PRINCIPALELE SISTEME DE FINANŢARE ŞI ASIGURARE A SERVICIILOR

DE SĂNĂTATE ÎN ŢARILE EUROPENE

Pe plan mondial se produc schimbări în sistemele de sănătate, schimbări care

urmăresc eliminarea sau reducerea disfuncţiilor apărute atât în ţările democratice cu o
economie de piaţă stabilă, cât şi în ţările care au avut o economie bazată pe monopolul de
stat al factorilor de producţie cu un sistem de planificare centralizat, rigid şi de comandă.
Nemulţumirile care au generat procesul de reformare a sistemelor îngrijirilor de
sănătate (SIS) au fost prezente atât în masa contribuabililor (utilizatorilor), a medicilor şi
a instituţiilor sanitare (a furnizorilor de îngrijiri) cât şi a autorităţilor publice şi
administrative. Insatisfacţiile erau datorate: creşterii cheltuielilor pentru sănătate într-un
ritm greu de suportat, fără ameliorarea substanţială a stării de sănătate, insuficienta
acoperire a populaţiei cu servicii, absenţa unor mecanisme eficiente de asigurare a
calităţii, volumul exagerat de muncă zilnică, insuficienţa elementelor de stimulare,
ineficienţa managerială etc.
În Europa operau trei modele de sisteme de îngrijiri de sănătate:
1. modelul serviciului naţional de sănătate (SNS) – tip Beveridge;
2. modelul sistemului de asigurări sociale de sănătate (SAS) – tip Bismark;
3. modelul sistemului centralizat de stat (SCS) – tip Semaşko.
Modelul din Statele Unitate ale Americii este bazat pe asigurări private.
1. Serviciu Naţional de Sănătate (S.N.S.): imaginat de britanici, funcţionează în
Danemarca, Finlanda, Islanda, Norvegia, Suedia, Grecia, Italia, Portugalia, Spania,
Anglia.
Caracteristici:
- sursa de finanţare: taxe generale;
- controlat de guvern;
- dispune de buget de stat;
- există şi un sector privat;
- acces liber la servicii pentru toţi cetăţenii;
- acoperire generală a populaţiei cu servicii de sănătate;
- conducere prin autorităţile de stat;
- medicii sunt: - salariaţi sau plătiţi în funcţie de numărul pacienţilor înscrişi pe listele lor
(capitaţie);
- se practică o co-plată a unor părţi din costul unor prestaţii.
Avantaje:
- impact pozitiv asupra stării de sănătate;
- relativ neoneros (nu este greu de suportat de către populaţie)
Dezavantaje:
- liste lungi de aşteptare pentru anumite acte medicale
- medicii – lipsiţi de stimulente
- doză mare de birocraţie;
2. Sistemul de Asigurări Sociale de Sănătate (S.A.S.): – funcţionează în ţări ca
Austria, Franţa, Olanda, Germania, Belgia.
Caracteristici:
- finanţat, în general, din contribuţia obligatorie a salariaţilor şi patronilor (cotizaţii), în
funcţie de venit şi din taxe generale;
- acoperire largă , dar nu totală (rămân neasigurate persoanele care nu lucrează);
- gestionarea fondurilor se realizează prin agenţii;
- agenţiile contractează cu spitalele şi medicii de familie sau medicii generalişti serviciile
ce urmează a fi oferite asiguraţilor;
- contractele cu practicienii au la bază taxa/serviciu, taxa/prestaţie, iar cu spitalele prin
bugete globale.

1
Avantaje:
- performanţe medicale relativ înalte;
Dezavantaje:
- cheltuieli - cele mai mari din Europa
- costurile administrării sale sunt mari
- generează consum indus ridicat – cu posibilitatea apariţiei unor fenomene perverse, cum
ar fi:
1.riscul moral (la un serviciu al cărui preţ este zero, cererea depăşeşte totdeauna oferta)
2.selecţia adversă (se refuză asigurarea grupurilor costisitoare prin volum înalt al
consumului sau costul ridicat al prestaţiilor);
3. Sistemul Centralizat de Stat (S.C.S.): – care a funcţionat în ţările Europei
Centrale şi de Răsărit.
Caracteristici:
- finanţare de la bugetul de stat;
- controlat de stat prin sistemul de planificare centralizată;
- statul are monopolul serviciilor de sănătate care sunt proprietatea sa;
- personal sanitar salariat (funcţionari);
- accesul populaţiei la serviciile de sănătate – general;
- nu exista sector privat.
Avantaje:
- acces general la servicii.
Dezavantaje:
- lipsit de iniţiativă şi competiţie;
- funcţionarizează activitatea medicală;
- este subfinanţat;
- ineficient;
- neperformant;
- impact redus asupra stării de sănătate.
Condiţii pe care ar trebui să le îndeplinească un Sistem de Îngrijiri de Sănătate (SIS)
corespunzător (după Maxwell):
a) acoperire generală a populaţiei cu servicii de sănătate;
b) accesibilitate promptă la servicii;
c) pertinenţă faţă de nevoi;
d) echitate;
e) posibilităţi de alegere;
f) eficacitate;
g) eficienţă înaltă;
h) acceptabilitate socială largă;
i) responsabilitatea statului faţă de sănătatea publică.
Nici un Sistem de Îngrijiri de Sănătate (SIS) nu a putut răspunde integral acestor
criterii de aceea toate sistemele sunt în reformă, fiind supuse modificărilor cerute în timp
de nevoile în schimbare ale practicii medicale, ale societăţii şi ale rezervelor disponibile.
Schimbările din Sistemele de Îngrijiri de Sănătate (SIS) pot fi:
- revolutive (brutale);
- evolutive (silenţioase).
Cele revolutive (brutale) presupun modificări structurale, de fond ca cele ce au generat
modelele SIS (Beveridge, Bismark, Semaşko) dar şi ca încercările care se fac în prezent
în ţările Europei Centrale şi de Răsărit, şi care vizează în principal proprietatea asupra
factorilor de producţie, sursele şi sistemul de finanţare a SIS, alocarea resurselor,
sistemele de plată a furnizorilor de îngrijiri.
Schimbările evolutive (silenţioase) care au loc în ţările cu economie de piaţă stabilizată
(Anglia, Olanda, Germania) au adus ameliorări sistemelor existente, fără înlocuirea lor,
fără distrugerea şi destructurarea lor.

2
Obiectivele principale ale reformelor SIS în Europa – sunt subordonate principiilor ce
guvernează politica europeană a OMS: “Sănătate pentru toţi”.
Principii:
a) egalitatea şanselor;
b) etica acţiunilor de politică sanitară;
c) participarea activă a populaţiei;
d) promovarea sănătăţii şi prevenirea bolilor;
e) prioritatea îngrijirilor primare de sănătate;
f) acţiunea intersectorială;
g) cooperarea internaţională.
Obiectivele reformelor în Sistemul Îngrijirilor de Sănătate (SIS) din Europa:
1. echilibrarea alocării resurselor financiare (teritorial şi între categorii de servicii) şi
controlul costurilor;
2. reducerea inechităţilor în oferta şi accesul la servicii;
3. îmbunătăţirea gradului de satisfacţie a furnizorilor şi utilizatorilor de îngrijiri;
4. ameliorarea eficacităţii şi impactului SIS asupra stării de sănătate (output şi outcome);
5. reducerea utilizării inadecvate a tehnologiilor moderne;
6. corectarea stimulării inadecvate a consumului medical (consumul indus de ofertă);
7. introducerea competiţiei controlate (între furnizorii publici şi/sau privaţi, organizaţii de
asigurări etc.);
8. separarea furnizorilor de servicii (medici, spitale) de cumpărători (deţinători de
fonduri);
9. stabilirea unor relaţii contractuale între furnizorii şi cumpărătorii de servicii;
10. plata medicilor şi a instituţiilor pe baza unor criterii de performanţă;
11. introducerea unor mecanisme de asigurare a calităţii îngrijirilor de sănătate;
12. introducerea metodelor manageriale moderne în conducerea serviciilor de sănătate;
13. descentralizarea SIS prin deconcentrare, devoluţie şi delegarea autorităţii.
Ţările din Europa Centrală şi de Răsărit caută să modifice bazele structurale ale
SIS anterioare pentru a le face concordante cu principiile democratice şi regulile unei
economii de piaţă în formare.
Transformarea, în perioada de tranziţie este anevoioasă, cu capcane, costisitoare şi
de durată.
Reformele SIS din aceste ţări nu se pot produce decât în concordanţă şi odată cu
schimbările de fond ce au loc în sistemele economice şi sociale naţionale din care fac
parte.
Reformele din ECR trebuie să ţină seama de realităţile comune:
1. recunoaşterea rolului sănătăţii pentru întreaga dezvoltare socială, dar sporirea
necontrolată a cheltuielilor pentru sănătate poate avea un impact negativ asupra creşterii
economice;
2. în perioada de tranziţie starea de sănătate a populaţiei recunoaşte o degradare continuă,
ceea ce duce la creşterea diferenţelor dintre ECR şi OECD.
Exemplu:
Ţări ECR Ţări OECD Diferenţă
Speranţa de viaţă la naştere (în ani) 70,5 76,1 +5,6
Speranţa de viaţă la 15 ani (în ani) 57,1 62,0 +4,9
Riscul de deces 0-5 ani (în %) 1,8 0,9 -0,9
Riscul de deces la 15-59 ani (în %) 18,4 11,2 -7,2.
3. baza materială a serviciilor de sănătate este inadecvată la nevoile esenţiale ale
modelului actual de morbiditate, serviciile preventive sunt ineficiente, există lipsuri în
asigurarea cu medicamente şi materiale sanitare consumabile;
4. formarea, distribuirea şi utilizarea personalului sanitar este inadecvată;

3
5. există lipsuri şi distorsiuni financiare: subfinanţare, ineficienţă internă, practici
bugetare birocratice, cheltuieli greşit orientate, dificultăţi în transformarea sectorului de
finanţare;
6. dezvoltarea necontrolată a sectorului medicinei private.
Ca priorităţi pentru reformarea SIS din ţările ECR:
1. descentralizarea SIS;
2. modificarea metodelor de planificare şi gestionare;
3. menţinerea unei largi accesibilităţi;
4. dezvoltarea serviciilor de sănătate comunitare;
5. dezvoltarea serviciilor preventive bazate pe factorii de risc prevalenţi;
6. îmbunătăţirea sistemului de formare a personalului de sănătate.
În prezent se constată convergenţa reformelor SIS din ţările europene şi America
spre “modele” mixte, cu mecanisme de reglare efectivă prin control public şi "piaţa
controlată". Aceasta se traduce prin introducerea unor elemente de piaţă (reglare liberă) în
Sistemul Naţional de Stat de “tip britanic”şi a unor mecanisme de control guvernamental
sau administrativ în Sistemul Asigurărilor Sociale de “tip germanic”.
Criterii de apreciere a reformelor Sistemelor de Îngrijiri de Sănătate (SIS):
1. coerenţa SIS;
2. universalitatea asigurării de servicii;
3. caracterul cuprinzător al acestora;
4. limitarea costurilor cu menţinerea calităţii îngrijirilor de sănătate;
5. plată/contribuţie echilibrată;
6. motivare pozitivă a medicilor şi utilizatorilor.
Relaţii economice în îngrijirile de sănătate dintre furnizorii de servicii, utilizatori
şi “terţul plătitor” (fond de asigurări, case de asigurări, administraţia sanitară de stat).