Noţiuni fundamentale folosite in statistică

1. Obiectul şi metoda statisticii

2. Colectivită ţile statistice
3. Unită ţile statistice
4. Caracteristicile statistice
5. Indicatorii statistici
Obiectul şi metoda statisticii
Inca din trecutul sau istoric, statistica s-a ocupat cu acele fenomene şi
procese care se produceau într-un numă r mare de cazuri, prezentau în
reproducerea lor anumite regularită ţi şi care pot fi denumite fenomene
de masă sau fenomene de tip colectiv.
Fenomenelor de masă le sunt specifice legile statistice, legi care se
manifestă sub formă de tendinţă , faţă de care abaterile întâmplă toare,
într-un sens sau altul, se compensează reciproc.
Statistica studiază fenomenele social-economice de masă în cadrul
că rora acţionează legile statistice şi care prezintă proprietatea de a fi
variabile în timp şi spaţiu.
Obiectul de studiu al statisticii îl constituie mişcă rile curente-continue
ale fenomenelor şi proceselor ce-şi au existenţa sub formă de
colectivită ţi.
Metoda statisticii se caracterizează prin urmă toarele principii
metodologice:
1. Observarea faptică – este un proces complex care presupune
obţinerea datelor asupra colectivită ţilor social-economice prin
observarea, mă surarea şi înregistrarea unită ţilor componente.
2. Exprimarea numerică – este necesară datorită caracterului de
masă al fenomenelor observate de statistică .
 Colectivităţile statistice
În viaţa socială , lucrurile şi faptele nu apar sub formă de unită ţi
individuale, izolate, ci sub formă de grupuri sau asociaţii de elemente
de acelaşi fel.
Asociaţiile de lucruri, de fiinţe, precum şi grupurile de fapte sau
mişcă ri reflectate de acestea sau legate de ele se numesc în statistică
colectivită ţi, mulţimi, populaţii sau fenomene de masă .
Insuşirea de bază a colectivită ţilor o reprezintă omogenitatea, respectiv
însuşirea lucrurilor sau faptelor de a fi esenţial de acelaşi gen.
Exemplu : colectivitatea studenţilor unei facultă ţi se caracterizează prin
omogenitate. Tră să tura comună a acestei colectivită ţi este aceea de a fi
student al acelei facultă ţi.
Unită ţile colectivită ţii se deosebesc din punct de vedere al sexului,
vârstei, stă rii civile, domiciliului, etc.
În statistică , omogenitatea colectivită ţilor este privită sub trei aspecte:
 omogenitate calitativă – este însuşirea lucrurilor de a fi de
acelaşi gen din punct de vedere al caracteristicilor care le
definesc esenţial, calitativ.
 omogenitate de timp – este însuşirea lucrurilor de a aparţine
aceleiaşi perioade de timp.
 omogenitate de spaţiu – este însuşirea lucrurilor de a purta
anumite caractere comune în legă tură cu condiţiile de
teritoriu în care se dezvoltă ele.
Colectivită ţile, însă , se caracterizează prin esenţa lor materială ,
nematerială sau faptică .
În funcţie de esenţa lor, colectivită ţile se grupează în:
a)colectivităţi de lucruri sau de fiinţe, denumite şi colectivităţi de
stări
Exemplu : populaţia dintr-un teritoriu, locuinţele oamenilor, mulţimea
animalelor domestice pe specii, mulţimea autovehicolelor etc.
b) colectivităţi de fapte sau evenimente, denumite şi colectivităţi de
mişcări pentru că exprimă esenţa mişcă rilor în viaţa socială .
Exemplu : fenomenele demografice: natalitatea, mortalitatea sau
producţia curentă , epidemii, pagube după calamită ţi etc.
În cadrul orică rei colectivită ţi se pot diferenţia subcolectivită ţi sau
grupe caracteristice care prezintă unele caractere distincte faţă de alte
grupe componente ale întregii colectivită ţi. Acestea poartă denumirea
de tipuri şi pot apă rea sub forma unor grupe mai mult sau mai puţin
numeroase în cadrul unei colectivită ţi.
Volumul unei colectivită ţi cuprinde totalitatea unită ţilor componente şi
poate fi:
a) volum de numă r mare, de masă , caz obişnuit în viaţa socială
Exemplu : populaţia unei ţă ri .
`b) volum de numă r mic.
Exemplu : numă rul spitalelor din Chisinu
Unită ţile statistice
Elementele componente ale unei colectivită ţi se numesc unită ţi
statistice.Se pot clasifica dupa componenţa si rolul lor în procesul
înregistră rii statistice
După componenţa lor, se cunosc două feluri de unită ţi statistice :
 unită ţi statistice simple – formate dintr-un singur element,
material sau nematerial.
Exemplu : o persoană , un caz de naştere ca element al fenomenului de
natalitate.
 unită ţi statistice complexe – formate din două sau mai multe
unită ţi simple.
Exemplu : întreprinderea, clă direa.
După rolul lor în procesul înregistră rii statistice, pot fi:
 unită ţi statistice active – transmit direct date statistice asupra
lor, cât şi asupra unită ţilor statistice pe care le reprezintă .
 unită ţi statistice pasive – sunt unită ţile despre care se
transmit date.
Caracteristicile statistice
Fiecare colectivitate statistică se poate studia şi descrie sub aspectul a
diferite caracteristici pe care ea le poartă .
Caracteristicile statistice sau variabilele statistice reprezintă însuşiri,
tră să turi esenţiale purtate de toate unită ţile statistice ale unei
colectivită ţi
Fiecare caracteristică are valori care diferă de la o unitate statistică la
alta sau de la un grup de unită ţi statistice la altul.
Un anumit nivel al caracteristicii observate este numit variantă .
Variaţia nivelului unei caracteristici de la o unitate la alta dă
caracteristicilor statistice caracterul de variabilă aleatoare sau
stochastică
Mulţimea valorilor posibile ale unei variabile X reprezintă câmpul,
domeniul de variaţie al variabilei, adică :
X : (x1, x2, ..., xn), unde xi reprezintă o variantă purtată de o unitate
sau de un grup de unită ţi.
Într-un studiu statistic, pe diferite trepte ale cercetă rii, se pot întâlni
urmatoarele tipuri de variabile:
 Variabile empirice – sunt variabile care exprimă valori reale
înregistrate la nivelul unită ţilor statistice.
 Variabile teoretice – sunt valori abstracte că rora le corespund
distribuţii teoretice.
Caracteristicile statistice se pot clasifica dupa cum urmeaza :
După importanţa lor, pot fi:
Caracteristici esenţiale – exprimă natura internă a fenomenului şi sunt
purtate de toate unită ţile colectivită ţii. Prin ele colectivită ţile se
diferenţiază unele de altele
Exemplu : sexul persoanelor
Caracteristici neesenţiale – au caracter întâmplă tor şi pot fi purtate
numai de unele unită ţi din colectivitate.
Exemplu : vechimea, în calitate de membru al unui club.
După modul de exprimare, se deosebesc:
Caracteristici numerice sau cantitative – sunt mă surabile.
Exemplu :vârsta, salariul
Caracteristici calitative-sunt acelea care prin natura lor nu se pot
măsura şi exprima numeric. Acestea se exprimă prin cuvinte.
Exemplu :sexul, ocupaţia, starea civilă
După natura lor, pot fi :
Caracteristici de timp – desemnează apartenenţa unită ţilor la un
moment sau la un interval de timp.
Caracteristici de spaţiu sau teritoriale – exprimă teritoriul în care
există şi se manifestă unită ţile colectivită ţii.
 Indicatorii statistici
Indicatorii statistici reprezintă rezultate numerice ale unei numă ră ri, ale
unei mă sură ri statistice a fenomenelor şi proceselor de masă sau al
unor calcule asupra datelor obţinute printr-o înregistrare statistică .
Indicatorii statistici se pot grupa după mai multe criterii:
 După modul de determinare:primari si derivati
 După gradul de cuprindere:sintetici si analitici
 După forma de exprimare :sub forma de marimi absolute si
marimi relative
Caracteristicile indicatorilor statistici sunt urmă toarele :
 au un conţinut concret, deoarece reprezintă categorii economice
sau sociale ;
 au o formă proprie de calcul pentru a putea fi exprimaţi numeric ;
 sunt bine definiţi în timp, în spaţiu şi sub aspect organizatoric ; 
 pot fi utilizaţi independent sau pot forma un sistem
de indicatori.
Importanţa indicatorilor statistici în procesul de cercetare
este demonstrată de funcţiile pe care le îndeplinesc: mă surare,
comparare, analiză , sinteză , estimare şi verificare.
Funcţia de măsurare se referă la caracterizarea cantitativă
a diferitelor aspecte ale realităţii obiective studiate prin indicatori cu care
se stabilesc dimensiunile colectivită ţilor cercetate şi ale pă rţilor
lor componente.
Mă surarea se poate face prin observarea directă la nivelul
fiecă rei unită ţi sau printr-o operaţie de agregare sau dezagregare a
datelor statistice în structura orizontală sau verticală a sistemului. Prin
aceste operaţii se obţin indicatorii absoluţi exprimaţi în numere,
cantităţi, valori etc., care mă soară o unitate, o grupă de unităţi, o
subcolectivitate sau o colectivitate statistică , strict delimitate în timp, în
spaţiu şi organizatoric. Aceşti indicatori sunt exprimaţi în unităţi
concrete de mă sură . Ei provin direct din datele de intrare în sistemul
informaţional statistic şi sunt supuşi în continuare unor prelucră ri
succesive cu ajutorul unor modele de calcul şi analiză statistică . Între
aceşti indicatori se pot stabili relaţii numerice pe orizontală (la acelaşi
nivel de inregistrare sau de agregare a informaţiei) şi relaţii pe verticală
(între treptele ierarhice ale sistemului).
Funcţia de comparare provine din necesitatea
cunoaşterii modifică rilor intervenite în nivelul, structura sau dinamica
fenomenelor.Compararea se poate face ca diferenţă , sau sub formă de
raport. Ca diferenţă se pot compara numai indicatorii absoluţi care au
acelaşi conţinut şi sunt exprimaţi în aceleaşi unităţi de măsură.
Ca raport se pot compara fie aceeaşi indicatori, fie indicatori diferiţi, dar
care se găsesc într-o relaţie de interdependenţă. Prin aceste operaţii se
obţin indicatori derivaţi, calculaţi în unităţi concrete de măsură (când
compararea se face prin diferenţă şi ca raport a doi indicatori absoluţi
care diferă din punctul de vedere al conţinutului) sau în unităţi
abstracte, sub formă de coeficienţi, procente, promile (când compararea
se face sub formă de raport a doi indicatori de aceeaşi natură).
Funcţia de analiză provine din faptul că în mod frecvent
statistica operează cu variabile complexe, care pot fi descompuse fie într-
un produs de mai mulţi factori, fie într-o sumă de mai multe elemente
componente. in ambele cazuri este necesar să se analizeze relaţiile care
există între fiecare parte şi întreg, între fiecare factor şi rezultat.Atunci
când o variabilă independentă s-a inregistrat cu valori diferite de la o
unitate la alta şi s-a calculat fie un indicator absolut totalizator, fie un
indicator mediu este necesar să analizăm în ce măsură valorile individuale
diferite se regăsesc şi dau conţinut real indicatorilor sintetici calculaţi.
Funcţia de sinteză este specifică fenomenelor care se manifestă
diferit de la o unitate la alta. Valorile individuale diferite trebuie să
fie sintetizate într-o singură expresie numerică, care determină statistic
ceea ce este esenţial şi tipic pentru întreaga masă de fenomene.
Aceşti indicatori sintetici se calculează sub formă de valori medii (care au
sens statistic numai dacă îndeplinesc condiţia de omogenitate) sau ca
indicatori totalizatori.
Funcţia de estimare este specifică metodei statistice care
are printre fundamentele sale şi teoria probabilităţilor. Valorile estimate
pot să se folosească pentru măsurarea tendinţei de dezvoltare a
fenomenului în aceeaşi perioadă de timp, variabilă ca spaţiu şi
organizatoric sau în aceleaşi condiţii de spaţiu şi organizatorice dar
variabile în timp. Funcţia de estimare se foloseşte şi atunci când
datele care au stat la baza rezultatelor statistice provin dintr-un sondaj
cu caracter reprezentativ.
Rezultatele prelucrării datelor din sondaj sunt folosite pentru
estimaţii lae indicatorilor corespunzători din colectivitatea
generală.
 
Funcţia de verificare a ipotezelor şi de testare a
semnificaţiei unor indicatori statistici determinaţi pe baza unui model
de calcul se referă la validarea rezultatelor demersului statistic.
Fenomenele de masă fiind variabile în timp şi spaţiu ca urmare a
influenţei mai multor factori, printre care şi o componentă aleatoare, pot
fi studiate cu ajutorul mai multor modele statistice. Folosind mai multe
modele statistice de calcul şi interpretare, înseamnă de fapt că se
formulează mai multe ipoteze cu privire la formele obiective pe care le
îmbracă legea statistică. în plus aceste observări sunt de regulă, date
obţinute prin sondaj, ceea ce impune verificarea semnificaţiei lor pentru
estimarea parametrilor pentru întreaga colectivitate.
 
Tipuri de indicatori statistici:
 Indicatorii statistici se pot grupa după mai multe criterii:
 După modul de determinare:primari si derivati
 După gradul de cuprindere:sintetici si analitici
  După forma de exprimare :sub forma de marimi
absolute,marimi medii si marimi relative

După etapa în care apar în procesul de cunoaştere

statistică, indicatorii pot fi: primari şi derivaţi.
Indicatorii primari se obţin în cadrul prelucrării primare a datelor
statistice ca urmare a procesului de centralizare a datelor unei observări
statistice. Ei au conţinut concret şi formă concretă de exprimare.Din
această cauză indicatorii primari se mai numesc şi indicatori
absoluţi şi constituie baza informaţională a cunoaşterii statistice.
Pentru a înţelege corect sensul de indicatori statistici primari trebuie
arătat faptul că putem intâlni în practică mai multe cazuri:
■      indicatori primari care se obţin de regulă la nivelul
unităţilor complexe ca sumă a unor componente cu conţinut
diferit.;
■      indicatori primari obţinuţi prin agregarea unor
valori  individuale cu acelaşi conţinut calculat la treptele
ierarhice inferioare; de exemplu, produsul intern brut poate fi calculat
ca sumă a unor componente (consum final, formarea brută de capital
şi export net) dar şi ca indicator agregat obţinut ca sumă a valorilor
adăugate brute create de agenţii economici;
■      indicatori primari obţinuţi direct din observare atunci când
se face un studiu monografic al unei unităţi statistice.
De exemplu, pentru o întreprindere, indicatorii valorici ai producţiei
sunt în acelaşi timp şi indicatori absoluţi primari şi înregistraţi direct
la nivelul unităţii. Rezultă că o trăsătură caracteristică a indicatorilor
primari este faptul că elementele constitutive se regăsesc la nivelul
tuturor unităţilor folosite la culegerea datelor. La determinarea
indicatorilor primari se impune verificarea aditivităţii valorilor
înregistrate.
 Un alt caz este acela în care datele individuale nu sunt
direct însumabile şi trebuie găsit un coeficient de echivalenţă.. Astfel,
pentru variabilă indicatorul absolut totalizator se va obţine după ce
în prealabil fiecare valoare înregistrată a fost multiplicată cu
acelaşi coeficient:
Această situaţie se întâlneşte frecvent în economie (indicatorii valorici
ai producţiei).
În sfârşit, apar şi variabile statistice a căror însumare directă nu are
sens economic deoarece valorile individuale înregistrate nu au conţinut
de mărime absolută ci provin dintr-un calcul statistic: productivitatea
muncii, salariul mediu, randamentul la hectar, rata rentabilităţii etc. În
sens statistic, asemenea valori înregistrate au conţinut de indicatori
derivaţi şi ca indicatori sintetici nu pot fi obţinuţi prin agregare, ci tot
printr-un raport.
Indicatorii derivaţi se obţin în faza de prelucrare statistică
a mărimilor absolute prin aplicarea variatelor metode şi procedee de
calcul statistic (comparaţii, abstractizări, generalizări).
Indicatorii derivaţi fac posibilă analiza aspectelor calitative
ale fenomenelor şi proceselor cercetate. În acest scop, ei exprimă:
relaţii cantitative dintre diferitele caracteristici statistice, dintre diferitele
părţi ale unei colectivităţi sau dintre fenomenele ce se găsesc într-un
anumit grad de interdependenţă; valorile tipice care se formează în mod
obiectiv în cadrul aceleiaşi perioade de timp sau în dinamică; gradul şi
forma de variaţie a caracteristicilor cercetate; legăturile de interdependenţă
dintre fenomene; tendinţa obiectivă de manifestare a fenomenelor; rolul
şi contribuţia diferiţilor factori la formarea şi modificarea mărimii
unui fenomene complex etc.
De regulă, indicatorii derivaţi se obţin prin aplicarea unui model de
calcul statistic de comparare sau de estimare.
În concluzie, indicatorii utilizaţi în statistică sunt extrem
de numeroşi şi cu metodologii variate de calcul: mărimi relative;
mărimi medii; indicatori ai variaţiei absoluţi, relativi şi medii; indici;
indicatori ce caracterizează corelaţia etc. Fiecare dintre aceşti indicatori
exprimă anumite trăsături ale colectivităţii şi numai prin utilizarea
combinată a indicatorilor absoluţi şi derivaţi se ajunge la cunoaşterea
multilaterală a fenomenelor studiate în continua lor dezvoltare.
Indicatorii derivaţi au un caracter abstract, chiar dacă uneori (în cazul
mediilor, de exemplu) se exprimă în unităţi specifice de măsură.
Indicatorii statistici se mai pot clasifica după modul în
care caracterizăm fenomenele în: mărimi absolute, mărimi relative,
mărimi medii, indici şi ecuaţii de estimare.