SISTEMUL DE SĂNĂTATE

 Reprezintă totalitatea actorilor,

instituțiilor și resurselor
Sistemul de direcționate spre acţiuni, al căror
sănătate scop primar constă în îmbunătăţirea
sănătăţii. (Raportul OMS, 2000)
  asigurarea serviciilor de sănătate reprezintă
responsabilitatea guvernului la diferite niveluri;
 serviciile de sănătate sunt un drept social;
Sistemele de  distribuţia serviciilor de sănătate este integrată;
sănătate din
 planul integral al întregii ordini economice şi sociale
Europa au o serie planifică centralizat serviciile de sănătate şi resursele;
de caracteristici
(1)  autorităţile centrale de sănătate şi politică iau decizii
ințiale cu pivire la caracteristicile majore ale
sistemului naţional de îngrijire a sănătăţii,;
  când resursele sunt limitate, priorităţile în sistemul de
sănătate sunt îndreptate către necesităţile copiilor şi
angajaţilor din producţie;
 autoritatea majoră este reprezentată de Ministerul
Sănătăţii şi subdiviziunile sale care integrează şi
Sistemele de dirijează toate părţile componente ale sistemului de
sănătate din sănătate;
Europa au o serie
 reglementări stricte sunt oferite practicii medicale
de caracteristici
private şi activităţilor conexe;
(2)
 principiile ştiinţiice stau la baza activităţii din domeniul
sanitar, iar practicile nonştiinţiice nu sunt permise;
 nemulţumirile în legătură cu calitatea, accesul la
îngrijire, lipsa libertăţii de a alege actul medical.
  Accesul universal,
 Îngrijiri de calitate,
 Echitatea (acces corespunzător nevoilor, fără a ține seama de
vârstă, grup etnic, gen, statut social, posibilitatea de a plăti)
 Solidaritate
Principii care stau
 Siguranța pacientului,
la baza sistemelor
 Îngrijire bazată pe dovezi și etică,
de sănătate
 Implicarea pacientului (dreptul la alegerea furnizorului, dreptul
la consimțământul informat),
 Compensare (proceduri transparente în cazuri de malpraxis),
 Confidențialitate.
 În Europa s-au afirmat trei modele de sisteme
medicale publice având ca premise de bază modul
de finanţare a sistemului şi modul de organizare a
Modele ofertei de servicii publice de sănătate:
alternative de
sisteme de - Modelul Beveridge
sănătate - Modelul Bismarck
- Modelul Semashko
 Modelul Beveridge – sistemul este finanţat prin bugetul
central al statului şi este organizat şi gestionat de către stat
din resurse colectate prin sistemul public de impozite şi taxe.
Caracteristici:
 Acoperire generală a populaliei
Modelul  Costuri administrative ceva mai reduse
Beveridge  Control al fondurilor
 De regulă nu există relații contractuale clare între
finanțator și furnizor
 O parte a populației are asigurare privată de sănătate
Exemple de ţări in care modelul Beveridge funcționează sunt: Finlanda,
Suedia, Norvegia, Marea Britanie, etc.
  Modelul Bismarck – sistemul este finanţat pe principiul
asigurărilor sociale, prin virarea unei părţi a veniturilor de
către angajatori si salariaţi deopotrivă.

 Instituţiile care colectează aceste fonduri de asigurări

medicale sunt nonprofit, activitatea acestora fiind
Modelul monitorizată (şi puternic criticată) de către public. Pentru
Bismarck finanţarea unor programe de sănătate publică sunt utilizate
fonduri din bugetul public, dar și alte categorii de
subvenţii.

Modelul Bismarck este răspândit în ţări precum Franţa,

Belgia, Olanda, Austria şi Germania.
  Modelul Semashko – este apropiat de modelul Beveridge
prin aceea că finanţarea, organizarea şi gestiunea sistemului
de sănătate aparţin statului.

 Modelul Semashko prezintă şi diferenţe faţă de celelalte

Modelul două modele, respectiv obligă pacienţii să utilizeze doar
Semashko serviciile arondate în zona lor de rezidenţă, iar asigurările
medicale private de sănătate practic nu există.

Modelul Semashko a fost utilizat mai ales în ţările foste

socialiste, cu rezultate discutabile de la ţară la ţară.
  La sfârşitul anului 1989, sistemul medical românesc era structurat
după modelul Semashko.
 Acesta funcţiona în condiţii precare, nu atât din cauza finanţării
centralizate şi a organizării de tip piramidal, ci datorită volumului
redus de fonduri ce intrau în sistem.
 O dată cu Legea nr. 145/1997, sistemul medical a devenit
predominant de tip Bismarck, prin cotele obligatorii de asigurare
Modelul achitate de contributori, fixate în funcţie de veniturile acestora.

românesc
 În anul 1999 a intrat în vigoare şi legea asigurărilor de sănătate.

Sistemul si-a păstrat, totuşi, într-o oarecare măsură, caracterul social

specific perioadei de dinainte de anul 1989. Cu toate acestea, potrivit
statisticilor, există un număr mare de persoane care nu pot accesa
serviciile medicale de care au nevoie, din diferite motive.
  Casa Naţională de Asigurări de Sănătate;

 Ministerul Sănătăţii;
Instituţiile
fundamentale ale
sistemului public  Colegiul Medicilor;
de sănătate
 Reţeaua publică de servicii (spitale, policlinici,
dispensare, laboratoare, farmacii, etc)
  contribuţii ale angajaţilor (5,5%) şi
ale altor persoane ce realizează
venituri (5,5%);
Resursele  contribuţii ale angajatorilor, sub
colectate în fondul
naţional de formă de cote de participare
asigurări de (5,2%);
sănătate
 contribuţii ale bugetului public la
finanţarea unor programe naţionale
de sănătate.
  Angajaţii şi angajatorii, precum şi alţi contributori ce realizează
venituri participă la constituirea fondului naţional de asigurări de
sănătate;
 Casa Naţională de Asigurări de Sănătate transferă apoi resursele
către Casele judeţene de asigurări de sănătate;

Circulaţia  Casele judeţene decontează medicilor contravaloarea serviciilor

medicale prestate;
fondurilor în  Casele judeţene contribuie şi la constituirea unui fond de
sistem redistribuire a resurselor din sistem
 Bugetul public transferă resurse către prestatorii de servicii
medicale pentru susţinerea programelor naţionale de sănătate;
 Beneficiarii efectuează şi plăţi directe pentru unele servicii şi
medicamente.