TEMA 1: OBIECTUL ŞI METODA STATISTICII TEORETICE

I.Locul şi particularităţile statisticii ca obiect şi metodă în sistemul ştiinţelor sociale şi

economice;
II.Concepte de bază utilizate în investigarea statistică a fenomenelor economice.

I.Odată cu apariţia proprietăţii private asupra mijloacelor de producţie a apărut necesitatea

evidenţei activităţilor, a numărului populaţiei, a averii ş.a. Printre primele evidenţe întîlnite sînt:
recensemintele populaţiei efectuate de chinezi, greci, egipteni, romani (mil.4-5 î.e.n.)
La romani recensămintele se numeau “cens”, iar în Dacia – “tabularium”.
Odată cu apariţia statelor feudale apare “statistica descriptivă”.
Părintele statisticii se consideră Gottfried Achenwall.
Fondator al primului curs de statistică a fost Herman Conring.
În Moldova o lucrare statistică de mare valoare este “Descriptio Moldaviae” datată în 1716
de către D.Cantemir.
Ca termen statistica derivă de la cuvîntul latin status, echivalent cu traducerea poziţie sau
stare, precum şi de la latinul stato, echivalent cu stat.
Odată cu dezvoltarea capitalismului englezul William Petty prin lucrarea “Aritmetici
politice” a contribuit la afirmarea statisticii ca ştiinţă.
Mai tîrziu au început au început să se aplice metodele matematice şi calculele
probabilistice. La dezvoltarea acestei ştiinţe au contribuit: J.Bernoulli, R.A.Fisher, G.Yule,
K.Pearson, Cebîşev, Liapunov, Marcov ş.a. În acelaşi timp au fost stabilite şi principiile teoriei
selecţiei. În acest fel apare şcoala nouă a calculelor probabilistice.
În sec.18-19 apar birouri oficiale de statistică, care cu timpul s-au transformat în centre
naţionale de statistică.
Sub domnia lui A.I.Cuza s-au înfiinţat:
- în România, biroul de statistică al ţărilor romîne la 28 aprilie 1859 cu sediul la
Bucureşti sub conducerea lui Dionisie Pop Marţian;
- în Moldova la 01 iulie în Iaşi condus de Ion Ionescu.
Ca obiect de studiu al statisticii putem menţiona fenomenele şi procesele care se produc
într-un număr mare de cazuri, variază de la un element la altul şi se manifestă în spaţiu şi timp şi
sub raport organizatoric.
În cazul fenomenelor care apar ca rezultat a activităţii unei cauze avînd un singur efect se
numesc simple sau certe (fenomene de tip determinist).
Fenomenele de masă se produc sub influenţa unor factori sistematici sau întîmplători şi
poartă denumirea de fenomene de tip nedeterminist sau stohastic şi au la bază legi de tip statistic.
Aceste legi se manifestă pentru întreaga colectovitate de elemente şi nu pot fi observate în
cazul elementelor în parte. Deci, pentru a cerceta o lege statistică trebuiesc analizate toate
manifestările individuale ale fenomenelor supuse cercetării.
Metoda statisticii se constituie din totalitatea operaţiunilor, tehnicilor, procedeelor şi
mijloacelor de investigare statistică a fenomenelor de tip stohastic.
Teoria statistică generală poate fi divizată în:
- teoria statistică;
- statistica generală;
- statistică de ramură;
- statistica macroeconomică.

II.Ca şi în cazul oricărei discipline ştiinţifice statistica ar trebui să folosească un limbaj

unitar pentru organizarea şi realizarea unei cercetări corecte. În dependenţă de problemele
abordate statistica şi-a asigurat un sistem de concepte, pe care le utilizează. Printre aceste
concepte menţionăm:
- colectivitatea statistică sau populaţia statistică care reprezintă totalitatea elementelor
de aceeaşi natură ale unui fenomen sau proces economic supus cercetării statistice.
Colectivitatea statistică specifică vieţii social-economice are un caracter obiectiv,
 concret şi finit, strict determinat în spaţiu şi timp. Ca exemple de colectivităţi
statistice sînt: populaţia ca totalitate a persoanelor, producţia unei unităţi economice
pentru o unitate de timp ş.a. în statistică colectivitatea se abordează fie static, fie
dinamic. Colectivitatea statică exprimă starea sau nivelul la un moment dat, iar cea
dinamică exprimă o devenire în timp.
- Unitatea sau elementele statistice reprezintă mulţimea care compune colectivitatea
statistică. Unităţile se împart la fel în statice şi dinamice. În cazul unităţilor statistice
distingem unităţi simple şi complexe. Unităţile simple reprezintă elementele
constituitive ale colectivităţii (persoana…), iar cele complexe – rezultatul
organizării sociale şi economice (familia, echipa…). Fiecare element al colectivităţii
este supus observării statistice ca purtător al unui anumit nivel.
- Caracteristicile statistice, variabile statistice sau variabile aleatoare reprezintă
criteriul pe baza cărora se caracterizează unităţile colectivităţii. Caracteristica
statistică este proprietatea comună tuturor unităţilor colectivităţii statistice. Nivelul
variabilei sau nivelul observat al caracteristicii la fiecare unitate se numeşte variantă
sau valoare.

Numărul de unităţi la care se înregistrează aceeaşi variantă sau valoare se numeşte

frecvenţă sau pondere.
Caracteristicile statistice se diferenţiază după mai multe criterii:
1.După conţinut:
- caracteristica de timp arată apartenenţa unităţii la un moment dat (anul de înfiinţare
ş.a.)
- caracteristica de spaţiu sau teritorială arată situaţia în teritoriu a unităţii
- caracteristici atributive sînt orice caracteristici exprimate numeric sau prin cuvinte
2.După modul de exprimare:
- caracteristici calitative – exprimate pron cuvinte;
- caracteristici cantitative sau numerice stabilite prin numărare, măsurare, calcul
3.După natura variaţiei:
- caracteristici cu variaţie continuă (temperatură, diametru ş.a.). Aceste caracteristici
se numesc variabile de tip continuu şi se studiază folosind legile de repartiţie
normale (Student, F, hi pătrat ş.a.);
- caracteristici cu variaţie discontinuă sau discretă (pulsul, ani împliniţi ş.a.). Acestea
se analizează cu ajutorul legilor de repartiţie (hipergeometrică, binomială, poisson
ş.a.)
4.După modul de obţinere şi caracterizare:
- caracteristici primare întîlnite la unităţile simple;
- caracteristici derivate determinate prin compararea indicatorilor primari.
5.După forma de manifestare:
- caracteristici alternative sau binare;
- caracteristici nealternative.
Pentru a analiza colectivitatea studiată se stabileşte lista caracteristicilor care ar răspunde
obiectivului propus. aCeasta se încadrează în programul de cercetare statistică.
Note:
- datele statistice sînt caracterizări numerice ale unităţilor obţinute din observare şi
prelucrare;
- informaţia reprezintă mesajul datelor;
- indicatorii statistici se numesc datele care caracterizează un fenomen sau un proces
economico-social. Indicatorii statistici reprezintă expresia numerică a unor
fenomene.
 TEMA 2: STUDIUL STATISTIC

I.Structura, organizarea şi funcţionarea sistemului informaţional statistic;

II.Metode de observare statistică;
III.Conceptul de eroare statistică. Modalităţi de eliminare a erorilor;
IV.Controlul datelor sattistice

I.Statistica oficială a unui stat se organizează şi funcţionează în dependenţă de structurile

economice şi sociale existente. Cu ajutorul cunoaşterii statistice a fenomenelor se poate analiza
realitatea socio-economică pentru fundamentarea programelor de dezvoltare de către factorii de
decizie.
Prin intermediul sistemului informaţional statistic datele şi informaţiile se culeg de la
furnizorii de date şi mai tîrziu sînt prelucrate de către Departamentul pentru Statistică ca mai
apoi să fie prezentate beneficiarilor de informaţii.
Conform principiilor de funcţionare a statisticii din orice ţară se presupune:
- Autonomia metodologică;
- Confidenţialitatea;
- Transparenţa;
- Specializarea ş.a.
Organul suprem de stat este coordonatorul culegerii, prelucrării şi analizei statistice, ca
urmare furnizînd informaţii către utilizatorii finali. Pentru organizarea şi funcţionarea statistică ar
trebui să dispunem de bănci de date statistice, bănci de modele şi metodologii ş.a.
Cercetarea statistică reprezintă procesul de cunoaştere a fenomenelor de masă cu ajutorul
metodelor statistice.
Datele statistice se colectează de către centrele teritoriale de statistică de la unităţile luate
în cercetare ca mai apoi să se centralizeze şi prelucreze la departament şi ca rezultat să se publice
în anuare, buletine ş.a.
Cercetarea statistică se desfăşoară în trei faze:
- observarea sau culegerea datelor;
- prelucrarea datelor şi obţinerea indicatorilor sintetici şi derivaţi;
- analiza şi interpretarea rezultatelor.
În activitatea statistică o latură importantă este reducerea erorilor la minimum.

II.Prima etapă a cercetării statistice este observarea statistică care constă în culegerea, după
anumite criterii a valorilor caracteristicii prevăzute în programul cercetării. Printre condiţiile care
trebuiesc îndeplinite de datele pentru procesul observării statistice distingem:
- condiţia de volum (culegerea datelor de la toate unităţile colectivităţii);
- condiţia de calitate (înregistrarea datelor autentice, reale, fără erori).
În prezent metoda principală a observării statistice o prezintă sistemul dărilor de seamă şi a
raporturilor statistice.
Darea de seamă statistică reprezintă un document oficial prin care fiecare întreprindere se
obligă să prezinte periodic rezultatele obţinute în urma activităţii pentru o perioadă. Dările de
seamă statistice reprezintă o metodă de înregistrare care asigură date pentru caracterizarea
procesului economic.
Ca şi în cazul altor metode de observare ar trebui să ţinem cont de programul observării
statistice, care are în vedere stabilirea: scopului observării, obiectului observării, unităţii de
observare. Programul observării prevede alcătuirea şi elaborarea formularelor şi instrucţiunilor
de înregistrare şi controlul problemelor organizatorice.
Metodele observării statistice se disting în funcţie de:
1.Modul de organizare a activităţii social-economice:
- observări permanente;
- observări special organizate.
2.Timpul la care se referă datele:
 - curente;
- periodice;
- unice (speciale).
3.Numărul unităţilor înregistrate:
- totale;
- parţiale.
Printre metodele observării statistice distingem:
- Recensămîntul – ca cea mai veche formă de observare. Este o înregistrare totală cu
caracter periodic special organizată. În prezent recensămîntul s-a perfecţionat şi s-a
extins în domeniul economic. Ca atare recensămîntul este o fotografie a
fenomenului la un moment dat sau culegerea datelor după anumite criterii simultan
de la toate unităţile populaţiei cercetate.
Pentru a petrece un recensămînt se necesită pregătiri enorme şi condiţionări concretizate
în definirea unităţilor şi a caracteristicilor urmărite. Împărţirea teritoriului, alegerea
perioadei sau a momentului critic, instruirea recenzorilor, popularizarea, pregătirea
formularelor. Pentru verificarea gradului de pregătire a recensămîntului se organizează
un recensămînt pilot (de probă). Cauzat de suportarea cheltuielilor enorme
recensămîntul se efectuiază în 5 sau în 10 ani.
- Sondajul sau selecţia statistică este o înlocuire a observării totale din cauza anumitor
motive. În prezent această metodă ocupă un rol din ce în ce mai important în cadrul
observării statistice din cauza operativităţii şi a cheltuielilor minime. Deoarece nu se
înregistrează toată colectivitatea partea supusă cercetării (eşantionul) trebuie să fie
reprezentativ;
- Ancheta statistică este o observare special organizată care se completează de către
persoane aparte şi se restituie direct sau prin poştă. Spre deosebire de sondaj ancheta
nu ţine cont de reprezentativitatea părţii observate. La prelucrarea datelor obţinute
din anchetă se obţin rezultate orientative asupra unui fenomen;
- Observarea părţii principale este o metodă organizată special pentru culegerea
informaţiei referitoare la partea colectivităţii cu ponderea mai mare. Datele obţinute
se extind cu uşurinţă asupra întregii populaţii;
- Monografia este o metodă statistică prin care se studiază aprofundat o unitate
economică sau socială. Această metodă în afară de culegerea datelor conţine şi
prelucrarea şi interpretarea rezultatelor obţinute.
Toate metodele menţionate se pot utiliza separat şi împreună.

III.Ddatele folosite în cercetarea statistică trebuiesc verificate riguros deoarece eronarea lor
conduce la denaturări şi interpretări greşite. Cînd datele înregistrate nu sînt concordate cu
realitatea avem de a face cu erori de observare. Aceste erori le putem întîlni ca: omisiuni de
înregistrare a unor nivele; înţelegerea sau transcrierea greşită a unor mărimi; înţelegerea greşită a
unor instrucţiuni ş.a. O categorie aparte o formează erorile premeditate.
Un proces important este înlăturarea erorilor observării statistice deoarece fiind prelucrate
datele eronate se obţin indicatori afectaţi de erori cu toate că s-au calculat corect şi ca rezultat
conduce la concluzii şi decizii deformate.
Erorile se împart în : întîmplătoare şi sistematice.
Erorile întămplătoare sînt numeroase, se produc în ambele sensuri nepremeditat şi deci
afectează rezultatele obţinute în mică măsură.
Erorile sistematice produc abateri în acelaşi sens şi deci necesită măsuri de prevenire şi
corectare (metodologice).
Pentru a preveni erorile se recomandă:
- formularea şi transmiterea instrucţiunilor clare;
- elaborarea formularelor complete şi clare;
- stabilirea “cheilor de control”;
- efectuarea observărilor de probă.
 IV.În scopul prevenirii informaţiilor denaturate se controlează datele. Controlul datelor se
împarte în cantitativ şi calitativ.
Controlul cantitativ apreciază completitudinea datelor. Aici se verifică dacă au fost
chestionate toate unităţile de observare şi dacă au răspuns la toate întrebările.
Controlul calitativ are în vedere depistarea erorilor statistice pe cale logică sau aritmetică.
Prin verificarea logică se apreciază autenticitatea datelor. Prin control logic se depistează erorile
sistematice. Controlul aritmetic presupune verificarea calculelor efectuate de observatori prin
intermediul cheilor de control. Se foloseşte pe larg controlul automat.
Pentru corectarea erorilor de observare se recomandă reluarea observării sau eliminarea
datelor neautentice. Erorile depistate prin calcul aritmetic se rectifică cu datele calculate corect.
 TEMA 3:GRUPAREA STATISTICĂ

I.Clasificarea şi gruparea statistică

II.Agregarea, centralizarea datelor individuale

I.Clasificarea şi gruparea sînt instrumente de bază ale prelucrării şi analizei datelor.

Gruparea şi clasificarea statistică sînt principalele metode prin care se realizează trecerea de la
datele primare. Aceste metode evidenţiază legătura dintre cantitativul şi calitativul fenomenelor
studiate efectuîndu-se o sistematizare a datelor primare. Gruparea şi clasificarea datelor statistice
presupune structurarea colectivităţii generale pe grupe sau clase omogene în funcţie de variaţia
unei caracteristici sau a mai multor caracteristici simultan. Dacă grupările nu sînt corect
elaborate nu se pot observa deosebirile calitative din structura colectivităţii studiate, iar
cunoaşterea obiectivă a principalelor aspecte este imposibilă.
Grupările statistice pot fi elaborate după o caracteristică numerică, caracteristică
nenumerică sau prin combinarea mai multor caracteristici. Criteriile în funcţie de care se
efectuează structurarea colectivităţii se numesc caracteristici de grupare sau clasificare. Alegerea
caracteristicilor de grupare se efectuează în funcţie de scopul cercetării astfel ca să obţinem clase
sau grupe cît mai omogene.
Cu cît fenomenele sînt mai complexe, este necesar să se combine mai multe caracteristici
aflate în relaţii de interdependenţă. Astfel se disting grupări simple şi combinate.
Grupările simple se obţin cînd se separă unităţile după o singură caracteristică de grupare.
Gruparea combinată se efectuează după două sau mai multe caracteristici. Pentru evitarea
pierderii aspectelor esenţiale din structura colectivităţii se recomandă să nu se utilizeze mai mult
de 3-4 caracteristici de grupare.
După conţinutul caracteristicilor de grupare obţinem grupări: teritoriale, cronologice şi
după o caracteristică atributivă.
În cazul grupărilor teritoriale unităţile colectivităţii statistice studiate se repartizează în
funcţie de unităţile administrativ-teritoriale cărora le aparţin.
Gruparea cronologică presupune utilizarea timpului drept caracteristică de grupare a
unităţilor statistice.
Grupările după o caracteristică atributivă se împart în simple şi combinate. Caracteristicile
atributive în funcţie de care se descompune colectivitatea în grupe omogene pot fi exprimate prin
cuvinte sau prin numere. Gruparea după caracteristici atributive nenumerice se numesc
clasificări şi au de regulă un caracter permanent.

Fig. Clasificare ierarhică

- Clasificarea ierarhică prezintă mai multe niveluri în funcţie de scopul cercetării şi
programului de observare;
- Ultimul nivel are caracter de nomenclator detaliat.
La efectuarea unei clasificări statistice este necesar să se formuleze următoarele cerinţe:
1.Competitudine: fiecare unitate a colectivităţii trebuie să aparţină unei clase;
2.Evitarea dublei înregistrări: fiecare unitate să aparţină numai unei singure clase;
3.Omogenitate: unităţile asemănătoare să aparţină unei clase, iar cele diferite – claselor
diferite.
Clasificarea care satisface primele două cerinţe se numeşte clasificare taxonomică.
Realizarea scopului cercetărilor statistice necesită pe lîngă clasificări statistice şi elaborarea
de grupări simple şi combinate după una sau mai multe caracteristici numerice cuprinse în
programul de observare.
 Caracteristicile numerice de grupare pot fi cu variaţie discretă şi continuă. Există grupări
pe variante şi grupări pe intervale de variaţie.
În cazul numărului redus de variante se folosesc grupările pe variante şi constă în
identificarea prin numărare a unităţilor (a frecvenţelor) la care se înregistrează aceeaşi variantă a
caracteristicii de grupare.

X1 X2 X3…Xn
n1 n2 n3 …nn

Xi – varianta i a caracteristicii X;
ni - numărul de unităţi la care s-a înregistrat varianta Xi.
Σxij=xi1+…xin - valoarea centralizată a caracteristicii x cu variantele xi
În urma grupării pe variante rezultă serii statistice de frecvenţă pe variante.
Gruparea datelor pe intervale de variaţie se foloseşte cînd caracteristica numerică de
grupare prezintă un număr mare de valori individuale. Intervalele pot fi egale şi neegale.
Gruparea pe intervale egale se folosesc cînd mărimea variaţiei caracteristicii de grupare permite
alegerea unei mărimi egale a intervalului.
Se recomandă ca intervalele să nu fie prea largi întrucît se constată o pierdere mare de
informaţie şi se micşorează precizia rezultatelor.
În cazul grupării pe intervale de variaţie egale este necesar ca numărul de grupe (notat r) să
se stabilească în funcţie de amplitudinea variaţiei.
A=Xmax-Xmin
Unde Xmin=MIN {X1,X2…Xn} şi Xmax=MAX {X1,X2…Xn}
Orientativ,numărul de grupe poate fi determinat cu ajutorul relaţiei lui Sturges
r=1+3,322lgn
n – numărul de unităţi
În baza relaţiei se alcătuieşte următoarea distribuţie

Numărul de 15-24 25-44 45-89 90-179 180-359 360-719 720-1439

observări
Numărul de 5 6 7 8 9 10 11
grupe

Intervalul de grupare:
h=A/r=(Xmax-Xmin)/r
h – mărimea intervalului de grupare (de regulă un număr întreg).
Modelul de grupare pe intervale de variaţie evidenţiază următoarele particularităţi:
- fiecare interval de grupare i este definit printr-o limită inferioară ”xinf i” şi o limită
superioară “xsup i”;
- numărul valorilor individuale ale caracteristicii x încadrate în fiecare interval
defineşte noţiunea de frecvenţă absolută;
- stabilirea limitelor intervalelor se poate efectua astfel:
a)Limita superioară a intervalului i se preia ca limită inferioară a intervalului următor.
Deci, astfel se obţin intervale cu limită repetabilă. Se admite cuprinderea în interval a limitei
inferioare în cazul valorilor individuale egale cu limita, xi≥xinf i ;
b)Intervalele cu limita nerepetabilă se utilizează în statistica economico-socială
- lungime intervalului de grupare hi se calculează:
hi=xsup i – xinf i;
hi=xinf i+1 – xinf i
hi=xsup i – xsup i-1
- intervalele de grupare pot fi considerate închise cînd intervalele sînt explicitate şi
deschise, cînd nu se fixează limita inferioară a primului interval şi limita superioară
a ultimului interval. Pentru utilizarea grupării intervalele trebuiesc închise cu aceeaşi
lungime de interval. În cazul grupării combinate intervalele de grupare fixate pentru
 o primă caracteristică se divizează în subgrupe după a doua caracteristică (ca regulă
- efect).
- Gruparea statistică se foloseşte în cercetările statistice ca metodă de bază, rezultatele
fiind utilizate în prelucrarea datelor.

II.În conformitate cu planul de observare gruparea sau clasificarea datelor este însoţită de
centralizare sau agregare.
Valorile centralizate sau agregate ale caracteristicii la nivelul colectivităţii şi grupelor au
caracter general şi se numesc indicatori sintetici absoluţi.
După nivelul la care se execută operaţiile distingem:
- centralizarea sau agregarea simplă (la nivelul colectivităţii negrupate);
- centralizarea sau agregarea pe grupe sau clase (la nivelul grupelor sau claselor în
care au fost structurată colectivitatea).
După natura operaţiilor prin care se obţin valorile centralizate/agregate ale caracteristicii
deosebim:
- centralizarea/agregarea prin aditivitatea (însumarea) datelor individuale. Astfel se
obţin indicatori sub formă de sume sau totaluri. Aditivitatea este condiţionată de o
serie de cerinţe:
- datele individuale trebuiesc să aibă acelaşi conţinut;
- fenomenele reflectate prin datele individuale înregistrate să fie cu caracter primar;
- datele individuale să fie exprimate în aceleaşi unităţi de măsură.

- centralizarea sau agregarea datelor individuale prin aplicarea unor metodologii

specifice şi prin utilizarea unor ponderi sau coeficienţi;

- centralizarea sau agregarea variantelor caracteristicii numerice prin “numărarea pe

categorii”.
 TEMA 4: PREZENTAREA DATELOR STATISTICE

I.Elaborarea şi prezentarea datelor sub formă de tabele statistice;

II.Prezentarea datelor sub formă de serii statistice;
III.Reprezentarea grafică a datelor statistice

I.Pentru aplicarea metodelor de calcul şi de interpretare statistică rezultatele sistematizării

datelor se prezintă sub formă de tabele, serii statistice şi grafic. Aceste forme se utilizează la
operaţiile de prelucrare, pentru a uşura înţelegerea datelor şi pentru prelucrarea ulterioară. Ele se
mai utilizează pentru informarea opiniei publice. Aceste forme de prezentare a datelor statistice
se elaborează şi pentru prezentarea rezultatelor prelucrării, precum şi în scopuri analitice.
Cea mai raţională şi adecvată formă de prezentare a datelor statistice este prezentarea
tabelară. Cu ajutorul acestei forme se caracterizează colectivitatea cercetată. În tabelul statistic,
prin folosirea unei reţele de linii orizontale şi verticale se prezintă datele într-un sistem corelat
format din una sau mai multe serii statistice.
Tabelele statistice se utilizează în scopul:
- sistematizării datelor statistice primare pentru prelucrarea şi obţinerea indicatorilor
derivaţi;
- prezentarea rezultatelor prelucrării.
Oricare tabel statistic este format din elemente de conţinut şi de formă.
Printre elementele de conţinut menţionăm:
- titlul sau subiectul tabelului care prezintă populaţia şi grupele ei prezentate în tabel.
Titlul se înscrie în capetele rîndurilor tabelului statistic;
- predicatul tabelului sau titlurile coloanelor. Reprezintă sistemul de indicatori cu care
se caracterizează fenomenele în condiţii specifice de spaţiu, timp şi organizatorice.
Forma exterioară a tabelului statistic se numeşte machetă şi se prezintă ca o reţea compusă
din rubrici. Rubricele tabelului statistic conţin date numerice şi denumiri textuale. Rubrica
orizontală formează un rînd iar cea verticală – o coloană.
Sînt anumite reguli de elaborare a tabelului statistic:
- să faciliteze perceperea rapidă şi exactă a informaţiilor prezentate;
- să cuprindă numai informaţiile strict necesare caracterizării fenomenului studiat;
- să conţină un titlu scurt, clar, care sintetizează conţinutul informativ al datelor. Se
înscrie în partea de sus şi se precizează timpul şi spaţiu la care se referă datele;
- dacă se folosesc mai multe tabele statistice ele se numerotează, ceea ce se înscrie în
partea dreaptă de sus;
- se precizează unitatea (U.M.) în care se exprimă datele;
- să fie însoţite de note explicative sau observaţii şi se înscriu în subsolul tabelului
statistic;
- să se indice sursa de date.
În raport cu numărul de caracteristici ce au stat la baza grupării datelor se întocmesc:
- tabele simple (descriptive sau enumerative), care se întocmesc prin centralizarea
simplă a datelor statistice şi prezintă repartiţia unei colectivităţi după o singură
caracteristică;
- tabele de prelucrare sau de lucru, ca instrumente intermediare pentru centralizarea
datelor şi realizarea unor proceduri de calcul;
- tabele pe grupe – rezultă în urma unei grupări simple, unde colectivitatea este
prezentată pe grupe după o singură caracteristică;
- tabele combinate – prezintă rezultatele unei centralizări şi grupări combinate;
- tabele cu dublă intrare – cuprind grupele formate după variaţia concomitentă a două
caracteristici, în rubrici se înscriu frecvenţele comune ambelor variabile. Cînd există
o dependenţă între cele două caracteristici se spune că este un tabel de corelaţie;
 - tabele de asociere – prezintă repartiţia elementelor colectivităţii studiate după două
caracteristici corelate logic şi care alternează între două posibilităţi. Acest tip se
foloseşte în studiul legăturilor dintre fenomene.
Există anumite reguli de elaborare a tabelelor statistice:
- numerotarea liniilor şi coloanelor tabelului pentru înlesnirea regăsirii datelor citate
în text;
- precizarea în titlurile interioare a unităţilor de măsură diferite;
- în tabel nu se admit rubrici necompletate, dar se înscriu semne speciale:
1. “.” sau “…” – cînd nu se cunosc datele respective;
2. “-” sau “0” – cînd indicatorul are valoare egală cu zero;
3. “x” sau “-” – cînd nu poate exista nimic;
4. “0” sau “*” – cînd valoarea e mai mică de 0,1.
- înscrierea în fiecare rubrică numai a unei date sau semn.

II.Seria statistică este prezentarea paralelă a două şiruri de date în care primul şir prezintă
caracteristica de grupare, iar al doilea rezultatul centralizării frecvenţelor sau valorile altei
caracteristici, cu care se află în raport de interdependenţă. Uneori seriile statistice se extrag din
tabele. Enumerarea datelor statistice într-o anumită ordine se numeşte serie statistică.
Ordonarea care generează o serie poate rezulta din:
- gruparea sau clasificarea unităţilor unei populaţii;
- descrierea evoluţiei unui fenomen în timp;
- descrierea repartiţiei în spaţiu;
- prezentarea unor indicatori cu privire la elementele unei unităţi complexe sau ale
unei populaţii.
Seriile statistice se pot clasifica după mai multe criterii:
1.După conţinutul caracteristicii de grupare:
- serii de timp, cronologige, ale dinamicii – prezintă valorile caracteristicii în raport
cu derularea timpului;
- seriile teritoriale sau de spaţiu – prezintă centralizarea frecvenţelor sau a valorilor
caracteristicii în funcţie de variantele unei caracteristici de spaţiu;
- serii de repartiţie sau de distribuţie – reprezintă un şir de valori care arată
schimbarea frecvenţei unei caracteristici de grupare în raport cu variaţia
caracteristicii respective;
- serii descriptive sau enumerative.
Toate seriile pot fi unidimensionale sau multidimensionale.
2.După natura caracteristicii de grupare:
- numerică sau cantitativă (de variaţie);
- nenumerică sau calitativă.
- Seria statistică cuprinde deci două şiruri de date, unul cu privire la criteriul de
enumerare şi al doilea la datele numerice.
Seria de variaţie poate fi modelată cu o densitate de repartiţie sau funcţie de frecvenţă.
Avantajele în urma prezentării datelor sub formă de serie sînt:
- cerinţele de ordonare a datelor, de ţinere a evidenţei în raport cu un anumit criteriu
(timp, teritoriu ş.a.);
- stau la baza calculării indicatorilor derivaţi;
- poate facilita desprinderea unor tendinţe, aprecierea unor repetabilităţi.

III.Graficul este o imagine spaţială, cu caracter convenţional, care prin diferite mijloace
plastice de reprezentare, reliefează ceea ce este caracteristic, esenţial pentru obiectul cercetării.
Principalele metode de reprezentare grafică sînt:
- figuri geometrice;
- grafice dintr-un sistem de coordonate;
- reprezentări cu ajutorul hărţilor;
 - desene figurale.
Graficele conţin o serie de elemente comune cu tabelele însă au şi un şir de elemente
specifice. Elementele reprezentării grafice sînt:
- titlul graficului (să fie clar şi concis);
- reţeaua graficului – linii subţiri pentru a facilita marcarea precisă a diferitor
simboluri sau figuri. Cel mai des folosite sînt reţelele: dublă şi concentrică.
- scara de reprezentare exprimă relaţia dintre unitatea grafică de măsură şi unitatea
caracteristicii;
- legenda – semnificaţia simbolurilor;
- graficul propriu zis;
- sursa de date;
- note explicative.
Graficele se grupează în două categorii:
- figuri geometrice (dreaptă, dreptunghi, pătrat, cerc ş.a.);
- figuri naturale sau simbolice.
Principalele tipuri de grafice sînt:
- diagrama prin coloane – reprezentarea în timp a unui fenomen;
- diagrama prin benzi – reprezentarea indicatorilor de lungime;
- diagrama de structură – de regulă se foloseşte dreptunghiul, cercul (porţiuni de
suprafaţă)Ş
- diagrama polară – pentru a ilustra sezonalitatea;
- diagrama în batoane;
- diagrama prin suprafeţe – prin figuri geometrice;
- cartograme şi cartodiagrame – redau deosebirea dintre unităţile administrativ-
teritoriale.
Mai sînt folosite şi alte tipuri de grafice ca: histograme, poligonul frecvenţelor,
cronograma, corelograma ş.a.
 TEMA 5:INDICATORII STATISTICI

I.Conceptul de indicator statistic;

II.Criterii de clasificare a indicatorilor statistici;
III.Indicatori statistici primari şi derivaţi;
IV.Mărimile relative ca indicatori derivaţi.

I.Statistica studiază fenomenele şi procesele de masă care manifestă o variabilitate a

formelor individuale în timp, spaţiu şi sub raport organizatoric. Pentru caracterizarea unei
colectivităţi studiate nu se poate folosi o singură expresie numerică de aceeaşi dimensiune, dar
mai multe, care contribuie la cunoaşterea colectivităţii sub toate aspectele. Statistica elaborează
metodologii şi tehnici specifice de obţinere a determinărilor cantitativ-numerice numite şi
indicatori statistici.
Indicatorul statistic este expresia numerică a unor fenomene, procese, activităţi sau
categorii economice şi sociale definite în timp, spaţiu şi structuri organizatorice. Indicatorii
statistici se obţin în urma cercetării statistice şi este purtător de informaţii cu conţinut real,
obiectiv determinat. Ei pot fi utilizaţi unilateral sau în interdependenţă reciprocă. Deci,
rezultatele prin care se evidenţiază trăsăturile cantitative şi calitative ale fenomenelor şi
proceselor social-economice sub raportul volumului, structurii, interdependenţelor, al modificării
lor în timp şi spaţiu sînt exprimate sintetic şi analitic cu ajutorul indicatorilor statistici. În
stabilirea metodologiei de calcul a indicatorilor statistici se disting două părţi esenţiale:
- determinarea noţională;
- expresia numerică.

II.Conţinutul, formele şi etapa elaborării sau folosirii în caracterizarea statistică a

fenomenelor necesită o clasificare a indicatorilor statistici. Această clasificare se efectuează în
dependenţă de funcţiile pe care le au:
- Funcţia de măsurare porneşte de la particularităţile statisticii ca ştiinţă ce începe cu
cunoaşterea empirică a fenomenelor prin generalizare. Măsurarea se face prin
observarea directă la nivelul fiecărei unităţi sau prin agregare, dezagregare a datelor
în structură orizontală sau verticală a sistemului. Astfel se obţin indicatori absoluţi
exprimaţi numeric, cantitativ, valoric ş.a. care măsoară, dimensionează o unitate, o
grupă de unităţi sau o colectivitate statistică strict delimitate în timp, spaţiu şi
organizatoric. Aceşti indicatori se exprimă în unităţi concrete de măsură. Ei se
consideră bază a cunoaşterii statistice fiind mai apoi prelucraţi.
- Funcţia de comparare porneşte de la faptul că statistica operează cu fenomene
variabile, ce necesită cunoaşterea modificărilor intervenite la nivel de structură sau
dezvoltare. Compararea se efectuează ca diferenţă sau raport. Ca diferenţă se
compară numai indicatorii absoluţi cu acelaşi conţinut şi care sînt exprimaţi în
aceleaşi unităţi de măsură. Ca raport se compară aceeaşi indicatori sau indicatori
diferiţi care se găsesc într-o relaţie de interdependenţă. Astfel se calculează
indicatori derivaţi măsuraţi în unităţi concrete (ca diferenţă) şi în unităţi abstracte
sub formă de coeficienţi, procente, promile (ca raport).
- Funcţia de analiză ce provine din faptul că se operează cu variabile complexe care se
descompun într-un produs de factori sau sumă a elementelor componente. Ca
rezultat se operează cu fiecare componentă în parte (structuri ş.a.).
- Funcţia de sinteză, în cazul fenomenului care se manifestă diferit de la o unitate la
alta. Valorile individuale se sintetizează într-o singură expresie numerică. De regulă
astfel se calculează valorile medii ş.a.
- Funcţia de estimare se foloseşte pentru măsurarea tendinţei de dezvoltare a
fenomenului în aceeaşi perioadă de timp, variabilă ca spaţiu şi organizatoric sau în
aceleazi condiţii de spaţiu şi organizatoric dar variabile în timp.
- Funcţia de verificare a ipotezelor şi de testare a semnificaţiei unor indicatori
statistici. Se aplică frecvent în interpretarea statistică a fenomenelor economice şi
 sociale. Aplicarea verificării ipotezelor şi de testare a semnificaţiei indicatorilor
calculaţi în eşantion se bazează pe interpretarea probabilistică a fenomenelor şi au ca
scop de a reţine atît modelul cel mai adecvat cît şi reprezentativ. Astfel se calculează
indicatori cu un interval de valori, garantat printr-o lege de probabilitate. Prin
compararea intervalului de valori cu valoarea indicatorilor din eşantioane se obţin
indicatori de eroare de estimare.

III.În dependenţă de etapa în care apar în procesul cunoaşterii statistice indicatorii se

împart în primari şi derivaţi.
Indicatorii primari sau absoluţi se obţin în cadrul prelucrării primare a datelor statistice ca
urmare a procesului de centralizare a datelor unei observări statistice. Aceşti indicatori au
conţinut concret şi formă concretă de exprimare (volumul producţieila nivelul unei întreprinderi
exprimată fie în unităţi naturale, natural-convenţionale, de timp de muncă sau valorice).
Se pot întîlni în practică mai multe tipuri de indicatori primari:
- indicatorii primari obţinuţi la nivelul unităţilor complexe ca sumă a unor
componente (Ex: producţia marfă ca sumă a valorii producţiei finite, valoarea
semifabricatelor livrate şi valoarea lucrărilor cu caracter industrial efectuat către
terţi). Aceşti indicatori primari pot fi consideraţi şi ca indicatori sintetici la nivelul
respectiv.
- Indicatorii primari obţinuţi prin agregarea unor valori individuale cu acelaşi conţinut
calculat la trepte ierarhice inferioare (ex: venit naţional – ca sumă a produsului net a
unităţii economice la nivel de ramură sau teritoriu).
- Indicatorii primari obţinuţi direct din observare (ex: producţia ca indicator valoric).
Indicatorii primari se pot obţine prin însumare directă xi=Σxij şi prin aplicarea unui
coeficient de echivalenţă (k) xi= Σxij*k
Dar apar şi variabile statistice a căror însumare directă nu are sens economic deoarece
valorile individuale înregistrate nu au conţinut de mărime absolută, ci provin dintr-un calcul
statistic (ex: productivitatea muncii). Asemenea valori au conţinut de indicatori derivaţi.
Datele primare, denumite şi mărimi absolute se exprimă în unităţi de măsură specifice
caracteristicii observate (bucăţi, kg, m ş.a.). Descrierea cantitativă a fenomenului cu ajutorul
nivelului absolut al diverselor sale caracteristici are o capacitate limitată de caracterizare şi nu
permite aprecierea calitativă a obiectului cercetării.
Indicatorii derivaţi se obţin în faza de prelucrare statistică a mărimilor absolute prin
aplicarea metodelor variate de calcul statistic (comparaţii, abstractizări, generalizări). Indicatorii
derivaţi pun în evidenţă şi fac posibilă analiza aspectelor calitative ale fenomenelor şi proceselor
cercetate. Ei exprimă: relaţii calitative dintre diferite caracteristici statistice, dintre diferite părţi
ale unei colectivităţi sau dintre fenomene ce se găsesc în interdependenţă; valorile tipice ce se
formează în cadrul aceleaşi perioade de timp sau în dinamică; gradul de variaţie a
caracteristicilor cercetate; legăturile de interdependenţă dintre fenomene; tendinţa de manifestare
a fenomenelor; rolul şi contribuţia factorilor derivaţi la formarea şi modificarea mărimii unui
fenomen complex.
Ca regulă, indicatorii derivaţi se obţin prin comparare sau estimare. Compararea se face fie
prin diferenţă fie prin raport. Pentru diferenţă ar trebui să se îndeplinească condiţia de
comparabilitate ca unităţi de măsură. Compararea pe bază de raport se poate face pentru
indicatori cu acelaşi conţinut şi pentru indicatori cu conţinut diferit dar interdependenţi.
Numărul indicatorilor derivaţi este foarte mare şi se calculează ca mărimi relative, mărimi
medii, indicatori ai variaţiei absoluţi, relativi şi medii, indici, indicatori ai corelaţiei ş.a.

IV. În trecerea de la concret la abstract, de la mărimi absolute la mărimi derivate se reprezintă

compararea datelor prin raportare, obţinîndu-se mărimi relative. Mărimea relativă sau indicatorul
relativ este rezultatul comparării sub formă de raport a doi indicatori statistici şi exprimă printr-
un singur număr proporţiile indicatorului raportat faţă de indicatorul bază de raportare.
Rezultatul raportării poate fi un număr întreg sau o fracţie. Deseori, pentru a mări expresivitatea
rezultatului, el se înmulţeşte cu 100, 1000 sau 10000 exprimîndu-se în procente, promile,
prodecimile … Cel mai simplu mărimile relative se exprimă în unităţi sau coeficienţi. Ca regulă,
drept bază de calcul se aleg acei indicatori faţă de care indicatorii comparaţi permit obţinerea
unor mărimi relative cu sens economic sau social.
Sînt cunoscute următoarele tipuri de mărimi relative:
- mărimi relative de structură. Se calculează pentru cunoaşterea aprofundată a
compoziţiei colectivităţii separate în grupe şi subgrupe după una sau mai multe caracteristici de
grupare. Astfel se calculează raportul în care se află fiecare element sau grup al colectivităţii faţă
de nivelul întregii colectivităţi. Deci, ponderea sau greutatea specifică (gi) a unui element (xi) în
totalul colectivităţii (Σxi) se obţine pe baza relaţiei
gi=(xi/ Σxi)*100
În cazul seriei de distribuţie de frecvenţă mărimea relativă de structură exprimă ponderea
grupului de elemente în volumul total
gi=(xini/ Σxini)*100
Mărimile relative de structură care arată în ce raport se găseşte numărul unităţilor din
fiecare grupă (ni) şi numărul unităţilor din întreaga colectivitate (Σni) se numesc frecvenţe
relative
n*i=(ni/ Σni)*100
Suma mărimilor relative de structură este egală cu 1 sau 100.
Se admite proprietatea de adiţiune sau scădere între mărimile relative de structură ale
aceleiaşi colectivităţi.
- mărimile relative de coordonare. Caracterizează raportul numeric în care se găsesc doi
indicatori de acelaşi fel aparţinînd unor spaţii diferite. Ele admit proprietatea de reversibilitate
KA/B=XA/XB sau KB/A= XB/XA
- mărimi relative ale dinamicii. Se utilizează pentru caracterizarea evoluţiei fenomenului
în timp
It/t-1=Xt/Xt-1
- mărimi relative ale planificării sau ale programelor de dezvoltare. Aceste mărimi se
împart în:
- mărimi relative ale sarcinii de plan. Se obţin prin raportarea nivelului propus al
activităţii pentru perioada curentă sau viitoare (XPL) la nivelul realizărilor (X0) din
perioada premărgătoare
XPL/0=(XPL/X0)*100
- mărimi relative ale realizării programului sau a planului. Se calculează prin
raportarea nivelului realizărilor din perioada curentă (X1) la nivelul planificat (Xpl)
K1/PL=(X1/XPL)*100
- mărimi relative de intensitate. Sub formă de caracteristici derivate, se obţin prin
raportarea a doi indicatori absoluţi de natură diferită care se află într-o relaţie de interdependenţă.
(Ex.: productivitatea muncii ca raport dintre nivelul producţiei şi numărul de muncitori).
Xi=Yi/Zi
- indicii statistici.
 TEMA 6: ANALIZA SERIILOR DE REPARTIŢIE. MĂRIMI MEDII.

I.Principii de analiză a seriilor de repartiţie

II.Mărimi medii
III.Media aritmetică. Proprietăţile
IV.Media armonică, pătratică, geometrică

I.În scopul caracterizării mulţimii de fenomene care sînt variabile în timp şi spaţiu se
studiază nivelul de dezvoltare, frecvenţa de apariţie, gradul şi forma de variaţie, concentrarea
către valorile tipice ş.a. Pentru a realiza aceste obiective se calculează un şir de indicatori care
evidenţiază seriile de repartiţie a frecvenţei, respectiv concentrarea, dispersarea precum şi alte
proprietăţi ca: variabilitatea, omogenitatea, independenţa şi concentrarea.
Variabilitatea este caracterizată de acţiunea comună a cauzelor esenţiale şi întîmplătoare ce
determină nivelul dezvoltării caracteristicii în spaţiu şi timp.
Omogenitatea se caracterizează prin conţinutul comun al variabilelor şi prin o variaţie
minimă a termenilor.
Independenţa se caracterizează prin înregistrarea valorilor pentru orice unitate statistică, ca
element distinct şi obiectiv al unei colectivităţi.
Concentrarea sau dispersarea apare ca rezultat al intensităţii influenţei cauzelor, care
determină frecvenţele diferite de apariţie a diferitori valori.
Ţinînd seama de proprietăţile de mai sus, în analiza seriilor de repartiţie pe frecvenţe se
calculează următoarele grupe de indicatori:
- indicatori de structură;
- indicatori de poziţie;
- indicatori medii;
- indicatori de variaţie;
- indicatori ai formei de repartiţie.
Toţi aceşti indicatori se împart în două categorii:
- indicatori care exprimă frecvenţele de apariţie a unităţilor de acelaşi fel sub formă
de mărimi absolute şi mărimi relative;
- indicatori care redau valorile caracteristice.
Dacă caracteristică se exprimă numeric, seriile obţinute se numesc de variaţie sau
heterograde.
Dacă caracteristica este nominativă sau calitativă seriile se numesc calitative sau
homograde.
Prelucrarea şi analiza seriilor de repartiţie pe frecvenţe parcurge următoarele etape:
- calculul principalilor indicatori statistici ai tendinţei, ai variaţiei;
- verificarea caracterului repartiţiei experimentale;
- verificarea caracterului aleator al rezultatelor;
- eliminarea rezultatelor afectate de erori grosolane:
- estimarea indicatorilor colectivităţii.
În orice serie de repartiţie este necesar să se analizeze variaţia valorilor caracteristicii şi
frecvenţele cu care apar aceste valori în ansamblul tuturor valorilor seriei. Astfel se calculează
indicatorii de structură sau de frecvenţă. Distingem frecvenţe absolute, relative şi cumulate.
Frecvenţele absolute se notează cu „ni” şi se exprimă în unităţi concrete de măsură
(numărul unităţilor...). aceste valori sînt semnificative numai în cazul seriilor de repartiţie ce
corespund variabilei studiate. Pentru a compara mai multe serii din punct de vedere al
frecvenţelor se folosesc coeficienţi sau procente denumiţi frecvenţe relative.
Frecvenţele relative se notează cu „ni”, se mai numesc şi greutăţi specifice sau probabilităţi
de apariţie a valorii înregistrate.
Frecvenţele cumulate se calculează prin folosirea frecvenţelor absolute şi pe baza
frecvenţelor relative. Cumularea frecvenţelor se efectuează crescător şi descrescător.
 Prezentarea frecvenţelor se face cu ajutorul histogramei, poligonului frecvenţelor şi
diagramei frecvenţelor cumulate.
Pe baza histogramei şi a poligonului frecvenţelor se poate interpreta gradul şi forma de
variaţie şi asimetrie ale seriei. Histograma este un grafic al seriilor de repartiţie de frecvenţe cu
intervale.
ni

intervalul
la seriile de repartiţie cu intervale egale, bazele dreptunghiurilor sînt egale, iar suprafeţele
sînt determinate de înălţimi proporţionale cu frecvenţele absolute.
Poligonul frecvenţelor

Diagrama frecvenţelor cumulate se numeşte ogivă, dă posibilitate de a calcula cuantilele

(mediana...)

II.Mărimile medii ocupă un rol important în categoria indicatorilor derivaţi şi se utilizează

pe larg în activitatea de planificare şi conducere şi în cercetările statistice. Mărimile medii
constituie elemente principale de cunoaştere a fenomenelor de masă şi se aplică pe larg în
practică. Ele redau ce este esenţial în evoluţia fenomenelor.
Pentru aplicarea corectă a metodei mediilor ar trebui să se respecte următoarele condiţii:
- Să se calculeze medii bazate pe folosirea unui număr mare de cazuri individuale diferite;
- Valorile din care se calculează media să fie omogene;
- Să se calculeze acea formă de medie care corespunde cel mai bine formei de variaţie a
caracteristicii cercetate.
Evoluţia fenomenelor este influenţată de intensitatea de acţiune a cauzelor esenţiale şi
întîmplătoare.
Metoda valorilor individuale ale unei variabile statistice este sinteza într-un nivel
reprezentativ a eşantionului acestei variabile. Reieşind din această definiţie înseamnă că valorile
individuale pot fi substituite de medie. Deci, media poate fi interpretată ca nivel la care ar fi
ajuns caracteristica înregistrată dacă toţi factorii esenţiali şi neesenţiali ar fi acţionat constant.
Astfel putem spune că media este „speranţa matematică” spre care tind toate valorile, variaţia
fiind influenţată de factorii aleatori. Rezultă că media măsoară influenţa cauzelor esenţiale,
făcînd abstracţie de cauzele întîmplătoare.
Deoarece fenomenele social-economice sînt diverse ar trebui să se aleagă tipul adecvat al
mediei. Cel mai de întîlnite sînt mediile: aritmetică, armonică, pătratică, geometrică şi
cronologică, calculate ca medii simple sau ponderate.

III.Media aritmetică este rezultatul sintetizării într-o singură expresie numerică a tuturor
nivelurilor individuale observate, obţinută prin raportarea valorilor totalizate a caracteristicii la
numărul total al unităţilor. Această medie se foloseşte cînd fenomenul supus cercetării
înregistrează modificări constante în progresie aritmetică şi se notează cu „ x ”.
Media aritmetică simplă se foloseşte în cazul seriilor simple dacă pentru o caracteristică
statistică funcţia determinantă este de tip adiţional.
x1+x2+...+xn=∑xi , înlocuind variantele caracteristicii cu media lor obţinem
x + x+...+x =∑xi şi n* x =∑xi deci x=∑xi/n i=1,n
În cazul unei serii de distribuţie se foloseşte media aritmetică ponderată:
x=∑xi*ni/∑ni
dacă în locul frecvenţelor (ni) absolute se folosesc frecvenţe relative (ni*) relaţia devine
x=∑xi*ni*/∑ni* care se mai scrie x=∑xi*ni*/100 , dacă ni* se exprimă procentual (%) şi
x=∑xi*ni* dacă avem o exprimare a frecvenţelor în coeficienţi.
 Proprietăţile mediei în funcţie de utilitatea practică se împart în două grupe: de verificare a
exactităţii calculului şi de simplificare a lui:
a.Media aritmetică se cuprinde între valoarea maximă şi valoarea minimă
Xmin< x<Xmax
b.Suma abaterilor individuale de la media lor este egală cu zero
Σ (xi-x )=0 – în cazul seriilor simple;
Σ (xi-x )*ni=0 - serii de frecvenţe
c.Dacă micşorăm sau mărim variantele caracteristicii cu aceeaşi mărime, media calculată
se modifică cu această mărime
x′=( Σ (xi±a ))/n=(xi±a)/n= x±a – pentru serii simple;
x′=( Σ (xi±a )*ni)/ Σ ni = x±a - serii de frecvenţe.
d.Media calculată din variantele caracteristicii multiplicate sau simplificate cu o constantă
k se măreşte sau se micşorează de k ori
x″=(1/n)*( Σxi/k)=x/k – serii simple;
x″=(1/Σni)*( Σxi/k)*ni= x/k
Pe baza combinării ultimelor două proprietăţi se obţine forma de calcul simplificat a
mediei aritmetice.
Media aritmetică nu este reprezentativă dacă termenii seriei sănt prea împrăştiaţi. Astfel se
calculează medii parţiale.

IV.Media armonică se calculează din valorile inverse ale termenilor (xh)

(1/x1)+(1/x2)+...+(1/xn) rezultă n*(1/xh)= Σ(1/xi) de unde xh=n/(Σ1/xi) - pentru serii
simple şi xh= Σ ni/(Σ1/xi)*ni
dacă termenii sînt pozitivi media aritmetică este mai mare ca media armonică.
Dacă nu cunoaştem frecvenţele absolute, dar cunoaştem produsele variantelor
caracteristicii cu frecvenţa şi variantele caracteristicii putem obţine o formă transpusă a mediei
aritmetice: xh= Σ xi*ni/(Σ1/xi*ni)
Cel mai frecvent media armonică se foloseşte la calculul indicilor medii şi a preţului
mediu. De obicei se calculează cînd predomină termenii mici. Media pătratică este acea valoare,
care înlocuind termenii seriei ridicaţi la pătrat, nu modifică suma pătratelor.
xp=√( Σx²i)/( Σni) sau xp=√( Σx²i*ni)/( Σni)
media pătratică este mai mare ca media aritmetică. Se foloseşte acest tip de medie, cînd se
dă importanţă termenilor mari sau cînd termenii seriei au valori pozitive şi negative. În practică
astfel se calculează abaterea medie pătratică.
Media geometrică se bazează pe relaţiile de produs a termenilor seriei. Această medie este
egală cu rădăcina de ordinul sumei frecvenţelor din produsul termenilor. Media geometrică este
mai mică decît media aritmetică şi se foloseşte cînd termenii seriei nu permit relaţii de
aditivitate. Se foloseşte la calculul ritmului mediu de creştere.
În ordine crescătoare putem aranja mediile în modul următor:
- media armonică;
- media geometrică;
- media aritmetică;
- media pătratică.
 TEMA 7: CALCULUL INDICATORILOR DE TENDINŢĂ

I. INDICATORII DE TENDINŢĂ;
II. MODUL;
III. MEDIANA;
IV. CUARTILELE ŞI DECILELE.

I. Analizînd seriile de repartiţie pe baza frecvenţelor şi a graficelor obţinem o imagine

generală asupra variaţiei valorilor caracteristicii statistice. Dar pe baza acestor metode nu
putem formula nici o ipoteză asupra tendinţei generale sub acţiunea cauzelor esenţiale şi
întîmplătoare. Pentru a analiza trăsăturile esenţiale ale fenomenelor de masă, stabilirea
tendinţelor şi regularităţilor de producere a lor ar trebui să calculăm valorile tipice
reprezentative ca indicatori sintetici generalizatori.
Printre indicatorii de tendinţă, cu ajutorul cărora caracterizăm seriile de repartiţie
unidimensionale, putem distinge mărimi medii şi indicatori de poziţie sau de structură.
Mai des întîlnită în analiza seriilor de repartiţie este media aritmetică, precum şi cea
calculată în mod simplificat după formula cunoscută. În cazul studiat folosirea calculului
simplificat se bazează pe împărţirea seriei în intervale egale, unde centrele intervalelor formează
o progresie aritmetică egală cu mărimea intervalelor, iar constanta ”a” este centrul de interval cu
frecvenţa maximă, media r trebui să se exprime în aceiaşi unitate de măsură ca şi variabila
statistică la care se referă. În cazul intervalelor neegale se foloseşte valoarea variabilă a lui ”k”.

II. Indicatorii de poziţie formează o altă categorie de indicatori ai tendinţei sau de structură.
Acestea sînt: modul şi cuantilele, care fiind nişte valori concrete ale seriei împart
colectivitatea în părţi egale (mediana – în două părţi, cuartilele – în patru părţi, decilele –
în zece părţi…).
Modul, notat ”Mo”, numită dominanta variabilei aleatoare este valoarea argumentului ”x”
pentru care funcţia de probabilitate are valoare maximă. Deci, modul este valoarea cea mai des
întîlnită sau cu frecvenţă maximă, probabilitate maximă.
Se întîlnesc serii unimodale, bimodale şi plurimodale. Modul se calculează după
următoarea formulă:
Mo=X0+k*(Δ1/ Δ 1+Δ2)
Unde:
X0 – limita inferioară a intervalului modal;
k – mărimea intervalului modal;
Δ1 – diferenţa dintre frecvenţa intervalului modal şi frecvenţa intervalului anterior;
Δ2 – diferenţa dintre frecvenţa intervalului modal şi frecvenţa intervalului următor.
Prin utilizarea valorii modale putem înlocui media, în cazul cînd aceasta nu poate fi
calculată sau nu are sens (ex. calculul taliei medii în industria confecţiilor ca talie mai des
întîlnită în solicitări; mărimea încălţămintei mai des căutate ca mărime medie).

III. Mediana este valoarea variabilei pentru care probabilitatea ca variabila aleatoare să ia
valori inferioare medianei este egală cu probabilitatea ca să ia valori superioare medianei.
P(X<Me)=(X>Me)
Deci, mediana este valoarea de centru a unei colectivităţi ordonate crescător sau
descrescător.
În cazul seriei simple mediana se calculează sau este egală cu valoarea termenului central.
Cînd seria este compusă dintr-un număr impar de termeni şi cu media aritmetică simplă a doi
termeni de centru, cînd seria este formată dintr-un număr par de termeni.
În cazul seriei de repartiţie pe frecvenţe mediana se calculează prin etapele următoare:
- se cumulează frecvenţele;
- se află locul medianei sau intervalul în care se află ea;
- se calculează mediana propriu-zisă.
Frecvenţele se cumulează crescător.
 Locul Me se calculează după relaţia: (Σni+1)/2
Dacă numărul elementelor (Σni>500) se renunţă la ”+1”.
Mediana se află în intervalul în care frecvenţa cumulată este egală sau mai mare decît locul
medianei.
Formula de calcul este:
Me=X0+k(0,5*(Σni+1)-npme)/nme
Unde:
X0 – limita inferioară a intervalului median;
k – mărimea intervalului median;
npme – suma frecvenţelor pînă la intervalul median;
nme – frecvenţa intervalului median.
Mediana este utilă atunci cînd informaţiile sînt date într-o formă în care calculul mediei
este imposibil sau este afectat de închiderea convenţională a intervalelor deschise.
Mediana şi modul se exprimă în aceleaşi unităţi de măsură ca şi variabila studiată, iar după
mărimea abaterilor între ele se poate aprecia forma de repartiţie a frecvenţelor în seria analizată.
Mediana poate fi calculată şi grafic.

IV. Cuartilele de ordin ”m” sînt valori ale caracteristicii care împarte distribuţia statistică
ordonată în m părţi egale cu acelaşi efectiv 1/m din numărul total al unităţilor.
Dacă m=2 – se calculează mediana;
Dacă m=4 – se calculează cuartilele;
Dacă m=10 – se calculează decilele.
Cuartilele sînt valorile caracteristicii care împarte seria ordonată în patru părţi egale.
Prima cuartilă se calculează aflînd locul ei, U(Q1)=( Σni+1)/4
În cazul cuartilei a doua, U(Q2)=U(Me)
Deci, Q2=Me
Pentru cuartila a treia, U(Q3)=( Σni+1)*3/4
Cuartilele se calculează asemănător ca şi mediana.
Q1=X01+k(1/4*(Σni+1)-npq1)/nq1
Q2=Me
Q3= X01+k(3/4*(Σni+1)-npq3)/nq3
Grafic se consideră că cuartilele corespund absciselor în care dreptele paralele cu OY
împart diagrama în 4 părţi egale.

Decilele sînt acele valori ale caracteristicii care împart aria de variabilitate în zece părţi
egale, care conţin cîte 10% din numărul observaţiilor. Calculul decilelor se efectuează ca şi în
cazul medianei.
Prin Dm se notează decilele (unde: m=1…9).
D1= X01+k(1/10*(Σni+1)-npd1)/nd1
------------------------------------------
D9= X01+k(9/10*(Σni+1)-npd9)/nd9
În cazul numărului mare de unităţi pot fi calculate şi centile…
 TEMA 8: ÎMPRĂŞTIEREA SAU VARIAŢIA STATISTICĂ

I. INDICATORI AI VARIAŢIEI
II. DISPERSIA ŞI PROPRIETĂŢILE EI
III. ABATEREA MEDIE PĂTRATICĂ
IV. COEFICIENTUL DE VARIAŢIE
V. ASIMETRIA

I. Pentru una şi aceeaşi colectivitate, caracteristicile care o definesc pot avea grade de
variaţie care se analizează la nivele diferite.
Media nu este o valoare reprezentativă dacă nu se calculează pe baza datelor omogene. În
scopul verificării gradului de omogenitate al caracteristicii pentru care se calculează media se
calculează indicatori de variaţie, de asimetrie şi exces.
Indicatorii de poziţie nu pot aprecia împrăştierea sau modul în care termenii seriei se abat
între ei. Cînd centrul de grupare pentru mai multe serii este acelaşi, gradul de împrăştiere poate fi
diferit, adică mediile pot fi egale dar repartiţia diferită.

Se studiază indicatorii variaţiei fiindcă media nu este suficientă, ca indicator de analiză,

deoarece nu studiază structura colectivităţii şi acţiunea cauzelor întîmplătoare.
Problemele care se studiază prin studiul variaţiei şi calculul indicatorilor de variaţie sănt:
- verificarea reprezentativităţii mediei;
- verificarea gradului de omogenitate a seriei;
- verificarea sistematizării informaţiilor prin gruparea statistică;
- caracterizarea gradului şi formei de variaţie a variabilei statistice;
- cunoaşterea gradului de influenţă a cauzelor după care s-a efectuat gruparea
unităţilor.
În studiul gradului de influenţă a diferitor factori se folosesc indicatori simpli şi sintetici ai
variaţiei.
Indicatorii simpli ai variaţiei se folosesc pentru a măsura amplitudinea variaţiei şi mărimea
abaterilor valorilor individuale de la media lor. Aceşti indicatori se exprimă în mărimi absolute şi
mărimi relative.
- Amplitudinea absolută a variaţiei:
A=Xmax-Xmin;
- Amplitudinea relativă a variaţiei:
A%=(A/ x )*100;
- Abaterile individuale absolute:
di=xi-x
- Abaterile individuale relative:
di%=(di/ x )*100
Un rol aparte îl au abaterile maxime.
- în mărimi absolute,
dmax. neg.=xmin-x ; dmax. poz.=xmax.- x
- în mărimi relative,
dmax. neg.%=((xmin-x)/x)*100; dmax. poz.%=((xmax-x)/ x)*100
 Este necesar să se calculeze indicatorii sintetici ai variaţiei deoarece indicatorii simpli nu
caracterizează întreaga variaţie a caracteristicii studiate. Indicatorii sintetici ai variaţiei
caracterizează gradul de variaţie a seriei.
Ca indicatori ai variaţiei cunoaştem:
- abaterea medie liniară;
- dispersia;
- abaterea medie pătratică;
- coeficientul de variaţie.
Abaterea medie liniară ( d ) se calculează ca o medie aritmetică simplă sau ponderată a
abaterilor termenilor seriei de la media lor:
d=(Σ|xi-x|)/n - pentru seriile simple;
d=(Σ|xi-x|*ni)/ Σ ni - pentru seriile de frecvenţe absolute;
d=(Σ|xi-x|*ni)/ 100 - pentru o serie de frecvenţe relative sub formă de %;
d=Σ|xi-x|*ni - dacă Σ ni=1
abaterea medie liniară arată cu cît în mediu se abat termenii seriei de la media lor.

II. Dispersia unei caracteristici se notează cu ( σ² ) şi se calculează ca o medie aritmetică

simplă sau ponderată a pătratelor abaterilor termenilor faţă de media lor.
- dispersia unei serii simple,
σ² = (Σ(xi-x)²)/n
- dispersia pentru o serie de frecvenţe absolute,
σ² = [Σ(xi-x)²*ni]/Σni
- dispersia pentru serii cu frecvenţe relative exprimate în %,
σ² = [Σ(xi-x)²)*ni˚%]/100%
- dispersia pentru serii de frecvenţe exprimate în coeficienţi,
σ² = Σ(xi-x)²)*n˚
Putem calcula dispersia fără a calcula abaterile individuale, prin metoda momentelor:
- pentru o serie simplă,
σ² = (Σxi²/n)-( Σxi/n)²=x²-(x) ²
- pentru o serie de frecvenţe,
σ² = (Σxi²*ni/∑ni)-( Σxi*ni/∑ni)²=x²-(x) ²
Proprietăţile care stau la baza calculului simplificat al dispersiei sînt:
- dispersia calculată pentru abaterile valorilor caracteristicii faţă de o constantă ”a”
este mai mare decît dispersia aceloraşi valori faţă de media lor cu pătratul diferenţei
dintre medie şi constanta ”a”;
- dispersia calculată din abaterile valorilor caracteristicii faţă de media lor împărţite la
o constantă ”k” este de k la pătrat ori mai mică decît dispersia iniţială,
σ² = [Σ((xi-a)/k)²∑ni)]*k-( x-a)²
Dispersia este un indicator abstract, nu are formă concretă de exprimare şi arată modul în
care valorile caracteristicii gravitează în jurul mediei.

III. Abaterea medie pătratică se mai numeşte abatere standard sau abatere tip se notează cu
sigma şi se calculează ca o medie pătratică simplă sau ponderată a abaterilor valorilor
seriei faţă de media lor sau ca rădăcină pătrată din dispersie.
σ = √σ²
Abaterea medie pătratică este mai mare decît abaterea medie liniară. În cazul distribuţiei
normale abaterea medie liniară este egală cu 4/5 din valoarea abaterii medii pătratice.
Abaterea medie pătratică se foloseşte în calculele de corelaţie, la estimarea erorilor de
sondaj, la verificarea semnificaţiei erorilor de sondaj, la verificarea semnificaţiei indicatorilor
statistici.
Abaterea medie pătratică şi abaterea medie liniară se exprimă în aceleaşi unităţi ca şi
caracteristica. Deci, aceşti indicatori se folosesc la compararea gradului de variaţie numai a
 seriilor cu aceeaşi caracteristică statistică. Pentru compararea variaţiei caracteristicilor statistice
diferite se foloseşte coeficientul de variaţie.

IV. Coeficientul de variaţie se calculează ca raport între abaterea medie pătratică şi nivelul
mediu al seriei. De obicei se exprimă în %.
V= (σ/ x )*100
Se calculează coeficientul de variaţie şi folosind abaterea medie liniară.
V= ( d / x )*100
Cel calculat pe bază abaterii medii pătratice are valoare mai mare şi se utilizează mai des.
Coeficientul de variaţie ia valori de la 0 la 100.
Dacă v=0 rezultă o lipsă de variaţie;
Dacă v tinde spre 0 variaţia este mică, colectivitatea omogenă, media – reprezentativă, iar
gruparea este bine executată;
Dacă v<35% - seria prezintă un grad ridicat de omogenitate;
Dacă v>70-75% - variaţia este mare, nu e semnificativă, se necesită repetarea grupării.
Coeficientul de variaţie oferă cea mai exactă caracterizare sintetică a variaţiei.

V. În practică se întîlnesc serii de frecvenţe uşor asimetrice sau pronunţat asimetrice.

Noţiunea de asimetrie se referă la felul în care frecvenţele unei distribuţii empirice se abat
de la curba normală a frecvenţelor.
La interpretarea gradului de asimetrie se caracterizează valorile indicatorilor de tendinţă
(media, mediana şi modul).
Dacă x =Mo=Me – seria este simetrică;
Dacă Mo> x - seria este asimetric pozitiv;
Dacă Mo< x - asimetrie negativă.
Pentru măsurarea asimetriei se folosesc indicatorii:
- densitatea de repartiţie a frecvenţelor absolute,
dr=ni/n; d%=(ni/n)*100
Dacă indicatorul creşte spre valoarea centrală a caracteristicii semnifică tendinţa de
normalietate a seriei. Acest indicator se calculează pentru seriile cu intervale mari de grupare sau
neegale.
- indicatorii asimetriei propuşi de Pearson:
- asimetria absolută
- as=x-Mo – arată cît de mare este abaterea între aceşti indicatori;
- coeficientul de asimetrie
- Cas=(x-Mo)/ σ - arată mărimea şi felul asimetriei.
Dacă Cas=0 – seria este simetrică;
Cas→0 – asimetrie mică;
Cas→+1;-1 – asimetrie pronunţată.
-0,3<Cas<0,3 – serii moderat asimetrice.
Apar 3 situaţii:
1. Mo=Me= x; Cas=0 - seria simetrică;
2. Mo<Me< x, Cas>0 - asimetrie de stînga (pozitivă);
3. Mo>Me> x, Cas<0 - asimetrie de dreapta (negativă);
- coeficientul de asimetrie în cazul numărului mare de cazuri observate
C'as=3(x- Me)/ σ , ia valori între –3 şi +3.
În caracterizarea asimetriei se folosesc şi coeficienţii ‫״‬β‫״‬, coeficienţii Bowley şi alţii.
 TEMA 9: INDICATORII VARIAŢIEI AI COLECTIVITĂŢII ÎMPĂRŢITE ÎN
GRUPE ŞI AI CARACTERISTICII ALTERNATIVE

I. REGULA ADUNĂRII DISPERSIILOR;

II. MEDIA CARACTERISTICII ALTERNATIVE;
III. NDICATORII DE VARIAŢIE AI CARACTERISTICII ALTERNATIVE.

I. Reieşind din complexitatea fenomenelor rezultă variaţia caracteristicilor care le

definesc. Din aceste motive fenomenele social-economice se grupează în funcţie de
variaţia unor factori esenţiali cu caracter determinant. Astfel, alături de media
totală, se calculează şi medii condiţionate de factorii de grupare. Deci, se calculează
indicatori de variaţie pentru fiecare grupă în parte şi pentru întreaga colectivitate.
Factorul principal de grupare influenţează într-o oarecare măsură abaterile mediilor
de grupare de la media generală, denumit şi factor înregistrat. Dacă însă acţionează
şi factori întîmplători, la fel determină variaţia şi se numesc neînregistraţi. Astfel,
este necesar ca variaţia pe întreaga colectivitate să se studieze alături de variaţia din
cadrul grupelor şi dintre grupe.
Presupunem că s-au înregistrat datele pentru două caracteristici X şi Y şi unităţile au fost
împărţite în funcţie de caracteristica X în r grupe.

Repartiţia binomială (x,y) de frecvenţă

Val.caract. Numărul unităţilor pe varianta caracteristicii Total unităţi

xi y1 y2 yj Ym pe grupe
Σnij=ni
x1 n11 n12 n1j n1m n1
x2 n21 n22 n2j n2m n2
… … … … … …
xr nr1 nr2 nrj nrm nr
Σnij=nj n1 n2 nj nm n=Σni=Σnj=Σ
nij

Tabelul poate fi considerat cu dublă intrare. Dacă se studiază variaţia caracteristicii y în

funcţie de variaţia factorului de grupare x, se pot calcula medii şi dispersii condiţionate pentru
fiecare grupă. Din întretăierea variabilelor rezultă frecvenţele condiţionate. Frecvenţele pe
fiecare grupă se calculează prin interiorul frecvenţelor din interiorul grupelor.
Σnij=ni1+…+nim=ni
Astfel se poate calcula o medie generală ( Y0 ) care cuprinde variaţia valorilor
individuale ale colectivităţii totale şi valorilor mediilor de grupă sau medii condiţionate de
factorii de grupare ( Yi ).
În general, pentru caracteristica Yj se pot calcula 3 tipuri de indicatori care ar
caracteriza:
- variaţia valorilor yi în jurul mediilor de grupă (yj - yi ) ce se datorează acţiunii
cauzelor întîmplătoare din fiecare grupă;
- variaaţia valorilor mediilor de grupă de la media colectivităţii totale ( yi – y0 ) ce se
datorează acţiunii cauzelor esenţiale (factorul de grupare).
- variaţia valorilor yj de la media colectivităţii totale ( yj – y0 ) ce se datorează
infuziei tuturor cauzelor (esenţiale şi întîmplătoare): scriem astfel:
( yj –y0 )=( yj–yi )+( yj – y0 )
Media de grupă pentru variaţia Yj se calculează astfel:
Yi=Σyj*nij/Σnij=Σyj*nij/ni unde i= 1,r; j=1,m
Media generală (totală) se calculează ca medie a distribuţiei marginale, sau ca medie
generală a mediilor de grupă:
Yi=Σyj*nj/Σnj=Σyi*ni/Σni
 - dispersia de grupă sau parţială (σi²) caracterizează variaţia din interiorul grupelor sub
acţiunea cauzelor întîmplătoare
σ² = [Σ(yj-yi )²*nij]/Σnij = [Σ(yj-yi )²*nij]/ni
se calculează atîtea dispersii cîte grupe sînt.
- media dispersiilor de grupă ( σ² ) calculată ca o medie aritmetică simplă sau
ponderată a dispersiilor parţiale.

σ²=( Σ σi²)/r – pentru grupe cu numar egal de unitati

σ²=( Σ σi²*ni)/ Σ ni pentru serii cu numar diferit de unitati

Acest indicator măsoară variaţia întîmplătoare a caracteristicii pe întreaga colectivitate.

- dispersia dintre grupe ( δ² ) măsoară variaţia caracteristicii pe baza cauzelor
esenţiale pe întreaga colectivitate.
δ²=[Σ( yi – y0 )²*ni]/Σni

- dispersia totală sau generală măsoară variaţia totală a caracteristicii dependente (Yj)
ca acţiune a tuturor cauzelor manifestate la nivelul întregii colectivităţi.
Avînd în vedere conţinutul dispersiilor calculate se obţine regula de adunare a
dispersiilor:
σ0² = σ²+ δ²
Pe baza acestei reguli se calculează şi alţi indicatori folosiţi în analiza seriilor de
distribuţie multidimensionale.
Astfel se calculează coeficientul de determinaţie ( R² ) şi coeficientul de nedeterminaţie
( 1-R² sau D² ).
Coeficientul de determinaţie arată ponderea factorului principal de grupare în variaţia
totală a caracteristicii.
R²= (δ²/ σ0²)*100
Coeficientul de nedeterminaţie arată ponderea factorilor întîmplători în variaţia totală a
caracteristicii.
D²= ( σ²/ σ0²)*100
Dacă R²> D² , factorul de grupare acţionează hotărîtor asupra variaţiei caracteristicii,
dacă relaţia este inversă – acţionează alte cauze.

II. Caracteristicile alternative sînt acelea la care pentru fiecare unitate apare forma de
manifestare directă sau opusul ei (da-nu). Astfel, unităţile colectivităţii se împart în
două părţi. Dacă considerăm varianta afirmativă ca fiind egală cu “1” şi varianta
neafirmativă egală cu “0” se obţine repartiţia.

Variantele Frecvenţele
caracteristicii X absolute Relative
X1=1 M p=M/N
X2=2 N-M q=(N-M)/N
total Σn=N Σn*=p+q=1

Media caracteristicii alternative se obţine pornind de la media aritmetică.

x=Σxi*ni/Σni=(1*M+0*(N-M))/N=M/N=p

Deci, media caracteristicii alternative este egală cu frecvenţa relativă a răspunsurilor

afirmative sau cu ponderea de apariţie a cauzelor favorabile.
Media caracteristicii alternative este egală cu q.
 III. Folosind frecvenţele relative şi înlocuind “x” cu “p” se obţine dispersia
caracteristicii alternative.
σp²=[(1-p)²*p+(0-p)²*q]/p+q
Deoarece p+q=1 => 1-p=q
σp²=[q²*p+p²*q]p+q=[p*q(p+q)]p+q=p*q=p(1-p)
Abaterea medie pătratică a caracteristicii alternative se calculează extrăgînd rădăcina
pătrată din dispersie.
σp=√p*q=√p(1-p)
Dispersia maximă a caracteristicii alternative poate fi egală cu 0,25.
Cînd caracteristica este împărţită în grupe, se calculează dispersiile din fiecare grupă,
dispersia dintre grupe şi dispersia colectivităţii totale.
- dispersia de grupă, σpi²=pi*qi=pi(1-pi)
- media dispersiilor parţiale, σp²=(Σ(pi*qi)*Ni)/ΣNi
- dispersia dintre grupe, σp/λ²=(Σ(pi-p) ²*Ni)/ΣNi
- dispersia totală, σp²=p*q
Regula adunării dispersiilor. σp²= σp²+ σp/λ²
Indicatorii de variaţie ai caracteristicii alternative se calculează în controlul calităţii
producţiei, în cercetări sociologice…
 TEMA 10: INDICATORI DE VERIFICARE

I. VERIFICAREA CARACTERULUI REPARTIŢIEI EMPIRICE;

II. VERIFICAREA CARACTERULUI ALEATOR AL DATELOR;
III. ELIMINAREA DATELOR AFECTATE DE ERORI VĂDITE;
IV. ESTIMAREA PARAMETRILOR COLECTIVITĂŢII;
V. IPOTEZE STATISTICE.

I.În orice cercetare statistică este necesar să se verifice ipoteza cu privire la corespondenţa
care se stabileşte între o distribuţie teoretică şi distribuţia empirică supusă studiului. Aceasta se
face deoarece caracteristicile statistice sînt variabile aleatoare care urmează o anumită lege de
repartiţie.
Iniţial se face o anumită ipoteză asupra repartiţiei obţinute în urma cercetării întreprinse.
Apoi se verifică ipoteza cu ajutorul unui test.
În primul rînd se efectuează reprezentarea grafică a repartiţiei experimentale prin
histograma frecvenţelor. În urma acestui procedeu se evidenţiază caracterul variaţiei şi trăsăturile
fundamentale ale repartiţiei.
Pentru verificarea corespondenţei dintre repartiţiile teoretice şi cele empirice se studiază
următoarele teste analitice: hi pătrat, Kolmogorov, Massey ş.a.
Testul (χ²) hi pătrat. Se presupune iniţial ca valorile observate să se grupeze în k intervale
cu numărul de observaţii n.
n1,n2,…,nk Σni=n
p1,p2,…,pk - reprezinţă probabilităţile ca valorile observate să aparţină grupelor
respective, atunci Σpi=1.
În cazul repartiţiei binomiale media M[x]=n*p şi dispersia D²[x]=n*p*q
Facem tangenţă cu teorema lui Leapunov: z=(x-n*p)/√n*p*q cu limita repartiţiei
normale N(0;1). (unde x – numărul realizării evenimentului la care probabilitatea de realizare la
orice încercare este agală cu p.)
De unde: zi=(ni-n*pi)/√n*p*q este normală N(0;1).
Σzi²=Σ[(ni-n*pi) ²/n*p*(1-pi)] are repartiţie χ², iar variabilile Y i=ni-n*pi satisfac relaţia
Σyi=Σ(ni-n*pi)=Σni-n*Σpi=n-n=0, ceea ce ne induce la relaţia: Σ(ni-n*pi)²/n*pi= χ²k-1 urmează
o lege χ² cu k-1 grade de libertate.
Dacă există corespondenţa între repartiţia experimentală şi cea teoretică, atunci χ² < χ²α
(care corespunde nivelului de semnificaţie α ales; α≤0,05).
Probabilitatea pi ca variabila să fie cuprinsă în intervalul xi-1 şi x se determină,
pi=F(xi)-F(xi-1) unde F(x) este funcţia de repartiţie.
Abaterile (ni-n*pi) sau abaterile dintre frecvenţele experimentale şi cele teoretice se unesc
prin (r+1) legături lineare, care depind de numărul parametrilor estimaţi (r) pe baza valorilor
observate. Din aceste considerente obţinem numărul gradelor de libertate: l=k-(r+1)
Acest test se poate aplica pentru repartiţiile de tip continuu şi cele de tip discret.
Să putem aplica testul χ² este necesar ca:
- numărul intervalelor de grupare să fie mai mare ca 5;
- frecvenţa fiecărui interval să fie mai mare ca 5.
După ce se calculează mărimea χ² se extrage din tabel valoarea χ²α;l.
Dacă χ²calc.< χ²α;l se acceptă ipoteza nulă.
Dacă χ²calc.> χ²α;l se spune că repartiţia experimentală nu urmează legea teoretică presupusă.
Pentru aplicarea testului χ² la verificarea concordanţei între repartiţia empirică şi cea
teoretică pentru legea normală se foloseşte următorul tabel de ajutorare.
Limitele ni zi=(xi-x)/σ Φ(zi) pi n*pi (ni-n*pi)² (ni-n*pi)²/n*pi
interval.
1 -∞-x1 n1 z1 Φ(z1) p1 n*p1
2 x1-x2 n2 z2 Φ(z2) p2 n*p2
i xi-1-xi ni zi Φ(zi) pi n*pi
k xk-1-xk nk zk Φ(zk) pk n*pk
 Total n - χ²=Σ(ni-n*pi)²/n*pi
Φ(zi) – funcţia tabelară La Place.
Deoarece F(x)=0-5+ Φ(zi)=>pi=F(xi)-F(xi-1)=Φ(zi)-Φ(zi-1)
Primul şi ultimul interval fac excepţie.
p1 – este probabilitatea ca valorile caracteristicii să fie mai mici ca x1.
Deoarece Φ(-∞)=Φ(+∞)=-0,5 =>p1=Φ(z1)-(-0,5)=Φ(z1)+0,5 şi pentru ultimul interval
pk=0,5-Φ(zk-1), aşa ca suma probabilităţilor să fie egală cu 1.

II.Deoarece asupra caracteristicii studiate influenţează cauze întîmplătoare şi sistematice,

ultimele pot fi identificate prin verificarea caracterului aleator al datelor.
La verificarea independenţei efectelor întîmplătoare se foloseşte testul iteraţiilor, testul
diferenţelor succesive, testul semnelor ş.a.

III.Eliminarea datelor afectate de erori grosolane se efectuiază cînd unele date diferă mult
de valorile observate. Astfel ne creăm posibilitatea de a lucra cu valori cît mai omogene. În acest
scop folosim mai multe teste:
1).Cînd se cunosc parametrii teoretici (m şi σ²) ai repartiţiei normale.
Fie dat un şir de observaţii x(1), x(2),…, x(n).
Funcţia de repartiţie a valorii maxime xn este reprezentată prin relaţia ,
P(xn≤x)=[P(x)]^n=P, unde P(x)=P(X≤x) – funcţia de repartiţie a caracteristicii cercetate X. Unei
probabilităţi P fixate îi corespunde o valoare maximă xn*p care nu poate fi depăşită decăt cu o
probabilitate mai mică de 0,05%. Dacă avem o repartiţie normală, N(m;σ) se defineşte variabila
Z(n)p=(x(n)p-M)/σ cu ajutorul căreea se calculează valoarea maximă a unui şir de date.
X(n)p=M+Z(n)p * σ
Dacă există date cară să depăşească această valoare, ele se elimină.
La fel se elimină şi valorile minime, care diferă semnificativ de celelalte valori. Limita
teoretică: x(1)p=m-z(n)p*σ
2).Cănd nu se cunosc parametrii m şi σ² este necesară estimarea lor pe baza datelor de
sondaj. Astfel se studiază mărimii vp=(x(n)p-x)/s.
Dacă datele sănt extrase dintr-o colectivitate repartizată normal, repartiţia lui v p nu depinde
de parametrii m şi σ² ai populaţiei, dar de mărimea sondajului (n) şi o probabilitate p. în acest
sens cunoaştem şi studiem tabelul întocmit de F.Grubs. pe baza tabelului x(n)p şi x(1)p se
determină: x(n)p=x+s*vp;
x(1)p=x+s*vp.
Media x şi abaterea medie pătratică s se calculează pe baza tuturor datelor de sondaj.
3).Pe baza testului Romanovski, x=Σxi*1/(n-1); s=√Σ(xi-x)²*1/(n-1)
se calculează t=(xl- x)/s*
unde: xl – valoarea extremă suspectă de a fi afectată de erori grosolane.
Dacă t>t α;n , valoarea xl se consideră greşită şi se elimină.
s* – eroarea medie pătratică
s*=√s*n/(n-1)

IV.Estimarea este procesul de evaluare a valorilor tipice necunoscute a unei colectivităţi.

Ca estimaţia să fie eficientă, ar trebui să posede prorpietăţile:
- nedeplasare (valoarea medie a ei să coincidă cu cea adevărată);
- consistenţă (să tindă către valoarea adevărată în probabilitate, cănd n creşte
necontenit);
- eficienţă (împrăştiere minimă).
Estimarea poate fi punctuală şi prin intervale de încredere.
Punctuală – cînd se calculează o singură valoare.
Estimarea prin interval se efectuează cu o probabilitate p=1-α. Cu cît probabilitatea este
mai mare cu atît siguranţa este mai mare că parametrul estimat este acoperit cu intervalul de
încredere.
1.Estimarea mediei teoretice a repartiţiei:
 cînd se cunoaşte abaterea medie pătratică,
x-zα*σ/√n≤m≤x+zα*σ/√n
cînd nu se cunoaşte abaterea medie pătratică,
x-tα*s/√n≤m≤x+tα*s/√n
tα – variabila tabelară Student cu n-1 grade de libertate.
Se mai foloseşte regula trei sigma, care conduce la intervalele de încredere
│α-x│< 3*σ/√n sau │α-x│< 3*s/√n
2.Estimarea parametrilor de împrăştiere.
Intervalul de încredere pentru dispersia σ² a unei populaţii repartizate după legea normală
se calculează pornind de la variabila χ²=n*s²/σ² cu n-1 grade de libertate.
Cu probabilitatea p=1-α se determină două valori:
χ²1-(α/2) şi χ²α/2 şi obţinem P(χ²1-(α/2)≤n*s²/σ²≤χ²α/2)=1-α
sau P(n*s²/χ²α/2≤σ²≤ n*s²/χ²1-(α/2))=1- α
deci, pentru dispersie intervalul de încredere este
n*s²/χ²α/2≤σ²≤ n*s²/χ²1-(α/2)
şi pentru abaterea medie pîtratică
√n*s²/χ²α/2≤ σ ≤√n*s²/χ²1-(α/2)

V.Ipoteză statistică se numeşte ipoteza care se face cu privire la parametrii unei repartiţii
sau la legea de repartiţie pe care o urmează anumite variabile aleatoare. Ipoteza care urmează să
fie verificată se numeşte ipoteză nulă notată cu H0. Aceasta constă în admiterea caracterului
întîmplător al deosebirilor. Procedeul de verificare a unei ipoteze statistice se numeşte test sau
criteriu de semnificaţie.
Dacă punctul definit de vectorul de sondaj x1, x2, …, xn cade în regiunea Rc, ipoteza se
respinge, dacă invers – se acceptă.
Regiunea Rc se numeşte regiune critică.
Dacă admitem o eroare, punctul vectorului căzînd în regiunea critică Rc, cu toate că ipoteza
H0 este adevărată eroarea se numeşte de genul întîi. Probabilitatea comiterii a asemenea erori
reprezintă riscul de genul întîi, notat cu α.
Dacă punctul vectorului cade în afara regiunii critice Rc şi ipoteza H0 este falsă avem o
eroare de genul doi. Probabilitatea admiterii a asemenea erori se notează cu β.
α se mai numeşte nivel (prag) de semnificaţie sau nivel de încredere.
Cu cît probabilităţile erorilor de genul întîi şi al doilea sînt mai mici cu atît testul este mai
bun. Acest lucru se poate realiza prin mărirea numărului de exemplare în eşantion.
Mărimea acestor riscuri se stabileşte în funcţie de considerentele economice şi de natura
produsului controlat.
Ipotezele statistice se pot verifica folosind diferite teste pentru medii, dispersii ş.a.
 TEMA 11: SONDAJUL STATISTIC

I. NOŢIUNI SPECIFICE SONDAJULUI STATISTIC

II. PRINCIPALELE PROCEDEE ŞI METODE DE SONDAJ
III. ERORI DE SONDAJ

I.Metoda sondajului oferă posibilitatea de a obţine informaţii referitoare la întreaga

colectivitate prin observarea numai a unei părţi a acesteia.
În statistică, de obicei, culegerea datelor se face prin observare totală sau parţială. Ca
observare parţială selecţia se face prin obţinerea unor eşantioane reprezentative. Se consideră
reprezentativ sondajul care nu conduce la erori faţă de colectivitatea de bază de cel mult ±5%.
Avantajul principal al metodei sondajului statistic constă în aceea că el se aplică în toate
cazurile cînd nu dispunem de mult timp pentru a obţine un volum de informaţii necesar şi
suficient, cu un grad de exactitate acceptabil.
Pe baza datelor din colectivitatea totală putem obţine nişte indicatori care se numesc
parametri care în cazul eşantionului se numesc estimatori.
Cu ajutorul selecţiei statistice se estimează parametrii colectivităţii totale folosind
principiile teoriei probabilităţii.
În acest scop ar trebui să trecem două etape:
- etapa descriptivă, unde culegem şi prelucrăm datele referitoare la eşantion şi calculul
indicatorilor ce-l definesc (media, dispersia ş. a.)
- inferenţa statistică care constă în extinderea indicatorilor eşantionului asupra colectivităţii
generale.
În cercetarea statistică sînt folosiţi deseori şirul de termeni şi noţiuni distinşi pentru
colectivitatea generală şi eşantion.
Colectivitate generală sau populaţie se numeşte şirul unităţilor care formează obiectul
supus cercetării.
Volumul colectivităţii generale este notat cu “N” – cînd colectivitatea este formată din
unităţi simple şi cu “R” – cînd este formată din unităţi complexe.
Cu “M” se notează numărul unităţilor la care s-a obţinut rezultat afirmativ. În cazul
caracteristicilor alternative.
Colectivitate de selecţie, eşantion, mostră, probă este acea parte a colectivităţii generale de
la care se culeg datele pentru inferenţă statistică.
Volumul colectivităţii de selecţie se notează cu “n” pentru unităţile simple şi cu “r” pentru
unităţile complexe. Pentru caracteristicile alternative numărul unităţilor cu răspuns afirmativ se
notează cu “m”. Dintr-o colectivitate generală se pot extrage mai multe eşantioane.
Calculul indicatorilor colectivităţii totale şi a eşantionului îl putem observa în tabelul
următor:

Caracteristica
Denumirea Nealternativă Alternativă
indicatorilor
Colectivitatea Colectivitatea de Colectivitatea Colectivitatea de
generală selecţie generală selecţie
Media x x0=Σxi/N x= Σxi/n p=M/N w=m/n
Dispersia σ² σ0²=Σ(xi-x0)²/N σi²=Σ(xi-x0)²/n σp²=p*q=p*(1-p) σw²=w(1-w)
Abaterea medie σ0=√ σ0² σi=√ σi² σp=√ σp² σw=√ σw²
pătratică σ

Principalele avantaje ale selecţiei statistice sînt:

- operativitatea (se efectuează în termeni reduşi de timp);
- economicitatea (face economie de cheltuieli umane şi materiale);
- completitidine (erori mai puţine şi mai uşor de controlat, n<N);
- amplicitate şi consistenţă (se testează şi se verifică);
 - practicitate (se foloseşte cînd observarea totală nu e posibil de înfăptuit);
- calitatea rezultatelor ridicată;
- se foloseşte cu rezultate bune în activitatea de marketing (cererea la produse noi);
- se foloseşte în organizarea unei cercetări totale (selecţie pilot);
Ca să se respecte reprezentativitatea colectivităţii generale este necesar să respectăm
următoarele condiţii:
- selecţia să se facă obiectiv, fără preferinţe, cu probabilitate calculată din timp;
- eşantionul să fie suficient de mare să redea trăsăturile colectivităţii;
- unităţile în eşantion să se includă independent de alte unităţi.

II.La formarea eşantionului de selecţie se folosesc diferite modalităţi printre care: selecţii
aleatoare, selecţii subiectiv organizate sau dirijate şi selecţii mixte.
Selecţia aleatoare stă la baza modelului utilizat pentru asigurarea reprezentativităţii. Acest
procedeu este bazat pe principiul tragerii la sorţi, procedeul cu numere întîmplătoare, procedeul
selecţiei mecanice.
În cazul selecţiei dirijate, alegerea unităţilor se fac de către persoanele care culeg datele.
Selecţia mixtă este o combinare a principiilor selecţiei aleatoare şi a selecţiei dirijate.
Procedeul tragerii la sorţi are la bază extragerea aleatoare a unor elemente care reprezintă
cîte o unitate a colectivităţii generale. Sînt două scheme de extragere:
1. prin selecţie repetată sau a bilei revenite;
2. prin procedeul selecţiei nerepetate sau a bilei nerevenite.
În primul caz probabilitatea de a fi selectată fiecare unitate este constantă (p=1/N).
În al doilea caz probabilitatea creşte pe măsură ce sînt extrase mai multe bile: p1=1/N;
p2=1/(N-1); p3=1/(N-2); … pn=1/(N-(n-1))
Procedeul cu numere întîmplătoare bazat pe tabelele cu numere întîmplătoare.
Procedeul selecţiei mecanice se foloseşte după aranjarea unităţilor într-o anumită ordine. În
primul rînd se stabileşte pasul de numărare K=N/n cu ajutorul căruia se împarte colectivitatea în
grupe de volum egal. Din prima grupă se extrage o unitate la întîmplare şi fiecare următoare
unitate se extrage folosind pasul de numărare.
Selecţiile dirijate şi mixte se folosesc în sondajele de opinie ş.a.

III.Prin eroare se înţelege abaterea valorilor indicatorilor obţinuţi pe baza eşantionului de la

aceiaşi indicatori obţinuţi în urma observării totale. Erorile se împart după treptele cercetării
statistice în erori: de observare, de prelucrare, de reprezentativitate şi de modelare.
Erorile de înregistrare nu afectează calitatea informaţiilor culese deoarece sînt puţine la
număr, întîmplătoare şi nesistematice.
Erorile de reprezentativitate se împart în:
- sistematice,
- întîmplătoare.
Erorile sistematice se datorează nerespectării principiilor teoriei selecţiei. Fiind
condiţionate de alegerea preferenţială, alegerea la nimereală ş.a. erorile întîmplătoare sînt
specifice sondajului şi se mai numesc erori efective şi erori probabile.
Erorile efective se pot calcula numai pentru caracteristicile la care s-au înregistrat date
pentru observarea totală ca diferenţă dintre media eşantionului şi media colectivităţii totale.
Aceste erori stau la baza verificării reprezentativităţii eşantionului. Reprezentativitatea se
verifică şi prin coeficientul de reprezentativitate.
(dx%)=dr/x0 (unde: dr – eroarea efectivă de reprezentativitate; x0 – media colectivităţii
generale)
Dacă nu se cunoaşte x0 se efectuează mai multe selecţii succesive şi se calculează media
mediilor de selecţie ( x¹ ).
Dx=x- x¹; dx%=((x- x¹)/ x¹)*100
Eroarea este o mărime aleatoare.
 În practică se foloseşte un eşantion şi nu se cunoaşte eroarea de selecţie care va apărea. În
acest scop se calculează valoarea medie de reprezentativitate ca abatere medie pătratică a tuturor
mediilor de selecţie posibile faţă de media colectivităţii generale.
σx=√ Σ(xi-x0)²*ni/Σni
Cu cît mărimea eşantionului este mai mare cu atît media de selecţie va fi un estimator mai
corect al mediei generale.
Dacă n>40 media se distribuie după curba normală a lui Gauss-Laplace de medie x0 şi
dispersia σ²/n.
Pentru comparabilitate erorile se exprimă în abateri normale.
zi=(xi-x0)/ σx
Se primeşte următoarea probabilitate
+z -(u²/2)du
P(x-z* σx<x0<x+z* σx)=(1/2*N)*∫e = Фz
-z
Фz - funcţia de probabilitate cu care se garantează rezultatele
z - coeficientul funcţiei de probabilitate
Δz=z*σx - se numeşte eroare limită
Odată cu creşterea probabilităţii creşte şi intervalul de încredere al mediei şi scade
exactitatea de estimare a mediei colectivităţii generale.
În cazul selecţiei întîmplătoare repetate. Eroarea medie de reprezentativitate se calculează:
σ0²=n* σx²
σx=√ σ0²/n
Dispersia totală poate fi înlocuită cu dispersia eşantionului cînd acesta este destul de mare.
σ0²= σi²
σx=√ σi²/n
În cazul selecţiei repetate, σ0²>n* σx²; σx²(nerepetat)/σx²(repetat)=(N-n)/(N-1)
Deci, σx²(nerepetat)<σx²(repetat)
(N-n)/(N-1) – coeficient de corecţie în cazul bilei nerevenite.
Deci, σx=√(σ0²/n)*(1-n/N) =√(σi²/n)*(1-n/N) - selecţia nerepetată
Pentru caracteristica alternativă eroarea medie de selecţie se calculează,
σw=√p*(1-p)/n≈ √w(1-w)/n - selecţia repetată;
σw=√(1-n/N)*p*(1-p)/n≈√(1-n/N)w(1-w)/n - selecţia nerepetată.
Eroarea medie limită, Δx=z*σx - caracteristica nealternativă;
Δx=z*σw - caracteristica alternativă.
Această eroare se modifică pe baza volumului eşantionului (n) şi a probabilităţii.
 TEMA 12. ESTIMAREA ERORILOR DE SONDAJ ŞI A VOLUMULUI
EŞANTIONULUI PE TIPURI DE SELECŢIE

I. SONDAJUL ALEATOR SIMPLU REPETAT

II. SONDAJUL ALEATOR SIMPLU NEREPETAT
III. SONDAJUL MECANIC
IV. SONDAJUL TIPIC
V. EXTINDEREA REZULTATELOR SELECŢIEI

I.Eşantionarea simplă aleatoare este modelul de bază utilizat pentru asigurarea

reprezentativităţii.
Sondajul aleator simplu este utilizat pentru colectivităţi statistice negrupate, formate din
unităţi simple care au un anumit grad de omogenitate. În cazul acestui tip de sondaj fiecare
unitate are şansă egală de selecţie în eşantion. Pentru sondajul aleator simplu repetat formarea
eşantionului constă în extragerea unităţilor în mod repetat dintr-o urnă sau dintr-o listă stabilită
din timp. Pentru a calcula indicatorii de selecţie se foloseşte dispersia generală (σ0²) sau cea de
selecţie (σi²) ce măsoară variaţia caracteristicii studiate. În cazul sondajului aleator simplu erorile
de reprezentativitate sînt destul de mari în raport cu alte tipuri de selecţie, deoarece dispersia
măsoară variaţia pe baza tuturor cauzelor.
Precizia de estimare a parametrilor depinde de mărimea dispersiei – ca indicator al
variaţiei, de probabilitatea cu care se garantează apariţia rezultatelor, de eroarea limită şi de
mărimea eşantionului.
Probabilitatea de apariţie a unei unităţi din eşantion este P (Xi=xi)=1/N
Dacă ne referim la independenţa valorilor variabilei din eşantion calculăm media de sondaj
care este un estimator nedeplasat al mediei (m) a colectivităţii generale
M ( x )=m
Dispersia mediei de sondaj. D ( x )= σ0² şi abaterea medie pătratică σx= σ0/√n≈σi/√n
Deoarece lucrăm cu o eroare oarecare, eroarea medie limită este egală cu:
Δx=z*σx=z*σ0/√n=>Δx²=z²*σ0²/n
De unde volumul eşantionului pentru sondajul aleator simplu repetat este
n= z²*σ0²/Δx²≈ z²*σi²/Δx²
Coeficientul de probabilitate “z” este direct proporţional cu eroarea medie limită şi invers
proporţional cu eroarea medie de reprezentativitate. Deoarece Δx=z*σx=>z=Δx/σx
Selecţiei îi este caracteristic faptul că odată cu creşterea probabilităţii scade precizia, însă
creşterea preciziei cu aceeaşi probabilitate se poate obţine prin mărirea eşantionului.

II.Sondajul simplu presupune că eşantionul se alege la întîmplare din întreaga colectivitate.

Eficienţa sondajului în cauză depinde de variaţia caracteristicii studiate în cadrul colectivităţii
generale şi de volumul eşantionului. Pentru a obţine un grad sporit de reprezentativitate se
impune un volum mai mare a eşantionului.
În cazul nostru probabilitatea extragerii unui element din colectivitatea generală depinde de
extragerile precedente
P(xn)=1/(N-n)
Dispersia se calculează ca: σx²=D(x)=(σ0²/n)*((N-n)/(N-1))≈(σi²/n)*((N-n)/(N-1))
Abaterea medie de reprezentativitate ca eroare medie:
σx=(σ0/√n)*√(N-n)/(N-1)≈(σi/√n)*√(N-n)/(N-1)≈(σi/√n)*√1-n/N
Volumul eşantionului se calculează după formula:
n=z²*σ0²/( Δx²+ z²*σ0²/N)

III.Sondajul sistematic, numit şi mecanic ocupă un loc intermediar între sondajul aleator şi
nealeator. Acest sondaj constă în extragerea din populaţie, sistematizată după un criteriu anumit,
a numărului n de unităţi care-l formează, prin aplicarea pasului de eşantionare, egal cu N/n. Dacă
ordinea de sistematizare este aleatoare, extracţia sistematică este echivalentă cu extracţia
aleatoare simplă. Cînd fenomenul observat se produce în timp, pasul de extracţie poate fi
intervalul de timp dintre evenimente sau diferenţa dintre numărul de ordine.
Folosirea acestui tip de sondaj nu se admite cînd în producerea cazurilor există o
ciclicitate. Din cauza probabilităţii de coincidere a pasului de eşantionare cu fazele ciclului ceea
ce conduce la obţinerea erorilor sistematice de sondaj.
De obicei, la estimarea rezultatelor sondajului mecanic se decurge la metodele utilizate în
cazul sondajului simplu nerepetat.
Eroarea de sondaj se calculează:
Σx=(σi/√n)*√1-n/N
Volumul eşantionului:
n=z²*σ0²/(Δx²+ z²*σ0²/N)

IV.Pe lîngă creşterea dimensiunilor eşantionului o cale de mărime a preciziei este

stratificarea. Prin stratificare se subînţelege efectuarea sondajului tipic. Acest tip de sondaj se
foloseşte pe larg în studiul fenomenelor social – economice care sînt împărţite în grupe omogene
după o caracteristică esenţială ce se notează cu N1,N2,…,Nr şi se reprezintă în sondaj prin
volumul subeşantioanelor n1,n2,…,nr. .
Prin stratificare se presupune împărţirea populaţiei în straturi cît mai omogene cu
caracteristici cît mai asemănătoare. După împărţirea colectivităţii în straturi omogene se aleg la
întîmplare cîte un eşantion din fiecare strat.
Sondajul tipic asigură reprezentarea exactă a diferitor straturi ale populaţiei în eşantion.
Dacă gruparea a fost omogenă mediile de grupă ( xi ) au valori apropiate de valorile
individuale din care s-au calculat, abaterile sînt mici şi gradul de variaţie la fel.
Pentru calculul erorilor medii de sondaj se foloseşte media dispersiilor de grupă din
colectivitatea totală (σ²) sau din colectivitatea de selecţie (σi²)
σ0²=Σσi0²/Σni ; σi²=Σσi²/Σni
Media de selecţie se calculează ca medie aritmetică ponderată a mediilor subeşantioanelor.
x¹=Σxi*ni/Σni
Pentru sporirea preciziei se verifică să existe legătură cît mai puternică între criteriul de
stratificare şi variabila studiată.
Făcînd referire la regula de adunare a dispersiilor media dispersiilor parţiale este o
componentă a dispersiei totale σ0²=σi²+δ². De unde rezultă că în cazul selecţiei tipice eroarea
medie de selecţie este mai mică decît în cazul selecţiei întîmplătoare simple.
Se cunosc următoarele tipuri de selecţie tipică:
1. Selecţie tipică simplă. Volumul subeşantioanelor este acelaşi în toate grupele:
ni=n/r
2. Selecţia tipică proporţională ţine cont de structura grupelor din colectivitatea generală.
ni=n*Ni/ΣNi
3. Selecţia tipică optimă; cînd la formarea eşantionului se ia în consideraţie ponderea
grupelor, în colectivitatea generală şi mărimea variaţiei din interiorul grupelor.
ni=n*Ni*σi0/Σni*σi0
În cazul sondajului tipic, indicatorii de selecţie se calculează folosind media dispersiilor
parţiale:
- pentru caracteristica nealternativă:
selecţia repetată:
σx= √σ0²/n≈√σi²/n
selecţia nerepetată:
σx= √(σ0²/n)/(1-n/N)≈√(σi²/n)/(1-N/n)
- pentru caracteristica alternativă:
selecţie repetată,
σw=√p*(1-p)/n≈√w(1-w)/n
selecţie nerepetată,
σw=√(1-n/N)*p*(1-p)/n≈√(1-n/N)w(1-w)/n
 V.Indicatorii statistici calculaţi pe baza informaţiilor culese de la unităţile selectate servesc
la estimarea parametrilor colectivităţii generale cu o anumită precizie şi probabilitate stabilită. Se
folosesc două procedee de extindere a rezultatelor:
1) Procedeul coeficientului de corelaţie – pentru verificarea autenticităţii datelor culese
dintr-o observaţie totală.
2) Procedeul extinderii directe se foloseşte în caracterizarea fenomenelor pentru care nu
dispunem de observaţii din observarea totală. Astfel se estimează nivelul mediu al
colectivităţii generale.
x -Δx < x0 < x-Δx -caracteristica nealternativă;
w -Δw < p < w+Δw
Nivelul total al caracteristicii pentru întreaga colectivitate în cazul caracteristicilor
nealternative şi alternative se calculează astfel:
N*( x -Δx) < Σxi < ( x + Δx)*N
N*( w -Δw) < ΣMi < ( w -Δw)*N
 TEMA13: ANALIZA SERIILOR INTERDEPENDENTE

I. LEGĂTURILE STATISTICE. IMPORTANŢA LOR;

II. TIPURILE DE LEGĂTURI ÎNTRE VARIABILILE STATISTICE;
III. METODE ELIMENTARE DE CARACTERIZARE A LEGĂTURILOR DINTRE
VARIABILE.

I.Fenomenele social-economice în producerea lor sînt influenţate de un şir de factori, care

se împart în principali şi secundari, esenţiali şi neesenţiali, care sînt în strînsă legătură. Prin
aplicarea diferitor procedee statistica studiază manifestarea legăturilor, exprimă cantitativ şi
măsoară intensitatea producerii lor.
Deoarece statistica studiază fenomenele de masă, care se manifestă sub formă de tendinţă,
se obligă interpretarea relaţiilor de cauzalitate tot sub formă de tendinţă. Însă, în practică se
demonstrează că nu toate relaţiile de cauzalitate se manifestă cu aceeaşi intensitate, în acelaşi
sens şi independent. Numărul factorilor este mai mare cu atît, cu cît fenomenul este mai complex
şi mai dificil de identificat şi de măsurat relaţiile de cauzalitate. În afara factorilor identificaţi
mai sus un rol important îl au şi modificările cauzate de factorii cu caracter subiectiv. Se mai
întîlneşte frecvent şi fenomenul de asociere a factorilor, care la rîndul lor nu pot fi exprimaţi
numeric. Anume de aceasta în statistică se studiază conţinutul şi formele relaţiilor de
interdependenţă şi ca rezultat se petrece identificarea, selectarea şi ierarhizarea factorilor de
influenţă.
Nu întotdeauna factorii de influenţă sînt identificaţi şi se cuantifică doar cu ajutorul unor
convenţionalităţi.
Legăturile stabilite între fenomenele şi procesele economice diferă în dependenţă de gradul
de complexitate.
Legăturile cauzale sînt specificate prin aceea că fenomenul-cauză determină fenomenul-
efect şi astfel zicem că avem legătură funcţională. În cazul legăturilor funcţionale unei valori a
caracteristicii cauză îi corespunde o singură valoare a caracteristicii-efect.
Legăturile statistice sînt manifestate ca legături dintre fenomenele şi procesele economice.
În acest caz caracteristica factorială (independentă, exogenă sau cauză) “X” exercită o influenţă
asupra caracteristicii rezultative (dependentă, exogenă sau efect) “Y”. Deci unei valori a lui “X”
îi corespunde o distribuţie de valori a caracteristicii “Y”

II.Deosebim un şir de tipuri de legături între variabile. În funcţie de un şir de criterii:

1.Caracteristicile luate în studiu (ca număr)
- cînd o singură caracteristică factorială determină o caracteristică rezultativă avem
cazul legăturilor simple;
- cînd avem în studiu mai multe caracteristici factoriale care o determină pe cea
rezultativă – legături multiple.
2.după felul de exprimare a caracteristicilor:
- legături exprimate numeric (cantitativ) sau corelaţii statistice;
- legături exprimate prin cuvinte sau asocieri statistice.
3.după direcţia legăturilor:
- legături directe, cînd odată cu creşterea caracteristicii factoriale creşte şi
caracteristica rezultativă;
- legături inverse.
4.după expresia analitică a legăturilor:
- legături lineare, cînd le putem exprima sintetic prin ecuaţia liniei drepte;
- legături nelineare sau curbilinii, cînd se exprimă prin ecuaţia unei curbe (parabolă,
hiperbolă, funcţie exponenţială ş.a.)

III.Studiul şi analiza statistică a legăturilor dintre fenomenele social-economice se face prin

metode elementare şi mai complexe prin care se sistematizează informaţii referitoare la existenţa
şi forma legăturii dintre caracteristicile înregistrate.
 Printre metodele simple de cercetare a legăturilor statistice distingem:
- metoda seriilor paralele interdependente;
- metoda grupărilor;
- metoda tabelului de corelaţie;
- metoda grafică.
Se folosesc aceste metode pentru sistematizarea informaţiilor în scopul aplicării altor
metode de măsurare a corelaţiilor.
Metoda seriilor paralele interdependente constă în aşezarea seriilor în paralel în ordine
crescătoare sau descrescătoare a caracteristicii factoriale. Prin compararea ulterioară se stabileşte
dacă există sau nu legătură între serii şi direcţia lor. Astfel se comparăseriile de distribuţie,
cronologice sau teritoriale. Această metodă se foloseşte numai în cazul numărului mic de unităţi
observate. În cazul numărului mare de unităţi se foloseşte metoda grupărilor.
Metoda grupărilor reprezintă un model capabil să surprindă aspectele esenţiale ale
legăturilor dintre variabilile economice şi sociale. În primul rînd unităţile colectivităţii se
grupează în funcţie de caracteristica factorială, iar pentru caracteristica rezultativă se calculează
indicatorii derivaţi specifici fiecărei grupe. Prin compararea caracteristicii factoriale cu acea a
caracteristicii rezultative se poate aproxima caracterul legăturii, direcţia şi intensitatea ei.
Metoda tabelului de corelaţie. Tabelul de corelaţie este un tabel cu dublă intrare cu formă
specială a unei grupări combinate. Această metodă se foloseşte îndeosebi în cazul unui număr
mare de observaţii.
În capetele coloanelor valorile caracteristicii factoriale se trec în ordine crescătoare, iar
valorile caracteristicii rezultative în ordine descrescătoare în capetele rîndurilor. În rubrici de la
întretăiere se înscriu frecvenţele cu care cele două caracteristici se încadrează în intervale
respective.
În funcţie de modul de repartizare a frecvenţelor în tabelul de corelaţie se poate aprecia
direcţia legăturii şi intensitatea ei. Cînd diagonala unghiului de jos al tabelului legă unghiul drept
de sus, legătura este directă şi invers.
Metoda grafică este o altă cale de a stabili legătura dintre fenomene.
Reprezentarea grafică a legăturilor în cîmpul de corelaţie are aspectul unui nor de puncte.
Această metodă se utilizează pentru alegerea funcţiei analitice care se studiază.
 TEMA 14: REGRESIA ŞI CORELAŢIA STATISTICĂ

I. REGRESIA ŞI CORELAŢIA SIMPLĂ LINIARĂ;

II. REGRESIA ŞI CORELAŢIA SIMPLĂ CURBILINIE;
III. METODE NEPARAMETRICE DE MĂSURARE A INTENSITĂŢII LEGĂTURILOR
DINTRE FENOMENE.

I.Metoda regresiei este o metodă statistică de măsurare a legăturilor dintre variabile. Aceste
legături se cercetează cu ajutorul funcţiilor de regresie. Dacă cunoaştem că Y este variabila
dependentă şi X – ce independentă, putem obţine următoarea ecuaţie:
Y=f(x1,x2…) care defineşte o suprafaţă de regresie. Deoarece fenomenele social-
economice se desfăşoară în mod aleator se înlocuieşte modelul teoretic cu modelul de
dependenţă statistică, Y=f(x1,x2…)+ ε , unde ε este eroarea aleatoare.
Deoarece legătura dintre variabile poate fi exprimată prin mai multe ecuaţii, în final se
alege modelul cel mai adecvat pentru a obţine rezultate cît mai exacte.
Numărul factorilor de influenţă determină:
- regresia unifactorială (simplă);
- regresia multifactorială sau multiplă.
Regresia unifactorială descrie legătura dintre două variabile x şi y considerînd influenţa
altor factori mică şi neglijabilă.
Dacă stabilim legătura dintre x şi y ca liniară, cercetăm următoarea ecuaţie de regresie:
Ÿ=α+β*xi, care se estimează prin următorul model Ÿ=a+b*xi+ε , unde a şi b sînt
coeficienţii sau parametrii de regresie care urmează să fie calculaţi prin metoda celor mai mici
pătrate. Metoda în cauză constă în aceea ca suma pătratelor abaterilor dintre valorile reale şi
punctele corespunzătoare ale dreptei trebuie să fie minimă.
Deci: Σ(yi-Y)²=min , făcînd înlocuiri obţinem Σ(y-a-b*x)²=minim
Dacă derivăm în raport ca a şi b relaţia şi anulăm derivatele parţiale se obţine următorul
sistem de ecuaţii:
Σ(y-a-b*x)=0 sau n*a+b* Σx= Σy
Σx*(y-a-b*x)=0 a* Σx +b* Σx²= Σx*y
Unde n este numărul perechilor (x;y)
Din cele de mai sus obţinem: y =a+b*x sau a=y-b*x
Coeficientul a este valoarea ordonatei la origine şi arată valoarea lui Y cînd X este egal cu
zero. “b” se mai numeşte coeficient de regresie şi arată modificarea variabilei dependente în
cazul modificăriicu o unitate a caracteristicii independente. Tot cu ajutorul acestui coeficient
stabilim tipul legăturii:
Dacă, b>0 – avem corelaţii directe;
b<0 – corelaţie inversă;
b=0 =>că variabilele x şi y sînt independente.
Cu ajutorul coeficienţilor se calculează valoarea ecuaţiei de regresie pentru valorile
caracteristicii X. Valorile calculate se numesc teoretice şi operaţiunea de înlocuire a termenilor
reali Y cu valorile ecuaţiei de regresie se numeşte ajustare.
Relaţia Σyi= Σyi se foloseşte la verificarea exactităţii calculării parametrilor funcţiei de
regresie. Pentru a măsura intensitatea legăturilor dintre fenomene se folosesc metodele
parametrice, dintre care cea mai utilizată este metoda corelaţiei.
Studiind abaterea valorilor faţă de media lor (dxi=xi-x şi dyi=yi-y) obţinem următoarele
semnificaţii: în cadranul I ambele abateri sînt pozitive;
În cadranul II abaterea variabilei x este pozitivă şi y negativă;
În cadranul III ambele abateri sînt negative;
În cadranul IV abaterea variabilei x este negativă şi y – pozitivă.
Prin înmulţirea abaterilor obţinem în cadranul I şi III valori pozitive şi în II,IV – negative.
Situaţia din cadranele I şi III semnifică o legătură de corelaţie directă, pe cînd cadranele II
şi IV – legătură inversă.
 Intensitatea legăturilor de corelaţie se măsoară cu ajutorul următorilor indicatori:
covariaţia, coeficientul de corelaţie şi raportul de corelaţie.
Covariaţia, numită momentul de ordinul întîi se notează - cov(x;y) sau cov şi se
calculează:
Cov(x;y)= Σ(xi-x)*(yi-y )/n
Semnul indicatorului arată direcţia legăturii. Dacă variabilele sînt independente covariaţia
este nulă.
Coeficientul de corelaţie ryx sau r este un indicator care măsoară intensitatea legăturii
liniare.
ryx= Σ(xi-x)*(yi-y )/nσxσy=cov(x,y)/σxσy
r=(n* Σx*y- Σx*Σy)/√[n*Σx²-(Σx)²][n*Σy²-(Σy)²]
r ia valori [-1;+1]; cu cît r este mai aproape de unitate cu atît corelaţia este mai puternică.
0≤r≤0,2 - nu există legătură;
0,2≤r≤0,5 - legătură slabă;
0,5≤r≤0,75 – legătură medie;
0,75≤r≤0,95 – legătură puternică;
0,95≤r≤1 - legătură deterministă.

II.În cazul în care f(x) nu este liniară se consideră că regresia este curbilinie.
Modelul exponenţial; Y= α*β^xi
Parametrii se estimează folosind modelul: Y= a*b^xi+ε care poate fi linearizat prin
logaritmare: lgY=lga+lgb; facem înlocuiri: y'=lgY; a'=lga; b'=lgb şi obţinem y'=a'+b'*x
De unde obţinem următorul sistem de ecuaţii.
n*a'+b'* Σ x= Σ y'
a'* Σ x+b'* Σ x²= Σ x*y'
Parametrii a şi b se obţin prin antilogaritmare. Modelul în cauză se utilizează cînd variabila
independentă creşte în progresie geometrică.
Sînt cazuri cînd curbele nu pot fi linearizate:
1.Modelul hiperbolic. Presupunem că legătura dintre variabile este descrisă de următoarea
hiperbolă, y= α*β/xi sau y=( α+β)/xi
funcţia de estimare devine Y=a+b*1/x+ε şi parametrii îi obţinem prin rezolvarea sistemului
de ecuaţii normale:
n*a+b* Σ 1/x= Σ y
a* Σ 1/x+b* Σ 1/x²= Σ (1/x)*y
Modelul parabolic: Y= α+β*xi+δ*x² sau empiric Y=a+b*x+c*x²+ε
Parametrii ecuaţiei de regresie se calculează prin metoda celor mai mici pătrate:
Σ(y-a-b*x-c*x²)=min
n*a+b* Σ x+c* Σ x²= Σ y
a* Σ x+b* Σx²+c* Σx³= Σ x*y
a* Σ x²+b* Σx³+c* Σx²*²= Σ x²*y
Se mai estimează şi parametrii modelului logaritmic,
Y= α+β*lgxi
Un indicator al corelaţiei care măsoară intensitatea legăturilor curbilinii este raportul de
corelaţie,
η=√Σ(Y- y)²/Σ(y-y)² sau η=√(1-Σ(y-Y)²/ Σ(y-y)²)
Raportul de corelaţie ia valori de la 0 la 1. Dacă valoarea se apropie de 1 legătura este mai
puternică. În cazul corelaţiei liniare r = η

III.Metodele neparametrice se folosesc în cazurile cînd distribuţiile caracteristicilor

corelate nu sînt de tip normal sau cînd caracteristicile nu se exprimă numeric. Coeficientul de
asociere se foloseşte cînd unităţile sînt separate în două grupe sau sînt de forma caracteristicii
alternative. Pentru determinarea acestuia se întocmeşte un tabel de asociere. În capetele
răndurilor şi coloanelor se înscriu cele două variante ale caracteristicilor asociate iar în rubrici se
trec frecvenţele respective.
Valoarea Valoarea caracteristicii y Total
caracteristicii x Y1 Y2
X1 a b a+b
X2 c d c+d
Total a+c b+d N
Produsul a*d arată gradul de realizare a legăturii între caracteristicile x şi y, iar produsul
b*c arată lipsa legîturii. Numeric coeficientul de asociere se determină după formula lui Yulle:
Q=(a*d-b*c)/(a*d+b*c) Q ia valori de la –1 la +1
Coeficientul de corelaţie a rangurilor se calculează înlocuind valorile individuale ale
variabilelor cu numărul lor de ordine, denumit rang. Acest coeficient se foloseşte la:
- analiza legăturilor între caracteristici calitative;
- analiza legăturii între două caracteristici cantitative;
- analiza legăturii între o caracteristică calitativă şi una cantitativă.
Coefocientul lui Spearman se determină cu ajutorul relaţiei: rs=1-6*Σd²/n*(n²-1)
d – diferenţa de rang între variabilele corelate pentru aceleaşi unităţi de observare;
n – perechile de valori corelate.
Dacă di=x-y=0 – există concordanţă deplină.
Coeficientul lui Kendall,
rk=2*S/n*(n-1)
unde S – suma algebrică între numărul de ranguri superioare fiecărui rang (P) şi numărul
de ranguri inferioare fiecărui rang Q calculate numai pentru caracteristica rezultativă
condiţionată de caracteristica factorială.
 TEMA15: SERII CRONOLOGICE

I. DEFINIŢII. NOŢIUNI GENERALE. REPREZENTAREA GRAFICĂ;

II. SISTEMUL DE INDICATORI AI SERIILOR CRONOLOGICE;
III. METODE DE MODELARE A SERIILOR CRONOLOGICE.

I.Seria cronologică, denumită şi serie dinamică, de timp descrie evoluţia în timp a unui
fenomen, desfăşurarea unui proces economic sau social. Ea este constituită dintr-un şir de valori,
ordonate în timp, ale unui fenomen economic sau social. La descrierea fenomenelor stocurile se
referă la un moment dat, iar fluxurile – la perioade de timp.
De obicei, pentru a face mai simplă prelucrarea datelor se utilizează la alcătuirea seriilor
intervale egale.
Seria cronologică alcătuită din mărimi de flux, se numeşte serie de intervale, iar cea din
mărimi de stoc – serie de momente. În modelarea matematică seriile de momente se numesc
integrale, iar cele de intervale – diferenţiale.
Dacă notăm seriile cronologice cu y1, y2, …, yn iar intervalele de timp t=1,2,3,…,n, se
spune că valoarea seriei în momentul t este yt. Deci definim seria cronologică:
t1, t2…tn
y1, y2…yn

Caracteristica y poate fi discretă sau continuă.

Printre obiectivele analizei statistice pe baza seriilor cronologice menţionăm:
Caracterizarea evoluţiei fenomenului cercetat;
Desprinderea elementelor sistematice;
Elaborarea de prognoze.
Seriile cronologice se clasifică:
A)în raport de momente sau perioade:
- de intervale sau continue;
- de momente.
B)după modalitatea de exprimare a termenilor seriei:
- serii formate din nivele absolute;
- serii formate din indicatori derivaţi.
Componentele seriei cronologice se clasifică în sistematice şi aleatoare.
Componentele sistematice au caracter periodic şi component.
Componenta cu caracter permanent se cunoaşte sub denumirea de trend.
Componentele cu caracter periodic provoacă devieri de la linia de tendinţă. Aceste
componente sînt:
- sezonalitatea – manifestată sub formă de oscilaţii la intervale mai mici de un an.
- ciclicitatea – intervale mai mari de un an.
Componenta aleatoare se manifestă ca abatere întîmplătoare.
Astfel seriile se compun din fluctuaţii de lungă durată; de scurtă durată şi întîmplătoare.
Seriile cronologice pot fi redate prin următorul model:
yt=Yt+St+εt
Yt – trendul; St – sezonalitatea; εt – perturbaţia sau variabila reziduală.
Grafic seriile cronologice se reprezintă cu ajutorul cronogramei sau histogramei.
yt

t
pentru a interpreta seria cronologic statistic se parcurg două etape:
- calculul indicatorilor;
- ajustarea seriei sau identificarea modelului cel mai adecvat după care evoluiază în
timp fenomenul prezentat.
 II.Nivelul în raport cu care se apreciază evoluţia în timp ar trebui să se refere la unele
aspecte ca:
- să fie aferent unei unităţi de timp caracteristică unui început sau sfîrşit de etapă.
- să se compare nivelele din perioade asemănătoare.
Indicatorii seriilor cronologice pot fi determinaţi prin folosirea bazei fixe sau a bazei în lanţ
şi se exprimă în mărimi absolute sau relative.
Printre indicatorii exprimaţi în mărimi absolute deosebim indicatori ai modificărilor
absolute, care redau starea fenomenului într-o anumită perioadă sau modificările survenite în
decursul timpului.
- indicatorii de nivel exprimă mărimea înregistrată de fenomenul analizat în unitatea
de timp t şi se notează yt;
- indicatorii modificărilor absolute redau modificările în timp a nivelului
caracteristicii. Aceşti indicatori se calculează ca: modificări cu bază fixă sau
decalaje în timp faţă de nivelul anumitei perioade considerată bază de referinţă.
Δt/1=yt-y1, t=1,n
Modificări cu bază în lanţ ca decalaje faţă de perioada precedentă.
Δt/t-1=yt-yt-1, t=2,n
între aceşti indicatori există anumite relaţii.
ΣΔt/t-1=Δt/1 , t=2,n
Δt/1-ΣΔt-1/1= ΣΔt/t-1
Indicatorii exprimaţi în mărimi relative redau proporţia nivelului sau a decalajului dintr-
o perioadă faţă de nivelul luat ca bază de referinţă. Aceşti indicatori se mai numesc mărimi
relative de dinamică sau indici.
Deosebim indici:
- cu bază fixă, It/1=100*yt/y1, t=1,n.
- cu bază în lanţ, It/t-1=100*yt/yt-1, t=2,n.
între aceşti indicatori există următoarele relaţii:
Π It/t-1= It/1; It/1/ It-1/1= It/t-1
Ritmul dinamicii exprimă sporul sau scăderea realizată într-o anumită perioadă faţă de
nivelul considerat bază de raportare. Astfel se calculează:
- ritmul dinamicii cu bază fixă
Rt/1=100*(yt-y1)/y1, t=2,n
Sau Rt/1= 100*Δt/1/y1
Arată cu cît la sută a crescut nivelul variabilei analizate. Aceasta se mai scrie şi ca:
Rt/1= (yt/y1)-1 sau Rt/1= It/1-1
- ritmul dinamicii cu bază în lanţ.
Rt/t-1=100*(yt-yt-1)/yt-1,
Rt/t-1= 100*Δt/t-1/yt-1,
Rt/t-1= It/t-1-1
Valoarea absolută a unui procent din ritmul de dinamică.
- cu bază fixă, At/1= Δt/1/ Rt/1=y1/100
- cu bază în lanţ, At/t-1=yt-1/100
Indicatorii medii redau fie nivelul central al caracteristicii, fie modificarea medie
înregistrată de fenomenul analizat. Nivelul mediu pentru o serie a indicatorilor de nivel se
determină ca:
- nivel mediu al variabilei, determinat ca medie aritmetică
y=Σyt/n, - pentru seriile de intervale
- media cronologică se calculează în cazul seriilor de momente. Distingem două
cazuri:
1. cînd datele sînt situate la intervale de timp egale se utilizează media aritmetică
simplă,
ycr=(y1/2+y2+…+yn-1+yn/2)/n-1
2. cînd datele sînt situate la intervale de timp inegale se utilizează media ponderată,
ycr=(y1*t1/2+y2*(t1+t2)/2+…+yn(tn-1)/2)/(t1/2+(t1+t2)/2+…+(tn-1)/2)
 - dacă seria cronologică are tendinţă liniară medie aritmetică a termenilor extremi
y=(y1+yn)/2
- dacă seria are tendinţă expunenţială,
y=(yn-y1)/(lnyn-lny1),
- modificarea medie absolută,
Δ=Δt/t-1/n-1= Δt/1/n-1,
- indicele mediu,
I=√ Π It/t-1 =√ It/1,
- ritmul mediu,
R=I-100

III.Determinarea trendului presupune calcularea elementului stabil în evoluţia fenomenului

sau nivelul care s-ar fi influienţat factori oscilatorii şi accedentali. A ajusta o serie cronologică
înseamnă a înlocui termenii săi yt obţinuţi prin calcul:
σy²= σy/x²+ σy/t²;
σy²=Σ(yt-y)²/n,
- dispersia termenilor seriei de la valorile ajustate,
σy/x²=Σ(yt-Yt)²/n,
- dispersia valorilor ajustate de la valoarea medie,
σy/t²=Σ(Yt-y)²/n.
Pentru determinarea trendului în teoria şi practica statistică se folosesc următoarele
metode:
1. Metoda semimediilor. Se foloseşte la aproximarea tendinţei. Seria se împarte în două
părţi egale şi se calculează media pentru fiecare parte, apoi cele două medii se
reprezintă grafic. Astfel se apreciază sensul ptrecum şi pante tendinţei.
2. Modificarea medie se utilizează cînd datele prezintă o progresie aritmetică,
Yt=y1+(t-1)* Δ, t=1,n, Δ=(yn-y1)/(n-1)
3. Indicele mediu de modificare relativă,
Yt=y1* I^(t-1), t=1,n.
4. Ajustarea pe baza mediilor mobile. Se foloseşte cînd variaţia termenilor unei serii
prezintă regularitate ciclică. Astfel se înlătură ciclicitatea.
Exemplu: seria yi y1 y2 y3 y4 y5
Datelor
Media yi y1 y2 y3
Mobilă
Iniţială
Media yi y1 y2
Mobilă
Definitivă
y1=(y1+y2+y3)/3
Notă: Dacă ciclul este de 5 ani se calculează medii din cîte 5 termeni.
5. ajustarea pe baza metodei grafice;
6. metode analitice. Se folosesc pentru estimarea mai corectă a tendinţei generale. Se
procedează ca şi în cazul metodei regresiei,
y=f(t)
Tipul funcţiei se alege pe baza următoarelor criterii:
a) reprezentarea grafică. – pe baza cronogramei.
- cînd graficul are tendinţă de creştere sau descreştere absolut constantă este vorba
despre dependenţă lineară, Yt=a+b*t,
- cînd graficul se modifică relativ constant apropiat de valoarea indicilor cu bază în
lanţ. Funcţia exponenţială, Yt=a*b^t,
- cînd avem grafic o curbă cu maxim sau minim atunci avem o parabolă de gradul
doi, Yt=a+b*t+c*t²,
b) Criteriul diferenţelor. Conform acestui criteriu se calculează modificări absolute de
ordinul i pînă cînd aceste modificări vor fi relativ constante.
Astfel funcţia reţinută va fi un polinom de gradul i:
- seria are tendinţă lineară, cînd Δt/t-1=constant;
- seria are tendinţa unei parabole de gradul doi, Δt/t-1=constant;
- seria are tendinţă ce poate fi modelată printr-un polinom de gradul m, cînd Δt/t-
1=constant;
- seri are tendinţă exponenţială, dacă It/t-1 = constant.
c) Criteriul diferenţei minime dintre valorile ajustate (Yt) şi valorile observate (yt).
Funcţia cea mai adecvată este considerată aceea pentru care a fost obţinută cea mai
mică abatere medie: Σ(yt-Yt)²=minim.
Aceasta este o metodă apropiată de metoda regresiei unde variabila factorială sau
independentă este timpul. În cazul funcţiei lineare. Această condiţie devine, Σ(y-a-b*t)²
De unde n*a+b*Σt=Σy
a*Σt+b*Σt²=Σt*y
pentru a simplifica calculele ar trebui ca Σt=0,
sistemul de ecuaţii devine n*a=Σy
b*Σt²=Σt*y
 TEMA 16: ANALIZA SERIILOR CRONOLOGICE

I. ANALIZA STATISTICĂ A SEZONALITĂŢII SERIILOR CRONOLOGICE;

II. ANALIZA COMPONENTEI REZIDUALE;
III. INTERPOLAREA ŞI EXTRAPOLAREA PE BAZA DATELOR SERIEI
CRONOLOGICE.

I.Pentru a determina sezonalitatea putem utiliza mai multe metode, printre care:
a)Metoda mediilor aritmetice necesită următoarele trepte:
1.Calculul mediilor parţiale (pentru aceleaşi perioade asemănătoare);
2.Calculul mediei generale;
3.Raportul mediilor parţiale la media anuală.
Astfel se obţine coeficientul de sezonalitate.
Exemplu:
trimestrul Anii Medii trimestr. Coeficientul de
1 2 3 yi sezonalitate
I y11 y21 y31 y1 y1/y0
II y12 y22 y32 y2 y2/y0
III y13 y23 y33 y3 y3/y0
IV y14 y24 y34 y4 y4/y0
TOTAL y0 400
b)metoda mediilor mobile spre deosebire de metoda mediilor aritmetice ţine cont de
tendinţa obiectivă de dezvoltare a fenomenului (dezvoltarea în timp) folosind ajustarea
termenilor pe baza mediilor mobile sau a ecuaţiilor de regresie.
Folosind mediile mobile ar trebui să ţinem cont de periodicitate. Se calculează mediile
mobile definitive sau centrate ca semisumă a mediilor mobile provizorii. Pe baza mediilor
mobile definitive se ajustează seria empirică. Sezonalitatea se determină prin raportul termenilor
reali la cei ajustaţi.
Exemplu:
Anii Trimestrul yi Medii mobile
definitive yi yi/ yi
1. I y1
II y2
III y3 y1 y3/y1
IV y4 y2 y4/y2
2. I y5 y3 y5/y3
II y6 y4 y6/y4

Datele din ultima coloană se foloseşte la calculul sezonalităţii întocmind următorul tabel.
Trimestrul Anii Medii trimestriale Indici de sezonalitate
1 2 3
I … … y1 y1/ y0
II … … y2 y2/ y0
III y3/y1 … y3 y3/y0
IV y4/y2 … y4 y4/ y0
TOTAL
Există şi dezavantaje ale metodei. Ea nu ţine cont de forma generală de dezvoltare a
fenomenului.
c)Metode analitice, folosite pentru înlăturarea neajunsurilor celorlalte metode.
Exemplu:
yt Variaţia de t*yt t² Yt=a+b*t yt/Yt
timp. t
y1 -3 9
y2 -2 4
y3 -1 1
y4 0 0
y5 1 1
y6 2 4
y7 3 9
Σyt Σt=0 Σt*yt Σt² ΣYt

a= Σyi/n; b=Σt*yt/Σt²
Pentru a determina indicii de sezonalitate se folosesc datele din ultima coloană a tabelului
ca în cazul mediilor mobile.
trimestrul Anii Medii trimestr. Coeficientul de
1 2 3 yi sezonalitate
I y11 y21 y31 y1 y1/y0
II y12 y22 y32 y2 y2/y0
III y13 y23 y33 y3 y3/y0
IV y14 y24 y34 y4 y4/y0
TOTAL y0 400%

În analiza sezonalităţii pot fi utilizate şi alte metode.

II.Abaterile valorilor de la tendinţa generală a fenomenului economic sau social sînt

influenţate de un şir de factori aleatori sau întîmplători. Componenta aleatoare poate fi
determinată ca diferenţaă dintre valorile reale şi valorile ajustate ale seriei: εt=yt-Yt
Această variaţie este datorată acţiunii cauzelor întîmplătoare care în dependenţă de
mărimea diferenţalor determină corectitudinea trendului ales.

III.În practică există un şir de situaţii cînd nu dispunem de unele date fie ale perioadelor
trecute fie viitoare. Pentru a calcula aceste valori avem nevoie de a folosi diferite metode
statistice ca: interpolarea şi extrapolarea.
Interpolarea se foloseşte la calculul unor date ce lipsesc şi sînt componente ale seriei
analizate.
Extrapolarea se foloseşte pentru a calcula evoluţia fenomenului în viitor dispunînd de
datele seriei cronologice pînă la momentul analizei.
Metodele de calcul care pot fi folosite la interpolare sau la calcularea valorilor absente ale
unei serii sînt:
1.Metoda modificării medii absolute – folosită cînd fenomenul se modifică constant cu
aceeaşi cantitate,
yr=y1+(r-1)*Δ, r=2,n
unde yr – valoarea termenului pentru care s-a făcut interpolarea.
2.Metoda indicelui mediu de modificare relativă – cînd seria cronologică se dezvoltă în
progresie geometrică,
yr=y1+I^(r-1), r=2,n
Pentru extrapolare folosim aceleaşi metode ca şi în cazul interpolării şi metodei analitice:
- folosind modificarea medie se utilizează următoarea relaţie: Y't=y1+t'i* Δ;
- în cazul folosirii indicelui mediu de modificare relativă obţinem relaţia, Y't=y1*I^t'i.
Ultimele metode se numesc mecanice.
 TEMA 17. METODA INDICILOR

I.PRINCIPII TEORETICE ŞI METODOLOGICE DE ELABORARE ŞI UTILIZARE A

INDICILOR;
II.INDICII AGREGAŢI. SISTEME DE PONDERARE FOLOSITE LA CONSTRUIREA
INDICILOR DE GRUP;
III.INDICII DE GRUP CALCULAŢI CA MEDIE A INDICILOR INDIVIDUALI;
IV.INDICII CALCULAŢI CA RAPORT A DOUĂ MEDII;
V.DESCOMPUNEREA FACTORIALĂ A VARIAŢIEI UNUI FENOMEN COMPLEX
FOLOSIND METODA INDICILOR.

I.Metoda indicilor este una dintre metodele de analiză factorială cu ajutorul căreea se
măsoară variaţia în timp şi spaţiu a unui fenomen complex. Se calculează indicii ca raport. În
cazul metodei indicilor variaţia fenomenului complex se descompune pe factori de influenţă,
care se grupează în două categorii după natura lor.
Astfel distingem:
- Factori cantitativi sau extensivi, care pot apărea ca frecvenţe ale variabilelor şi se
notează „fi”;
- Factori calitativi sau intensivi, sub formă de caracteristici ale unităţilor cercetate „xi”
Separarea factorilor se face reieşind din faptul că valorile individuale ale factorilor pot fi
însumabile şi neînsumabile din punct de vedere economic.
Elementul care rămîne constant la numitor şi numărător se numeşte pondere.
Indicii statistici sînt rezultatul raportării dintre nivelurile atinse de un fenomen în două
unităţi diferite de timp sau de spaţiu. Dacă se compară fenomenele în timp, indicii se numesc de
dinamică. Compararea aceluiaşi fenomen dintr-o perioadă în unităţi teritoriale diferite rezultă
obţinerea indicilor teritoriali sau de spaţiu.
Mărimile relative mai poartă denumirea de indici individuali şi se notează cu „i”.
Indicii de grup se notează cu „I” şi nu prezintă o medie a indicilor individuali, dar o medie
a lor.
Utilizînd indicii se foloseşte de obicei un sistem de indici (Ex. Indicii valorii, volumului
fizic şi ai preţurilor).
Pentru folosirea indicilor ar trebui să analizăm:
- separarea factorilor în cantitativi şi calitativi;
- dacă valorile factorilor sînt însumabile direct;
- ce bază de comparaţie de folosit;
- sistemul de ponderare;
- relaţiile de calcul reieşind din datele disponibile.
Indicii se împart în:
- indici agregaţi;
- medie a indicilor individuali;
- raport a două medii.

II.În rezultatul comparării în timp sau spaţiu a valorilor agregate la nivelul unui ansamblu
se obţin indici agregaţi. Se utilizează simplu metoda indicilor cînd valorile individuale sînt
însumabile direct. Dacă însă valorile nu sînt însumabile, se agregă prin intermediul unui alt
element, care poartă denumirea de pondere.
De obicei sînt cercetate mai multe sisteme de ponderare în funcţie de conţinutul
indicatorului comparat. Pentru exemplificare se va folosi sistemul de indici pentru o variabilă
complexă „yi” dependentă de un factor calitativ „xi” şi un factor cantitativ „fi”. Deci yi=xi*fi
Indicii individuali se înregistrează ca indici simpli pentru fiecare variabilă:
i1/0(y)=y1/y0
i1/0(f)=f1/f0
i1/0(x)=x1/x0
In cazul variabilei complexe yi=xi*fi indicele de grup este
 I1/0(y)=Σyi1/Σyi0=Σxi1*Σfi1/Σxi0*Σfi0=Σx1*f1/Σx0*f0
Indicii factoriali derivaţi ar trebui să reflecte variaţia unui factor, pe cînd celălalt se
apreciază constant
I1/0(y(f))= Σx*f1/Σx*f0 şi I1/0(y(x))= Σx1*f/Σx0*f
Ponderile sînt alese în dependenţă de situaţie.
Ponderile propuse de Laspeyres (perioada de bază)
- factorul cantitativ
I1/0(y(f))= Σx0*f1/Σx0*f0
- factorul calitativ
I1/0(y(x))= Σx1*f0/Σx0*f0
Ponderile propuse de Paasche (din perioada curentă)
- factorul cantitativ
I1/0(y(f))= Σx1*f1/Σx1*f0
- factorul calitativ
I1/0(y(x))= Σx1*f1/Σx0*f1
Indicele Fischer
- pentru variabila calitativă
I1/0(y(x))=√ (Σx1*f0/Σx0*f0)*( Σx1*f1/Σx1*f0)
- indicele factorului cantitativ
I1/0(y(x))=√ (Σx0*f1/Σx0*f0)*( Σx1*f1/Σx1*f0)
În cazul preţurilor se foloseşte indicele Laspezres.
Modificarea relativă şi absolută pe fiecare produs în parte se calculează pe baza indicilor
individuali şi a modificîrilor absolute.
Indicii individuali sînt: i1/0(q)=q1/q0; i1/0(p)=p1/p0; i1/0(v)=q1*p1/q0*p0
Modificările absolute: ∆q=q1-q0; ∆p=p1-p0; ∆v=q1*p1-q0*p0

III.Din cauza dificultăţilor cauzate de evidenţa contabilă indicii agregaţi se mai calculează
ca mărimi medii.
Indicele de grup al volumului fizic se calculează ca medie aritmetică ponderată a indicilor
individuali:
i1/0(q)=q1/q0 => q1=i1/0(q)*q0
I1/0(q)= Σq1*p0/Σq0*p0=Σi(q)*q0*p0/Σq0*p0
Deci, indicele volumului fizic se calculează ca medie aritmetică.
Indicele preţurilor calculat pe baza indicilor individuali ai preţurilor şi valorii din perioada
de bază se calculează ca medie armonică ponderată
i1/0(p)=p1/p0 => p0=p1/i1/0(q)=(1/i1/0(q))*p1
I1/0(p)= Σq1*p1/Σq1*p0=Σq1*p1/Σ(1/ i1/0(q)*q1*p1)
În general, indicele de grup al variabilei cantitative se calculează ca medie aritmetică a
indicilor individuali, iar indicele de grup al variabilei calitative se calculează ca medie armonică
a indicilor individuali. Astfel se calculează şi indicele salariului mediu, productivităţii muncii ş.a.

IV.Deseori avem nevoie de calculul unor indici ai variabilelor calitative care au caracter de
medii.
Sintetizarea valorilor asemenea caracteristici la nivel de grupă sau de colectivitate se
realizează prin intermediul mediei, iar indicele de grup se calculează ca raport a două medii. Aşa
variabile calitative sînt: productivitatea muncii, salariul mediu ş.a.
Relaţia generală de calcul a indicilor de grup este:
Isv(x)=x1/x0=(Σx1*f1/Σf1)/( Σx0*f0/Σf0)
Variabila cantitativă în cazul cercetat se apreciază ca modificare a ponderii:
fi/Σfi=f*i
Se mai numeşte acest indice cu structură variabilă, care mai poate fi scris:
Isv(x)=x1/x0= Σx1*f*1/ Σx0*f*0
Indicele cu structură fixă se calculează ca variaţie a valorilor individuale xi, pe cînd
structura rămîne constantă. După Paasche indicele este:
 Isf(p)x(x)= (Σx1*f1/Σf1)/( Σx0*f1/Σf1)
Poate fi calculat şi în felul următor:
I1/0y(x)=Σx1*f1/Σx0*f1= Σx1*f1/Σ(1/ ix*x1*f1)
Dacă folosim ca pondere perioada de bază calculăm indicii de tip Laspeyres
Isf(l)x(x)= (Σx1*f0/Σf0)/( Σx0*f0/Σf0) sau I1/0y(x)=Σx1*f0/Σx0*f0= Σi(f)*x0*f0/Σx0*f0
Indicele variaţiei structurii sau a modificării structurale se calculează în practică sub formă
de indice de tip Laspeyres:
Ivs(l)x(f)= (Σx0*f1/Σf1)/( Σx0*f0/Σf0) sau Ivs(l)x(f*)= Σx0*f*1/Σx0*f*0
Relaţia dintre cei trei indici este:
Isv(x)= Isf(p)x(x)*Ivf(l)x(f)
Modificările absolute sub influenţa factorilor se calculează ca diferenţă dintre numărătorul
şi numitorul indicelui factorial corespunzător:
∆x(x)= Σx1*f1/Σf1- Σx0*f1/Σf1= Σx1*f*1- Σx0*f*1
∆x(f)= Σx0*f1/Σf1- Σx0*f0/Σf0= Σx*f*1- Σx0*f*0
∆x(x,f)= ∆x(x)+ ∆x(f)

V.Printre funcţiile metodei indicilor este şi explicarea variaţiei în timp şi în spaţiu a

fenomenelor pe factori, care îi generează. Descompunerea indicelui general în produsul indicilor
factoriali se numeşte descompunerea geometrică.
Separarea modificării absolute totale în suma modificărilor absolute se numeşte
descompunere analitică.
În statistică frecvent se folosesc şi metoda substituirii în lanţ, metoda influenţelor izolate a
factorilor.
Metoda substituirii în lanţ, indiferent de variantele de ponderare, indicele general este egal
cu produsul indicilor factoriali. Dacă yi=xi*fi I1/0(y)=I1/0y(x)*I1/0y(f) şi ∆y(x,f)= ∆y(x)+
∆y(f)
Există două variante în funcţie de succesiunea substituirii factorilor. Indiferent de varianta
aplicată, substituirea în lanţ presupune aplicarea următoarelor reguli:
- Indicele influenţei primului factor (ca regulă, cel cantitativ) se construieşte folosind
drept pondere cealaltă sau celelalte variabile la nivelul perioadei de bază.
- Factorul substituit rămîne drept pondere pentru următorii indici. Factorii calitativi se
ordonează în funcţie de relaţiile dintre ei.
Conform primei variante, se modifică mai întîi factorul cantitativ.
a) y0=x0*f0 → y′=x0*f1; b) y′ →y1=x1*f1
I1/0y(f)=Σx0*f1/Σx0*f0; ∆y(f)= Σx0*f1- Σx0*f0= Σx0*∆f
I1/0y(x)=Σx1*f1/Σx0*f1; ∆y(x)= Σx1*f1- Σx0*f1= Σf1*∆x
Conform variantei a doua se modifică în primul rînd factorul calitativ.
a) y0=x0*f0 → y′=x1*f0; b) y′ →y1=x1*f1
I1/0y(x)=Σx1*f0/Σx0*f0; ∆y(x)= Σx1*f0- Σx0*f0= Σf0*∆x
I1/0y(f)=Σx1*f1/Σx1*f0; ∆y(f)= Σx1*f1- Σx1*f0= Σx1*∆f
Influenţa factorilor se calculează pe baza formulelor:
Prima variantă:
- modificarea fenomenului complex „y”
(Iy(x,f)-1)*100=Ry(x,f)
- modificarea pe seama factorului calitativ „f”
(Iy(f)-1)*100=Ry(f)
- modificarea pe seama factorului calitativ „x”
(Iy(x)-1)*Iy(f)*100=Ry(x)Iy(f)
varianta a doua:
- modificarea fenomenului complex „y”
(Iy(x,f)-1)*100=Ry(x,f)
- modificarea pe seama factorului calitativ „f”
(Iy(f)-1)*Iy(x)*100=Ry(f)*Iy(x)
- modificarea pe seama factorului calitativ „x”
 (Iy(x)-1)**100=Ry(x)
TEMA 18. INIŢIERE ÎN STUDIUL STATISTICII ECONOMICE

I.DEFINIREA OBIECTULUI DE STUDIU AL STATISTICII ECONOMICE;

II.CLASIFICAREA STATISTICĂ;
III.SISTEMUL DE INDICATORI STUDIAŢI DE STATISTICA ECONOMICĂ.

I.Prin lărgirea cîmpului de cuprindere pe plan teoretic şi practic statistica a evoluat, în

principal, în secolul XX, odată cu creşterea vertiginoasă a necesităţii de cunoaştere a societăţii.
În acest context nu este negată dezvoltarea statisticii din cele mai vechi timpuri, ca instrument
esenţial al cunoaşterii activităţilor sociale prin folosirea metodelor sale: observarea, prelucrarea
şi analiza. Cu ajutorul acestor metode se efectuează cunoaşterea în timp a activităţilor aferente
societăţii. Statistica, în general, are ca obiectiv studierea fenomenelor şi proceselor ce se produc
în masă prin măsurare, sistematizare şi agregare obţinînd un şir de indicatori caracterizanţi.
Ca şi alte discipline ştiinţifice statistica poate fi separată pe domenii în funcţie de direcţiile
de cercetare. Statistica economică are drept obiect studierea economiei naţionale. Astfel,
metodele statistice reprezintă un mijloc de măsurare, ordonare, sistematizare şi agregare a
fenomenelor social-economice. În urma acestor măsuri se calculează indicatorii economici ce
caracterizează potenţialul şi rezultatele activităţii economice. Aceşti indicatori exprimă în
mărime valorică dimensiunea, structura şi dinamica principalelor variabile ce caracterizează
activitatea economică şi stau la baza analizelor economice şi a cunoaşterii activităţii economice.
Şirul indicatorilor analizaţi de statistica economică formează un sistem de indicatori care
fac posibilă analiza aspectelor multiple ale dezvoltării economice.
Statistica economică caracterizează nivelul dezvoltării economice, potenţialul economic,
rezultatele valorificării acestuia şi eficienţa valorificării lui.
Pentru a obţine sistemul de indicatori de caracterizare a dezvoltării economice este
necesară o bazare pe calcule motivate ştiinţific. În scopul obţinerii indicatorilor veridici este
necesară contarea pe dare primare veridice, care ar conduce la calcularea indicatorilor reali, ce
permit reflectarea corectă a dezvoltării economiei şi obţinerea unor concluzii corecte. Totodată,
sistemul indicatorilor elaborat de statistica economică sau macroeconomică este folosit drept
instrument al teoriei economice.

II.Deoarece economia în ansamblu are un caracter complex şi variat, pentru o cercetare

statistică este nevoie de clasificare activităţilor social-economice pe genuri de activităţi
omogene. Aceste clasificări sînt compuse din sistemul de clasificări şi nomenclatoare statistice
ca: clasificarea activităţilor social-economice; clasificarea produselor şi serviciilor; clasificarea
profesiilor şi ocupaţiilor; clasificarea fondurilor fixe ş.a. Cele mai importante clasificări au
caracter internaţional, ce presupune aplicarea concepţiei şi metodologiei unice de către ţările care
le aplică. Astfel putem distinge clasificarea activităţilor socio-economice, care sînt separate în
următoarele grupe de activităţi: categorii, diviziuni, grupe şi clase în funcţie de gradul de
omogenitate. Deci clasele sînt cele mai omogene genuri de activităţi, iar categoriile au gradul cel
mai scăzut de omogenitate.
La baza clasificării activităţilor socio-economice stă diviziunea socială a muncii. Separarea
activităţilor pe categorii se bazează pe rezultatele obţinute. Ca exemplu, categoria „Agricultură,
vînătoare şi pescuit” cuprinde activitatea prin care se obţin unele resurse primare de natură
vegetală şi animală. Prin divizarea acesteia obţinem genuri de activitate mai omogene, numite
diviziuni, ca: agricultură şi activităţi, silvicultură şi activităţi, vînătoare şi pescuit. Prin
omogenizare putem obţine grupe şi clase de activităţi.
Categoria „Industrie extractivă” reuneşte activităţile care au ca rezultat obţinere unor
resurse minerale, prin separarea cărora obţinem diviziuni conform produselor extrase. Ca urmare
putem obţine grupele şi clasele.
Mai putem distinge categoriile „Industrie prelucrătoare” şi „Serviciile”.
Ca urmare a divizării complete se obţine o clasificare tip care trebuieşte oficializată şi
folosită obligatoriu în lucrările statistice şi de evidenţă. Prin clasificarea după criterii ştiinţifice
este posibilă evidenţierea cît mai reală a structurii economice, a modificărilor intervenite, a
legăturilor din economie, a eficienţei şi studiul relaţiilor dintre indicatorii calculaţi.
Pentru cuprinderea activităţilor pe diferite genuri se iau în considerare unităţile
organizatorice în care se desfăşoară activitatea. În acest scop se alcătuieşte lista unităţilor sau
registrul agenţilor economici. Pentru fiecare unitate din registru se alege activitatea principală
conform valorii producţiei realizate sau a numărului de angajaţi ocupaţi în diverse domenii de
activitate. Deoarece unităţile economice nu au o activitate foarte omogenă, deci pe lîngă
activitate de bază mai au activităţi auxiliare, la activitatea de profil se include numai activitatea
de bază, pe cînd activităţile auxiliare se includ la genurile corespunzătoare. Pentru a obţine
indicatori cît mai relevanţi şi mai reali este necesar ca datele primare furnizate de agenţii
economici să fie structuraţi corespunzător şi detaliat.
Cu cît datele sînt mai detaliate, cu atît gradul de omogenitate este mai înalt. Pentru a
aprecia omogenitatea grupului de activităţi se calculează aşa indicatori ca: coeficientul de
specializare şi cel de cuprindere a activităţilor.
Coeficientul de specializare reflectă omogenitatea grupului de activităţi prin exprimarea
ponderii produselor specifice acestui grup în volumul total al produselor.
Coeficientul de cuprindere exprimă ponderea producţiei de bunuri specifice grupei date în
volumul total al producţiei de aceste bunuri pe ansamblul economiei naţionale.

III.Sistemul agregatelor folosite în calcule şi analize de către statistica economică trebuie

să răspundă unor cerinţe ale practicii economice, care pot fi sistematizate după cerinţe:
a) Asigurarea informaţiilor care permite caracterizarea şi analiza potenţialului
economic. Astfel se analizează resursele de mună, avuţia naţională; ca potenţial
uman şi economic;
b) Asigurarea cu informaţii referitoare la rezultatele obţinute în urma folosirii
potenţialului;
c) Asigurarea informaţiilor pentru analiza eficienţei valorificării potenţialului
economic;
d) Informaţii referitoare la fluxurile monetar-financiare;
e) Asigurarea informaţiilor referitoare la calitatea vieţii şi nivelul de trai;
f) Asigurarea informaţiilor referitoare la relaţiile internaţionale.
Odată cu determinarea indicatorilor se şine cont de unele principii ca:
- teoria economiei de piaţă să fie la bază definirii şi măsurării categoriilor economice;
- comparabilitatea indicatorilor în timp şi spaţiu. Aici se mai subînţelege ca indicatorii
să fie calculaţi după o concepţie şi metodologie unică.
Sistemul de indicatori calculaţi răspund cerinţelor de cunoaştere şi analiză a nivelului,
structurii şi evoluţiei economiei naţionale, fundamentării măsurilor de politică economică şi
aprecierii rezultatelor obţinute.
La baza calculelor economice ale ţărilor cu economie de piaţă este sistemul conturilor
naţionale, care răspunde cerinţelor informaţionale.
În ţările socialiste se folosea sistemul producţiei materiale, care se deosebeşte de primul în
concepţie, structură şi metodologia de calcul a indicatorilor.
Sistemul conturilor naţionale, ca sistem de analiză macroeconomică, este parte esenţială a
statisticii economice, prin care se calculează indicatori sau agregate macroeconomice. Indicator
sau agregat macroeconomic este o abstractizare folosită pentru descrierea şi analiza aspectelor
economiei naţionale care nu pot fi observate direct. Ca exemple de agregate macroeconomice
avem: produsul naţional, venitul naţional, consumul naţional, acumularea, nivelul preţurilor ş.a.
 TEMA 19. RESURSELE DE MUNCĂ

I.ANALIZA GENERALĂ A POPULAŢIEI

II.MUNCA – POTENŢIAL ECONOMIC
III.EFICIENŢA FOLOSIRII FACTORULUI MUNCĂ

I.Unul din factorii primordiali ai mişcării economice este factorul muncă, care nu poate fi
studiat fără o aprofundare a studiului populaţiei. Anume populaţia este factorul care acţionează
de o parte ca consumator şi de alta ca principală sursă drept potenţial de producere. De studiul
populaţiei se ocupă demografia, care ca ştiinţă analizează repartizarea teritorială, structura şi
evoluţia acestui factor. Deoarece demografia este o ştiinţă ea are şi metodele sale, apropiate de
cele ale statisticii, printre care:
- colectarea primară a informaţiilor cu ajutorul surselor principale ca: recensămintele,
registrele stării civile, anchetele şi registrele de populaţie;
- prelucrarea datelor iniţiale pentru obţinerea unor rezultate concludente;
- analiza rezultatelor.
Printre aspectele principale luate în considerare în cadrul analizelor demografice putem
numi:
- analiza numărului populaţiei ce se efectuează cu ajutorul următorilor indicatori:
a)Numărul înregistrat al populaţiei, ca prezenţa fizică a populaţiei la un moment dat;
b)Numărul calculat al populaţiei, ca număr determinat pentru diferite perioade prin
diferite metode:
- prin estimare se calculează numărul în perioada trecută şi pentru perioada prezentă;
- prin proiectare se calculează numărul pentru perioada viitoare.
Deasemenea numărul populaţiei poate fi un indicator de moment (numărul la un moment
dat) sau indicator de interval (numărul mediu într-o perioadă).
Numărul mediu al populaţiei se calculează ca:
- medie aritmetică simplă, p=(p0+p1)/2
- medie geometrică simplă, p=√p0*p1
cînd, respectiv populaţia conform ipotezelor creşte în progresie aritmetică sau geometrică.
Analiza tendinţei (trendului) populaţiei se efectuează cu ajutorul indicelui mediu, ritmului
mediu şi a creşterii medii absolute. Respectiv: I=√ПIn/0; R=I-100; ∆=(∆n/0)/n, care ne pot servi
la estimarea şi proiectarea numărului populaţiei.
Analiza corelaţiilor demo-economice ne serveşte la aprecierea dinamicii populaţiei pe
fonul evoluării unor indicatori de rezultate. Aşa dacă IPIB>IP=>Ipib>1, unde Ipib reprezintă
dinamica produsului intern brut pe locuitor, un indicator analizat la nivel macro şi internaţional
pentru efectuarea unor comparaţii corecte.
c)Densitatea populaţiei, care exprimă raportul dintre numărul populaţiei şi suprafaţa
teritoriului luat în calcul d=p/s
- analiza structurilor populaţiei prin calculul indicatorilor de structură a unor
subpopulaţii din totalul populaţiei:
a)Structura după sexe Pm=(Pm/P)*100, Pm+Pf=100
b)Structura după vîrstă, cu ajutorul piramidei vîrstelor Px=(Px/P)*100
principalele grupe utilizate pentru analiza populaţiei după vîrstă sînt:
- populaţia de vîrstă şcolară (după UNESCO):
de nivel primar 5-14 ani;
nivel secundar 15-17 ani;
nivel universitar 18-24 ani.
- populaţia feminină de vîrstă fertilă (15-49 ani) repartizată în principal pe intervale
de 5 ani;
- populaţia în vîrstă de muncă, 16 ani – intrarea în viaţa activă şi 55,60 ieşire din viaţa
activă, respectiv femei, bărbaţi;
- populaţia „tînără” 0-14 , „adultă” 15-59 ani, „vîrstnică” >60 ani (după ONU).
 c)Structura populaţiei după nivelul de instruire, după care se calculează următorii
indicatori:
- rate generale ale nivelului de instruire: p prim=(Pprim/P>12)*100;
p secund=(Psecund/P>12)*100; p super=(Psuper/P>12)*100
p prim+p sec+p sup+p inf =100%
sau p super=(Psuper/P>24)*100; p secund=(Psecund/P>18)*100
- rata analfabetismului;
- proporţia populaţiei şcolare;
- gradul de cuprindere în învăţămînt.
d)Structura populaţiei pe medii, ca:
u=(Pu/P)*100 r=(Pr/P)*100
e)Structura populaţiei după structura economică:
- indicatorii mişcării populaţiei:
1.Mişcarea generală a populaţiei
∆P=Pt-P0=(N-M)+(I-E)= ∆n+∆m
- indicatorii mişcării naturale a populaţiei:
rata de mortalitate: generală şi specifică m=(M/P)*100; diferenţială, după motive
(endogene, exogene; infantilă);
durata medie de viaţă;
rata natalităţii n=(N/P)*100
rata fertilităţii f=N/P(fem)15-59
- indicatorii mişcării migratorii a populaţiei:
migraţia internă;
migraţie externă;
rata migraţiei nete Rm=((I-E)/P)*1000
rata de emigrare Re=(E/P)*1000
rata de imigrare Ri=(I/P)*1000

II.Ca factor economic munca este exprimată la nivelul unei ţări în formă brută de
indicatorul „resurse de muncă” sau numărul persoanelor cu calităţi fizice şi intelectuale care dau
posibilitate să desfăşoare o activitate utilă.
RM=PVM-PVMIM+PAVML
PVM – populaţia cuprinsă în limitele vîrstei de muncă;
PVMIM – populaţia în vîrstă de munca incapabilă de a munci;
PAVML – populaţia din afara vîrstei de muncă, care lucrează
În Moldova limitele legale de participare a persoanelor la activitatea socială sînt stabilite
între 16-54ani (femei), 16-59ani (bărbaţi). Limita de cuprindere a vîrstei de muncă se stabileşte
în funcţie de nivelul de dezvoltare economică a ţării. Numărul populaţiei cuprinse în vîrsta de
muncă se calculează pornind de la recensămîntul populaţiei. Astfel, în anul cînd se efectuează
recensămîntul se însumează toate persoanele care au vîrstă cuprinsă între limitele stabilite
PVMt=ΣPt(16-59;54)=Pt16+Pt17+...+Pt59(54)
Iar în anii dintre recensăminte se calculează numărul persoanelor de vîrstă de muncă ţinînd
cont de scurgerea timpului şi ratele de supravieţuire. Persoanele tinere se încadrează cu timpul în
vîrsta de muncă, iar cele vîrstnice ies din această vîrstă. În final datele estimate se corectează cu
soldul migraţiei înregistrat între momente.
PVMt+1=Pt15*s15+Pt16*s16+...+Pt58(54)= ΣPti*si i=15-58(54)
În final se analizează balanţa resurselor de muncă (BRM)
Balanţa resurselor de muncă
Resursele de muncă Utilizarea resurselor de muncă
1.Resurse de muncă (RM) 2.Populaţia ocupată (PO)
- PVM 3.Rezerve de muncă (RZM)
- PVMIM (-) - elevi şi studenţi în vîrstă de muncă
- PAVML (+) ce nu lucrează
 - militari în termen
- persoane casnice
- şomeri ş.a.
De unde RM=PO+RZM
Populaţia aptă de muncă PAM=PVM-PIMIM
Resursele de muncă disponibile RMD=RM-studenţi-militari în termen
Populaţia potenţial activă PPA=RM – acest indicator se foloseşte pe larg în comparaţii
internaţienale.
În analiza forţei de muncă o latură importantă o are şi analiza indicatorilor de mărime şi
structură a forţei de muncă printre care:
Populaţia activă (PA) – numărul populaţiei de 14 ani şi peste, apte de muncă, care
furnizează forţă de muncă pentru producerea de bunuri şi servicii în economia naţională. În
general populaţia activă include populaţia ocupată (PO) şi şomerii (Ş)
PO include: salariaţi civili, patroni, lucrători pe cont propriu, lucrători familiali
neremuneraţi, membrii asociaţiilor cooperatiste, militari în termen şi în carieră.
Şomerii sau populaţia activă neocupată sînt persoanele în căutarea unui alt loc de muncă
sau a primului loc de muncă.
Populaţia inactivă include: persoane casnice, elevi şi studenţi (în afară de cei angajaţi
conform unui contract), pensionari (în afară de cei reangajaţi), persoanele întreţinute de alte
persoane sau stat şi persoanele ce se întreţin din alte venituri decît din muncă.
Populaţia totală în orice moment se încadrează în următoarele categorii: - populaţia
ocupată, populaţia neocupată (şomerii) şi populaţia inactivă (în afara forţei de muncă).
Populaţia activă se determină în două variante: - populaţia obişnuit activă se calculează la
recensăminte şi se referă la ultimele 12 luni. Dacă numărul săptămînilor este preponderent
statutului „ocupat” şi „neocupat” sau „inactiv” persoana se include respectiv în populaţia
obişnuit activă şi neactivă; - populaţia curent activă, se determină conform anchetelor asupra
forţei de muncă şi se studiază de obicei 1 săptămînă cu criteriul „ora” dacă persoana a lucrat cel
puţin o oră sau a fost în şomaj se include în populaţia curent activă, dacă nu – inactivă.
Sursele de determinare a numărului populaţiei active sînt: recensămîntul populaţiei,
ancheta asupra forţei de muncă şi sursele administrative.
Conform ultimei surse obţinem PA=POc+M+S; şi are ca dezavantaj estimarea
aproximativă a personalului nesalariat. Populaţia activă poate fi structurată după unele criterii:
1.După sex – se permite determinarea ponderii populaţiei feminine şi masculine în totalul
PA.
2.După vîrstă – conform acestei structuri poate fi calculată vîrsta medie a populaţiei active,
intervalul median şi modal, mediana şi modul.
V=(ΣV*PA)/ ΣPA=ΣV*YPA
3.După sectoare de activitate, conform cuprinderii în: sectorul primar, secundar şi terţiar.
În ţările mai dezvoltate ponderea PA cuprinse în sectorul terţiar este mai ridicată.
4.Structura pe activităţi.
5.Pecategorii socio-profesionale.
Prin corelarea populaţiei active cu diferite segmente ale populaţiei se obnţin rate de
activitate ca:
1.Rata generală de activitate RGA=(PA/P)*100
2.Rata de activitate a populaţiei cuprinse în vîrsta de muncă RAPVM=(PA/PVM)*100
3.Rate specifice de activitate:
- pe sexe RAm=(PAm/Pm)*100; RAf=(PAf/Pf)*100
- pe medii de reşedinţă RAu=(PAu/Pu)*100; RAr=(PAr/Pr)*100
- pe grupe de vîrstă RAi=(PAi/Pi)*100
4.Rata de întreţinere RI=(PIA/PA)*100
Populaţia ocupată reprezintă persoanele de 14 ani şi peste, care efectuează activitate
economică sau socială pentru a obţine venituri
PO=PA-Ş
 POc=PO-A-O populaţia ocupată civilă – nu include forţele armate şi salariaţii
organizaţiilor politice şi obşteşti. Conform acestuia se calculează productivitatea socială a muncii
W=PIB/POc
Din populaţia ocupată nu se exclud persoanele aflate în concedii, greve, cursuri şi
suspendare temporară.
Cele mai utilizate structuri ale PO sînt:
- după sex şi vîrstă;
- pe sectoare de activitate;
- pe tipuri de activităţi;
- pe forme de proprietate.
Prin corelarea populaţiei ocupate cu alte segmente ale populaţiei se obţin următorii
indicatori relevanţi ca:
- rata brută de ocupare, RBO=(PO/P)*100
- rate specifice de ocupare: pe sexe, grupe de vîrstă şi medii;
- rate de ocupare a populaţiei potenţial active;
- rata de ocupare a resurselor de muncă.
Numărul salariaţilor reprezintă persoanele care îşi desfăşoară o activitate în baza unui
contract de muncă. Ca indicator numărul salariaţilor este redat de persoanele prezente şi cele care
absentează fără a rupe relaţiile contractuale.
De obicei, numărul populaţiei se calculează ca indicator de moment, dar deoarece e
necesar să obţinem pentru analizele din continuare nişte indicatori derivaţi, se calculează
numărul mediu al salariaţilor care se corelează cu producţia, consumul ş.a. numărul mediu se
calculează diferit pentru diferite categorii de salariaţi. Pentru muncitori se calculează numărul
mediu lunar, Tlunar=ΣTi/n, unde n – numărul zilelor dinlună (pentru zilele de odihnă şi sărbători
numărul muncitorilor se ia ca cel din ziua precedentă).
Pentru personalul de conducere, administraţie şi funcţionari, Tlunar=(Ti+Ts)/2
Deoarece numărul populaţiei nu este un indicator relevant şi nu ţine cont de timpul
neutilizat se calculează timpul efectiv lucrat exprimat în zile-om sau ore-om la nivel de
întreprindere sau activitate care poate fi corelat cu rezultatele obţinute.
Dacă relevăm în acest sens se poate obţine balanţa utilizării timpului de muncă.
Balanţa timpului de muncă
Resursele de muncă zile-om ore-om Utilizarea timpului de muncă zile-om ore-om
1.Fondul de timp calendaristic (FTC) 4.1.Timpul efectiv lucrat (TEL)
2.Fondul de timp aferent sărbătorilor şi zilelor 4.2.Timpul nelucrat – pe cauze (TN)
de odihnă (SLZL)
3.Fondul de timp aferent concediilor de odihnă
(CO)
4.Fondul de timp maxim disponibil
FTMD=FTC-SLZL-CO
Pe baza indicatorilor cunoscuţi putem calcula un şir de alţi indicatori (derivaţi) care fac
posibilă analiza mai profundă a muncii prestate de către salariaţi:
1.Gradul de utilizare a FTMD; gh=(TH/FTMDh)*100, exprimă partea timpului efectiv
lucrată din FTMD;
2.Structura timpului neutilizat, pe cauze;
3.Durata medie a zilei de lucru, DZ=TH/TZ;
4.Durata medie a lunii de lucru, DL=TZ/T;
5.Gradul de utilizare a zilei de lucru, uz=(DZ/DNZ)*100=(DZ/8)*100
6.Gradul de utilizare a lunii de lucru, ul=(DL/DNL)*100, DNL=FTMDz/t
7.Rezerva de timp pe seama utilizării integrale a zilei de lucru ∆TH(DZ)=(DNZ-DZ)*TZ
8.Rezerva de timp pe seama utilizării integrale a lunii de lucru, ∆TZ(DL)=(DNL-DL)*T
9.Rezerva totală de timp, ∆T=∆TH(DZ)+8*∆TZ(DL)
10.Rezerva de producţie, ∆P=∆T*WH
Rata şomajului prezintă raportul dintre numărul şomerilor şi populaţia de referinţă, de
obicei populaţia activă:
 - rata generală a şomajului, RGŞ=(Ş/PAc)*100=(Ş/(POc+Ş))*100
- ratele parţiale de şomaj, RŞi=(Si/PAci)*100
- rata integrală de şomaj, RIŞ=(TMn/TMt)*100
unde: TMn – timpul de muncă disponibil neutilizat al populaţiei neocupate şi în stare de
şomaj parţial; TMt – timpul de muncă disponibil total.

III.Eficienţa folosirii factorului muncă se exprimă prin productivitate. Productivitatea este

raportul dintre producţia obţinută şi cantitatea de muncă cheltuită:
W=Y/L
Se mai distinge:
- productivitatea medie, W=Y/L sau rezultatele producerii pe unitate de forţă de
muncă consumată.
- cantitatea de forţă de muncă consumată pe unitate de rezultat, t=L/Y=1/W.
- productivitatea marginală sau creşterea producţiei obţinute prin creşterea cu o
unitate suplimentară a factorului muncă, W=∆Y/∆L.
Aceşti indicatori se calculează la nivel de întreprindere, activitate sau economie naţională.
Rezultatele producţiei se exprimă în unităţi naturale, natural-convenţionale şi valorice.
Forţa de muncă poate fi exptimată prin următorii indicatori: populaţia ocupată, numărul
mediu de salariaţi, timpul efectiv lucrat în ore-om şi zile-om.
Productivitatea muncii se determină:
- la nivelul economiei naţionale, W=PIB/ΣT;
- la nivel de agent sau activitate, W=VAB/T.
Productivitatea socială a muncii se obţine şi ca medie aritmetică ponderată a productivităţii
la diferite nivele,
W= PIB/ΣT= ΣVAB/ΣT=ΣW*T/ΣT=ΣW*YT
YT=T/ΣT – structura pe ramuri a populaţiei ocupate.
Dinamica productivităţii sociale a muncii exprimă modificarea în timp a acesteia,
IW=(W1/W0)*100 sau IW=IPIB/IΣT
Dacă IPIB>IΣT=>IW>1
Comparaţiile în timp să fie valabile productivitatea calculată se ia în preţuri comparabile
(de obicei, preţurile perioadei de bază). În perioada de bază W0=(PIB0/ΣT0)*100, iar în perioada
curentă W1=(PIB1/ΣT1)*100, de unde PIB1(comp)=PIB1/D (PIB1 – produsul intern brut în
preţuri curente, D – deflatorul PIB).
Pentru analiză mai profundă a productivităţii muncii şi pentru obţinerea informaţiilor mai
concludente referitoare la contribuţia factorilor în modificarea ei se folosesc următoarele tipuri
de analiză:
1.Analiza deterministă:
- cu 2 factori, W=ΣWi*Yti , calculîndu-se:
a)modificarea relativă (indice cu structură variabilă)
IW=W1/W0=(ΣW1*YT1/ΣW0*YT0)*100
modificarea absolută, ∆W=W1-W0
b)modificarea relativă (indice cu structură fixă)
IW(W)=(ΣW1*YT1/ΣW0*YT1)*100
Modificarea absolută, ∆W=W1-W*
c)modificarea relativă (indicele modificării structurale)
IW(YT)=(ΣW0*YT1/ΣW0*YT0)*100
Modificarea absolută, ∆W=W*-W0
Între aceşti indicatori există următoarele relaţii:
IW=IW(W)*IW(YTY)
∆W=∆W(W)+ ∆W(YT)

- cu 3 factori: - eficienţa fondurilor fixe din fiecare ramură; - înzestrarea muncii din
fiecare ramură; - structura populaţiei ocupate
W=PIB/ΣT=(PIB/ΣF)*( ΣF/ΣT)= ΣE*Z*YT
IW=IE*IZ
- cu patru factori: - eficienţa fondurilor fixe din ramură, - structura fondurilor fixe,
-înzestrarea muncii cu fonduri fixe, - structura populaţiei ocupate
W=E*Z=Σ(E*YF)* Σ(Z*YT)
Alte tipuri de productivităţi se pot obţine prin raportarea la diferite unităţi de timp:
- productivitatea lunară, WL=VAB/T;
- productivitatea zilnică, WZ=VAB/TZ;
- productivitatea orară, WH=VAB/TH.
Între acestea există relaţia WL=WZ*DL=WZ*DZ*DL şi în dinamică
IWL=IWZ*IWL; IWH*IWZ*IDL
2)Analiza stohastică, bazată pe metoda corelării şi regresiei. Astfel se calculează
variabila dependentă (W) în funcţie de una sau mai multe variabile independente.
În linii generale putem scrie W=f(x1,x2...xn)+U
Unde: xi – variabilele independente,
U – variabila aleatoare (exprimă influenţa factorilor întîmplători.)
 TEMA 20. AVUŢIA NAŢIONALĂ

I.CONCEPTE DE AVUŢIE NAŢIONALĂ

II.EVALUAREA AVUŢIEI NAŢIONALE ŞI SURSELE DE DATE
III.SISTEME DE INDICATORI AI AVUŢIEI NAŢIONALE
IV.INDICATORII MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR
V.STOCUL DE ÎNVĂŢĂMÎNT – COMPONENTĂ A RESURSELOR SPIRITUALE

I.Principalele dificultăţi privind măsurarea avuţiei sînt legate de complexitatea acesteia.

În principal avuţia se poate defini ca:
- sursă de venit şi ca bază de formare a patrimoniului;
- ca factor de producţie;
- ca element ce conferă putere.
Pe larg avuţia naţională se defineşte ca totalitate a resurselor materiale şi spirituale de care
dispune un popor la un moment dat. Conform acestui concept avuţia naţională cuprinde:
- avuţia nematerială;
- avuţia materială;
- poziţia netă în raport cu străinătatea;
Avuţia nematerială se compune din:
- avuţia social-politică, adică libertatea individuală, securitatea individuală şi
colectivă ş.a.;
- capital uman, adică capacităţile şi experienţele acumulate;
- avuţia reproductibilă, adică stocul de cunoştinţe sub formă de lucrări ştiinţifice,
opere, descoperiri ş.a.
avuţia materială cuprinde:
- partea nereproductibilă, adică resursele naturale folosite (pămîntul, resursele
minerale ş.a.)şi operele artistice;
- partea reproductibilă, ca:
neproductivă (bunurile aflate la populaţie, bunurile capitale militare);
productivă (bunuri capitale şi stocuri).
Poziţia netă în raport cu străinătatea se calculează ca diferenţă dintre creanţele asupra altor
ţări şi angajamentele faţă de străinătate.

II.Printre metodele de evaluare a avuţiei naţionale menţionăm:

a.Metoda valorilor istorice sub două forme:
- dacă preţurile sînt constante, se măsoară la preţul din momentul procurării sau la
preţuri de achiziţie;
- la preţuri curente ale unui an luat ca bază de comparare (constante).
b.Metoda valorilor actuale:
- la preţuri actuale de piaţă sau la valoarea de înlocuire;
- la valoarea venitului viitor (la evaluarea pămîntului).
De obicei evaluarea se face la preţuri de achiziţie, de înlocuire şi la preţuri constante.
Datele referitoare la calculul avuţiei se obţin prin colectare directă (de la proprietarii
bunurilor şi de la alte unităţi) şi indirectă (cumulativ, numai pentru bunurile capitale).

III.Pentru a caracteriza avuţia acumulată se calculează indicatori ai mărimii, structurii,

dinamicii şi folosirii componentelor.
Printre indicatorii avuţiei naţionale distingem:
a.indicatori ai fondurilor fixe:
indicatorii valorii fondurilor fixe, ca:
- valoarea iniţială;
- valoarea de înlocuire;
- valoarea rămasă;
 - valoarea medie anuală ş.a.
indicatorii structurii fondurilor;
indicatorii stării fizice a fondurilor fixe:
- indicatorii uzurii;
- indicatorii stării de utilitate.
Indicatorii mişcării fondurilor fixe:
- ai înnoirii;
- ai scoaterii din funcţiune.
b.Indicatori ai stocurilor de materiale;
c.Indicatorii altor elemente ale avuţiei naţionale acumulate:
- bunuri cu folosinţă îndelungată şi cu durată medie;
- mijloace financiar-valutare.
d.Indicatori ai eficienţei folosirii potenţialului tehnico-material:
- indicatori generali ai eficienţei producţiei sociale;
- indicatori ai eficienţei folosirii forţei de muncă;
- indicatori ai eficienţei folosirii fondurilor fixe şi a investiţiilor;
- indicatori ai eficienţei folosirii resurselor materiale circulante;
- indicatorii eficienţei comerţului exterior.
e.Indicatorii resurselor naturale:
- indicatorii fondului funciar;
- indicatorii resurselor minerale.
j.Indicatorii resurselor spirituale;
i.Indicatorii mediului înconjurător.

IV.Prin mediu înconjurător înţelegem totalitatea factorilor naturali şi a celor creaţi de om,
care influenţează echilibrul ecologic, determină condiţiile de trai şi de dezvoltare a societăţii.
Sistemul de indicatori folosit la moment privind protecţia mediului înconjurător asigură o
caracterizare corespunzătoare a acestuia şi efectuarea comparaţiilor internaţionale.
În sistemul de indicatori privind starea şi protecţia mediului sînt cuprinse următoarele
subsisteme:
a.Indicatori generali ce caracterizează starea teritoriului (suprafaţa, condiţiile naturale ş.a.)
b.Indicatorii volumului şi utilizării resurselor naturale (masa atmosferică, resursele de apă,
fondul funciar, resursele minerale, flora, fauna, fondul de vînătoare, rezervaţiile, parcurile
naturale şi monumentele naturii);
c.Indicatorii surselor şi volumului poluării: (numărul activităţilor şi unităţilor care
generează substanţe poluante şi volumul substanţelor evacuate în aer, apă, sol);
d.Indicatorii calităţii mediului înconjurător, care prin comparare cu normele de calitate fac
posibilă caracterizarea nivelului calitativ (concentraţia substanţelor nocive, calitatea apelor,
suprafaţa terenurilor erodate, deşeurile industriale şi menagere, suprafaţa şi numărul populaţiei în
zonele afectate de poluare);
e.Indicatori privind măsurile de protecţie, cu ajutorul cărora se caracterizează dotarea
unităţilor economice cu utilaje, instalaţii şi dispozitive de reţinere şi neutralizare a substanţelor
poluante şi investiţiile pentru protecţia mediului.

V.În practică resursele spirituale nu se includ în calculul avuţiei naţionale. Secalculează

doar unii indicatori ce caracterizează unele aspecte ale resurselor spirituale ca: stocul de
învăţămînt, numărul de investiţii şi inovaţii, lucrărilor ştiinţifice, artistice ş.a.
Stocul de învăţămînt este cel mai frecvent utilizat în evidenţierea resurselor spirituale şi
cuantifică patrimoniul intelectual acumulat de populaţie prin studii şcolare şi universitare.
Prin stocul de învăţămînt se prezintă suma anilor de studii şi se împart în:
- stoc brut, SB= Σp*d
p – numărul persoanelor care au parcurs durata de şcolarizare;
d – durata de şcolarizare, în ani.
- stoc ponderat, care face diferenţă de calitate dintre nivelele de şcolarizare, SP=
Σp*d*k
k – coeficient de ponderare.
Stocul ponderat de învăţămînt este influenţat de stocul brut pe trepte. Sporirea calităţii
resurselor umane este evidenţiată de creşterea ponderii anilor-şcoală. Datele sînt
colectate din recensăminte în principal.
 TEMA 21. CARACTERIZAREA STATISTICĂ A FONDURILOR FIXE

I.INDICATORII VOLUMULUI, MIŞCĂRII ŞI DINAMICII FONDURILOR FIXE;

II.STRUCTURA ŞI SCHIMBĂRILE STRUCTURALE ALE FONDURILOR FIXE;
III.INDICATORII STĂRII TEHNICE ŞI A GRADULUI DE UTILIZARE A FONDURILOR
FIXE.

I.Mijloacele fixe constituie componenta principală a avuţiei naţionale. Mijloacele fixe sînt
bunuri materiale care se folosesc un timp îndelungat fără a-şi modifica forma fizică. Fondurile
fixe sînt considerate acele bunuri, care au o durată de funcţionare mai mare de 1 an şi valoare de
inventar mai mare de un anumit plafon valoric.
Pentru caracterizarea fondurilor fixe se folosesc indicatori ce exprimă valoarea totală,
structură, starea, mişcarea, gradul de folosire ş.a.
Evaluarea fondurilor la nivel macroeconomic porneşte de la cuantificarea la nivelul
deţinătorilor de fonduri. Se evaluează fondurile în:
- preţuri curente, cînd sînt relativ constante;
- preţuri constante (a unui an luat ca bază de comparare), cînd modificările sînt
semnificative.
În preţuri curente evaluarea se face la:
- valoarea iniţială;
- valoarea de înlocuire;
- valoarea rămasă.
Valoarea iniţială este stabilită în momentul dării în folosinţă şi se găsesc în bilanţurile
întreprinderii.
Valoarea de înlocuire semnifică valoarea de inventar sau valoarea iniţială. De obicei toate
calculele se fac pe baza valorii de înlocuire.
Pentru agenţii economici valoarea fondurilor fixe se calculează pe baza înregistrărilor din
bilanţ, iar pentru populaţie pe baza altor înregistrări.
Odată cu scurgerea timpului, prin utilizarea sau neutilizarea fondurilor fixe se uzează şi
treptat îşi pierd valoarea iniţială. Astfel se calculează valoarea rămasă a fondurilor fixe sau
valoarea neamortizată, ca diferenţă dintre valoarea iniţială sau cea rămasă şi uzura lor.
Exprimarea valorii totale a fondurilor fixe la valoarea completă şi rămasă se foloseşte în:
analiza concordanţei dintre valoarea scriptică şi starea tehnică a fondurilor, analiza eficienţei
folosirii fondurilor fixe productive, fundamentarea măsurilor de reparaţie şi înlocuire a lor şa.
Toate valorile menţionate evidenţiază volumul la un moment dat, iar pentru corelarea cu
alţi indicatori, ca PIB, PIN, VN ... se foloseşte valoarea medie a fondurilor fixe pentru a le
analiza.
Valoarea medie anuală a fondurilor fixe se calculează ca valoare medie a valorilor lunare
(VI),
F=(ΣVI)/12 sau F=VI0+VMI-VME
Unde: VI – valoarea de inventar a fondurilor fixe de la începutul anului;
VMI – valoarea medie anuală a intrărilor în fonduri fixe;
VME – valoarea medie anuală a ieşirilor de fonduri fixe.
Valoarea medie anuală rămasă se calculează după relaţia,
FR=F*(VR0+VR1)/(VI0+VI1)
Unde: VR0 şiVR1 – valoarea rămasă a fondurilor fixe existente la începutul şi sfîrşitul
anului;
VI0 şi VI1 – valoarea de inventar a fondurilor fixe.
Dinamica fondurilor fixe se calculează după relaţia,
IF=(F1/F0)*100
F1=F0+PF-SF
Unde: PF – valoarea fondurilor fixe puse în funcţiune;
SF – valoarea de inventar a fondurilor fixe scoase din funcţiune.
Pentru caracterizarea fondurilor fixe se utilizează 2 indicatori:
 1.Indicatorul înnoirii fondurilor fixe, care reprezintă proporţia fondurilor fixe noi, date în
folosinţă în cursul anului faţă de totalul fondurilor fixe existente la sfîrşitul anului (la valoarea de
inventar)
Iin=(PF/F1)*100
2.I ndicatorul scoaterii din funcţiune a fondurilor fixe, care exprimă proporţia valorii de
inventar a fondurilor fixe scoase din funcţiune în valoarea de inventar a fondurilor fixe existente
la începutul anului,
Isf=(SF/F0)*100

II.Structura fondurilor fixe se calculează ca structură pe baza unor grupări făcute după
diferite criterii:
- după locul de funcţionare (pe activităţi şi subactivităţi) asigură analiza modificărilor
intervenite în structura pe activităţi a fondurilor, înzestrarea tehnică a muncii şi
eficienţa utilizării fondurilor;
- după componenţa materială sau pe categorii, ca: clădiri, construcţii speciale, maşini
de forţă şi utilaje energetice, maşini, utilaje şi instalaţii de lucru, aparate de măsurare
şi reglare, mijloace de transport, plantaţii, unelte, dispozitive, accesorii şi inventar
gospodăresc.
După această metodă se calculează amortizarea analitică, se stabilesc informaţii referitoare
la FF care participă nemijlocit la producerea de bunuri (fonduri fixe active) ş.a.:
- după durata de serviciu:
fonduri fixe noi (puse în funcţiune în ultimii ani);
fonduri fixe în funcţiune (durata de funcţionare sub durata normată);
fonduri fixe care au o durată de funcţionare mai mare ca durata normată (se foloseşte
pentru motivarea investiţiilor de înlocuire).
- după structura fondurilor fixe , se determină locul fondurilor fixe de anumită
categorii în totalul fondurilor fixe,
YFi=(Fi/ΣFi)*100
Pentru a evidenţa modificarea locului se calculează dinamica fondurilor,
IYF=(F1/ΣF1)/(F0/ΣF0)=YF1/YF0

III.Starea tehnică se evidenţiază cu ajutorul indicatorilor care exprimă gradul de uzură şi

starea de utilitate a acestora.
Proporţia dintre uzura fondurilor fixe şi valoarea de inventar la un moment dat este
exprimată prin indicatorul uzurii,
Iuz=(Uz/VI)*100
Unde: Uz – uzura fondurilor fixe (prin nivelul amortizării);
VI – valoarea de inventar (completă).
Proporţia fondurilor fixe la valoarea rămasă în valoarea de inventar la un moment dat se
exprimă prin indicatorul stării de urilitate,
Isut=(VR/VI)*100
unde: VR – valoarea rămasă a fondurilor fixe,
Isut=100-Iuz
 TEMA 22:EFICIENŢA FOLOSIRII POTENŢIALULUI TEHNICO-MATERIAL

I.NOŢIUNI GENERALE DE EFICIENŢĂ ECONOMICĂ;

II.EFICIENŢA FOLOSIRII FONDURILOR FIXE. INDICATORII SINTETICI;
III.INDICATORII ANALITICI AI EFICIENŢEI;
IV.INDICATORII EFICIENŢEI MIJLOACELOR MATERIALE CIRCULANTE.

I.Eficienţa folosirii factorilor de producţie este unul din factorii ce condiţionează nivelul
dezvoltării economiei şi în general starea economică.
Ca indicator economic eficienţa exprimă raportul dintre efectul economic şi efortul depus
pentru a-l realiza.
Activitatea economică să fie apreciată eficientă ar trebui să rezulte bunuri şi servicii care ar
satisface nevoile sociale, să asigure un surplus a rezultatelor faţă de eforturi şi să asigure
menţinerea echilibrului tehnologic.
Putem calcula eficienţa astfel.
E=EFECT/EFORT sau E=EFORT/EFECT
În primul caz calculăm rezultatele activităţii pe o unitate de efort, iar în al doilea efortul pe
o unitate de rezultat. Eforturile exprimă cheltuielile de resurse ca: fonduri fixe, stocuri materiale,
forţă de muncă ş.a. şi nu se pot exprima printr-un singur indicator.
Rezultatul poate fi exprimat prin indicatorii care exprimă producţia de bunuri: produs
intern, venit naţional ş.a.
Sistemul de indicatori ai eficienţei se împart în indicatori parţiali şi globali de eficienţă.
Indicatorii generali:
1.Produsul intern ce revine la 1 leu resurse alocate şi consumate, E=PI/Rc
2.Economia relativă de resurse:
- economia fondurilor fixe, EcF=F1-F0*Iq;
- economia consumului de materiale, EcM=M1-M0*Iq;
- economia forţei de muncă, ECT=T1-T0*Iq
unde: F – fonduri fixe;
M – consumul de materiale;
T – forţă de muncă;
Iq – indicele volumului fizic al producţiei.
3.Rentabilitatea resurselor folosite:
- RF=(B/F)*100
- RM=(B/M)*100
- RP=(B/PIB)*100
B – beneficiul.
4.Cheltuieli de producţie la 1 leu PIB,
c=Cp/PIB
Ci – cheltuieli de producţie
Indicatorii eficienţei folosirii forţei de muncă:
1.Productivitatea muncii, W=PIB/T
2.Modificarea venitului naţional pe baza productivităţii, ∆VN(W)=(W1-W0)*T1
Indicatorii eficienţei folosirii fondurilor fixe şi a investiţiilor
Indicatorii eficienţei folosirii resurselor materiale circulante
Indicatorii eficienţei comerţului exterior.

II.Pentru determinarea eficienţei folosirii fondurilor fixe ca efect ne pot servi unii
indicatori de rezultate ai activităţii economice ca: PIB, PIN, PNB, PNN, VN, iar ca efect ne
serveşte valoarea fondurilor fixe folosite.
Această eficienţă, ca rezultat, reprezintă valoarea producţiei obţinute la 1 leu fonduri fixe.
Dacă îl calculăm ca raport EFECT/EFORT, iar în caz contrar exprimă necesarul de fonduri fixe
pentru obţinerea unei unităţi de producţie.
 La nivelul economiei naţionale eficienţa folosirii fondurilor fixe se exprimă ca valoare
medie anuală, E=PIB/F (F – valoarea medie a fondurilor fixe)
- la nivel de ramură, Ei=VABi/Fi (VABi – valoarea adăugată brută a activităţii i)
- la nivelul economiei se mai calculează ca medie aritmetică ponderată,
E=(ΣEi*Fi)/ ΣEi sau E= ΣEi*YFi
YFi – structura fondurilor fixe pe activităţi.
Dinamica eficienţei fondurilor fixe se calculează ca indice,
IE=(E1/E0)*100 sau IE=IPIB/IF=(PIB1/F1)/(PIB0/F0)
Dacă IPIB>IF=>IE>1
Influenţa diferitor factori asupra modificării eficienţei se calculează după metoda
deterministă, E= ΣEi*Yfi:
- modificarea eficienţei medii pe baza eficienţei activităţilor şi a structurii fondurilor
fixe din activităţi, Ei=VABi/Fi=(VABi/FAi)*(FAi/Fi)=EFAi*YFAi;
- modificarea eficienţei de activitate pe baza eficienţei fondurilor fixe active şi a
ponderii lor în fondurile fixe totale, de unde E=ΣEFAi*YFAi*Yfi
Un indicator important mai este şi eficienţa fondurilor fixe noi, care influenţează, ca
rezultat eficienţa totală, EFN=(∆PIBt/t-1)/FNt-1
Unde: ∆PIB – sporul produsului intern brut,
FN – fonduri fixe puse în funcţiune
EFN=(ΣEFNi*FNi)/ ΣFNi=ΣEFNi*YFNi
Un alt indicator al eficienţei este necesarul de fonduri ficse pentru a obţine o unitate
valorică a producţiei,
NF=F/PIB=(ΣNFi*VABi)/ ΣVABi=ΣNFi*YVABi
NF=1/E

III.Pe lîngă indicatorii sintetici se calculează şi indicatori analitici ai eficienţei. Aceşti

indicatori dau posibilitate de a analiza modul în care se utilizează fondurile fixe şi mai ales
utilajele energetice şi de producţie.
Pentru a obţine informaţii referitoare la folosirea utilajului energetic se calculează
indicatorii folosirii extensive, intensive şi integrale a utilajului:
- indicatorii folosirii extensive evidenţiază folosirea timpului maxim de explaoatare a
utilajului, Iext=(Tef/Tmax)*100
unde: Tef – timpul efectiv lucrat;
Tmax – timpul maxim lucrat;
- indicatorul folosirii intensive evidenţiază gradul de folosire a puterii maxime,
Iint=(Pef/Pmax)*100
Unde: Pef – puterea medie efectivă;
Pmax – puterea maximă:
- indicatorul folosirii integrale,
Iitg=((Tef*Pef)/(Tmax*Pmax))*100=Iext*Iint
Pentru utilaje de producţie rezultatele se exprimă valoric şi gradul de folosire se calculează
pe grupe de utilaje omogene,
Iup=(Producţia/C*D)*100
Unde: C – caracteristica tehnică (Ex: 1m² de suprafaţă a cuptoarelor)
D – durata de folosire.

IV.Prin caracterizarea eficienţei folosirii mijloacelor materiale circulante este posibilă

analiza consumului de materiale în raport cu producţia obţinută:
1.Volumul valoric al mijloacelor materiale circulante consumate pentru a obţine 1 leu PIB,
CMMC=CM/PIB
Unde: CMMC – consumul mediu de mijloace materiale circulante pentru a obţine 1 leu
PIB;
CM – consumul total de mijloace materiale circulante.
CMMC=(ΣCMMCi*VABi)/ ΣVABi=ΣCMMCi*YVABi
 Acest indicator mai poartă denumirea de materialintensivitate a economiei naţionale. În
final, se optează pentru micşorarea consumului de materiale pe unitate de produs.
Dinamica consumului de materiale se calculează pe baza următoarelor relaţii:
ICMMC=(CMMC1/CMMC0)*100 sau ICMMC=(ICM/IPIB)*100
Dacă ICMMC<1semnifică o creştere a eficienţei consumului de materiale;
Dacă ICMMC>1 semnifică o scădere a eficienţei.
Calculul indicatorului invers CMMC exprimă PIB ce revine la 1 leu mijloace materiale
circulante consumate.
Pentru a obţine informaţii mai detaliate despre eficienţa folosirii mijloacelor materiale se
mai calculează aşa indicatori ca:
- energointensivitatea sau consumul de energie primară ce revine la 1 leu PIB sau
VN;
- electrointensivitatea (consumul de energie electrică);
- metalointensivitatea (consumul de metale).
 TEMA 23. SISTEMUL DE INDICATORI AI STATISTICII NIVELULUI DE TRAI

I.NOŢIUNI DE NIVEL DE TRAI ŞI DE COST AL VIEŢII. LEGĂTURA CU ALTE

CATEGORII ECONOMICE;
II. SISTEMUL DE INDICATORI AI STATISTICII NIVELULUI DE TRAI. ESTIMAREA
STATISTICĂ A VENITULUI REAL, PUTERII DE CUMPĂRARE;
III.CONSUMUL POPULAŢIEI – BAZĂ A CARACTERIZĂRII NIVELULUI DE TRAI;
IV.CARACTERIZAREA CALITATIVĂ A NIVELULUI DE TRAI

I.Un rol enorm în calculele şi analizele macroeconomice îl are caracterizarea nivelului de

trai al populaţiei. Anume, pentru cunoaşterea nivelului de trai se calculează un şir de indicatori
care exprimă nivelul, structură, evoluţia şi face posibile efectuarea comparaţiilor internaţionale.
Din cauza complexităţii conceptului de nivel de trai, exprimarea lui se face printr-un sistem
de indicatori, care ar permite evaluarea cît mai corectă a bunăstării populaţiei şi evoluţia acesteia.
Sistemul indicatorilor se împarte în trei grupe:
- indicatori generali ai nivelului de trai. Aici sînt incluşi indicatorii care caracterizează
creşterea economică a ţării ca: dinamica PIB, PNB pe locuitor, avuţia naţională ş.a.
Pe baza acestor indicatori se apreciază posibilităţile societăţii de a asigura un anumit
nivel de viaţă populaţiei ţării. Cu toate acestea, însă nu se poate aprecia starea şi
evoluţia efectivă a nivelului de trai;
- indicatorii direcţi de caracterizare a nivelului de trai. Aici includem: indicatorii
consumului populaţiei, indicatorii veniturilor şi ai puterii de cumpărare a lor,
indicatorii nivelului cultural, indicatorii ai ocupării forţei de muncă, ai folosirii
timpului liber, indicatori ai calităţii mediului înconjurător ş.a.;
- indicatorii care caracterizează efectele nivelului de trai al populaţiei. Aici avem
incluşi aşa indicatori demografici ca: rata mortalităţii infantile, speranţa medie la
viaţă.
De calculul acestor indicatori se ocupă organizaţii naţionale şi internaţionale, pentru a
aprecia corect nivelul de trai al populaţiei unei ţări şi efectuarea de comparaţii internaţionale.

II.Pprincipala sursă a veniturilor populaţiei o constituie salariul. În caracterizarea salariului

indicatorul de bază de la care se porneşte calculul este salariul nominal, care se distinge ca
salariu brut şi net.
Salariul nominal brut este reprezentat de totalitatea sumelor primite de angajat ca rezultat
al prestării muncii. Această sumă include:
- salariul propriu-zis, ca sumă cuvenită pentru munca prestată;
- sporuri şi îndemnizaţii;
- sume plătite pentru concedii de odihnă, de studii, de boală ş.a.;
- premii plătite.
Salariul nominal net se calculează ca diferenţă dintre salariul nominal brut şi reţinerile din
acesta sub formă de impozite, contribuţii ş.a.
Cunoscînd nivelul salariului brut, însă nu putem face nici un fel de concluzii referitoare la
dinamica reală a veniturilor. Pentru aceasta se calculează salariul real, care exprimă puterea de
cumpărare a salariului nominal în raport cu o perioadă de referinţă. De aici, salariul real depinde
de salariul nominal şi de indicele preţurilor de consum din perioada curentă faţă de perioada
luată ca bază de comparare,
SR1=(SN1/IPC1/0)*100
Dinamica salariului real se exprimă prin indicele salariului real şi semnifică modificarea
puterii de cumpărare a salariului nominal,
ISR=(SR1/SR0)*100, SR0=SN0
ISR=(ISN/IPC)*100
- dacă ISN<IPC; ISN<100% - puterea de cumpărare se reduce;
- dacă ISN=IPC, ISR=100% - puterea de cumpărare se menţine;
- dacă ISN>IPC, ISR>100% - puterea de cumpărare creşte.
 În afară de salarii, veniturile populaţiei provin din alte surse, care se grupează ca:
1.Venituri din muncă şi din patrimoniu, unde se includ:
- salariul din activitatea de bază;
- venituri din activitatea desfăşurată din cont propriu;
- venituri din activităţi suplimentare;
- venituri din vînzarea pe piaţă a produselor;
- autoconsumul sau contravaloarea produselor consumate obţinute din producţie
proprie;
- venituri din patrimoniu, sub formă de chirii, dobînzi ş.a.
2.Venituri din transferuri sociale: pensii, ajutoare, alocaţii, burse ş.a.
Pentru aprofundarea analizei nivelului de trai se calculează structura veniturilor totale ale
populaţiei pe surse de venit. Sursa de date pentru calculul veniturilor populaţiei este prelucrarea
anchetelor gospodăriilor private, care are la bază un sondaj statistic.
Printre principalii indicatori care caracterizează veniturile populaţiei sînt veniturile
personale ale menajelor, care reprezintă nişte venituri brute înainte de impozitare. Ele includ
veniturile din muncă şi din patrimoniu, precum şi veniturile din transferuri sociale.
Veniturile disponibile ale menajelor se calculează prin diminuarea veniturilor personale ale
menajelor cu transferurile curente efectuate de populaţie sub formă de impozite şi cotizaţii
sociale.
Venitul disponibil al menajelor este considerat venit net şi sînt destinate cumpărării de
bunuri de consum şi pentru economisire.
Ca şi în cazul salariului, venitul real se calculează pornind de la veniturile nete sau VDM
cu ajutorul indicelui preţurilor de consum,
V=VDM=VPM-Imp.pop.
VR=V/IPC
În acest caz se calculează:
- venitul net, real, total al populaţiei;
- venitul mediu net şi real pe o familie;
- venitul mediu net şi real pe o persoană.

III.Indicatorul macroeconomic reflectat în S.C.N. este consumul final al menajelor, care

însumat cu economiile populaţiei formează venitul disponibil al menajelor ca parte componentă
a venitului naţional disponibil.
Consumul privat este partea din venitul disponibil al menajelor, care se foloseşte pentru
cumpărarea de bunuri materiale şi servicii care satisfac direct nevoile umane individuale.
În consumul populaţiei se includ toate produsele alimentare şi nealimentare consumate şi
serviciile folosite de populaţie în scopuri neproductive.
În consumul populaţiei se include:
- cumpărări de mărfuri şi servicii;
- autoconsumul;
- bunurile obţinute cu preţ redus sau gratuit.
Consumul populaţiei poate fi caracterizat cu ajutorul indicatorilor exprimaţi valoric sau în
unităţi naturale:
1.Indicatorii în expresie valorică:
- consumul total al populaţiei;
Cpv=∑q*p
- structura consumului populaţiei, caracterizează fiecare grupă de bunuri şi servicii
consumate în totalul consumului populaţiei,
- YCi=(Ci/Cpv)*100
O grupare mai generală a consumului este:
- consumul alimentar şi de băuturi;
- mărfuri nealimentare;
- servicii.
 În 1857 Ernest Engel sublinia rolul analizei evoluţiei în timp a structurii consumului
populaţiei în stabilirea unor tendinţe şi legităţi. Iniţial, populaţia caută să-şi satisfacă necesităţile
de consum de primă importanţă, apoi, cu creşterea veniturilor se satisface consumul la nivel
optim şi apoi se cheltuieşte pentru bunuri de confort, cultură ş.a.
Cu cît ponderea consumului alimentar în familie este mai ridicată, cu atît nivelul de trai
este mai scăzut.
Pentru a caracteriza dinamica consumului populaţiei se folosesc indicii şi modificările
absolute. Prin sistemul de indici putem evidenţia influenţa asupra consumului, a modificării
volumului fizic al consumului şi modificarea preţurilor produselor şi serviciilor consumate.
Astfel se calculează:
- indicele valoric al consumului populaţiei,
IC=C1/C0=(∑q1*p1)/( ∑q0*p0)
∆C=C1-C0=∑q1*p1-∑q0*p0
- indicele volumului fizic al consumului,
IC(q)=C*/C0=(∑q1*p0)/( ∑q0*p0)
∆C(q)=C*-C0=∑q1*p0-∑q0*p0
- indicele preţurilor,
IC(p)=C1/C*=(∑q1*p1)/( ∑q1*p0)
∆C(p)=C1-C*=∑q1*p1-∑q1*p0
Indicatori exprimaţi în unităţi naturale. Cu ajutorul caracterizării cantitative, putem face
relativ mai simplu comparaţii internaţionale. Aici distingem:
- consumul mediu anual de produse alimentare pe locuitor, care reprezintă cantitatea
producţiei alimentare consumate. Astfel putem face o analiză a consumului
principalelor produse alimentare.
Pentru simplificarea calculelor produsele prelucrate se transformă în echivalentul
produsului de bază, folosindu-se sistemul de coeficienţi de transformare.
La determinarea consumului cantitativ al populaţiei se folosesc mai multe metode:
1.Metoda de producţie,
Consumul=Prod.+IMP+Stoc la produc.la încep.per-Prod.nedestin.cons.pop.-EXP-
Pierderi-Stoc.la sf.per.
2.Metoda de repartiţie, ca sumă a cumpărărilor din comerţ, de pe piaţa ţărănească,
autoconsumul ă.a.
pentru precizarea calculelor se corectează consumul intern cu soldul consumului
turiştilor.
Consumul mediu, c=∑q/p
Dinamica consumului unui produs Ic=(c1/co)*100
- consumul alimentar exprimat în calorii şi substanţe nutritive (proteine, lipide,
glucide, săruri minerale şi vitamine), se calculează în mediu pe locuitor/zi.
Acest indicator ne permite să studiem apropierea consumului efectiv de normele
fiziologice optime;
- înzestrarea populaţiei cu bunuri de folosinţă îndelungată. Se stabileşte în expresie
naturală la sfîrşitul anului şi se calculează numărul unităţilor de bunuri care revin în
mediu la 1000 locuitori.

IV.Pentru a caracteriza nivelul de trai al populaţiei unei ţări ar trebui să se calculeze un

număr foarte mare de indicatori.
În ultimii ani se observă orientarea spre caracterizarea calitativă a nivelului de trai, care are
două tendinţe:
1.Cercetarea pe domenii de mare actualitate, unde sînt incluse următoarele aspecte: statutul
femeilor, copiilor şi a persoanelor în vîrstă; accesul la muncă şi condiţiile de muncă; starea
mediului înconjurător; drepturile şi libertăţile omului; conflictele; accesul la informaţii şi
veridicitatea acesteia.
2.Aplicarea sistemului de indici statistici.
 Indicele dezvoltării umane (HDI) ca indice agregat ce se bazează pe interpretarea a trei
indicatori:
- longevitatea, caracterizată ca speranţă medie la viaţă;
- nivelul educaţional, caracterizat de rata analfabetizării şi rata de şcolarizare;
- standard de viaţă, ca PIB/locuitor, calculat la paritatea puterii de cumpărare, în
dolari SUA.
Pentru calculul IDU se trec următoarele etape:
1.Fixarea valorilor minime pentru fiecare indicator:
- speranţa medie la viaţă, 25-85 ani;
- rata analfabetizării, 0-100%
- rata de şcolarizare, 0-100
- PIB/loc, 100-40000dolari.
2.Se calculează indicii individuali,
iij=(xij-xmin)/(xmax-xmin)
3.Se calculează indicele agregat ca medie aritmetică simplă. Cînd se dispune de
informaţii se calculează acest indice pe sexe.
Alţi indici folosiţi în caracterizarea nivelului de trai sînt: indicele de capacitate, ce
măsoară implicarea persoanelor pe sexe în activităţi economice şi politice; indicele
sărăciei – reflectă ponderea populaţiei cu cele mai slabe caracteristici de bază ale
dezvoltării umane ca: nutriţia şi starea sănătăţii, caracterizarea ponderii copiilor pînă la
5 ani sub greutatea normală; accesul la servicii de sănătate, caracterizate prin ponderea
naşterilor nesupravegheate de personal medical; nivelul educaţional, caracterizat prin
rata alfabetizării la femei.
 ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN MOLDOVA

Catedra “Statistică şi previziune economică “

„APROB”
decan „Cibernetică, Statistică,
şi Informatică Economică”
I.Bolun
„_____”_______________2002

PROGRAMA ANALITICĂ
a disciplinei “Statistica teoretică şi economică”
pentru studenţii facultăţii “Busines şi administrarea
afacerilor”
specialitatea TSH, MK, COM

TITULAR:
Asist.univ., drd.
Tataru Adrian

Confirm
seful catedrei
I. Pârţachi
 Anul universitar 2002-2003
NOTĂ INTRODUCTIVĂ
În funcţie de contextul care antrenează conceptul de statistică aceasta poate avea mai multe înţelesuri.
Conform lucrării “ Mică enciclopedie de statistică “ statistica este o ştiinţă care se ocupă de descrierea şi
analiza numerică a fenomenelor de masă.”
Astfel, statisticii îi revine rolul de a pune în evidenţă particularităţile fenomenelor de tip colectiv sub aspectul
volumului, structurii, dinamicii, interdependenţelor, precum şi a regularităţilor şi legilor ce le guvernează. Statistica
se aplică în cele mai variate domenii: astronomie, biologie, fizică, societate etc.
În general, statistica se utilizează ca instrument de cunoaştere a vieţii soc-economică.
Astfel, este de ne conceput un proces de conducere cu o societate, sau cu un sistem economic ne asigurat din
punct de vedere informaţional.
Astfel, statisticii îi revine rolul important de operare a acestor informaţii, şi aprovizionarea cu ele atât a
aparatului de conducere cu statul cât şi a consumatorului de informaţii în sens larg.
Obiectivele cursului de statistică concretizează în tratarea unor metode tehnici şi instrumentării proprii
acestei discipline în vederea:
- obţinerii informaţiilor prin observarea statistică
- prelucrării primare a informaţiilor brute, lucrare în urma căreia se obţin indicatorii: cu un grad avansat de
generalizare.
- prelucrării în sens larg, acţiune care permite obţinerea unor indicatori cu un conţinut mai profund, deseori
având un caracter sintetic, totodată la această etapă evidenţiindu-se şi legităţile specifice anumitor fenomene şi
procese precum şi interdependenţele care se stabilesc între diversele variabile statistice.
- analizei şi interpretării rezultatelor obţinute în urma desfăşurării studiilor statistice precum şi testarea,
precum şi testarea ipotezelor privind tendinţa viitoare a evoluţiei fenomenelor şi proceselor statistice.
Prin această disciplină, predată la toate specializările A.S.E.M., se pretinde de a instrui studenţii tuturor
specializărilor economice şi a le forma deprinderi de a opera sine stătător cu informaţiile de natură economică.
Ulterior statistica va servi drept bază teoretică pentru multe discipline generale şi de specialitate.
Verificarea cunoştinţelor se efectuează în baza a două testări pe parcursul semestrului. Se finalizează cursul
cu colocviu.

Fond de timp
Prelegeri Seminare Laborator
secţia zi 48 30
 CONŢINUTUL CURSULUI

TEMA 1: OBIECTUL ŞI METODA STATISTICII TEORETICE

I.Locul şi particularităţile statisticii ca obiect şi metodă în sistemul ştiinţelor sociale şi
economice;
II.Concepte de bază utilizate în investigarea statistică a fenomenelor economice.
Literatura:
((1), cap.1, 1.1.-1.3.; (2) cap.1, 1.1.-1.3.; (5), cap.11.1.-1.3.; (6),1.1-1.3)

TEMA 2: STUDIUL STATISTIC

I.Structura, organizarea şi funcţionarea sistemului informaţional statistic;
II.Metode de observare statistică;
III.Conceptul de eroare statistică. Modalităţi de eliminare a erorilor;
IV.Controlul datelor statistice
((1), cap.2, 2.1.-2.6.; (4), cap.1, 1.4.; (5), cap.1,1.4; (6), cap1, 1.4.-1.5.)

Seminar 1: tema 1,2

1. Concepte de bază folosite în statistică
2. Organizarea statisticii pe plan naţional şi internaţional, principalele publicaţii statistice.
Literatura
((1), cap.2, 2.1.-2.6.; (4), cap.1, 1.4.; (5), cap.1,1.4; (6), cap1, 1.4.-1.5.)

TEMA 3:GRUPAREA STATISTICĂ

I.Clasificarea şi gruparea statistică
II.Agregarea, centralizarea datelor individuale
Literatura ((1), cap3, 3.1-3.4; (2), cap.3, 3.1-3.4; (4), cap 2, 2.5; cap3, 3.1-3.3; (5), cap 1, 1.6; (6), cap 2,2.3., 2.4.)

TEMA 4: PREZENTAREA DATELOR STATISTICE

I.Elaborarea şi prezentarea datelor sub formă de tabele statistice;
II.Prezentarea datelor sub formă de serii statistice;
III.Reprezentarea grafică a datelor statistice
Literatura ((1), cap3, 3.1-3.4; (2), cap.3, 3.1-3.4; (4), cap 2, 2.5; cap3, 3.1-3.3; (5), cap 1, 1.6; (6), cap 2,2.3., 2.4.)

Seminar 2: lecţiile tema 3,4

1. Baze de date folosite în organizarea statisticii
2. Gruparea şi centralizarea datelor statistice
3. Prezentarea datelor sub formă de:
- tabele statistice
- grafice
Literatura ((1), cap3, 3.1-3.4; (2), cap.3, 3.1-3.4; (4), cap 2, 2.5; cap3, 3.1-3.3; (5), cap 1,
1.6; (6), cap 2,2.3., 2.4.)

TEMA 5:INDICATORII STATISTICI

I.Conceptul de indicator statistic;
II.Criterii de clasificare a indicatorilor statistici;
III.Indicatori statistici primari şi derivaţi;
IV.Mărimile relative ca indicatori derivaţi.

TEMA 6: ANALIZA SERIILOR DE REPARTIŢIE. MĂRIMI MEDII.

I.Principii de analiză a seriilor de repartiţie
II.Mărimi medii
III.Media aritmetică. Proprietăţile
IV.Media armonică, pătratică, geometrică
Literatura ((1), cap.4, 4.1-4.3; (2), cap.4, 4.1-4.3; (4), cap.4, 4.1-4.3; (5), cap.2, 2.1-2.2; (6), cap 3, 3.1-3.3. (1),
cap.4,5, 4.4, 5.1; (4), cap.5.1-5.2; (5), cap.3, 3.2-3.7; (6), cap 3, 3.5., cap 4, 4.1-4.4.)
 TEMA 7: CALCULUL INDICATORILOR DE TENDINŢĂ
I.Indicatorii de tendinţă
11.Modul
III.Mediana
IV.Cuartilele şi decilele
Literatura ((1), cap.4, 4.1-4.3; (2), cap.4, 4.1-4.3; (4), cap.4, 4.1-4.3; (5), cap.2, 2.1-2.2; (6), cap 3, 3.1-3.3. (1),
cap.4,5, 4.4, 5.1; (4), cap.5.1-5.2; (5), cap.3, 3.2-3.7; (6), cap 3, 3.5., cap 4, 4.1-4.4.)

Seminar 3: tema 5,6,7

1. Necesitatea folosirii indicatorilor statistici. Indicatori statistici primai şi derivaţi
2. Mărimi relative: de structură, de coordonare, ale dinamicii, de intensitate.
3. Calculul mărimilor medii prin diferite metode.
4. Calculul modulului, medianei, cuartilelor, decilelor.
5. Indicatorii simpli şi sintetici ai variaţiei.
Literatura ((1), cap.4, 4.1-4.3; (2), cap.4, 4.1-4.3; (4), cap.4, 4.1-4.3; (5), cap.2, 2.1-2.2; (6),
cap 3, 3.1-3.3. (1), cap.4,5, 4.4, 5.1; (4), cap.5.1-5.2; (5), cap.3, 3.2-3.7; (6), cap 3, 3.5., cap 4,
4.1-4.4.)

TEMA 8: ÎMPRĂŞTIEREA SAU VARIAŢIA STATISTICĂ

I.Indicatori ai variaţiei
II.Disprsia şi proprietăţile ei
III.Abaterea medie pătratică
IV.Coeficientul de variaţie
V.Asimetria
Literatura ((1), cap.4, 4.1-4.3; (2), cap.4, 4.1-4.3; (4), cap.4, 4.1-4.3; (5), cap.2, 2.1-2.2; (6), cap 3, 3.1-3.3. (1),
cap.4,5, 4.4, 5.1; (4), cap.5.1-5.2; (5), cap.3, 3.2-3.7; (6), cap 3, 3.5., cap 4, 4.1-4.4.)

TEMA 9: INDICATORII VARIAŢIEI AI COLECTIVITĂŢII ÎMPĂRŢITE ÎN

GRUPE ŞI AI CARACTERISTICII ALTERNATIVE
I.Regula adunării dispersiilor
II.Media caracteristicii alternative
III.Indicatorii de variaţie ai caracteristicii alternative
Literatura ((1), cap.4, 4.1-4.3; (2), cap.4, 4.1-4.3; (4), cap.4, 4.1-4.3; (5), cap.2, 2.1-2.2; (6), cap 3, 3.1-3.3. (1),
cap.4,5, 4.4, 5.1; (4), cap.5.1-5.2; (5), cap.3, 3.2-3.7; (6), cap 3, 3.5., cap 4, 4.1-4.4.)

Seminar 4 tema 8,9

1. Indicatorii simpli ai variaţiei
2. Indicatorii derivaţi ai variaţiei
3. Asimetria

TEMA 10: INDICATORI DE VERIFICARE

I.Verificarea caracterului repartiţiei empirice
II.Verificarea caracterului aleator al datelor
III.Eliminarea datelor afectate de erori vădite
IV.Estimarea parametrilor colectivităţii
V.Ipoteze statistice
Literatura ((1), cap.4, 4.1-4.3; (2), cap.4, 4.1-4.3; (4), cap.4, 4.1-4.3; (5), cap.2, 2.1-2.2; (6), cap 3, 3.1-3.3. (1),
cap.4,5, 4.4, 5.1; (4), cap.5.1-5.2; (5), cap.3, 3.2-3.7; (6), cap 3, 3.5., cap 4, 4.1-4.4.)

TEMA 11: SONDAJUL STATISTIC

I.Noţiuni specifice sondajului statistic
II.Principalele procedee şi metode de sondaj
III.Erori de sondaj
Literatura ((1), cap.6, 6.1-6.3; (4), cap.8, 8.1-8.4; (5) cap.6, 6.1-6.3; (6), cap 9, 9.1-9.6; cap 10., 10.1.)
 TEMA 12: ESTIMAREA ERORILOR DE SONDAJ ŞI A VOLUMULUI
EŞANTIONULUI PE TIPURI DE SELECŢIE
I.Sondajul aleator simplu repetat
II.Sondajul aleator simplu nerepetat
IIISondajul mecanic
IV.Sondajul tipic
V.Extinderea rezultatelor selecţiei
Literatura ((1), cap.6, 6.1-6.3; (4), cap.8, 8.1-8.4; (5) cap.6, 6.1-6.3; (6), cap 9, 9.1-9.6; cap 10., 10.1.)

Seminar 5 tema 10,11,12

1. Indicatori de verificare
2. Sondajul statistic

TEMA13: ANALIZA SERIILOR INTERDEPENDENTE

I.Legăturile statistice. Importanţa lor
II.Tipurile de legături între variabilele statistice
III.Metode elementare de caracteriyare a legăturilor dintre variabile
Literatura ((1), cap.7, 7.4-7.6; (5) cap.7, 7.8-7.93; (6), cap 5, 5.1-5.4.)

TEMA 14: REGRESIA ŞI CORELAŢIA STATISTICĂ

I.Regresia şi corelaţia simplă liniară
II.Regresia şi corelaţia simplă curbilinie
III.Metode neparametrice de măsurare a intensităţii legăturilor dintre fenomene
Literatura ((1), cap.7, 7.4-7.6; (5) cap.7, 7.8-7.93; (6), cap 5, 5.1-5.4.)

Seminar 6 tema 13,14

1. Estimarea coeficienţilor ecuaţiilor de regresie.
Literatura ((1), cap.7, 7.4-7.6; (5) cap.7, 7.8-7.93; (6), cap 5, 5.1-5.4.)

TEMA15: SERII CRONOLOGICE

I.Definiţii.noţiuni generale. Reprezentarea grafică
II.Sistemul de indicatori ai seriilor cronologice
III.Metode de modelare a seriilor cronologice
Literatura ((1), cap.8, 8.1-8.5; (4), cap.10, 10.1-10.4; (5) cap.8, 8.1-8.8; (6), cap 6, 6.1-6.6.)

TEMA 16: ANALIZA SERIILOR CRONOLOGICE

I.Analiza statistică a sezonalităţii seriilor cronologice
II.Analiza componentei reziduale
III.Interpolarea şi extrapolarea pe baza datelor seriei cronologice.
Literatura ((1), cap.8, 8.1-8.5; (4), cap.10, 10.1-10.4; (5) cap.8, 8.1-8.8; (6), cap 6, 6.1-6.6.)

Seminar 7 tema 15,16

1. Seriile cronologice ce caracterizează diferite procese economice şi sociale.
Literatura ((1), cap.10, 10.1-10.6; cap.9, 9.1-9.6; (4) cap.11, 11.4-11.6; (5) cap.9, 9.1-9.8;
(6), cap 7, 7.1-7.6.)

TEMA 17. METODA INDICILOR

I.Principii teoretice şi metodologice de elaborare şi utilizare a indicilor
II.Indicii agregaţi. Sisteme de ponderare folosite la construirea indicilor de grup
III.Indicii de grup calculaţi ca medie a indicilor individuali
IV.Indicii calculaţi ca raport a două medii
V.Descompunerea factorială a variaţiei unui fenomen complex folosind metoda indicilor
Literatura ((1), cap.10, 10.1-10.6; cap.9, 9.1-9.6; (4) cap.11, 11.4-11.6; (5) cap.9, 9.1-9.8; (6), cap 7, 7.1-7.6.)
 Seminar 8 tema 17
1. Indicii agregaţi. Sisteme de ponderare folosite la construirea indicilor de grup.
2. Indicii de grup calculaţi ca medie a indicatorilor individuali.
Literatura ((1), cap.10, 10.1-10.6; cap.9, 9.1-9.6; (4) cap.11, 11.4-11.6; (5) cap.9, 9.1-9.8;
(6), cap 7, 7.1-7.6.)

TEMA 18. INIŢIERE ÎN STUDIUL STATISTICII ECONOMICE

I.Definirea obiectului de studiu al statisticii economice;
II.Clasificarea statistică;
III.Sistemul de indicatori studiaţi de statistica economică

Seminar 9 tema 18
Legătura între statistica teoretică şi statistica economică

TEMA 19. RESURSELE DE MUNCĂ

I.Analiza generală a populaţiei;
II.Munca – potenţial economic;
III.Eficienţa folosirii factorului muncă

Seminar 10 tema 19
Caracterizarea resurselor de muncă

TEMA 20. AVUŢIA NAŢIONALĂ

I.Concepte de avuţie naţională;
II.Evaluarea avuţiei naţionale şi surse de date;
III.Sisteme de indicatori ai avuţiei naţionale;
IV.Indicatorii mediului înconjurător;
V.Stocul de învăţămînt – componentă a resurselor spirituale

Seminar 11 tema 20
Caracterizarea avuţiei naţionale

TEMA 21. CARACTERIZAREA STATISTICĂ A FONDURILOR FIXE

I.Indicatorii volumului, mişcării şi dinamicii fondurilor fixe;
II.Structura şi schimbările structurale ale fondurilor fixe;
III.Indicatorii stării tehnice şi ai gradului de utilizare a fondurilor fixe

Seminar 12 tema 21
Caracterizarea fondurilor fixe

TEMA 22:EFICIENŢA FOLOSIRII POTENŢIALULUI TEHNICO-MATERIAL

I.NOŢIUNI GENERALE DE EFICIENŢĂ ECONOMICĂ;
II.EFICIENŢA FOLOSIRII FONDURILOR FIXE. INDICATORII SINTETICI;
III.INDICATORII ANALITICI AI EFICIENŢEI;
IV.INDICATORII EFICIENŢEI MIJLOACELOR MATERIALE CIRCULANTE.

Seminar 13 tema 22
Calculul indicatorilor de eficienţă

TEMA 23. SISTEMUL DE INDICATORI AI STATISTICII NIVELULUI DE TRAI

I.Noţiuni de nivel de trai şi de cost al vieţii. Legătura cu alte categorii economice;
II.Sistemul de indicatori ai statisticii nivelului de trai;
III.Estimarea statistică a venitului real, a puterii de cumpărare;
IV.Consumul populaţiei – bază a caracterizării nivelului de trai;
V.Caracterizarea calitativă a nivelului de trai

Seminar 14 tema 23
Caracterizarea nivelului de trai

TEMA 24: SISTEMUL CONTURILOR NAŢIONALE

I.
II.
III.
IV.

Seminar 15 tema 24
Caracterizarea sistemului contabilităţii naţionale
 Subiecte pentru examinare
1. Locul şi particularităţile statisticii ca obiect şi metodă în sistemul ştiinţelor sociale şi
economice.
2. Organizarea şi desfăşurarea unei cercetări statistice concrete
3. Concepte de bază utilizate în investigarea statistică a fenomenelor economice sociale.
4. Organizarea statisticii pe plan naţional şi internaţional, principalele publicaţii statistice.
5. Structura, organizarea şi funcţionarea sistemului informaţional statistic
6. Baze de date folosite în organizarea statisticii
7. Metode de observare statistică.
8. Conceptul de eroare în statistică, modalităţi de eliminare a erorilor
9. Controlul datelor statistice.
10. Clasificarea şi gruparea statistică
11. Agregarea, centralizarea datelor individuale.
12. Gruparea şi centralizarea datelor statistice
13. Elaborarea şi prezentarea datelor sub formă de tabele statistice.
14. Prezentarea datelor sub formă de serii statistice.
15. Reprezentarea grafică a datelor statistice.
16. Conceptul de indicatori statistici
17. Criterii de clasificare a indicatorilor statistici
18. Indicatorii statistici primari şi derivaţi
19. Mărimi relative ca indicatori derivaţi.
20. Necesitatea folosirii indicatorilor statistici
21. Principii de analiză a seriilor de repartiţie.
22. Mărimi medii.
23. Media aritmetică. Proprietăţi
24. Media armonică, pătratică, geometrică.
25. Indicatorii tendinţei centrale.
26. Modul
27. Mediana
28. Cuartile. Decile.
29. Avantajele şi dezavantajele modulului şi medianei ca indicatori ai tendinţei centrale.
30. Indicatori ai variaţiei
31. Dispersia şi proprietăţile sale
32. Abaterea medie pătratică
33. Coeficientul de variaţie
34. Asimetria
35. Noţiuni specifice sondajului statistic
36. Principalele procedee şi metode de sondaj
37. Erori de sondaj
38. Estimarea erorilor de sondaj şi a volumului eşantionului, pe tipuri de selecţie
39. Sondaj aleator simplu reperat
40. Sondaj aleator şi simplu ne reperat
41. Legături statistice. Importanţa lor.
42. Tipuri de legături între variabile economice.
43. Metode elementare de caracterizare a legăturilor dintre variabile.
44. Regresia şi corelaţia simplă liniară
45. Estimarea coeficienţilor ecuaţiilor de regresie.
46. Seriile cronologice ce caracterizează diferite procese economice şi sociale.
47. Definiţii. Noţiuni generale. Clasificări. Reprezentarea grafică.
48. Sistemul de indicatori ai seriilor cronologice.
49. Metode de modelare statistică a seriilor cronologice.
50. Principii teoretice şi metodologice de elaborare şi utilizare a indicilor.
51. Indicii agregaţi. Sisteme de ponderare folosite la construirea indicilor de grup.
52. Indicii de grup calculaţi ca medie a indicatorilor individuali.
53. Indicii calculaţi ca raport a două medii
54. Descompunerea pe factori a variaţiei unui fenomen complex folosind metoda indicilor.
55. Indicii teritoriali.
 BIBLIOGRAFIE

1. E. Biji, T. Baron “Statistica teoretică şi economică“ EDP, Bucureşti, 1996.

2. E. Biji, T. Baron “Statistica teoretică şi economică“ EDP, Bucureşti, 1991.
3. E. Jaba “Statistica”, Bucureşti, 1998.
4. E. Biji, E. Lilea, M.Vătui, I.Pârţachi, I.Oriol “Statistica (studii de caz)” Ed. ASEM, Chişinău ,
1999
5. Al. Isaic-Maniu, A. Grădinaru, V. Voineagu, C. Mitruţ “Statistica teoretică şi economică“ Ed.
Tehnica, 1994.
6. T. Andrei, S. Stancu “Statistica. Teorie şi aplicaţie” Editura ALL, 1995
7. D. Porojan “Statistica şi teoria sondajului”, Ed. “Şansa”, Bucureşti, 1993.
8. Al. Isaic-Maniu, V. Voineagu, C. Mitruţ “Statistica pentru managementul afacerilor” Ed
Economică, Bucureşti, 1995.
9. Bărbat Al. “Teoria statisticii sociale” EDP, Bucureşti, 1972.
10. Iule U.G., Kendall M.C. “ Introducere în teoria statisticii” Ed. şt., Bucureşti, 1969.
11. Trebici V. (coord.) “Mica enciclopedie de statistică“ Ed şt. şi Enciclopedie, Bucureşti, 1985.
12. Victor Cotruţă “Indicaţii metodice pentru lucrările de laborator la statistica teoretică şi
economică”, partea I; Chişinău, 1998
13. I.Capanu „Sistemul conturilor naţionale şi agregate macroeconomice”, ed.ALL Bucureşti
1994
14. I.Capanu „Statistica macroeconomică”, ed.Economică, Bucureşti 1997