.

Conceptualizari si teorii privind capitalul uman

Definitia termenului capital uman o gasim in Dictionarul de Economie, formulata astfel: (1) stocul de cunostinte
profesionale, deprinderi, abilitati si de sanatate, care pot conduce o persoana la sporirea capacitatilor sale creative si, implicit a
veniturilor scontate a se obtine in viitor (2) capacitatea oamenilor de a produce in mod eficient bunuri materiale si servicii.

Initiator al teoriei capitalului uman, considerat de unii autori1 Jacob Mincer utilizeaza expresia capital uman in titul unui articol
pe care il publica in 1958: Investment in Human Capital and Personal Income Distribution, Journal of Political Economy, vol.66.

Conceptul de capital uman s-a impus in literatura economica incepand cu anul 1961, anul aparitiei in American Economic
Review a articolului lui Theodore W. Schultz Investment in Human Capital. Laureat al Premiului Nobel pentru economie,
exponent al Noii Scoli de la Chicago al carei filon teoretic si slogan era: Omul- cea mai de pret bogatie a unei tari Th.W.
Schultz era deja cunoscut prin studiile precedente publicate : Investment in Man : an Economist s View(1959) si Education and
Economic Growth (1961)

In articolul sau, trateaza capitalul uman similar celui fizic. Cunostintele si abilitatile formeaza capital si acest capital este
produsul unei investitii deliberate. Alaturi de T.W. Schultz, printre promotorii noii teorii a capitalului uman se afla Gary S.
Becker si G.J. Stigler, de asemenea laureati ai Premiului Nobel pentru Economie. Gary S. Becker defineste capitalul uman
drept activitatile monetare si non monetare care influenteaza veniturile monetare viitoare. Intre aceste activitati se include
educatia scolara, formarea profesionala in timpul lucrului, cheltuielile medicale, migrarea, cautarea informatiilor despre preturi si
venituri.

Teoria clasica despre capitalul uman a avut si are o mare influenta in stabilirea politicilor educationale si in corelarea acestora
cu exigentele de pe piata muncii.

Continutul conceptului de capital uman a fost continuu imbogatit, dezvoltandu-se dimensiuni noi si largind aria definitiei
initiale.

Conceptul de capital uman corespunde cu abilitatile si cunostintele unei persoane care ii faciliteaza schimbarea in actiune si
crestere economica (Coleman,1988).

Capitalul uman poate fi dezvoltat prin instruirea formala si educatie, avand scopul de a actualiza si reinnoi capacitatile
persoanei. Se face distinctie intre diferitele tipuri de capital uman.

Capitalul uman specific firmei consta in abilitatile si cunostintele care sunt relevante in cadrul unei firme specifice. De
exemplu, unii cercetatori au examinat impactul know-how-ului firmei din cadrul echipei fondatoare asupra ratei de crestere a
firmelor aflate la inceputul activitatii.

La nivelul firmei, capitalul uman este privit ca si componenta a capitalului intelectual (Edvinsson, 1997) alaturi de capitalul
structural. Capitalul uman este definit drept valoarea cunostintelor, a abilitatilor si experientei angajatilor firmei, iar capitalul
structural cons 858c26i ta in trupul si infrastructura suportiva a capitalului uman, adica toate acele lucruri care constituie
suportul capitalului uman intr-o firma si care sunt lasate deoparte cand angajatii pleaca acasa la sfarsitul zilei (Edvinsson,
1997).

McElroy (2001) extinde aria de analiza, alaturand capitalului uman si structural, capitalul social in componenta capitalului
intelectual.

Referindu-se la dimensiunea sa structurala, defineste capitalul drept model general al legaturilor dintre actori.

Capitalul specific ramurii industriale consta in cunostintele ce decurg din experienta specifica unei industrii. Mai multi
cercetatori au examinat rolul experientei in ramura industriala in cresterea economica si performanta economica, la nivel micro si
macroeconomic (Siegel, MacMillan, 1993, Kenney, von Burg, 1990).

Capitalul uman specific individului se refera la cunostintele ce sunt aplicabile la o larga paleta de firme si industrii; el
include experienta manageriala si antreprenoriala (Pennings, Lee &van Witteloostujin, 1998), nivelul educatiei academice si al
instruirii profesionale (Hinz &Junghauer-Gans, 1999), varsta individului si venitul familiei (Kilkenny, Nalbarte &Besser, 1999)
 In literatura economica foarte recenta se vorbeste de teoria neoclasica a capitalului uman, de economia capitalului uman, de
managementul si strategia capitalului uman. Aceasta din urma este o forma de management activ un plan de asigurare,
conducere si motivare a fortei de munca in vederea optimizarii performantei in afaceri.

2. Formarea capitalului uman-prioritate in strategia dezvoltarii

Capitalul uman, ca factor central de productie in orice teorie economica reprezinta stocul de cunostinte si calificare, utile si
valoroase, intruchipat in forta de munca, rezultand dintr-un proces de educatie si pregatire profesionala. Tine de capacitatea
omului de a mobiliza alti factori de productie, de a-i combina in mod specific si predetermina pentru a obtine un rezultat dorit. De
acest capital uman depind avutia noastra si avutia generatiilor viitoare. De aceea, formarea capitalului uman trebuie sa
beneficieze de prioritatea cea mai inalta, cu cat fara a fi sustinuti de o cunoastere si o experienta umana adecvata ceilaltifactori de
productie nu vor fi in masura sa produca decat foarte putin sau deloc.

Castigul de pe urma investitiei in capitalul uman nu se rezuma doar la suma neta a veniturilor realizate pe parcursul vietii
din vanzarea fortei de muncacalificate spre deosebire de cea necalificata, ci vizeaza sentimentul subiectiv de bunastare
intelectuala, de incredere, de recunoastere sociala. Potrivit estimarilor, intre 50 si 90 % din stocul total de capital al SUA imbraca
forma capitalului uman.

Dezvoltarea umana necesita educatie, sanatate si un standard decent de viata. In cadrul strategiei dezvoltarii, formarea si
dezvoltarea capitalului uman sunt posibile prin investitii adecvate in educatie si fonduri dimensionate corect pentru sanatate.

Prioritatile in cadrul bugetelor guvernamentale in privinta cheltuielilor publice legate de formarea capitalului uman, respectiv
pentru educatie si sanatate, sunt acordate in diverse tari si regiuni ale lumii, in functie de stadiul de dezvoltare umana conform
tabelul de mai jos:

Evolutia ponderii cheltuielilor publice pentru educatie si pentru sanatate in diverse tari ale lumii, perioada 1990-2001:

Cheltuieli publice pentru Cheltuieli publice pentru sanatate

educatie
(% din PIB)
(% din PIB)
1990 2001 1990 2001
Tarile cu dezvoltare umana ridicata
Norvegia 7,1 6,8 6,4 6,8
SUA 5,2 5,6 4,7 6,2
Canada 6,5 5,2 6,8 6,8
Japonia 3,6 4,7 6,2
Marea Britanie 4,9 4,6 5,1 6,3
Ungaria 5,8 5,1 5,1
Tarile cu dezvoltare umana medie
Bulgaria 5,2 4,1 3,9
Rusia 3,5 3,1 2,5 3,7
Albania 5,8 3,3 2,4
Romania 2,8 3,5 2,8 5,2
Tarile cu dezvoltare umana scazuta
Senegal 3,9 3,2 0,7 2,8
Kenya 6,7 6,2 2,4 2,9

Se evidentiaza asocierea directa dintre nivelul de dezvoltare si ponderea din PIB a cheltuielilor alocate formarii si ingrijirii
capitalului uman, rezultand ca natiunile care au considerat educatia si sanatatea ca prioritati in strategiile lor de dezvoltare, prin
alocarea de fonduri publice adecvate necesitatilor de dezvoltare, se afla in esalonul tarilor cu dezvoltare umana ridicata. Educatia
se afla pe pozitii prioritare nu numai in agenda guvernelor nationale, dar si in sfera preocuparilor organismelor internationale.
Evolutia finantarii cooperarii internationale pentru sustinerea dezvoltarii educatiei, de catre agentii bilaterale si multilaterale are
un trend pozitiv in ultimii ani, in cazul

UNESCO, al fondurilor multilaterale si al unor Banci de Dezvoltare (Banca Inter- Americana de Dezvoltare, Banca Asiatica de
Dezvoltare).

Declaratia Mileniului, adoptata de 189 de state membre ale Natiunilor Unite in septembrie 2000, cuprinde obiective de
dezvoltare pentru societatea umana, reprezentand mari provocari pentru natiunile lumii. In cadrul acestor obiective care privesc:
eradicarea saraciei extreme si reducerea foametei si a

malnutritiei, promovarea egalitatii de gen si de sanse, reducerea mortalitatii infantile, imbunatatirea starii de sanatate a mamelor,
combaterea HIV/SIDA, malariei si altor boli incurabile, asigurarea durabilitatii mediului, dezvoltarea unui

parteneriat global pentru dezvoltare, educatia ocupa un loc important. Ca fundament al societatilor democratice si al economiilor
competitive la nivel global si sursa de formare a capitalului uman, educatia reprezinta premisa pentru reducerea saraciei si a
inegalitatii, pentru cresterea productivitatii, facand posibila utilizarea de noi tehnologii, creand si raspandind cunoastere. Intr-o
lume tot mai

complexa, dependenta de cunoastere, educatia primara, ca o poarta catre nivele superioare de educatie, trebuie sa fie pe locul intai
pe lista prioritatilor. Pana in 2015, totii copiii lumii trebuie sa poata termina scoala primara. Acest obiectiv poate si trebuie sa fie
atins, daca toate tarile in curs de dezvoltare participa la competitie in cadrul economiei globale.

Educatia se afla in centrul ariilor de actiune ale organismelor internationale. Astfel, EDUCATIA PENTRU
TOTI (EDUCATION FOR ALL),initiativa a UNESCO, a fost lansata la Conferinta Mondiala de la Jomtien-Thailanda (1990),
cand reprezentantii a 155 de tari si ai 150 de organizatii internationale au fost de acord cu universalizarea educatiei primare si
reducerea masiva a analfabetismului. EDUCATION FOR ALL este un angajament international de a oferi oricarui cetatean,
indiferent de societatea careia ii apartine, sansa de a beneficia de educatie. Partenerii care actioneaza in cadrul acestui angajament
formeaza o larga coalitie alcatuita din guverne nationale, grupuri ale societatii civile, agentii de dezvoltare precum UNESCO si
World Bank.

Obiectivele EDUCATIEI PENTRU TOTI au in vedere urmatoarele:

imbunatatirea ingrijirii si accesului la educatie a copiilor;

asigurarea educatiei primare universale, pentru toti copiii pana in 2015 (acest

obiectiv se regaseste printre cele ale Declaratiei Mileniului);

asigurarea unui acces echitabil la programe de formare a abilitatilor pentru

viata(life skills) sau invatarea tinerilor si adultilor;

eliminarea inegalitatilor de gen in educatia primara si secundara (acest

obiectiv se regaseste printre cele ale Declaratiei Mileniului);

 cresterea cu 50 % a alfabetizarii adultilor pana in 2015;

imbunatatirea tuturor aspectelor privind calitatea educatiei.

O alta initiativa a UNESCO, DECADA NATIUNILOR UNITE PENTRU ALFABETIZARE (2003-2012) avand moto-
ul Stiinta de carte, calibertate, a fost adoptata in 2001, ca expresie a vointei colective a comunitatii internationale, atat a celor
care se confrunta cu problemele alfabetizarii, cat si celor care se afla in pozitia de a oferi asistenta pentru acest proces. Este o
parte a unui

efort international amplu pentru educatie si dezvoltare, promovarea alfabetizarii 9 World Development Indicators, 2004 fiind
esenta obiectivelor Declaratiei Mileniului si ale EDUCATIEI PENTRU TOTI.

Pornind de la faptul ca in lume, in 2002, erau 861 milioane de nestiutori de carte, planul de

implementare include actiuni legate de: schimbarea politicilor nationale si locale pentru crearea unui mediu durabil de
promovare a alfabetizarii, programe flexibile de alfabetizare sustinute formatori si facilitatori non-formali bine instruiti,
participare comunitara, cercetarea fenomenului.

UNESCO este agentia care coordoneaza actiunile, in care guvernele nationale lucreaza in stransa colaborare cu organizatii
comunitare, si structuri ale societatii civile.

3. Potentialul educational si dezvoltarea umana. Aspecte ale formarii

capitalului uman in Romania

Indicele de dezvoltare umana (HDI), introdus in statistica internationala incepand cu 1990, pentru aprecierea nivelului de
dezvoltare economico-sociala al unei tari, are o compozitie complexa, cuprinzand elemente care se refera la nivelul atins in
cunoastere. Acesta este exprimat prin indicele care cuantifica nivelul de dezvoltare al sistemul educational (rata de alfabetizare a
adultilor si rata combinata

de scolarizare intre nivelele primar, secundar si tertiar).

In ierarhia dezvoltarii Romania se afla pe locul 69 in esalonul tarilor cu o dezvoltare umana medie, cu un indice al dezvoltarii
sistemului educational de 0,88 situat peste media mondiala(0,75) si peste media tarilor din Europa Centrala si de
Est(0,72). Romania a evoluat in perioada anilor 1990-2002,de la un indice de dezvoltare de 0,771 in anul 1990 la 0,778 in 2002.
Progresul este insa mic, iar Romania se afla printre tarile care au evolutie lenta in dinamica indicelui de dezvoltare umana.

Din punct de vedere al formarii capitalului uman, este semnificativa corelatia dintre indicele de dezvoltare si potentialul de
cercetare apreciat prin numarul de persoane angajate in activitatea de cercetare-dezvoltare care revine la 100.000 locuitori .
Valoarea medie a numarului de salariati din activitatea de cercetare dezvoltare care revine la 100.000 de locuitori la nivelul
intregii tari a fost de 214, 2 in anul 1999, in scadere fata de 1997 (256). La nivelul regiunilor si al judetelor, valorile sunt
dispersate fata de medie, osciland de la 10,9 in Teleorman, la 1122,8 in Bucuresti. Avansand analiza spre detaliu, pe structura
populatiei ocupate in activitatea de cercetare-dezvoltare, in raport cu nivelul de pregatire si cu statutul professional , se
evidentiaza ponderea ridicata a persoanelor cu studii superioare

(67,06%, in anul 2001) si, respectiv a cercetatorilor stiintifici (63,43%, in acelasi an). Acesta este un argument pentru calitatea
personalului implicat in aceasta activitate si pentru valoarea investitiei in capitalul uman, care se iroseste ca urmare a reducerii
ocuparii in acest domeniu in perioada ultimilor ani.

4. Capitalul uman si cresterea economica

 Capitalul uman, in speta, stocul de capital uman existent la un moment dat in societate se constituie intr-un factor deosebit
de important al cresterii si dezvoltarii economico-sociale, rolul sau cunoscand o amplificare fara precedent in conditiile
economiei cunoasterii. Asistam la dezvoltarea cercetarilor

macroeconomice vizand integrarea educatiei ca input in functiile de productie utilizate in studierea cresterii economice.
Argumentele se refera la faptul ca tarile a caror populatie detine niveluri ridicate de educatie si pregatire profesionala sunt si cele
mai productive din punct de vedere economic.Autori consacrati in domeniu (Roger Ibbotson, Gary Brinson) au demonstrat
contributia capitalului uman la

sporirea bunastarii sociale. Astfel, in 1989, circa 80 % din bunastarea tarilor dezvoltate se asigura pe baza contributiei capitalului
uman, in comparatie cu anul 1946, cand in Marea Britanie, capitalul uman asigura jumatate din bunastarea acestei tari. Richard
Crawford a analizat capitalul uman din cele mai representative companii americane din domeniul industriei prelucratoare si din
domeniul serviciilor industriale, concluzia la care a ajuns fiind aceea ca cea mai importanta resursa a acestor firme este capitalul
uman, reprezentand 70 % din resurse. De asemenea, a constatat ca, in SUA, investitiile in capitalul uman au depasit nivelul
investitiilor in capitalul fizic, dupa anul 1965, moment al trecerii SUA in epoca economiei cunoasterii si in cea a capitalului
uman. Procesul trecerii spre economia cunoasterii a fost declansat si alte tari dezvoltate, precum Japonia, Canada si tari europene
dezvoltate. Apoi, Hayami, Ruttan, Sayard si Nelson au estimat un coeficient al outputului in raport cu inputul capital uman de
0,472 (mai mare decat cel al capitalului fizic), relevand sensibilitatea mai mare a outputului la modificarea capitalului uman.

Acest fapt subliniaza potentialul de crestere economica oferit de capitalul uman, atribuindu-i acestuia atributele de motor al
cresterii.

Studiind sursele cresterii economice in economia americana, Rudiger Dornbusch si Stanley Fischer arata: Capitalul uman este
crucial. El reprezinta valoarea potentialului pe care il au oamenii de a produce venit, incluzand capacitatile native si talentul, la
fel si educatia si indemanarea obtinute.

Nancy Birsdall,Thomas Pinckney si Richard Sabot, studiind cresterea economica si educatia in tarile cu resurse abundente, au
concluzionat ca acestea cheltuiesc pentru educatie mai putin, in medie, decat celelalte tari. Explicatia se afla in cercul virtuos al
cresterii, in care educatia, ca investitie in capitalul uman are efecte directe si indirecte in outputul economic. Astfel, in aceste
tari, cresterea anuala de 1,4 % a Ratei de cuprindere in invatamantul primar si secundar a condus, in 25 de ani, la o diferenta de
40 % in venitul PIB pe locuitor. Efectele educatiei se oglindesc in cresterea productivitatii muncii, in facilitarea
progresului tehnologic sau achizitionarea de capabilitati tehnologice si cresterea salariilor.

Impactul indirect al educatiei se manifesta in reducerea inegalitatii sociale, iar faptul ca femeile sunt mai educate, are un efect
negativ asupra fertilitatii si un impact pozitiv asupra sanatatii copilului. (In plus, scaderea ratei de crestere a populatiei, usureaza
sarcina guvernelor de a actiona pentru imbunatatirea calitatii educatiei, pentru a obtine cresterea venitului per capita).

Cheltuielile publice pentru educatie au o dinamica diferita in tarile lumii, reflectandu-se diferentiat in ratele de crestere ale
produsului national brut. In opinia lui Jacob Mincer capitalul uman joaca un rol dual in procesul cresterii economice. Ca stoc de
abilitati produs de educatie si instruire el este

un factor de productie, alaturi de capitalul fizic si munca bruta(necalificata), in producerea outputului. Ca stoc de cunostinte, el
este o sursa de inovatie, o cauza debaza a cresterii economice.

Capitalul uman joaca un rol important in cresterea economica. Analizele macroeconomice se concentreaza pe efectul
nivelului capitalului uman (Nelson si Phelps, 1966) sau pe rata sa de crestere (Lucas, 1988). In aceste modele macroeconomice
capitalul uman este restrans la educatia formala.In analizele microeconomice (Becker, 1964, Mincer 1974) in afara de scolarizare,
instruirea la locul de munca (on-the job training) si experienta sunt considerate ca si componente ale capitalului uman, cu o
semnificatie majora. In modelele cresterii (Uzawa, Lucas) nivelul outputului este o functie a stocului de capital uman. Pe termen
lung, cresterea economica sustinuta este posibila doar daca este posibila cresterea fara limite a capitalului uman. Calitatea
educatiei se poate imbunatati pe parcursul timpului (Bils si Klenow, 1998). Astfel, cunostintele elevilor in anul 2000 sunt
superioare celor din 1950 sau 1900 si se vor reflecta foarte diferit in productivitate atunci cand vor lucra. In aceasta interpretare,

chiar daca nivelul educational mediu este constant in timp, stocul de capital uman poate creste, influentand pozitiv outputul
economic. Stocul de capital uman poate creste si datorita faptului ca indivizii pot aloca mai mult timp acumularii sale. In modele
cresterii endogene (Romer, 1990), bazate pe analiza cercetarii si dezvoltarii s-a demonstrat ca rata cresterii depinde partial de
nivelul capitalului
uman. Apoi, alte modele sugereaza ca, la nivel macroeconomic, investitiile majorate in educatie si instruire pot creste cheltuielile
in R&D si viceversa. Un alt aspect interesant al modelelor recente ale cresterii este sugestia lor ca indivizii pot subinvesti in
educatie. Modelul Rustichini si Schmitz (1991)

presupune ca indivizii isi divid timpul intre productie, cercetare originala si insusirea de cunostinte.

Fiecare individ stie ca dobandirea de cunostinte ii va creste productivitatea in cercetarea ulterioara, dar atata vreme cat nu pot
atrage integral beneficiile cercetarii, ei sunt tentati sa petreaca prea putin timp dobandind cunostinte relative la un rezultat social
optimal. In aceasta situatie, interventia politicii educationale va avea un mic efect asupra alocarii timpului, dar va avea unefect
substantial asupra cresterii.

Toate aceste modele teoretice prezentate sugereaza ca nivelul educational este, in mod potential, o determinanta cheie a
cresterii. O contributie insemnata in literatura empirica a cresterii si-au adus-o

Mankiw, Romer si Weil (1992), care au estimat pentru un esantion OECD un model in care capitalul uman este acumulat similar
celui fizic. In acest model daca investitia in capitalul uman (ca pondere din PIB) creste cu o zecime, outputul pe lucrator va creste
cu 6 procente, iar daca investitia in capitalul uman se dubleaza, outputul pe lucrator creste cu pana la 50 de procente.

Pentru tarile OECD s-au realizat cercetari care au pus in evidenta impactul pozitiv al acumularii de capital uman asupra cresterii
productiei pe cap de locuitor. Mentionam aici cercetarea lui Andrea Bassanini si Stefano Scarpeta, in care, pornind de la serii de
timp ale capitalului uman-versiunea Barro si Lee (1996), actualizate de catre de la Fuente si Domenech (2000), completate cu
date statistice ale OECD (media anilor de scoala raportata la media de varsta a populatiei active) si utilizand un esantion de 21 de
tari OECD, in perioada 1971-197812. Jonathan Temple, in studiul Efectele educatiei si capitalului social in tarile OECD (2000)
evidentiaza beneficiile educatiei in tarile OECD. In primul rand este vorba de cresterea productivitatii si a ocuparii, apoi educatia
are o contributie fundamentala la dezvoltarea personala si, probabil, la sanatatea societatii, in general.

In tarile OECD persoanele cu educatie tertiara participa mai intens la viata economica, rata participarii lor fiind superioara fata
de cele cu educatie secundara sau sub nivelul secundar. In Japonia se inregistreaza rata cea mai inalta a

5. Evaluarea capitalului uman

Valorizarea capitalului uman

Capitalul uman se valorizeaza pe piata muncii, reflectandu-se in caracteristicile ocuparii.

Rata ocuparii, respectiv a participarii la forta de munca, pe niveluri educationale si pe sexe, la categoria de varsta 25-64 de ani,
in anul 2002, in tarile OECD, reflecta diferentierile pe piata muncii datorate gradului de instruire. Astfel, ambii indicatori ating
niveluri maxime pentru persoanele care au educatie superioara, valorile indicatorilor crescand in raport de cresterea nivelului
studiilor absolvite.

Femeile inregistreaza niveluri mai reduse ale ratelor de activitate si ocupare decat

barbatii, in aceeasi categorie de varsta si la aceleasi nivele de educatie atinse. Depilda, rata de participare la forta de munca a
femeilor cu studii superioare este de 84,4 % in tarile OECD din Europa, iar a barbatilor este de 91,5 %.

Rata ocuparii persoanelor cu educatie tertiara si secundara este superioara celor cu nivel inferior celui secundar in tarile OECD ,
ceea ce reflecta un grad corespunzator de valorificare a capitalului uman. Educatia este asadar o premisa a ocuparii fortei de
munca si activul cel mai important al fiintei umane. Desi nu ofera o garantie infailibila in raport cu un posibil somaj viitor, ea
imbunatateste in general sansa gasirii unui loc de munca.

Analizand structura populatiei ocupate pe niveluri de instruire in Romania, in anii 2000-2002, se poate releva modul de valorizare
a capitalului uman cu calitati superioare. Astfel, ponderea populatiei cu un nivel superior de instruire, in totalul populatiei, a
crescut cel mai mult, in anii 2000-2002, comparativ cu

ponderile aferente celorlalte niveluri de instruire, care au o crestere modesta (sau sunt relativ constante) in complementaritate cu
scaderea drastica, de la 14,8 % la 9,7 % a populatiei neinstruite sau precar instruite.
Cresterea numerica a populatiei totale in ultimele decenii, care a prezentat un sold pozitiv in toate grupurile de tari, inclusiv
Romania, a fost un factor de sporire a ocuparii fortei de munca. Daca ratele de ocupare a populatiei totale ar fi ramas cele din
1980, Romania si tarile in tranzitie ar fi consemnat si ele cresteri ale ocuparii fortei de munca. Exceptand grupul tarilor in
tranzitie, trendul ascendant manifestat de rata de ocupare a populatiei totale a contribuit si el la cresterea numarului total de locuri
de munca in economie. Fostele tari socialiste s-au confruntat cu o deteriorare a ratei de ocupare a populatiei totale, ceea ce a facut
ca sporul numeric al ocuparii, impus de cresterea populatiei sa nu fie realizat in

practica.

Deteriorarea situatiei pe piata muncii este ilustrata de urmatoarele

fenomene:

- reducerea ratei de ocupare a populatiei in varsta de munca;

- rata de activitate este in declin, cu exceptia tarilor OECD;

- rata de ocupare a populatiei active cunoaste o deteriorare generala care conduce la

declinul absolut al ocuparii fortei de munca prin consemnarea unui numar mai

mare de someri.

6. Erodarea capitalului uman: somajul

Subutilizarea capitalului uman, erodarea lui prin fenomenul somajului reprezinta manifestari ale crizelor lumii actuale, care
afecteaza economia si societatea in ansamblul ei. Ca urmare a nevalorificarii integrale a capitalului uman pe piata muncii, acesta
se deterioreaza, isi pierde calitatile, risipind resursele

investite in formarea si dezvoltarea sa. Dimensiunea somajului si rata somajului sunt parametrii rezultativi ai pietei muncii si
expresii ale starii de sanatate si functionalitate a organismului

economic in ansamblu. Somajul prezinta variatii notabile, nu numai in termeni de timp, dar si de

regiuni ale globului. In timp ce unele tari se caracterizeaza printr-o participare ridicata a fortei de munca, suferind doar de rata
inevitabila a somajului, altele, majoritatea tarilor sunt confruntate cu dificultati majore din cauza unor rate inalte ale somajului, de
natura structurala. Fiecare punct procentual al somajului peste rata minima inevitabila reflecta lipsa de performanta a economiei
in cauza.

Somajul cunoaste rate ridicate (la nivel mai mare decat dublu) in randul persoanelor cu nivel de studii scazut (10,9 %), fata de
persoanele cu educatie tertiara (4,5 %). De asemenea, femeile sunt mai afectate decat barbatii (rata somajului este mai ridicata la
femei cu 1 pana la 2 puncte procentuale), discrepantele reducandu-se odata cu inaintarea catre niveluri de studii superioare, unde
diferenta ajunge la un punct procentual.Se releva faptul ca exista o relatie directa intre nivelurile instruirii, prin educatie si ratele
somajului. Categoriile de populatie cu cele mai scazute niveluride instruire tind sa inregistreze cele mai inalte rate ale somajului,
cei mai putin educati fiind cei care sufera cel mai mult, din cauza somajului ridicat Rata somajului in tarile OECD a avut o
usoara crestere intre anii 1992-1994, dupa care inregistreaza un trend de scadere lina.

Romania inregistreaza rate ale somajului mai reduse decat in alte tari est europene aflate in tranzitie, ca Polonia sau Republica
Ceha, de pilda si chiar mai reduse decat tarile dezvoltate din Europa, de exemplu Germania. Dar, evolutia numarului de someri
BIM, pe medii si pe sexe pune in evidenta tendinta crescatoare in anii 1997-2002.Toti indicatorii sunt in crestere pana in anul
2000,

urmand o scadere in 2001, pentru ca in 2002 sa ajunga la un nivel superior celui inregistrat in 2000.