SISTEMUL MEDICAL IN

DANEMARCA

Danemarca, oficial Regatul Danemarcei, este un stat suveran din Europa de Nord,
situat la sud - vestul Suediei, la sud de Norvegia, i marginit la sud de Germania.
Regatul are dou ri constitutive autonome din Oceanul Atlantic de Nord, Insulele Feroe
i Groenlanda. La 43094 km ptrai, i o populaie de aproximativ 5,5 milioane de
locuitori, Danemarca este format dintr-o peninsul, Iutlanda, iar arhipelagul danez de
407 de insule care sunt caracterizate de teren plat arabil i coastele cu nisip, puin
altitudine i o clim temperat. Limba naional, daneza, este strns legat de suedez i
norvegian.
Venitul mediu lunar este net 20 000 coroane (aprox 3000 dolari USA).
n sntate se investete numai 7% din Produsul Intern Brut. n Danemarca
practic 16 000 medici, din care medici de familie snt 3 500.
Danemarca are 16 judee i 430 de municipaliti (primrii), cu ntre 2000-40 000
locuitori. Marile orae (Copenhaga, Arhus, Odense, Aalborg) snt mprite n cte 3-6
municipaliti.
Judeele (ams) snt conduse de consilii locale, ales pe baze politice, iar primriile
snt conduse de consilii de primrie (i un primar), alese de asemeni pe criterii politice.
Exist 4 faculti de Medicin, la Copenghaga, Arhus, Odense i Aalborg; toate
snt ale statului.
n Danemarca nu exist:
1.

Case de asigurri de sntate

2.

Direcii sanitare dependente de Ministerul Sntii

3.

Ministerul sntii ca organism central care s finaneze pri din sistem

4.

Colegiul Medicilor sau un organism similar i nici puncte de credite

profesionale

5.

Examen concurs pentru a intra n rezideniat

6.

Examene pentru a ocupa post de medic n spital sau teritoriu

7.

Hotrre de Guvern pentru semarea unui Contract Cadru

i cu toate acestea, Danemarca se afl n topul rilor lumii n ceea ce privete

starea de sntate a populaiei i calitatea ngrijirilor de sntate: speran de via,
mortalitate infantil, satisfacia clienilor (pacienilor).

Profilul sistemului de sanatate

Danemarca mentine un sistem public, social de sanatate, intrucat, potrivit legii, cea
mai mare parte a ingrijirilor de sanatate sunt furnizate gratuit tuturor danezilor. Exista
anumite plati pentru medicamente, vitamine, asistenta stomatologica-gratuita pana la
varsta de 18 ani- si alte tratamente. Aceste servicii sunt acoperite printr-o schema redusa
de asigurari de sanate voluntare/private, dominata de companii non-profit. Pacientii sunt
indreptatiti la acces gratuit la medicii de familie si la medicii chirurgi. In ciuda crizei de
doctori si asistente, o lege noua garanteaza faptul ca pacientul va fi primit de un specialist
intr-un interval de 2 saptamani si va beneficia de tratament chirurgical intr-un interval de
4 saptamani in cazul diagnosticarii unei afectiuni care i-ar putea primejdui viata. Daca un
spital nu poate realiza aceste conditii, este recomandat sa se faca trimitere catre un alt
spital public, spital privat sau catre un spital din strainatate.
60% dintre doctori sunt angajati ai spitalelor si lucreaza cu o norma de 37 ore pe
saptamana, asa cum este cazul majoritatii profesiilor din Danemarca. Medicii generalisti
mai sunt platiti si pentru consultatii preventive privitor la stilul de viata, dieta etc.,
intrucat guvernul incearca o continua crestere a sperantei de viata (76,7 ani in prezent) in
Danemarca.

Este o politica a guvernului de mentinere a unei medicini sociale, impotriva unei

tendinte crescatoare de acordare a ingrijirilor de sanatate pe baze comerciale. In viziunea
guvernului social-democrat este necesar ca sistemul public sa fie mentinut ca un sistem
deschis si gratuit,spune responsabilul cu politica al Ministerului Sanatatii. Cele 15
regiuni daneze sunt responsabile pentru finantarea spitalelor publice, utilizand pentru
aceasta cam 70%din cele 40-69%impozite generale pe venit stranse de acestea. Numarul
spitalelelor finantate privat este relativ insignifiant, raportul dintre numarul paturilor
publice si numarul paturilor private fiind de 1000:1. Asemenea finantare este in general
furnizata pe baze globale. Consiliile locale, alcatuite din oficialitati alese in mod
democratic, sunt imputernicite sa ajusteze serviciile spitalicesti in functie de posibilitatile
si nazuintele locale. Acest fapt ar putea crea mari diferente intre servicile spitalicesti
furnizate rezidentilor diferitelor regiuni, insa acest risc este atenuat prin legislatia recenta
care permite locuitorilor unei regiuni sa primeasca tratament in orice alta regiune.
In general, Ministerul Sanatatii nu finanteaza ingrijirile de sanatate, dar stabileste
strategia si ajunge la un acord cu comunitatile locale asupra bugetelor alocate sanatatii. O
exceptie de data recenta de la politica de laissez-faire a Ministerului Sanatatii a fost o
investitie de 500 de milioane coroane daneze (aproape 75 milioane $), aprobata in iunie
anul trecut, in scopul reducerii listelor de asteptare pentru tratamentul bolnavilor de
cancer.
Interesant este faptul ca, un studiu Eurobarometru din 1997 a evidentiat ca 90%
dintre danezi erau satisfacuti de ingrijirile de sanatate primite, ceea ce reprezinta cel mai
mare procent din statele europene.

1. Sistemul de ngrijiri de sntate este finanat prin taxe i impozite generale, nu

prin contribuii obligatorii, ca n Romnia. Fiecare cetean pltete 3 categorii de
impozite, ating cuantumuri de 40-60% din venitul brut:
a. ctre statul danez, aproximativ 15% din totalul impozitrii; aceti bani se
folosesc pentru finanarea armatei, poliiei i nvtmntului.
b. ctre consiliul judeean, aproximativ 25% din totalul impozitrii; aceti bani se
folosesc pentru finanarea sntii i a transportului n comun.
c. ctre municipalitate (primrie), aproximativ 20-25% din totalul impozitrii;
aceti bani se folosesc pentru finanarea salubritii i programelor sociale: vrstnici,
someri, handicapai, neintegrai social. n aceast grup de cheltuieli bugetare mare parte
au contingen cu starea de sntate a i ngrijirea varstinicilor.

2. Banii ctre furnizorii de servicii de sntate, medicii de familie, medicii de

specialiate din ambulatoriu i spitale (ca forme principale de organizare a acordrii
ngrijirilor) snt administrai la nivel local, judeean, de ctre consiliul local, prin
intermediul unui departament (comisie, comitet) specializat al acestuia. Cuantumul
acordat furnizorilor este decis la nivel local, din taxele obinute. Decizia de repartizare a
banilor este politic i reprezint un punct important n campania electoral pentru
alegerile judeene (ale ams-urilor). Se afirm c aproximativ 10% din totalul impozitelor
(cele trei tipuri) ajung n fondurile pentru sntate ale consiliilor judeene.

3. n Danemarca exist un minister al muncii, proteciei sociale care are un

depeartament cu sarcini de a iniia modificri legislative n problema ngrijirilor de
sntate. Acest minister nu se ocup de posturi, examene, numiri, i nici de gestionarea
unor instituii sanitare.

4. n Danemarca, medicii snt nscrii voluntar n sindicatul medicilor, care i

cuprinde pe toi medicii din Danemarca. Acest sindicat se numete Asociaia Medical
Danez. Ea are 22 000 membri, din care 16 000 medici activi. Sindicatul are dou
departamente: unul pentru medicii cu practic independent (cei de familie i specialitii
din ambulator), altul pentru cei cu practic salariat (cei din spitale).
Funcia colegial de nregistrare a medicilor cu drept de practic se realizeaz la
nivel local judeean iar cea de jurisdicie profesional este realizat de un comitet mixt pacieni medici, juriti, reprezentani ai statului - dependent de Ministerul Justiiei.

5. Pregtirea pentru a ajunge medic este realizat n Facultile de Medicin de

Stat, timp de 6,5 ani. Urmeaz 1,5 ani de stagiatur. Stagiatura este obligatorie; ea se
desfoar n trei module: medicin general (de familie), chirurgie general cu o ramur
chirurgical i medicin intern cu nc o ramur medical. La sfritul celor 8 ani de
studii se intr direct n rezideniat, dup o recomandare dat de un ef de clinic.
Rezideniatul este de 3 ani i jumtate, pentru medicina de familie, i 5 ani i jumtate la
7 ani pentru ramuri medicale respectiv chirurgicale.

6. Angajarea ntr-un spital se face pe baza unui interviu, n care cel mai important
"punct" l deine "chimia" relaiilor cu personalul existent n secie. Este de menionat c
angajarea are loc dup ce concurentul i-a desfurat activitatea, de obicei ca rezident n
acea secie.

7. Spitalele snt proprietatea judeului dar, dei au un management "autonom",

directorul este numit de ctre consiliul judeean. ntre echipa managerial i
departamentul de resor al consiliului judeean se ncheie un contract prin care judeul

pltete ngrijirile medicale n funcie de un buget global care are, de cele mai muilte ori,
caracter istoric (nu snt pltite actele medicale).
Medicii din ambulatoriu semenaz contracte civile cu consiliul local, n baza unor
negocieri centrale realizate de ctre Asociaia Medical Danez, sindicatul medicilor din
Danemarca, i federaia consiliilor locale. Contractul nu are gir guvernamental.
Medicii de familie snt pltii per capita la un cuantum de aproximativ 20% din
venit. Restul de 80% este obinut prin acte: de exemplu, o consultaie este pltit cu 90
coroane daneze. Medicii de familie au dreptul de a face grzi n spitalele publice i, n
plus, au dreptul de integrare clinic n spitalele universitare (!).
Medicii de specialitate snt pltii per acta.
Venitul unui cabinet de medic de familie cu aproximativ 1000 ceteni pe list este
de aproximativ 1,2 - 1,5 milioame coroane. Venitul unui specialist este cu aproximativ
20% mai mare. Din acest venit rmn aproximativ 50%, dup scderea cheltuielilor cu
salariile personalului i cu ntreinerea. Din venitul personal brutto se rein impozitele,
astfel c un medic are aproximativ 200 000 - 500 000 coroane pe an netto7.
Prctica medicului din ambulatoriu, fie el de familie sau specialitate se vinde i se
cumpr. De exemplu o list de 1 200 ceteni cost aproximativ 2 milioane coroane.

Concluzii

Lasand la o parte resursele financiare, sistemele de sanatate danez si roman

prezinta asemanari importante (desi Danemarca este cu cativa ani inainte in ceea ce
priveste reforma sistemului de plata bazat pe caz). Asemanarile cele mai importante
provin din faptul ca ambele sisteme au o mare componenta sociala, precum si din aceea
ca predomina finantarea spitalelor pe baza bugetelor globale, fondurile provenind din
impozitele locale. Mai mult, in ambele sisteme este prevazuta o crestere a tipului de
rambursare bazata pe caz, ceea ce se va realiza pas cu pas, intre timp mentinandu-se
dreptul de proprietate al guvernului asupra spitalelor.

Avand in vedere acestea, precum si alte similitudini intre cele doua sisteme, ar fi
rezonabil sa credem ca Proiectul romanesc DRG ar putea beneficia in mare masura de pe
urma unei analize mai aprofundate a succeselor si esecurilor cu care s-a confruntat
sistemul danez. De exemplu, plecand de la intelegerea schemei de rambursare a
serviciilor oferite pacientilor conform principiului libertatii de alegere a localitatii unde
vor fi tratati, s-ar putea dezvolta rapid un program inter-judetean similar, cu aplicabilitate
in Romania ( ca si un sistem intrajudetean de utilizare a echipamentelor).

Datele daneze de cost, utilizare, productivitate si case-mix ar putea avea o mare

valoare, mai ales daca ar fi disponibile in perioadele de dinaintea si dupa schimbari
majore in legislatia sistemului de sanatate sau in modalitatile de acordare a stimulentelor.
Date fiind similaritatile mentionate intre cele doua sisteme de sanatate, asemenea date ar
putea fi utilizate pentru a prevedea impactul unor legi sau stimulente asemanatoare in
Romania.