Proiect

Managementul serviciilor publice

Sistemul de sănătate din Suedia
 Cuprins
Capitolul 1. Stadiul cercetărilor în literatura de specialitate
privind sistemul de sănătate din Suedia
Capitolul 2. Prezentarea sistemului de sănătate din Suedia
Capitolul 3. Analiza SWOT a sistemului de sănătate din Suedia
Capitolul 4. Modalităţi de eficientizare a sistemului de sănătate
din Suedia
 Capitolul 1. Stadiul cercetărilor în literatura de specialitate
privind sistemul sanitar din Suedia
Structura curentă a sistemului sanitar suedez este rezultatul unor profunde acumulări
instituționale și reglementare în acest domeniu. În secolul al XVII-lea, atât în zonele urbane,
cât și în zonele rurale (unde locuia majoritatea populației), statul angaja medici pentru a oferi
asistență medicală de bază gratuită.
Primul spital al Suediei, Serafimer, a fost construit în Stockholm în anul 1752, având
numai opt paturi, menite să deservească toate nevoile medicale ale cetățenilor suedezi și
finlandezi1. O sută de ani mai târziu, Suedia avea 50 spitale și aproximativ 3000 paturi,
fiecare spital fiind de dimensiuni relativ reduse (numai 10-30 de paturi) și beneficiind de
serviciile unui singur medic. Gestionarea serviciilor de sănătate publică a fost administrată
inițial de Collegium Medicum. În anul 1813, Sundhetscollegium a preluat această
responsabilitate, organismul devenind, începând cu 1878, Consiliul Medical Regal. În anul
1862, au fost create consilii regionale, care au preluat administrarea serviciilor medicale,

acesta fiind începutul dezvoltării actualei structuri a sistemului medical suedez. Transferul
responsabilităților de la nivel central către nivelul regional a fost posibil în baza Legii
Spitalelor din anul 1928, care reglementa modalitățile de acoperire a populației cu servicii
medicale, în funcție de nevoile medicale ale acesteia și de capacitatea spitalelor.
În perioada postbelică, sistemele sanitare ale țărilor nordice au fost major influențate
de SNS britanic, dar spre deosebire de Marea Britanie, în aceste țări, prin intermediul

1
În acea perioadă, Finlanda era guvernată de Suedia.
puternicelor organizații guvernamentale regionale și locale, programele de asistență medico-
sanitară au fost descentralizate. Tot în această perioadă s-a dezvoltat sectorul asistenței
medicale spitalicești.
Procedurile noi de terapie și diagnostic au creat noi subspecialități în structurile
spitalelor. Pe măsură ce standardele de viață s-au îmbunătățit, s-a ameliorat și starea de
sănătate a populației și au sporit efectele programelor de eradicare a unor boli infecțioase
(precum tuberculoza). Ca majoritatea țărilor vest-europene, sistemul sanitar suedez s-a axat
pe asistența spitalicească; astfel, aproximativ 90% din cheltuielile cu sănătatea erau
consumate de către spitale.
Realizările în domeniul securității sociale și al asistenței medicale din țările nordice au
fost recunoscute pe plan internațional, aceste modele de organizare servind ca exemplu
pentru țările industrializate prospere. În general, între 50% și 70% din veniturile sistemelor
sanitare din aceste țări provin din impozitele personale vărsate în vistieria administrațiilor
regionale. Restul cheltuielilor sunt asigurate din veniturile guvernului național (TVA, accize,
taxe pentru bunurile imobile etc.).
Sistemul suedez de asigurare medicală s-a dezvoltat pe parcursul mai multor decenii,
devenind obligatoriu în anul 1955, acoperind toate cheltuielile pentru asistența medicală
spitalicească și ambulatorie de stat sau privată. Asistența medico-sanitară din Suedia este
preponderent finanțată de stat, sursele de finanțare fiind asigurate de angajatori și de guvern,
totodată fiind răspândită și practica de participare a pacientului la achitarea serviciilor
medico-sanitare. Cheltuielile sanitare totale în anul 1972 au reprezentat 7.5% din PIB, în
1982 – 9.6% fiind reduse la 7.6% din PIB în anul 1994 (UNESCO, 2006) 2. Principalele
niveluri administrative responsabile de managementul asistenței medicale sunt autoritățile
municipale sau regionale.
În anul 1982, a fost adoptată Legea serviciilor medicale și de sănătate, care viza nu
numai accesul echitabil la serviciile medicale, ci și o stare de sănătate egală pentru toți
cetățenii. Această lege, care a fost aplicată în Suedia pe baza a trei principii simple, a asigurat
practic o nouă viziune asupra sistemului de asigurare a serviciilor de sănătate. Principiul
“demnității umane” se referă la dreptul oricărei ființe umane la demnitate, indiferent de clasa
socială din care provine.
Principiul “nevoii și al solidarității” stipulează că au întâietate în cadrul sistemului
aceia care au cele mai mari nevoi medicale. Al treilea principiu, cel al “eficienței din punctul

2
Mihaela Cristina Drăgoi, Sistemul de sănătate din România în context european, Editura ASE, Bucureşti,
2010, p. 110-114
de vedere al costurilor” înseamnă că, de fiecare dată când trebuie luată o decizie de natură
medicală, sunt cântărite costurile și beneficiile scontate (cuantificate prin gradul de
îmbunătățire a stării de sănătate și a calității vieții). În această perioadă, recunoscând
necesitatea limitării asistenței spitalicești și a consolidării asistenței primare, serviciilor
preventive și sociale și de promovare a sănătății, Suedia și-a modificat semnificativ politica
sanitară. Ca rezultate, numărul de paturi în spitale este și astăzi în descreștere, fiind redusă și
durata medie de spitalizare și majorată utilizarea asistenței ambulatorii și la domiciliu.
Proporția dintre numărul total de paturi din spital și numărul total al populației a scăzut de la
15.6/1000 de persoane în anul 1980, la 9.3 în anul 1995 și respectiv 6.8 în 2002. S-a redus și
numărul de paturi în asistența de urgență de la 4.8 la 3.9 în perioada anilor 1980-1995 și la
2.4 în 1999 (UNESCO, 2006).
Sistemul sanitar suedez cuprinde trei niveluri guvernamentale independente:
guvernare națională, consiliile regionale și autoritățile municipale. În principiu, obiectivele și
politicile sanitare sunt trasate la nivel național, autoritățile locale fiind responsabile cu
implementarea acestora. În 1993, autoritățile regionale sau municipale, deținând mijloacele
financiare fiscale, acopereau 75% din cheltuielile sanitare, 7% fiind oferite de guvernul
național, 5% de sistemul național de asigurare medicală și 2-3 de pacienți.
Reformele curente sunt axate pe îmbunătățirea asistenței medicale primare și
reducerea numărului de paturi în spitale. Asistența primară este acordată în centre medicale,
asigurate cu personal salariat (medici generaliști, asistente medicale și personal auxiliar),
fiecare centru deservind aproximativ 15000 de pacienți. În 1993, practica privată includea
aproape 20% din numărul total de vizite la medic (Braithwaite, Westbrook, Hindle, Iedema,
Black, 2006).
Ca urmare a promovării acestei politici sanitare, Suedia este una dintre puținele țări de
pe glob care a reușit să reducă procentul din PIB alocat sănătății, fără a reduce calitatea înaltă
a serviciilor și fără a încetini ritmul de îmbunătățire a indicilor sănătății naționale, cum ar fi
mortatlitatea infantilă și maternă, care și în prezent sunt printre cei mai scăzuți din lume. În
anul 1997, mortalitatea infantilă era egală cu 4 la 1000 de nașteri de feți vii, iar speranța de
viață la naștere de 78 ani. Rata brută a natalității în același an reprezenta 12 la 1000 de
locuitori, 100% din nașteri fiind asistate de personal calificat în instituții medicale, iar
mortalitatea maternă era de 5 la 100000 de femei 3. Acoperirea cu vaccinuri a sugarilor în anii
1995-1997 era de 99% pentru poliomielită și 96% pentru rujeolă.

3
Anders Anel,l Anna H Glenngård, Sherry Merkur, Sweden Health system review, Vol. 14, No. 5
 În anul 2003, speranța de viață la naștere era de 82,4 ani la femei și 77.9 ani pentru
bărbați. În ultimii 30 de ani, speranța de viață a crescut în medie cu 5.5, ceea ce face ca
Suedia să aibă una dintre cele mai îmbătrânite populații ale lumii. În aceeași perioadă,
mortalitatea infantilă a scăzut substanțial de la 11 la 3/1000 de născuți vii.
Pe lângă programele de imunizare, Suedia a derulat, începând cu anul 1970, campanii
de prevenire a accidentelor de circulație, care au condus la o scădere cu aproape 50% a
acestora. Astăzi, Suedia, Norvegia, Marea Britanie înregistrează cea mai scăzută rată a
mortalității datorate accidentelor rutiere. De asemenea accidentele de muncă s-au redus
semnificativ în ultimii 50 de ani; acest fapt a fost evident în sectoarele transporturilor și al
construcțiilor. În anul 2003 s-au produs 38 de accidente de muncă, în timp ce numărul
rănirilor în timpul serviciului a foast de 6.1/1000 de femei angajate, respectiv 8.8/1000 de
bărbați angajați.
În anii 1980 și 1990, procentul populației fumătoare s-a redus de la 32.4% în 1980 la
17.5% în 2003. Aceste cifre sunt cele mai mici, la nivel european, iar scăderea lor se
datorează deopotrivă campaniilor antifumat și creșterii taxelor aplicate produselor de tutun.
Reformele recente din Suedia au permis contractarea serviciilor de sănătate publică,
oferind furnizorilor de asistență medicală primară posibilitatea de a selecta serviciile cele mai
bune sub aspectul eficienței costurilor. Spitelele în Suedia funcționează ca unități economice
aparte, echilibrând veniturile și cheltuielile în noile condiții ale economiei de piață, fiind
într-o competiție permanentă pentru fluxul de pacienți. Instituțiile medico-sanitare publice
concurează cu cele private și în unele cazuri procură serviciile de la sectorul privat. Aceasta a
contribuit la reducerea timpului de așteptare pentru intervențiile chirurgicale și a dus la
falimentul spitalelor ineficiente sau cu un nivel inacceptabil al asistenței medicale4.

4
http://www.euro.who.int/__data/assets/pdf_file/0008/164096/e96455.pdf
 Capitolul 2. Prezentarea sistemului de sănătate din Suedia
Serviciile de sănătate sunt considerate ca o componentă cheie a importantului sistem
de protecţie socială disponibil în Suedia. Populaţia în ansamblu are acces la o gamă completă
de îngrijiri, acestea sunt acoperite prin regimul naţional de asigurări sociale, finanţat în
principal prin cotizaţii patronale. Sistemul de sănătate suedez se caracterizează prin puternica
sa descentralizare: 23 consilii generale precum şi 3 mari municipalităţi, joacă un rol important
în planificarea, finanţarea şi furnizarea îngrijirilor de sănătate pe teritoriul lor. Aproape în
întregime îngrijirile spitaliceşti sunt finanţate prin consilii generale, care colectează
impozitele în acest scop, şi repartizează sumele spitalelor. Această prioritate acordată
controlului democratic local al serviciilor de sănătate se înscrie într-o politică ce se aplică de
un sfert de secol şi îşi află punctul culminant în legea din 1982 a sănătăţii publice şi
serviciilor medicale.
Consideraţiile de echitate ocupă un loc central în sistemul suedez. Suedia a reuşit să
conţină progresia cheltuielilor de sănătate proporţional cu bunăstarea naţională. Diminuarea
resurselor financiare întreţine totuşi disfuncţionalităţi în oferta de îngrijiri de sănătate şi în
principal apariţia listelor de aşteptare. Oricum importanţa tradiţională acordată serviciilor
spitaliceşti se traduce printr-o capacitate spitalicească excedentară, în timp ce îngrijirile
primare sunt insuficiente şi prost integrate. Libertatea de alegere a pacientului este foarte
limitată şi măsurile reformei se focalizează astăzi asupra productivităţii şi eficienţei
structurilor de îngrijiri, în cadrul unei strategii care explorează opţiunile liberare prin
introducerea mecanismelor de piaţă. Principalii indicatori de sănătate par strâns legaţi de
elemente ale modului de viaţă, care denotă o bună situaţie sanitară în raport cu media UE.
Populaţia şi starea de sănătate
Suedia numara în anul 1997, 8.8 milioane de locuitori, cu o proporţie stabilă în cursul
ultimului deceniu a tinerilor sub 20 de ani de 24.6% (media UE-24.6%) şi o proporţie de
17.1% pentru persoanele în vârstă de peste 65 ani. Proporţia celor de peste 75 de ani
corespunde mediei UE -8.2%-este cea mai ridicată din cadrul UE (6.1% ). Principalii
indicatori de sănătate afişează valori foarte favorabile în raport cu media UE:
 Speranţa de viaţă a fost estimată la 76.2 ani pentru bărbaţi (73.9ani-UE) şi de81.5
ani pentru femei (80.2ani-UE) .
 Rata mortalităţii a fost estimată la: 6.9 la 1 000 locuitori în 1993 (8.2-UE)5.

5
 Anna H. Glenngard, Frida Hjate, Marianne Svensson, Anders Anell și Vaida Bankauskaite, Observatorul
european pentru sisteme și politici de sănătate, 2005, p. 4
  Rata mortalităţii infantile afişează o valoare de 4 decese la 1 000 de născuţi vii în
1996(media UE- 5.4). Precum în restul UE, principalele cauze de deces sunt bolile
cardiovasculare, cancerul şi accidentele înaintea vârstei de 35 ani.
 Incidenţa SIDA estimată la 16 noi cazuri diagnosticate la un million de locuitori în
1996 ± (media UE-42.7) este relativ scăzută.
 Indicele DMF al sănătăţii în domeniul stomatologic a fost stabilit în 1990 la 2.2 la
copii de 12 ani (media UE-3.1).
 Consumul de alcool a fost estimat în anul 1991 la 6.3 litri pe persoana ±nivel inferior
mediei UE - 11.2 litri. Suedezii recunoscuţi între europeni pentru modul lor de viaţă
sănătos.
 Consumul de tutun prezintă valori foarte mici. Astfel în 1993 cifrele se prezentau
astfel- pentru femei -23.4% şi la bărbaţi -25.2 % toţi fumători de mai mult de15 ani,
(media UE 37.1%-bărbaţi, 25.1%-femei).
Finanţarea şi organizarea sistemului de sănătate
Finanţarea şi acordarea îngrijirilor de sănătate sunt considerate în Suedia ca o
responsabilitate fundamentală în puterea publică. 23 de consilii generale la care se adaugă trei
mari municipalităţi care îşi asumă funcţii de consiliu general în domeniul sanitar (Goteborg,
Malmo şi Gotland). Au în sarcină producerea şi administrarea serviciilor de sănătate pe
teritoriul lor. Consiliile generale sunt ansamble politice alese prin vot direct. Rolul guvernului
central se limitează la fixarea cadrului politic sanitar. Federaţia consiliilor generale asigură
coordonarea între consilii şi guvernul central6.
La nivel central, administraţia sanitară este împărţită între Ministerul Sănătăţii şi
Problemelor Sociale şi diverse organisme relativ independente, dintre care cel mai important
este Oficiul Naţional de Sănătate şi de Bunăstare Socială. Acest organism, adevărat centru
naţional de expertiză, îşi asump o funcţie de control şi supervizare a activităţii consiliilor
generale, precum şi o funcţie de cercetare şi evaluare a dezvoltării în curs în toate domeniile
relevante ale politicii sociale de sănătate7. Institutul suedez de planificare si raţionalizare a
serviciilor sociale şi sanitare (SPRI), administrat în comun de către guvernul central şi
consiile generale, lucrează asupra problemei eficienţei şi raţionalizării structurilor, a evaluării
şi finanţării lucrărilor de cercetare-dezvoltare în domeniul administrării îngrijirilor de
sănătate.

6
Johan Hjertqvist, Revoluția Îngrijire Sănătate în Stockholm: o scurtă introducere, Timbro Hälsa, 2002
7
Jane Burgemeister, Suedia Privatizarea bani de spitale, British Medical Journal, 28 februarie, 2004
 Consiliul naţional pentru evaluarea tehnologiilor de sănătate (SBU) este un alt
organism cheie asociat Ministerului Sănătăţii precum şi Oficiului naţional de sănătate şi de
bunăstare socială. El are misiunea de a promova tehnologii de sănătate eficace şi rentabile.
Oficiul naţional de asigurări sociale administrează sistemul de securitate socială,care
acoperă ansamblul populaţiei suedeze precum şi toţi străinii rezidenţi în Suedia. Cotizaţiile
sunt plătite de către angajatori; diferenţa este furnizată prin subvenţii de la stat. Rolul
asigurărilor private este marginal. Nici o acoperire în servicii de bază nu este definită.
Finanţarea sistemului. Impozitele colectate de către consiliile generale acoperă cea
mai mare parte (în jur de 65%) din cheltuielile de sănătate. Restul provine din sistemul de
securitate socială completat prin ajutorul statului(18%), din diverse fonduri publice (10%),
asigurări private (3%) şi într-o slabă măsură (4%) din plăţi directe.
Sistemul naţional de securitate socială redistribuie resursele financiare în direcţia
consiliilor generale prin două canale: pe de o parte, el alocă subvenţii în funcţie de activitatea
sanitară a fiecărui consiliu; pe de altă parte, el asigură rambursarea prestaţiilor de îngrijiri
stomatologice şi îngrijiri spitaliceşti externe. În 1998 modurile de finanţare a spitalelor,
adoptate de către consiliile generale şi de către municipalităţi sunt variabile. Câteva consilii
au introdus contracte de cumpărare a serviciilor de sănătate prevăzute deseori cu un termen
de plată pe termen lung după caz. Anumite servicii sunt rambursate pe bază de act.
Majoritatea medicilor sunt angajaţi de către consiliile generale şi lucreaza ca salariaţi
în spitale sau în centrele de îngrijiri primare. Salariile sunt în funcţie de calificarea medicilor
şi de timpul de lucru. O proporţie mică de medici exercită profesia pentru clienti privaţi şi
sunt remuneraţi pe bază de act. Legea din 1993 pentru medicina privată prevede posibilitatea
pentru medici de a încheia o convenţie cu organismul de securitate socială şi consiliul general
în vederea acordării de îngrijiri primare cu titlu de « medicina de familie ». Medicamentele
prescrise se regăsesc pe o listă pozitivă şi sunt parţial compensate prin regimul naţional de
asigurare de sănătate. Tarifele de rambursare sunt ajustate pe baza unui preţ de referinţă .
Coplata este fixă. Nici o participare la costuri nu este necesară pentru medicamentele
prescrise pacienţilor din spitale8.
Personalul medical
Partea personalului de sănătate în populaţia activă este estimată la 8.4%, relativ
ridicată în comparaţie cu media UE de 6.5%. Numărul medicilor titulari este estimat la ± 30
pentru 10 000 locuitori, apropiat de media UE ( 28.1). Faţă de alte ţări, sistemul de sănătate
suedez deţine un număr ridicat de infirmieri calificaţi. Remunerarea medicilor: medicii
8
http://www.sweden.se/eng/Home/Society/Health-care/Facts/Health-care-in-Sweden/
angajaţi în instituţiile publice au un venit fix; medicii privaţi afiliaţi la asigurările de boală
primesc onorarii care au fost negociate între guvern şi Consiliul Ordinului Medicilor9.
Costurile implicate în serviciul public de sănătate din Suedia
În timp ce cea mai mare parte a costurilor de îngrijire este plătită de către consiliile
județene și municipalități, anumite componente, în special ponderea sectorului public de
îngrijire dentară pentru adulţi, este plătită pentru prin sistemul național de asigurări sociale,
care la rândul său este finanțat printr-un sistem de impozitele pe salarii.
Până în ultimii ani rolul de asigurări sociale a fost mai mare decât este în prezent. De
exemplu, plata la medicii privaţi (cei care nu sunt angajați de către consiliile județene) și cota
sectorului public din costul de produse farmaceutice au fost făcute direct către furnizorii din
sistemul de asigurări sociale. Cu toate acestea cele mai multe dintre aceste costuri sunt acum
suportate de consiliile județene, ca urmare a apariţiei acordurilor care prevăd plata în numerar
cu ajutorul transferurilor de la guvern.
De asemenea subvenția pentru costul de produse farmaceutice a continuat să fie
plătită prin intermediulde asigurări sociale până la sfârșitul anilor 1990, dar din anul 1998,
acest cost este de asemenea plătit de consilile judetene. În schimb, consiliile județene primesc
subvenții suplimentare, negociate cu guvernul.
Asistenţa medicală
 cuprinderea: toate persoanele cu domiciliul în Suedia;
 perioada de acordare: de la debutul bolii, pe o durată nelimitată;
 participarea pacientului la plata medicului: a) pentru vizita medicului
generalist o sumă de 150 SEK ; b) pentru plata specialistului o sumă de 180
SEK; totuși, după ce valoarea serviciilor medicale a ajuns la 800 SEK
pacientul nu trebuie să mai plătească nimic pentru restul anului;
 participarea pacientului la plata costurilor de spitalizare;
 participarea pacientului la plata asistenţei stomatologice: gratuitate în sistemul
public până la vârsta de 20 de ani; plata unei părţi variabile (75% - 30%) din
cheltuieli în sistem privat;
 costurile medicamentelor cu rețetă sunt limitate la o anumită valoare anuală
pentru fiecare pacient. După ce acesta a atins plafonul de 1,800 SEK costul
medicamentelor pentru tot restul anului este suportat de stat. Toate farmaciile
sunt conectate la o rețea, astfel încât pacienții își pot cumpăra medicamentele
de oriunde, iar valoarea lor se cumulează;
9
Anna H. Glenngard, Sisteme de Sănătate în Tranziție: Suedia, 2005, p.  48
  libera alegere a medicului din sistemul public şi a celor din sistemul de
asigurări;
 spitalizarea: în spitale publice, stabilite de autorităţile regionale; în clinici
private cu care autorităţile regionale au încheiat acorduri10;
Priorităţi actuale
Importante schimbări au fost operate în prezent în organizarea şi structura serviciilor
de sănătate suedeze. Priorităţile sunt legate de descentralizare, planificarea serviciilor la nivel
regional şi consolidarea îngrijirilor.
Crearea unei pieţe interne în1993, în 13 din 26 comitate, a deschis calea către
modalităţi mai liberale de finanţare. Contractele de furnizare a îngrijirilor sunt negociate între
cumpărători şi furnizori.
Reconfigurarea structurii sistemului de sănătate suedez se rezumă pentru moment la o
îmbinare a diferitelor măsuri luate de către 26 de consilii generale. În Stockholm, intervenţiile
au dus la modificări importante. Obiectivul a fost creşterea eficienţei serviciilor, favorizarea
unei orientări către piaţă şi extinderea opţiunilor consumatorilor şi reducerea listelor de
aşteptare.« Modelul Stockholm » se concentrează în jurul a patru axe :
1. Introducerea unui nou sistem de rambursare pentru îngrijirile bolilor acute şi
serviciile din spitale, fondate pe grupe omogene de boli.
2. Posibilitatea consultaţiei libere cu participarea mai ridicată la costuri.
3. Instaurarea unui sistem centrat pe medicina de familie, cu taxe de rambursare
standardizate.
4. Separarea între cumpărătorii şi ofertanţii de îngrijiri de sănătate prin încheierea de
contracte de servicii şi stimularea concurenţei între furnizori.
Scopul primordial al politicii naționale de sănătate publică din Suedia este de a crea
condiții sociale care vor asigura o stare de sănătate bună, în condiții de egalitate, pentru
întreaga populație. O politică națională bazată pe factorii determinanți pentru sănătate.
Politica de sănătate adoptată de Institutul Naţional de Sănătate pune accent pe ideea
ca autoritățile publice de la toate nivelurile ar trebui să fie concentrate pe 11 domenii
publice, obiective de sănătate, care acoperă cele mai importante domenii ale sănătății publice
a poporului suedez.
Cele 11 domenii obiective11:
1. Participarea și influența în societate

10
Mossialos, Elias, Julian Le Grand , Izolarea costurilor în UE: O privire de ansamblu, p. 85
11
http://www.fhi.se/en/About-FHI/Public-health-policy/
2. Premise economice și sociale
3. Starea în timpul copilăriei și adolescenței
4. Sănătate în viața profesională
5. Medii și produse
6. Sănătate-promovare a serviciilor de sănătate
7. Protecția împotriva bolilor transmisibile
8. Sexualitate și sănătatea reproducerii
9. Activitatea fizică
10. Obiceiurile alimentare și produsele alimentare
11. Tutun, alcool, droguri ilicite, dopajul și jocurile de noroc

Capitolul 3. Analiza SWOT a serviciului de sănătate public din

Suedia

Puncte tari Puncte slabe

  La serviciul public de sănătate au
acces toate persoanele cu domiciliul
în Suedia în mod egal
 Libera alegere a medicului din
sistemul public
 Asigurarea în mare parte a
tratamentului medical
 Personalului de sănătate în populaţia
activă este estimată la 8.4%, relativ
ridicată în comparaţie cu media UE
 Coplata este fixă
 Progresia cheltuielilor de sănătate
proporţional cu bunăstarea naţională
 Principalii indicatori de sănătate par
strâns legaţi de elemente ale modului
de viaţă, care denotă o bună situaţie
sanitară în raport cu media UE.
Oportunități
 Suedia este implicata activ în
colaborarea cu privire la îngrijirea de
specialitate oferind alternative noi
pentru organizarea sistemelor de
 Diminuarea resurselor financiare
întreţine totuşi disfuncţionalităţi
în oferta de îngrijiri de sănătate şi
în principal apariţia listelor de
aşteptare
 Durata procesul de
descentralizare a fondurilor de
către guvern creează plobleme de
ordin financiar consiliilor
judeţene
 Modalităţi mai liberale de
finanţare a serviciilor de sănătate
în 13 comitate din 26 apărând
diferenţe în furnizarea serviciilor
medicale
 Îngrijirile primare sunt
insuficiente şi prost integrate.
Amenințări
 Bolile cronice care necesită
monitorizare şi tratament pun
presiuni semnificative asupra
 sănătate sistemului

 Existenţa unui sistem de servicii de  Creşterea numărului populaţiei

asistenţă medicală complexă conduce la
o populaţie sănătoasă şi activă
 Uniformizarea serviciilor medicale pe
tot teritoriul ţării
 Introducerea unui nou sistem de
rambursare pentru îngrijirile bolilor
acute şi serviciile din spitale, fondate
pe grupe omogene de boli.
 Posibilitatea consultaţiei libere cu
participarea mai ridicată la costuri
 Instaurarea unui sistem centrat pe
medicina de familie, cu taxe de
rambursare standardizate.
 Separarea între cumpărătorii şi
ofertanţii de îngrijiri de sănătate prin
încheierea de contracte de servicii şi
stimularea concurenţei între furnizori.
inactive pe piaţa de muncă poate duce
la fonduri insuficiente pentru
acoperirea cheltuielilor din sistemul de
sănătate
 Existenţa listelor de aşteptare poate
duce la netratarea la timp a
pacienţilor
 Modalităţi mai liberale de finanţare a
serviciilor de sănătate în 13 comitate
din 26 pot duce la servicii de asistenţă
medicală inegală pentru unii cetăţeni,
acest fapt punând în pericol echitatea
serviciilor
 

Capitolul 4. Modalităţi de eficientizare a sistemului de sănătate

din Suedia
Toată lumea din Suedia are acces egal la serviciile de îngrijire ale sănătății,
confruntându-se cu provocări numeroase. Pentru ca oamenii din Suedia să trăiască din ce în
ce mai mult sunt necesare o serie de măsuri precum:
 Bolile cronice care necesită monitorizare și tratament, precum și medicamentele de
multe ori pe tot parcursul vieții, pun presiuni semnificative asupra sistemului.
 Timpii de așteptare pentru îngrijirile preplanificate, cum ar fi cataracta sau intervenţii
chirurgicale de înlocuire, au fost mult timp un motiv de nemulțumire. Ca rezultat,
Suedia trebuie să introducă o garanţie de îngrijire a sănătăţii. Aceasta înseamnă că nici
un pacient nu ar trebui să aibă să aștepte mai mult de 7 zile pentru o programare la un
centru de îngrijire a sănătății comunității, 90 de zile pentru o programare la un
specialist și 90 de zile pentru o operație sau tratament. Dacă timpul de așteptare este
depășit, pacienților le este oferit costuri de îngrijire, de călătorie, fiind plătit de
Consiliul Județean.
  Îmbunătăţirea mecanismelor de plată şi contractare a serviciilor.
  Îmbunătăţirea mecanismelor de plată a prestatorilor de servicii de urgenţă.

  Modernizarea serviciilor de asistenţă spitalicească.

 Asigurarea securităţii farmaceutice.
 Asigurarea accesibilităţii fizice şi economice a medicamentului.
 Motivarea şi stimularea personalului din sistemul de sănătate.
 Dezvoltarea serviciilor de îngrijiri comunitare şi la domiciliu.
 Dezvoltarea unui sistem eficient de IT-suport prin intermediul lanțului de îngrijire.
 O mai bună cooperare între specialişti si asistenţi.

Bibliografie:
o Mihaela Cristina Drăgoi, Sistemul de sănătate din România în context european,
Editura ASE, Bucureşti, 2010, p. 110-114
o Anders Anel,l Anna H Glenngård, Sherry Merkur, Sweden Health system review,
Vol. 14, No. 5, 2012
o Anna H. Glenngard, Frida Hjate, Marianne Svensson, Anders Anell și Vaida
Bankauskaite, Observatorul european pentru sisteme și politici de sănătate,
2005, p. 4
o Johan Hjertqvist, Revoluția Îngrijire Sănătate în Stockholm: o scurtă introducere,
Timbro Hälsa, 2002
o Jane Burgemeister, Suedia Privatizarea bani de spitale, British Medical Journal, 28
februarie, 2004
o Anna H. Glenngard, Sisteme de Sănătate în Tranziție: Suedia, 2005, p.  48
o Mossialos, Elias, Julian Le Grand , Izolarea costurilor în UE: O privire de ansamblu,
p. 85
o http://www.euro.who.int/__data/assets/pdf_file/0008/164096/e96455.pdf
o http://www.sweden.se/eng/Home/Society/Health-care/Facts/Health-care-in-Sweden/
o http://www.fhi.se/en/About-FHI/Public-health-policy/