Universitatea din Bucureşti

Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială

Indicatori sociali ai populaţiei

Masterand: Anghel Ionuţ-Marian

Master: Antropologie şi dezvoltare comunitară

Bucureşti, 2011
 Indicatori sociali ai populaţiei

Mişcarea internaţională din anii 60’ ai secolului trecut a indicatorilor sociali a survenit
din incapacitatea unor indicatori economici, precum produsul naţional brut sau produsul intern
brut de a explica schimbările dintre sistem si economic (Land, 1983: 1). Astfel, noua abordare a
indicatorilor sociali avea să-i împartă pe aceştia în trei categorii de indicatori: de satisfacţie
măsurînd satisfacţia psihologică, fericirea şi împlinirea cu viaţa, prin indicatori subiectivi;
indicatori ai bunăstării, măsurînd bunăstarea unei populaţii şi nu în ultimul rând indicatori sociali
descriptivi - indexi ai condiţiei umane (ibid).
Prin urmare, dezvoltarea şi îmbunătăţirea calităţii vieţii necesită coordonarea tuturor
domeniilor socio-economice, incluzând cel al populaţiei, obiectul de studiu al acestei lucrări.
Studii asupra populaţiei au inceput să preocupe comunitatea ştiinţifică încă din anii 50’, când se
observă o creştere a populaţiei lumii coroborată cu o scădere a ratei mortalităţii. De-a lungul
secolului al XX – lea au avut loc cinci conferinte internaţionale sub egida “World Population
Plan of Action”, care au stabilit modele de politici publice pentru a stopa creşterea accentuată a
populaţiei1. Deşi creşterea populaţiei a fost percepută ca o problemă serioasă a secolului al XX –
lea, reprezentanţii guvernelor nu au impus politici coercitive asupra natalitaţii (deli s-a luat în
discuţie planning-ul familial), ci au propus investirea resurselor în creşterea nivelului de educaţie
al femeilor şi totodată implicarea acesteia activ pe piaţa muncii.
Populaţia poate fi definită ca totalitatea persoanelor care locuiesc într-o anumită ţară,
regiune, spaţiu geografic. Cunoaşterea domeniului este necesară în vederea elaborării de politici
publice, sociale sau pur si simplu un caracter informativ pentru publicul larg. Odată ce datele
sunt culese, se stabilesc prioritaţile fiecărei ţări, corespunzător cu nivelul său de dezvoltare.
Pentru ţările industrializate, ale căror populaţie arată o îmbătrânire demografică, obiectivele se
vor referi la satisfacerea nevoilor de sănătate, în timp ce pentru ţările în curs de dezvoltare,
obiectivele se vor referi la satisfacerea nevoilor de muncă, educaţie, locuinţe, infrastructură
(Haupt; Kane, 2004: 9).
De asemenea, cunoaşterea informaţiilor despre populaţie şi a relaţiei acestora cu diverse
sfere de activitate economică şi socială ne ajută la stabilirea optimului demografic (minimul şi

1
Cele 5 conferinţe s-au desfăşurat la Roma (1954), Belgrad (1965), Bucureşti (1974) – prima conferinţă
Interguvernamentală a Naţiunilor Unite, cu reprezentanţi din 36 de ţări; Mexico City (1984) şi Cairo (1994)
maximul demografic) ce se referă la relaţie dintre teritoriu şi populaţie (densitate, intensitatea
relaţiilor, diversitatea activităţilor sociale, economice şi sociale) şi la cea dintre populaţie şi
resurse (mijloace de subzistenţă, supravieţuire şi dezvolatare) (Mărginean, 2002: 4).
În ciuda creşterii standardului de viaţă, a satisfacţiei şi fericirii în ţările din Europa şi cele
din America de Nord, se pare că are loc un dezechilibru între ţările dezvoltate din aceste regiuni
(caracterizate prin creşteri ale populaţiei) şi cele subdezvoltate sau aflate în plin proces de
tranziţie cum este cazul României şi a fostelor ţări socialiste din Europa de Est, aflate în
dezechilibru demografic datorat migraţiei sau a ratei scăzute a fertilităţii.2
În cele ce urmează voi prezenta care sunt indicatorii folosiţi de către organismele
internaţionale în vederea studierii populaţiei şi cum pot fi aceştia relevanţi pentru cunoaşterea
domeniului în cauză. Indicatorii vor fi grupaţi pe dimensiuni, iar la final se vor selecta indicatorii
sociali consideraţi relevanţi de către autorul lucrării.

1. Structura populaţiei – repartiţia după o anumită caracteristică (indicatori selectaţi din

INS, OECD list of Social Indicators, Eurostat)
o Structura populaţiei pe grupe de vărste (sub 1 an, 1-4, 5-14, 15-19, 20-24, 25-44,
45-59, 60-69, 70+) sau (0-14, 15-65, 65+)
o Structura populaţiei pe sexe
o Structura populaţiei pe naţionalităţi (etnii):
o Strucutura populaţiei pe nivel de reşedinţă
o Structura populaţiei pe nivel de instruire
o Rata de dependenţă (numărul persoanelor de vârstă dependentă – persoanele de
sub 15 ani si peste 65 de ani - şi populaţia în vârstă de muncă(15-65) exprimat la
100 de persoane – indicator al poverii economice
o Densitatea populaţiei – numărul de locuitori pe kilometru pătrat
2. Mişcarea naturală a populaţiei (fluxurile populaţiei) (indicatori selectaţi din INS;
OECD Social Indicators; Banca Mondială, Leibniz Institute of Social Sciences – The
German System of Social Indicators; UNDP, Eurostat)
o Rata generală de fertilitate – numărul născuţilor vii la 1000 de femei de vârstă
fertilă (15-49 de ani) dintr-un an de referinţă – este un indicator mai rafinat decât
2
Pentru detalii vezi Human Development Report. The Real Wealth of Nations: Pathways to Human Development,
2010, New York
 rata de natalitate, deoarece leagă numărul născuţilor vii de grupa de populaţie
supusă riscului de a naşte, ajutând la eliminarea distorsiunilor ce pot apărea
datorită distribuţiei populaţiei pe vârste şi sexe
o Sporul natural al populaţiei (diferenţa dintre numărul naşterilor şi numărul
deceselor) dintr-o perioadă de referinţă pe sexe, medii de reşedinţă şi vârste
o Rata mortalităţii standardizată – numărul persoanelor decedate dacă structura pe
vârste a populaţiei ar coincide cu populaţia standard, excluzând astfel structura pe
vârstă a populaţiei
o Rata mortalităţii infantile – numarul de copii decedaţi sub vârsta de 1 an din
totalul ceor născuţi la 1000 de locuitori intr-o perioada determinata de timp, de
obicei 1 an.
o Rata mortalităţii populaţiei apte de muncă, pe grupe de vârste, medii si sexe –
numărul de bărbaţi-femei decedaţi la vârsta aptă de muncă la 10.000 de perosane
o Rata divorţului - numărul de divorţuri exprimat la 1000 de locuitori, pe medii de
rezidenţă şi grupe de vârstă
o Raportul de masculinitate – raportul fetelor la numărul de băieţi în şcoala primară
şi secundară3
o Rata de migraţie netă (sold migratoriu) – diferenţa dintre emigrări şi imigrari
dintr-o regiune – pe grupe de vârstă şi sexe, naţionalităţi
o Rata emigrării pe grupă de vărstă, sexe şi nivel de instruire, medii de reşedinţă
o Rata imigrării pe grupe de vârstă, sexe, nivel de instruire, naţionalitate
o Rata migraţiei interne pe medii de reşedinţă, grupe de vârstă şi sexe, nivel de
instruire
o Rata de ocupare pe grupe de vârstă
o Ponderea populaţiei pe sectoare de activitate pe grupe de vârste
o Ponderea familiilor monoparentale - procentul familiilor cu un singur părinte din
numărul total al familiilor

Indicatorii prezentaţi anterior pot fi încadraţi conform clasificării propuse de Land în

indicatori desciptivi, ce au menirea de a oferi un tablou al status-quo-ului domeniului de studiat.

3
Indicator folosit de Banca Mondială
Cunoaşterea acestor indicatori are o relevanţă atât cognitivă cât şi practică, in vederea elaborării
de politici publice sau sociale dar şi de cartografiere a viitoarelor pericole ce se pot abate asupra
politicilor (publice sau sociale).
Întrucât prima condiţie a statului modern a fost controlul asupra populaţiei, prin
cunoaşterea amănunţită asupra populaţiei habitantă dintr-o regiune (Scott, 2007), este vital să
avem câţiva indicatori care se reflecte distribuţia populaţiei dintr-o regiune, ţară, etc. Astfel un
prim indicator propus este structura popualţiei pe grupe de vârste: populaţia în vârstă de până 15
ani, între 15-59 şi 60+. Conform datelor de la 1 iulie 2009, Institutul Naţional de Statistică arată
că numărul populaţiei inactive era de aproximativ 7500000 în timp ce populaţia activă era de
aproximativ 14500000, Numărul populaţiei de peste 60 de ani era de 4,3 milioane ceea ce arată o
îmbătrânire a populaţiei. Acest indicator are o importanţă viitoare în ceea ce priveşte sistemul de
asigurări sociale, medicale, dar şi în domeniul veniturilor prin rata de dependenţă.
Raportul de dependenţă - exprimat în procente, între numărul populaţiei de vîrstă tînără şi
al populaţiei de vârstă bătrînâ, pe de o parte, şi numărul populaţiei de vîrstă adultă după formula:
[(P0-14 ani + P 60 ani si peste) / P 14-60 ani si peste] * 100
Rata de dependenţă este un indicator care măsoară numărul populaţiei inactive la
populaţia activă, fiind considerat şi un indicator al poverii economice, folosit în sfera sistemului
de politici sociale şi a sistemului de asigurări sociale. Conform INS-ului, în 2008, numărul
vărstnicilor de peste 65 de ani era de 3,2 milioane, 15% din populaţia ţării, raporul de dependenţă
fiind de 24 la 100 de persoane active (cu vârsta cuprinsă între 20-64 de ani). Prognoza
demografică arată însă o înrăutăţire a raportului de dependenţă prin creşterea numărului
populaţiei inactive în vârstă de 65 de ani şi peste, la 5 milioane, adică 30% din populaţia totală,
cu un raport de dependenţă de 54 la 100 de persoane active.4
Un alt indicator cu puternice implicaţii sociale, economice şi demografice ar putea fi
densitatea populaţiei, calculat ca numărul de locuitori ce revine pe unitate de suprafaţă,
exprimată la kilometru pătrat.Un astfel de indicator ajută la relevarea distanţei faţă de un optim
demografic, în vederea stabilirii unei relaţii între teritoriu, populaţie şi resursele sale. În
România, densitatea este de 90,1/ km2 (INS: 2010), o densitate relativ scăzută comparativ cu
ţările vestice ale Uniunii Europene, (a căror densitate variază între 109 locuitori/km 2 şi 393

4
Riscuri şi inechităţi sociale în România. Raport al comisiei prezindenţiale pentru analiza riscurilor sociale şi
demografice (2009), p. 262.
locuitori/km2), remarcându-se de asemenea o depopulare la nivelul zonelor de deal si munte
(Alba, Covasna, Harghita, Sălaj, Bistriţa-Năsăud) dar şi zonelor sărace (Tulcea, Călăraşi)
Rata generală de fertilitate reprezintă numărul nou-născuţilor la 1000 de femei de vârstă
fertilă (15-49 de ani). Scăderea de dupa 1989 de la 2.2 copii la 1,3 ar putea avea un impact
asupra viitoarei structuri demografice a populaţiei, dar în ceea ce priveşte sistemul de asigurări
sociale, politici educaţionale (multe şcoli se vor închide datorită scăderii numărului de copii ce
vin din generaţiile post decembriste. O rata a fertilităţii scăzută se resimte şi la nivelul ţărilor
OECD datorită schimbărilor în stilul de viaţă, insecuritate pe piaţa muncii, dificultăţi în găsirea
unor locuinţe permanente dar şi a creşterii gradului de educaţie al femeilor şi a integrării acesteia
activ pe piaţa muncii (OECD: 2009). Rata fertilităţii scăzute va insemna şi o povară a cohortelor
viitoare de angajaţi, prin creşterea taxelor clasei muncitoare, pentru a asigura pensiile şi
asigurările de sănătate a populaţiei inactive.
Scăderea ratei fertilităţii corelată cu diminuarea numărului poulaţiei (pe cale naturală sau
prin migraţie), coroborată cu o densitate relativ scăzută de 90,1/km 2 a condus la depopularea
multor zone de deal şi munte. După 1989, datorită liberalizării avorturilor numărul nou născuţilor
scade, instituindu-se o piramidă a vârstelor îngustată la bază (vârstă mică) (Mărginean, 2002: 6).
Relevanţa acestor date este dată de insituirea politicilor de asigurări sociale (unde cel mai
probabil generaţia „decreţeiilor” va fi nevoită să adere la pilonul III de pensie, privată) dar şi a
politiclor educaţionale sau de sănătate.
Un alt indicator al mişcării naturale a populaţiei este reprezentat de rata divorţului –
numărul de divorţuri exprimat la 1000 de locuitori, ce poate avea implicaţii în numărul de copii
născuţi în cadrul unei familii dar şi a situaţiilor problematice privind subzistenţa famiilor
monoparentale. Între august 2009 si august 2010 se poate observa o dublare aproape a
divorţurilor, de la 1506 la 28935, în timp ce numărul lor de-a lungul timpului a variat între 30.725
în anul 2000 şi 39.985 în 19976. Nu numai România este afectată de această problemă, ţările
OECD suferind şi ele o creştere a ratei divorţurilor dublu faţă de anii 1970 (în 2005
înreginstrându-se o rată de 2.3 promile). Acest indicator poate fi pus în corelaţie cu migraţia
internaţională care s-a accentuat dupa anii 2000. Cu toate acestea, rata divorţialităţii a fost pe

5
Buletinul statistic lunar august 2010, p. 136
6
Sursă: Eurostat
anul 2009 de 1,51 la mia de locuitori, un nivel relativ scăzut comparativ cu media UE, ceea ce
arată încă un nivel de stabilitate al familiei7.
Migraţia internaţională este indicatorul care stă la baza numeroaselor studii din secolul
XXI datorită mobilităţii extraordinare a oamenilor cauzate de aderarea la diferite structuri
suprastatale (UE, NATO) dar şi a inegalităţilor sociale care au stat la baza dezvoltării statelor în
a doua jumătate a secolului trecut (OECD: 2010). Migraţia internaţională se referă la emigrare şi
imigrarea populaţiei într-un anumit teritoriu (indicator constituit sub numele de sold migratoriu -
calculat ca diferenţă între stabilirile şi plecările cu domiciliu raportată la 1000 de locuitori).
Emigrarea este specifică ţărilor mai puţin dezvoltate, ale căror populaţie doreşte să-şi
îmbunătăţească şansele la un loc de muncă, educaţie, drepturi civile şi politice, securitate sau
acces la educaţie. Migrarea spre zonele dezvoltate atrage după sine un câştig salarial mai mare,
în ţările OECD chiar de 3-4 ori mai mare, decât în ţara de origine.
Cunoaşterea nivelului de instruire a emigranţilor constituie o sursă de informare necesară
pentru autorii de politici publice: migranţii cu un nivel de instruire scăzut tind să fie supuşi
exploatării şi expulzării. Forţa de muncă migratoare din ţările dezvoltate ocupă slujbe slab
remunerate (construcţii, agricultură sau muncă domestică), scăzând nivelul de echitaţie privind
accesul la sănătate, remunerare la nivelul ţării destinatare. Familiile migrante vor avea o rată de
sărăcie mai mare decât cele autohtone, salvate doar de sistemul de protecţie socială. Nu numai
imigranţii/emigranţii pot fi afectaţi dar şi familiile lor, locul de origine şi cel de destinaţie pot fi
afectate, prin politicile publice asociate migranţilor, mai ales in perioadele de recesiune (Human
Development Report: 2009). Migraţia internaţională nu funcţionează autonom de celelalte
domenii; aceasta are un impact şi asupra altor domenii precum consumul gospodăriilor sau
investiţiile la nivelul familial şi implicit la o creştere la nivelul regiunii. Banii sau remitenţele
trimise acasă de către migranţi ajută la creşterea ivestiţiilor la nivelul regiunii dar şi a nivelului
de educaţie al copiilor din familiile cu un părinte migrator (ibid), chiar dacă în România s-a
observat ca adesea copiii tind să-şi urmeze părinţii în străinătate8.
Un indicator relevant asupra migraţiei este cel al migraţiei pe sexe, unde de cele mai
multe ori bărbatul este cel care părăseşte familia pentru a munci în străinătate. Femeia care
rămâne acasă, nu numai că trebuie să aibă grijă de copii dar se implică mult mai mult în
activităţile civice, politice, accentuând procesul de empowerment. De asemenea migrarea
7
INS, România în cifre, (2010). Bucureşti: INS Print
8
Vezi subcapitolul Migraţia şi comsecinţele sale din Riscuri şi inechităţi sociale din România, 2009, pp. 255-286
populaţiei tinere poate aduce o povară la nivelul sistemului de pensie şi asigurări sociale în ţara
de origine, în speţă România, unde numărul mai mic de salariaţi (4,6 milioane) i se opune un
număr mai mare se pensionari (5,5 milioane) (ICCV, 2010: 9).

Bibliografie:
 Haupt, Arthur şi Kane, Thomas, 2006, Populaţia. Definiţii şi indicatori. Buzău: Alpha
MDN
Land, Kenneth, 1983, Social indicators., în Annual Review in Sociology, vol. 9, pp. 1-26
Poenaru, Maria, 1999, Politica socială şi indicatori sociali. Bucureşti: Editura All
Scott, James, 2007, În numele statului. Modele eşuate de îmbunătăţire a condiţiei
umane., Iaşi: Polirom
The World Population Conference, 1975, World Population Plan of Action, în Population
and development review, vol.1, nr. 1, pp. 163-181
Rapoarte:
Comisia prezidenţială pentru analiza riscurilor sociale şi demografice, 2009, Riscuri şi
inechităţi sociale în România, pp. 65-95, 255-286
Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii, 2010, Raportul Social al ICCV. Dupa 20 de ani:
Opţiuni pentru România, Bucureşti: Academia Română
Institutul Naţional de Statistică, 2010, România în cifre, Bucureşti: INS Print
Institutul Naţional de Statistică, 2010, Buletinul Statistic Lunar 8/2010
Mărginean, Ioan. 2002, Oportunitatea politicilor demografice în România, în Calitatea
Vieţii XII, numărul 1-4, pp. 3-6.
OECD, 2009, Society at a Glance. OECD social indicators, pp. 61-71
OECD, 2010, Regional Development Policies in OECD Countries, pp. 10-23
UNDP, 2009, Human Development Report. Overcoming barriers: Human mobility and
development
United Nations Economic Commision for Europe, 2007, Measuring population and
housing. Practices of UNECE countries in the 2000 round of censuses, New York and Geneva
World Bank, 2009, Social indicators, disponibil pe http://www.worldbank.org.ro, accesat
la data de 08.12.2010