Sunteți pe pagina 1din 38

Tema 1.

SISTEMUL
ECONOMIEI MONDIALE
• Economia Mondială: definiţii, etape de
constituire
• Economia Mondială ca ştiinţă. Obiectul ei de
studiu
•Economia mondială la etapa actuală. Indicatori
de dezvoltare a economiei mondiale
•Noua ordine economică mondială
• Lumea în care trăim este o lume a
interdependențelor, a legăturilor
reciproce tot mai strânse între ţări.
• Nici o țară, oricât de bogată ar fi, nu
se poate sustrage acestei legități,
izolându-se de restul lumii
• Dezvoltarea autarhică este de
neconceput în lumea contemporană
• Istoria întregii omeniri reflectă, în
general, istoria dezvoltării
economice şi perfecţionarea forţelor
de producţie (capitalului) în plan
mondial.
• Creşterea şi dezvoltarea economică
stau la baza întregului progres al
omenirii.
Fenomenul creşterii economice s-a
înregistrat pentru prima dată în
istoria umanității în secolul al XVII-
lea în Olanda şi apoi în Anglia
când s-a reuşit a hrăni o populaţie
în creştere şi încă mai bine decât
în perioadele precedente. Cum spunea Henri
Lepage „două ţări se aflau în măsura de a oferi un nivel de viaţă crescând
unei populaţii în creştere şi aceasta într-o manieră durabilă"
• De ce şi cum au loc schimbarea imperiilor?
• De ce şi cum reuşeau unele ţări să ajungă din
urmă cele dezvoltate şi să domine?
Olanda în secolul XVI,
Anglia în secolul XVII,
Rusia în epoca lui Petru I,
URSS în anii 20-30 ai sec.XX,
Japonia după 2WW,

Evoluţia procesului de dezvoltare
economică s-a desfăşurat pe parcursul a
mai multor secole şi cuprinde trei etape:
• Etapa creării premiselor economiei
internaţionale – sfârş.s.XVI - înc.s.XVII
• Etapa formării economiei internaţionale-
s.XVII-XIX
• Etapa economiei mondiale.
Premisele apariţiei EM
• Răspândirea largă a comerţului
internaţional
• Apariţia marii industrii maşiniste (prima
revoluţie industrială – sf.sec.XVIII –
înc.s.XIX)
• Dezvoltarea căilor de comunicare
• Apariţia şi adâncirea diviziunii
internaţionale a muncii
WE is a system of:
-Economic/political/financial interrelations
-Globalisation;
-National economies;
-Stake-holders of WE:
- nation-states,
- firms and organisations (that operate internationally)
- international economic organisations;
-International division of labor;
-International economic circuit;
Diviziunea internaţională a muncii:

• Proces istoric obiectiv de specializare a


statelor lumii în producţia şi
comercializarea pe piaţa mondială a unor
bunuri şi servicii
• Indice al locului şi rolului fiecărei ţări în
circuitul economic mondial
Circuit economic mondial:
• Totalitatea fluxurilor economice interstatale în
strânsa lor interdependenţă
Comerţul internaţional
Fluxurile de capital
Migraţia forţei de muncă
• Flux internaţional – mişcarea unor valori
materiale, băneşti sau spirituale de la o ţară la
alta (produse, servicii, capitaluri, forţă de muncă,
informaţii şi cunoştinţe, etc.)
Etapele formării economiei
mondiale
• Anii 10-30 ai sec.XX: Criza economiei
mondiale (marea depresie) de la sfârşitul
anilor 20 începutul aa.30
• Anii 40-70 ai sec.XX: confruntarea a două
sisteme economice şi politice diferite
• Anii 80 ai sec.XX – înc.sec.XXI: adâncirea
interdependenţelor
Caracteristica etapei EM
• Accelerarea progresului tehnico-ştiinţific
• Creşterea interdependenţei economice
• Creşterea decalajului între ţările bogate şi
cele sărace
• Creşterea şi permutarea populaţiei
• Creşterea rolului organizaţiilor economice
internaţionale şi al formaţiunilor structurale
nestatale (organizaţii nonguvernamentale, STN)
• Transformările globale în domeniul protecţiei
mediului ambiant
În concluzie:
• Istoria dezvoltării economie mondiale a
demonstrat, că situaţia economică a unei
ţări depinde, în primul rând, de gradul de
mobilizare şi folosire tot mai intensă a
resurselor proprii (materiale, financiare,
informaţional-intelectuale, spirituale, etc.),
şi a eforturilor fiecărui popor, naţiuni.
În concluzie (cont.):
• Participarea la diviziunea
internaţională a muncii şi implicit la
circuitul economic mondial, este de
natură să potenţeze eforturile proprii
ale fiecărui popor şi să accelereze
progresul economic al tuturor statelor.
Ce este Economia Mondială?
• “Economia” – schimb reciproc de activităţi –
constituie ansamblul de acţiuni ale unei
comunităţi umane care are drept scop
producerea şi consumul bunurilor şi serviciilor.
• Deci, Economia Mondială este rezultatul unui
proces evolutiv al dezvoltării schimbului
reciproc de activităţi, în virtutea diviziunii
internaţionale a muncii, de la forme inferioare
la forme superioare, de la simplu la complex.
Metodologia ştiinţei mondo-
economice:
• Metode generale:
compararea,
analiza şi sinteza,
abstracţia ştiinţifică,
inducţia şi deducţia,
metoda grafică,
analogia.
 Economia Mondială contemporană,
reprezintâ un ansamblu al
economiilor naţionale ale statelor
lumii, privite în interdependenţa
legăturilor economice dintre ele

 Economia Mondială este un


fenomen complex şi dinamic, la rând
cu complexitatea şi dinamismul
componentelor din care este
constituită.
Dinamismul şi complexitatea
Economiei Mondiale are la bază:
factori cantitativi:
- creşterea numărului de state
suverane membre ale comunităţii
internaţionale

factori calitativi:
- confirmarea STN în calitate de
actori decisivi în REI
- amplificarea şi diversificarea
formelor REI (cu implicaţii complexe de gen
politic, juridic, dar şi tehnologico-
organizatoric)
Caracteristici specifice ale
Economiei Mondiale contemporane:
 O dezvoltare spectaculoasă au
demonstrat-o sistemele mondiale de
infrastructură (sistemele de transport,
comunicaţii etc.)
 Progresul tehnologiilor informaţionale
a lărgit considerabil gama comerţului cu
servicii la scara internaţională
 Rapiditatea (viteza) multiplelor
transformări, care au afectat economia
mondială pe parcursul ultimilor decenii
Economia mondială reprezintă un sistem
alcătuit din componente fundamentale –
economiile naţionale, societăţile
transnaţionale, organizaţiile economice
interstatale şi din elemente derivate, de
conexiune – diviziunea mondială a muncii,
relaţiile economice internaţionale şi piaţa
mondială.
(S.Dumitrescu)
Subiecţii Economiei Mondiale
• Statele-naţiune ca participante autonome
la viaţa economică internaţională
• Întreprinderile şi organizaţiile cu activitate
externă
• Instituţii şi organisme internaţionale
Sistemul Economiei Mondiale
 Un ansamblu de economii naţionale
 Un sistem de interdependenţe (relaţii)
economice internaţionale
 Un set de instrumente şi mecanisme
ce asigură dinamicitatea şi
complexitatea EM (modele şi
indicatori de dezvoltare economică...)
Indicatori de dezvoltare a
economiei mondiale
 PIB – Produsul Intern Brut
PNB – Produsul Naţional Brut
 PIB/loc – PIB raportat la cap de

locuitor
 Volumul Exporturilor şi Importurilor

 Cota Exportului (Importului) în PIB

 Mărimea Investițiilor Străine Directe


Indicatori de dezvoltare a
economiei mondiale (cont.)

 Suprafața
 Populația
 Lohgevitatea
 Linii telefonice, telefoane mobile
 Utilizatori Internet
 Calculatoare personale
Forme ale Pieței Mondiale:

• Piaţa bunurilor şi serviciilor


• Piaţa internaţională de capital
• Piaţa mondială a muncii
• Piaţa tehnologiilor de vârf
Paradigmele Economiei
Mondiale:
• Una dintre paradigmele economiei
mondiale este tendința spre Echilibru
• Globalizarea și Regionalizarea sunt doua
tendințe complementare
• Integrarea economică internațională și
regională – alt sistem de referință
• Creșterea gradului de instituționalizare și
accentuarea  tendinţei de multipolaritate
Megatendințele globale la etapa
contemporană:

 Schimbările demografice și sociale


 Repoziționarea marilor puteri economice
mondiale
 Urbanizarea rapidă
 Schimbările climaterice și raritatea
resurselor
 Descoperirile tehnologice
Top 10 cele mai importante amenințări la adresa
economiei mondiale si a ordinii mondiale

1. Intensificarea inegalității veniturilor


2. Creșterea persistenta a ratei șomajului
3. O noua criza, cea a leadership-ului
4. Competiție geostrategica in creștere
5. Destabilizarea democrației
6. Intensificarea naționalismului
7. Riscul poluării din tarile emergente
8. Intensificarea apariției fenomenelor meteo severe
9. Resurse de apa potabila limitate
10. Creșterea gradului de importanta a sănătății in
economie
Noua hartă a puterii şi influenţei
economice
Ordinea Economică Internaţională
este o parte componentă şi complexă
a economiei mondiale, exprimă şi
reglementează legăturile şi
interconexiunile elementelor
componente ale acestea. OEI
condiţionează funcţionalitatea
economiei mondiale şi echilibrul ei
dinamic
Ordinea Economică Mondială
(elementele componente)
 starea economiilor naţionale, de care
depinde situaţia economiei mondiale
 tipurile şi modelele de diviziune
internaţională a muncii
 formele relaţiilor economice internaţionale
 mecanismul relaţiilor economice
internaţionale
 cadru instituţional şi cel juridic
 cadrul cultural şi social internaţional.
Noua Ordine Economică Mondială
stabilită de ONU în 1974
 Egalitate şi suveranitate ale tuturor ţărilor lumii
 Colaborare şi dezvoltare economică
 Legiferarea dreptului naţional asupra tuturor
bogăţiilor naturale
 Control asupra diferenţierii preţurilor export-
import
 Promovarea sistemului de preferinţe vamale
 Optimizarea sistemului valutar internaţional
 Reducerea decalajelor în plan tehnologic
 Soluţionarea problemei datoriilor financiare
 Controlul activităţii CTN
 Nouă ordine mondială este bazată pe valori
liberale (pieţe libere, individualism, libertate) –
Francis Fukuyama, Thomas Friedman – spre care
v-a aduce convergenţa sistemelor economice
naţionale
 Exigenţele eficienţei economice, intensificarea
concurenţei internaţionale, lupta pentru
maximizarea profitabilităţii corporatiste conduc la
convergenţa valorilor, instituţiilor şi politicilor
economice naţionale
În urma schimbului
neechivalent între ţările
dezvoltate şi cele slab
dezvoltate primele câştigă
mai mult de 300 mlrd.
dol.SUA anual
Direcţiile de acţiune pentru instaurarea
noii ordini economice mondiale
 Lichidarea subdezvoltării, a decalajelor economice,
apropierea condiţiilor de viaţă civilizată a tuturor
popoarelor lumii.
 Restructurarea actualei diviziuni internaţionale a muncii,
de a stabili locul ţărilor în curs de dezvoltare
 Promovarea unor forme avansate de cooperare
economică în care să fie atrase ţările în curs de
dezvoltare.
 Crearea unor mecanisme echilibrate ale relaţiilor
economice internaţionale şi anume a crea un nou
mecanism comercial internaţional, mecanism de formare
a preţurilor mondiale, mecanism monetar financiar
internaţional
 Ameliorarea cadrului instituţional internaţional
 Restructurarea sistemului juridic şi promovarea largă a
unor principii, norme şi reguli noi de drept internaţional.
Probleme globale
• dezvoltarea industrială, tehnologiile de
vârf, accesul la informaţie şi cunoştinţe,
polarizarea economică paralel cu
tendinţele de integrare economică,
problemele financir - valutare şi
investiţionale, subdezvoltarea, subnutriţia,
problemele sociale, migraţia, problema
refugiaţilor, conflictele, starea ecologică,
etc.

S-ar putea să vă placă și