Migrație externă (internațională) -fenomenul „BRAIN DRAIN” - impact

asupra economiei și consecințele acestora în special asupra sustenabilității

sistemului de pensii în RO și implicit asupra sustenabilității finanțelor
publice

Procesul de „BRAIN DRAIN”, se referă la migrația persoanelor dintr-o țară în alta, în

căutarea unui standard și a unei calități mai bune a vieții, a unor salarii mai mari, a accesului
la tehnologii avansate și a unor condiții politice mai stabile în diferite locuri de munca.
Primele manifestări ale fenomenului au fost în domeniul sănătății, unde migrația
internațională a apărut prima dată în anii 1940 când mulți profesioniști europeni au emigrat în
Marea Britanie și SUA.

Pentru unele state membre, fenomenul imigrației este relativ recent în comparație cu alte țări,
care se confruntă cu acest fenomen de mult timp. În ambele cazuri, există o provocare pentru
integrarea imigranților, fie prin elaborarea și punerea în aplicare a unor mecanisme și politici
de integrare a imigranților, fie prin revizuirea mecanismelor și politicilor existente.

În România, migraţia internaţională este un fenomen care a produs efecte, atât favorabile, cât
şi nefavorabile la toate nivelurile societăţii: al persoanelor, al gospodăriilor, al comunităţilor
locale, dar şi la nivel naţional. În perioada care a urmat după anul 1989, cel mai important şi
mai vizibil efect al migraţiei internaţionale a fost scăderea populaţiei rezidente şi îmbătrânirea
populaţiei, prin antrenarea în migraţie mai ales a populaţiei tinere, persoanele care sunt în
general cele mai active din punct de vedere economic.

Impactul migraţiei internaţionale, în special al emigraţiei, se resimte mai ales pe piaţa muncii:
diminuându-se ponderea populaţiei active, creşterea presiunii asupra populației rămase să
susţină populaţia vârstnică, dependență, dar are implicaţii extinse şi asupra sistemelor de
servicii sociale, de sănătate şi educaţie; de asemenea, migraţia a produs schimbări în evoluţia
fenomenelor demografice, în special asupra fertilităţii, schimbări în structura pe vârste şi sexe
a populaţiei şi modificări ale componenţei familiei.

La nivel european, migrația internaţională este influențată de un cumul de factori economici,

politici și sociali, fie în țara de origine a unui migrant (factori de impuls), fie în țara de
destinație (factori de atracție). Conform statisticilor Eurostat, în anul 2019, peste 3 milioane
de emigranți au părăsit un stat membru al UE-28. În ultimii ani, prosperitatea economică și
stabilitatea politică din Uniunea Europeană au exercitat asupra imigranților un efect de
atracție considerabil, care însă nu a avut influenţe asupra ţării noastre.
Dintre statele membre ale UE, 22 dintre țări deţin o pondere mai mare a imigrării decât a
emigrării, fiind considerate ţări importatoare, însă în Bulgaria, Letonia, Polonia, Lituania,
Croaţia şi România numărul emigranților a depășit numărul imigranților. În anul 2020, cei mai
mulţi cetățeni UE care locuiesc în alte state membre ale uniunii au fost cetățenii români (3,1
milioane sau 23,0% din totalul cetățenilor UE care locuiesc într-o altă țară UE), urmat de
cetățenii polonezi (1,6 milioane sau 11,5%), italieni (1,4 milioane sau 10,7%) și portughezi
(964 mii sau 7,1%).

Numărul persoanelor născute în alte state membre ale UE era mai mare decât numărul
persoanelor născute în afara UE-28 în Luxemburg (47%), Malta (20%), Cipru (18%), Austria
(17%), Estonia (15%), Letonia (14%). Cele mai mici procente au fost observate în Polonia,
România și Slovacia (toate 1%).

Este de remarcat faptul că definiţiile componentelor migraţiei internaţionale prevăzute în

regulament delimitează numărul de emigranţi, respectiv de imigranţi în funcţie de noţiunea de
reşedinţă obişnuită şi de criteriul timp de 12 luni şi peste. O remarcă suplimentară este aceea
legată de definiţia imigranţilor, care încorporează şi persoanele care „se întorc acasă” după ce
au avut stabilită reşedinţa obişnuită într-un alt stat pentru o perioadă de 12 luni şi peste.
Emigrația este extrem de dificil de măsurat, în special în spaţiul comunitar, unde circulaţia
persoanelor este liberă.
România continuă să fie o ţară de emigrare, fenomenul de emigrare constituind cea de a doua
cauză principală a reducerii populaţiei ţării. Soldul migraţiei internaționale în anul 2021 a fost
negativ, numărul emigranţilor depăşind numărul imigranților cu puțin peste 16 mii persoane.
În cursul anului 2021, bărbaţii au emigrat într-o proporţie mai mare decât femeile (50,2%). Şi
în rândul imigranţilor, bărbaţii au fost majoritari (54,7%). În grupa de vârstă 30-34 de ani, în
rândul bărbaților, dar și a femeilor, în 2021, a avut loc cea mai mare emigare, dar și
imigrare,comparativ cu celelalte grupe de vârstă.

Fluxul anual de emigranți, pe sexe, în perioada 2003-2020

În perioada 2003-2020, fluxul de persoane care au părăsit ţara pentru o perioadă de cel puţin
12 luni a înregistrat variaţii semnificative de la un an la altul, dar în special de la o perioadă de
dezvoltare economică la alta, fenomenul migraţiei internaţionale fiind de asemenea influenţat
şi de contextul social şi politic naţional şi al comunităţii europene. Anul 2007, în care
România a devenit stat membru al UE, a marcat un maxim istoric al fluxului de emigranţi
(544,1 mii persoane, de aproape trei ori mai mult decât în anul precedent). În anii care au
urmat, numărul persoanelor care au emigrat din România a scăzut, minimul înregistrându-se
în anul 2013 (162 mii persoane). Fenomenul migraţiei internaţionale a afectat ambele sexe,
însă în proporţii diferite: până în anul 2008, situaţia emigraţiei pe sexe a fost echilibrată, dar
în perioada 2009-2014 ponderea emigranţilor de sex feminin a fost permanent superioară celei
masculine. Începând cu anul 2015, situaţia s-a inversat (cu excepția anului 2016), astfel încât,
în anul 2020 ponderea emigranţilor de sex masculin a fost de 54,1%. În anul 2020, numărul
persoanelor ce au emigrat în altă țară a scăzut sub 200.000 de persoane.

Evoluția structurii pe sexe a fluxului anual de emigranți, în perioada 2003-2020

Fluxul anual de imigranți, pe sexe, în perioada 2003-2020

În perioada 2003-2020, situaţia fluxurilor de imigranţi a avut anumite particularități: până în
anul 2012, numărul de persoane care au imigrat în România a avut o evoluţie oscilantă, cu un
minim în anul 2007, o tendinţă descrescătoare între anii 2013-2016 și crescătoare în ultimii 2
ani. În anul 2020, fluxul de imigranţi a fost estimat la 163,8 mii persoane, 60,5% fiind de sex
masculin.

România se situează între primele 20 de țări de pe glob în clasamentul țărilor cu cea mai mare
emigrație. Cu peste 4 milioane de români locuind în afara țării, România ocupă locul 17 între
țările de origine ale migrației la nivel mondial, conform Raportului privind Migrația Globală
2022.

Raportul dintre populația românească ce a migrat în afara țării și cea de altă naționalitate care
a migrat în România este de aproximativ 6 la 1, numărul emigranților români fiind de 6 ori
mai mare decât numărul imigranților străini care se aflau pe teritoriul țării, la finalul anului
2020.
Soluțiile pentru contrabalansarea migrației celor mai valoroși oameni se face prin încurajarea
acestora să rămână în țară sau prin motivarea revenirii lor în România.

Principalii factori care dau realism acțiunilor concrete ce trebuie întreprinse sunt, de
asemenea, de menționat, după cum urmează:

- La nivel guvernamental: Investiții consistente în educație, în general, și în învățământul

superior, în special;

- La nivel tactic: O bază informațională și tehnologică calitativă;

- La nivel operațional: niveluri ridicate de cheltuieli guvernamentale asociate cu cercetarea și

dezvoltare;

- La nivel legislativ: Legi eficiente privind protecția proprietății intelectuale care vor să
sprijine cercetarea și dezvoltarea;

La nivel național, conceptul a fost considerat integrat doar în diverse măsuri de strategii de
ocupare a forței de muncă sau de vulnerabilitate de integrare a grupurilor vulnerabile. Cea mai
importantă măsură poate funcționa pe relația stimulent-recompensă, măsurile de interzicere
fiind irelevante în contextul principiilor europene privind economia și libertatea circulație a
cetățenilor. Prin urmare, există o serie de alte soluții care ar putea fi puse în aplicare, cum ar
fi:

- Acordarea de facilități fiscale pentru angajați sau pentru companiile care își desfășoară
activitatea în țară. Tehnologia informației este factorul strategic cheie, în special în regiunea
de nord-vest și de vest a România. Sectorul IT-C este operațional, un exemplu fiind
multitudinea de clustere IT care au fost materializate și care funcționează eficient. Sectorul IT
este perceput ca fiind motorul de dezvoltare a unor orașe (cum ar fi Cluj-Napoca) și ar putea
să se extindă în următoarii ani datorită specializării și vitalității orașelor care au o universitate.
Dezvoltatorii sunt scutiți de plata impozitului pe salarii, iar companiile sunt încurajate să își
dezvolte activitățile prin facilități fiscale, cum ar fi cota unică de impozitare. În alte domenii
considerate prioritare, marile companii negociază direct cu statul anumite facilități fiscale (în
prezent, Mital Steel și Renault). Măsurile financiare ar putea funcționa ca un stimulent, dar nu
garantează o anumită durabilitate. În plus, problema trebuie abordată la nivel național, din
cauza centralizării reale.

- "Ignorarea fenomenului" în ideea că lipsa specialiștilor plecați va fi suplinită de specialiști

din țări și mai sărace. Nu este o politică corectă, dar ar putea funcționa pentru unele regiuni
subdezvoltate sau comunități mici. În lipsa unui capital inițial, specialiștii ar putea aduce
resursa financiară, resursa umană fiind mult mai conectată prin aceste rețele.

- Încurajarea asistenței tehnice. În prezent, sectorul public este destul de supradimensionat și

munca în administrație este destul de standardizată. De exemplu, există programe care ar
facilita specialiștii (cum ar fi programele de internship) sau chiar parteneriate public-private.
Punctul critic ar putea fi sănătatea publică, domeniul cu cea mai acută criză în ceea ce privește
personalul și de subfinanțare. Disparitățile în domeniul sănătății publice sunt foarte evidente,
calitatea serviciilor nefiind corelată cu tendințele actuale. Din acest motiv, o reducere ar putea
fi realizată prin finanțare suplimentară sau prin asigurarea unui parteneriat public-privat, care
ar include mai multe specialiști.

- Încurajarea legăturilor profesionale între specialiștii din țară și conaționaliilor care au migrat
duce la o mai bună înțelegere a condițiilor din țara gazdă. Pe această secțiune, fenomenul ar
putea fi amplificat datorită unei relații sociale intragrupuri destul de puternice capital social.

- Identificarea sectoarelor în care dezvoltarea industrială este semnificativă și nevoia de

școlarizare este subdimensionată. Astfel, anumite politici guvernamentale ar putea facilita, în
unele orașe active, surse (industrii creative, industrii alimentare etc.) și corelația acestora cu
taxele de școlarizare universitară. Rolul universităților locale ar putea crește, oferind expertiză
și recunoaștere locală. Expansiunea învățământului universitar în centre universitare de mare
încredere ar putea căuta să acopere activitatea de predare în orașele mici și mijlocii, acolo
unde există infrastructură educațională.

- Creșterea finanțării în sectorul cercetării și dezvoltării. Finanțarea activității din acest sector
economic este crucială. Statisticile arată o pondere de mai puțin de 1% a finanțării cercetării și
dezvoltării în PIB (ultima poziții în Uniunea Europeană), ceea ce reprezintă o abordare
greșită, într-un sector care se ocupă în principal de cu problema fenomenului de brain drain.
Prin urmare, în absența infrastructurii și a finanțare, nu poți fi încurajat să faci performanță.

- Vizibilitate și internaționalizare. De exemplu, în anii '90 și 2000, peste 900.000 de persoane

cu studii superioare au intrat pe piața muncii din SUA ca urmare a unui program de vize
temporare. Germania a adoptat un sistem de permise de muncă de tip green card care permite
imigranților cu studii și familiilor acestora să rămână în țară timp de 5 ani. În România, tinerii
care au absolvit o facultate, dar nu și-au găsit un loc de muncă s-ar bucura de această măsură.
Un astfel de program ar putea fi inițiat și în România pentru specialiștii din alte țări. O nouă
abordare într-o cultură destul de uniformă ar putea schimba percepțiile și ar fi oportun să se
realizeze un program pilot.

- Promovarea programului Start - UP Nation. Programul Start - UP Nation este un program

care încurajează și stimulează înființarea și dezvoltarea de întreprinderi mici și mijlocii
(IMM-uri), pus în aplicare de către Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și
Antreprenoriat. Acordarea unui ajutor de minim în cadrul programului reprezintă un adevărat
catalizator pentru comunităților și un real sprijin financiar pentru specialiștii solicitanți.

Obiectivul principal este stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii și

îmbunătățirea performanțelor economice ale acestora, cu prioritate în zonele geografice mai
puțin dezvoltate din punct de vedere economic, în care densitatea IMM-urilor este scăzută, în
comparație cu media europeană. Avantajul acestui program constă în faptul că acoperă cele 8
tipuri de dezvoltare regiuni, testând creativitatea și, în același timp, activitatea birocratică într-
o comunitate de interes. O politică adoptată care să faciliteze reducerea taxelor pentru acestea
ar putea fi esențială ca un promotor pentru depunerea de proiecte. România și Cipru au avut
cea mai mică pondere (sub 3 %) de companii cu creștere rapidă de peste 12 %, potrivit celui
mai recent raport al UE privind IMM-uri). De asemenea, ar fi benefic pentru anumite tipuri de
sprijin și consultanță, scheme (specialiști cu experiență în atelierele regionale) care să ofere
expertiză publică într-un domeniu care nu este deloc prietenos în ceea ce privește finanțarea.
Aceste IMM-uri ar putea avea rezultate în ceea ce privește angajabilitate și de reducere a
migrației, în special în acele comunități în care se înregistrează un nivel ridicat al șomajului.

Imigranți temporali pe regiuni de dezvoltare

35000
31043 29731
30000
25839 25220
25000 23763
20196 20757
20000 18093
15000
10000
5000
0
2021

Regiunea NORD-VEST Regiunea CENTRU Regiunea NORD-EST

Regiunea SUD-EST Regiunea SUD-MUNTENIA Regiunea BUCURESTI - ILFOV
Regiunea SUD-VEST OLTENIA Regiunea VEST
 Emigranți temporali pe regiuni de dezvoltare
40000
35691
34380
35000

30000 28201 27875

25706
25000 22513 22717
19778
20000

15000

10000

5000

0
2021

Regiunea NORD-VEST Regiunea CENTRU Regiunea NORD-EST

Regiunea SUD-EST Regiunea SUD-MUNTENIA Regiunea BUCURESTI - ILFOV
Regiunea SUD-VEST OLTENIA Regiunea VEST

Distribuţia emigranţilor în profil teritorial semnalează existenţa unor bazine de

emigrare, în special în judeţele unde populaţia este foarte numeroasă. De exemplu, un număr
mare de emigranţi se înregistrează în Bucureşti, dar şi în judeţele Prahova, Iaşi, Constanţa,
Timiș, Cluj, Dolj şi Suceava (peste 7000 persoane, în anul 2020).