiile de laborator ale pacientului, înregistrează în fişă
aceste date. Analogic se procedează şi în policlinică, şi la deservirea chemărilor la domiciliu. Dacă
cercetătorul statistic vrea să folosească această metodă, el trebuie să fie prezent alături de medic şi să
înregistreze datele de care are nevoie. Sunt cazuri când pe cercetător îl interesează nu numai date legate de
boală, dar şi probleme de ordin personal şi social, ca urmare înregistrarea directă poate fi făcută sub formă de
anchetă. În acest caz cercetătorul trebuie să beneficieze de încrederea respondentului.

2. Metoda extragerii informaţiei dintr-un formular statistic (indirectă) – fişa medicală a bolnavului de
staţionar, fişa medicalăa bolnavului de ambulator, tichetul statistic de evidenţă a diagnosticului definitiv
(precizat), epicriză, raport statistic privind numărul de maladii înregistrate la bolnavii domiciliaţi în teritoriul
de deservire a instituţiei curative etc. Când se efectuează acest lucru se ţine cont de programul de culegere a
informaţiei, unde trebuia să fie indicat concret care este unitatea de evidenţă, caracteristicile ei atributive şi
cantitative. Datele privind aceste caracteristici se extrag din documentele enumerate mai sus şi se notează într-
un registru special sau în mai multe fişe, pe fiecare semn aparte. Această metodă se foloseşte frecvent în
studiile statistice şi poate fi utilizată de însuşi cercetătorul sau de persoane special instruite, în acest caz fiind
necesar controlul logic al materialului cules.

3. Metoda de anchetare – utilizează informaţia prin intermediul unor anchete, anterior pregătite, care
includ întrebări speciale, la care respondenţii trebuie să dea răspuns. Această metodă se foloseşte în studiile
sociologice, dar poate fi aplicată şi în orice studiu statistic sanitar în îmbinare cu alte metode de culegere a
informaţiei. Este foarte important ca întrebările incluse în anchetă să fie formulate clar şi concret, în caz
contrar respondenţii nu vor şti ce să răspundă la ele. Totodată ancheta trebuie să fie anonimă, adică să nu
cerem de la respondenţi să ne comunice numele, adresa domiciliului ş.a., deoarece aceasta poate să-l facă pe
cel anchetat să nu răspundă în genere la nici o întrebare. Anchetele de informare se utilizează mai ales în
cercetările stării de sănătate a populaţiei şi în cercetările epidemiologice.

Întrebările din anchetă pot fi de tip:

- deschis – când la întrebare nu se dau variante de răspuns şi respondentul trebuie să

le formuleze singur;

- semideschis – se dau variante de răspuns, dar se lasă un rând liber pentru expunerea unor opinii
personale ale respondentului;

- închis – când la întrebare sunt date 2 şi mai multe variante de răspuns, iar respondentului i se propune
să aleagă unul din ele. Datele acumulate pot fianalizate prin următoarele metode:
• Metoda istorică

• Metode epidemiologice

• Metode economice

• Metoda experimentală

• Calcularea indicatorilor relativi şi medii

• Metode de corelaţie şi regresie

• Determinarea testului de semnificaţie (t) şi pragului de semnificaţie (p)

 INDICATORI STATISTICI UTILIZAȚI ÎN STUDIILE MEDICALE

Indicatorul statistic este expresia numerica a unor fenomene, procese, activitati sau categorii
economice si sociale, definite in timp , spatiu si structura organizatorica si care se regasesc cu o anumita
periodicitate in statisticile oficiale, nationale si internationale.
Functiile indicatorilor statistici sunt urmatoarele:
afunctia de masurare;
b)functia de comparare
c)functia de analiza si sinteza;
d)functia de estimare;
e)Functia de verificare a ipotezelor si de testare a parametrilor utilizati
Definiţie: Indicatorii statistici sunt numere reale, care sintetizează o parte din informaţia conţinută
de o serie de valori, dând posibilitata aprecierii globale a întregii serii, în loc să ţinem cont de fiecare valoare
din şir.
Compararea a 2 sau mai multi indicatori se poate face fie sub forma de diferenta, fie sub forma de
raport.
Comparatia pe baza de diferenta este restrictiva, in sensul ca trebuie sa indeplineasca conditii de
comparabilitate atat din punct de vedere al continutului, cat si al unitatii de masura.
Comparatia pe baza de raport se poate face atat pentru indicatorii cu acelasi continut, cat si pentru
indicatorii cu continut diferit, dar independenti.
Serii de valori.
Uneori este necesar să urmărim mai întâi o singură variabilă numerică din multitudinea de variabile
înregistrate într-un tabel de date. În acest caz, datele numerice pe care le avem la dispoziţie sunt un simplu şir
de numere asociate, fiecare din ele, unui individ.
Aceste şiruri de numere rezultate din datele culese se numesc serii statistice sau serii de date sau serii de
valori.
Ceea ce trebuie urmărit în primul rând la o serie de valori este modul în care valorile din serie sunt
distribuite în plaja de valori între un minim şi un maxim, cum se distribuie în jurul mediei, care este tendinţa
centrală a seriei, care sunt valorile cel mai des întâlnite, etc.
Caracterizarea sintetică a unei serii de valori este dată de aşa numiţii indicatori statistici, între care
media, deviaţia standard, mediana, etc,; fiecare indicator urmăreşte să scoată în evidenţă proprietăţi diferite
ale şirului de valori, dar prin combinarea mai multor indicatori, obţinem informaţii relevante şi sintetice
despre valorile şirului.

1. Valori extreme, amplitudine

Cel mai uşor de căutat şi de înţeles ca semnificaţie sunt indicatorii Minim şi Maxim care sunt cei ce
indică plaja de valori pe care se întinde seria de valori. Minim este cea mai mică valoare din serie, iar Maxim
este cea mai mare.
Amplitudinea absolută, este diferenţa dintre maximul şi minimul unei serii de valori şi ne dă
informaţii despre lărgimea plajei de valori pe care se întind datele din serie (vezi figura ). O serie de valori cu
o amplitudine mare indică o plajă de valori întinsă datorată fie unei dispersii sau împrăştieri mari a datelor, fie
simplului fapt că sunt multe valori. Dacă două serii de valori au acelaşi număr de valori, dar una are o
amplitudine mai mare, atunci valorile ei sunt mai împrăştiate.

2. Valori medii.
Media aritmetică a unei serii de valori. Este un indicator simplu şi în acelaşi timp foarte sintetic, fiind
un foarte bun indiciu al valorii în jurul căreia se grupează datele. Se notează cu litera m sau, dacă seria de
valori este notată cu o majusculă ca ¯ sau Y, media se notează cu X sau Y. Formula este cea cunoscută: suma
valorilor / nr lor
 Definiţie: Media aritmetică unei serii de valori este raportul dintre suma valorilor seriei şi numărul
lor.
Media este indicatorul care arată tendinţa centrală a seriei de valori, şi de obicei arată unde tind
datele să se aglomereze. De cele mai multe ori, valorile din serie sunt situate în majoritate în apropierea
mediei, iar o mai mică parte din ele sunt situate mult în stânga sau în dreapta mediei.

Cele mai des utilizate medii sunt:

a) media aritmetica;
b) media armonica;
c) media patratica;
d) media geometrica;
e) media cronologica.
Toate mediile pot fi calculate ca medii simple si medii ponderate.

3. Împrăştiere. Valorile dintr-o serie de valori pot fi mai aglomerate în jurul mediei sau mai dispersate,
adică la distanţe mari de medie. Un mod de a măsura aceste abateri de la medie este să se facă diferenţa între
toate aceste valori şi media lor. Unele abateri vor fi pozitive, altele negative. Ele nu pot fi adunate, deoarece,
prin adunare dau suma 0.
Dispersia. Un mod de a ocoli faptul că suma abaterilor absolute este 0, este ridicarea la pătrat a acestora
înainte de a fi adunate, pentru a face să dispară semnele negative la unele şi pozitive la altele.
La medii aproximativ egale, este mai împrăştiată seria cu dispersia mai mare. La dispersii aproximativ
egale, este mai împrăştiată seria cu media mai mică.
4. Indicatori de asimetrie. Atunci când valorile unei serii sunt distribuite nesimetric în jurul mediei,
acest fapt este imposibil de surprins cu ajutorul indicatorilor de dispersie. De aceea, s-au introdus indicatori
care să pună în evidenţă şi acest aspect al seriilor de valori: excentricitatea, sau asimetria. Va trebui să ţinem
cont atât de numărul de valori care sunt în stânga şi în dreapta mediei, cât şi depărtarea lor faţă de medie.
Mediana. Este un indicator al tendinţei centrale, şi anume este valoarea de mijloc, într-o serie de valori.
Definiţie: Mediana este acea valoare dintr-o serie de valori, pentru care exact jumătate din ele sunt
mai mici decât ea, iar jumătate mai mari.
Altfel spus, este valoarea măsurată pentru individul din mijloc, dacă indivizii pe care s-au făcut măsurătorile
ar fi ordonaţi creascător. Pentru o înţelegere mai uşoară, să luăm un exemplu cu numai 10 înregistrări:
tensiunea arterială maximă la un bolnav în 10 zile:
150, 160, 160, 170, 160, 170, 150, 160, 170,160.
Dacă se aşază aceste valori într-un şir crescător, obţinem:
150, 150, 160, 160, 160, 160, 160, 170,170,170.
În acest caz, mediana se ia între a cincia şi a şasea valoare din acest şir ordonat, adică 160. Dacă aceste două
valori de mijloc diferă, se ia media lor aritmetică. Dacă numărul de măsurători este impar atunci mediana este
chiar valoarea de mijloc, care în acest caz este unică.
De fapt, mediana este importantă în primul rând la serii de valori cu foarte multe înregistrări, caz în
care se poate lucra direct pe tabelul de frecvenţă, sau chiar pe tabelul pe clase.
Clasificarea indicatorilor
Indicatorii statistici poartă în ei, fiecare, o anumită cantitate de informaţie, din seria de valori pentru
care au fost calculaţi, unii indicatori ne dau informaţii despre tendinţa centrală a valorilor din serie, alţii ne dau
informaţii despre împrăştierea valorilor, alţii ne dau indicaţii despre simetria valorilor din serie, etc.
Informaţia oferită de indicatorii statistici este redundantă, în sensul că, de exemplu, împrăştierea
valorilor din serie este indicată şi de dispersie şi de abaterea standard şi de amplitudinea absolută şi de
coeficientul de variaţie, etc. Fiecare din ei aduce o mică informaţie specifică, deci, nu ne putem lipsi de unul
sau altul dintre indicatorii statistici. Uneori trebuie folosiţi unii dintre indicatori, fiind cei mai eficienţi, alteori
trebuie folosiţi alţii.
Pentru a avea o ideie despre modul cum trebuie folosiţi indicatorii statistici, ei sunt clasificaţi în câteva
categorii mai importante, categorii care vor fi exemplificate mai jos, insistând pe aceia care sunt cei mai
importanţi, restul fiind indicatori mai rar folosiţi, numai în cazuri speciale.
Indicatori ai tendinţei centrale. Cei mai importanţi indicatori ai tendinţei centrale sunt media,
mediana şi modul. Media indică tendinţa centrală atunci când seria de valori este repartizată simetric în jurul
ei şi când valorile nu au o dispersie exagerat de mare. În cazul seriilor de valori distribuite foarte asimetric,
tendinţa centrală nu mai este indicată de către medie, ci de către mediană.
Modul, este un indicator al tendinţei centrale, la seriile unimodale, adică atunci când în tabelul de frecvenţe
există un singur maxim. Dacă avem o serie multimodală, modul îşi pierde calitatea de indicator al tendinţei
centrale.
Indicatori ai împrăştierii. Folosiţi mai des în practică, şi deci mai importanţi, sunt dispersia,
abaterea standard şi coeficientul de variaţie. Abaterea standard este indicatorul folosit cel mai des pentru
aprecierea împrăştierii, dar atunci când mediile diferă mult, este mai util coeficientul de variaţie. Dispersia
este folosită ca măsură a împrăştierii în testele statistice (vezi capitolul dedicat testelor statistice).
Indicatori ai asimetriei. Mediana este cel mai mult folosita pentru aprecierea asimetriei valorilor
dintr-o serie. De fapt, mediana se foloseşte în combinaţie cu media pentru aprecierea asimetriei. O mediană
mult diferită de medie indică asimetrie puternică, iar o mediană foarte apropiată de medie indică o tendinţă
spre simetrie.
Indicatorii statistici fundamentali. Sunt indicatorii care poartă în ei cea mai mare cantitate de
informaţie din informaţia conţinută de seria de valori.
La seriile de valori distribuite relativ simetric, indicatorii statistici fundamentali sunt media şi deviaţia
standard.

Prelucrarea si analizarea datelor

Datele statistice se pot reprezenta prin tabele şi grafice. Tabelele pot fi:
- simple
- complexe de grupa sau combinate
Un table trebuie sa respecte anumite reguli:
A. Tabelele trebuie să fie cît mai simple posibil.
• Sunt preferate 2 sau 3 tabele mici unui singur tabel mare care să conţină multe detalii sau variabile.
• În general pot fi citite cu uşurinţă maximum 3 variabile.
B. Tabelele trebuie să se explice singure.
• Codurile, abrevierile sau simbolurile trebuie explicate în detaliu în nota din subsol.
• Fiecare rând şi fiecare coloană trebuie etichetate concis şi clar.
• Trebuie menţionate unităţile specifice de măsură pentru datele prezentate.
• Titlul tabelului trebuie să fie clar, concis şi la subiect. Să răspundă la întrebările: Ce? Cînd? Unde?
• Totalul trebuie să apară în orice tabel.
C. Titlul este de obicei separat de corpul tabelului prin linii sau spaţii.
În tabelele mici nu este necesar să se traseze linii verticale care să separe coloanele.
D. Dacă datele nu sunt originale trebuie menţionată sursa lor în nota din subsol.
Reprezentarea grafică a datelor trebuie să se facă în mod precis și cât mai edificator. Ea are la bază un
sistem precis de regului atât referitoare la forma de reprezentare, cât și la conținutul propriu-zis al graficelor.
Primul aspect al unui grafic este alegerea unui titlu edificator pentru conținutul acestuia și care să ofere
informații cât mai precise despre conținutul propriu-zis al acestuia.
Stabilirea axelor de coordonate este esențială. Pe axa orizontală (axa Ox) se trasează fie valorile, fie
intervalele de variație ale variabilei independente. Pe axa verticală (axa Oy) se punctează valorile
caracteristicii avute în vedere (valori absolute, frecvențe etc.). Pentru o înțelegere corectă a unui grafic este
recomandată etichetarea axelor de coordonate în sensul explicitării conținutului acestora. Originea axelor de
coordonate se stabilește, de regulă, în funcție de natura (pozitivă sau negativă) datelor. Astfel, dacă datele
toate sunt pozitive, vom reprezenta numai cadranul I, cu originea în stânga jos.
Rețeaua graficului reprezintă, de regulă, liniile de coordonate, menite ca să faciliteze citirea
rezultatelor. În anumite tipuri de grafice, se pot întâlni rețele de tip circular. Un aspect deosebit de important
este cel al scării graficului. Astfel, unitățile de măsură pe axe pot fi diferite în funcție de amplitudinea și
ordinul de mărime al acestora. De asemenea, atunci când valorile sunt foarte mari sau foarte mici este indicată
o scalare a acestora în sensul împărțirii sau înmulțirii cu un factor rezonabil astfel încât reprezentarea grafică
să fie cât mai îngrijită.
Legenda graficului reprezintă un aspect esențial atunci când sunt reprezentate mai multe seturi de date
pe același grafic. Este recomandat ca în cazul graficelor cu multe seturi de date, culorile alese pentru diverse
seturi să fie cât mai variate pentru a nu crea confuzie.
Notele explicative ale unui grafic se trec în partea de jos a acestuia dacă este cazul.
 Un ultim aspect, dar deloc neesențial, este acela al precizării sursei datelor atunci când ele nu au
caracter de originalitate (din privința autorului). Este adevărat, în mod evident, că dacă sursa datelor este
prevăzută în textul ce însoțește graficul atunci nu mai este necesar ca să se specifice încă odată acest lucru.
Componentele principale ale unui grafic. Tipuri de diagrame și exemple de indicatori specifici.
Reprezentarea grafică face posibilă înţelegerea fenomenelor studiate (natalitatea, morbiditatea,
mortalitatea) prin diferite semne - simboluri (linii, figuri, puncte ...)
Graficele sunt folosite pentru a prezenta:
• Dinamica fenomenului
• Compararea indicatorilor care se referă la unul şi acelaşi timp, dar în obiecte diferite
• Structura fenomenului studiat
• Dependenţa unor indicatori de alţii
• Gradului de răspândirea a unui anumit fenomen
• Controlul asupra îndeplinirii obiectivelor planificate etc.
Suprafata de reprezentare include:
• Titlul graficului
• Axa verticală „Y”
• Eticheta atribuită axei „Y” (de ex. nr. decese la 1000 n/v)
• Valoarea maximă (ex. 25)
• Valoarea scalei (ex. 0 5 10 25)
• Marcajul care indică limita dintre valorile scalei
• Valoarea minimă (0)
• Axa orizontală „X” (de ex. ţările)
• Suprafaţa graficului
• Curbe, coloane, etc.
• Legenda
• Sursa
Grafice speciale : sunt reprezentate de diagrame. Diagramele sunt metode de prezentare a informaţiei
statistice cu simboluri . Diagramele sunt de mai multe tipuri:
a. Diagramele bazate pe lungimi
- cu bare (verticale, orizontale)
- pictograme
b. Diagramele de proporţii:
- cu bare
- cu discuri
c. Diagramele cu coordonate geografice.
cartogramele
d. Diagramele speciale.
Histograma este un tip de grafic care are largi aplicații în statistică. Histogramele oferă o interpretare
vizuală a datelor numerice indicând numărul de puncte de date care se află într - un interval de valori. Aceste
intervale de valori se numesc clase sau pubele. Frecvența datelor care se încadrează în fiecare clasă este

reprezentat de utilizarea unui bar.

Histogramele sunt utilizate pentru date , care sunt cel puțin la nivelul ordinal de măsurare. Clasele
pentru o histogramă sunt domenii de valori; barele dintr-o histogramă nu pot fi rearanjate, acestea trebuie să
fie afișate într-o anumita ordine.