Tema 2.

METODELE ŞI INSTRUMENTELE DE DIAGNOSTICARE

2.1 Indicatorii analitici şi clasificarea lor.
2.2 . Noţiune de metode (procedee metodice) ale analizei diagnostic şi clasificarea lor.
2.3 Metode de studiere prealabilă şi apreciere calitativă a fenomenelor economice
2.4 Metode de analiză cantitative.
2.5 Metode de analiză structurală.

2.1 Indicatorii analitici şi clasificarea lor.

Activitatea unităţilor economice conţine diferite fenomene, procese economice, ramuri aparte sau
ansamblul lor de la locul de producţie şi până la nivelul cel mai de vârf care constituie obiecte ale analizei
diagnostic a activităţii economice. Toate aceste obiecte în analiza diagnostic sunt măsurate cu ajutorul
indicatorilor analitici.
Indicatorii analitici reprezintă noţiuni în care îşi găsesc reflecterea volumul, nivelul şi eficienţa
proceselor economice atât a întregii activităţi economice a întreprinderii cît şi a unor ramuri ale ei ce sânt:
volumul producţiei fabricate, numărul de salariaţi, productivitatea muncii, numărul de zile lucrate de
muncitori.
Indicatorii analitici sunt foarte diverşi după unitatea de măsură, după conţinut, după gradul de
generalizare şi de aceea ei sunt calificaţi după mai multe criterii:
1. după unitatea de măsură deosebim:
a) indicatori naturali (m, t, kg, l)
b) indicatori valorici (lei, bani, $)
c) indicatori condiţionali-naturali (buc., cutii)
2. după conţinut deosebim:
a) indicatori cantitativi (cantitatea, volumul)
b) indicatori calitativi (calitatea, eficienţa)
3. după gradul de generalizare distingem:
a) indicatori generali -reflectă întregul proces economic
b) indicatori secundari -caracterizează numai unele laturi al procesului economic
4. după elementele procesului de producţie:
a) indicatori ce caracterizează resursele naturale (volumul resurselor naturale)
b) indicatori ce caracterizează resursele de muncă (numărul de muncitori)
c) indicatori ce caracterizează munca (salariul mediu)

Factorii, ca forţe motrice ale dezvoltării, determină formarea şi modificarea unui fenomen
economic, a unui rezultat. Analiza tuturor categoriilor de factori este absolut necesară în abordarea
fenomenelor economice, deoarece se reflectă în rezultatele activităţii economico-financiare.
1. După conţinutul lor, distingem următoarele categorii de factori:
a) tehnici;
b) tehnologici;
c) organizatorici;
d) economici;
e) social-politici;
f) demografici;
1
 g) psihologici;
h) biologici;
i) naturali etc.
2. După caracterul lor în cadrul unei relaţii cauzale, distingem:

a) factori cantitativi - care sunt purtătorii materiali ai celor calitativi şi multiplicatori ai acestora;
b) factori calitativi - au aceeaşi natură cu fenomenul analizat, deosebindu-se de acesta prin gradul de
extensie;
c) factori structurali-care apar când rezultatul analizat se referă la mărimi agregate. De regulă, factorii
de structură sunt conţinuţi de factorii cantitativi, dar acţonează prin intermediul celor calitativi.
3. După modul cum acţionează , deosebim:

a) factori cu acţiune directă , sunt acei factori care îşi exercită nemijlocit influenţa asupra fenomenului
analizat;
b) factori cu acţiune indirectă sunt cei care acţionează asupra fenomenului analizat prin intermediul
primei categorii.

4. După efortul propriu al întreprinderii, distingem:

a) factori dependenţi de efortul propriu;
b) factori independenţi de efortul propriu.
5. După gradul de sintetizare, există :
a) factori simpli, sunt cei care nu mai pot fi descompuşi în elemente componente;
b) factori complecşi, sunt cei care pot fi descompuşi pe diferite trepte până la factori simpli.
6. După izvorul acţiunii lor, întâlnim:
a) factori interni (endogeni), care îşi au originea în interiorul întreprinderii;
b) factori externi (exogeni), care îşi au originea în mediul exterior întreprinderii.
7. După posibilităţile de previziune, distingem:
a) factori previzibili (cer ţ i sau determinabili), care acţionează în cadrul unor procese controlabile,
fără să implice apariţia de riscuri;
b) factori imprevizibili (aleatori) sunt cei determinaţi de forţe ce nu pot fi dominate, care acţionează
necontrolat ca urmare a unor abateri de la desfăşurarea normală a proceselor economice.
8. După intensitatea acţiunii lor, distingem:
a) factori dominanţi (cheie, principali) a căror influenţă este hotărâtoare în obţinerea rezultatelor.
b) factori secundari a căror influenţă este redusă, uneori neglijabilă.
9. După sensul influienţei factorilor sunt:
a) factori pozitivi
b) factori negativi
Criteriile de clasificare ale factorilor nu au caracter limitativ, cele menţionate având însă o deosebită
utilitate practică în analiza diagnostic.
Resursele sunt izvorul formării mijloacelor economice şi ele sunt cunoscute prin intermediul contabilităţii.
Resursele reprezintă un element de importanţă majoră în cadrul întreprinderii, acestea includ:
- Resursele materiale;
- Resursele umane;
- Resursele financiare.
Rezervele interne ale întreprinderii apar ca posibilităţi suplimentare izvorâte din modul de folosire a
resurselor ca posibilităţi nefolosite de către entitate. Ca şi celelalte elemente ale obiectului de studiu,
rezervele sunt clasificate după următoarele criterii:

2
 1. După perioada de mobilizare sunt:
a) rezerve curente
b) rezerve de perspectivă
2. După modul de descoperire avem:
a) rezerve evidente (cunoscute) rezervele reflectate în dările de seamă
b) rezerve ascunse (necunoscute) pentru descoperirea cărora e necesară de a analiza economică
fundamentală.
După modul de formare:
a) rezerve interne – cele care indică posibilităţile concrete ale entităţii privind sporirea utilizării
eficiente a resurselor
b) rezerve externe - cele care contribuie la sporirea eficienţei activităţii mai multor entităţi, ramură,
economie naţională.

2.2 . Noţiune de metode (procedee metodice) ale analizei diagnostic şi clasificarea lor
Metoda este un proces teoretico-abstract, prin intermediul căruia se fixează o anumită concepţie
privind modul de studiere a unui fenomen, proces în vederea obţinerii de cunoştinţe asupra formei sau
conţinutului acestuia.
Procedeul este latura practică de executare a unui lucru, de studiere a unei activităţi sau de
prelucrare a datelor unui proces de cercetare, deci concretizarea metodei.
În cadrul analizei diagnostic îşi găsesc locul o serie de metode şi procedee specifice sau
împrumutate din alte ştiinţe. Astfel, după utilitatea lor în investigarea realității economice, metodele
diagnosticului economico-financiar, pot fi structurate astfel:
1. Metode de studiere prealabilă şi de apreciere calitativă a indicatorilor -această grupă de procedee
includ un şir larg de metode cunoscute din statistică:
a) Divizarea şi descompunerea indicatorilor economici constă în descompunerea fenomenelor şi
proceselor cercetate în elementele lor componente, stabilind contribuţia lor la modificarea totală a
fenomenelor studiate şi localizarea în timp şi spaţiu a provenienţei rezultatelor şi a cauzelor acestora.
b)Gruparea ca metodă de cercetare a analizei, gruparea separă colectivitatea cercetată pe categorii
omogene de unităţi, după variaţia unuia sau mai multor caracteristici alese în funcţie de scopul cercetării şi
de natura fenomenului studiat (de ex. gruparea forţei de muncă pe categorii, vechime, sex, meserii,
calificare, stabilitate etc.).
c) Comparaţia este utilă în analiza fenomenelor economico – financiare întrucât prezintă interes nu
numai comportarea fenomenului economico – financiar într-o anumită împrejurare, dar şi comparaţiile ce
ar trebui făcute cu alte fenomene economico – financiare. Este obligatorie asigurarea comparabilităţii
datelor, atât din punct de vedere al omogenităţii conţinutului, cât şi al modului de exprimare într-un etalon
unic care să fie determinat după o metodologie unitară.

d)Modelarea fenomenului studiat reprezintă reproducerea simplificată, dar exactă a unor laturi şi
aspecte ale realităţii, în care, prin abstracţie de tot ceea ce se consideră neesenţial, se face o sinteză de un
anumit fel, o generalizare.
Modelul oferă o descriere simplificată si fundamentată a sistemului sau procesului pe care îl
reprezintă, cu ajutorul unor reprezentări grafice, pe bază de ecuaţii, tehnici conceptuale etc., care
facilitează analiza în vederea descoperirii unor relaţii şi legiţăti foarte greu de găsit pe alte căi.
Modelele pot fi: materiale, imaginare, funcţionale (cibernetice), structurale, euristice (de cercetare),
de acţiune, deductive, inductive, analitice, simbolice etc.
2. Metode de calcul a legăturilor dintre indicatorul rezultativ şi factori (metode cantitative)- includ
un şir larg de metode cunoscute: metoda balanţieră; metoda diferenţelor absolute; metoda diferenţelor
3
relative;metoda substituţiilor în lanţ; metoda participării prin cotă.
3. Metode de analiză structurală- se utilizează pentru evidențierea contribuției diferitelor
componente la formarea sau modificarea rezultatelor globale. Aici se folosesc mărimi relative de structură
de tipul:

unde: gi -reprezintă ponderea elementului fi în totalul fenomenului analizat (F)

In calitate de metode de analiză structurală pot fi: metoda ABC, principiul Pareto, metoda Hofer,
metoda BCG;
4. Metode de analiză strategice se efectuează cu ajutorul – analizei SWOT; analiza PEST; analiza
avantajului competitive al întreprinderii- modelul celor 5 forțe ale lui Porter, Benchmarkingul.
5. Modelarea fenomenelor economice presupune: definirea obiectului analizei, precizarea conceptelor,
indicatorilor, stabilirea însușirilor esențiale ale fenomenului analizat, stabilirea restricțiilor, construirea
modelului.
Din punct de vedere al formei de reprezentare a fenomenului se disting trei tipuri de modele: imitative,
analogice şi simbolice.
Modelele imitative sunt cele în care proprietăţile caracteristice ale fenomenului sunt exprimate prin
ele însele, dar de obicei la o altă scară (exemple: fotografii, hărţi, machete etc.). Modelele imitative sunt
modele materiale.
Modelele analogice folosesc analogia, adică cu anumite proprietăţi se reprezintă alte proprietăţi.
Dintre modelele analogice, graficele sunt cele mai frecvent utilizate în practica economică. Tipuri de
grafice: cronograma, diagrama, histofgrama sau tabelul de penetrație.
Metoda tabelară- constă în utilizarea tabelelor statistice care permit de a micșora partea textuală și
de a expune materialul într-un mod mai simplu și compact. De asemenea tabelele statistice sunt utilizate
nu numai pentru calculul influenței diferitor factori, dar și pentru studierea prealabilă a unui fenomen. La
utilizarea tabelelor statistice trebuie să fie respectate elementele unui tabel: titlul, rândurile, coloanele,
totalurile.
Modelele simbolice se bazează pe utilizarea simbolurilor (litere, cifre) în reprezentarea
fenomenelor. În general, acestea iau forma unor ecuații sau inecuații matematice. Acestea pot fi: modele
de corelație (deterministe sau aleatorii); aditive, multiplicative, balanțiere, de raport, combinate.

2.3 Metode de studiere prealabilă şi apreciere calitativă a fenomenelor economice

Una din cele mai răspândite metode, este metoda comparaţiei, care se utilizează în condiţiile cînd
există omogenitatea şi comparabilitatea datelor examinate
. Comparaţia constă în studierea fenomenelor, proceselor şi rezultatelor economice şi financiare
prin prisma unui criteriu de referinţă şi în stabilirea de asemănări şi deosebiri între acestea.
Analiza are astfel posibilitatea de a examina şi aprecia rezultatele economice, nu ca mărimi în sine,
ci în raport cu un criteriu, cu o bază de comparaţie, stabilind nivelurile, proporţiile şi ritmurile de
dezvoltare a acestora. În cadrul entităţilor se utilizează următoarele categorii de comparaţii:
- comparaţii în timp (compararea fenomenelor în diferite momente ale evoluţiei sale);
- comparaţii în spaţiu (pe structuri organizatorice, cu rezultate ale sectorului de activitate sau ale
altor întreprinderi cu activităţi similare, concurente);
- comparaţii mixte, atât în timp cât şi în spaţiu;
- comparaţii în funcţie de un nivel prestabilit: programe, norme, normative, standarde, clauze
contractuale etc.;

4
 - comparaţii cu caracter special care au loc în determinarea eficienţei unor măsuri sau soluţii
tehnico-economice (compararea variantelor în vederea alegerii celei optime) etc.
În cazul folosirii acestei metode trebuie respectate cel puţin următoarele condiţii:
- să fie asigurată omogenitatea datelor supuse comparaţiei (indicatorii comparaţi sa aibă acelaşi
conţinut economic şi aceeaşi metodologie de determinare);
- analiza să se refere la aceeaşi perioadă de timp (an, semestru, trimestru, lună etc.).
Comparaţia poate fi efectuată prin intermediul următoarelor categorii de indicatori: indicatori
absoluţi, indicatori relativi, indicatori medii, indicatori de variaţie, indicatori ajustaţi.
Pentru exemplificare vom folosi indicatorii absoluţi şi relativi, aceştia fiind cei mai utilizaţi la
nivelul unităţilor economice.
I. Indicatori absoluţi
a) Abaterea absolută a fenomenului(  F) reprezintă diferenţa dintre nivelul efectiv şi cel al bazei de
comparaţie ale aceluiaşi fenomen sau rezultat economic, exprimate în unitatea de măsură a indicatorului
dat. În dinamică sporul absolut reprezintă diferenţa în mărimi absolute dintre nivelul indicatorului din
perioada curentă(1) şi cea de bază(0). Arată în mărimi absolute cu câte unităţi s-a modificat (a crescut sau
redus) indicatorul în perioada curentă faţă de cea de bază.
Din punct de vedere statistic reprezintă diferenţa de ordinul întâi dintre două valori ale unei serii
dinamice:
- cu bază fixă:  F= F1 – F0
- cu bază în lanţ  F= Ft –Ft-1
b) Abaterea relativă în mărimi absolute( r F) reprezintă diferenţa dintre nivelul efectiv al
fenomenului sau rezultatului economic analizat şi nivelul bazei de comparaţie recalculat în condiţiile
volumului efectiv al activităţii, respectiv ponderat cu indicele de creştere(Iq). Se determină cu ajutorul
relaţiei:
r F = F1- F0  Iq
II. Indicatori relativi
a) Indicele de creştere exprimă de câte ori nivelul efectiv al fenomenului sau rezultatului economic
analizat a crescut sau a scăzut faţă de nivelul considerat ca bază. În dinamică arată de câte ori indicatorul
(bază de comparaţie) din perioada de bază se regăseşte în indicatorul(comparat) din periada curentă. Se
exprimă sub formă de coeficient sau procentual. Dacă se calculează pentru două perioade succesive
indicele este cu bază în lanţ.
Ft
- cu bază fixă: I Ft / 0  (100 )
F0
Ft
- cu bază în lanţ: I Ft / t 1  (100 )
Ft 1
b) Abaterea relativă (sporul relativ, ritmul de modificare relativă) este rezultatul comparaţiei care
exprimă în procente abaterea nivelului efectiv de la nivelul de comparare. În dinamică arată procentual cât
reprezintă abaterea indicatorului de la o perioadă la alta faţă de nivelul indicatorului în perioada de bază
(cu cât s-a modificat procentual indicatorul din perioada curentă faţă de cea de bază).
- cu bază fixă:
F F  F0 F
I Ft / 0   100  t  100  t  100  100  I F  100
F0 F0 F0
5
 - cu bază în lanţ:
F F  Ft 1 F
I Ft / t 1   100  t  100  t  100  100  I F  100
Ft 1 Ft 1 Ft 1

Diviziunea sau descompunerea rezultatelor - consta în descompunerea fenomenelor și proceselor studiate

în elementele lor componente. Se lărgesșe astfel sfera de cercetare asupra acestor elemente stabilind astfel
contribuția fiecaruia la modificarea totală a fenomenelor studiate și la localizarea în timp și spațiu a
provenienței rezultatului și a cauzelor acestuia. Rezultatele activităţii întreprinderii reflectate prin diferiţi
indicatori economico-financiari se divid, se descompun, pentru a se asigura profunzimea studierii lor,
pentru evaluarea pertinentă a realităţii.
În analiza diagnostic se disting:
a) descompunerea în timp -divizarea după timpul de formare a rezultatului: prin care se localizează
contribuția oricarei unități de timp la formarea rezultatului total ți se evidentiază abaterile de la tendința
generală de manifestare în timp a fenomenului;
b) descompunerea în spaţiu –divizarea fenomenului după locul de formare a rezultatului: decurge din
funcția analizei de semnalare a locurilor în care efectul obținut nu corespunde condițiilor create, dar unde
există posibilitatea de îmbunatațire a activității;
c) descompunerea în elemente componente - divizarea pe părți sau elemente componente: asigură
cercetarea laturi esențiale ale formării și dezvoltării fenomenului, permite aprofundarea elementelor
componente ca o condiție pregătitoare pentru gruparea corelata și măsurarea legaturilor cauzale ale
factorilor.
Exemplu: admitem că societatea X a realizat în anul Y o cifră de afaceri de 2285 mii. lei. Această
informaţie generală nu este suficientă pentru evaluare şi decizie. În mod aproape automat se ridică
întrebări de tipul: care sunt produsele comercializate, în ce zonă geografică îşi desfăşoară activitatea, cu
câte unităţi operaţionale etc. Prin urmare, se procedează la descompunerea cifrei de afaceri, pentru a
răspunde la o parte din aceste întrebări.
Descompunerea:
In timp: presupune descompunerea cifrei de afaceri anuale pe diviziuni de timp (trimestru, lună, zi);
În spaţiu: divizarea cifrei de afaceri pe structuri operaţionale sau pe zone geografice;
În elemente componente: divizarea cifrei de afaceri pe tipuri de activităţi, pe produse sau grupe de
produse.
Metoda grupării reprezintă o metodă de prelucrare a informaţiei economice, care se bazează pe
gruparea indicatorilor examinaţi după anumite criterii.
De regulă, în practica analitică se întîlneşte:
1. gruparea simplă (cînd indicatorii omogeni se grupează numai după un singur criteriu);
2. grupare combinată (analitică), care prevede mai multe criterii. În cele mai dese cazuri, această
metodă se utilizează prin formarea tabelelor analitice, care după conţinut diferă atît din punct de vedere
clasic, cît şi metodic.
Metoda grupării ordonează fenomenele economice pe grupe omogene, după variaţia uneia sau mai
multor caracteristici. Alegerea caracteristicii de grupare se găseşte în funcţie de scopul cercetării, de esenţa
fenomenului economico-financiar studiat şi presupune o analiză multilaterală a acestuia. Criteriile după
care se stabilesc grupările diferă după conţinut, forma de exprimare şi variaţia caracteristicii de grupare.
În unităţile economice aceste criterii de grupare se pot folosi în stabilirea diverselor concluzii cu
referire.
Exemplu la utilizarea forţei de muncă: profesia, vechimea de muncă, gradul de calificare,
stabilitatea și fluctuaţia forței de muncă, etc.

6
2.4 Metode de analiză cantitative

Metodele cantitative de analiză au rolul de a măsura contribuţia factorilor şi elementelor componente

asupra modificării fenomenului studiat. Folosirea diferitor tipri de procedee pentru determinarea influienței
factorilor asupra indicatorului rezultativ depinde de tipul de dependență dintre factori și indicatorul
rezultativ. Se cunosc două tipuri de dependență:
a) Determinate (funcțională)- presupune că legătura dintre factori și indicatorul rezultativ poate fi
exprimată printr-o formula, iar mărimea influienței factorilor poate fi calculate cu ă mare
exacticitate. Se deosebesc trei forme de legătură determinate:
1. Aditivă- în acest caz, indicatorii ce caracterizează rezultatele sunt exprimați sub formă de sumă,
diferență sau sumă și diferență față de elementele componente. Exprimarea matematică a
acestei legături:
𝐴 = 𝑎 + 𝑏; 𝐴 = 𝑎 − 𝑏; 𝐴 = 𝑎 + 𝑏 − 𝑐;
Unde :A- indicator analizat;
a,b, c – factori de influiență

2. Multiplicativă- atunci când factorii corelează între ei sub formă de produs sau raport de factori.
Formula matematică:
𝑎
𝐴 = 𝑎 ∙ 𝑏; 𝐴= ;
𝑏
3. Combinată - aici concomitent se folosesc primul și al doilea tip de legătură. Modelul
matematic poate fi:
𝑎∙𝑏 𝑎+𝑏
𝐴= ; 𝐴= ; 𝐴 = 𝑎 + 𝑏 ∙ 𝑐;
𝑎∙𝑐 𝑐
b) Stocastică- reflectă variația variabilei dependente sub influiența factorilor (variabililelor)
independente. În acest caz scopul analizei constă în estimarea caracterului acestei dependențe
și a gradului influienței factorilor asupra variabilei dependente folosind metodele economico
matematice și tehnica de calcul.
Modalități de evaluare a influenței factorilor:
1. Metoda balanțieră (metoda input-output) – se utilizează în situaţii în care între elementele
fenomenului analizat exista relatii de sumă și/sau diferență.
Prin aplicarea acestei tehnici se urmăreşte asigurarea unor proporții, a unui echilibru între resurse şi
necesităţi în diferite domenii de activitate (balanţa costurilor de materiale, balanţa veniturilor şi a
cheltuielilor etc).
Metoda balanţieră se aplică în următoarele cazuri:
1. la calcularea influenţei factorilor asupra modificării indicatorului rezultativ, la forma aditivă de
legătură.
2. la verificarea calculelor efectuate prin aplicarea metodelor tradiţionale ale analizei economice.
Verificarea constă în: abaterea absolută a indicatorului rezultativ trebuie să fie egală cu suma
influenţei factorilor.
3. la măsurarea influenţei unui factor, determinarea căruia implică dificultăţi, pe când influenţa
celorlalţi factori este cunoscută.
Fie relația:
F= a+b–c
unde:
F – este fenomenul analizat(indicatorul rezultativ)
a, b, c – sunt elementele (factorii) care influenteaza respectivul fenomen
7
 Analiza oricărui fenomen se poate realiza atît în mărime absolută cît şi în mărime relativă.
a. Analiza fenomenului în mărime absolută.
Modificarea oricarui fenomen se stabileste ca diferenta între valoarea efectiva a acestuia şi valoarea
de referinţă.
∆F = F1 – F0 = (a1+b1 –c1)- (a0+b0 –c0).
F1 – valoarea efectiva a fenomenului
F0 – valoarea inițială a fenomenului
∆F(a)= a1 – a0 - influența factorului a asupra fenomenului
∆F(b) = b1 – b0 - influența factorului b asupra fenomenului
∆F(c) = -(c1 – c0) influența factorului c asupra fenomenului
∆F = ∆F(a) + ∆F(b)+ ∆F(c)
Exemplu: Examinăm formula "Balanţa producţiei"
Si + VPF = VVP + Sf, unde:
Si - soldul producţiei în stocuri la depozitele entității, la începutul perioadei de gestiune (soldul iniţial).
VPF - volumul producţiei fabricate (obţinute)
VVP – veniturile din vânzarea produselor (fără TVA şi accize)

Sf - soldul producţiei în stocuri la depozitele entității, la sfîrşitul perioadei de gestiune (soldul

final)

La această egalitate se mai adaugă şi rezultatele inventarierii, care poate fi pozitiv (surplus) sau
negativ (lipsuri) sau alte intrări, alte ieșiri.
Exemplu: Conform datelor iniţiale pentru analiză, să se calculeze influenţa factorilor respectivi,
asupra modificării veniturilor din vînzarea produselor.
Tabelul 1 Calculul mărimii influienței factorilor asupra volumului producției vândute prin metoda
balanțieră
(mii lei)
Influiența
Indicatorii Anul curent Abaterea, factorului
program efectiv (+/-) (+/-)
A 1 2 3
Soldul producției în stocuri la începutul
1. perioadei. 2723 2066 -657 -657
2. Volumul producţiei fabricate 18428 25022 +6594 +6594
3. Stoc final în depozitele firmei 1720 704 -1016 +1016

8
 Venituri din vânzarea producției
4. finite (1+2-3) 19431 26384 +6953 x

Analiza factorială a volumului producției vândute:

a) Abaterea absolute: ∆VV=VV1 –VV0 =26384-19431=+6953 mii lei
b) Calculul influienței factorilor:
∆Si=Si1 –Si0 =2066-2723= -657 mii lei;
∆VPF=VPF1 –VPF0=25022-18428=+6594 mii lei;
∆Sf= - (Sf1 –Sf0) = -(704-1720) = -1016 mii lei;
Se verifică dacă este respectată corelația:
∆VV=∆Si+∆VPF-∆Sf=+6953=-657+6594-(-1016); deci: +6953=+6953 ceea ce înseamnă că
calculele sunt efectuate corect.
Concluzie: Din calculele efectuate putem constata că volumul producției vândute a crescut cu 6953
mii lei. Această majorare a fost înfluiențată datorită creșterii volumului producției fabricate cu 6594
mii lei și a micșorării stocului final cu410 mii lei. Negativ asupra venitului din vânzări a influiențat
micșorarea stocurilor inițiale ale produselor finite, care au redus volumul producției vândute cu 657
mii lei
2. Metoda substituției în lanț - Metoda substituției în lanț presupune înlocirea succesivă a
mărimii de plan (perioada de bază) a unui factor cu mărimea lui efectivă într-o anumită relație,
presupunîndu-se că ceilalți factori în momentul respectiv sunt factori cu acțiune permanentă. Fiecare
schimbare este numită substituire. După fiecare substituire primim o nouă valoare a indicatorului
rezultativ. Substituția începe cu cea “zero” când în formula analitică sunt incluse numai valorile de
bază ale factorilor și se termină odată cu schimbarea valorii ultimului factor, ținând cont că la fiecare
substituție se schimbă un singur factor. Aplicarea acestei metode cere respectarea unei anumite
legități:
 În primul rând substituim factorul cantitativ,
 Iar apoi substituim factorul calitativ.
Influiența fiecărui factor asupra modificării indicatorului rezultativ se determină ca diferență dintre
valoarea indicatorului primită la substituția factorului respectiv și valoarea precedent a indicatorului.
Formula analitică va fi:
𝐴 = 𝑎∙𝑏∙𝑐∙𝑑
d- factor calitativ.
Tabelul 1 Schema calcului influienței factorilor prin metoda substituției în lanț
Nr. De Nr. Factorii corelați Indicatorul Calculul Rezultatul Denumirea
cal. Subst. analizat inflienței fact. infl. fact. fact. de
a b c d
+/-; influiență

1 0 a0 b0 c0 d0 A0 - - -
2 1 a1 b0 c0 d0 A1 A1 - A0 x ∆a
3 2 a1 b1 c0 d0 A2 A2 – A1 y ∆b
4 3 a1 b1 c1 d0 A3 A3 – A2 z ∆c
5 4 a1 b1 c1 d1 A4 A4 – A3 q ∆d
BIF- balanța de influiență factorială
BIF=x+y+z+q= A4 - A0
9
 Exemplu: În baza datelor de mai jos să se determine influiența factorilor de muncă la
modificarea VPF. Formula factorială va fi:
𝑽𝑷𝑭 = 𝑵𝒎 ∙ 𝑵𝒛 ∙ 𝑫𝒛 ∙ 𝑾𝒉
Tabelul 3. Date inițiale pentru diagnosticare
N/o Indicatori Programat Efectiv Abaterea % îndeplinirii
absolută(+/-) planului
1 Volumul producției VPF 18428 25022 +6594 135,78
fabricate, mii lei
2 Numărul mediu Nm 500 506 +6 101,20
scriptic de muncitori,
persoane
3 Fondul de timp Tz 116000 115874 -126 99,89
efectiv lucrat de toți
muncitorii, om-zile
4 Fondul de timp Th 835200 869055 +33855 104,05
efectiv lucrat de toți
muncitorii, om-ore
5 Productivitatea Wm 36856,0 49450,6 +12594,6 134,17
medie anuală a unui
muncitor(rd.1/rd2),
lei
6 Numărul mediu de Nz 232 229 -3 98,71
zile lucrate de un
muncitor pe an,
(rd3./rd.2), zile
7 Durata medie a zilei Dz 7,2 7,5 +0,3 104,17
de lucru,
(rd.4/rd.3),ore
8 Productivitatea Wh 22,064 28,792 +6,728 130,49
medie pe oră a unui
muncitor(rd.1/rd.4)
Tabelul 4. Calculul influienței factorilor de muncă asupra modificării VPF
Nr. De Nr. Factorii corelați VPF, Calculul Rezultatul Denumirea
cal. Subst. mii inflienței fact. inf. fact. fact. de
𝑵𝒎 𝑵𝒛 𝑫𝒛 𝑊ℎ
lei +/-; influiență

1 0 500 232 7,2 22,064 18428 - - -

2 1 506 232 7,2 22,064 18649 18649-18428 +221 ∆𝑵𝒎
3 2 506 229 7,2 22,064 18408 18408-18649 -241 ∆𝑵𝒛
4 3 506 229 7,5 22,064 19175 19175-18408 +767 ∆𝑫𝒛
5 4 506 229 7,5 28,792 25022 25022-19175 +5847 ∆𝑊ℎ
BIF=221+(-241) + 767+5847=25022-18428=6594 mii lei
Concluzie: Din datele tabelului de mai sus, observăm că la întreprinderea analizată s-a obținut un
supraplan de producție fabricate în valoare de 6594 mii lei. Această majorare a fost determinată de
creșterea considerabilă a productivității medii pe oră a unui muncitor cu 6,72, ceea ce adus la sporirea
VPF cu 5847 mii lei și a modificării duratei zilei de muncă cu 0,3 ore, care a contribuit la majoraea VPF-
cu 767 mii lei. O altă influență pozitivă a avut și modificarea în dinamică a numărului muncitorilor, care
majorându-se comparativ cu perioada programată cu 6 muncitori, a condiționat la creșterea indicatorului
10
rezultativ cu 221 mii lei. Concomitent, odată cu reducerea numărului de zile lucrate de un muncitor pe an
cu 3 zile, aceasta a determinat micșorarea VPF cu 241 mii lei. Deci, rezultatele analizei factoriale, ne
permit să deducem faptul că întreprinderea analizată dispune de rezerve interne de majorare a VPF pe
viitor. Astfel, dacă entitatea analizată va sporii numărul de zile lucrate de un muncitor pe an cu 3 zile
lucrătoare, atunci indicatorul rezultativ (VPF), va înregistra o creștere pe viitor cu 241 mii lei.

Cea mai des folosită variație a metodei substituției în lanț este metoda diferențelor absolute. Metoda
diferenţei absolute se aplică ca:
a) metoda simplă, adică în sistemul de 2 factori - se determină în primul rând influenţa factorului
cantitativ, iar apoi influenţa factorului calitativ. 𝐴 = 𝑎 ∙ 𝑏;
a- factor cantitativ, b- factor calitativ.
 Influenţa factorului cantitativ se va determina prin înmulţirea abaterii absolute a acestui factor cu
valoarea de bază a factorului calitativ.
∆𝐴𝑎 = (𝑎1 − 𝑎0 ) ∙ 𝑏0
 Influienţa factorului calitativ se va determina prin înmulţirea abaterii absolute a acestui factor cu
valoarea efectivă a factorului cantitativ.
∆𝐴𝑎 = (𝑏1 − 𝑏0 ) ∙ 𝑎1

Tabelul 5. Schema calculului influienței factorilor asupara modificării indicatorului

rezultativ ∆𝑨 , prin metoda diferențelor absolute în sistem cu doi factori.
Nr. Indicatorii Anul Anul Abaterea Inclusiv sub influiența
De precedent curent absolute; ∆𝑎 ∆𝑏
ord. ( +/-)
1 A A0 A1 ∆𝐴 x y
2 a a0 a1 ∆𝑎
3 b b0 b1 ∆𝑏
𝑥 = ∆𝑎 ∙ 𝑏0
𝑦 = ∆𝑏 ∙ 𝑎1
𝐵𝐼𝐹 = ∆𝐴 = 𝐴1 − 𝐴0 = 𝑥 + 𝑦

Exemplu: În baza datelor inițiale din tabelul 3, să se determine influiența factorilor de muncă
asupra modificării VPF, prin metoda diferențelor absolute în sistem cu 2 factori.
𝑽𝑷𝑭 = 𝑵𝒎 ∙ 𝑾𝒎

Tabelul 6. Calculul influenței factorilor generali de muncă asupra modificării VPF

Nr. Indicatorii Programat Efectiv Abaterea Inclusiv sub influiența

De absolute; ∆𝑵𝒎 ∆𝑾𝒎
ord. ( +/-)
1 VPF, mii lei 18428 25022 +6594 +221 +6373
2 𝑁𝑚 , 500 506 +6
persoane
3 𝑊𝑚 , lei 36856,0 49450,6 +12594,6
(+6)∙36856 ,0
∆𝑁𝑚 = 1000
=221 mii lei
(+12594,6) ∙ 506
∆𝑊𝑚 = = 6373 mii lei
1000
BIF=25022-18428=221+6373=6594 mii lei
Concluzie: Din datele tabelului de mai sus, putem constata, că la întreprinderea analizată s-a obținut un

11
surplus de producție fabricată comparativ cu nivelul programat cu 6594 mii lei. Acestă creștere se
datorează influenței pozitive a ambilor factori și anume sub modificarea pozitivă a numărului mediu de
muncitori care s-a majorat față de nivelul programat cu 6 persoane, a determinat creșterea VPF cu 221
mii lei. Iar sub influiența pozitivă a celui de-al doilea factor ∆𝑊𝑚 , care a crescut față de nivelul
programat cu 12594,6 lei a contribuit la sporirea indicatorului rezultativ cu 6373 mii lei.
Deci, rezultatele analizei factoriale ne dau posibilitatea să deducem că la întreprinderea analizată,
ponderea primordială la creștrea VPF, îi revine factorului calitativ, ceea ce se apreciază pozitiv și ne
dovedește că majorarea absolută a indicatorului rezultativ a fost obținută pe cale intensivă.

b) metoda compusă, adică în sistemul de 3 şi mai mulţi factori - calculul influenţei factorilor se
efectuiază prin înmulţirea abaterii absolute a factorului respectiv cu valorile efectivă a factorilor care se
află în formula de calcul pînă la el şi cu valorile de bază a factorilor care se află în formulă după el.
Formula analitică este următoarea ; 𝐴 = 𝑎 ∙ 𝑏 ∙ 𝑐 ∙ 𝑑 ∙ 𝑒;

iar metodologia de calcul va fi:

∆𝐴𝑎 = ∆𝑎 ∙ 𝑏0 ∙ 𝑐0 ∙ 𝑑0 ∙ 𝑒0
∆𝐴𝑏 = 𝑎1 ∙ ∆𝑏 ∙ 𝑐0 ∙ 𝑑0 ∙ 𝑒0
∆𝐴𝑐 = 𝑎1 ∙ 𝑏1 ∙ ∆𝑐 ∙ 𝑑0 ∙ 𝑒0
∆𝐴𝑑 = 𝑎1 ∙ 𝑏1 ∙ 𝑐1 ∙ ∆𝑑 ∙ 𝑒0
∆𝐴𝑒 = 𝑎1 ∙ 𝑏1 ∙ 𝑐1 ∙ 𝑒1 ∙ ∆𝑒

Tabelul 7. Schema calculului influienței factorilor asupara modificării indicatorului

rezultativ (∆𝑨) , prin metoda diferențelor absolute în system cu mai mulți factori
Nr. De Factorii Metoda de calcul Calculul influienței Rezultatul
ord. factorilor influienței
factorilor (+/-)
1 a ∆𝒂 ∙ 𝑏0 ∙ 𝑐0 ∙ 𝑑0 ∙ 𝑒0 ∆𝐴𝑎
2 b 𝑎1 ∙ ∆𝒃 ∙ 𝑐0 ∙ 𝑑0 ∙ 𝑒0 ∆𝐴𝑏
3 c 𝑎1 ∙ 𝑏1 ∙ ∆𝒄 ∙ 𝑑0 ∙ 𝑒0 ∆𝐴𝑐
4 d 𝑎1 ∙ 𝑏1 ∙ 𝑐1 ∙ ∆𝒅 ∙ 𝑒0 ∆𝐴𝑑
5 e 𝑎1 ∙ 𝑏1 ∙ 𝑐1 ∙ 𝑒1 ∙ ∆𝒆 ∆𝐴𝑒
𝐵𝐼𝐹 = ∆𝐴𝑎 + ∆𝐴𝑏 + ∆𝐴𝑐 +∆𝐴𝑑 + ∆𝐴𝑒 = 𝐴1 − 𝐴0

Exemplu: În baza datelor inițiale din tabelul 3, să se determine influiența factorilor de muncă asupra
modificării VPF, prin metoda diferențelor absolute în sistem cu maimulți factori.
𝑽𝑷𝑭 = 𝑵𝒎 ∙ 𝑵𝒛 ∙ 𝑫𝒛 ∙ 𝑾𝒉
Tabelul 8. Calculul influenței factorilor de muncă asupra modificării VPF.

Nr. De Factorii Metoda de calcul Calculul influienței Rezultatul

ord. factorilor influienței
factorilor
(+/-)
12
 1 𝑵𝒎 ∆𝑵𝒎 ∙ 𝑵𝒛 𝟎 ∙ 𝑫𝒛 𝟎 ∙ 𝑾𝒉 𝟎 +6 ∙ 232 ∙ 7,2 ∙ 22,064 +221
2 𝑵𝒛 𝑵𝒎1 ∙ ∆𝑵𝒛 ∙ 𝑫𝒛 𝟎 ∙ 𝑾𝒉 𝟎 506 ∙ −3 ∙ 7,2 ∙ 22,064 −241
3 𝑫𝒛 𝑵𝒎1 ∙ 𝑵𝒛1 ∙ ∆𝑫𝒛 ∙ 𝑾𝒉 𝟎 506 ∙ 229 ∙ +0,3 ∙ 22,064 +767
4 𝑾𝒉 𝑵𝒎1 ∙ 𝑵𝒛1 ∙ 𝑫𝒛1 ∙ ∆𝑾𝒉 506 ∙ 229 ∙ 7,5 ∙ 6,728 +5847
BIF= 221+(-241) + 767+5847=25022-18428=6594 mii lei
Notă: Concluzia este similară cu tabelul 4.
Concluzie: Din datele tabelului de mai sus, observăm că la întreprinderea analizată s-a obținut un
supraplan de producție fabricate în valoare de 6594 mii lei. Această majorare a fost determinată de
creșterea considerabilă a productivității medii pe oră a unui muncitor cu 6,72, ceea ce adus la sporirea
VPF cu 5847 mii lei și a modificării duratei zilei de muncă cu 0,3 ore, care a contribuit la majoraea
VPF- cu 767 mii lei. O altă influență pozitivă a avut și modificarea în dinamică a numărului
muncitorilor, care majorându-se comparativ cu perioada programată cu 6 muncitori, a condiționat la
creșterea indicatorului rezultativ cu 221 mii lei. Concomitent, odată cu reducerea numărului de zile
lucrate de un muncitor pe an cu 3 zile, aceasta a determinat micșorarea VPF cu 241 mii lei. Deci,
rezultatele analizei factoriale, ne permit să deducem faptul că întreprinderea analizată dispune de
rezerve interne de majorare a VPF pe viitor. Astfel, dacă entitatea analizată va sporii numărul de zile
lucrate de un muncitor pe an cu 3 zile lucrătoare, atunci indicatorul rezultativ (VPF), va înregistra o
creștere pe viitor cu 241 mii lei.
3. Metoda diferențelor relative- acestă metodă este eficientă pentru aplicarea în cazul când la
dispoziția nostră se află nu valorile factorilor din formula analitică a indicatorului rezultativ, dar sunt
cunoscute valorile absolute aindicatorilor de bază cărora se calculează valorile factorilor. Mai des această
metodă este aplicată la sistemul de trei și mai mulți factori. Influiența factorilor asupra indicatorului
rezultativ prin metoda diferenților relative se calculează după formula:
% ∙ 𝐴0
∆𝐴𝑋 =
100
Unde:
∆𝐴𝑋 - devierea indicatorului rezultativ sub influiența factorului respectiv (𝑥 − 𝑓𝑎𝑐𝑡𝑜𝑟𝑖𝑖 𝑎, 𝑏, 𝑐..):
% − diferența de procente a valorii efective față de bază a indicatorului precedent pentru
calcularea valorii factorului respectiv și procentul pe indicatorul precedent. Pentru primul factor
diferența se ia față de 100%.
𝐴0 - indicatorul rezultativ la valoarea de bază.
Exemplu: Din datele tabelului 3., să se determine calculul influienței factorilor de muncă prin
metoda diferențelor relative.
Tabelul 9. Calculul influenței factorilor de muncă asupra modificării VPF.
Indicatori % îndeplinirii Diferența în % Calculul Rezultatul
planului influienței influienței
factorilor factorilor
𝑵𝒎 , persoane 101,2 101,2-100=+1,2 +1,2 ∙ 18428 +221
100
𝑻𝒛 , om-zile 99,89 99,89-101,2= -1,31 −1,31 ∙ 18428 -241
100
𝑻𝒉 , om-ore 104,05 104,05-99,89=+4,16 +4,16 ∙ 18428 +767
100
VPF, mii lei 135,78 135,78-104,05=+31,73 +31,73 ∙ 18428 +5847
100
BIF +6594
13
 Concluzie: Din datele tabelului 9, observăm că VPF s-a majorat comparativ cu nivelul de bază cu
6594 mii lei. Acestă abatere a fost obținută sub influiența pozitivă a modificării ∆𝑁𝑚 cu 1,2 p.p, ∆𝑇ℎ cu
4,16 p.p, ∆𝑉𝑃𝐹0 cu 31,73 p.p, ceea ce a condus la creșterea indicatorului rezultativ cu (221+767+5847)
mii lei. Totodată sub influiența negativă a numărului de zile lucrate de muncitori pe parcursul anului,
VPF s-a redus cu 241 mii lei. În urma analizei effectuate, putem menționa că întreprinderea dispune de
rezerve interne de majorare a indicatorului rezultativ. Astfel, dacă pe viitor, compania va sporii fondul de
timp efectiv lucrat de toți muncitorii cu circa 1,31 p.p , atuci VPF se va majora cu 241 mii lei.
4. Metoda integrală. Perfecționarea analizei factoriale a fost direcționată asupra lichidării
neajunsurilor ce le are metoda substituirii în lanț și varietățile ei. Iar cea mai rațională metodă de lichidare
a acestor neajunsuri a fost propusă prin metoda integrală. La folosirea metodei integrale nu este necesar
de păstrat nici o consecutivitate, adică substituirea factorilor se efectuează în orice ordine, ceea ce și
constituie prioritatea acestei metode. Sistemul factorial pentru foma multiplicativă de legătură ia forma:
a) pentru sistemul factorial de doi factori:A = a ∙ b;
1
∆𝐴𝑎 = ∆a 𝑏0 + 𝑏1
2
1
∆𝐴𝑏 = ∆b 𝑎0 + 𝑎1
2
b) pentru sistemul factorial de trei factori:𝐴 = 𝑎 ∙ 𝑏 ∙ 𝑐
1 1
 ∆𝐴𝑎 = ∆a ∙ 𝑏0 ∙ 𝑐1 + 𝑏1 ∙ 𝑐0 + ∆a ∙ ∆b ∙ ∆c
2 3
1 1
 ∆𝐴𝑏 = ∆b ∙ 𝑎0∙ 𝑐1 + 𝑎1 ∙ 𝑐0 + 3 ∆a ∙ ∆b ∙ ∆c
2
1 1
 ∆𝐴𝑐 = ∆c ∙ 𝑎0∙ 𝑏1 + 𝑎1 ∙ 𝑏0 + 3 ∆a ∙ ∆b ∙ ∆c
2

a,b- factori; ∆a, ∆b − abaterile de la bază.

Exemplu: În baza datelor de mai jos să se determine influiența factorilor de muncă la modificarea
VPF prin metoda integrală cu doi factori.
Formula factorială:
𝑽𝑷𝑭 = 𝑵𝒎 ∙ 𝑾𝒎
Tabelul 10. Date inițiale pentru diagnosticare
N/o Indicatori Programat Efectiv Abaterea % îndeplinirii
absolută(+/-) planului
1 Volumul producției VPF 18428 25022 +6594 135,78
fabricate, mii lei
2 Numărul mediu Nm 500 506 +6 101,20
scriptic de muncitori,
persoane
3 Productivitatea Wm 36856,0 49450,6 +12594,6 134,17
medie anuală a unui
muncitor(rd.1/rd2),
lei
1. Determinăm influența modificării numărului mediu de muncitori
1 1
∆VPFN m = ∆Nm Wm 0 + Wm 1 = ∙ +6 ∙ 36856,0 + 49450,6 =258,9 mii lei
2 2
2. Determinăm influiența modificării producivității medii a unui muncitor
1 1
∆VPFW m = 2 ∆Wm Nm 0 + Nm 1 == 2 ∙ +12594,6 ∙ 500 + 506 =6335,1 mii lei
14
 3. Balanța de verificare a factorilor =258,9+6335,1= 6594 mii lei
Concluzie În baza analizei efectuate putem observa că în perioda efectivă VPF s-a majorat cu 6594 mii
lei. Această creștere a fost generată de creșterea numărului de muncitori cu 6 persoane și majorarea
concomitentă a productivității medii a unui muncitor cu 12594,6 lei, contribuind la sporirea indicatorului
rezultativ cu 258,9 mii lei și respectiv 6335,1 mii lei. Rezultatul obținut constată o activitate
satisfăcătoare a unității economice analizate în acest domeniu.
5. Metoda participării prin cotă- constă în aceea că influiența factorilor detaliați asupra indicatorului
rezultativ se calculează proporțional mărimii pe care ei o execută asupra modificării factorului
intermediar.
Exemplu: De calculate mărimea influienței factorilor detaliați asupra modificării rentabilității
economice a întreprinderii
Tabelul 11. Date inițiale pentru diagnosticare
N/o Indicatorii Anul precedent Anul curent Abaterea
absolută (+/-)
1 Profitul până la impozitare, lei 503 95 1530084 +1479689
inclusiv:
a) Rezultatul din activitatea (17188) 1452524 +1469712
operațională
b) Rezultatul din activitatea 533433 69500 -463933
investițională
c) Rezultatul din activitatea (10950) 8060 +19010
financiară
d) Rezultatul excepțional (2000) - +2000
2 Cheltuieli privind impozitul pe 115758 321318 +205560
venit, lei
3 Profit net, lei 387537 1208766 +821229
4 Valoarea medie anuală a activelor, 2252118 3087552 +835434
lei
5 Rentabilitatea economică a 17,21 39,15 +21,94
activelor, %
Tabelul 12. Calculul influenței factorilor generali asupra modificării rentabilității
activelor.
Nr. Nr. Factorii corelați Rentabilitatea Calculul Rezultatul Denumirea
De Subst. economică, inflienței inf. fact. fact. de
Valoarea Profitul net
cal. % fact. +/-; influiență
medie (PN)
aactivelor
(𝑇𝐴)
1 0 2252118 387537 17,21 - - -

2 1 3087552 387537 12,55 12,55- -4,66 ∆𝑇𝐴

17,21
3 2 3087552 1208766 39,15 39,15- +26.6 ∆PN
12,55
Total +21,94
La următoarea etapă se calculează influența factorilor detaliați ce țin de modificarea profitului net
asupra rentabilității economice a activelor:
1. Calculăm influiența modificării rezultatului din activitatea operațională

15
 +1469712 = 𝑥%
+821229 = +26,6%
+1469712 ∙ 26,6
𝑥= = +47,6%
821229
2. Calculăm influiența modificării rezultatului din activitatea de investiții:
−463933 = 𝑥%
+821229 = +26,6%
−463933 ∙ 26,6
𝑥= = −15,03%
821229
3. Calculăm influența modificării rezultatului din activitatea financiară:
+19010 = 𝑥%
+821229 = +26,6%
+19010 ∙ 26,6
𝑥= = +0,62%
821229
4. Calculăm influența modificării rezultatului exceptional:
+2000 = 𝑥%
+821229 = +26,6%
+2000 ∙ 26,6
𝑥= = +0,06%
821229
5. Calculăm influența modificării cheltuielilor privind impozitul pe venit:
+205560 = 𝑥%
+821229 = +26,6%
+205560 ∙ 26,6
𝑥=− = −6,65%
821229
BIF= 47,6 + −15,03 + 0,62 + 0,06 + −6,65 = +26,6%
Concluzie: La entitatea analizată rentabilitatea economică s-a majorat cu 21,94%. Asupra acestei
creșteri a influențat majorarea profitului net cu 821229 lei care a contribuit la creșterea rentabilității
economice (a activelor) cu 26,6%. În rezultatul majorării valorii medii a activelor cu 835434 lei,
rentabilitatea economică s-a redus cu 4,66%. Analizând factorii detaliați constatăm că entitatea analizată
dispune de rzserve interne de creștere a rentabilității economice a activelor prin majorarea rezultatului
financiar din activitatea de investiții. Modificarea cheltuielilor privind impozitul pe venit nu poate fi
considerat ca rezervă de majorare a rentabilității economice, deoarece aceste cheltuieli nu depind de
activitatea economico- financiară a entității, dar depind de politica fiscală a statului la momentul
respectiv.

2.5 Metode de analiză structurală.

Metodele de analiză structurală în analiza diagnostic au rolul de a evidenţia contribuţia diferitelor
componente la formarea sau modificarea rezultatelor diferitor fenomene economice a unei întreprinderi.
Printre acestea se enumere:
1. Metoda ABC care permite o analiză selectivă a componentelor unui fenomen sau rezultat în
funcţie de poziţia lor în cadrul întregului.
Etapele aplicării metodei ABC sunt:
 definirea fenomenului şi a parametrului specific acestuia;
16
  stabilirea valorilor parametrului specific;
 clasarea componentelor fenomenului investigat după o logică ABC (în ordinea descrescătoare a
parametrului specific);
 determinarea valorii cumulate a parametrului specific;
 determinarea celor trei grupe de semnificaţie ABC;
 reprezentarea grafică a fenomenului cu ajutorul curbei ABC;
 interpretarea rezultatelor și propunerea de măsuri în scopul eficientizării activității.
Metoda ABC se foloseşte frecvent în analiza stocurilor, a costurilor, a puterii de negociere a
întreprinderii cu fumizorii şi clienţii săi, a cifrei de afaceri etc.
În cazul analizei structurii vânzărilor pe produse, curba teoretică presupune existența a trei
subgrupe cu caracteristici specifice:
 10-15 % din numărul de produse sau mărfuri reprezintă 60-70% din venitul din vânzări
(Zona A); deci o subgrupă care cuprinde foarte puține produse sau mărfuri, dar care
realizează o mare parte din venitul din vânzări;
 25-30 % din numărul de produse sau mărfuri reprezintă 25-30% din venitul din vânzări
(Zona B);
 65-70 % din numărul de produse sau mărfuri reprezintă 10-15% din venitul din vânzări
(Zona C);
În baza acestor coordonate poate fi reprezentată grafic curba teoretică a venitului din vânzări.
Curba reală, specific fiecărei entități nu se identifică perfect cu cea teoretică, deși tendința se menține. Mai
mult, curba reală a unei entități poate înregistra modificări și de la o perioadă la alta.
În funcție de poziția curbei reale față de cea teoretică se fac interpretări asupra structurii activității
economice:
 Când curba reală este situată deasupra curbei teoretice, produsele grupei A, dețin o pondere foarte
importantă în venitul din vânzări, iar sortimentul este redus;
 Când curba reală se află sub curba teoretică, entitatea dispune de un număr mare de articole la
grupele B și C.
Exemplu: Pentru exemplificare admitem că distribuţia venitului din vânzări a întreprinderii "X" pe
produse este prezentată în tabelul de mai jos.
Tabel 11. Analiza vânzărilor pe categorii de produse după metoda ABC
Produs Vânzăr Produse în Vânzări în Vânzări Ponderea în
e i, lei ordine ordine cumulat
descrescătoa descrescătoa e Produse Venit din vânzări
re re
P1 80 4 113 113 20 𝐴 30,17
P2 65 3 100 213
P3 100 5 92 305 40 𝐵 45,18
P4 113 1 80 385
P5 92 7 76 461
P6 71 6 71 532
P7 76 2 65 597 40 𝐶 24,65
P8 62 8 62 569
P9 31 9 31 690
P 10 16 10 16 706
Total 706 706 - 100 100
Место для уравнения.
Concluzie: In urma analizei efectuate rezultă că activitatea entității nu se concentrează semnificativ pe
anumite produse. Toate sunt produse importante, astfel că excluderea unui articol la vânzare afectează
activitatea entității. Din acestă cauză este necesară o aprofundare a analizei sub aspectul eficienței
gestiunii stocurilorși a vitezei de rotație a acestora.

17
Modelul Boston Consulting Group, cunoscut şi sub numele de matricea B.C.G. sau matricea creştere-cotă
de piaţă, a fost elaborat de o firmă americană de consultanţă Modelul Boston Consulting Group, cunoscut
şi sub numele de matricea B.C.G. sau matricea creştere-cotă de piaţă, a fost elaborat de o firmă americană
de consultanţă
2. Modelul Boston Consulting Group (Modelul BCG), cunoscut și sub numele de matricea B.C.G.,
sau matricea creștere-cota de piață, a fost elaborată de o firmă americană de consultanță managerială având
același nume. Cu ajutorul acestei matrice se grupează activitățile (produsele) existente în portofoliul unei
întreprinderi în patru categorii, în funcție de două criterii:
 rata de creștere a pieței, activității (produsului). Ca prag de diferențiere s-a considerat valoarea de
10% care distinge o piață aflată în creștere rapidă și una aflată în creștere lentă, stagnare sau scădere.
 cota relativă de piață deținută de o întreprindere în cadrul pieței respective. Ca prag de diferențiere s-
a considerat valoarea 1,00 care diferențiază produsele lider de cele non-lider ale întreprinderii.
Astfel, în funcție de cadranul în care sunt plasate activitățile (produsele) întreprinderii, acestea vor
purta denumiri sugestive, permițând o analiza a lor.

Matricea B.C.G.

0-1 produse cu cotă mică

1-2 produse cu cota mare
0-10% produse cu rata de creștere mică
10%-20% produse cu rata de creștere mare
Produsele aflate în cadranul “Dileme” sunt produse care acționează pe o piață aflată în creștere rapidă.
Aceste produse necesită lichidități, ele contribuie la dezvoltarea companiei, deși evoluția lor este incertă.
Astfel, “dilemele” vor fi produse aflate în faza de lansare, când încă nu se știe sigur daca vor constitui
un succes sau nu.
“Vedetele” reprezintă produse ce acționează pe o piață aflată în creștere rapidă, ele deținând
poziția de lider. Ca urmare, contribuie la creșterea cifrei de afacere a întreprinderii, precum și la
îmbunătățirea imaginii acesteia. De regulă, un produs aflat în faza de creștere se plasează în acest cadran.
“Vacile de muls” reprezintă produse care ocupă o poziție de lider pe o piață aflată într-o crețtere
lentă, stagnare sau chiar în declin. Aceste produse sunt valori certe ale întreprinderii, în sensul că ele aduc
profituri și furnizează lichidități pentru finanțarea celorlalte produse situate în alte cadrane. Un produs aflat
în faza de maturitate se poate situa în acest cadran.
“Pietrele de moară” sunt produse aflate pe o piață în creștere lentă, stagnare sau declin și care
nu reușesc să dețină poziția de lider. Ele nu contribuie la obținerea profitului întreprinderii și nici la
18
îmbunatățirea imaginii acesteia. Deoarece necesită lichidități, se pune problema menținerii lor sau
abandonării, dar numai după o analiză riguroasă a tuturor aspectelor economico - financiare. De regulă,
un produs aflat în faza de declin se situează în acest cadran.
In continuare, vom analiza câteva din serviciile GFK Romania - Institut de cercetare de piață, în
funcție de cotele de creștere și cotele relative de piață, prezentate în tabelul următor:

Produs Rata de creștere Cota relativă de piață

Studii ad-hoc 6 1,2
Studii calitative 18 1,3
Studii de testare produs 13 0,6
Studii de testare ambalaj 19 0,9
Studii de forecast 6 1,3
Studii de testare concept 5 0.3

Pentru aceste produse matricea BCG va fi:

20%
Studii calitative
Studii de testare produs

Studii de testare ambalaj

10%

Studii ad-hoc Studii de testare concept

Studii de forecast

0%
2 1 0
Cota relativă de piață

Din matricea BCG putem trage urmatoarele concluzii:

- Serviciile “Studii de testare produs” și „Studii de testare ambalaj” au o poziție delicată pe piață
datorită costurilor de realizare mari și a prețurilor de vânzare ridicate; din acest motiv aceste servicii
nu sunt lidere pe piață.
- Serviciile “Studii ad-hoc” și „Studii de forecast” sunt lideri pe piață, înregistrând un volum mare de
realizare și aduc venituri companiei, acestea sunt serviciile profitabile.

19
- Serviciul „Studii calitative ” acest produs se află în faza de creștere și este pe o poziție de lider la
secțiunea paturi-canapea.
- Serviciul“Studii de testare concept “ se află pe o piață cu creștere lentă și nu deține o poziție de lider

20