STRUCTURI

ALE SISTEMULUI ECONOMIC

 Economia naţională

Economia naţională reprezintă un ansamblu de resurse naturale,

materiale, umane, etc., de activităţi de producţie, de schimb de bunuri şi
servicii etc., care s-au constituit în ramuri, subramuri, sectoare de
activitate, ş.a. la nivelul unei ţări, între care se stabilise legături reciproce,
pe baza cărora se realizează mişcarea valorii materiale şi spirituale, se
asigură funcţionarea şi dezvoltarea economică a societăţii.
Premise de constituire ale economiei naţionale:
 Naţiunea ca unitate structurală esenţială a existenţei societăţii;
 Un teritoriu naţional;
 Un anumit nivel al adâncirii diviziunii sociale a muncii şi de dezvoltare.
 I. Structura economiei naţionale
analizată pe plan orizontal:

1. Structură materială;
2. Structură tehnică;
3. Structură demoeconomică;
4. Structură organizaţională;
5. Structură teritorială;
6. Structură de proprietate.
 1. Structura materială reflectă compartimentarea activităţilor
economico-sociale în cadrul diviziunii sociale a muncii, corespunzător
specializării producţiei în cadrul societăţii. Structura materială se
regăseşte în structura de ramură a economiei naţionale şi în structura de
produse.
Ramura economiei naţionale reprezintă o totalitate de activităţi omogene
sau înrudite, grupate ca urmare a diviziunii sociale a muncii, care se
desfăşoară în unităţi specializate sau cu caracter mixt şi care se
concretizează în anumite bunuri (materiale şi nemateriale).
2. Structura tehnică evidenţiază alcătuirea economiei naţionale din
punct de vedere al instrumentelor tehnice şi al tehnologiilor existente.
3. Structura demoeconomică pune în evidenţă gruparea populaţiei
active, sau a populaţiei ocupate pe sectoare, ramuri şi subramuri, precum
şi în cadrul acestora, sau grupate pe sexe, vârstă, nivel de pregătire, etc.
4. Structura organizaţională pune în
evidenţă, pe de o parte, gruparea activităţilor
economice pe domenii mari, ce se constituie în
subsisteme ale economiei naţionale, iar pe de altă
parte, compartimentarea activităţilor pe niveluri şi
verigi organizatorice.
5. Structura teritorială reflectă
compartimentarea economiei naţionale pe zone şi
regiuni economice.
6. Structura de proprietate pune în evidenţă
alcătuirea economiei naţionale din punctul de vedere
al proprietăţii.
 Din punct de vedere economic, proprietatea
exprimă un raport de însuşire a unor bunuri de
către om.
Din punct de vedere juridic, proprietatea se
transformă în drept de proprietate.
Dreptul de proprietate este un drept real, având ca
atribute:
- Dreptul de posesiune
- Dreptul de folosinţă (de utilizare)
- Dreptul de dispoziţie
- Dreptul de uzufruct (de a folosi roadele)
II. Structura economiei naţionale pe
verticală
MICROECONOMIA se referă la totalitatea proceselor şi
fenomenelor economice, la raporturile cauzale şi funcţionale care
se formează între participanţii la viaţa economică aflaţi la nivelul
unităţilor economice (firme, bănci), familiilor etc.
MEZOECONOMIA abordează viaţa economică la nivelul
ramurilor, subramurilor şi zonelor economice.
MACROECONOMIA cuprinde ansamblul procedeelor şi
fluxurilor agregate la nivelul unei ţări.
 III. Economia naţională poate fi
structurată pe patru sectoare mari:
 Sectorul primar (agricultura, silvicultura,
pescuit, industria extractivă)
 Sectorul secundar (industria, construcţiile)
 Sectorul terţiar (include serviciile
economice, sociale, culturale, religioase şi
administrative)
 Sectorul cuaternar (serviciile
informaționale).
 Sectorul primar tinde să constituie o porțiune mai mare a economiei în țările în
curs de dezvoltare decât în ​țările dezvoltate. De exemplu, în 2018, agricultura,
silvicultura și pescuitul au reprezentat mai mult de 15% din PIB în Africa
subsahariană, dar mai puțin de 1% din PIB în America de Nord.
 Sectorul primar din țările dezvoltate
 În țările dezvoltate, sectorul primar a devenit mai avansat din punct de vedere
tehnologic. Economiile mai dezvoltate pot investi capital suplimentar în
mecanizarea agriculturii, mai degrabă decât recoltarea și însămânțarea
manuală.
 De exemplu, în centura de porumb din SUA, în timp ce combine de recoltat
recoltează porumb, pulverizatoarele pulverizează cantități mari de insecticide,
erbicide și fungicide, producând un randament mai mare decât este posibil
utilizând tehnici mai puțin intensive în capital.
 Activitati economice
 Sectorul primar al economiei extrage sau recoltează produse din pământ.
Aceasta implică producția de alimente de bază și, de asemenea, materii prime.
 Activitățile asociate sectorului primar includ agricultura (atât de subzistență, cât
și comercială), minerit, silvicultură, agricultură, pășunat, vânătoare și recoltare,
pescuit și cariere.
Sectorul secundar
Industrii secundare implică transformarea materiei prime în
produsele finite sau fabricate. Acest sector s-a dezvoltat din
cauza cererii crescătoare de bunuri și servicii și, de
asemenea, ajută la procesul de industrializare. În țările
dezvoltate, cum ar fi SUA, aproape 20% din forța de muncă
este implicată în acest sector. Exemplele diverselor industrii
sunt: lâna brută, care este împărțită în lână împletită și
îmbrăcăminte de lână de calitate mai bună, lemnul este
transformat în mobilier, textilele - în diferite haine și oțelul
care se regăsește în mașini, industria aerospațială,
construcția navală și multe alte industrii.
 Sectorul terțiar

 Sectorul terțiar este, de fapt, sectorul serviciilor,

care implică furnizarea de servicii directe
consumatorilor săi. Furnizează servicii pentru
consumatorii imediați și casele de afaceri și
include servicii legate de comerțul cu amănuntul,
transport, hoteluri, vânzări și multe altele.
 Se observă că aproape 80% dintre lucrători sunt
legați de această industrie în aprovizionarea cu
cele mai bune servicii și chiar au îmbunătățit
standardele de venituri.
 Sectorul cuaternar
 Sectorul cuaternar este o formă îmbunătățită a sectorului
terțiar, deoarece implică serviciile legate de sectorul
cunoașterii, care include cererea pentru serviciile bazate pe
informație, cum ar fi preluarea consultanței de la manageri
fiscali, statisticieni și dezvoltatori de software.
 Serviciile implicate în acest tip de economie sunt
externalizate în forme variate, cum ar fi serviciile medicului,
școlile elementare și clasele universitare, teatrele și firmele
de brokeraj. De asemenea, include activitățile și serviciile
intelectuale, precum cercetarea și dezvoltarea (R & D),
mass-media, cultura și tehnologia informației și
comunicațiilor (TIC).
 Economia subterană
 În literatura de specialitate, economia
subterană este definită astfel: „totalitatea
activităţilor economice nedeclarate instituţiilor
însărcinate cu stabilirea impozitelor şi cotizaţiilor
sociale, care scapă înregistrărilor statistice şi
contabilităţii naţionale”.
 Altfel spus, economia subterană include atât
activităţi ilegale, precum şi activităţi legale care,
deşi cunoscute, nu sunt luate în considerare de
contabilitatea naţională, nefiind declarate
organismelor fiscale.
 Elementele componente ale
economiei subterane
 A. Economia ascunsă cuprinde două tipuri de activităţi:
economia neagră – activităţi perfect legitime concretizate
în tranzacţii, în natură sau în contra-partidă, între indivizi,
dar ascunse autorităţilor fiscale (în această categorie
sunt incluse frauda fiscală şi munca la negru) şi
activităţile criminale – activităţi penale (producţia şi
distribuţia de droguri, pornografia, proxenetismul,
prostituţia, falsificarea banilor, furturile, crimele împotriva
fiinţei umane, etc.
 B. Activităţile ne-contabilizate cuprind activităţile casnice
şi benevolatul desfăşurate de asociaţii de persoane sau
persoane individuale (supravegherea copiilor sau
bătrânilor, ajutorul în gospodărie).
 Măsurarea dimensiunilor
economiei subterane
Se face prin:
 a. Abordări directe, bazate pe efectuarea de
sondaje şi anchete pe baza cărora, prin
extrapolare se determină dimensiunea acestui
tip de economie; deoarece se face pe un număr
mare de subiecţi, rezultatele sunt discutabile;
 b. Abordări indirecte, prin utilizarea unor
metodologii bazate pe modele monetare şi
nemonetare.
Cazul României – Evoluția
economiei ascunse
 Agenţii economici
Agenţii economici sunt persoane sau grupuri de persoane fizice şi/sau juridice care
în calitate de participanţi la viaţa economică, îndeplinesc roluri şi au comportamente
economice similare.
Tipuri de agenţi economici după criteriul instituţional:
1. Întreprinderile (firmele) grupează unităţile economice care au ca activitate
producerea de bunuri materiale şi servicii destinate pieţei.
2. Gospodăriile (menajele) reprezintă agentul economic care exprimă calitatea de
consumator de bunuri personale.
3. Instituţiile de credit şi societăţile de asigurări (băncile, societăţile de asigurări,
etc.) reprezintă toate unităţile instituţionale (private, publice şi mixte) a căror funcţie
principală constă în aceea de intermediar financiar între ceilalţi agenţi economici.
4. Administraţiile publice grupează agenţii cu rol de distribuire a venitului şi avuţiei
prin serviciile nontarifare.
5. Administraţiile private grupează agenţii privaţi fără scop lucrativ care prestează
servicii nonmarfare pentru grupuri şi colectivităţi.
6. Străinătatea este agentul economic care desemnează celelalte economii naţionale şi
unităţile lor autonome, cu care agenţii economici intră în tranzacţii economice.
 ÎNTREPRINDEREA
Întreprinderea este unitatea de bază a economiei naţionale (veriga de
bază) constituind entitatea organizatorică în care se produc bunuri
materiale şi servicii. Prin întreprindere desemnăm un grup de persoane
organizate după anumite cerinţe juridice, economice, tehnologice, care
concep şi desfăşoară un anumit complex de procese de muncă, concretizate
în produse şi servicii în vederea obţinerii unui venit net sau profit, care de
regulă, se caută să fie cât mai mare.
Caracteristicile întreprinderii:
 Existenţa patrimoniului.
 Întreprinderea combină factorii de producţie atât sub aspect tehnic şi
tehnologic, cât şi sub aspect economic, al rentabilităţii maxime.
 Agenţii care aduc factori de producţie pot exista distinct, faţă de
întreprinzător.
 Producţia este destinată pieţei (pentru schimb).
 Maximizarea profitului
 Activitatea întreprinderii generează 2 grupuri de
fluxuri reale:
 Intrări de factori de producţie.
 Ieşiri de bunuri, servicii, etc.
Materii
prime Bunuri
PIAŢA factorilor Munca PIAŢA
Capitalul ÎNTREPRINDEREA
de producţie Servicii consumatorilor
Consumuri
intermediare
Fluxurile reale generate de activitatea întreprinderii
Întreprinderea reprezintă:
 O organizaţie socială – cuprinde ansamblul de activităţi umane, care
au o finalitate bine determinată şi care dau viaţă tuturor elementelor
tehnice, tehnologice şi de altă natură;
 Un organ tehnico-productiv – concretizat prin specificul
activităţilor productive şi al tehnologiilor folosite în dependenţa
tehnologică dintre elementele structurale;
 Un organism economic – concretizat prin ansamblul activităţilor de
gestionare a patrimoniului propriu;
 Un organism dinamic – deoarece sub impulsul progresului tehnic
întreprinderea îşi adaptează necontenit funcţiile.
 Funcţiile întreprinderii
Funcţia reprezintă ansamblul de activităţi omogene sau complementare a
căror desfăşurare urmăreşte realizarea unor obiecte concrete ale întreprinderii.
Funcţiile întreprinderii sunt:
Funcţia de cercetare-dezvoltare - cuprinde totalitatea activităţilor prin care se
studiază, se concepe, se elaborează şi se realizează viitorul cadru tehnic,
tehnologic şi organizatoric al întreprinderii.
Funcţia de producţie – cuprinde activităţile ce caracterizează profilul
întreprinderii şi care asigură desfăşurarea în condiţii normale a procesului de
producţie.
Funcţia comercială – asigură realizarea activităţilor de aprovizionare, de
desfacere a produselor, de prospectare a pieţei, de prezentare a produselor, etc.
Funcţia financiar-contabilă – reuneşte activităţile care asigură obţinerea şi
folosirea raţională a mijloacelor financiare necesare desfăşurării activităţii de
ansamblu a întreprinderii.
Funcţia de personal – urmăreşte asigurarea întreprinderii cu forţă de muncă
calificată, necesară.