Sunteți pe pagina 1din 12

STUDENT: CIOBANU ALIN IULIAN

SPECIALIZAREA: GEOGRAFIE
ANUL I ID
TEMA: INDUSTRIA ECONOMIC MONDIAL
PROFESOR: DANILE PIEPTNATU

INDUSTRIA ECONOMIC MONDIAL

Geografia economica mondiala, parte integranta din sistemul stiintelor geografice, ofera o
imagine de ansamblu asupra repartitiei la nivel planetar a resurselor naturale exploatabile si a
principalelor pro-duse economice, permite cunoasterea aspectelor principale care caracterizeaza
economiile nationale si intelegerea mecanismelor care deter-mina evolutia si dezvoltarea lor
ascendenta. Ea studiaza volumul rezer-velor si extractia resurselor naturale, atat ca repartitie
naturala, in spatiu, cat si ca obiect al activitatilor economice de valorificare, transport, depozitare si
comercializare.
Prin urmare, scopul studierii acestei discipline il constituie cunoasterea localizarii formelor
de productie si de consum, a diverselor activitati de productie in raport cu nivelul de dezvoltare
economica a statelor de pe glob si marimea populatiei.
In planul de invatamant pentru facultatile cu profil economic, aceste cunostinte sunt
necesare pentru a se face corelatiile necesare cu disciplinele care ofera pregatirea de specialitate,
resursele naturale, umane, produsele semifinite si finite fiind gestionate de o mare varie-tate de
societati si firme cu importanta diferita in functie de marimea lor si de volumul activitatilor
derulate.
I. POPULATIA RESURSA ECONOMICA
Cresterea continua a populatiei globului determina o puternica presiune asupra resurselor,
epuizarea rapida a unora dintre ele si accentuarea poluarii mediului in unele regiuni ale globului.
In orice analiza demografica se urmareste evolutia unor indicatori specifici. Unii dintre acestia se
refera la evolutia numerica a populatiei si repartitia in teritoriu: fecunditatea, fertilitatea,
nuptialitatea, divortiali-tatea, natalitatea, mortalitatea generala si infantila, sporul natural,
densitatea, mobilitatea. Alte date statistice ne arata structura populatiei pe grupe de varste, pe
sexe, medii de locuire, profesionala, etnoling-vistica, rasiala, religioasa. Dintre toate aspectele
demografice au fost selectate cele care arata rolul factorului uman si presiunea exercitata de
acesta asupra resurselor planetei.
La nivelul anului 2001, populatia Terrei era de 6,13 mild. locui-tori. Pe glob si pe continente,
repartitia populatiei este diferita, in functie de coordonatele geografice, altitudine, clima etc.

Peste 77% din populatia globului traieste in zonele temperate, cele mai mari densitati fiind
inregistrate in emisfera nordica (92% din populatia globului). Cele mai mici densitati se intalnesc
in tinuturile situate in Sahara, Kalahari, centrul Australiei, Amazonia, centrul Asiei si regiunile
situate dincolo de paralela 60 latitudine nordica.
Miscarea naturala a populatiei reprezinta indicatorul demografic cel mai des utilizat pentru
a analiza evolutia populatiei. Acest indica-tor este reprezentat de relatia dintre natalitate si
mortalitate, iar dife-renta dintre acestea doua reprezinta sporul natural (soldul natural, bilantul
natural al populatiei).
Natalitatea este un fenomen demografic influentat de nivelul de dezvoltare economica a
unei tari, venitul pe locuitor, traditia fa-miliala, nivelul de educatie si acces la servicii medicale
etc. Ea repre-zinta numarul total de noi nascuti inregistrati la o mie de locuitori. Pe glob exista
tari cu valori foarte mari ale ratei natalitatii si tari unde aceasta are valori foarte mici, iar valoarea
medie este de 18-22.
Mortalitatea reprezinta numarul de persoane decedate din toate categoriile de varsta, la
1000 de locuitori, intr-un an. Cauzele mortali-tatii globale difera de la un continent la altul si de
la o tara la alta in functie de o multitudine de factori naturali si antropici. Din datele statistice
internationale rezulta ca exista mari diferente intre tarile dezvoltate si cele foarte slab dezvoltate,
cu un inalt grad al saraciei si o slaba educatie. Valorile mortalitatii generale variaza datorita unor
cauze precum: diferente de morbiditate, accidente, factori de risc natu-rali, calitatea si accesul la
servicii sanitare si de educatie. Valoarea medie mondiala a mortalitatii este de 9.
Soldul natural exprima diferenta dintre rata natalitatii si rata mortalitatii, raportate la 1000.
Sporul natural are o valoare pozitiva, cand numarul nou-nascutilor este mai mare decat cel al
persoanelor decedate, si negativ, cand fenomenul este invers. El are valori foarte eterogene
datorita unor diferente intre datele inregistrate pentru natalitate si cele pentru mortalitate. Pe
glob, sporul natural mediu al populatiei a fost de 1,32 pentru perioada 1995-2000.
Valorile soldului natural exprima sintetic modul de evolutie a unei populatii; astfel, ele pot
exprima o stare de puternic dinamism, stagnare, crestere lenta sau regres al numarului de
locuitori din orice tara. Fenomenul de scadere semnificativa a populatiei se constata in mai toate
tarile din Europa de Vest; totodata, cresteri importante au loc in tari din Africa Centrala si de
Vest, Orientul Apropiat, America Centrala si de Sud.
Mobilitatea teritoriala a populatiei exprima fenomenul deplasarii populatiei, al migratiei atat
interne, cat si internationale. In ultimele decenii ale secolului XX s-a intensificat migrarea, din
tari asiatice, europene, africane mai slab dezvoltate, a specialistilor cu inalta pre-gatire catre tari
cu deosebite performante in domeniile stiintei si tehnologiei (S.U.A., Canada, Germania, Marea
Britanie, Japonia etc.).

Schimbarile din fostele tari socialiste au favorizat un fenomen intens de migratie pe motive
economice din aceste tari catre tarile cu economie dezvoltata. In general, imigrantii desfasoara
activitati pe care populatia rezidenta refuza sa le mai presteze, datorita conditiilor mai grele de
lucru sau slabei remunerari. Tarile primitoare valorifica pregatirea profesionala, aptitudinile native,
puterea de munca a migrantilor, toate acestea determinand ca economiile tarilor respective sa
devina si mai puternice.
Structura populatiei este important a fi analizata intrucat ea ofera date despre resursele
umane, in special despre resursele de munca. Exista mai multe tipuri de structuri ale populatiei.
Structura populatiei pe grupe de varsta exprima nivelul de im-batranire sau intinerire
demografica a unei populatii dintr-un anumit spatiu geografic. Ea este influentata, atat de
dinamica naturala a popu-latiei, cat si de mobilitatea ei in teritoriu (mobilitate sau migratie
determinate mai ales, de factori economici).
Structura populatiei pe sexe reflecta raportul intre cele doua sexe. Pe plan mondial, exista
un raport relativ echilibrat. La grupele de varsta ale copilariei, ponderile sunt egale, iar la grupa
populatiei tinere se constata o usoara predominanta a populatiei masculine. La grupele de
populatie adulta, unde exista diferentieri ocupationale, se constata o crestere de 0,5-1,5% a
populatiei feminine, ca urmare a mortalitatii masculine datorate unor accidente de munca, bolilor
specifice fumatu-lui, consumului excesiv de alcool; la grupele de populatie varstnica se remarca
predominanta populatiei feminine. Structura pe grupe de varste, sexe, alaturi de nuptialitate,
fecunditate, determina evolutia ascendenta sau descendenta a natalitatii, densitatea populatiei.
Structura socio-economica a populatiei evidentiaza gradul de ocupare a fortei de munca in
diferite sectoare ale economiei mondiale. Nivelul de dezvoltare economica, dotarea tehnica a
principalelor sec-toare componente determina modul de formare a locurilor de munca, durata
acestora. Conform definitiei O.N.U. si Organizatiei Mondiale a Muncii, din totalul populatiei,
cea activa este reprezentata de persoa-nele angajate si retribuite, sau care lucreaza pe cont
propriu, la care se adauga numarul persoanelor apte de munca aflate in somaj.
Numarul populatiei active depinde de limitele varstei de munca si de ponderile diferite ale
sectoarelor economice primar, secundar, tertiar, cuaternar in structura economiilor nationale.
Gradul de ocu-pare exprima ponderea populatiei active in totalul populatiei si demonstreaza,
totodata, gradul de dezvoltare economica a unei tari. Din acest punct de vedere, indicatorul
respectiv are valori diferentiate de la o tara la alta.
Rata somajului este un alt indicator care caracterizeaza poten-tialul populatiei ca resursa de
munca.

Structura culturala a populatiei cuprinde o serie de alte structuri care diferentiaza


societatea umana. Dintre acestea pot fi mentionate: structura etnico-rasiala, structura
lingvistica, structura confesionala, structura privind gradul de instruire, care influenteaza direct
sau indirect structurile economice.
Structura pe medii de viata exprima, printre altele, influenta pe care o are populatia care
locuieste la sat sau la oras asupra fenome-nelor economice. De-a lungul istoriei, asezarile umane,
ca urmare a fenomenului de dezvoltare socio-economica, au cunoscut un proces de diferentiere
din punct de vedere al numarului populatiei, al concen-trarii spatiului construit. In functie de
mediul in care locuieste, populatia globului se clasifica in populatie urbana si populatie rurala.
Rata medie de urbanizare pe glob, in perioada 1990-2000, a fost de 3,5%, valori mai mari
existand in tarile in curs de dezvoltare 4% si mai reduse in tarile dezvoltate 1%.
La nivel mondial, se remarca o categorie de tari care detin un grad ridicat de urbanizare:
Marea Britanie, Australia, Belgia, Franta,Germania, S.U.A., cu 70-85% din totalul populatiei. In
schimb, Africa, Asia se remarca prin niveluri mai reduse de urbanizare, cu exceptia Japoniei.
Continentul cu cel mai mic grad de urbanizare este Africa, unde majoritatea tarilor au valori
cuprinse intre 4-10% din totalul populatiei.
Pe glob, la sfarsitul secolului XX, existau 17 aglomeratii urbane multimilionare, care detineau
circa 2,0% din populatia mondiala. Potrivit ultimelor estimari ale O.N.U., circa 48,5% din populatia
mondiala locuieste in mediul urban (2000). Se manifesta o tendinta de concentrare a populatiei in
mediul urban; astfel, au aparut forme de concentrare urba-na de tipul metropolelor (orase
multimilionare), sau al megalopolisurilor (cele mai spectaculoase). Pentru anul 2000, primele 10
metropole de pe glob erau: Tokyo (26,4 mil.loc.), Ciudad de Mexico (18,1 mil. loc.), Bombay (18,0
mil. loc.), Sao Paolo (17,7 mil.loc.), New York (16,8 mil. loc.), Lagos (13,4 mil. loc.), Los Angeles
(13,1 mil. loc.), Calcutta (12,9 mil. loc.), Shanghai (12,8 mil. loc.), Dhaka (12,8 mil.loc).
II. GEOGRAFIA INDUSTRIEI
Geografia industriei se ocupa cu studiul ramurilor industriale, al repartitiei si exploatarii
resurselor, repartitiei geografice a centrelor de exploatare, dispersiei productiilor pe glob etc. La
randul sau, geografia industriei cuprinde urmatoarele subramuri: industria extractiva, indus-tria
energiei electrice, industria metalurgica, industria constructoare de masini, industria chimica,
industria materialelor de constructii, indus-tria prelucrarii lemnului, industria usoara si industria
alimentara.
Industria extractiva
Cea mai veche resursa cunoscuta si utilizata este carbunele (75% carbune superior si 25 %
carbune inferior). Din totalul rezervelor mon-diale, 95 % se gasesc in emisfera nordica, predominand

carbunele supe-rior; 2/3 din aceste rezerve sunt detinute de Federatia Rusa, Ucraina, China, SUA,
Australia, Germania, India, Africa de Sud. La nivelul conti-nentelor, America de Nord detine 68%,
Asia 17%, Europa 10%, Africa 3%, Australia 2%.
O alta resursa importanta o constituie petrolul. Cele mai mari rezer-ve continentale le au Arabia
Saudita, Irak, Kuwait, Emiratele Arabe Unite, Venezuela, Mexic, Federatia Rusa, Libia, S.U.A., R.P.
Chineza, Nigeria, Norvegia, Algeria; in domeniul submarin se remarca Arabia Saudita, Emiratele
Arabe Unite, Mexic, Marea Britanie, Norvegia, Nigeria, India,etc. Din rezervele mondiale, Australia
detine circa 3%,
Europa 4 %, America Latina 5%, America de Nord 6%, Africa 10%, Fe-deratia Rusa si alte state din
Asia 17%, iar Orientul Apropiat, circa 55%.
Gazele naturale, atat cele naturale, cat si cele asociate, sunt, ala-turi de carbune si petrol,
intens utilizate in ramurile industriale ca ma-terie prima si produs chimic, pentru ingrasaminte
chimice, negru de fum, cauciuc sintetic, materiale plastice, fire si fibre sintetice. Principalele tari
producatoare de gaze naturale pe glob sunt: Federatia Rusa, S.U.A., Canada, Marea Britanie,
Norvegia, Olanda, Uzbekistan, Argentina, Arabia Saudita etc.
Industria energiei electrice
In economia mondiala, aceasta ramura reprezinta un domeniu de maxima importanta pentru
toate celelalte sectoare economie si pentru viata sociala. Energia electrica reprezinta o resursa
usor utilizabila in productie, in transporturi si telecomunicatii, , in consumul casnic etc. Ea a
permis revolutionarea principalelor mijloace de productie. Produ-cerea de energie electrica
presupune utilizarea unor resurse primare cum ar fi combustibilii fosili, resursele
hidroenergetice, energia atomica, energia solara, energia geotermala, energia eoliana etc.
Centralele termoelectrice. Constructia termocentralelor a fost realizata in zonele cu materiile
prime necesare si in functie de consu-mul de energie al regiunii industriale si urbane respective.
Cresterea preturilor pe piata mondiala a determinat o economisire a combustibi-lilor primari prin
utilizarea altor produse mai ieftine (pacura, gazele). In tarile care detin importante resurse de
carbune si in etapa actuala, se mai construiesc termocentrale de mare putere cu turbine de 1000
MW pana la 3000 MW. Cele mai importante se afla in Federatia Rusa, Germania etc. Obtinerea
energiei electrice prin termocentrale pune problema polu-arii mediului ambiant, cu deosebire a
aerului, cu produse secundare rezultate din ardere, si a apei de spalare si racire evacuate.
Centralele hidroelectrice folosesc ca resursa primara energia poten-tiala rezultata din caderile
naturale sau artificiale de apa. La realizarea marilor amenajari hidrotehnice se foloseste apa din
fluvii, rauri, prin crearea de noduri hidrotehnice (in cascade), actiuni ce permit, totodata, si
regularizarea debitelor de apa din bazinele hidrografice. Cea mai mare parte a potentialului
hidroenergetic este utilizata in tarile cu o economie dezvoltata, deoarece presupune costuri ridicate.

Peste 75% din resursele hidroenergetice apartin insa tarilor din Asia, Africa, America de Sud. Cu
toate acestea, zonele respective detin un numar modest de amenajari hidroenergetice, ceea ce
explica si consumul lor mai scazut de energie electrica. Potentialul hidroenergetic al planetei,
teoretic, se cifreaza la 6,2 milioane Mw, iar cel amenajabil in conditiile tehnice actuale la 2,5
milioane Mw. Pe glob exista un numar mic de tari cu potential hidroenergetic deosebit: Brazilia,
R.P. Chineza, R.P. Congo, Federatia Rusa, Indonezia, S.U.A.
Centralele atomoelectrice. Pe masura ce sursele de energie prima-ra se diminueaza,
solutionarea mondiala a cererii de energie se indreapta tot mai mult spre noile tipuri de centrale ce
folosesc izotopi radioactivi. Importanta acestora este data de faptul ca, prin fisiune nucleara, dintrun gram de uraniu imbogatit se pot obtine circa 0,5-1,0 megawati pe zi, valoare egala cu aceea a
folosirii a 2500 kg de carbune brun. La finalul anului 1999, existau pe glob 443 de centrale
nucleare in functiune, cu un numar de circa 614 reactoare, distribuite in 35 de tari. Circa 75% din
valoarea totala a energiei nucleare, de 2500 terawati/ora, a fost obtinuta, in acel an, in numai 6 tari
ale lumii: S.U.A. -30%, Franta -17%, Japonia -13%, Germania -7%, Canada -4%, Marea Britanie
-4%.
Industria metalurgica
In cadrul industriei grele, industria metalurgica, cu toate subramu-rile ei, detine un loc aparte
datorita volumului mare de materii prime pe care le prelucreaza, dar si valorii ridicate a produselor
obtinute. Aceasta reprezinta un sector economic important pentru alte ramuri industriale si include
subramurile: industria siderurgica feroasa, industria siderur-gica neferoasa si industria
constructoare de masini. Fiecare ramura poate include, la randul sau, alte subramuri in functie de
gama variata de produse pe care le obtine si le comercializeaza la nivel mondial. Industria
siderurgica feroasa detine cea mai mare pondere, circa 75 % din valoarea productiei intregii
industrii metalurgice de pe glob.
Industria metalurgica feroasa utilizeaza minereu de fier, fierul vechi, cocsul, gazele naturale,
fondati (calcar, dolomit) si produce fonta, oteluri si produse laminate. Materiile prime auxiliare
sunt reprezentate de diferite minereuri cu anumite proprietati fizice si chimice care sprijina prin
diferite concentratii procesul de innobilare a otelurilor; la acestea se mai adauga folosirea unor
materiale refractare, apa de racire si spalare, oxigen etc.
Localizarea industriei siderurgice este in functie de anumiti factori, reprezentati in principal de:
marile bazine carbonifere din S.U.A., Federatia Rusa, Germania, Marea Britanie, Polonia; in zona
litorala, in porturi specializate sau complexe din Germania, Italia, Japonia, Olanda si S.U.A.; in
apropierea marilor zacaminte de minereu de fier cu o concentratie importanta de fier in Franta,
Luxemburg, Marea Britanie, Suedia, Ucraina, Romania; in apropierea surselor de energie electrica
din Franta, Italia, Federatia Rusa, Ucraina; in apropierea centrelor mari aleindustriei constructoare de
masini, a marilor santiere navale din Germania, Japonia, S.U.A., Suedia.

Industria metalurgica neferoasa cunoaste o evolutie ascendenta, deoarece multe ramuri


industriale necesita astazi cantitati tot mai insem-nate de metale neferoase. Repartitia acestora este
neomogena. An de an, productia mondiala de metale neferoase inregistreaza valori diferite in functie
de cerere, posibilitati de stocare si preturi mondiale. In statele industriale, productia de metal rafinat
este mult mai mare decat cea de minereuri, datorita importului de materii prime din statele in curs de
dezvoltare care nu rafineaza decat o parte din metalul extras. In ultimele decenii se constata o crestere
a cererii de asemenea metale, deoarece se remarca o diversificare a aliajelor usoare folosite in
industria constructoa-re de masini in procesele de robotizare si miniaturizare a echipamentelor si
utilajelor.
Din prelucrarea minereurilor de bauxita, blenda, galena, cinabru etc. rezulta ca produse
finite: aluminiu (S.U.A., Canada, Federatia Rusa), cupru (Chile, S.U.A., Japonia), zinc (R.P.
Chineza, Canada, S.U.A), plumb (Australia, Canada, Chile), magneziu (Cehia, Slovacia, Australia),
mercur (Chile, Columbia, Federatia Rusa), dar si metale pretioase (aur R. Africa de Sud, S.U.A.,
Australia; argint S.U.A., Australia, China) sau metale rare.
Industria constructoare de masini este o ramura esentiala a indus-triei grele, cu un rol major
in economia fiecarei tari. Pe plan mondial, industria constructiilor de masini tinde sa devina ramura
cu ponderea cea mai ridicata in valoarea totala a productiei industriale, mai ales in statele
dezvoltate: 45 % in Japonia, 35 % in Marea Britanie, 38 % in Germania, 37 % in S.U.A.
Principalii producatori mondiali in cadrul ramurilor industriei cons-tructoare de masini sunt:
S.U.A, Germania, Marea Britanie, Japonia (in-dustria utilajelor industriale si tehnice); Federatia
Rusa, Ucraina, S.U.A. (industria utilajelor agricole); S.U.A., Franta, Marea Britanie, Germania,
Rusia, Polonia, Canada, Japonia, R.P. Chineza, Australia (industria aero-nautica); Japonia, China,
Germania, Polonia, Spania, Danemarca, Croatia, Olanda, Norvegia (industria constructiilor navale);
Rusia, Franta, S.U.A. (industria materialului feroviar). Cea mai noua si cea mai importanta subramura este industria electronica si electrotehnica. Aceasta subramura apartine indeosebi tarilor cu
puternica dezvoltare economica, precum S.U.A., Japonia, Germania, Federatia Rusa, Franta, Italia,
Marea Britanie, Olanda, Suedia etc. cu localizari in marile centre urbane.
Industria chimica
Ponderea ei in industria mondiala este in permanenta crestere, cu un ritm ce depaseste in
unele cazuri 15%. A beneficiat de-a lungul ulti-melor doua secole de numeroase descoperiri
stiintifice care au permis realizarea multor substante chimice ca produse ce pot inlocui resursele
naturale. In plus, industria chimica si subramurile ei au permis o mai buna valorificare a unor
resurse naturale epuizabile in obtinerea de noi substante de sinteza. In prezent, industria chimica se
confrunta cu unele dificultati cauzate de majorarea pretului titeiului si a gazelor naturale. In ciuda
reducerii volumului de productie la unele produse datorita costurilor ridicate, dezvoltarea industriei

chimice a fost impulsionata de cresterea cererii din partea agriculturii, pentru ingrasaminte si
pesticide, ca si din partea medicinii, pentru noi medicamente etc.
Ca urmare a diversificarii produselor, in timp s-a realizat si o gru-pare a acestei industrii in doua
subramuri majore: industria chimica de baza, prin care se obtin: acizi, produse clorosodice, amoniac,
metanol, fe-nol, si industria produselor chimice finite, care produce: ingrasaminte chimice, pesticide,
produse farmaceutice, detergenti, coloranti, material fotografic, fire sintetice, cauciuc sintetic, mase
plastice.
Materiile prime folosite in industria chimica sunt: minereurile fe-roase si neferoase, calcarele,
sarurile, sulful, hidrocarburile, carbunii puse la dispozitie de scoarta terestra, azotul si oxigenul din
atmosfera, uleiurile, tanantii, cauciucul natural, lemnul, grasimile, oasele materii prime vegetale si
animale si, uneori, apa. Prin unele subramuri ale acestei industrii se valorifica numeroase subproduse
si deseuri rezultate ca pro-duse secundare din alte ramuri industriale. Principalii producatori mondiali sunt: S.U.A., Japonia, Germania (mase plastice), S.U.A., R.P.Chineza, Japonia (fire si fibre
sintetice), S.U.A., Japonia, Federatia Rusa (cauciuc sintetic), S.U.A., Japonia, Germania (industria
carbochimica), S.U.A., R.P. Chineza, Germania (produse clorosodice), S.U.A., Federatia Rusa, R.P.
Chineza (acid sulfuric), S.U.A., Federatia Rusa, Maroc (ingrasamin-te fosfatice), Canada, Germania,
Franta (ingrasaminte potasice), S.U.A., Japonia, Canada (hartie), Belgia, Marea Britanie, Franta,
Germania, Olanda, S.U.A., Canada, Japonia, Elvetia (medicamente).
Industria materialelor de constructii
Aceasta ramura economica a avut mereu o dezvoltare ascendenta de-a lungul secolelor ca
urmare a evolutiei constructiilor din activita-tile industriale, civile, transporturi, turism, comert,
sanatate, invatamant, din domeniul public si privat. Materialele folosite in industria materia-lelor
de constructii sunt, in majoritate, cele de origine naturala, inclu-zand mai multe tipuri de roci, si
cele de tip industrial.
Industria cimentului se remarca printr-o productie mondiala de 1,6 miliarde tone in anul
1999. Principalele tari producatoare, in ordine descrescatoare, sunt: R.P. Chineza, India, S.U.A.,
care impreuna ofera 55% din productia mondiala, urmate de Japonia, Coreea de Sud, Brazilia,
Turcia, Italia, Germania, Spania, Mexic, Argentina. Industria ceramicii si portelanurilor are ca
principali producatori mondiali: R.P. Chineza, Japonia, India, Coreea de Sud, Franta, Germania,
Marea Britanie, Olanda, Belgia, R. Ceha, Romania, Spania, Suedia, Mexic. Industria
sticlei constituie o activitate care isi are radacinile in perioada antica. La ora actuala, pe glob se
produc numeroase tipuri de sticla cu duritati, grosimi si culori diferite. Unitatile producatoare sunt
situate in apropierea zonelor bogate in materii prime, energie electrica, gaze natu-rale sau in marile
centre urbane. Pe plan mondial, principalii produca-tori sunt: S.U.A., Japonia, R.P. Chineza,
Coreea de Sud, Canada, Fede-ratia Rusa, Germania, Franta, Polonia, R. Ceha, Marea Britanie,
Italia.

Industria de prelucrare a lemnului


Ca resursa naturala de baza, padurile reprezinta un important rezer-vor de materii prime,
constand din material lemnos de diferite calitati, diverse substante utilizate in industria farmaceutica,
alimentara, pielarie sau chimica, la care se adauga alte produse secundare reprezentate de ciuperci,
fructe de padure, plante medicinale etc. 95% din fondul forestier mondial este compus din paduri
naturale si 5% din plantatii. Principalele ramuri ale acestei industrii sunt: industria cherestelei,
industria de placi aglomerate si placi fibrolemnoase, industria mobilei. La nivelul statis-ticilor
mondiale, extragerea bruta a lemnului este exprimata in productia de lemn rotund, adica de busteni,
la care se adauga celelalte subramuri ale industriei de prelucrare a lemnului. Productia mondiala de
masa lemnoasa se ridica la 335. 247 milioane mc in anul 2000. In ordinea descrescatoare a productiei
se remarca urmatoarele tari: SUA-500 milioane mc., India 320 milioane mc., R.P.Chineza, Brazilia,
Canada, Federatia Rusa, Indo-nezia, Etiopia, Nigeria, Suedia, Finlanda, Franta, Germania etc.
Industria cherestelei este industria cea mai importanta ca volum in cadrul subramurilor de
prelucrare a lemnului. Cele mai mari produc-tii de cherestea provin din S.U.A., Canada., Federatia
Rusa, Brazilia, Japonia, Germania, Suedia, Finlanda, Romania, Austria, India, R.P. Chineza,
Malaysia, Polonia. De remarcat este faptul ca, fara a dispune de un patrimoniu forestier extins,
Japonia, Franta, Germania au mari productii de cherestea, fiind mari importatoare de busteni.
Industria placilor aglomerate si a placilor fibrolemnoase constituie o subramura a industriei
lemnului, dezvoltata mai recent, ca rezultat al valorificarii superioare a intregii mase lemnoase
exploatate. Produsele acestei subramuri se prezinta sub forma placajelor, furnirelor si placilor. Aceste
produse se utilizeaza tot mai mult in industria mobiliei si in constructii civile si industriale. Cele mai
mari productii le asigura Canada, S.U.A., Federatia Rusa, urmate de Japonia, Germania, Franta,
Suedia, Finlanda, Spania.
Industria mobilei apartine in special marilor centre urbane, avand o larga piata de desfacere
axata in general pe productia de serie mare. Marii creatori si producatori mondiali de mobila
sunt: S.U.A., Federatia Rusa, Germania, Suedia, Italia, Japonia, Canada, Romania, Franta.
Industria usoara
Industria usoara reprezinta un domeniu economic deosebit de important care beneficiaza de
un ritm foarte dinamic de diversificare si modernizare, menit sa contribuie la satisfacerea nevoilor
de viata si confort ale populatiei globului. Performantele ei depind in buna masura de celelalte
ramuri industriale care participa la dezvoltarea sa prin asigurarea consumurilor energetice si
necesarului de tehnologie. Aceasta industrie inglobeaza mai multe subramuri: industria textila si a
confectiilor, industria pielariei si incaltamintei, blanariei. Materiile prime valorificate de aceasta
ramura sunt foarte variate, unele de origine vegetala si animalaplante textile, tipuri de piei, blanuri
sau de origine minerala si sintetica-fire si fibre sintetice, tanini, uleiuri minerale. Principalele tari

producatoare sunt, pentru industria textila si a confec-tiilor: R.P. Chineza, Federatia Rusa, Brazilia
(industria bumbacului), R.P. Chineza, Italia, S.U.A. (industria lanii), R.P. Chineza, Federatia Rusa,
Japonia (industria matasii), Rusia, Belarus, Lituania (industria inului si canepii), S.U.A., Japonia
(industria confectiilor si tricotajelor), iar pentru industria pielariei si incaltamintei, blanariei:
Federatia Rusa, Italia, Franta, S.U.A., R.P. Chineza, Japonia, Argentina, Brazilia s.a.
Industria alimentara
Industria alimentara este ramura industriala cea mai dependenta de productia agricola. Ea
foloseste si unele materii prime minerale (exemplu: sarea). Este una din ramurile cu grad de
diversificare ce difera de la o tara la alta. Aceasta ramura detine o pondere importanta in valoarea
productiei globale industriale, cu tendinta de crestere de la un an la altul. Repartitia unitatilor
industriale este strans legata de resursele de materii prime (culturile agricole, zonele de crestere a
animalelor, domeniile piscicole etc.). Marii producatori din industria alimentara, pe subramuri, sunt:
R.P. Chineza, S.U.A., Fed. Rusa, Brazilia, Egipt (morarit si panificatie), S.U.A., Brazilia, R.P. Chineza,
India, Argentina (carne si preparate din carne), S.U.A., Franta, Marea Britanie, Germania, Spania
(conserve din legume si fructe), R.P. Chineza, Peru, Japonia, Federatia Rusa, India (prelucrarea
pestelui), S.U.A., Franta, Noua Zeelanda, Germania, Olanda (lapte si produse lactate), R.P. Chineza,
Argentina, India, Olanda, Germania (uleiuri vegetale), India, R.P. Chineza, Thailanda, Brazilia,
Turcia (zahar si produse zaharoase), iar pentru industria bauturilor alcoolice: Argentina, Portugalia,
Australia (vinuri), Germania, Marea Britanie, Cehia (bere), Federatia Rusa, Japonia, S.U.A. (bauturi
spirtoase).

BIBLIOGRAFIE:

Geografie economica mondiala, Silviu Negut, Gheorghe Vlasceanu, Florina Bran, Claudia
Popescu, Liviu Bogdan Vlad, Marius Cristian Neacsu, editura Meteor Press, 2009;
Geografie economica - Resursele Terrei- , Bebe Negoescu, Gheorghe Vlasceanu,
Colectie: Cursuri universitare, 2003