SEMINAR 2

Seminar 2: 05/10/2021
Protectia sociala in Romania-repere istorice:
Notiunile de protectie sociala si securitate sociala sunt strans legate de existenta statului,
a relatiilor banesti dar si de nivelul de dezvoltare a relatiilor de productie dar si a tehnicilor in
general. Retinem ca acest concept de protectie sociala cuprinde trei mari segmente care au
evoluat in timp:
 Protectie sociala prin sistemul de ocrotire a sanatatii
 Sistemul redistributiv de pensii
 Sistemul de protectie a somerilor si asistenta sociala
In tara noastra intalnim evolutii normale ale protectiei sociale, iar in prezent ne situam pe
niste pozitii fruntase. Odata cu constituirea primelor state romanesti (Moldova si Tara
Romaneasca, ulterior Transilvania) remarcam ca protectia sociala este similara cu cea a celorlalte
tari membre ale UE, ea manifestandu-se la inceput sub forma prestatiilor armatei mercenarilor.
Sistemul de ocrotire a sanatatii era prezent sub forma medicinei militare; stiinta si tehnica
militare nu erau evoluate.
Sistemul redistributiv de pensii nu exista, din cauza unei sperante de viata medii reduse si
inexistenta unor relatii financiare dezvoltate; somajul nu exista, omul fiind obligat sa munceasca
ca sa poata trai si nici asistenta sociala; aceste trasaturi caracterizau toate tarile din UE.
Pe masura ce ne apropiem de sec. XIX apar modificari semnificative ale protectiei
sociale.
In sec XIX apare sistemul de invatamant medical reprezentat de scoli de surori, asistente,
moase si facultati de medicina in cadrul Universitatilor de la Iasi si Bucuresti.
Romania are o pozitie deosebita pe linie medicala in sensul ca avem cercetatori cu lucrari
stiintifice:
 Dr. Stefan Stanca: lucrari de management sanitar si capodopera din 1891 „Mediul social
ca factor patologic”
 Dr. Victor Babes: a realizat primul tratat al bolilor infectioase (bacteriologie)
 Dr. Ion Cantacuzino: fondator al scolii de imunologie si foarte bun microbiolog.
Profesia de medic se exercita in baza Ministerului, iar numelor medicilor erau publicate
in Monitorul Oficial.
Romania nu se caracteriza prin inexistenta sistemului medical, dar se simte nevoia
existentei unui Minister al Sanatatii in care Statul sa intervina si sa participe la ocrotirea sanatatii.
In Transilvania avem o activitate economica mai intensa reprezentata de ateliere,
manufacturi si care a determinat aparitia burgheziei si a protariatului.
 Din acest punct de vedere se simte nevoia aparitiei unui Minister al Muncii. Cu cat ne
apropiem de primul Razboi Mondial, remarcam o inchegare a sistemului medical de pensii si
somaj.
Dupa Primul Razboi Mondial si dupa realizarea Marii Unirii, vorbim de legii cu caracter
obligatoriu in materie precum si modernizari de sistem.

Seminar 3: 12/10/2021

Protectia sociala in perioada interbelica:

In perioada interbelica asistam la o dezvoltare economica accentuata a Romaniei datorita
unor conditii/factori care au ajutat sa se realizeze:
 Incheierea Primului Razboi Mondial si Unificarea Tarii
 Progresele tehnologice care au aparut in Primul Razboi Mondial se vor reflecta in
procesul de dezvoltare economica.
 Formarea crizei din 29-33 si consolidarea claselor sociale noi, respectiv ale burgheziei
si protariatului; asistam la aparitia si consolidarea unor produse de protectie sociala noi:
pensii, indemnizatie de somaj, prestatie in natura in domeniul asistentei sociale.

1. Protectia sociala prin intermediul de ocrotire a sanatatii

Legea sanitara din anul 1910, elaborata sub directoratul sanitar al lui Ion Cantacuzino,
este completata de acte normative, in special dupa Primul Razboi Mondial. Se definesc serviciile
medicale, apare Ministerul Muncii, Sanatatii si Ocrotirii Sociale; se legifereaza profesiile de
medic, asistent medical, si asa mai departe si sunt legiferate resursele financiare care finantau
sistemul medico-sanitar.
Resursele financiare proveneau din:
-resursele statului cu un volum redus (venituri din jocuri de noroc; 90% venituri din vanzarea
stupefiantelor)
-contributiile incasate de casele de sanatate, in special dupa marea criza din 29-33.
Romania adopta un sistem medical contributiv de tip german:
-sectorul medical propriu-zis: spitale medicale, policlinici, sanatorii cu doctori privati si care au
legatura cu Ministerul Sanatatii si cu casa
-biserica romana realizeaza suport pentru ocrotirea sanatatii, marile centre duhovnicesti (N
Moldovei, Olteniei)
-ordinele religioase (Ordinul Cavalerilor Teutoni, Ordinul Ioanitilor, Ordinul Cavalerilor de
Malta) contribuie in special cu tehnica medicala moderna in peisajul acesta al ocrotirii sanatatii
in Romania
-medicii de familie
-gradul de morbiditate

2. Protectia sociala prin intermediul sistemelor de pensii

Odata cu dezvoltarea economica a Romaniei, apar doua noi clase sociale: burghezia si
proletariatul care incep sa aibe pozitii antagoniste, in special in timpul crizei din 29-33. Acest
lucru a determinat ca sa apara noi prestatii de protectie sociala sub forma pensiilor si dupa criza
din 29-33, a indemnizatiilor de somaj.
Sistemul de pensii din Romania, apare sub o forma legiferata complet dupa marea criza.
Asistam atat la aparitia unor pensii de stat cat si a unor pensii private sub o forma incipienta.
Gestiunea sistemelor de pensii trebuie asigurata si controlata de Ministerul Muncii.
Sectorul de pensii este sub o forma incipienta, insa cu toate categoriile de pensii.

3. Protectia sociala a somerilor si asistenta sociala

Dupa Primul Razboi Mondial, apare categoria sociala de somer insemnand care a pierdut
locul de munca. Daca la inceput somerul nu avea o protectie, dupa marea criza vorbim despre
indemnizatia de somaj, de actiune care sa sprijine somerul sub forma cantinelor sociale, donatii
etc.

SEMINAR 4

Protectia sociala in Romania dupa cel de al 2 lea razboi Mondial

Dupa cel de al doilea razboi Mondial, situatia economica si sociala a tarii a fost una
dificila., in sensul ca tara a fost puternic bombardata in timpul razboiului. Romania a fost
considerata tara invinsa si obligata sa plateasca despagubiri de razboi. Pe de alta parte izbucneste
in tara un process inflationist care va duce la probleme sociale grave, miscari de strada si greve.
Sistemul de protectie sociala functioneaza greu. In 1948 are loc instalarea primului
guvern socialist care realizeaza actul nationalizarii, toata proprietatea privata trecuta in mana
statului. Dpdv al protectiei sociale se produc puternice transformari in cele 3 segmente ale sale si
anume :
1. Sistemul de ocrotire al sanatatii.
Sistemul trece in intregime in proprietate de stat confiscandu-se toate spitalele si fabricile de
medicamente, policlinicile si etc. Instrumentul fundamental este constituit de planul sanitar care
este cesionat de ministerul sanatatii.
Ministerul Sanatatii este obligat sa aduca la indeplinire numeroase planuri ca de exemplu : planul
de aprovizionare tehnico-material, plan de investitii , plan de invatamant medico-sanitar, planul
de imbolnaviri si planul de nasteri .
Veniturile sistemului medico-sanitar provin din impozite colectate de ministerul finantelor,
acestea repartizand banii pe ministere. In cazul ministerului sanatatii acesta se ingrijeste de
realizarea tuturor planurilor de care el raspunde.
Din punct de vedere al mecanismului de organizare si functionare a ocrotirii sanatatii se trece la
asa numitul sistem de tip Semasko, care a inlocuit toate sistemele de ocrotire a sanatatii pana
atunci.
Sistemul s-a caracterizat printr-un proces investitional alert.

2. Sistemul de pensii
Exista doar sisteme publice de pensii care inlocuiesc vechiul sistem privat din perioada
interbelica. El va functiona si va evolua insa datorita mecanismului de finantare, nu va oferi
pensii oneroase.

3. Indemnizatia de somaj si asistenta sociala

Nu exista conceptul de someri, oamenii fiind obligati sa creeze in opozitie. Distingem
existenta de noi prestatii in asistenta sociala si socialism; apare alocatia de stat pentru copii.
Dupa momentul 1990, toate mecanismele de protectie sociala in Romania au fost indreptate catre
mecanisme proprii economiei de piata.

Seminar 5

Politica de Securitate sociala

Politica sociala este o parte a politicilor publice ale unui stat.
Specialistii in politici considera ca aceasta cuprinde masurile publice si urmaresc
realizarea protectiei sociale ale populatiei unei tari. Politica sociala cuprinde 3 domenii mari in
care ea se defineste si anume:
 -singuranta sociala
 -sanatatea cetatenilor
 -serviciile sociale

In cadrul economiei contemporane sfera politicii sociale extinde in mod diferit la o tara la
alta incluzand politicile privind locuintele incluzant politicile veniturilor salariale, educatia, etc
Politicile de Securitate sociala trebuiesc intelese ca politici de Securitate economica,
intr-adevar avem in vedere securitatea locului de munca, a castigului in bani a capacitatii de
munca a castigurilor salariale si a celor medicale.
 Dpdv al definitiei conceptului de politica sociala remarcam ca specialistii nu au ajuns la
un punct de vedere comun pentru definirea conceptului de securitate sociala.
Astfel Thomas Homphrey Marshall apreciaza ca obiectivul esential al politicilor sociale
contemporane il constituie asigurarea bunastarii cetatenilor.
Profesorul roman Catalin Zamfir considera ca acest concept poate fi inteles ca fiind
ansamblul reglementarilor masurilor si activitatilor intreprinse de un stat in scopul modificarilor
parametrilor starii sociale a unei comunitati.
Declaratia universala a dreprurilor omului din data de 10 decembrie 1948 prevede ca
fiecare persoana are dreptul la securitate sociala. Ea este indreptatita sa obtina satisfacerea
drepturilor economice sociale si culturale indispensabile demnitatii si liberei dezvoltari. Acest
obiectiv se realizeaza gratie efortului national si al cooperarii internationale. Orice persoana are
dreptul la un nivel de viata suficient pentru asigurarea sanatatii si bunastarii familiei sale.
Are dreptul la securitate in caz de somaj, boala, invaliditate, precum si in alte situatii nefericite.

In fundamentarea si promovarea politicii sociale trebuie luate in considerare urmatoarele

principii:
 Protectia demnitatii umane
 Eliminarea oricarei forme de discriminare
 Promovarea parteneriatului social ca mijloc de eficentizare a masurii de protectie sociala
 Flexibilitatea masurilor de securitate sociala
 Descentralizarea a masurilor de protectie sociala
Nivelul de dezvoltare a economiei nationale determina diversificarea si cuantumul prestatiilor de
protectie sociala
Politica Uniunii Europene in materie de politica sociala se centreaza in principal pe masurile
privind piata muncii. Momentele cheie:
 1957 – Tratatul de la Roma = Pune piatra de hotar in materia problematicii sociale. Se
promoveaza libera circulatie a muncitorilor si libera stabilire a acestora in tarile pietei
comune. Prin acest tratat a fost prevazuta si crearea fundului social european ca cel mai
vechi fond structural european.
 1986 – A fost adoptat actul unic european. ce cuprinde directive privind sanatatea si
stabilitatea locurilor de munca. Apare conceptul de dialog social si cel de coeziune
economica si sociala.
 1989 – Este adoptata cartea sociala in care se stabilesc drepturile sociale fundamentale
acceptate in tarile UE. Fara Marea Britanie. Aceste drepturi se refera la piata muncii,
pregatirea profesioanala si principiul egalitatii de sanse.
 1990-1991 – Tratatul de la Maastricht. Stabileste ca unul din obiectivele UE este
atingerea unui nivel ridicat al ocuparii fortei de munca.
 1991 – A fost adoptat protocolul social. Stabileste obiectivele politicii sociale ale tarilor
membre. Si acest protocol este semnat de tarile membre fara Marea Britanie.
 1993 – Se adopta cartea verde in care se deschide procesul complex de discutie asupra
viitorului politicilor sociale europene.
 1994- Se adopta cartea alba care stabileste prioritatile politicilor sociale pana in anul
2000. Conform cartii albe principala prioritate a fost stabilita ca fiind crearea de locuri de
munca.
 1997 – Tratatul de la Amsterdam, Se abroga protocolul social si se promoveaza acordul
social. Semnat de toate tarile fara Marea Britanie.
  2000 – Strategia de la Lisabona stabileste obiectivul ca UE sa se transforme intr o
economie comunitara competitiva bazata pe cunoastere si are in vedere reformarea platii
muncii si o balanta justa intre cererile industriei si aspiratiile cetateanului s
 2003 – Are loc evaluarea Agendei sociale in functie de schimbarile politice, economice
si sociale. Inregistrate la nivel comunitar.

Romania a fost prima tara din Europa de Est care a avut relatii oficiale cu Uniunea europeana
Politica sociala in tara noastra sub aspectul ei financiar trebuie inteleasa ca fiind dependenta de
resursele banesti disponibile la un moment dat.

Cursul de protectia si pensii sociale, editura ASE

Ministerul Sanatatii
Casa de asigurari de sanatate
SEMINAR 6

Politica sanitara si esecul pietei

Conceptul de esec al pietei a fost inteles mai intai ca o idee generala de justificare a
interventiei statului in economie. In prezent ea se dezvolta ca un diagnostic al diferitelor sfere ale
vietii economice si sociale.
Experienta tarilor lumii arata ca problemele din sectorul sanitar nu pot fi solutionate fara
un anumit nivel de implicare guvernamentala. Solutii bazate numai pe mecanismele de piata nu
functioneaza bine in cadrul sistemelor de sanatate din cauza acestui fenomen numit esec al pietei.
Esecul pietei este un termen folosit de catre economisti pentru a descrie conditiile prin
care exista constrangeri in calea operarii normale a pietei. In prezent exista o parere unanima ca
in cadrul esecului pietei, guvernul trebuie sa dezvolte structuri care sa contrabalanseze efectul
nedorit al esecului de piata.
In cadrul serviciilor de sanatate sursele majore ale esecului pietei sunt:
1. Puterea de monopol a furnizorilor de produse medico sanitare.
Adesea exista un singur furnizor care sa presteze in mod eficient ingrijiri intr-o anumita zona.
Aceasta se numeste monopol natural.
2. Ignoranta si incertitudinea pentru consumatori.
O sursa importanta a esecului pietei o constituie ignoranta si incertitudinea. Pentru orice
persoana este foarte incert daca si cand va avea nevoie sa foloseasca serviciile de sanatate. Acest
lucru se combina cu o asimetrie cu privire la cunostintele despre boala. Asimetrie care exista
intre pacienti si profesionistii din domeniul medic.
3.Elementul extern.
Cand incertitudinea si ignoranta sunt combinate cu costuri crescute ale unor tipuri de ingrijiri,
adesea rezulta esecuri ale pietei.
Din cele de mai sus rezulta ca orice guvern trebuie sa aibe o politica sanitara care sa contracareze
esecul pietei la un moment dat.

Seminar 7

Spitalul
Scopul principal al politicilor de sanatate il reprezinta realizarea unui nivel ridicat de
ocrotire al sanatatii. Un rol central in cadrul acestui sistem (proces) il ocupa spitalul.
Spitalul este definit ca unitatea sanitara cu paturi de utilitate publica, cu personalitate
juridica, cu forma de proprietate publica sau privata care asigura servicii medicale.
In tara noastra in afara de spitale propriu-zise intalnim institute medicale, centre
medicale, sanatorii, centre de diagnostic si tratament cu paturi si centre de sanatate cu paturi.
Ministerul Sanatatii si Familiei asigura competentele fiecarei unitati spitalicesti. Spitalul
poate sa fie public, public cu sectii private sau privat. Legea spitalelor din anul 2003 precizeaza
ca spitalele de urgenta functioneaza numai ca spitale publice.
In functie de modul de finantare spitalele se clasifica in: spitale cu finantare din fonduri
publice, spitale cu finantare din fonduri private si spitale cu finantare mixta. Spitalele
functioneaza pe principiul autonomiei financiare, pe baza sumelor prevazute in contractele
pentru furnizarea de servicii medicale. De asemenea, in completare, de la alte persoane fizice sau
juridice conform legii.
Totodata spitalul isi elaboreaza, aproba si executa bugetul de venituri si cheltuieli.
Spitalele publice se finanteaza conform legii in felul urmator:
a. De la bugetul de stat si Ministerul Sanatatii si Familiei
b. De la bugetul Consiliului Judetean pentru spitalele judetene
c. De la bugetul Consiliului Local pentru spitalele locale
d. De la bugetul Ministerului de Resort pentru spitalele cu retea sanitara proprie: spitalul
Militar, Spitalul CFR, etc
Spitalele publice pot realiza venituri proprii suplimentare din:
 Donatii si sponsorizari
 Asocieri investitionale in domenii medicale cercetare medicala si farmacie
 Inchirierea temporara fara pierderea totala a folosintei a unor spatii medicale cu dotari
 Contracte privind furnizarea de servicii medicale incheietate cu agentii economici
 Editarea si difuzarea de publicatii cu caracter medical
 Servicii medicale de tip hotelier sau alta natura
  Servicii de asistenta medicala la domiciliu furnizate la cererea pacientului
Mangerul spitalului este ordonator tertiar de credit. Dpdv medico sanitar un manager de
spital trebuie sa urmareasca mentinerea si imbunataitirea permanenta ai unor indicatori medico-
sanitari dar si economici. Managerul are la dispozitie asa numita metodologie de calcul a
indicatorilor de performanta ai managementului spitalului care a fost elaborata de catre
ministerul santatii publice. Acestia sunt indicatori de management ai resurselor umane, indicatori
de utilizare a serviciilor, inidcatorii economico financiari si indicatorii de calitate.
Aceste 4 categorii de indicatori provin din cei 2 indicatori de baza ai activitatii medico sanitare si
anume indicatorul pat si indicatorul post.

Spitalul- Varianta postata pe platforma

Principalele scopuri ale politicilor de sănătate intreprinse de guvernele tarilor lumii o
constituie realizarea unui nivel ridicat de sănătate pe de-o parte, cu realizarea distribuirii
echitabilă a serviciilor de asistenţă medicala pe de alta parte. Un rol central si foarte vizibil in
cadrul acestui proces il ocupa spitalul.

Spitalul este definit ca unitatea sanitară cu paturi, de utilitate publică, cu personalitate

juridică, proprietate publică sau privată, care asigură servicii medicale. Alte unități sanitare cu
paturi in afara de spital sunt: institutele medicale, centrele medicale, sanatoriile, preventoriile,
centrele de diagnostic și tratament cu paturi si centrele de sănătate . Spitalul participă la
asigurarea stării de sănătate a populației, potrivit competențelor stabilite de Ministerul Sănătății
și Familiei1. Spitalul poate fi public, public cu secții private sau privat.

Spitalele de urgență se înființează și funcționează numai ca spitale publice 2.

În funcție de modul de finanțare, spitalele se clasifică în:

a) spitale cu finanțare din fonduri publice;

b) spitale cu finanțare din fonduri private;

c) spitale cu finanțare mixtă.

Spitalele funcționează pe principiul autonomiei financiare, pe baza sumelor prevăzute în

contractele pentru furnizarea de servicii medicale, precum și din sume obținute, în condițiile

1
A se vedea Legea Spitalelor nr.270 din anul 2003.
2
A se vedea Legea Reformei in domeniul sanatatii, nr. 95 din anul 2006.
legii, de la persoane fizice și juridice și își elaborează, aprobă și execută bugetele proprii de
venituri și cheltuieli. Separat de veniturile realizate de către spitale din contractele încheiate cu
sistemul de asigurări sociale de sănătate, din serviciile medicale oferite contra cost pacienților,
spitalele publice vor fi finanțate după cum urmeaza:

a) de la bugetul de stat și bugetul Ministerului Sănătății și Familiei;

b) de la bugetul consiliului județean, pentru spitalele județene;

c) de la bugetul consiliului local și al consiliului județean, pentru spitalele locale;

d) de la bugetul ministerului de resort, pentru spitalele cu rețea sanitară proprie.

Spitalele publice pot realiza venituri proprii suplimentare din:

a) donații și sponsorizări;

b) alte venituri;

c) asocieri investiționale în domenii medicale ori de cercetare medicală și farmaceutică;

d) închirierea temporară, fără pierderea totală a folosinței, a unor spații medicale, dotări cu
echipamente sau aparatură medicală către alți furnizori de servicii medicale;

e) contracte privind furnizarea de servicii medicale încheiate cu casele de asigurări private sau
agenți economici;

f) editarea și difuzarea unor publicații cu caracter medical;

g) servicii medicale, hoteliere sau de altă natură, furnizate la cererea pacienților ori a
angajatorilor;
h) servicii de asistență medicală la domiciliu, furnizate la cererea pacienților;

i) alte surse.

Managerul spitalului este ordontor tertiar de credite.

Din punct de vedere medico-sanitar, un manager de spital trebuie sa urmareasca

mentinerea si imbunatatirea permanenta a unor indicatori medico-sanitari, dar si economici.
Acesta are la dispozitie Metodologia de calcul al indicatorilor de performanță ai managementului
spitalului, elaborata de Ministerul Sanatatii Publice. Acestia sunt:
 *Indicatori de management ai resurselor umane

*Indicatori de utilizare a serviciilor

*Indicatori economic-financiari

*Indicatori de calitate

INDICATORI
A. Indicatori de management al resurselor umane

Este prima categorie de indicatori, importanta datorita impactului factorului uman asupra actului medical.
Acestia sunt :
1. Proportia numarului medicilor din totalul personalului angajat al spitalului, se calculeaza ca
raport intre numarul total de medici ai spitalului si numarul total de persoanele angajate in spital.

Proporţia medicilor din totalul Nr. medici angajati in spital

= x 100
personalului angajat al spitalului Total persoane angajate in spital

Numarul de medici angajati in spitale cuprinde toţi medicii din asistenta medicala la paturi, precum si
din alte structuri medicale care deservesc aceste paturi, potrivit statului de functii pentru posturile ocupate
ale spitalului.
Personal angajat al spitalului cuprinde numarul total al posturilor ocupate cu contract de munca pe
perioada nedeterminata sau pe perioada determinata, dupa caz. Nu exista o valoare optima a acestui
raport; fiecare spital, in functie de specificul lui, va calcula propriul indicator.

1. Proportia personalului medical din totalul personalului angajat al spitalului

Proporţia personalului medical din Nr. personal medical

totalul personalului angajat al = Total persoane angajate in spital x 100
spitalului

Personalul medical cuprinde nu numai medici, dar si farmacisti; alt personal superior sanitar:
fiziokinetoterapeut; bioinginer medical; biolog, biochimist, chimist, fizician, expert in fizica medicala;
psiholog, logoped, sociolog, profesor CFM, kinetoterapeut, asistent social; profesor CFM, biolog, chimist
SSD; asistente medicale cu studii superioare, superioare de scurta durata, postliceale si medii, moase,
tehnician utilaje medicale si tehnician dentar, sora medicala, oficiant medical, registrator medical,
statistician medical.

2. Proportia personalului medical cu studii superioare din total personal medical

Proporţia personalului medical cu Nr. personal medical cu studii superioare

studii = x 100
superioare din total personal medical Nr. total personal medical

Personal medical cu studii superioare este format din medici, farmacisti; alt personal sanitar
superior: fiziokinetoterapeuti; bioinginer medical; biolog, chimist, biochimist, fizician, expert in fizica
medicala; psiholog, logoped, sociolog, profesor CFM, kinetoterapeut, asistent social; chimist SSD,
asistente medicale, moase cu studii superioare.

3. Numarul mediu de consultatii pe un medic in ambulator

Nr. mediu de consultaţii Nr. consultaţii în ambulatoriul de spital

pe =
Nr.de medici care acorda consultatii in ambulatorul spitalului
un medic în ambulator

Ambulatoriul este institutia medico-sanitara (dispensar, policlinica) in care se acorda bolnavilor

asistenta medicala, fara ca acestia sa fie internati in spital.

Medicii care acorda consultatii in ambulatoriul integrat se refera la medicii incadrati in sectiile si
compartimentele cu paturi, care acorda asistenta medicala in ambulatoriul integrat, precum si medicii
încadraţi in ambulatoriul integrat, in cabinetul de specialitate. Este de dorit ca sa se inregistreze o tendinta
de crestere a acestui indicator, reflectand o eficientizare a activitatii medicului in ambulator.

B. Indicatori de utilizare a serviciilor

1. Durata medie de spitalizare pe spital şi pe fiecare secţie se calculează astfel:

Durata medie Om zile spitalizare
de spitalizare
pe = Bolnavi aflati la Bolnavi intrati in
+
spital inceputul perioadei cursul perioadei

Om zile spitalizare
Durata medie de
= Bolnavi intrati Bolnavi transferati in
spitalizare pe sectie Bolnavi aflati la
+ in cursul + cursul perioadei din alte
inceputul perioadei
perioadei sectii

2. Rata de utilizare a paturilor pe spital şi fiecare secţie:

Om zile spitaliz. (a bolnavilor aflati si intrati)

Indicele de utilizare a paturilor( Iu) 
Numarul mediu de paturi

Iu . 100
Rata de utilizare a paturilor =
365 zile

Iu = indicele de utilizare a paturilor

Numarul mediu de paturi poate fi egal cu existentul de la inceputul perioadei de referinta sau
poate sa difere, situatie in care se calculeaza ca o medie aritmetica ponderata la trimestru, semestru, an.

3.Indicele de complexitate a cazurilor este un alt indicator de utilizare a serviciilor, care reliefeaza
complexitatea si dificultatea cazurilor medicale pe care trebuie sa le rezolve cadrele medico-sanitare.

Indicele de complexitate a cazurilor = Total cazuri ponderate x 100

Total cazuri rezolvate

Complexitatea cazurilor (indicele de case mix): exprima tipurile de pacienti tratati in spital in
functie de de diagnostic si gravitate.

Indicele de complexitate a cazurilor: numar care exprima resursele necesare spitalului in

concordanta cu pacientii tratati.
 Cazuri ponderate: pacientii “virtuali” generati prin ajustarea cazurilor externate, in functie de
resursele asociate cu fiecare tip de caz. Se pot calcula pentru cazurile externate si pentru cazurile
echivalente

4. Procentul pacientilor cu interventii chirurgicale din totalul pacientilor internati din sectiile de chirurgie.
Procentul pacienţilor cu interv. Nr.intervenţii chirurgicale
chir. din totalul
= x 100
pacienţilor externaţi din Nr. pacienţi ext.din secţiile de chir.
secţiile de chirurgie

A. Indicatori economico-financiari.
Principalii idicatori folositi sunt:

1. Executia bugetara

Executie bugetara fata de Cheltuieli bugetare realizate

bugetul = x 100
de cheltuieli aprobat Total buget cheltuieli aprobat

Cheltuieli bugetare realizate reprezinta plati nete realizate in perioada de raportare. Total buget
cheltuieli aprobat sunt prevederi bugetare aprobate.

2. Structura cheltuielilor pe tipuri de servicii in functie de sursele de venit se determina astfel:

Structura cheltuielilor pe tipuri Suma prevederilor cheltuielilor bugetare

=
de aferente serviciilor
x 100
servicii si in functie de sursele Suma surselor de venit ce finanteaza
de venit aceste cheltuieli

Valoarea acestui indicator, exprimata in procente, se determina ca raport intre suma prevederilor
cheltuielilor bugetare aferente structurilor:
 - servicii de urgenta – cuprind cheltuieli privind drepturile de personal, medicamente si materiale
sanitare, alte cheltuieli;

- servicii paraclinice (inclusiv imagistica) – cheltuieli ocazionate de aceste servicii; -

servicii spitalizare continua - cheltuieli ocazionate de aceste servicii inclusiv cheltuielile efectuate in
cadrul programelor nationale de sanatate;

- servicii spitalizare de zi – cheltuieli ocazionate de aceste servicii, inclusiv cheltuielile efectuate

in cadrul programelor nationale de sanatate;

- servicii din ambulatoriul de specialitate (integrat) al spitalului – cuprind cheltuieli privind

drepturile de personal, medicamente si materiale sanitare si alte cheltuieli, precum si contravaloarea
serviciilor decontate de casele de asigurari de sanatate pentru activitatea prestata in ambulator (care se
raporteaza distinct de primele categorii de cheltuieli);

si suma surselor de venit din care sunt finantate aceste cheltuieli.

In fisa de evaluare se trece valoarea indicatorilor per total, in anexa se detaliaza pe tipurile de
servici mai sus mentionate.

3. Procentul veniturilor proprii din Venituri proprii

= x 100
totalul veniturilor spitalului Total venituri spital

Venituri proprii = veniturile obtinute de spital exclusiv cele obtinute in contractul cu Casa de
asigurari de sanatate, inclusiv subventiile de la bugetul local, bugetul de stat, donatii, sponsorizari, alte
venituri incasate de spital.

Total venituri spital = veniturile obtinute de spital inclusiv cele obtinute in contractul cu casa de
asigurari de sanatate, precum si subventii de la bugetul local, bugetul de stat, donatii, sponsorizari, alte
venituri incasate de spital.

4. Procentul cheltuielilor de personal Cheltuieli de personal

= x 100
din totalul cheltuielilor spitalului Total cheltuieli spital
 Cheltuieli de personal – se refera la prevederile privind cheltuielile de personal inclusiv
cheltuielile aferente rezidenţilor şi personalul aflat în practică asistată / supravegheată conform
prevederilor OUG nr.12/2008 pentru reglementarea unor măsuri financiare în domeniul sanitar.

- Total cheltuieli spital – se refera la prevederile totale de cheltuieli ale spitalului

5. Procentul cheltuielilor cu Cheltuieli cu medicamente

medicamente = x 100
din totalul cheltuielilor spitalului Total cheltuieli spital

- Cheltuieli cu medicamente – se refera la prevederile privind cheltuielile cu medicamentele

- Total cheltuieli spital – se refera la prevederile totale de cheltuieli ale spitalului.
-

6. Procentul cheltuielilor de capital Cheltuieli de capital

= x 100
din totalul cheltuielilor spitalului Total cheltuieli spital

- Cheltuieli de capital – se refera la prevederile privind cheltuielile de capital

- Total cheltuieli spital – se refera la prevederile totale de cheltuieli ale spitalului
Cheltuieli realizate
7. Costul mediu pe zi spitalizare =
Nr. om zile spitalizare

Cheltuieli realizate = cheltuieli totale efectiv realizat

D. Indicatori de calitate

Indicatorii de calitate sunt important in cadrul desfasurarii actului medical. Cei mai relevanti in
opinia noastra sunt urmatorii:
1. Rata mortalitatii intraspitalicesti, se calculeaza cu ajutorul relatiei:

Decese in spital
Rata mortalităţii intraspitaliceşti = x 100
Bolnavi ieşiţi
 Decese in spital se refera la toti pacientii decedatii in spital, indiferent de timpul scurs de la
internare la deces.

Jumătate din decesele inregistrate in România puteau fi evitate având în vedere utilizarea
cunoştinţelor medicale şi tehnologice de astăzi pe care le au spitalele. In Europa, tara cu cea mai mare
pondere a deceselor intraspiceliceşti, care puteau fi deci evitate, este România.

Conceptul de mortalitate care putea fi evitată se bazează pe ideea că anumite decese puteau fi
“evitate” – ceea ce înseamnă că nu s-ar fi produs dacă persoanele respective erau  tratate la
timp şi eficient.

2. Rata infectiilor nosocomiale. Formula de calcul este:

Rata infecţiilor Nr. bolnavi cu infecţii nosocomiale

= x 100
nosocomiale Bolnavi externaţi

Acest indicator se calculeaza pe total spital si pe fiecare sectie in parte. Infecțiile intraspitalicești
sau nosocomiale reprezintă o importantă problemă de sănătate publică, fiind o cauză a morbidității și
mortalității pe plan mondial. Aceste tipuri de infectii sunt raspunzatoare de o crestere substantiala a
cheltuielilor spitalului in general, reprezentand o problema de sanitate publica.

3. Indicele de concordanţă a diagnosticului de la internare şi diagnosticul la externare:

Nr. diagnostice concordante

Indicele de concordanta = x 100
Nr. pacienţi externaţi

- numărătorul formulei se referă la nr. de diagnostice care la internare au acelaşi cod cu

diagnosticul principal la externare, exceptând acele diagnostice de internare care sunt suspiciuni de o
anumită boală iar la externare se confirmă boala. Deci, în aceste situaţii suspiciunea de boală confirmată
prin diagnosticul principal la externare este considerată ca fiind concordantă cu diagnosticul de externare.

- simptomele şi sindromele, daca in episodul de ingrijire işi precizează cauza prin diagnosticul
principal la externare sunt considerate coduri concordante.
 Acest indicator se calculează şi pentru compararea corectitudinii diagnosticului pus în
cabinetele medicilor de familie sau în ambulatoriile de specialitate comparativ cu cel pus in sectiile de
spital

Mecanismele de finanţare ale sistemului de sănătate din România

Finanţarea cheltuielilor curente pentru servicii, bunuri și alte activități (cum ar fi

activități de prevenție sau administrarea organizării și finanțării sistemului) din cadrul sistemului
de sănătate naţional se realizează astfel:
- la nivelul autorităţilor publice centrale, din bugetul de stat sau din veniturile proprii, prin
Ministerul Sănătăţii sau prin bugetele altor ministere şi instituţii cu reţea sanitară proprie sau cu
activităţi în domeniul sanitar şi din bugetele fondurilor de securitate socială prin Casa Naţională
de Asigurări Sociale de Sănătate şi Ministerul Muncii și Protecției Sociale;
- la nivelul autorităţilor publice locale, din bugetele locale, prin consiliile judeţene, municipale,
orăşeneşti sau comunale; din veniturile proprii ale spitalelor aflate în subordinea administrațiilor
locale;
- din fondurile proprii ale instituțiilor fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației
(organizaţiilor non-profit);
- din fonduri externe nerambursabile;
- din plăţile directe ale gospodăriilor populaţiei sau ale persoanelor juridice care achiziţionează
bunuri medicale şi servicii de îngrijire a sănătăţii;
- din fondurile alocate de angajatori pentru servicii medicale acordate angajaților proprii în
cabinete de medicina muncii sau sub forma unor servicii contractate în cadrul abonamentelor
medicale
Pentru finanţarea unităţilor sanitare şi a serviciilor de sănătate sunt utilizate următoarele
sisteme de plată:
- decontarea de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (C.N.A.S.), prin Casele Judeţene
de Asigurări de Sănătate (CJAS), Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București
(CASMB) și prin Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale
și Autorității Judecătorești (CASAOPSAJ), din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de
Sănătate (FNUASS), a serviciilor prestate de unităţile sanitare aflate în relaţii contractuale cu
Casele de Asigurări de Sănătate;
- finanţarea unor categorii de prestaţii şi activități (cu preponderenţă activitățile cu scop
preventiv sau activitățile din Programele Naţionale de Sănătate) de către Ministerul Sănătăţii, de
la bugetul de stat alocat ministerului şi din veniturile proprii ale ministerului;
- finanţarea unor servicii medicale şi a unor cheltuieli de infrastructură prin bugetele ministerelor
şi ale altor autorităţi centrale pentru reţelele sanitare proprii;
- finanţarea anumitor categorii de servicii medicale şi acordarea unor indemnizaţii persoanelor
asigurate în caz de incapacitate de muncă sau dizabilitate de către Ministerul Muncii și Protecției
Sociale din Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat (BASS);
- decontarea de către societățile de asigurări private a unor servicii sau bunuri medicale acordate
persoanelor care au încheiat contracte de asigurări private de sănătate sau contracte de asigurări
private care includ și o componentă de sănătate;
- plăţile directe ale populaţiei pentru serviciile de sănătate și bunurile medicale;
- sponsorizarea unor servicii de sănătate, a unor unităţi medicale, a unor investiţii sau a unor
programe şi campanii iniţiate de instituțiile fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației
(organizațiile nonprofit) ;
- finanţarea sistemului sanitar din fonduri externe nerambursabile (ex. Fondul European de
Dezvoltare Regională (FEDR), Fondul Social European (FSE), Mecanismul Financiar Norvegian
etc).

Instituţiile sau agenţii de finanţare care administrează mecanismele (schemele) financiare

implicate în sistemul de sănătate au rolul de a distribui resursele financiare ale acestora pentru
achiziţionarea de bunuri şi servicii pentru îngrijirea sănătăţii.

Mecanismele de finanţare sunt declanşate de agenţii finanţatori de la nivel central sau

local: Ministerul Sănătăţii, alte ministere şi instituţii ale administraţiei publice centrale cu reţea
sanitară proprie, Casa Naţională de Asigurări Sociale de Sănătate, Consilii locale, companii
private de asigurări, instituțiile fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației,
gospodăriile populaţiei, agenţi economici, instituţii internaţionale implicate în finanţarea
unor programe naţionale sau activităţi în domeniul sănătăţii

Ministerul Sănătății
 Ministerul Sănătăţii (M.S.) a finanțat în anul 2017, de la bugetul de stat sau din venituri
proprii, direct sau prin direcţiile teritoriale de sănătate publică, următoarele categorii de servicii
sanitare, bunuri medicale şi acţiuni de sănătate:

- activitatea serviciilor de ambulanță județene și pe cea care deservește Municipiul București și

județul Ilfov, preluate de MS începând cu 01.03.2013 (inclusiv cheltuielile de întreținere și
funcționare);

- cheltuielile de întreținere și funcționare a instituțiilor din subordinea MS, finanțate integral de

la bugetul de stat (ex. Direcţiile de Sănătate Publică Judeţene, respectiv Direcția de Sănătate
Publică a Municipiului Bucureşti, Institutul Naţional de Sănătate Publică, Institutul Naţional de
Medicină Sportivă, Institutul Naţional de Hematologie Transfuzională „Prof. Dr. C.T. Nicolau”,
Agenţia Naţională de Transplant, Oficiul Central de Stocare pentru Situaţii Speciale, Registrul
Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice, Agenţia Naţională a
Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale, Spitalul Tichileşti);

- Programele Naționale de Sănătate desfășurate prin unități medicale de stat finanțate integral de
la bugetul de stat sau din venituri proprii în conformitate cu prevederile HG nr. 155/2017 privind
aprobarea Programelor Naţionale de Sănătate pentru anii 2017 şi 2018 şi Normelor tehnice de
realizare a Programelor Naţionale de Sănătate pentru anii 2017 şi 2018, aprobate prin Ordin al
ministrului sănătăţii nr. 377/2017, cu modificările şi completările ulterioare.;

- activitatea de terapie intensivă din cadrul spitalelor care au în structură unități de primiri
urgențe (UPU);

- activitatea desfășurată în cabinetele de medicină generală și dentară din unitățile de învățământ

(sumele aferente cheltuielilor de personal - pentru medici, medici dentiști, asistenți medicali,
precum și sumele aferente cheltuielilor materiale incluse în baremul (standardul) minim de
dotare cu medicamente și materiale sanitare de la nivelul acestor cabinete);

- ”acțiuni de sănătate” (conform clasificaţiei funcţionale a cheltuielilor privind finanţele publice)

finanțate prin MS sau Direcțiile de Sănătate Publică (DSP) pentru unitățile sanitare cu paturi din
rețeaua MS și din rețelele administrațiilor publice locale reprezentând drepturile salariale ale
personalului care își desfășoară activitatea în cadrul cabinetelor de medicină sportivă, planificare
familială, HIV/SIDA, distrofici, TBC, laboratoarele de sănătate mintală (LSM); drepturile
salariale ale personalului care desfășoară activitate de cercetare științifică; drepturile salariale ale
rezidenților în perioada rezidențiatului anii I-VII; drepturile salariale pentru personalul care își
desfășoară activitatea în UPU –UPU SMURD din structura organizatorică a spitalelor de
urgență, precum și cheltuielile de natura bunurilor și serviciilor medicale necesare prevăzute de
lege;

- activitatea spitalelor din rețeaua M.S., prin transferuri pentru aparatură medicală, reparații
capitale, investiții;

- activitatea institutelor de medicină legală și a cabinetelor de medicină legală din cadrul

spitalelor.

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate

Casa Naţională de Asigurări Sociale de Sănătate (CNAS) administrează şi gestionează

Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, asigură împreună cu MS aplicarea
politicilor şi programelor Guvernului şi funcţionarea unitară şi coordonată a sistemului de
asigurări sociale de sănătate în România. CNAS are în subordine Casele de Asigurări de Sănătate
Judeţene, Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti şi Casa Asigurărilor de
Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti. Conform
Legii nr. 95/2006 privind Reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările
ulterioare F.N.U.A.S.S se formează din:
Contribuţii ale persoanelor fizice şi juridice, subvenţii de la bugetul de stat, dobânzi,
donaţii, sponsorizări, venituri obţinute din exploatarea patrimoniului Casei Naţionale de
Asigurări de Sănătate, al Caselor Judeţene de Asigurări de Sănătate, al CASMB și al
CASAOPSAJ, sume din veniturile proprii ale Ministerului Sănătăţii, precum şi din alte venituri,
în condiţiile legii.
Gestionarea Fondului Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS) se face, în
condiţiile legii, prin Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi prin Casele Judeţene de Asigurări
Sociale de Sănătate şi cea a Municipiului Bucureşti.
Conform art. 271 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu
modificările şi completările ulterioare, veniturile FNUASS se utilizează pentru:
 - plata serviciilor medicale, medicamentelor, materialelor sanitare şi dispozitivelor
medicale, inclusiv a celor acordate în baza documentelor internaţionale cu prevederi în domeniul
sănătăţii la care România este parte;
- o cotă de 3% pentru cheltuielile de administrare, funcţionare şi de capital ale CNAS şi
ale Caselor de Asigurări de Sănătate. Prin legile bugetare anuale se poate aproba depăşirea
limitei de 3%;
- fondul de rezervă în cotă de 1% din sumele constituite anual la nivelul CNAS, în
condiţiile prevăzute de lege;
- plata indemnizaţiilor de asigurări sociale de sănătate în condiţiile legii. Veniturile
FNUASS nu se pot utiliza pentru investiţii, pentru construirea şi consolidarea de unităţi sanitare
şi achiziţionarea aparaturii medicale şi pentru activităţi profilactice şi tratamente instituite
obligatoriu prin norme legale și finanțate de la bugetul de stat.

Administraţiile publice locale

Prin descentralizarea administrativă a administraţiilor locale un număr important de
spitale se află în subordinea administraţiilor publice locale. Deşi finanţarea acestor spitale este în
cea mai mare parte realizată din contractele cu Casele de Asigurări Sociale de Sănătate, din
transferuri de la bugetul de stat sau din veniturile proprii ale Ministerului Sănătăţii, autorităţile
publice locale participă la finanţarea unor cheltuieli de administrare şi funcţionare, respectiv
cheltuieli de personal, stabilite în condiţiile legii, bunuri şi servicii, investiţii, reparaţii capitale,
consolidare, extindere şi modernizare, dotări cu echipamente medicale ale unităţilor sanitare cu
paturi din subordine, în limita bugetului aprobat cu această destinaţie în bugetele locale.

Instituțiile administrației publice centrale cu rețea sanitară proprie sau cu activitate

în domeniu

Ministerele și instituțiile publice cu rețea sanitară proprie sau cu activitate în domeniul

sanitar finanţează de la bugetul de stat şi din venituri proprii cheltuieli de administrare şi
funcţionare a unităţilor sanitare din structura proprie, în limita creditelor bugetare aprobate cu
această destinaţie.
 Ministerul Muncii și Protecției Sociale

Ministerul Muncii și Protecției Sociale (MMPS) contribuie la sistemul naţional de

îngrijire a sănătăţii prin finanţarea, din bugetul de stat sau din bugetul asigurărilor sociale de stat,
a unor acţiuni şi servicii care implică şi o componentă medicală, furnizate persoanelor aflate în
dificultate.

Societățile private de asigurări

Sistemul asigurărilor private de sănătate este reglementat de Legea nr. 95/2006 privind
reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare.

Instituţiile fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populaţiei

(I.F.S..LS.G.P.)
Instituţiile fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populaţiei (IFSLSGP), recunoscute
conform reglementărilor legislaţiei în vigoare (Ordonanţa de Guvern nr.26/2000 cu privire la
asociaţii şi fundaţii, cu modificările şi completările ulterioare) pot desfăşura activităţi într-o gamă
largă de domenii, printre care şi domeniul sănătăţii, precum şi în cel al protecţiei sociale sau
activităţi cu caracter umanitar.

Unitățile economice (agenții economici) ca furnizori secundari de servicii de sănătate

Unitățile economice contribuie la sistemul național de îngrijire a sănătății fie prin
organizarea de cabinete medicale (e.g. cabinete pentru medicina muncii) în cadrul organizațiilor
proprii pentru a oferi servicii medicale angajaților proprii, fie prin încheierea de convenții cu
diferiți furnizori de servicii medicale (spitale sau unități medicale ambulatorii) pentru a oferi
asistență medicală propriilor angajați.
 Ponderea cheltuielilor curente pentru sănătate pe surse de finanțare,
în anul 2017

Din punct de vedere al surselor de finanţare ale sectorului sanitar, cea mai importantă
sursă o reprezintă fondurile de securitate socliaă (denumite și scheme de finanţare cu contribuţii
obligatorii la sistemul de sănătate) care, în anul 2017, au finanţat sectorul sanitar cu 27.911,871
milioane lei (63,2% din cheltuielile curente pentru sănătate).
Al doilea finanţator al sistemului de sănătate din punct de vedere al ponderii în totalul
cheltuielilor curente de sănătate a fost reprezentat de gospodăriile populației, care în anul 2017
au plătit direct (fără contribuția unor terți) 9.053,463 milioane lei (20,4% din cheltuielile
curente pentru sănătate) pentru o parte a serviciilor medicale şi unele medicamente sau bunuri
medicale.
Schemele (bugetele) administrației publice centrale și locale (inclusiv bugetele formate
din venituri proprii ale instituțiilor sanitare ale Ministerului Sănătății, ministerelor cu rețea de
sănătate proprie și ale consiliilor locale) au contribuit cu 6843,496 milioane lei (15,5% din
totalul cheltuielilor curente de sănătate).
Numai 379,936 milioane lei (0,9%) au reprezentat cheltuielile de sănătate efectuate de
către companiile private de asigurări (sub forma indemnizaţiilor brute plătite asiguraţilor) sau de
către I.F.S.L.S.G.P. ori de unitățile economice pentru proprii angajați și, în unele cazuri, pentru
familiile acestora.

Bibliografie selectivă

*** SISTEMUL CONTURILOR DE SĂNĂTATE (S.C.S.) ÎN ROMÂNIA – anul 2017,

Ediția 2019, București;
 *** Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi
completările ulterioare;
*** Ordonanţa de Guvern nr.26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, cu modificările şi
completările ulterioare
*** Codul fiscal