UNIVERSITATEA „OVIDIUS” DIN CONSTANȚA

FACULTATEA DE MEDICINĂ
SPECIALIZAREA M.I.S.M.F. , ANUL 1

ANALIZA FUNCȚIONALĂ A
MIJLOACELOR DE FINANȚARE DIN
SISTEMUL DE SĂNĂTATE

PROFESOR ÎNDRUMĂTOR:
CONF. UNIV. DR. OPRIȘAN OANA
MASTERAND:
VÎRTOSU ION

CONSTANȚA
2019
 ANALIZA FUNCȚIONALĂ A MIJLOACELOR DE FINANȚARE
DIN SISTEMUL DE SĂNĂTATE

Sistemele de sănătate din UE sunt variate și reflectă diversele alegeri ale societății. În
ciuda diferențelor din punctul de vedere al organizării și al mijloacelor financiare, ele se
întemeiază pe valorile comune recunoscute de Consiliul miniștrilor sănătății în 20061 :
universalitate, acces la îngrijiri de bună calitate, echitate și solidaritate. De asemenea, este larg
recunoscută necesitatea ca sistemele de sănătate să fie sustenabile din punct de vedere fiscal,
astfel încât aceste valori să fie garantate și în viitor.
Sectorul public joacă un rol major în finanțarea serviciilor de sănătate: în două treimi
din statele membre, mai mult de 70 % din cheltuielile cu sănătatea sunt finanțate de sectorul
public. Această situație riscă să pună în pericol sustenabilitatea finanțelor publice, în special
în contextul îmbătrânirii populației.1
În primul trimestru al anului 2017, în sectorul „sănătate umană și asistență socială”
erau angajate 24 014 500 de persoane. Majoritatea lor – în număr de 13 601 700 – lucrau în
subsectorul „sănătate umană”. Subsectorul „îngrijire de tip rezidențial” înregistra 5 066 800
de angajați, iar 5 346 000 de lucrători activau în domeniul „activități de asistență socială fără
cazare”.
Pentru guverne, cheltuielile publice cu sănătatea se numără printre elementele de
cheltuieli cele mai mari și cu creșterea cea mai rapidă. Figura 4 prezintă creșterea cheltuielilor
publice în domeniul sănătății ca procentaj din PIB în perioada 2008-2014 (în puncte
procentuale). Aceeași figură ilustrează, prin cercuri, creșterea anuală medie a cheltuielilor
publice reale pentru sănătate, pe cap de locuitor, în aceiași ani.
În combinație, acești doi indicatori oferă o mai bună oglindă a cheltuielilor publice în
domeniul sănătății. Variațiile de nivel ale cheltuielilor cu sănătatea raportate la PIB reprezintă,
de fapt, rezultatul combinației dintre tendințele înregistrate de cheltuielile publice pentru
sănătate și, respectiv, de PIB.2

1
Concluziile Consiliului privind valorile și principiile comune ale sistemelor de sănătate ale Uniunii Europene
(2006/C 146/01). http://eurlex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:C:2006:14 6:0001:0003:EN:PDF.
2
European Economy, Institutional Paper 37, octombrie 2016:
https://ec.europa.eu/info/publications/economyfinance/joint-report-health-care-and-long-term-caresystems fiscal-
sustainability-0_ro.

1
 Presiunea în sensul unor cheltuieli mai mari în domeniul sănătății nu va dispărea. În
conformitate cu Raportul din 2015 privind îmbătrânirea, este de așteptat ca până în 2060
ponderea cheltuielilor publice pentru sănătate raportate la PIB să crească și mai mult.
Principalii factori care determină această creștere sunt:
 creșterea veniturilor și așteptările din ce în ce mai mari față de servicii medicale de
înaltă calitate;
 îmbătrânirea populației;
 progresele tehnologice.3
În perioada cuprinsă între 2015 și 2017, soldul bugetar s-a ameliorat în toate țările
analizate în acest raport, cu excepția notabilă a României, în timp ce în Ungaria ponderea
deficitului bugetar nu s-a modificat. În Bulgaria, Republica Cehă și Suedia, îmbunătățirea
ponderii deficitului bugetar în PIB este atribuită, în principal, consolidării structurale,
componenta ciclică având o contribuție mai mică, iar în Croația și Polonia consolidarea este
atribuită, în principal, componentei ciclice, consolidarea structurală având un efect pozitiv
mai redus. Ponderea deficitului s-a deteriorat foarte ușor în Ungaria și semnificativ în
România, aceste evoluții datorându-se îndeosebi relaxării politicii fiscale, care a fost parțial
compensată de evoluțiile macroeconomice mai favorabile.4
Raportul mai arată că sistemul sanitar din România este caracterizat prin finanțare
scăzută și utilizare ineficientă a resurselor publice, cu cele mai scăzute cheltuieli pe cap de
locuitor ca pondere din PIB în UE. Există însă un număr de inițiative pentru a îmbunătăți
sistemul, strategia națională de sănătate stabilind obiective strategice în domeniul serviciilor
de sănătate publică și de asistență medicală și fiind susținută prin dezvoltarea a opt planuri
regionale, pentru a reorganiza serviciile medicale și a direcționa investițiile spre zonele
dezavantajate.
Pe ansamblul UE, profilele arată necesitatea regândirii sistemelor de sănătate, pentru a
garanta faptul că vor rămâne corespunzătoare și vor oferi îngrijiri dedicate pacientului. Din
ele se desprind cinci concluzii transversale:
1. promovarea sănătății și prevenirea bolilor netezesc calea pentru un sistem de sănătate
mai eficace și mai eficient;
2. asistență medicală primară solidă îi orientează în mod eficient pe pacienți prin
sistemul de sănătate, ajutându-i să evite cheltuielile inutile;

3 3
Concluziile Consiliului privind valorile și principiile comune ale sistemelor de sănătate ale Uniunii Europene
(2006/C 146/01). http://eurlex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:C:2006:14 6:0001:0003:EN:PDF.
4
„Raport de convergență” public de către Banca Central Europeană, Mai, 2018

2
 3. asistență integrată îi oferă pacientului garanția că va primi îngrijiri într-un mod
coordonat;
4. planificarea și întocmirea pro-activă de previziuni cu privire la personalul din sectorul
sănătății sunt elemente datorită cărora sistemele de sănătate devin rezistente la
evoluțiile viitoare;
5. pacienții ar trebui să se afle în centrul următoarei generații de date, mai bune, despre
sănătate, care să stea la baza politicilor și a practicii.

Sintetizate, principiile care ghidează sistemul de asigurări sociale de sănătate din România
implică:
 alegerea liberă a Casei de Asigurări de Sănătate: asiguratul nu este legat de comuna,
oraşul sau judeţul în care locuieşte, banii şi informaţiile îl vor urma indiferent de
 alegerea pe care o face; solidaritatea şi subsidiaritatea în colectarea şi utilizarea
fondurilor;
 participarea persoanelor asigurate, a statului şi a angajatorilor la managementul
fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate;
 concurenţa rezultată din libertatea alegerii, medicii care dau dovadă de profesionalism
fiind avantajaţi, solicitaţi de asigurat;
 acordarea unui pachet de servicii medicale de bază, în mod echitabil şi
nediscriminatoriu, oricărui asigurat;
 confidenţialitatea actului medical.5

Studiul eficienţei implică însă maximizarea calităţii serviciilor luând în considerare

constrângerile economice existente în scopul ameliorării stării de sănătate şi gradul de
satisfacţie al populaţiei în procesul de elaborare a normelor de calitate. Astfel, politicile pun
din ce în ce mai mult accent pe reorientarea sistemelor de sănătate către obiective măsurabile
atât în ceea ce priveşte calitatea îngrijirilor medicale cât şi în ceea ce priveşte satisfacerea
utilizatorilor.
De obicei, modelarea unui sistem se realizează în timp, este anevoioasă, costisitoare şi
adeseori traumatizantă. S-a constatat că nemulţumirile care au generat procesul de reformare a
sistemelor îngrijirilor de sănătate au fost prezente atât în masa contribuabililor şi a
utilizatorilor, a medicilor şi instituţiilor cât şi a autorităţilor politice şi administrative.

5
Văidean Viorela-Ligia, „Asigurările sociale de sănătate în România – Realităţi şi Perspective”, Teză de
doctorat, Cluj, 2010

3
 In satisfacţiile vizau creşterea cheltuielilor pentru sănătate într-un ritm greu de
suportat, fără ameliorarea substanţială a stării de sănătate, insuficienta acoperire a populaţiei
cu servicii absenţa unor mecanisme eficiente de asigurare a calităţii, volumul exagerat de
muncă zilnică, insuficienţa elementelor de stimulare, ineficienţa managerială. Având în
vedere aceste aspecte, priorităţile în reformarea sistemelor de sănătate în ţările Europei
Centrale şi de Est ar trebui axate pe :
 descentralizarea sistemului de sănătate;
 modificarea metodelor de planificare şi gestionare;
 menţinerea unei largi accesibilităţi;
 dezvoltarea serviciilor de sănătate comunitare;
 dezvoltarea serviciilor preventive bazate pe factori de risc prevalenţi;
 îmbunătăţirea sistemului de formare a personalului de sănătate.

Reforma sistemului de sănătate din România, este dependentă de reforma sistemului

economic, de transformarea lui prin descentralizarea proprietăţii, consolidarea şi dezvoltarea
proprietăţii private, ca resursă şi centru motric. Strategia de reformă a sănătăţii în România,
demarată în 1998 şi care continuă încă, a vizat domenii precum:
 organizarea structurală şi conducerea sistemului;
 finanţarea sistemului;
 asigurarea serviciilor necesare sănătăţii populaţiei;
 utilizarea raţională a resurselor fizice şi umane.

În prezent, la nivel naţional se urmăreşte implementarea unei strategii coerente în

scopul creşterii accesului populaţiei la servicii medicale de calitate, eficientizarea sistemului
de furnizare şi menţinere a unui stil de viaţă sănătos, acasă, la serviciu şi în comunitate. Cu
privire la finanţarea sistemului asigurărilor sociale de sănătate din România, recomandările
propuse de reformare a sistemului sunt axate pe creşterea nivelului de finanţare pentru
sectorul de sănătate, dezvoltarea unui sistem de alocare a resurselor bazat pe criterii
transparente şi evidenţe medicale şi respectiv introducerea şi susţinerea mecanismelor de plată
bazate pe eficienţa şi calitatea actului medical.
Soluţia fundamentală este alocarea a 8-10% din PIB pentru sănătate, şi o utilizare
eficientă a fondurilor alocate. Totodată, studiile întreprinse au conturat ca şi o soluţie
alternativă viabilă dezvoltarea pieţei asigurărilor voluntare de sănătate. Modelările

4
econometrice realizate asupra cheltuielilor de sănătate, în funcţie de factorii determinanţi, sunt
relevante pentru cuantificarea efectelor reformei sistemului asigurărilor sociale de sănătate.
Astfel, analiza seriilor de timp, precum şi studiile de caz cu date panel au reliefat legătura
directă existentă între cheltuielile de sănătate şi PIB-ul unei ţări sau regiuni, precum şi alte
variabile exogene. Utilitatea acestor studii rezidă în faptul că permit aprecierea şi
previzionarea unui anumit nivel al cheltuielilor pentru sănătate, în funcţie de valorile
cunoscute ale celorlalte variabile validate de model.
Deşi finanţarea publică a sectorului sanitar prin asigurări sociale de sănătate întâmpină
dificultăţi în anumite perioade (ex. perioade cu rate crescute ale şomajului, când numărul
contribuabililor este redus, etc.) necesitând intervenţie de la bugetul statului, cu toate
alternativele de finanţare existente, necesitatea existenţei unui sistem public de servicii
medicale în România nu poate fi, cel puţin deocamdata, pusă la îndoială. Iar contribuţia
fiecărei persoane active – direct şi prin intermediul angajatorului - la formarea fondului de
asigurări sociale de sănătate este obligatorie.6

6
Nistor I. (2008), Sisteme de sănătate – studiu comparativ, vol. Reforma sistemului asigurărilor sociale din
România în vederea aderării la Uniunea Europeană, Casa Cărţii de Stiinţă, Cluj-Napoca

5
BIBLIOGRAFIE:

1. Concluziile Consiliului privind valorile și principiile comune ale sistemelor de sănătate ale
Uniunii Europene (2006/C 146/01)
2. European Economy, Institutional Paper 37, octombrie 2016:
https://ec.europa.eu/info/publications/economyfinance/joint-report-health-care-and-long-term-
caresystems fiscal-sustainability-0_ro.
3. „Raport de convergență” public de către Banca Central Europeană, Mai, 2018
4. Văidean Viorela-Ligia, „Asigurările sociale de sănătate în România – Realităţi şi
Perspective”, Teză de doctorat, Cluj, 2010
5. Nistor I. (2008), Sisteme de sănătate – studiu comparativ, vol. Reforma sistemului
asigurărilor sociale din România în vederea aderării la Uniunea Europeană, Casa Cărţii de
Stiinţă, Cluj-Napoca.