Bilanțul natural al populației

Evoluția numerică a populației este determinată de valorile bilanțului

natural, care pot fi pozitive (populația crește), negative (populația scade) sau
apropiate de zero (populația este constantă pe o anumită perioadă de timp).
Bilanțul natural (sporul natural) este un indicator al reproducerii
populației și reflectă diferența dintre natalitate și mortalitate, exprimată în valori
absolute sau relative ( ‰), pentru un anumit interval de timp (1 an).
Relația pentru calculul bilanțului natural:
Bn = N – M
Bn = (N – M)1000/P (‰)

N – rata natalității;
M - rata mortalității;
P – populația totală.

Sporul natural al populației se prezintă ridicat în țările în curs de

dezvoltare sau slab dezvoltate și cu o tendință de scădere simțitoare la nivelul
țărilor dezvoltate, îndeosebi cele din Europa.
Africa – țări cu densitate mică și creștere rapidă a populației, cu bilanț
natural cuprins între 25 și 30 ‰.
Exemple:- Mali, capitala Bamako;
-Mozambic, capitala Maputo;
-Somalia, capitala Mogadishu;
-Kenya, capitala Nairobi;
-Angola, capitala Luanda.

America și Oceania – țări cu densitate mică și creștere moderată a populației,

cu bilanț natural cuprins între 7 și 12 ‰.
Exemple: -Chile, capitala Santiago de Chile
-Argentina, capitala Buenos Aires
-Brazilia, capitala Brasília
-Columbia, capitala Bogotá
-Panama, capitala Ciudad de Panamá
Asia – țări cu densitate mare și creștere rapidă a populației, cu un bilanț
natural cuprins între 15,1 și 20 ‰.

Exemple: -India, capitala New Delhi;

-Israel, capitala Ierusalim;
-Turcia, capitala Ankara;
-Indonezia, capitala Jakarta;
-Malaysia, capitala Kuala Lumpur.
Europa – țări (50 la număr) cu densitate variată a populației și spor natural
ce tinde spre 0 sau negativ.
Cele mai joase rate ale bilanțului natural sunt între -5,1 și -10 ‰,
caracteristice țărilor Belarus (capitala-Minsk), Bulgaria (capitala-Sofia),
Rusia (capitala-Moscova), Letonia (capitala-Riga) și Ucraina (capitala-Kiev).

Rata celorlalte țări este cuprinsă între 0 și 5 ‰.

 Pe glob există mari deosebiri cu privire la mărimea medie mondială a ratei
bilanțului natural, apreciată la 11,85 ‰.
Africa are cea mai ridicată rată 25 ‰, urmată de America Latină cu 12 ‰,
Asia și Oceania cu 11 ‰ fiecare, Australia cu 5‰, America de Nord cu 4 ‰ și
Europa cu 0,4‰.
Africa, Orientul Apropiat și Orientul Mijlociu formează o zonă cu un bilanț
natural de 20-40‰, Europa având un declin demografic pronunțat.
Evoluția mișcării naturale a populației s-a realizat în trei perioade:
perioada tradițională – bilanț natural foarte scăzut;
perioada de tranziție – mortalitatea a scăzut, natalitatea a rămas ridicată; s-a
produs explozia demografică;
perioada modernă – creștere a numărului populației foarte redusă, nulă sau
negativă.
Rata globală a bilanțului natural 1960 - 2015
An Rata bilanț natural
2015 11.85 ‰
2010 12.33 ‰
2005 12.52 ‰
2000 13.23 ‰
1995 15.18 ‰
1990 17.92 ‰
1985 17.80 ‰
1980 17.77 ‰
1975 19.46 ‰
1970 20.51 ‰
1965 19.23 ‰
1960 17.98 ‰
Mobilitatea teritorială a populației
 Mobilitatea teritorială a populației presupune plecarea și venirea individuală sau pe
grupe de oameni, pe distanțe diferite, cu și fără schimbare de domiciliu și de locuință.
Procesul în care persoanele se deplasează și își schimbă locul de rezidență în mod
definitiv sau temporar se numește migrație.
În funcție de localitatea de origine și de destinație, se folosesc termenii de imigrare și
emigrare.
Emigrațiile (E) seminifică plecările, iar imigrațiile (I) seminifică sosirile.
Bilanțul migratoriu al populației unui teritoriu (ΔM) este diferența dintre numărul
imigranților (I) și numărul emigranților (E) exprimată în promile (‰), pentru o perioadă
determinată, de regulă un an.
ΔM = I – E
Migrația este procesul care face posibilă schimbarea locului de rezidență, în mod
definitiv sau temporar. Acest proces se exprimă prin raportul dintre migrația netă (ΔM) și
populația medie a teritoriului analizat (p):
mp = (I – E)1000/p
 Mobilitatea teritorială a populației este determinată de contrastele vizând
mărimea și distribuția inegală a populației și a resurselor.

Factorii naturali influențează mobilitatea spațială a populației,

determinând locuirea permanentă sau plecarea spre alte locuri. Asfel, climatul
ostil și relieful inaccesibil, solurile slab fertile sau infertile, catastrofele
naturale pot favoriza deplasările populației.

Starea economică a unui teritoriu poate constitui un factor de atracție sau

de respingere a populației, care presupune, de fapt, deplasări de populație.

Infrastructura, oferta socială și instituțiile culturale pot constitui motive

ale deplasării populației, așa cum factorii politici pot impune emigrarea
populației.
 Tipuri de mobilitate teritorială a populației

Cele mai frecvente sunt deplasările obișnuite. Acestea se referă la deplasările

zilnice, deplasările la sfârșit de săptămână și deplasările de vacanță.
Mișcările migratorii propriu-zise sunt deplasări de lungă durată sau
definitive.
Se deosebesc de mișcările obișnuite prin durată, felul cauzelor determinate,
forma de manifestare și consecințe.
Mișcările migratorii propriu-zise, motivate economic, impun o schimbare a
rezidenței, uneori a activității și aduc mutații în modul de viață al persoanelor
migrante. Aceste mișcări se realizează prin migrații interne și internaționale și se
reprezintă prin pendulări pentru muncă, unele cauze fiind decalajele din sfera
economiei, între acestea, populația și calitatea vieții.

După durata lor, pot fi de scurtă și de lungă durată.

 Mișcările migratorii de scurtă durată pot fi
sezoniere sau temporare.

Deplasările sezoniere sunt frecvente în țările cu economia axată dominant pe

agricultură, pentru recoltarea unor produse vegetale: măsline, struguri, arahide,
ceai, bumbac, citrice, legume.
Ca exemple reprezentative: - deplasarea populației dinspre Moldova spre
Dobrogea, pentru recoltarea strugurilor și piersicilor;
- deplasări de populații din zona Munților Atlas
(N-V Africa) spre Tunisia pentru culesul măslinelor;
- deplasări de populație din țări ale Europei
Centrale și de Sud-Est spre Spania pentru recoltarea căpșunilor;
- din Mexic spre SUA pentru activități agricole
sezoniere: citrice, legume, trestie de zahăr.
 Deplasările temporare au loc în regiunile cu practici comerciale sau
artizanale, reprezentate prin puncte, centre de desfacere a produselor industriale,
meșteșugărești sau agricole.
Un exemplu: produsele artizanale determină deplasarea populației din localități de
munte spre stațiunile turistice de pe litoral pentru comercializarea lor.

Migrațiile interne de lungă durată sau definitive pot avea caracter individual
sau familial.
Sunt frecvente în Europa Centrală, de Est și de Sud, pe relația rural-urban,
urban-urban sau urban-periurban și au drept scop asigurarea subzistenței.
Migrația negrilor din sudul Statelor Unite ale Americii, după anul 1970, spre
vest și nord, s-a realizat în urma mecanizării puternice a economiei agricole. De
asemenea, fluctuațiile economice din nordul și estul Statelor Unite ale Americii au
determinat mișcările migratorii de durată, spre vestul și sud-vestul acestei țări.
 Migrațiile interne și migrațiile internaționale

Migrațiile interne, cât și cele externe sunt determinate de factori economici,

politici, religioși, ecologici, familiali etc.
Migraţiile interne sunt caracteristice pentru orice ţară, însă intensitatea lor
diferă în funcție de gradul de dezvoltare al fiecărui stat.
De exemplu, în ţările în curs de dezvoltare, unde majoritatea populaţiei
locuieşte la sate, aceste migraţii au proporţii deosebite la etapa actuală şi
favorizează urbanizarea.
În ţările dezvoltate însă, migraţiile de la sat spre oraş s-au încheiat demult
și, în ultimele decenii, în ţările dezvoltate capătă proporţii tot mai mari migraţiile
din aglomeraţiile şi centrele urbane, spre periferii şi localităţi rurale, care au un
confort de trai mai ridicat, proces numit suburbanizare.
 Migraţiile internaţionale au avut loc întotdeauna, însă ele au ajuns la apogeu
în a doua jumătate a secolului al XlX-lea - începutul secolului al XX-lea.
Fluxul principal de emigrări era orientat din Europa spre America de Nord şi
de Sud, Australia, Noua Zeelandă.
Între anii 1815-1915, circa 40 milioane de europeni s-au îndreptat spre
S.U.A, Canada, America Latină, Australia, Africa de Sud etc., iar peste 10
milioane de chinezi au emigrat spre Malaysia, Singapore, Indonezia, Thailanda,
Vietnam etc.
În perioada interbelică s-a înregistrat un declin al emigrării transoceanice
dinspre Europa, dar au ajuns mai mulți migranți decât până atunci în Europa de
Vest.
După al Doilea Război Mondial, s-au reluat vechile fluxuri migratorii, ca
urmare a necesarului de forță de muncă.
 Migrațiile internaționale se caracterizează prin diversitatea volumului,
direcțiilor, structurii etnice, religiilor, culturilor etc.
Din ce în ce mai mult, migrația persoanelor cu înaltă calificare profesională
din țările dezvoltate spre țările mai sărace se amplifică.
Astfel observăm faptul că migrațiile își pun amprenta asupra dezvoltării
domeniului economic, social și politic.
De asemenea, au ca și consecințe: creșterea șomajului, supraaglomerarea
căilor de comunicație, modificarea structurii pe grupe de vârstă și sex, extinderea
conflictelor.
Migrația în timpul Imperiului Roman
Valori ale migrației în anul 2010
Bilanțul total al populației
 Bilanțul total al populației reprezintă suma dintre bilanțul natural (Bn ) și
bilanțul migratoriu (Bm) al populației, specifice unei perioade standard:
(Bt=Bn+Bm).
Poate avea valori negative sau pozitive.

Bilanțul natural reprezintă sporul natural al unei țări şi reflectă diferenţa

dintre natalitate (N) şi mortalitate (M) și are formula Bn= N - M.
Bilanțul migratoriu reprezintă diferența dintre emigranți (E) și imigranți (I),
având formula Bm= I - E. Acesta poate avea valori negative dacă numărul
emigranților este mai mare decât cel al imigranților (cazul țărilor africane) sau
valori pozitive în caz contrar (cazul Europei de V și N-V, Australiei, Noii
Zeelande, SUA și Canadei).
 De asemenea, există probleme care presupun calcul bilanțului total al
populației. Acestea se rezolvă în următoarele etape de lucru:
1. Se calculează bilanțul natural al populației după relația Bn= N - M
2.Se calculează bilanțul migratoriu al populației după relația Bm= I - E
3.Se calculează bilanțul total după relația Bt = Bn + Bm
Însă, pentru calculul bilanțului total al populației, în promile, se procedează
similar, înlocuindu-se valorile absolute, cu valorile obținute din raportarea
numărului de născuți vii, de decese, de emigranți și de imigranți la populația
teritoriului studiat.
 Material realizat de:
Gugiuman Irina
Postolache Andreea Miruna
Lupu Elena
Eleve clasa a X a C , Colegiul Național Mihai Viteazul
București, 2017