Sistemul medical în Grecia

Sistemul medical din Grecia se bazează în primul rând pe un Sistem

Național de Sănătate (NHS), care oferă o acoperire cuprinzătoare de sănătate
tuturor cetățenilor și rezidenților legali.

Acesta este finanțat printr-o combinație de venituri fiscale generale,

contribuții la asigurările sociale și coplăți pentru anumite servicii.

NHS operează printr-o rețea de spitale publice, clinici și centre de

sănătate, care oferă o gamă largă de servicii medicale, inclusiv îngrijire
medicului generalist, consultații de specialitate, teste de diagnosticare și
spitalizare. Există și spitale și clinici private în Grecia, care oferă servicii mai
personalizate și mai rapide, dar la un cost mai mare, necesitând adesea asigurare
privată de sănătate. În general, calitatea asistenței medicale în Grecia este
considerată a fi bună, cu profesioniști medicali bine pregătiți și facilități
medicale moderne. Cu toate acestea, NHS s-a confruntat cu provocări financiare
în ultimii ani din cauza presiunilor economice, ceea ce a dus la unele probleme
cu accesul la îngrijire și timpi lungi de așteptare pentru anumite servicii.

Sistemul național de sănătate grec (ESY) a fost creat în anul 1983, în

acelasi timp în care alte țări din sudul Europei își implementau propriile servicii
naționale de sănătate. Sistemul, bazat pe o reforma a serviciilor sanitare
existente are ca finalitate îmbunătățirea accesului la îngrijiri, frânarea dezvoltării
sectorului privat, dezvoltarea îngrijirilor primare la fel ca și participarea
comunitară , și revizuirea condițiilor de lucru ale medicilor din spitale.Totuși,
sistemul de sănătate grec nu a fost decat parțial implementat și vechile structuri
există în continuare practic fară modificări.

Problemele tradiționale ale sistemului grec de sănătate rămân aceleași:

 inegalitatea accesului la îngrijiri,

 distribuirea inegală a ofertei (concentrata in mediul urban)
 creșterea cheltuielilor.
 Anumiti indicatori ai sistemului de sănătate de stat prezintă valori destul
de satisfacătoare, dar nivelul de satisfacție al utilizatorilor este foarte scăzut :
doar 18.4% se declară foarte mulțumiți sau mulțumiți de sistemul lor de
sănătate. Schimbările structurale sunt împiedicate de lipsa consensului între
responsabilii politici,partenerii sociali și organizațiile medicale și profesionale.

Sistemul medical public grec face parte din Sistemul Național de Sănătate
(NHS), care este furnizorul primar de asistență medicală din țară si este finanțat
după cum spuneam din de venituri fiscale generale, contribuții la asigurările
sociale și coplăți pentru anumite servicii. Aceste servicii sunt oferite tuturor
cetățenilor și rezidenților legali, indiferent de veniturile acestora.

Sistemul medical privat din Grecia este compus din spitale private, clinici
și cabinete medicale. Aceste facilități oferă servicii medicale mai personalizate
și mai rapide, dar la un cost mai mare, necesitând adesea asigurare privată de
sănătate.

Pacienții pot alege să solicite asistență medicală de la furnizori privați dintr-o

varietate de motive, inclusiv acces mai rapid la specialiști sau teste de
diagnosticare sau pentru mai multă intimitate și confort în timpul șederii lor la
spital. Asigurarea privată de sănătate poate fi achiziționată de persoane fizice
sau furnizată de angajatori și acoperă o gamă largă de servicii medicale, inclusiv
consultații, teste de diagnostic și spitalizare. În timp ce sistemul medical privat
din Grecia oferă în general asistență medicală de înaltă calitate, poate fi mai
costisitor, iar pacienții pot fi încă nevoiți să plătească coplăți pentru anumite
servicii.

Finanțarea și organizarea sistemului de sănătate public

1. Structura sistemului

Ministerul Sănătații și al Prevederii definește politica de sănătate la nivel

național.Acesta reglementează oferta și finanțarea serviciului național de
sănătate, și asigură accesul categoriilor defavorizate la serviciile sanitare și
sociale.
 Consiliul Central de Sănătate (KESY), alcătuit din reprezentanți ai
profesioniștilor din sănătate( medici in principal), și ai utilizatorilor, se află în
slujba ministerului și oferă recomandări și opinii asupra politicii de sănătate și a
cercetării medicale.

Sistemul național de sănătate este împartit în 13 regiuni și 52

districte.Fiecare district cuprinde cel puțin un spital.Centrele spitalicești
universitare sunt amplasate în sapte regiuni.Legislatia din 1983 a angajat un
proces de descentralizare implementat în 176 centre sanitare rurale.

Nici programele de creare de centre sanitare urbane, nici proiectele de

înființare a consiliilor regionale de sănătate în vederea îmbunătațirii gestiunii,
planificării serviciilor și favorizării unei oferte adecvate nevoilor locale nu sunt
concretizate. Câteva inițiative vizează transferul administrării sistemului către
regiuni și districte.

O mare parte din populatie este acoperita de către 300 case de asigurări de
sănătate autonome administrate ca organisme publice. Angajații sunt afiliați la
casele de asigurări de sănătate în funcție de categoria socioprofesională.

Institutul de Asigurări Sociale (IKA) acoperă peste 50% din populație, în

principal orășeni, muncitori, functțonari și cadre. Organizația Asigurărilor din
Agricultură (OGA) cuprinde 25% din populație (din mediu rural), și Casa
Comercianților, a Industriașilor, și a Micilor Intreprinzători (TEVE-TAE)
acoperă 13% din populație.

Statul acoperă 9% din populație în timp ce restul sunt asigurați de

numeroase mici case de asigurări. Numărul celor asigurați de catre IKA se află
în creștere constantă.

Gama serviciilor de bază precum și valoarea impozitelor sunt strict

reglementate de către guvernul central. Prestarea serviciilor variază sensibil
conform caselor de asigurări de sănătate, IKA oferă formula cea mai completă
care include stomatologie și oftalmologie. Marea majoritate a caselor mici de
securitate sociala oferă asigurări complementare.
2. Finantarea sistemului

Sistemul este alimentat parțial prin fiscalitate și parțial prin cotizații

sociale.O dată cu introducerea serviciului național de sănătate în anul 1983,
sistemul grec s-a îndepărtat de modelul Bismark pentru a evolua către o variantă
de tip Beveridge.

Institutul de Asigurări Sociale IKA, principala casă de asigurări de

sănătate este finanțată prin cotizații asupra veniturilor, plătite în parte de salariați
și în parte de către angajatori.Proporția este fixată de către guvernul
central.Cotizațiile sunt completate din bugetul central.OGA este finanțată în
totalitate de către stat. Nu există o graniță financiară netă între casele de
securitate socială și stat.

Spitalele publice din serviciul național de sănătate (ESY) sunt în principal

finanțate de către bugetul statului (70% din veniturile spitalelor) și doar într-o
mică măsura de către casele de asiguăari de sănătate (30%) care încheie
contracte de servicii spitalicești pentru asigurații lor. Plata serviciilor se bazează
pe tarife pe zi care au crescut considerabil de la începutul anilor 90. Personalul
din spitalele publice este salariat. Spitalele care nu apartin de sistemul național
de sănătate grec ESY (de exemplu spitalele militare și spitalele IKA) precum și
spitalele private sub contract cu casele de asigurări sunt finanțate pe baza
tarifului pe zi și în plus un onorariu pentru anumite tratamente.Tarifele sunt
fixate de către Ministerul Sănătații supus aprobării Ministerului Muncii și
Securitații Sociale. Spitalele private sunt finanțate printr-o formulă combinată
între rambursări făcute de către casele de asigurări de sănătate, asigurări
voluntare și plăți directe.

Regimul național nu prevede participarea la costuri în caz de spitalizare,

dar slăbiciunile serviciului public crează o veritabilă piață paralelă de îngrijiri de
sănătate.Plățile « pe sub mână » în spitalele publice și private sunt curente.
 Cazurile de îmbolnăviri joacă un rol semnificativ în finanțarea serviciilor
de îngrijiri de sănătate ambulatorii în Grecia.Medicii din spitalele IKA,primesc
un salariu pentru serviciile primare și cele stomatologice pe care aceștia le
oferă.Pe de altă parte medicii privați care au contracte cu casele de asigurări
pentru îngrijiri primare sunt plătiți pe baza documentelor.Un anumit numar de
servicii furnizate de către medicii clienților privati sau de către centrele de
diagnostic sunt achitate direct de către pacienți .

Listele de medicamente pozitive sau negative nu sunt practicate de către

toate casele de asigurări de sănătate.Prețurile de referință sunt fixate de către
Ministerul Comerțului pe baza celui mai mic preț de referință înregistrat în UE.
In cazul în care pacienții beneficiază de aceste compensații coplată se ridică în
medie la 25% din valoare.

3. Personalul medical în sistem

Numărul medicilor stabilit la nivelul anului 1994 este de 38.8 la 10 000

locuitori, foarte ridicat față de media europeana.Puternica proporție de medici
în ansamblul personalului de sănătate-30.7% in 1992, mai mult decat dublul
mediei europene-15.1%-este rezultatul unei proaste planificări a resurselor
umane. Densitatea infirmierilor este inferioară mediei europene. (Tab.11)

Profesionisti in Densitatea la Media in cadrul Anul

domeniul 10 000 locuitori UE
sanatatii

Medici titulari 39 28 1994

Medici 13 9 1990
generalisti

Specialisti si 21 13 1992
consultanti

Stomatologi 10 6 1994
Infirmieri 36 70 1993
calificati

Farmacisti 8 8 1994

Tab.11.Dimensiunea efectivului de profesionisti care lucreaza in domeniul

sanatatii in Grecia

3. Actualizari în sistemul de sănătate Grec după părăsirea UE ( bază 2021)

 Finanțare insuficientă: Guvernul grec s-a confruntat cu constrângeri

bugetare, ceea ce duce la o lipsă de finanțare pentru sistemul de sănătate.
 Lipsa de personal: Există o lipsă de lucrători din domeniul sănătății, în
special în zonele rurale, ceea ce are un impact semnificativ asupra
accesului la serviciile de sănătate.
 Îmbătrânirea populației: Grecia are o populație îmbătrânită, ceea ce pune
o presiune crescută asupra sistemului de sănătate.
 Povara bolilor cronice: Grecia are o povară mare de boli cronice, cum ar fi
bolile cardiovasculare și diabetul, ceea ce contribuie la cerințele asupra
sistemului de sănătate.
 Timp lung de așteptare: Pacienții se confruntă adesea cu timpi lungi de
așteptare pentru proceduri medicale și întâlniri la specialiști, ceea ce duce
la nemulțumiri față de sistemul de sănătate.

În ciuda acestor provocări, sistemul de asistență medicală din Grecia în 2021

încă oferea servicii medicale de bază cetățenilor săi și existau eforturi continue
pentru a îmbunătăți sistemul. De exemplu, guvernul elen a investit în
modernizarea spitalelor și clinicilor de sănătate ale țării și au existat inițiative de
îmbunătățire a calității serviciilor de asistență medicală și de creștere a accesului
la îngrijire.
4.Asemănări și deosebiri între sistemul medical Român și Grec
Asemănări
Atât sistemele medicale din România,
cât și cele din Grecia au unele
asemănări, în ciuda diferențelor de
structură și finanțare. Unele dintre
aceste asemănări includ:
 Atât România, cât și Grecia își
propun să ofere acoperire
medicală tuturor cetățenilor.
 Atât România, cât și Grecia pun
un accent puternic pe inițiativele
de sănătate publică și pe
prevenirea bolilor.
 Ambele țări au facilități
medicale moderne și oferă o
gamă largă de tratamente și
proceduri medicale.
În concluzie, deși există diferențe între
sistemele medicale din România și
Grecia, acestea au anumite asemănări,
cum ar fi angajamentul de a oferi
acoperire medicală cetățenilor lor și
Deosebiri
Sistemele medicale din România și
Grecia diferă în ceea ce privește
organizarea, finanțarea și accesul la
serviciile de sănătate.
 În România, sistemul de sănătate
este finanțat și operat din
fonduri publice, majoritatea
spitalelor și clinicilor fiind
deținute de stat. Guvernul oferă
cetățenilor servicii medicale
gratuite, deși accesul la anumite
tratamente și medicamente poate
fi încă limitat.
 În Grecia, sistemul de sănătate
este o combinație de sector
public și privat. Sectorul public
oferă cetățenilor servicii
medicale gratuite, dar calitatea
îngrijirii poate fi limitată din
cauza subfinanțării și a
deficitului de personal și resurse
medicale. Mulți cetățeni optează
accent pe sănătatea publică și pe
tratamentele medicale moderne.
Spitalele din România au investit în
aparatură modernă și condiții în ultimii
ani, mai mult decat în alți ani.
pentru asigurări private de
sănătate pentru a avea acces la
servicii de mai bună calitate.
În general, atât România, cât și Grecia
s-au confruntat cu provocări în
furnizarea de asistență medicală
adecvată și accesibilă populațiilor lor,
dar diferă în ceea ce privește abordările
lor specifice pentru finanțarea și
furnizarea serviciilor de sănătate.

Bibliografie

1. https://www.gov.uk/foreign-travel-advice/greece/health
2. https://en.wikipedia.org/wiki/Healthcare_in_Greece
3. https://includeu.eu/health-care-in-greece/
4. https://www.greeceindex.com/general/
greece_health_public_insurance_ika/
5. https://www.internationalstudentinsurance.com/greece-student-
insurance/healthcare-in-greece.php
6. https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/21330233/
7. https://www.aetnainternational.com/en/individuals/destination-
guides/expat-guide-to-health-care-in-greece.html
8. https://www.eu-healthcare.fi/health-services-abroad/country-specific-
information-about-health-services/greece/
9. http://www.referateok.ro/referate/3812_1274347831.pdf
10.Discuții cu amicii mei locali : Dimitris Fotou și Erotokritos Efsthatou