1

Finanțarea serviciilor de
sănătate

IIA AMG

Sistemul serviciilor de sănătate cuprinde ansamblul resurselor umane,

materiale, financiare, informaţionale şi simbolice utilizate în combinaţii
variabile pentru a produce îngrijiri şi servicii care au ca scop îmbunătăţirea sau
menţinerea stării de sănătate. El reprezintă doar un subsistem al sistemului de
sănătate, care cuprinde ansamblul elementelor şi relaţiilor care influenţează
 2

starea de sănătate a indivizilor şi populaţiilor. Alături de serviciile de sănătate,

factorii majori care influenţează starea de sănătate sunt cei comportamentali,
de mediu şi biologici.

Sănătatea este unul din factorii foarte importanți care trebuie să asigure
desfășurarea vieții și activității pentru fiecare individ, dar și pentru întreaga
colectivitate umană. Asigurarea sănătăţii constituie nu numai o problemă de
asistență medico-sanitară, ci și o problemă cu un profund caracter social,
făcând parte integrantă din ansamblul condițiilor social-economice și de
dezvoltare. Nevoia de asistență medico-sanitară este o categorie intermediară
de nevoi, care întruneşte atât trăsături ale nevoilor individuale, cât și ale celor
colective, categorie denumită cvasi-publică (semipublică). Este vorba de nevoile
care pot fi satisfăcute fie pe seama bunurilor private, fie pe seama utilităţilor
publice.

Nevoia de asistență medico-sanitară este resimţită de fiecare membru al

societăţii încă de când se naşte. Beneficiarii asistentei medico-sanitare sunt, în
primul rând, persoanele care apelează la serviciile medico-sanitare acordate în
instituţii medico-sanitare. În al doilea rând, de pe urma acţiunilor medico-
sanitare creşte speranţa de viaţă la naştere, se diminuează mortalitatea, se
vindecă unele maladii, beneficiază, deci, întreaga societate. Acest lucru
motivează necesitatea dublării asistentei medico-sanitare cu caracter curativ,
cu acțiuni profilactice organizate la scară mondială.

Asigurările de sănătate reprezintă o formă de asigurare prin care se acoperă

cheltuielile legate de refacerea stării de sănătate şi se compensează, parţial,
lipsa veniturilor pe perioada respectivă.

Se poate afirma că sistemul de asigurare a sănătăţii în România a fost până în

1989 şi câţiva ani după aceea, un sistem caracterizat prin centralism şi limitarea
libertăţii de opţiune. Legat deacest aspect, scopurile declarate ale reformei din
1998 au vizat:
 3

- creşterea eficienţei în folosirea resurselor;

- îmbunătăţirea relaţiei medic-pacient;

- îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei;

- creşterea nivelului de satisfacţie a pacienţilor şi a furnizorilor de servicii

medicale.

Sintetizate, principiile care ghidează sistemul de asigurări sociale de sănătate

din România implică:

- alegerea liberă a Casei de Asigurări de Sănătate: asiguratul nu este legat de

comuna, oraşul sau judeţul în care locuieşte, banii şi informaţiile îl vor urma
indiferent de alegerea pe care o face;

- solidaritatea şi subsidiaritatea în colectarea şi utilizarea fondurilor;

- participarea persoanelor asigurate, a statului şi a angajatorilor la

managementul fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate;

- concurenţa rezultată din libertatea alegerii, medicii care dau dovadă de

professionalism fiind avantajaţi, solicitaţi de asigurat;

- acordarea unui pachet de servicii medicale de bază, în mod echitabil şi

nediscriminatoriu, oricărui asigurat;

- confidenţialitatea actului medical.

 4

Funcţiile sistemului asigurărilor sociale de sănătate reunesc: colectarea

fondurilor, administrarea şi utilizarea acestora. Necesitatea existenţei unui
sistem public de servicii medicale în România nu poate fi, cel puţin
deocamdata, pusă la îndoială. Iar contribuţia fiecărei persoane active – direct şi
prin intermediul angajatorului - la formarea fondului de asigurări sociale de
sănătate este obligatorie.

Serviciile de sănătate din România s-au modificat profund în ultimii 15 ani și

continuă să se adapteze la realitățile stării de sănătate a populației. Din anul
1999 funcționează un sistem de asigurări sociale de sănătate, cu venituri din
cote de asigurări de sănătate colectate într-un fond unic. Aproximativ 90% din
populația rezidentă este asigurată. Resursele Fondului National Unic de
Asigurari Sociale de Sanatate sunt administrate de Casa Națională de Asigurări
de Sănătate (CNAS), care este - prin intermediul caselor de sănătate
subordonate - unicul achizitor și plătitor al serviciilor medicale de care
beneficiază asigurații. CNAS contractează serviciile medicale prevăzute în
pachetul de bază cu furnizori specializați; pentru mulți dintre aceștia sistemul
de asigurări este singurul sau cel mai mare client. Astfel, CNAS are pârghii
pentru a le influența comportamentul și de a-l alinia cu prioritățile de politici
publice în sănătate stabilite de Ministerul Sănătății și de Guvern.

Sistemele de sănătate din statele membre UE sunt finanţate prin contribuţii

publice sau prin contribuţii directe. Fiecare stat membru şi-a dezvoltat propriile
mecanisme de finanţare. Aceste sisteme de finanțare sunt supuse în
permanență modificărilor urmare faptului că, aceste state sunt într-o continuă
evoluție și schimbare, atât în ceea ce privește profilul bolilor cât și a resurselor
necesare vindecării și /sau ameliorării acestora.

În Europa nu există în prezent sisteme de sănătate care să fie finanţate în

exclusivitate din resurse publice sau private, finanţarea realizându-se din mai
multe surse, atât publice cât şi private.
 5

Astfel, sistemele de sănătate la nivel european sunt finanţate din mai multe
surse, îmbinând finanţarea de la bugetul de stat, din asigurările sociale de
sănătate publice şi private, coplata sau plata directă a serviciilor medicale de
către pacienţi. Deși aceste sisteme de finanțare diferă de la o țară la alta,
comun acestora este nevoia unui mecanism complex de finanțare a sănătății,
de o forță de muncă bine pregătită și plătită în mod adecvat, de informații
fiabile pe care să se bazeze deciziile și politicile în domeniul sănătății, precum și
de logistica și tehnologia necesară pentru a livra medicamente și servicii
medicale de calitate.

Sistemul de sănătate din România este finanțat din resurse financiare publice și
private, preponderența majoritară fiind a celor publice, din acestea cea mai
mare parte fiind administrată de Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de
Sănătate (FNUASS).

Deşi finanţarea din resursele financiare publice reprezintă o importantă sursă

de finanţare a sistemului de sănătate, în România ca şi în majoritatea ţărilor din
Europa, principala sursă de venituri publice destinate sănătăţii sunt
contribuţiile de asigurări sociale de sănătate. Astfel, similar majorității statelor
membre UE și în România funcționează un sistem de asigurări sociale de
sănătate, cu venituri din cote de asigurări de sănătate colectate într-un fond
unic.

Prin reglementările legale naţionale, statele membre UE au instituit obligaţia

plăţii unei contribuţii de asigurări sociale, astfel încât aceste sisteme să îşi poată
realiza obiectivul principal, respectiv cel de a asigura asistenţa medicală pentru
populaţie, inclusiv pentru acele categorii de persoane care se află în
imposibilitatea de a contribui la constituirea fondurilor de asigurări de
sănătate. Mecanismele actuale care stau la baza acoperirii costurilor din
sistemul de sănătate la nivelul statelor membre UE, au la bază latura de
solidaritate socială.

Potrivit acestui principiu, toţi cetăţenii, indiferent de veniturile pe care le

realizează au dreptul la protejarea sănătăţii. Finanțarea asistenței medicale în
 6

România este asigurată în principal din bugetul FNUASS, completată cu sume

de la bugetul de stat, precum și din veniturile proprii ale Ministerului Sănătății.
În cazul celor private, majoritatea resurselor financiare provin din plăți directe,
respectiv coplăți sau tarife pentru servicii.

Îmbolnăvirile datorate unui accident de muncă sau unei boli profesionale sunt
acoperite prin bugetul asigurărilor sociale de stat din Fondul de risc pentru
accidente de muncă și boli profesionale, gestionat de Casa Națională de Pensii
Publice. În prezent în România, asigurările sociale de sănătate reprezintă
principalul sistem de finanţare a ocrotirii sănătăţii populaţiei care asigură
accesul la un pachet de servicii medicale de bază, în mod echitabil şi
nediscriminatoriu, oricărui asigurat.