Tipologia sistemelor de sănătate

Elementele mecanismul financiar

Goma Ludmila
Conf.univ.
 Obiective
1.Sistemele de sanatate Concept ,funcții,
caracteristici generale..
2. Tipologia sistemelor de sanatate .
3. Mecanismul financiar . Colectarea veniturilor si
mecanisme de alocare a resurselor
4. Mecanismul de plată.
 Sistemul de sănătate
• Reprezintă totalitatea actorilor, instituțiilor și resurselor
direcționate spre acţiuni, al căror scop primar constă în
îmbunătăţirea sănătăţii. (Raportul OMS, 2000)
• Sistemul de sanatate include totalitatea organizaţiilor,
instituţiilor şi resurselor consacrate ameliorării sănataţii
• Acţiunea de îmbunătățire a sănătății - orice efort al serviciilor
de sănătate adresat individului sau populaţiei, sau iniţiativă
intersectorială al cărui scop primar îl constituie îmbunătăţirea
sănătăţii.
 Scopurile sistemului de
sănătate (OMS)
• asigurarea stării de sănătate a populției,
• asigurarea unei contribuţii financiare
corecte și protecție împotriva riscului
financiar,
• răspunsul la aşteptările (nemedicale) ale
populaţiei.
 Sistemul de sanatate este analizat si caracterizat
ţinînd seama de urmatoarele elemente:

• Fluxul financiar
• Organizarea
• Relaţiile care apare între terţul platitor (compania de
asigurare), furnizorul de servicii medicale (medicul) şi
consumatorul (pacient).
Modalitatea de finanţare aleasă combinata cu tipul de
organizare, determina în final starea de sanatate a
populaţiei ,protecţia financiară vizavi de risc şi gradul de
satisfacere a consumatorilor.
 Condiţiile care trebuie să îndeplinească un
sistem de sănătate după Maxell
• acoperire generală
• accesibilitate
• pertinenţă faţă de nevoi
• echitate
• posibilitatea de alegere
• eficacitatea
• eficienţa înaltă
• accesibilitate socială largă
• responsabilitatea statului faţă de sănătatea
publică
 Principii
care stau la baza sistemelor de sănătate
• Accesul universal,
• Îngrijiri de calitate,
• Echitatea (acces corespunzător nevoilor, fără a ține seama de
vârstă, grup etnic, gen, statut social, posibilitatea de a plăti)
• Solidaritate
• Siguranța pacientului,
• Îngrijire bazată pe dovezi și etică,
• Implicarea pacientului (dreptul la alegerea furnizorului,
dreptul la consimțământul informat),
• Compensare (proceduri transparente în cazuri de malpraxis),
• Confidențialitate.
Funcțiile Sistemului de Sănătate

FINANŢAREA, ASIGURAREA
GENERAREA RESURSELOR:
MECANISMELOR DE SUSŢINERE
pregătirea forţei de munca,organizarea facilităţilor ECONOMICĂ:
pentru furnizarea serviciilor , producţia de
colectarea fondurilor;distribuţia şi alocarea
medicamente, materiale, echipamente ; cercetare şi
fondurilor ;achizitia strategică de servicii (metode de
dezvoltare
plată a furnizorilor)

FURNIZAREA SERVICIILOR DE ADMINISTRAREA SISTEMULUI:

SĂNĂTATE •elaborarea politicilor de sănătate •reglementare şi
•preventive advocacy •colectare, utilizare informaţii
•curative •managementul sistemului •coordonarea cu
sistemele sociale şi economice •asigurarea
•la nivel individiual
participării, implicării şi împuternicirii comunităţilor
•la nivel populaţional •cooperarea internatională
 sistemul de sanatate
• cine oferă sursele de • Fondurile provin, în principal, de la
finanţare? populaţie (persoane sau corporaţii)
• mecanismele de colectare includ
• care sunt mecanismele de taxe, contribuţii la asigurările
sociale, prime de asigurare privată,
colectare a resurselor economii ale populaţiei, plăţi făcute
financiare? direct de pacienţi („din buzunar”),
donaţii, împrumuturi, granturi.
• cine sunt agenţii de • Agenţii colectori pot fi publici sau
colectare a resurselor privaţi (agenţi for-profit sau non-
profit), iar taxele pot fi directe (plătite
financiare ? individual, de familii, firme) sau
indirecte (tranzacţii).
• Taxele sunt colectate de guvern,
• contribuţiile obligatorii la asigurări sunt
colectate de un agent independent
sau semi-independent.
• Contribuţiile la asigurările sociale de
sănătate sunt plătite atât de angajator
cât şi de angajat,
• nivelul lor depinde, de obicei, de
venit.
 Modalități de finanțare
1. Finanțarea prin taxe și impozite (bugetul de stat)

2. Finanțarea prin asigurări sociale de sănătate

3. Finanțarea prin asigurări private de sănătate

4. Finanțarea prin plăți directe (în totalitate, co-

plată)

5. Finanțarea comunitară.
Finanțarea de la bugetul de stat
LIMITE AVANTAJ
fondurile pot fi insuficiente, Acoperire generală
ponderea din total buget,
alocată pentru sănătate, este
influențată de
Prioritățile politice de moment.

Fondurile sunt colectate la bugetul de stat din:

• impozite generale (pe salarii, impozite agenți economici, etc)
• taxe cu destinație specială pentru sănătate

Bugetul de stat = o sursă de finanțare pentru toate sistemele de

sănătate.
 Sistemul Național de Sănătate (modelul Beveridge)

Exemple: Marea Britanie, Irlanda, Țările Scandinave, Spania,

Portugalia, Italia, Polonia, Letonia, Albania

Caracteristici:
• Acoperire generală a populației
• Reprezintă tipul cel mai progresiv de sistem de sănătate
• Costuri administrative ceva mai reduse
• Control al fondurilor
• De regulă nu există relații contractuale clare între finanțator și furnizor
• Caracteristic - liste de așteptare
• Fondurile - consistente doar în cazul ţărilor bogate, cu economie gri redusă şi care
valorizează sănatatea,
• Suplimentat şi de alte surse de finanțare
• O parte a populației are asigurare privată de sănătate
 Sistemul Beveridge
Sistemul national de sanatate
• Bazat pe finantarea centrala - Sursa de finanţare este statul
prin impozite, prin taxe cu destinaţii speciale. Persoanele
contribuie prin impozite, taxe în funcţie de venit
• Fondurile sunt colectate in bugetul de stat, apoi sunt alocate
sectorului de sanatate.
• acoperirea cu servicii medicale se realizeaza prin inscrierea
fiecarui individ pe lista de pacienti ai medicului generalist ,
fara a se folosi ca criteriu capacitatea de plata a cetateanului.
• Gradul de echitate a sistemului depinde de modalitatea de
impozitare aleasa, iar sumele alocate asistentei medicale sunt
stabilite de Parlament.
• Finantarea prin impozite generale nu presupune doar existenta
unui sistem sanitar public, din banii colectati finantandu-se
atat furnizorii de sanatate publici, cat si cei privati.
• Plata medicilor in acest sistem are la baza fie capitatia, fie salariul.
Avantaje ale sistemului de
finantare centrala:
• echitatea in finantare
• acoperirea larga si
reglementata cu servicii de
sanatate
• posibilitatea controlului
asupra cheltuielilor
medicale totale
Dezvantaje ale sistemului de
finantare centrala:
• lipsa participarii
individuale la deciziile de
finantare
• lipsa de transparenta in
finantarea unor costuri
pentru servicii medicale
aditionale
• posibilitatea afectarii
finantarii sistemului
medical de deciziile
politice pe termen scurt.
 MAREA BRITANIE
• Serviciul National de Sanatate este finantat in special din impozitare
generala (95%), restul realizandu-se din alte contributii.
• Asigurarea medicala ii include pe toti rezidentii legali, asigurarile
suplimentare nefiind frecvente.
• Sistemul privat este aproape absent, aproximativ 11% din populatie avand
o asigurare privata.
• Serviciile primare sunt asigurate de medicii de familie care desfasoara
activitati independente, avand rolul unui filtru de acces si fiind responsabili
pentru circa 1.800 de membri din comunitatea locala.
• Spitalele primesc finantare bazata pe activitate si contracte.
• Listele de asteptare pentru accesul la asistenta medicala ajung insa si la 12
luni.
• In Modelul din Marea Britanie Fondurile provin: 76% din buget,
11% din asigurări sociale, 10% din asigurări private, 2% plăţi
directe.
Sistemul naţional de asigurare medicala
Douglas
• caracteristic pentru Canada, Australia.
• prin intermediul statului
• surse de finantare :fiscale
• finanţare în comun de către guvernele fiderale
şi guvernul provincial
• sunt administrate de către autorităţile
provinciale
 Sistemul national Semasco
• A fost în URSS.
• e finantat de la bugetul de stat,
• controlat de stat prin sistemul de
planificare;
• statul are monopol asupra serviciilor.
• Personalul medical este în întregime
salariat, accesul la serviciul e general
• nu exista sector privat.

• Acest sistem a fost format în baza sistemului Beveridge

 Modelul sistemului de asigurări sociale de stat
Modelul Bismark
Este prezent in tari precum Germania, Franta, Belgia, Japonia,
Australia, Brazilia, Egipt, India
Se caracterizeaza prin:
• asigurarea este obligatorie;
• asigurarea include prestaţii similare pentru toţi contriboabilii
• asigurările sociale nu presupun excluderea existenţei
asigurărilor private,
• primele de asigurare sunt în funcţie de venit, dar nu în funcţie
de risc.
• contribuţiile sunt plătite de patron şi salariat;
• deosebim asigurări sociale de sanătate administrative(de
guvern) şi administrate de către casele de asigurări.
Introdus in 1881 - Otto von Bismarck – cancelar german - primul program de
asigurare a sănătății pentru unele categorii de lucrători.
 Principiile de baza a sistemului
Bismark
• Fondurile obtinute nu sunt stabilite
--Autonomia de Parlament, ci se stabilesc in
fondurilor functie de capacitatea financiara a
-- Solidaritatea cetatenilor.
--Obligativitatea • Indiferent de starea de sanatate,
toti au acces la ingrijirile medicale
• primele de asigurare sunt în funcţie
de venit
• asigurarea include prestaţii similare
pentru toţi contriboabilii
 Avantaje ale sistemului de
asigurari sociale de
sanatate:
• transparenta mai mare a
contributiilor si beneficiilor
sistemului pentru cetatean
• finantarea sistemului
medical este legata de
nivelul veniturilor
• finantarea este
independenta de
schimbarea prioritatile
politice
Dezavantaje ale
sistemului de asigurari
sociale de sanatate:
• reducerea bazei de
contributii in perioada de
recesiune economica
• finantarea este strans
dependenta de gradul
de ocupare ori somaj al
fortei de munca
• impune costuri mai
mari pentru agentii
economici.
 GERMANIA
• Circa 87% din populatie este acoperita de asigurarea standard
de sanatate, finantata prin asigurari sociale.
• Populatia are dreptul sa-si aleaga liber asiguratorul din mai
multe fonduri de asigurari non-profit. Angajatii si angajatorii
platesc fiecare circa 7,1% din salariu, cei din urma
achitand in plus 0,9% pentru a acoperi protezele dentare si
concediul medical. Afilierea este obligatorie pentru angajatii
ale caror venituri se afla sub un plafon stabilit.
• Persoanele cu venituri foarte mari sunt total excluse din
schema asigurarilor, ei avand obligatia sa cotizeze la un
sistem de asigurari de sanatate privat.
• Pachetul standard cu servicii este generos pentru toate
nivelurile de ingrijire, incluzand servicii pentru varstnici sau
tratamente in unitati de reabilitare pentru familii cu copii.
• Clientii pot alege singuri un fond de afectiuni. Spitalele
primesc bani pe baza grupelor de diagnostice (DRG).
 Finanțarea prin asigurări private
de sănătate
Asigurarea voluntară de sănătate este operaţiunea
prin care un asigurător:
•constituie, pe principiul mutualităţii, un fond de
asigurare, prin contribuţia unui număr de asiguraţi
expuşi la producerea riscului de îmbolnăvire;
•îi indemnizează, în conformitate cu clauzele
stipulateîn contractul de asigurare, pe cei care
suferă un prejudiciu, din fondul alcătuit din primele
încasate, precum şi din celelalte venituri rezultate,
ca urmare a activităţii desfăşurate de asigurator.
 Asigurările private / voluntare
Tipuri:
•complementare (care au ca obiect acoperirea
serviciilor excluse din pachetul de bază),
• suplimentare (care au ca obiect îmbunătăţirea
accesului şi calităţii serviciilor, eliminarea listelor
de aşteptare, servicii medicale în regim privat, etc.)
•substitutive (care înlocuiesc complet asigurările
sociale, clienţii putând opta să oprească
contribuţia în sistemul social).
 Asigurările private / voluntare
• Suma despăgubită este legată de tipul
serviciilor acoperite prin asigurare şi de
probabilitatea lor de apariţie.
• Suma asigurată se poate plăti:
✓direct beneficiarului (modelul cu
rambursare);
✓furnizorului de servicii de sănătate
(modelul contractual).
 Sistemul asigurarilor private
• este preponderent in SUA, Thailanda,
Africa de Sud, Filipine, Nepal si este
exceptia in tarile Europei Occidentale.
• A aparut ca rezultat al politicii
economice americane (sectorul particular si
mecanismele pietei libere conduc la o mai buna
functionare cu cheltuieli mai mici ; cuantificarea
sanatatii drept un bun de consum pe care individul il
cumpara in functie de posibilitati, fara ca societatea
sa fie obligata sa furnizeze cuiva ingrijire medicala.)
• Sunt de două tipuri
• a) individuală
• b) de grup
• Prima de asigurare este calculată în
funcţie de riscul propriu de boală,
• Depind de mărimea contribţiei la pachetul
de serviciu de furnizat, în viitor la care se
adaugă cheltuielile administrative şi
profitul de 40- 50% din valoarea primei de
asigurare.
• Nu exista un sistem de asigurari pentru caz de boala
generalizat,
• cheltuielile publice alocate sanatatii sunt minime
• Protectia impotriva costurilor ridicate ale spitalizarii
si ale platii medicilor- programul MediCaid
siMediCare
• În acest model exista populaţie cca 15% care nu sunt
asiguraţi defel.
• In anii ‘60, in SUA, au fost initiate programe sociale de asigurare
medicala a populatiei destinate persoanelor cu venituri reduse si
persoanelor in varsta de peste 65 de ani - programul MediCaid destinat
celor foarte săraci şi MediCare destinat vîrstnicilor şi persoanelor cu
handicap.
 Caracteristici
Avantaje ale sistemului asigurarilor
private:
• alegerea furnizorului si a gamei
de servicii
• transparenta in costurile si
beneficiile oferite de sistem
• finantarea nu depinde de
obiectivele politice stabilite pe
termen scurt
• finantarea directa il face pe
consumator sa fie constient de
costul ingrijirii sanatatii,
determinandu-l sa adopte un stil
de viata preventiv
Dezavantaje ale sistemului
asigurarilor private:
• lipsa echitatii in contributia
cetatenilor la finantarea sistemului
medical
• slaba acoperire a populatiei cu
servicii de sanatate
• dificultatea de a controla
cheltuielile medicale globale (la
nivel national)
• accesibilitatea scazuta la
asistenta medicala a populatiei
defavorizate
• costurile ridicate implicate de
companiile de asigurare si
onorariile ridicate ale medicilor
 Finanțarea prin plăți directe
• Sunt plăți efectuate direct între consumator și furnizorul de servicii de
sănătate, fără intervenția unui intermediar financiar.
Tipuri:
• plata integrală a serviciului
• coplata → ex. tichet moderator
• co-asigurarea → plata unui procent din costul serviciului.
Avantaje:
• Reducerea consumurilor – responsabilizare
• Furnizează venituri suplimentare - 10% pentru sănătate
• Descurajează supra-consumul de servicii medicale („hazardul moral”)
• Crește calitatea serviciilor.
Dezavantaje: reducerea accesului populației vulnerabile.
 Sursele de finanţare a serviciului de
sănătate sunt:
• -surse publice
• -surse private
• -surse internaţionale.
• 1.Surse publice-veniturile statale provenite din impozite,
asigurări medicale obligatorii,taxe speciale,care se
colectează de la organizaţia ce produce tutun,alcool..
• 2.Surse private- asigurări medicale private, mijloace
personale,fondaţii şi donaţii private.
• 3.Surse internaţionale-organizaţii
nonguvernamentale,religioase, organizaţie mondială a
sănătăţii,ajutor reciproc statal.
 Mecanismul de finanţare- instrumentul necesar
pentru implimentarea politicii naţionale de
sănătate.

Mecanismul de finanţare include:

• colectarea resurselor pentru plata
serviciilor medicale
• alocarea resurselor la nivel regional sau
către diferiţi prestatori
• plata sau remunerarea personalului
medical.
 În mecanismul de finanţare participă:

• -utilizatori de servicii medicale(pacienţi)

• -furnizori de servicii medicale (medici)
• -terţul plătitor (statul,companiile de
asigurări).
 Căile de colectare a fondurilor pentru finanţare:

-plata directă a serviciului de către pacient

-din contribuţii voluntare de asigurări private
de sănătate
-din contribuţii obligatorii de asigurări
-prin impozite directe sau indirecte
•-prin constituirea de depozite bancare cu
destinaţii speciale de sănătate.
 prin impozite directe sau indirecte
(finanţarea de la bugetul de stat)
• Fondurile sunt colectate in buget apoi alocate
sistemului.Acoperirea populaţiei este generală,
persoanele contribuind în funcţie de venit.
Există următoarele surse de formare a fondurilor:
-impozite generale
-taxe cu destinaţie specială
-alte venituri.
• Fondurile colectate de la bugetul de stat de multe ori nu
constituie o sursă stabilă de finanţare. Cauza:
-deficit de buget
-existenţa anumitor domenii care pot fi favoizate din punct
de vedere al subiectului sau al politicii
• Indiferent de tipul de sistem de finanţare bugetul de stat
este întotdeauna o sursă de finanţare.
 Finanţare prin asigurare de sănătate
contribuţii voluntare de asigurări de sănătate,din contribuţii obligatorii de asigurări
• -oferă posibilitatea fiecărei persoane incluse de a-şi transfera riscul
financiar asupra societăţii de asigurări prin plata unei prime în contul
căreia asiguratorul acceptă sa plătească anumite beneficii atunci
cînd se produce un eveniment nedorit şi care este prevăzut în poliţa
de asigurare.
• Asigurarea socială-este obligatorie,fiecare persoană trebuie să se
înscrie şi să plătească prima corespunzătoare.Primele şi beneficiile
sunt stabilite prin legislaţia în vigoare.
• În cadrul acestui sistem guvernul contribuie cu fonduri de la bugetul
de stat în scopul finanţării unor obiective care nu unt incluse în
asigurări.
• EX:programe de sănătate de interes naţional,dotarea cu aparatură,
construcţii şi reabilitări în sectorul sănătăţii.
• Asigurare privată-oferite de companii nonprofit,ele se consideră o
sursă suplimentară de venituri pentru sănătate, cu abordarea
problemelor legate de costurile administrative ridicate şi probleme
de echitate.
Finanţare prin plăti directeplata în
totalitate a serviciilor
•-coplata-sumă fixă pentru fiecare
vizită medicală
•-coasigurarea-un anumitm procent
din costul vizitei.
•Plata directă se realizează în sectorul
privat iar coplăţile şi coasigurările
sunt întîlnite şi-n serviciile de stat.
•Efectul pozitiv-reducerea serviciilor
nonnecesare
Depozitul bancar-presupune că
indivizii economisesc banii
într-un cont special dein care
trebuie să plătească îngrijirile
de sănătate.
•Avantaje:
•-indivizii sunt conştienţi de
costul serviciilor
•-încurajează folosirea
raţională a consumului de
servicii medicale
•-scutirea de impozite.
 Alocarea fondurilor se referă la alocarea fondurilor
colectate prin unul din mecanismele numite anterior în plan
regional către sectoarele de sănătate:primar,secundar,
terţier, şi către perstatorii de servicii de sănătate.

Pe plan regional alocarea se face pe baze istorice sau pe

baza unei formule care se ia în consideraţie nevoile
populaţiei.
Către sectoarele se sănătate-se face în funcţie de
obiectivele politicii sanitare.
Către prestatori există urmatoarele mecanisme de
alocare:
•plata per caz
•buget pentru categorii de cheltuieli
•buget global
•buget de practică.
 Mecanismul de alocare a resurselor
include:
-rambursarea resurselor adică oferirea resurselor
necesare pentru spitale, pentru a desfăşura activitatea.
-remunerarea-aspect mai restrîns ce se referă la
activitatea de compensare a activităţii medicilor.
Aceste etape coincid în sectorul privat.Cînd sunt împreună
se numesc sisteme de plată.
Formele de alocări a resurselor.
*alocarea resurselor orientate către populaţie
*alocarea în funcţie de necesităţi
*alocarea în funcţie de eficienţă
*alocarea în funcţie de priorităţile publicului.
 Forme de plată
Medici Spital

Per capita” Bugetul global

Plata pe zi de spitalizare
Per serviciu” Plata pe caz rezolvat
Prin salariu (DRG)
• PLATA MEDICILOR
Plata ”per capita”
Modalitate de plată către o organizație a unei sume fixe,pentru un interval
de timp, pentru fiecare persoană înscrisă pe lista unui medic (persoană care
poate accesa acea organizație în caz de nevoie și devine pacient).
Suma nu variază cu numărul de servicii furnizate
Suma poate varia în funcție de anumite caracteristici(vârstă, gen)
Utilizare: medici de familie
• Capitaţia-o plată a unei sume fixe pentru fiecare pacient înscris pe
lista unui medic indiferent de nr. serviciilor efectuate.Suma per
capita poate varia în funcţie de vîrstă şi sex. Este utilizată cînd se
foloseşte medicina primară.
• Se foloseşte pentru finanţare, remunerare. Capitaţia poate fi folosită
eficient numai acolo unde populaţia pentru care este responsabilă
organizaţia este suficient de mare pentru a partaja riscurile de
îngrijiri de sănătate eficient.
• Capitaţia oferă stimulente pentru a oferi îngrijiri în mod eficient
tehnic şi cost-eficace şi pentru a oferi numai îngrijirile care sunt
adecvate. Ea oferă, de asemenea, stimulente pentru a furniza mai
puţine servicii decât sunt necesare şi pentru ,,a lua caimacul" prin
selectarea în îngrijire a indivizilor mai sănătoşi, al'e căror costuri
aşteptate sunt situate mai jos decât rata capitaţiei (o problemă care
poate fi parţial ameliorată prin calcularea ratelor de capitaţie ajustate
în raport cu riscul, situaţie în care plata capitaţiei aproximează mai
bine costurile aşteptate pentru fiecare individ).
• PLATA MEDICILOR
1.2. Plata per serviciu
Furnizorul primește o plată / tarif de fiecare dată când oferă un serviciu
rambursabil,
poate fi utilizată și pentru a plăti organizații și pentru a remunera personalul,
se face după efectuarea serviciului,
depinde direct de numărul de servicii furnizate,
utilizare: asistența de specialitate în ambulator, pentru unele servicii în
spitale, pentru unele servicii în medicina primară.
 Plata per serviciu
• Unitate de plată: preţul dat al unei unităţi
• Cine suportă riscul: persoana care achiziţionează
• Motivări ale prestatorilor
– Sporirea serviciilor 
– Sporirea tratamentelor nejustificate
– Reducerea resurselor-serviciilor 
• Pot fi folosite pentru a spori numărul de servicii care au o
cost-eficienţă demonstrată
• Consecinţe:
 Eficienţă tehnică  (minimizarea costurilor)
 Eficienţă alocativă  (este plătit indifirent dacă serviciul a fost
necesar, eficace sau nu; se produc servicii care nu sunt neapărat
necesare)
 Cost  (volum şi administrare)
✓ Tarifele pentru rambursarea prin plată per serviciu ...
1. PLATA MEDICILOR
1.3. Salariul
Acordarea unei sume fixe indiferent de
activitatea prestată, fără a depinde de
calitatea și cantitatea serviciilor furnizate.
Deoarece plata se bazează pe îndeplinirea minimă a responsabilităţilor
(pentru a-şi menţine postul), unii susţin că acest mecanism creează
stimulente pentru'reducerea eforturilor în timpul muncii.
 1.3 PLATA DUPĂ TIMPUL LUCRAT

• Plata după timpul lucrat este un mecanism

de plată prin care un profesionist primeşte
o anumită sumă de bani pentru fiecare oră
de lucru pentru organi/aţic. Ha poate lî
folosită numai pentru remunerare. Deşi, de
regulă, plata pe ora este stabilită în
prealabil, plata totală depinde de numărul
de ore lucrate.
PLATA SPITALELOR
2.1. Bugetul global
Organizția primește un buget stabilit în avans, pentru o
perioadă definită de timp.
Criterii potențiale:
istorice, număr servicii furnizate, număr și tip de episoade de
îngrijiri,
prospective, populatie deservită, patologia generală,etc.
Utilizare: unele segmente din spital ( cercetare, medici
rezidenți)
 BUGETUL GLOBAL
• Bugetul global este un mecanism de plată prin
care o organizaţie, grup de furnizori sau un
furnizor individual primeşte un buget total pentru
o perioadă definită de timp. Bugetul global poate
fi folosit numai pentru alocarea fondurilor.
Bugetul global poate fi bazat pe un număr de
criterii potenţiale: costuri istorice, număr de
servicii furnizate, numărul şi tipul de episoade de
îngrijiri (în trecutul recent sau aşteptate în viitorul
apropiat), populaţia deservită etc.
2. PLATA SPITALELOR
2.2. Plata pe zi de spitalizare
Furnizorul primește o sumă fixă pentru fiecare zi de spitalizare,
care acoperă toate serviciile,
utilizare: în unită‫܊‬ile sanitare cu paturi,
adesea combinată cu plăți adiacente:
plă‫܊‬i suplimentare pentru îngrijiri scumpe,
onorarii pentru medici,
plăți pentru medicamente.
2. PLATA SPITALELOR
2.3. Plata pe caz rezolvat (DRG)
Furnizorul primște o plată fixă, stabilită în prealabil, de fiecare
dată când tratează un pacient dintr-un anumit grup de diagnostic,
utilizată pentru alocarea de fonduri către organizații (spitale),
plata pentru fiecare categorie de diagnostic este prestabilită ‫܈‬și
nu variază cu serviciile furnizate individului.
 De ce DRG?
DRG – “diagnostic related groups” grupuri de
diagnostice înrudite.
Pentru comparaţie:
• Bugetul global :
– Necesită o analiză foarte detaliată a performanţei, altfel
produce alocarea ineficientă şi egală a resurselor.
• Taxa pentru servicii:
– Nici un risc financiar pentru prestator. Cererea indusă de
prestator, sporirea cheltuielilor pentru sănătate fără control.
• Taxele per capita:
– Necesită instituţii medicale complet integrate, performanţa
acestora este bine - evaluată.
EPOS Health Consultants / GVG /
HMTC
 De ce DRG?
• Cum se măsoară performanţa şi care va fi
unitatea de plată ?
– Per zi: există o mare diferenţă între costurile pentru
diferite cazuri
– Spitalizarea:
„Pacienţii mei sunt mai scumpi ca ai
dumneavoastră!”
– Soluţii: Grupurile de pacienţi diferenţiate prin
cost: DRG
EPOS Health Consultants / GVG /
HMTC
 DRG: stimulente şi consecinţe
• Unitatea de plată:
– Costul mediu /cazul DRG
• Motivări:
– Perioada de şedere 
– Rata de spitalizare 
– Tratamentul/cazul dat 
– “cream skimming” (selectarea celor mai simple cazuri de soluţionat)
– “DRG creep” (DRG extins intenţionat)
• Deţinătorul riscului financiar:
– Atât plătitorul cât şi prestatorul
• Consecinţe:
– cost-eficienţa tehnică 
– Cheltuieli pentru sănătate 
– Calitatea ?  (dacă nu sunt utilizate standarde şi
controlul calităţii)
Aprecierea modelelor de finanţare a serviciilor spitaliceşti
conform criteriilor obiective

Metoda de Eficienţa Accesibilitatea Calitatea

alocare alocativă
Per serviciu neidentif Sporită (p/u prof. neidentif.
. chirurgical)
Per zile negativă neidentif. neidentif.
Per caz negativă pozitivă negativă
(externare)
DRG pozitivă pozitivă neidentif.
Buget pozitivă neidentificată neidentif.
global
Per capita pozitivă neidentificată
EPOS Health Consultants / GVG /
neidentif.
Published by Open University Press on behalf of the European
Observatory on
Health Care Systems in 2002 under the title Hospitals in a
Changing Europe (European
HMTC Observatory on Health Care Systems Series)
World Health Organization 2002
 Practica mondială

Bugetul total Cehia, Albania, Croaţia, Rusia,

Danemarca, Grecia, Franţa, Germania

Per capita Ţările europiene, SUA, Marea Metoda utilizata

Britanie etc. preponderent pentru
AMP
Plata per Olanda, Germania, Franţa, SUA,
serviciu Canada
Per caz Pat-zile (Croaţia, Slovenia, Slovacia,
(DRG) Estonia, Latvia, Rusia, Lituania –
unele grupuri)
Un caz de stationar – (Ungaria,
Polonia, Lituania – metoda principală)
EPOS Health Consultants / GVG /
HMTC
 Modalităţile de plată combinate
• Bugetul total pentru anumite cheltuieli +
Bugetul tradiţional pentru restul cheltuielilor
(ex. remunerarea personalului).
• Bugetul total pentru costuri fixe + plata per caz
(sau per serviciu) pentru costuri variabile.
• Plata per capita pentru un locuitor + plata per
serviciu pentru anumite servicii

EPOS Health Consultants / GVG /

HMTC
 Măsuri de reducere a dezavantajelor
Bugetul E necesară monitorizarea permanentă a furnizorilor pentru a
tradiţional asigura utilizarea optimală a resurselor
Bugetul total Monitorizarea furnizorului.
Crearea stimulenţilor pentru acordarea serviciilor, combinaţi cu
premii pentru realizarea cerinţelor de sănătate
Plata per capita A ţine cont de riscul diferit al furnizorilor datorita
caracteristicelor diferite ale pacienţilor înregistraţi.
A spori monitorizarea pentru a asigura acordarea serviciilor
contractate.
Plata per serviciu Nu există
(neregulată)
Plata per serviciu A stăpâni creşterea costurilor prin stabilirea unei limite de
(tarif fixat) cheltuieli şi aplicarea tarifelor adecvate
Plata în baza unui Aplicarea sistemului de grupuri de diagnoze înrudite (DRG)
caz Aplicarea sistemului
EPOS de plăţi /combinate
Health Consultants GVG /
HMTC