Sunteți pe pagina 1din 119

Tema 3.

Economia ţărilor
lumii.
1. Tipologie
2. Economii dezvoltate
3. Economii în (curs) dezvoltare
4. Tari in tranzitie
Clasificarea tarilor lumii in
dependent de:
 Indicele dezvoltarii umane
 Nivelul de dezvoltare economica
 Marimea PIB
 Marimea PIB/locuitor
 Volumul exporturilor
 …
Indicatorii IDU

Standardul de
Longevitatea Educația
viață
Indicele dezvoltării umane (IDU)
(publicat anual în HDR-PNUD)
IDU reprezintă un instrument complex cu ajutorul
căruia este calculată evoluţia pe termen lung a
nivelului mediu de dezvoltare umană, el fiind
sinteza a trei dimensiuni de bază:
 o viaţă lungă şi sănătoasă (măsurată prin
speranţa de viaţă la naştere),
 un nivel bun de educaţie (măsurat prin rata
ştiinţei de carte la adulţi, combinată cu rata totală
a înrolării în învăţământul primar, secundar şi
terţiar) şi
 condiţii de trai decent (măsurate prin Produsul
Intern Brut pe cap de locuitor la Paritatea Puterii
de Cumpărare în dolari SUA).
Indicele Dezvoltării Umane evidenţiază dezvoltare
populaţiei fiecărui stat în ceea ce priveşte:

Viaţa lungă şi
sănătoasă;
 Nivelul de educație

corespunzător;
 Nivelul de trai decent.

Isv-indicele
speranței de viață
Ied-indicele
educației
Iv-indicele de
venit
La calcularea IDU se ţine seama de următorii
parametri:

 longevitatea sau speranţa de viaţă la naştere;


 gradul de alfabetizare a populaţiei;
 nivelul (gradul) de frecventare a cursurilor primare,
secundare şi superioare de învăţământ;
 produsul intern brut pe cap de locuitor;
 mortalitatea infantilă;
 dotarea cu echipamente electrocasnice şi automobile;
 accesul la informare (mass-media, telecomunicaţii);
 gradul de urbanizare;
 egalitatea sexelor.
Clasificarea ţărilor lumii propusă de Programul Naţiunilor Unite
pentru Dezvoltare (PNUD) – HDR 2015

 Ţări cu Indicele dezvoltării umane foarte înalt (IDU) – 0.808-


0.944. În această categorie intră 47 de state din cele 186 analizate:
Norvegia (0.944), Australia (0.933), după care urmează SUA,
Olanda, Germania, şi încheie lista Argentina – cu IDU de 0.808.
 Ţări cu Indicele dezvoltării umane înalt (IDU) – 0.711- 0.78.
Din această categorie, fac parte asemenea state ca: Muntenegru,
Rusia, Bielorusia, Mexic, Bulgaria, România.
 Ţări cu Indicele dezvoltării umane mediu (IDU) – 0.561-0.698.
Turkmenistan, Thailanda, Bolivia, Africa de Sud, Angola, India,
Mongolia. Republica Moldova (locul 114, cu un IDU de 0.663).
 Ţări cu Indicele dezvoltării umane scăzut (IDU) – 0.540 şi mai
puţin.
Tara cu cel mai inalt/scazut IDU in 2016

Pentru al 12- lea an la
rând, Norvegia a fost
desemnată țara cu cel mai
ridicat standard al vieții din Clasamentul este încheiat de
ntreaga lume (cu un indice
de 0,944) dar și cea mai Republica Democratică
prosperă țară de pe planetă Congo, cu 280 de dolari venit
pentru a șaptea
oară. Datorită aerului naţional brut per capita şi o
urat dintre munți și fiorduri, speranţă de viaţă de 48,4 ani.
dar și stilului de viață în aer
ber, care joacă fără îndoială, Antepenultimul şi penultimul
n rol important în sănătatea loc le revin tot unor state
ocuitorilor țării, norvegienii
au una dintre cele mai africane, Burundi şi Niger
ridicate speranțe de viață
ntre statele lumii (81,6 ani).
Totuși ceea ce propulsează
țara fiordurilor pe prima
oziție este venitul pe cap de
locuitor, care este cel mai
idicat de pe glob, ajungând
la circa 65.000 de dolari pe
an, potrivit cotidianului
britanic The Independent.
Clasificarea tarilor lumii dupa IDU in
2016
 Următoarele poziții sunt ocupate de Australia, care are un
indice de 0,935 și de Elveția cu 0,930, aceste două state fiind
primele două la speranța de viață (peste 82,5 ani)
și sănătatea populației, dar au un venit pe cap de locuitor mai
mic decât al Norvegiei. Următoarele patru locuri ale
topului sunt ocupate de alte state
europene: Danemarca, Olanda, Germania și Irlanda, care
depășesc #SUA (cea mai mare putere economică a planetei)
situata abia locul 8. Alte două state din afara continentului
european completează top 10 al statelor cu cele mai bune
condiții de viață: Canada și Noua Zeelandă.
Clasificarea tarilor lumii dupa IDU in
2016
În primele 50 de locuri găsim țări de pe toate continentele, mai puțin din Africa.
Astfel avem 34 de state din Europa (Liechtenstein, Marea Britanie, Suedia, Islanda
și Luxemburg, fiind în primele 20, urmate de Belgia, Franța, Austria, Finlanda și
terminând cu Rusia pe locul 50). Zona Asia-Pacific are 12 țări în primele 50, iar
celelalte 4 sunt de pe continentul american (SUA, Canada, Argentina și Chile). 
România se găsește pe poziția 52 la egalitate cu Oman și Uruguay, având un indice
total de 0,793. Europa este astfel continentul cu cel mai ridicat standard de viață de
pe glob, având nu doar cel mai ridicat nivel al venitului pe cap de locuitor dar și cea
mai mare speranță de viață a populației. Moldova se clasează pe poziţia 107 din 188
de ţări şi teritorii, conform Indicelui Dezvoltării Umane (IDU).
IDU al Moldovei constituie 0,693, care plasează ţara în categoria de dezvoltare
umană medie.
Clasificarea tarilor lumii dupa IDU in
2016

 Țările africane ocupă ultimele locuri ale clasamentului,


astfel că ultimele 17 poziții sunt ocupate de state din
Africa, Nigerul fiind pe poziția 188 cu un indice de
0,348. Cele zece țări din partea de jos a listei, aflate în
categoria cu o dezvoltare umană redusă: Mali, Mozambic,
Sierra Leone, Guineea, Burkina Faso, Burundi, Ciad,
Eritreea, Republica Centrafricană și Niger, sunt considerate
cele mai sărace state ale lumii. Sierra Leone, Coasta de
Fildeș, Ciad și Republica Centrafricană sunt statele lumii cu
cea mai mică speranță de viață, puțin peste 50 de ani.
După nivelul de dezvoltare economică,
țările lumii se împart în trei categorii:
Caracteristicele țărilor dezvoltate
sant:

 Prezența economiei de piață


 Sectorul secundar și terțiar depașește

sectorul primar
 Structura de ramuri a economiei poartă un

caracter postindustrial
 Nivelul de trai cel mai ridicat etc.
Țări cu economie de piață
 În aceste țări predomină sectorul privat.
 Statului îi aparțim numai unele ramuri ori

obiecte economice de importanță vitală.


 Prețurile la mărfuri și servicii se formează

pe piața liberă în fucție de cerere și ofertă.


 O condiție obligatorie a economiei de

piață este concurența liberă între


producători.
Țări cu economie planificată

 În aceste țări, practic toate ramurile


economiei aparțin statului.
 Prețurile la mărfuri și servicii sunt stabilite

centralizat de către stat.


 Concurența liberă între producători lipsește.
Tări cu economie de piaţă dezvoltata

Ţările cu economie de piaţă dezvoltata alcătuiesc aşa-


numita lume occidentală. Este o denumire care a intrat
in limbajul curent, după cel de-al doilea război
mondial. Prin „Occident” se inţelege, mai degrabă, o
mentalitate, o filozofie social-politică, un mod de viaţă,
decat o anumită zonă geografică sau populaţie.
Ţările dezvoltate cu economie de piaţă domină
economia mondială. Ele au ponderea cea mai mare
in produsul brut mondial, in exporturi şi in
investiţiile externe de capital. In acelaşi timp,
populaţia lor este mult mai mică decat cea a ţărilor
in dezvoltare.
In perioada „războiului rece” s-a intărit coeziunea
dintre aceste ţări. Ele cooperează pe multiple
planuri: economic, ştiinţific, cultural, ecologic.
Asperităţile care apar in anumite momente sunt
depăşite pe calea tratativelor. Războiul a fost
definitiv eliminat din relaţiile reciproce.
State cu un nivel înalt de dezvoltare
economică

a. Grupul celor 7 – SUA, Japonia, Germania,


Franța, Marea Britanie, Italia, Canada
b. State mici înalt dezvoltate din Europa – Europa
de Nord, de Vest, Centrală, de Sud
c. State înalt dezvoltate din afara Europei –
Australia, Noua Zeelandă, Israel, RAS
d. State recent industrializate (tigrii asiatici) –
Coreea de Sud, Taiwan, Hong Kong, Singapore
Trăsăturile țărilor în curs
de dezvoltare:
 Ponderea mare a agriculturi în PIB;
 Rata mare a sărăciei;
 Indicatorii macroeconomici

mijlocii și mici;
 Sectorul financiar slab dezvoltat;
 Productivitatea muncii joasă etc.
Statele în curs de dezvoltare

Statele noi industrializate – Brazilia, Mexic, Argentina, India, Chile,


Uruguay, Malaysia, Thailanda, Indonezia, Filipine.

Statele exportatoare de petrol – Arabia Saudită, Kuwait, Bahrain, Qatar,


E.A.U., Iran, Libia, Brunei.

Statele cu nivel mai avansat de dezvoltare – America Centrală, Maroc,


Algeria, Egipt, Nigeria, Ghana, Kenya, Zimbabwe, Siria, Irak.

Statele cele mai slab dezvoltate din lume – 33 state –


Africa, Asia Centrală, Oceania, America Latină
Trasaturi ale tarilor in
Tari in tranzitie tranzitie:
1.      se situeaza sub
Tranzitia este in mod necesar un proces inegalitar si conflictual nivelul ocuparii depline
pentru ca ea genereaza un fenomen de redistribuire rapida si uneori a fortei de munca, fiind
fortata a veniturilor, patrimoniilor, drepturilor de proprietate, caracterizate de slaba
privilegiilor si puterilor. Se remarca totodata continuitati de utilizare a capacitatii
dimensiuni semnificative ale vechiului sistem: economia paralela de productie si de
persista si chiar prolifereaza in ciuda legalizarii sectorului privat, somaj tehnic;
situatii de monopol, administrativ organizat, exista coruptie, 2.      sunt caracterizate
birocratie. Unii economisti utilizeaza expresia de 'vid sistemic' ce de profunde ajustari
arata ca dupa prabusirea  economiei socialiste, nici o coerenta care sistemice, inclusiv
sa tinda a deveni sistemica nu a fost inca observata. liberalizarea preturilor,
Trecerea de la economia de comanda la economia de piata necesita care genereaza inflatia
o serie de: -reforme ale sistemelor institutionale si legale;-schimbari corectiva
ale structurii proprietatii (de la preponderenta proprietatii de stat la reprezentand un
proprietatea privata); -dereglementarea si liberalizarea preturilor, a puternic soc real;
comertului exterior, a dobanzii; -introducerea convertibilitatii 3.      exista intreprinde
valutelor nationale. Consecintele acestor schimbari le constituie ri cu putere de
modificarea nivelului si structurii productiei, si a fortei de munca. monopol, din care
cauza se inregistreaza
puternice cresteri de
preturi.
Economia țărilor în tranziție
 Tranziția este procesul de trecere de la economia planificată la o economie de
piață.
 Țarile care doresc să treacă prin acest proces. trebuie se urmeze prin
următoarele etape:

Crearea unui nou context


economic Depășirea crizei economice
Procesul de tranziție poate fi realizat
pe două căi:
 ”Terapia de șoc”-realizarea rapidă a tuturor
obiectivelor tranziției,liberizarea bruscă a
prețurilor,privatizarea și demonopolizarea
economiei.
 ”Terapia gradualistă”-Îndeplinirea prinipalelor

obiective a procesului de tranziție,dar într-o


perioadă de timp mai lungă și cu costuri mai
puține
State cu nivel mediu de dezvoltare
economică

a) Statele postsocialiste din Europa – Polonia, Cehia,


Ungaria, Slovacia, Bulgaria, România, statele din fosta
Iugoslavie

b) Comunitatea Statelor Independente (Rusia, Ucraina, R.


Moldova, Belarus, Georgia, Armenia, Azerbaidjan, Kazahstan,
Uzbekistan, Kârgâzstan, Turkmenistan, Tadjikistan) + China
Cele mai mari economii după PPC GDP

2017 2016
Top 10 – State cu cel mai mare PIB/cap
de locuitor din lume 2015

1. Hong Kong 6Kuwait


PIB per capita: 52.984 dolari PIB per capita: 70.785 dolari
2Statele Unite ale Americii 7Brunei
PIB per capita: 53.000 dolari PIB per capita: 73.823 dolari
3Elveția 8Singapore
PIB per capita: 53.976 dolari
PIB per capita: 78.761 dolari
4Emiratele Arabe Unite
9Luxemburg
PIB per capita: 63.180 dolari
PIB per capita: 90.332 dolari
5Norvegia
PIB per capita: 64.363 dolari
10Qatar
PIB per capita: 145.894 dolari
Top 10 – Tări cu cel mai mare PIB pe cap
de locuitor din Europa

 Belgia
PIB per cap de locuitor: 28.857 euro
  Olanda
PIB per cap de locuitor: 32.142 euro
Germania
Austria
PIB per cap de locuitor: 29.390 euro
PIB per cap de locuitor: 32.349 euro

 Islanda
Elveţia
PIB per cap de locuitor: 29.684 euro
PIB per cap de locuitor: 33.432 euro

Norvegia
Irlanda PIB per cap de locuitor: 41.381 euro
PIB per cap de locuitor: 30.717 euro Luxemburg
Suedia PIB per cap de locuitor: 60.499 euro
PIB per cap de locuitor: 31.238 euro
Global Finance Magazine a realizat
clasamentul în funcţie de datele furnizate de
Banca Mondială (BM) şi Fondul Monetar
Internaţional (FMI), transmite Business
Insider.
Topul celor mai bogate 25 de ţări din lume
10. Elveţia – PIB pe cap de locuitor: 20. Canada – PIB pe cap de locuitor:
56.815 de dolari 45.981 de dolari 25. Franţa – PIB pe cap
9. SUA – PIB pe cap de locuitor: 57.045 19. Taiwan – PIB pe cap de locuitor: de locuitor: 41.396 de
de dolari 45.996 de dolari
8. Hong Kong – PIB pe cap de locuitor: 18. Germania – PIB pe cap de locuitor: dolari
57.676 de dolari 46.165 de dolari 24. Belgia – PIB pe cap de
7. Emiratele Arabe Unite – PIB pe cap de 17. Suedia – PIB pe cap de locuitor: locuitor: 42.923 de dolari
locuitor: 67.201 de dolari 46.386 de dolari
16. Austria – PIB pe cap de locuitor:
23. Islanda – PIB pe cap
6. Norvegia – PIB pe cap de locuitor:
67.619 de dolari 46.906 de dolari de locuitor: 44.575 de
5. Kuwait – PIB pe cap de locuitor: 71.600 15. Australia – PIB pe cap de locuitor: dolari
de dolari 48.288 de dolari 22. Oman – PIB pe cap de
4. Brunei – PIB pe cap de locuitor: 80.335 14. Irlanda – PIB pe cap de locuitor:
de dolari 48.786 de dolari locuitor: 44.903 de dolari
3. Singapore – PIB pe cap de locuitor: 13. Olanda – PIB pe cap de locuitor: 21. Danemarca – PIB pe
84.821 de dolari 48.797 de dolari cap de locuitor: 45.800
2. Luxemburg – PIB pe cap de locuitor: 12. Bahrain – PIB pe cap de locuitor:
52.830 de dolari
de dolar
94.167 de dolari
1. Qatar – PIB pe cap de locuitor: 146.011 11. Arabia Saudită – PIB pe cap de
de dolari locuitor: 56.253 de dolari
Forbes a realizat un top al celor mai slabe 10 economii de pe mapamond.
Pentru acest top au fost luate în considerare statisticile oferite de FMI
privind produsul intern brut (PIB), inflaţia, PIB-ul pe cap de locuitor şi
starea actuală a contului curent din 177 de state.

 10. Iran PIB/cap de locuitor: 5.493 dolari


 9. Nicaragua PIB/cap de locuitor: 1.197 
 8. Swaziland PIB/cap de locuitor: 3.109 dolari
 7.Kîrgîzstan Pib/cap de locuitor: 943 dolari
 6. Venezuela PIB/cap de locuitor: 9.886 dolari
 5. Jamaica PIB/cap de locuitor: 5.473,09 
 4. Ucraina PIB/cap de locuitor: 3.483 dolari
 3. Guineea PIB/cap de locuitor: 440 dolari
 2. Armenia PIB/cap de locuitor: 2.959 dolar
 1. Madagascar PIB/cap de locuitor: 387 dolari
Modele de dezvoltare
economica pe glob:

 Modelul economic liberal


 Modelul economic social-democrat

 Modelul neomercantilist

30
INTERCALAREA MODELELOR ŞI TIPURILOR DE
DEZVOLTARE ECONOMICĂ

Societatea Societatea Societatea


pre- industrială post-
industrială industrială
Economia bazată pe

FACTORI DE PRODUCŢIE INVESTIŢII INOVAŢII BUNĂSTARE

Piaţa Piaţa Piaţa


liberă dirijată organizată
31
Caracteristici principale ale
societăţii postindustriale
 stabilitate în dezvoltarea economică în baza optimizării
investiţiilor şi implementării inovaţiilor
 paritate între sectorul prestări servicii şi cel al producţiei
materiale şi asigurarea bunăstării în societate
 formare a personalităţii de tip postindustrial
 nivel înalt de informatizare
 prioritate activităţii umane, asimilarea informaţiei şi
cunoştinţelor
 infrastructură necesară omului creativ
 solicitare a produselor intelectuale de către societate
 creare a tehnologiilor informaţionale de educaţie,
telecomunicaţie
32
Statele Unite ale
Americii
Modelul economic de piata american se afla la
confluenta a doua mari modele teoretice si anume :

modelul neoclasic

in acest tip de economie , interventia


statului este exclusa
SUA
 SUA deţine prioritate în lume în aşa domenii ale
progresului tehnico-ştiinţific ca industria
aeronautică, cosmică, electronică, tehnologii
informaţionale, semiconductoare, scheme
integrale, tehnica laser, mijloace de comunicare,
biotehnologie. SUA rămâne cel mai mare
producător de tehnologii de vârf, ponderea lor
pe scara mondială atinge 36%, pe când Japonia
– 29%, Germania – 9,4%, UE- circa 2,9%.

35
SUA
Poziţii stabile deţine SUA în aplicarea cunoştinţelor şi
prestarea serviciilor informaţionale. Acesta determină
eficienţa activităţii sectorului industrial. În prezent
SUA deţine 75% din totalul băncilor de date din ţările
dezvoltate. Baza potenţialului tehnico-ştiinţific SUA o
formează cadrele ştiinţifice şi inginerii, ce se
preocupă de cercetări ştiinţifice şi colaborări. Prin a.
90 numărul colaboratorilor ştiinţifici depăşea 3
milioane de oameni. Astăzi – peste 6 mln. SUA deţine
primul loc după numărul de ingineri şi savanţi ca
forţă de muncă.
36
PIB SUA

Japonia
Japonia

• Japonia este a doua mare economie a lumii după SUA, ca


mărime a PIB nominal (circa 4,4 trilioane dolari SUA) și a treia
economie a lumii, după SUA și China, ca mărime a PIB calculat
conform parității puterii de cumpărare.
• Modelul economic japonez este diferit de cel american. Dacă
Statele Unite au sărit peste etapa feudală de dezvoltare, nu
acelaşi lucru se poate spune despre Japonia. Astăzi, economia ca
şi intreaga viaţă socială sunt puternic impregnate de vechile
tradiţii. S-a ajuns la un fel de simbioză care s-a dovedit, totuşi,
profitabilă pentru aproape toată lumea.
• Săracă in resurse naturale, Japonia a mizat pe resursele umane,
pe disciplina seculară a populaţiei, pe un orgoliu naţional
deosebit care a generat un asemenea spirit de sacrificiu.
Fenomenul japonez în dezvoltarea
economică
 Din a. 1950 până în a. 1990 venitul real pe
cap de locuitor în Japonia s-a mărit de la
1230$ până la 23970$. În 2004 – 34500
dol.SUA. Creşterea constituind 7,7% pe an.
 Guvernul favorizează eficienţa economică şi
creşterea întreprinderilor mici cu ajutorul
pârghiilor fiscale, ajutor financiar etc. Din
businessul mic se formează o reţea mare de
furnizori ai companiilor mari. Cu ajutorul lor se
produce jumătate din costul automobilelor
firmei „Toyota”.
40
Ce a determinat ,,miracolul japonez’’?
In evaluarea modelului economic japonez, se ţine seama de
următoarele caracteristici:

1. Factorul 2. Factorul
corporativ paternalist
(predominarea (tunci când firma se
in economie a prezintă ca o familie,
proprietatii iar patronul ei – un
corporaive) "părinte" grijuliu);)

3. Factorul 4. Factorul
reglator de stat bancar
(din considerentele (bancile au
ca statul ocupa o legaturi strinse
pozitie ctiva in cu companiile
economie) indistriale )
Pentru a explica mai detaliat succesul Japoniei,
analiştii analizează patru factori majori:

1. Rate foarte mari de economisire si


investire

2. Forta de munca foarte bine pregatita

3. Absorbţia rapidă şi utilizarea efectivă a


tehnologiei, în mare parte importată

4. Politica guvernamentala pro-crestere


La baza dezvolttirii acerbe a economiei japoneze
stau mai multi factori principali si anume:

 Politica strategica a statului.


 Prezenta fortei de munca disciplinata, carturara, inalt calificata
si mai ieftina decit in tarile europene sau SUA.
 Procurarea in masa a inovatiilor tehnice (brevete, licente) din
alte tari dezvoltate si introducerea lor operativa in productie.
 Cheltuielile minime pentru intretinerea armatei (1% din PIB).
 Exportul de capital si investirea lui in industria de extractie a
materiilor prime necesare Japoniei.
 Promovarea si dezvoltarea sistemului national de invatamint
care este unul dintre cele mai perfecte din lume.
Fenomenul japonez în dezvoltarea
economică
Japonia a devenit una din primele ţări în economia
căreia s-a implementat modelul creşterii balansate.
Pînă în a. 1952 PIBul creştea cu 5% anual.
Din a. 1952 până în a. 1972 - creştere superrapidă 10%
anual.
Din a. 1973 până în a. 1990 creşterea a scăzut până la 5%
PIB anual.
Din a. 1990 Japonia este prima ţară care a trecut la
modelul creşterii economice balansate – creşterea
moderată a PIBului, economia de piaţă maturizată.
Aceasta înseamnă că ritmul înalt de creştere economică a
PIBului este schimbat cu ritmul 2-3% PIB.

45
PIB Japoniei (2007-2015) USD miliarde

Produsul intern brut (PIB), în Japonia a fost în valoare de


4123.26 miliarde de dolari în 2015. Valoarea PIB-ului Japoniei
reprezintă 6,65 la sută din economia mondială.
UE
Uniunea Europeana

• Funcţionând ca o piaţă unică cu 28 de ţări, UE este o


putere comercială majoră pe plan mondial.
Politica economică a UE vizează menţinerea unei creşteri
durabile cu ajutorul investiţiilor în transporturi, energie şi
cercetare. De asemenea, încearcă să reducă impactul pe
care dezvoltarea economică viitoare l-ar putea avea asupra
mediului.
• Statistici privind economia UE
În prezent, produsul intern brut al UE, care reflectă
cantitatea de bunuri și servicii produse de economia
europeană, era mai ridicat decât cel al Statelor Unite. PIB-
ul UE în 2015: 14 600 miliarde EURO.
Particularităţile dezvoltării
regiunii Vest-Europene
 Cele 28 de ţări ale Europei Occidentale se deosebesc prin
mărimea teritoriului, numărul populaţiei, resursele
naturale, potenţialul economic şi tehnico-ştiinţific.
 Ţările Europei Occidentale fac parte din grupa ţărilor cu
economia dezvoltată. Ele se caracterizează printr-un nivel
de creştere economică înalt, şi după mărimea PIB-ului
ocupă locurile cele mai avansate (2-44) al comunităţii
mondiale. După nivelul de dezvoltare economică,
caracterul structurii economice şi scara activităţii
economice ţările Europei Occidentale se împart în câteva
grupe.
49
UE
 Puterea economică principală le revine celor 4 ţări industrial
dezvoltate – Germania, Franţa, Italia şi Marea Britanie, care cuprind
50% populaţie şi 70% din PIB-ul UE.
 Celelalte state se referă la ţările industrial dezvoltate mici (grad înalt
de specializare în fabricarea produselor de calitate superioară şi
tehnologiilor de vârf, pieţe naţionale mici, care anterior frânau
dezvoltarea industriei naţionale din cauza cererii mici).
 În prima grupă putem include Spania, Olanda, Suedia, Belgia, Elveţia.
Ele au circa 20,1% din PIB, cedând în faţa ţărilor dezvoltate de 4-5
ori.
 În cea de de-a doua grupă se includ Austria, Danemarca, Norvegia,
Grecia, Finlanda. Importanţa lor în economia Vest-Europeană este
relativ mică – circa 8% PIB.
 Grupa a treia cuprinde ţările Portugalia, Irlanda, Luxemburg, Islanda,
Cipru, Malta. Ponderea acestor ţări este neînsemnată – circa 2% PIB
din Europa Occidentală, însă în unele poziţii ele joacă un rol
important.
 O grupă aparte o constituie ţările mici – Monaco, San Marino, Andora,
Liechtenstain.
50
UE
 O dezvoltare accelerată în ţările avansate vest europene au
primit industria prelucrătoare, constructoare de maşini, grea şi
chimică.
 Majoritatea ţărilor în Europa de vest sînt mari producători de
mărfuri de larg consum.
 Industria alimentară deţine un loc important în Belgia, Grecia,
Portugalia, Danemarca, atingând circa 20% din produsele
industrial fabricate.
 Industria extractivă ocupă un loc modest în economia vest
europeană – circa 1% din PIB (Spania 1,3%, Grecia – 4%). Se
extrag circa 30 tipuri de zăcăminte, dar numai 3-4 cu
semnificaţie mondială (Ni, K, Zi, Boxite).
 Un decalaj esenţial în indicatorii structurali se observă la
produsele agricole – de la 1%- la 8%. Ţările dezvoltate au atins
maximumul acestui indice – 2-3% PIB.

51
PIB Germania

PIB Franța

PIB Italia

PIB Marea Britanie

Potenţialul economic al ţărilor dezvoltate

Gru Marile puteri


De la
SU Japo pul
UE G7 la
A nia celo G8
r7
Principalii indicatori macroeconomici ai
TRIADEI (2000/2009/2013)
Ţara SUA Japonia UE
Ind.mcr. 2000 2009 2013 2000 2009 2013 2000 2009 2013
PIB mln. $ 9 834 008 13 800 632 16 911 086 4 667 438 5 092 663 4 932 363 8 887 483 17 316 624 18 540 013
PIB-c.loc. $ 33 705 43 296 52 708 36 837 40 050 38 805 17 950 33 885 38 544
Export Bunuri
781 918 1 056 750 1 580 750 479 249 580 845 715 845 2 591 769 4 553 022 6 465 022
mln. $
Import Bunuri
1 259 300 1 605 300 2 365 300 379 511 550 553 833 553 2 630 452 4 833 112 6 286 112
mln. $
ISD Ieşiri
142 626 248 074 338 074 31 558 74 699 135 699 795 250 439 584 328 584
mln. $
ISD Intrări
313 997 129 883 187 883 8 323 11 939 2 304 680 729 378 388 250 388
mln. $

0.911-
0.914 0.890 0.870- 0.916-
IDU 0,91 0.934 0.878 0.909 0.777
(a.2015) (a.2015) 0.810 0.743
(a.2015)
59
G 7(8)

Membrii G7

S.U.A

Marea
Japonia
Britanie

Canada Franța

Italia Germania
Scopul grupului G7

 Scopul central al existentei acestui grup este
coordonarea politicilor macroeconomice si in special
a politicii ratelor de schimb intre tarile respective.
Aceste tari determina raporturile de forte pe plan
international, ordinea economica mondiala.
Grupul celor 7 (G7)
 „Ne-am reunit pentru că împărţim aceleaşi
convingeri şi aceleaşi responsabilităţi.
Creşterea şi stabilitatea economiilor
noastre vor contribui la prosperitatea
ansamblului lumii industriale şi a ţărilor în
curs de dezvoltare… Ne-am decis să
intensificăm cooperarea noastră în cadrul
tuturor organizaţiilor internaţionale”
(Declaraţia primei reuniuni G-7 de la
Rambouillet, Franţa, 17 noiembrie 1975.

63
De la G7 la G8
(2002 - 2014)

 Grupul celor Opt (G8) reprezintă un
forum internațional al guvernelor unor
state dezvoltate din punct de vedere
economic, tehnologic și militar:Canada, 
Franța, Germania, Italia, Japonia, 
Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlande
i de Nord
, Statele Unite ale Americii și Rusia.
Împreună, acestea, deși cuprind
aproximativ 14% din populația lumii,
însumează 60% din produsul intern brut
 la nivel mondial. De asemenea, ele
totalizează aproximativ 72% din
cheltuielile militare din lume, iar patru
din cele opt, adică Franța, Rusia, 
Marea Britanie și 
Statele Unite ale Americii dețin peste 95%
din armamentul nuclear al lumii.
 Din 2014 încoace grupul G8 efectiv
cuprinde șapte state și UE ca al optulea
participant.
Grupul G8 a.2014
Influenţa acestor mari puteri la nivel global este
demonstrată prin ponderea impunătoare pe care
o au în economia mondială (anul 2014):
 12% din populaţia globului;

 39,18% din PIB-ul global (29.665.372

mln. $);
 50% din producţia mondială;

 65% din cheltuielile militare mondiale.

65
Ponderea G7 în PIB-ul
global

  În evoluție istorică, G7 și-
a diminuat constant
ponderea în PIB-ul global,
începând cu anul 2000,
după ce în precedentele
două decenii crescuse
aproape insesizabil.
Evident, cu ritmurile înalte
de creștere în economiile
emergente, tendința va fi,
în continuare, de
diminuare a acestei
ponderi.
Ţările în curs de
dezvoltare
Clasificarea țărilor în dezvoltare:
► Noile State Industrializate
► Economii emergente
► BRICS
► OPEC
► Țările ECE
► Țările subdezvoltate
Ţările în curs de dezvoltare
► peste 100 de state, care au obţinut
independenţa politică în secolul XIX şi după al
doilea război mondial
► principalele trăsături:
- caracterul tranzitoriu al structurilor
social- ec.
nivelul relativ slab al dezvoltării industriale
- agricultura arhaică
- sfera serviciilor slab dezvoltată
- dependenţă totală de sistemul economic
mond.
Principiile de clasificare

► niveluldezvoltării economice şi sociale


(potenţialul economic);
► nivelul specializării în economia mondială,
asigurarea cu produse energetice, materii
prime (extractoare şi exportatoare de petrol);
► dependenţa de principalele centre economice
etc.
Particularităţile dezvoltării “noilor ţări
industrializate”
► Inaceastă categorie se includ ţările şi
teritoriile: Coreea de Sud, Taiwan, Hong-
Kong (Seangan), Singapore, Malaysia,
Thailanda, Argentina, Brazilia, Mexic.
Noţiunea de teritoriu se aplică referitor la
Hong-Kong, Taiwan, Coreea de Sud, etc.
“Spaţiul tehnologic” asiatic.
► Printre cele mai dinamice ţări se evidenţiază grupa de
ţări din Asia de Est şi Sud-Est, pe care le domină
Japonia urmată de Coreea de Sud, Singapore, Taiwan,
urmate mai apoi de Malaysia, Thailanda, Filipine şi
Indonezia
► Strategia dezvoltării economice se bazează pe
industria exportatoare orientată la produsele finite.
Sânt furnizori importanţi pe piaţa mondială a
încălţămintei, produselor textile, confecţii, aparate
radio-electronice de uz casnic, calculatoare personale,
automobile şi alte produse de performanţă
Modelul catching-up în NSI.
Momente negative

► Disproporţii structurale
► Prevalarea factorilor extensivi de dezvoltare
► Consum redus al populaţiei
► Nereceptivitatea la progresul tehnico-
ştiinţific, neglijarea formării bazei proprii de
cercetări
► Dependenţa de potenţialul intelectual de
peste hotare
Dezvoltarea ţărilor din America
Latină
Trei valuri economice puternice, care s-au soldat cu schimbări
radicale în strategiile economice
1. Valul liberalizării şi comerţului liber, sf. sec.XIX – an.20
sec.XX: starea de furnizori ai materiei prime pe piaţa
mondială
2. Al II val (destul de distrugător pentru America Latină) -
înc. a.a.1929-33 până în a.a.60-ci.
Pozitiv: Ţările „bananiere” şi „crescătoare de vite”, graţie politicii active
de stat s-au transformat în ţări agro-industriale capabile să poarte
un dialog independent cu centrele financiar-industriale mondiale ( a.
a. 40-50, efectul Argentinei şi a.a. 60-70 minunea braziliană).Prin
aceasta au fost evitate conflictele eventuale din regiune.
Negativ: supraaprecierea rolului statului, creşterea corupţiei şi birocraţiei,
creşterea deficitului bugetar şi inflaţia, fenomenul protecţionismului.
Dezvoltarea ţărilor din America Latină. Valul 3
3. Valul 3 revine pe la mijlocul a. 70, când un şir de ţări Chili,
Uruguay şi Argentina au declarat despre trecerea la o nouă
strategie de dezvoltare – neo-liberală pe care preconizau s-
o realizeze huntele militare venite la putere.
► Reformele economice la prima etapă au fost puţin efective
(Chili), sau au eşuat (Argentina, Uruguay). Reformele
aveau loc cu precădere în cadrul regimului dictatorial,
esenţa restructurărilor constând în reîntoarcerea averii
naţionalizate foştilor proprietari. În prezent procesul
privatizării, în general, se finalizează în Chili, Mexic, şi Peru,
fiind la început de cale în Ecuador, Uruguay şi alte ţări. În
prezent putem vorbi despre primii paşi de restructurare, a
observa primii paşi şi neajunsuri.
► Ţărilor din America Latină au depăşit urmările crizei
economice din a. 80 şi au trecut la restructurizarea
economiei naţionale.
Dezvoltarea ţărilor din America Latină

► În pofida creşterii economice din anii 1991-93 cu 3%


anual, unele ţări Chili, Argentina, Peru, Venezuela,
Uruguay, Panama, Republica Dominicană ş.a. au atins o
creştere de 4-8%. Dacă în a. 1990 existau 65 ţări din
regiune cu creştere economică negativă, atunci în ultimii
ani au rămas două – Haiti şi Nicaragua. A crescu comerţul
extern , afluxul de capital schimbându-se cu flux, s-a mărit
productivitatea muncii, după maniera „tigrilor” asiatici şi în
ţările latino-americane au apărut – „Iaguare” şi „Pume”.
► Printre scopurile principale ale reformelor se evidenţia:
ameliorarea sistemului financiar, depăşirea inflaţiei,
reformele fiscale, liberalizarea comerţului extern
► Mexic a fost prima ţară din cele în curs de dezvoltare
primite în a. 1994 în organizaţia economică pentru
cooperare şi dezvoltare (OECD)
Tari emergente
 ţara emergentă este acel stat a cărui
economie reprezintă cel puţin 1% din PIB-ul
mondial. La acest lucru s-a gândit
economistul american Jim O’Neill, care a Numărul statelor emergente a crescut, iar
creat acronimul BRIC (Brazilia, Rusia, India, dintre acestea, Turcia este vedeta grupului.
China) Ţara emergentă este acel stat a cărui
economie reprezintă cel puţin 1% din PIB-ul
mondial.

În 2010, an de criză, Turcia a crescut cu 10,2%, iar din 2005 încoace, economia acestei
ţări a crescut regulat cu peste nouă procente. Turcia este o piaţă extrem de
atrăgătoare: 72 de milioane de locuitori, iar vârsta medie este de numai 29 de ani.
Guvernanţii turci au făcut reforme la timp, au acordat facilităţi pentru investitorii
străini şi au stimulat dezvoltarea capitalismului autohton. În 2050, Turcia va deveni a
zecea economie a lumii, potrivit specialiştilor.
Țări emergente
Clasificarea revistei „Eco­nomist”, care are
rubrica „Pieţelor emer­gente”

► Țări dezvoltate circa 23,


► Țari emer­gente circa 35,
► Țări în dezvoltare circa 110.
Țări emergente
► în Asia: „mici dragoni” (Coreea de Sud, Singapore,
Hong Kong şi Taiwan), China, India, Indonezia,
Malaysia, Pakistan şi Fili­pi­ne;
► în America Latină: Argentina, Brazilia, Chile,
Columbia, Mexic, Peru, Venezuela;
► în Africa şi Orient: Egipt, Israel, Iordania, Maroc,
Arabia Saudită, Africa de Sud;
► în Europa: Rusia, Cehia, Ungaria, Polonia şi Turcia.
► ţările din Golf: Kuweit, Bahrein, Qatar, EAU şi
Oman. (care prin indici stau chiar în fruntea emergenţilor)
Spre o lume a marilor puteri
(?):

BRICS - Economii emergente


► Brazilia,
► Rusia,
► India,
► China,
► Africa de Sud
Un context mondial in schimbare: BRICS
Efectele "intaririi muschilor" tarilor BRICS sunt deja
vizibile, daca avem in vedere preturile in crestere la otel,
carbune si alte materii prime, pe masura ce cresc
solicitarile tot mai mari ale acestor tari. O influenta
speciala, asupra intregului mapamond este exercitata de
China: curteaza Rusia pentru a-i livra petrol și gaze,
negociaza finantarea unei noi cai ferate in Brazilia
pentru a usura transportul de produse agricole pana la
porturile de export, pune bazele unei fabrici in Ghana
pentru prelucrarea lemnului local, ceea ce va necesita
crearea unui mare numar de adevarate orase chinezesti.
India ar putea deveni, si ea, o superputere economica
globala
BRICS nu mai este un motor de crestere a
pietelor emergente. Se reaseaza o noua
ordine a lucrurilor

► Acum, lumea occidentala de afaceri a gasit


un potential inlocuitor: TICKS. Ce inseamna
TICKS? Taiwan, India, China, Coreea de Sud
si Africa de Sud. "Puternice in domeniul
tehnologiilor de varf, Taiwan si Coreea de
Sud au eliminat din joc Brazilia si Rusia,
pentru care esentiale sunt materiile prime",
explica Financial Times.
OPEC
Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol
(OPEC) este o organizație internațională alcătuită
din: Algeria, Angola, Indonezia, Iran, Irak, Kuwait
, Libia, Nigeria, Qatar, Arabia Saudită, Emiratele
Arabe Unite și Venezuela
 Indonezia (decembrie 1962; statut de membru
discutat)
► Foști Membri: Gabon (membru deplin între 1975 - 1995),
Ecuador (membru deplin între 1963 - 1993), și-a exprimat
interesul de a reveni în organizație
► Viitori Membri: Norvegia, Bolivia, Mexic, Siria
► Sudan (și-a exprimat intenția de a deveni membru)
SUBDEZVOLTAREA ECONOMICĂ
Diferite categorizări:
► FMI (asistenţă financiară sau tehnică) - ţări în curs de
industrializare
► Banca Mondială (credite) - ţări în curs de dezvoltare cu
venit mediu sau scăzut
► ONU (dezvoltarea umană) - ţări mai puţin dezvoltate

¾ din populaţia globului se află în ţările subdezvoltate.


Dependente de ţările dezvoltate pe plan tehnologic,
financiar, alimentar. Ţările dezv. sânt dependente de ţările
subdezvoltate din perspectiva materiilor prime şi energiei,
plus pieţe de desfaceri
Trăsăturile comune:
► GDP per capita scăzut
► Infrastructura slab dezvoltată
► Specializarea îngustă (predomină industr.
extractivă, agricultura primară)
► Forţa de muncă necalificată
► Coexistenţa mai multor tipuri de economie
(naturală, de piaţă simplă, de piaţă dezv.)
► Explozia demografică (creşt populaţiei > 2,5%)
► Dependenţa de exterior (credite)
► Nivelul de viaţă foarte scăzut
Cauzele subdezvoltării:

Interne:
► condiţiile naturale (aşezarea goegrafică, clima, resursele solului sărace)
► factorul uman slab dezvoltat (calificarea, motivaţia, indicii demografici)
► tradiţiile culturale şi religioase
► lipsa unei instituţii administrative eficiente
► calamităţi naturale (cutremure, ploi)
Externe:
► sistemul colonial
► deposedarea/ştirbirea bogăţiilor naturale
► discriminarea în relaţiile cu alte ţări
► datoria externă
In anul 2016, UNCTAD identifica 48 de state subdezvoltate:

din Africa:
Sierra
Burundi
Leone
Lesotho Somalia Ciad Liberia

Madaga
Sudan Congo scar Togo Djibouti Uganda

din Asia:

Afganistan Bangladesh Bhutan Cambodgia Laos Myanmar Nepal Yemen


In plan social, tarile subdezvoltate se caracterizeaza prin urmatorii factori:

*Rata somajului constituie peste 20%in mediul rural si afecteaza 1/3 dintre tinerii apti de munca;

*Doar 2/3 din populatia acestor tari are acces la servicii de sanatate;

*1,3 miliarde de oameni n-au acces la apa potabila;

*Majoritatea populatiei acestor tari sufera de malnutritie;

*Consumul zilnic de calorii per locuitor este de cca 2000 reprezentind doar 4/5 din necesarul minim pentru a
sustine viata unei persoane la nivel normal de activitate si sanatate.

*Nivelul extrem de scazut al instruirii este reflectat de o rata extrem de redusa de alfabetizare, ceea ce are drept
efect principal lipsa de cadre calificate si a capacitatii de organizare si dirijare a procesului dezvoltarii economice.
In tarile subdezvoltate, exista mai multe tipuri de economie:
Economie
Economianaturala
de piata
de subzistenta –
simplareluarea
presupune - legata de
pe cale
mica
ingustaproductie de marfuri;
a productiei;

Ec
on
om
ia
de
pia
ta
de
zv
olt
ata
-
prez
enta
in
sect
oare
le
econ
omi
ei
mod
erne
.

Aceasta genereaza anumite contraste, caci elementele de economie moderna se


regăsesc doar in marile orase, in rest, predomina economia de tip traditional.
Dependenta economica a tarilor subdezvoltate fata de exterior reprezinta o alta
trasatura semnificativa a acestor economii. Aceasta dependenta imbraca forme
economice diverse. Astfel, se poate vorbi de o

*dependenta comerciala constind in ponderea mare a legaturilor acestor tari


cu cele industrializate, care deruleaza 70% din totalul relatiilor lor
economice externe;

*dependenta tehnologica concretizata in importul masiv de masini si utilaje,


tehnologii, brevete, patente ce impun anualacestor tari obligatia de a plati
zeci de miliarde de dolari;

*dependenta monetara si financiara ce se exprima sintetic prin mari deficite


ale platilor curente si o crestere excesiva a datoriei externe a acestor
economii.

In tarile subdezvoltate indicele dezvoltarii umane este scazut – 0.500 si mai putin. Din aceasta categorie, fac parte 22
state. Tarile cu cel mai slab indice a Dezvoltarii Umane sunt Sinegal, Nigeria si Niger.
Evoluţia dezvoltării economice în ţările
Africane
► In faţa ţărilor Africane stau multiple
probleme. Euforia, după declararea
independenţei de pe continentul African,
curând s-a schimbat cu dezamăgire.
Speranţa că independenţa va da un impuls
dezvoltării economice, nu s-a adeverit.
► La începutul sec.XXI continentului African,
cu 11% din populaţia globului, îi revenea
doar 5% din industria mondială.
Evoluţia dezvoltării economice în ţările
Africane
► Din punct de vedere geopolitic, economic şi al
civilizaţiei. Africa este divizată în două subregiuni
complet diferite:
1. Africa de Nord, fiind nu departe de Orientul Apropiat
2. Africa Subsahariană, ce se află la Sud de Sahara
► Pe continent sînt concentrate majoritatea ţărilor
sărace de pe planetă (32 din 52 de state africane
intră în categoria celor mai sărace ţări de pe glob)
şi situaţia lor rămâne a fi nefericită
Evoluţia dezvoltării economice în ţările
Africane
In pofida fluxului considerabil de mijloace (17% în a.
1970 şi 38% la începutul a. 90), condiţiile de viaţă
ale populaţiei africane continuă să se
înrăutăţească. Venitul pe cap de locuitor se
micşora anual în mediu cu 1,1% din a. 1982
comparativ cu creşterea economică 0,8% a ţărilor
în curs de dezvoltare şi 6,4% a ţărilor asiatice.
Reducerea PIB pe cap de locuitor în perioada
1980-1992, după estimările experţilor, a constituit
15%. Acest indicator în prezent se află la nivelul
a.a. 60, ceea ce semnifică că continentul african în
ultimul deceniu a devenit din ce în ce mai sărac.
Evoluţia dezvoltării economice în ţările
Africane
► Astfel, în a. 2003 PIB din ţările africane a crescut cu 2,4%
comparativ cu a. 2002, au fost înregistrate schimbări de
creştere economică în cele mai înapoiate ţări africane, 33
de ţări de pe continent au realizat o creştere de 2-4%.
► 8 ţări africane au depăşit ritmul creşterii economice de 6%.
In 19 ţări – 3-6%, în 23 de ţări – la cota 0-3%, au fost
fixate 3 cazuri de indicatori economici negativi. Cele mai
bune rezultate au fost atinse de ţările mici : Maurichi,
Botswana, Vavilent, Lesotho, insulele Seychelles ş.a.
► Putem evidenţia Uganda şi Ghana, unde situaţia economică
s-a îmbunătăţit. După estimările experţilor, ritmul de
creştere economică ar pute atinge: în Ghana – 4,7%, Cote
d’Ivoire – 4-5%, Zimbabwe – 4%, Kenya – 3,6%, Nigeria –
3,5%. Este necesar de menţionat că în 27 de ţări africane
ritmul de creştere economică depăşea creşterea populaţiei.
Caile de lichidare a subdezvoltării (depind de
eforturile proprii):
 diversificarea economiei
 modernizarea agriculturii / industriei
 formarea cadrelor calificate
 folosirea raţională a resurselor naturale
 promovarea reformelor adecvate
 asistenţa financiară şi tehnică externă
 cooperarea regională

Strategii de dezvoltare spre:


► Interior: substituirea importului cu produse autohtone
► Exterior: exportul şi căpătarea mijloacelor financiare pentru
rambursarea datoriilor
ASISTENŢA FINANCIARĂ
EXTERNĂ
Definiţie: transfer de resurse financiare atât
pe bază concesională (de cedări) cît şi
neconcesională, din partea unor state sau
organizaţii financiare
Formele:
► ajutoare: elemente de favoare şi gratuitate
de minimum 25% din sumă
► donaţii
► împrumuturi pe termen lung
Factorii ce împiedică rambursarea creditelor:
 limitarea veniturilor în valută străină (exporturi
reduse)
 creşterea preţurilor la importurile din ţările
dezvoltate
 expatrierea veniturilor de societăţile
transnaţionale
Surse de fluxuri:
 ţările dezvoltate şi organizaţii financiare
 băncile particulare: dobândă mai ridicată,
condiţii mai dure (de piaţă)
Efectele asistenţei financiare:
 amplificator: creşterea economică
 limitativ: diminuarea resurselor interne în urma
rambursării
Cauzele crizei datoriei externe:
► ţările subdezvoltate au apelat la creditarea
organizaţiilor internaţionale în faza iniţială, însă
odată cu reducerea ei, au apelat la bănci
particulare.
► Şocurile petroliere
Evoluţia datoriei externe:
► 1980 - 750 mlrd USD, 1990 - 1400 mlrd USD,
2000 - 2200 mlrd USD, 2005 – 3500 mlrd USD
► Cele mai îndatorate ţări: Brazilia - 120 mlrd, Mexic
- 110 mlrd, Rusia - 100 mlrd, Polonia - 45 mlrd,
Ungaria - 33 mlrd.
Soluţionarea crizei datoriei externe:
► anularea datoriilor
► reducerea datoriilor de la 30% la 50%
► acordarea creditelor la dobânzi mai reduse
Ţări în tranziţie
Direcţii generale ale
transformărilor de piaţă

 reconstrucţia unor instituţii


şi mecanisme proprii
economiilor de piaţă
 redefinirea rolului statului în
economie
 privatizarea proprietăţii de
stat
Trăsăturile caracteristice a
economiilor în tranziţie
 Cel mai neaşteptat în perioada de
tranziţie a fost căderea economică,
care s-a evidenţiat puternic prin:
 micşorarea activităţii industriale
 creşterea şomajului
 micşorarea venitului real
 creşterea inflaţiei
Trei categorii principale de
modificări
 modificări instituţionale şi
structurale
 dereglementarea economiei şi
crearea pieţelor concurenţiale prin
măsuri de liberalizare a preţurilor, a
cursurilor de schimb, dar şi a
comerţului exterior
 realizarea macrostabilităţii
economice
Modificările economiei
prevedeau:
 o negociere liberă a preţurilor mărfurilor sau
serviciilor pe diferite pieţe
 crearea şi protejarea concurenţei
 restrângerea treptată a rolului statului de
principal agent economic şi a celui de agent unic
de coordonare a raporturilor economice
 totodată statul trebuie să asigure oferta de bunuri
comunitare (educaţie, sănătate, securitate
internă)
 deschiderea externă a oricărei economii,
adâncirea interdependenţelor economice cu
ceilalţi actori din economia mondială

Deci: economiile în tranziţie sunt reconstruite prin


acţiunea simultană a forţelor pieţei (acţiunea
liberă a agenţilor economici), dar şi prin
În perioada de tranziţie au
existat două mari tipuri de
reforme:
Perioada 1990-1997 Consensul de la
Washington conţinea sintetic
următoarele recomandări de politici
economice:
 dereglementarea economiei;
 liberalizarea masivă şi rapidă a preţurilor;
 disciplină fiscală severă;
 reformarea cheltuielilor publice şi a sistemului de
impozitare;
 liberalizarea ratei dobânzii şi a politicii financiare;
 liberalizarea cursului de schimb;
 liberalizarea ISC;
 liberalizarea comerţului exterior;
 privatizarea rapidă.
Toate aceste recomandări sunt de inspiraţie
neoliberală, având ca suport studii şi
Două mari tipuri de
reforme:
(continuare)
Perioada 1998 – p/p Consensul Post-
Washington – subliniează necesitatea abordării cu
„modestie” a procesului de transformare sistemică din
fostele ţări comuniste.

Probleme principale:
 macrostabilizarea economică impusă de
consensul de la Washington nu asigură
stabilitatea producţiei şi a forţei de muncă;
 costurile economice şi sociale pot fi
devastatoare şi se pot transforma în turbulenţe
politice şi sociale;
 acest lucru determină o focalizare a atenţiei
asupra creşterii economice;
 rolul statului în coordonarea procesului de
transformare sistemică, dar cu scopul unei
optimizări a costurilor acesteia;
 realizarea unui echilibru între sursele de
Noul consens post-Washington
recunoaşte, deci, că este necesară
elaborarea unui set mai amplu de
instrumente de intervenţie a statului
pentru a se realiza creşterea
economică, care trebuie corelată cu
o creştere a nivelului de trai
G-20 este un grup al ministrilor de finanţe si
guvernatori ai băncilor centrale din 20 de
economii mari: 19 ţări plus Uniunea
Europeană, care este reprezentată de
presedintele Consiliului European si de către
Banca Centrală Europeană.
Inaugurarea a G-20 a avut loc la Berlin, la 15-
16 decembrie 1999, găzduit de miniştrii de
finanţe din Germania şi Canada

• G20 este un răspuns la instabilitatea internatională în creștere, de la care sunt așteptate


raspunsuri pertinente in vederea evitarii unei prabusiri a economiei mondiale. A avut/are un
rol important in prevenirea agravarii crizei anilor 2008-2009 si poate avea si pentru
eventualele crize in viitor.
• G20 reprezinta 45% din PIB mondial si 60% din populatia mondiala, regrupand urmatoarele
tari: G7(8) (USA, Franta, Anglia, Japonia, Germania, Italia, Canada, (Rusia)), Brazilia,
Mexic, Argentina, Africa de Sud, Arabia Saudita, China, India, Coreea de Sud, Indonezia,
Turcia, Australia. Spania nu face parte oficial, fiind mai mult reprezentata prin UE, iar
Olanda este invitata.  
• O dată cu creșterea locului și rolului economiilor emergente (inclusiv BRICS) s-a conturat o
necesitate de a reforma guvernanta economica mondiala. G7 nu mai poate vorbi pentru tot
restul lumii. Pentru ca dezechilibrele globale sa fie atenuate, marile economii emergente
trebuie sa fie invitate la soluționarea acestora.
Trade mil. USD Nom. GDP mil. PPP GDP mil. Nom. GDP per ca PPP GDP per cap
Member pita ita HDI(2014) Population (2014)
(2014) USD (2014)[47] USD (2014)[48]
USD (2014)[49] USD (2014)[50]

 Argentina 142,370 540,164 947,573 12,873 22,582 0.808 42,961,000

 Australia 496,700 1,444,189 1,095,384 61,219 46,433 0.933 23,599,000

 Brazil 484,600 2,353,025 3,263,832 11,604 16,096 0.744 202,768,000

 Canada 947,200 1,788,717 1,591,580 50,398 44,843 0.902 35,467,000

 China 4,201,000 10,380,380 17,617,321 7,589 12,880 0.719 1,367,520,000

 France 1,212,300 2,846,889 2,580,750 44,538 40,375 0.884 63,951,000

 Germany 2,866,600 3,859,547 3,721,551 47,590 45,888 0.911 80,940,000

 India 850,600 2,066,902 7,375,898 1,627 5,855 0.586 1,259,695,000

 Indonesia 346,100 888,648 2,676,081 3,534 10,641 0.684 251,490,000

 Italy 948,600 2,147,952 2,127,743 35,823 35,486 0.872 59,960,000

 Japan 1,522,400 4,616,335 4,750,771 36,332 37,390 0.890 127,061,000

 South Korea 1,170,900 1,416,949 1,778,823 28,101 35,277 0.891 50,437,000

 Mexico 813,500 1,282,725 2,140,564 10,715 17,881 0.756 119,581,789

 Russia 844,200 1,857,461 3,564,549 12,926 24,805 0.778 146,300,000

 Saudi Arabia 521,600 752,459 1,605,703 24,454 52,183 0.788 30,624,000

 South Africa 200,100 350,082 704,514 6,483 13,046 0.658 53,699,000

 Turkey 417,000 806,108 1,508,102 10,482 19,610 0.759 77,324,000

 United Kingdom 1,189,400 2,945,146 2,548,889 45,653 39,511 0.892 64,511,000

 United States 3,944,000 17,418,925 17,418,925 54,597 54,597 0.914 318,523,000

 European Union 4,485,000 18,495,349 18,526,477 36,638 36,700 0.876 505,570,700


Reuniuni ale G-20
(ministerial meeting)
•1999 – Berlin, Germania
•2000 – Montreal, Canada
•2001 – Ottawa, Canada
•2002 – Delhi, India
•2003 – Morelia, Mexic
•2004 – Berlin, Germania
•2005 – Beijing, China
•2006 – Melbourne, Australia 
•2007 – Cape Town, Africa de sud
•2008 – São Paulo, Brazilia
Summit-urile G-20
(Leaders Summit)
•2008 – Washington, D.C., SUA 
•2009 – London, Marea Britanie
•2009 – Pittsburgh, SUA
•2010 – Toronto, Canada
•2010 – Seul, Coreea de Sud
•2011 – Cannes, Franța
•2012 – Los Cabos, Mexic
•2013 – Moscova, Rusia
•2013 – Sankt Petersburg, Rusia
Summit-urile G-20
(Summit & Ministerial Meetings)

•2014 – Brisbane, Australia,Tony Abbott
•2015 – Antalya, Turcia, Ahmet Davutoğlu
•2016 – Hangzhou, China, Xi Jinping
•2017 – Hamburg, Germania
•2018 - Buenos Aires, Argentina
•2019 – 28-29 iunie, Osaka, Japonia
Summit-urile G-20
Summit-urile G-20 au fost create pentru trei
scopuri:
 Pentru a asigura gestiunea colectivă a economiei

mondiale; (De a aduce împreună economiile puternic industrializate și în curs


de dezvoltare pentru a discuta sistematic probleme cheie din economie globală)
 Pentru a aplana tensiunile de interdependenţă,
create din cauza factorilor externi ce au devenit din
ce în ce mai periculosi pentru politica economică
internă a fiecarei tari;
 Pentru a genera o elita politica, în cazul în care
cooperarea dintre şefii de stat şi de guvern este
ingreunata.
112
G-20 pînă în a.2020
PIB-ul G20 in raport cu PIB-ul mondial
OCDE
Organizaţia pentru Cooperare şi
Dezvoltare Economică
este un forum unic unde
guvernele a 35 de democraţii,
conlucrează pentru a răspunde
provocărilor economice, sociale,
a celor ce ţin de globalizare şi de
exploatare a oportunităţilor
globalizării.
Există în mod curent 35 de membri cu putere deplină; dintre aceștia 33 sunt, în
descrierea din 2016 a Băncii Mondiale, țări cu venituri mari. Mexic și Turcia sunt
clasificate țări cu venit mediu-înalt.
(din 1961 - 20 tari membre OCEE - Organizația pentru Cooperarea Economică Europeană (1947)
Misiunea OCDE este definită
în articolul 1 al Conventiei
OCDE şi constă în:

Sprijinirea creşterii economice

Stimularea ocupării

Creşterea standardelor de viaţă

Menţinerea stabilităţii financiare

Asistarea dezvoltării economice în alte ţări

Contribuţia la creşterea comerţului mondial


OCDE
ţărilor membre OCDE le revin:
 68,4% din PIB mondial (USD);
 58,4% din comerţul internaţional;
 18% din populaţia mondială;
 95,9% din ajutorul public pentru dezvoltarea
lumii;
 44,9% din emisiile mondiale de CO2;
 45,7% din producţia mondială de energie;
 56,2% din consumul mondial de electricitate.

118
Guvernul mondial devine
realitate?