Tema : Noţiunea, semnificaţia şi

formele diagnosticului
managerial al întreprinderii
Business și Administrare
.
 
Semnificaţia şi definirea diagnosticării întreprinderii

Diagnosticul reprezintă o parte componentă a managementului

întreprinderii, care contribuie la fixarea și realizarea obiectivelor
activității ei. Totodată, diagnosticul contribuie la stabilirea coerenței
între deciziile adoptate la diferite nivele ale gestiunii întreprinderii, în
diferite departamente, bazîndu-se pe rezultatele analizei activității și
poate fi considerată o etapă premergătoare a stabilirii direcțiilor
strategice ale întreprinderii.
Etimologic, cuvântul „diagnostic” provine din limba greacă şi este
tradus prin sintagma „apt de a discerne”, iar accepţiunea conferită
termenului „diagnostic” în contextul utilizării sale în analiza
economico-financiară este foarte apropiată de cea din medicină, unde
semnifică analiza simptomelor și determinarea cauzelor interne sau
externe ale unor stări anormale.
 În literatura de specialitate pot fi întilnite o varietate de
abordări privind definirea noțiunii de diagnostic: .

• Astfel, în viziunea lui SL Optner, diagnosticul este procesul de identificare a problemelor care
trebuie rezolvate.
• Economistul francez Colass B. consideră că a fi implicat în diagnosticare înseamnă a privi
evoluția simptomelor fenomenelor care pot întârzia realizarea obiectivelor și rezolvarea
problemelor, punând în pericol activitatea planificată.
• EM Trenenkova și S.A. Dvedenidov a sugerat că „diagnosticul ne permite să identificăm relațiile
cauzale în disfuncționalitățile întreprinderii și să construim un model predictiv al funcționării
și dezvoltării întreprinderii”.
• MM Glazov a descris diagnosticul întreprinderii drept „doctrina metodelor și principiilor de
recunoaștere a disfuncționalităților și de a face un diagnostic pentru a crește eficiența
funcționării firmei pe o piață concurențială și liberă”.

• Diagnosticul în plan economic, la nivelul întreprinderii, presupune evidențierea

disfuncționalităților și punctelor forte ale activității ei, cercetarea și analiza obiectivelor
și responsabilităților, identificarea cauzelor și a măsurilor menite să conducă la reglarea
sau îmbunătățirea șituației.
 Motivația diagnosticului, indeferent de poziția celui care o efectuează, o
constituie cercetarea realității obiective, cunoașterea și interpretarea ei.

Necesitatea diagnosticului întreprinderii -

permite diagnosticianului să cunoască starea
reală alucrurilor din întreprindere și din
mediul acestuia, pentru o anumită perioadă
de timp și să interpreteze corect rezultatele
obținute avînd ca suport informația obiectivă.
Rolul diagnosticului în activitatea unei întreprinderi
constă în:
 aprecierea situațiilor analizate prin compararea rezultatelor
obținute cu obiectivele previzionate pentru aceeași perioadă, cu
valorile normale ale funcționării sistemului (bugete, programe,
previziuni), cu nivelul mediu al sectorului de activitate, cu
rezultatele înregistrate în anii precedenți;
 alegerea metodelor de investigare și asigurarea coerenței acestora
cu rezultatele analizei diagnostic;
 anticiparea viitorului firmei;
 depistarea factorilor de risc.
În domeniul microeconomic, diagnosticul apare ca o
metodă de cunoaştere al cărei obiect este cercetarea
caracteristicilor esenţiale şi funcţionale ale
întreprinderii, cu scopul de a identifica punctele forte
generate de oportunităţile mediului economic şi punctele
slabe –riscuri.

Iar subiecții procesului de diagnosticare pot fi: organe

guvernamentale, institute de cercetare, fundații, centre,
 Tipologia diagnosticului :
 După nivelul la care se face investigaţia, diagnosticul poate fi:
 microeconomic
 mezoeconomic.
 macroeconomic
 În funcţie de orizontul de timp pentru care se cercetează fenomenul:
 diagnostic pe termen scurt - (pâna la 1an) – sunt frecvente pentru
managementul intern
 diagnostic pe termen lung – peste 1 an

După circumstanţele în care se realizează, diagnosticul poate fi: –

diagnostic în context de criză;
diagnostic în context de dezvoltare internă şi/sau externă, etc
 Tipologia diagnosticului :
 În funcţie de poziţia analistului, diagnosticul poate fi :
 intern
 extern
 Mixt
După modul de evaluare a rezultatelor:
 diagnosticarea cantitativă - se bazează pe determinarea caracteristicilor cantitative ale
stării tehnice și economice a întreprinderii pentru a stabili o măsură cantitativă a influenței
diverșilor factori;
 diagnosticarea calitativă -se bazează pe evaluări comparative calitative ale
caracteristicilor stării tehnice și economice ale întreprinderii pentru a identifica
caracteristicile acestei stări și interdependențele sale interne.etc.

După gradul de complexitate:

 parțial, când subiectul cercetării include un set de elemente, iar în procesul de diagnostic
sunt luate în considerare doar unele dintre ele;

 complex- când toate elementele sunt incluse în studiu.

Etapele organizării şi realizării procesului de diagnosticare:

1. Stabilirea domeniului/(problemei) supus investigației - care este de regulă rezultatul deciziei managementului de vârf al organizatiei .

În aceasta etapă se stabilește: componența echipei de diagnosticare, în functie de problemele abordate; se determină sarcinile și responsabilităţile fiecărui membru din echipa de diagnosticare; se precizează termenele intermediare şi finale pentru realizarea studiului și se stabilește
resursele necesare.

 
Etapele organizării şi realizării procesului de
diagnosticare:

 2. Documentarea preliminară asupra domeniului supus

diagnosticării - are ca scop cunoașterea principalelor elemente care-l
caracterizează. În cadrul acestei etape echipa de diagnosticare va fi asigurată
cu informația necesară diagnosticării și analizei documentelor care stau la
baza domeniul supus investigării. După ce echipa de diagnosticare va
cunoaște principalele elemente privind domeniul abordat în urma analizei
informației din documente, va trece la identificarea simptomelor
semnificative.
 Prin simptome semnificative desemnam acele situatii care reprezintă
diferențe importante față de prevederile planurilor, normelor și situațiilor
comparabile considerate normale. În acest sens se întocmeste o lista, cu
simptomele semnificative-pozitive si negative – privind domeniul respectiv.
Etapele organizării şi realizării procesului de
diagnosticare :

 3. Stabilirea principalelor puncte slabe și a

cauzelor care le generează.
Prima parte a analizei diagnostic este axată asupra cauzelor deficiențelor
activitatilor investigate, cu accent asupra forțelor care le generează și a
efectelor acestora asupra activitătii de management și de execuție. Punctele
slabe se stabilesc în raport cu prevederile planurilor, programelor, normelor de
consum, claselor de calitate a produselor etc.
Etapele organizării şi realizării procesului de
diagnosticare :

 4.Stabilirea principalelor puncte forte și a

cauzelor care le generează - este rezultatul
părții a doua a analizei care se desfăsoară similar
cu cea din etapa anterioară.
Etapele organizării şi realizării procesului de
diagnosticare :

 5. Formularea previziunilor și recomandărilor

Previziunile și recomandările trebuie să cuprindă următoarele aspecte:
informarea beneficarului cu privire la starea întreprinderii, performanțele și
eficiența utilizării resurselor; stabilirea variabelelor-cheie ale dezvoltării, a
corelațiilor dintre acestea; stabilirea măsurilor de redresare sau a meliorare a
performanțelor; identificarea noilor surse de avantaj concurențial;
fundamentarea noilor strategii de dezvoltare într-un mediu concurențial etc.
Etapele organizării şi realizării procesului de
diagnosticare :
6. Prezentarea rezultatelor analizei diagnostic
într-un raport.
Structura Raportului de diagnosticare trebuie să cuprindă:
 pagina de titlu;
 cuprinsul;
 rezumatul;
 introducere;
 obiectivele analizei diagnostic;
 prezentarea întreprinderii și a mediului;
 metodologia de cercetare utilizată,
 rezultatele analizei;
 concluzii și recomandări;
 bibliografie și anexe.