ECONOMIA SUBTERANĂ

Consideraţii introductive

Economia subterană este unul din fenomenele economico-sociale complexe de

maximă importanţă cu care statele de astăzi se confruntă şi ale cărei consecinţe nedorite caută
să le limiteze cât mai mult, eradicarea fiind practic imposibilă.
Statul trebuie să se preocupe sistematic şi eficient de preîntâmpinarea şi limitarea
economiei subterane. Statul, prin puterile publice, poate să şi ajute la dezvoltarea economiei
subterane, urmărind în principal două scopuri: un scop "pozitiv" argumentat de dorinţa de a
stimula formarea capitalului şi un scop "negativ" reflectat în sprijinirea unor grupuri de
interese, de multe ori de tip mafiot, cu tot cortegiul de consecinţe.
Izvorâtă din realităţile societăţii româneşti, lucrarea îşi propune, ca obiectiv prioritar,
să abordeze aspectele teoretice şi practice ale economiei subterane, cauzele şi efectele
apariţiei acesteia în economia oficială.
Având în vedere realităţiile concrete din societatea românească şi complexitatea
procesului de trecere de la o economie de comandă la o economie de piaţă, această lucrare
prezintă economia subterană din România .
În analiza dimensiunilor şi formelor economiei subterane am pornit de la istoria
acesteia începând cu perioada comunistă, cum se manifesta aceasta în sistemul planificat al
economiei României. Practic, prin combinaţia dintre birocraţia moştenită din perioada
socialistă, denumită în prezent administraţie publică şi lipsa de autoritate din zonele rurale şi
din periferiile oraşelor, economia subterană a găsit un teren de manifestare propice.
Pentru a evidenţia pericolul deosebit pe care-l reprezintă economia subterană asupra
dezvoltării economico-sociale am considerat că este important ca în primul capitol să prezint
de fapt ceea ce înseamnă economia subterană, ce cuprinde aceasta, care sunt particularităţiile
acesteia, cât de mare este de fapt economia subterană.
În această lucrare am dorit să analizez care sunt efectele economiei subterane.

1
 ECONOMIA SUBTERANĂ

Cap.1 Economia subterană

1.1 Definirea fenomenului de economie subterană
Economia subterană este un fenomen intens dezbătut în ultimii ani. Definirea
fenomenului a constituit o preocupare pentru mediile economice, acesta având diverse faţete
şi implicaţii în viaţa economică.
Activităţile din această sferă fiind foarte variate au determinat un număr tot atât de
divers de definiţii date economiei subterane.
Pierre Rosanvallon, un economist francez, a constatat că activităţile subterane sunt, în
primul rând caracterizate de faptul că “scapă privirii statului”, prin aceasta înţelegându-se mai
mult decât înregistrarea în contabilitatea naţională.
Economia subterană reprezintă ansamblul activităţilor economice desfăşurate
organizat, cu încălcarea normelor sociale şi ale legilor economice, având drept scop
obţinerea unor venituri ce nu pot fi controlate de stat.
Conform specialiştilor, tot ceea ce “scapă” reglementărilor puterilor publice, dă
posibilitatea includerii sub eticheta de “activitate subterană” a unor practici foarte variate:
frauda fiscală, munca clandestină, traficul de droguri, comerţul ilegal de arme, corupţia,
prostituţia, furtul, dar şi bricolajul, grădinăritul, activităţile casnice.
Economia subterană reprezintă “ansamblul activităţilor economice ce se realizează
la limita legilor penale, sociale sau fiscale sau care scapă (masiv) inventarierii conturilor
naţionale”, deci acelea care se regrupează în activităţi disimulate, ilegale sau frauduloase
şi private (munca domestică, voluntariatul).1
În ceea ce priveşte participanţii la activităţile subterane, pot fi identificate două
categorii de persoane: cele care lucrează şi obţin venituri exclusiv în economia subterană, iar
cea de-a doua categorie o reprezintă persoanele ce obţin venituri atât din surse legale, cât şi
din economia subterană.

1.2 Taxonomia activitãţilor subterane

1
Pierre Pestieau, „L’économie souterraine”, Editura Pluriel, Inédit, Hachette, 1989

2
 ECONOMIA SUBTERANĂ

În cadrul economiei subterane sunt reunite activităţi diverse ce necesită o sistematizare

cu scopul de a facilita înţelegerea lor şi a relaţiilor existente între ele şi chiar motivele apariţiei
lor.
Activităţile subterane pot fi împărţite în două categorii:
1. comerciale - bunuri şi servicii produse şi schimbate la preţuri formate pe piaţă;
2. necomerciale - activităţi care pot fi finanţate din contribuţii forţate (impozite, taxe,
contribuţii sociale) sau voluntare (produse de asociaţii private fără scop lucrativ, care
beneficiază de cotizaţiile voluntare ale membrilor lor, donaţii private sau publice).
Activităţile subterane pot fi clasificate în:
 ilegale - trafic, corupţie, proxenetism
 legale - nu sunt înregistrate la nivelul statului în sistemul contabilităţii
naţionale (activităţile casnice, munca voluntară, activităţile în folosul comunităţii) si nu sunt
declarate la administraţia financiară (frauda fiscală, munca la negru).2
Conform definiţiei adoptate de ţările din Uniunea Europeană, activităţile din sfera
economiei subterane sunt clasificate în:
 productive licite (legale) nedeclarate incluzând activităţi ce nu sunt
înregistrate la nivelul statului prin sistemul contabilităţii naţionale (activităţile casnice, munca
voluntară, activităţile în folosul comunităţii) şi cele care nu sunt declarate la administraţiile
financiare (frauda şi evaziunea fiscală, munca la negru, bacşişurile)
 productive ilicite (ilegale) nedeclarate reprezentând bunuri şi servicii
(producţia şi comerţul de stupefiante, traficul de arme).
O altă taxonomie a activităţilor subterane este propusă de Pierre Rosanvallon, care
distinge:3
 economia autonomă
 economia ocultă

Economia autonomă grupează activităţi cu caracter necomercial, cum sunt:

2
Nicolae Craiu, „Economia subterană şi disfuncţionalităţi generate de constituirea şi consumarea veniturilor
factorului public”, Universitatea Lucian Blaga, Sibiu, 2003
3
Pierre Pestieau, „L’économie souterraine”, Editura Pluriel, Inédit, Hachette, 1989

3
 ECONOMIA SUBTERANĂ

¤ munca în familie: autoconsumul, îngrijirea copiilor, menajul, bricolajul, grădinăritul;

¤ servicii de întrajutorare între vecini, prieteni;
¤ munca voluntară, în folosul persoanelor sau comunităţii.
Pierre Rosanvallon precizează că aceste forme de activitate, care scapă reglementărilor
publice, nu concurează şi nu parazitează economia oficială, ci sunt alternative la economia
oficială, cu rol binevenit în viaţa societăţii, fiind necesare şi bine primite de cei din jur, chiar
foarte apreciate de beneficiari.
Conform teoriei lui Pierre Rosanvallon, economia ocultă se referă la activităţi ale
economiei subterane cu caracter comercial:
¤ activităţi legale nedeclarate: producţia întreprinderilor clandestine, raportări diminuate ale
producţiei întreprinderilor oficiale, salarii plătite nedeclarate sau declarate la un nivel
diminuat;
¤ activităţi delictuale: proxenetism, prostituţie, jocuri de noroc, escrocherii, corupţie, mită,
fraude de asigurare, trafic de stupefiante, camătă, falsificare de bani;
¤ activităţi ilegale: munca la negru, frauda fiscală, trafic de forţă de muncă, imigraţia
clandestină.
Sistemul conturilor naţionale 1993 (SNA - The System of National Accounts) şi
Sistemul European de Conturi 1995 (ESA – European System of Accounts) utilitează câteva
concepte în ceea ce priveşte economia “invizibilă”:
 producţia ilegală
 economia subterană
 sectorul informal
“Producţia ilegală” este definită de SNA şi ESA ca incluzând:
a) Producţia de bunuri şi servicii a căror vânzare, distribuire şi posesiune este interzisă
de lege;
b) Producţia legală ce devine ilegală când este desfăşurată de productori neautorizaţi.
Din producţia ilegală fac parte următoarele activităţi: producţia şi comercializarea de
droguri, pornografia, prostituţia, jocurile de noroc fără licenţă, producţia şi comercialzarea
copiilor de filme, înregistrări, cărţi şi softuri pe computer fără drepturi de copiere, activităţi
fără licenţă, contrabandă, hoţie, mită şi şantaj.

4
 ECONOMIA SUBTERANĂ

Conform SNA şi ESA, “economia subterană ” provine din activităţi ascunse în mod
deliberat de autorităţile publice din motive ca:
¤ eludarea plăţilor datorate la impozitul pe venit, pe taxa pe valoarea adăugată şi alte taxe;
¤ eludarea plăţilor privind contribuţiile la asigurările sociale;
¤ ignorarea unor reglementări stabilite legal;
¤ evitarea adecvării la unele proceduri administrative.
Economia subterană este considerată a fi compusă din:
- activităţi ascunse în mod deliberat cu scopul reducerii costurilor (partea economică a
subteranului)
- activităţi neacoperite statistic, deoarece există deficienţe în sistemul statistic (partea
statistică a subteranului)
Sectorul informal constă în unităţi ce aparţin sectorului menajelor. Cuprinde activităţi
desfăşurate în general de membrii aceleaşi familii, meşteşugarii, artizanii.
Proprietarii acestor unităţi sunt responsabili în totalitate pentru obligaţiile financiare şi
nefinanciare relative la procesul de producţie. Totuşi, activitatea acestor unităţi este în mod
deliberat ascunsă, intrând astfel în sfera economiei subterane.

1.3 Cauzele activităţilor subterane

Cauzele care generează activităţi subterane sunt atât de natură economică, cât şi
socială, morală.
Din punct de vedere social, impactul economiei ascunse este la fel de puternic, fiind în
strânsă legătură cu o serie de fenomene, precum: corupţia, infracţiunile de diferite tipuri,
consumul de droguri, organizaţiile de tip mafiot, exploatarea muncii prin intermediul bursei
negre, spălarea banilor murdari, încălcarea drepturilor omului, poluarea mediului.
Existenţa şi extinderea economiei subterane se datorează, într-o bună măsură,
suportului legislativ şi instituţional al economiei oficiale.
Cauzele fundamentale ale apariţiei acestui sector în economie sunt considerate a fi
următoarele:
a) impozitarea excesivă;

5
 ECONOMIA SUBTERANĂ

b) reglementări guvernamentale foarte stricte pentru unele tipuri de activităţi economice;

c) interzicerea altor tipuri de activităţi;
d) teama de a pierde unele beneficii sociale acordate de stat;
e) flexibilitatea prea mare în utilizarea forţei de muncă.4
Economia subterană are o dezvoltare accentuată.
Cauzele care determină această creştere, transformând-o într-un fenomen la scară
naţională şi mondială sunt: evoluţia modului de viaţă, modul de aplicare a politicilor de
protecţie socială, creşterea şomajului. De asemenea, munca la negru şi activităţile ilegale,
aducătoare de venituri “negre” importante au fost accentuate de perioadele de criză
economică.5
Evaziunea fiscală este rezultanta logică a defectelor şi inadvertenţelor unei legislaţii
imperfecte şi rău asimilate, a metodelor şi modalităţilor defectuoase de aplicare, precum şi a
neprevederii şi nepriceperii legiuitorului a cărui fiscalitate excesivă este tot aşa de vinovată ca
şi cei pe care îi provoacă prin aceasta la evaziune. Când sarcinile fiscale apasă prea greu
asupra unei materii impozabile, acesta tinde să evadeze. Este o specie de „reflex economic”
care face să dispară capitalurile pe care fiscul ţine să le impună prea mult. Amenzile fiscale
nu-l vor determina pe contribuabil să declare exact veniturile pe care le are, ci îl vor determina
să ia o serie de precauţii mai minuţioase, pentru a se sustrage de la obligaţiile sale faţă de stat.
Creşterea alarmantă a cazurilor de neevidenţiere corectă a operaţiunilor economice,
înregistrările fictive în contabilitate, înfiinţarea unor firme având ca scop efectuarea unei
singure operaţiuni comerciale de amploare neînregistrată în evidenţe, şi apoi abandonate în
totalitate, distrugerea intenţionată de documente, diminuarea procentului de adaos comercial
practicat, folosirea unor evidenţe duble, întocmirea şi prezentarea de date nereale în bilanţuri
şi în balanţe, ascunderea unor activităţi comerciale, nedeclararea sucursalelor, filialelor,
punctelor de lucru, a depozitelor şi magaziilor, prezentarea de documente false la operaţiunile
de import-export, au făcut necesară luarea unor măsuri ferme de stopare a fenomenului de
evaziune fiscală.

4
Danusia Boicean, „Instituţiile Uniunii Europene.Combaterea fenomenelor ilicite de economie subterană”,
Universitatea Lucian Blaga, Sibiu, 2004
5
Nicolae Craiu, „Variante altenative de politică economico-financiară în raport cu frauda şi evaziunea fiscală”,
Universitatea Lucian Blaga, Sibiu, 2002

6
 ECONOMIA SUBTERANĂ

1.4 Componentele economiei subterane

Sfera activităţilor pe care le poate include economia subterană este deosebit de

cuprinzătoare, dar sunt acceptate şi analizate drept componente ale economiei subterane:
frauda fiscală, munca la negru şi activităţile criminale.
A. Frauda fiscală reprezintă ansamblul practicilor care urmăresc eludarea în totalitate
sau în parte a impozitului datorat statului.
În funcţie de locul de manifestare, intensitate, metodele folosite în antiteză cu legislaţia
economică fiscală, dar şi cu morala şi toleranţa societăţii frauda,economia subterană poate
îmbrăca anumite forme precum: evaziunea fiscală, contrabanda, înşelăciunea, dar şi forme
nesesizabile sau speculative, interpretări particulare ale unor prevederi legale în scopul
sustragerii sau evitării impozitării.
Declararea veniturilor şi, în consecinţă, stabilirea impozitului aferent acestora pot fi
operaţiuni simple dacă sursele sunt bine delimitate şi tehnica de calcul se bazează pe un
sistem logic, dar complexitatea operaţiunii creşte, iar siguranţa unor corecte determinări ale
impozitelor scade accentuat în cazul existenţei unei multitudini de surse de venit
concomitente pentru acelaşi subiect.
B. Munca la negru. Statisticile oficiale înregistrează permanent un număr sporit de
şomeri, iar dintre persoanele angajate în muncă un procent semnificativ realizează venituri
care nu pot asigura sub nici o formă existenţa unei persoane.
Fără a generaliza şi, mai ales, fără a uita categorii întregi profesionale rămase în afara
pieţei muncii sau persoanele aflate datorită vârstei, sănătăţii sau altor condiţii particulare în
imposibilitatea realizării unor venituri, trebuie subliniat că există în mod evident o mare
diferenţă între veniturile oficiale şi cele efectiv realizate.
Una din explicaţiile ce pot motiva această situaţie este munca la negru.
Expresia, de altfel sugestivă, defineşte activitatea desfăşurată fără respectarea
reglementărilor impuse de legislaţia muncii şi cea fiscală.
Sfera de cuprindere este foarte largă, de la activităţile casnice, gospodăreşti,
comunitare, trecând prin munca în agricultură, construcţii, diverse ramuri industriale,uneori
inclusiv de înaltă tehnicitate.

7
 ECONOMIA SUBTERANĂ

Situaţia economică concretă existentă la un moment dat impune cetăţenilor o reacţie

imediată pentru asigurarea supravieţuirii, iar anumite tradiţii au încă influenţe puternice,
totuşi, reglementările legale care guvernează societatea stabilesc limita dintre ceea ce este
acceptat, condiţiile de acceptare şi ceea ce societatea respinge.
Astfel, legislaţia stabileşte în principal;
- limitele minime şi maxime de vârstă pentru exercitarea anumitor meserii şi, în mod
particular, ocroteşte copiii, interzicând exploatarea acestora;
- condiţiile de natură tehnică şi normele de protecţie a muncii specifice fiecărui domeniu;
- limitele timpului de muncă, odihnă, condiţii ce trebuie asigurate lucrătorilor;
- măsuri pentru protejarea forţei de muncă din fiecare stat sau, după caz, de atragere a forţei
de muncă din alte state.
Consecinţele generate de acest fenomen sunt la rândul lor importante, inclusiv cu
rezonanţă în viitor, atât pentru persoanele propriu-zis implicate, care, pe lângă încălcarea unor
norme legale, sunt lipsite şi de asigurările sociale, cât şi pentru stat care evident va trebui într-
o anumită perspectivă să aloce fonduri inclusiv pentru asistarea socială a multora dintre aceste
persoane.
C. Activităţile criminale. Este cea mai periculoasă componentă a economiei
subterane ce cuprinde: activităţile de producţie, distribuţie şi consum de droguri, traficul de
arme, traficul de materiale nucleare, prostituţia, traficul de carne vie, corupţia, etc .
Activităţile criminale, precum traficul de droguri, de armament, de material nuclear,
sunt o realitate pe care o sesizăm destul de des prin intermediul unor ştiri de senzaţie, dar în
spatele acestor activităţi circulă sume uriaşe, generatoare de adevărate fluxuri economice
financiare.
O caracteristică de asemenea importantă, a activităţii criminale este caracterul
organizat transfrontalier, putându-se astfel concluziona că principalele legături în plan
internaţional ale economiei subterane sunt cele generate de criminalitatea organizată.
Motivele care stau la baza criminalităţii organizate pot fi uneori de natura politică,
religioasă, dar, chiar şi în aceste cazuri, este vorba de o interfaţă, crima organizată având în
mod evident tendinţe de suprapunere cu economia subterană dându-i acesteia un caracter
organizat, preluând disponibilităţile financiare şi oportunităţile create de alte activităţi
componente.

8
 ECONOMIA SUBTERANĂ

1.5 Metode de măsurare a economiei subterane

Consider ca măsurarea exactă a economiei subterane în genere este imposibilă, la fel

ca şi combaterea acesteia. Argumentele aduse în favoarea ideii de incomensurabilitate sunt
întocmai limitările unor încercări de a măsura economia subterană. Economia subterană este
un concept echivoc care nu este de domeniul măsurabilului şi al combaterii sau eradicării.
În cazul ţării noastre informaţii ale Institutului Naţional de Statistică prezintă un
procent în PIB al economiei subterane de 20% iar unii specialişti, inclusiv ai Serviciului
Român de Informaţii estimează un procent al economiei subterane de 45%. Diferenţele sunt
colosale şi vin să întărească rîndul argumentelor potrivnice posibilităţii şi relevanţei măsurării
economiei subterane. Consider că economia subterană nu se poate măsura, doar o putem
aproxima.
Economia subterană apare ca parazitară în ţările occidentale industrializate,
regulatoare a penuriilor de tot felul în vremea vechilor regimuri comuniste din est şi factor
de dezvoltare în cazul ţărilor lumii a treia.
Metodele pe care le putem aplica pentru a estima economia subterană sunt
următoarele:
A. Metode „macromodele”
Deseori unele servicii alternative utilizează macromodele în estimarea economiei
neobservate integral sau a unora din elementele acesteia. Aceste modele sînt puse în discuţie
nu atît din punct de vedere a utilităţii lor, cît din motivul, că prin intermediul acestora se obţin
rezultate impresionate (înalte), care atrag atenţia politicienilor şi a mass-media.
Deseori, dar absolut greşit, se presupune, că diferenţa dintre estimările obţinute în
rezultatul aplicării macromodelelor şi calculelor oficiale, privind produsul intern brut, o
constituie producţia nemăsurată. Aici există probleme destul de serioase care pun la îndoială
utilitatea aplicării acestor macromodele, în cazul cînd calculele necesită exactitate. Mai cu
seamă, aplicarea macromodelelor, este absolut inutilizabilă în cazul elaborării conturilor
naţionale.

9
 ECONOMIA SUBTERANĂ

Problema constă în următoarele:

• activităţile, care se estimează prin intermediul acestor macromodele nu sunt bine
determinate; deseori, nu este clar, se măsoară numai producţia ascunsă (cu ajutorul acestora)
sau, de rând cu aceasta se estimează şi producţia sectorului neformal, precum şi cea ilegală;
• aceste modele constau din presupuneri extrem de simple;
• rezultatele obţinute în urma aplicării acestor modele sunt nestabile, în sensul că,
modificările efectuate în presupunerile iniţiale pentru unul şi acelaşi model poate să conducă
la rezultate absolut diferite;
• cît de multe modele n-ar exista în estimarea unuia şi aceluiaşi fenomen, (în cazul
nostru, economia neobservată), ar trebui de obţinut date apropiate, însă în realitate, se obţin
rezultate diferite;
• utilizarea modelelor permite obţinerea unor rezultate globale, pe când atât
producătorii de informaţie, cât şi utilizatorii acesteia necesită date dezagregate pe activităţi
economice şi pe categorii de utilizări.
Se disting trei tipuri de macromodele:
A.1. Metoda monetară presupune că producţia nemăsurată poate fi modelată în
dependenţă de rezervele şi fluxurile băneşti şi cuprinde trei submetode – de operaţiuni, de
cerere a banilor cash şi raportul cash/depozitar.
Metoda de operaţiuni se bazează pe ecuaţia „Fişer” unde masa monetară (M) înmulţită
la viteza de rotaţie (V) este echilibrată de produsul dintre numărul operaţiunilor plătite (T) şi
preţul unei operaţiuni (P), cu alte cuvinte, M*V= T*P.
Metoda de cerere a banilor cash presupune că economia neobservată este strâns legată
de modificările în suma totală a banilor cash, determinată de schimbările în sistemul de
impozitare şi reglementare guvernamentală.
Metoda „raportul cash/depozitar” se bazează pe informaţia privind raportul dintre
banii cash şi prin virament şi porneşte de la ipoteza că în cazul când se schimbă forma de
achitare atât pentru agenţii economici, cât şi pentru populaţie, poate urma şi tendinţa de a
ascunde o activitate oarecare în scopul evaziunii fiscale.
A.2 Metoda indicatorilor globali constă în modelarea producţiei nemăsurate prin
intermediul unei singure variabile (de obicei un indicator fizic), pentru care se presupune o

10
 ECONOMIA SUBTERANĂ

corelaţie înaltă cu această producţie. Drept indicator fizic, mai des răspândit în utilizarea
metodei date şi folosit în mod unitar pentru toată activitatea economică, serveşte consumul de
energie electrică, propus de către Kaufmann şi Kaliberda în a. 1996. Metoda indicatorilor
globali presupune o existenţă constantă între corelaţia consumului de energie electrică şi a
producţiei totale. Însă, este destul de evident, că pentru agricultură, această corelaţie nu este
constantă, întrucât producţia activităţii date este în mare dependenţă de condiţiile climaterice.
Plus la aceasta, în multe ţări în tranziţie, energia electrică nu reprezintă principala sursă de
energie în producţia industrială.
A.3 Metoda variabilei ascunse (Frey şi Weck,1983) efectuează modelarea în limitele
a două grupe de variabile, din care una, se presupune că influenţează asupra creşterii
producţiei nemăsurate, iar alta, arată „urma”, adică indică în mod direct activităţile ascunse.
Metoda utilizează o sistemă de procedure speciale (cunoscută ca LISREL), care asigură
analiza încrucişată dintre legăturile variabilei neobservate şi a unei sau mai multor variabile
cunoscute. Întrucât, variabila neobservată este necunoscută, aceasta se substituie printr-un alt
ansamblu de indicatori. În rezultat, se analizează unii şi aceiaşi indicatori din diferite ţări
pentru o anumită perioadă de timp sau aceiaşi indicatori dintr-o ţară anumită, dar pentru două
sau mai multe perioade de timp. În construirea modelului său, Frey şi Weck, au utilizat
indicatorii unui şir de ţări pentru o perioadă anumită de timp şi au estimat mărimea economiei
neobservate pentru fiecare ţară în parte. Ulterior, Helberger şi Knepel, au demonstrat că
rezultatele obţinute de către Frey şi Weck sunt foarte instabile. O modificare neesenţială în
componenţa ţărilor conduce la rezultate absolut diferite în calcule. Helberger şi Knepel au
ajuns la concluzia că insuficienţa şi ambiguitatea datelor conduc la limitarea utilă a modelului
dat.
Putem spune că necesitatea macromodelelor la elaborarea conturilor naţionale nu se
pune în discuţii. Atunci când lipseşte informaţia necesară, acestea sunt oportune în aplicarea
metodelor indirecte pentru elaborarea conturilor naţionale. De regulă, aceasta se întîmplă la
estimarea economiei ilegale.
În majoritatea ţărilor, contabilii naţionali au acces la resurse bogate informaţionale,
provenite din diferite surse. Combinaţia acestor date sunt capabile să efectueze mult mai
precise estimări privind economia neobservată şi a componentelor acesteia, decât cele oferite
de macromodele.

11
 ECONOMIA SUBTERANĂ

B. Modelele cu Ecuaţii Structurale (SEM) iau în considerare cauze multiple care

determină apariţia şi extinderea economiei nedeclarate, dar şi efectele multiple ale acesteia, în
timp. Acest gen de modele, bazate pe teoria statistică a variabilelor neobservate, sunt compuse
din două părţi ce leagă variabilele neobservabile (latente) de indicatorii observaţi:
a) “modelul structural” - ecuaţie ce surprinde relaţia dintre variabila latentă şi cauzele;
b) “modelul de măsurare” - ecuaţiile care leagă indicatorii cu variabila latentă
(economia nedeclarată).
Un caz special al modelelor cu ecuaţii structurale îl reprezintă modelul MIMIC
(Indicatori Multipli Cauze Multiple), introdus de către Goldberger în 1975.
Modelul MIMIC consideră dimensiunea economiei ascunse ca şi variabilă latentă,
relaţionată pe de o parte, cu numărul indicatorilor observabili ( reflectând modificări în
mărimea economiei informale) şi, pe de altă parte, cu un set de variabile cauzale observabile,
care sunt considerate elemente determinante ale activităţii economice neraportate.
Acest model presupune existenţa unui set de cauze şi un set de indicatori care sunt
influenţaţi de marimea economiei subterane, astfel surprinzându-se dependenţa structurală a
economiei subterane de aceste variabile, această dependenţă fiind folosită pentru
previzionarea modificărilor mărimii economiei subterane în viitor.
Variabilele explicative(Cauzele)
 Sarcina fiscală/PIB
 Impozitele datorate de către indivizi/PIB
 Taxe pe producţie şi importuri/PIB
 Impozite pe veniturile corporaţiilor/PIB
 Contribuţiile la schemele de protectie socială cu caracter oblig.
adm.public/PIB
 Asigurare de somaj/PIB
 Rata şomajului
 Angajarea pe cont propriu/Populaţia activă civilă
 Indicele birocraţiei
Indicatorii
 Indicele produsului intern brut real
 Rata de activitate a populaţiei
Cap.2 Efectele economiei subterane mondiale

12
 ECONOMIA SUBTERANĂ

Specialistii în domeniu au făcut o sistematizare a efectelor pe care activităţile

subterane le au asupra vieţii economico-sociale si le-au clasificat după cum urmează:
1. efectul pe pieţe, unde economia subterană influenţează pieţele prin următoarele
canale de transmitere: dezechilibrarea cererii şi ofertei pe pieţele oficiale, prin cumpărări de
bunuri şi servicii care nu reapar în ofertă sau prin livrări de bunuri şi servicii care nu au
corespondent în cerere; dezechilibrarea pieţei muncii prin folosirea informală a forţei de
muncă; crearea de pieţe paralele pentru unele bunuri şi servicii, ceea ce conduce la formarea
unor preţuri paralele pentru acelaşi bun sau serviciu, situaţie de natură să conducă la realocări
nejustificate de resurse.
2. efectul asupra comportamentelor economice, prin schimbarea naturii funcţiei de
economisire şi investitiţii din sectorul public şi privat;
3. efectul asupra echilibrului monetar care este influenţat de economia subterană pe
următoarele canale de transmitere: preţurile paralele, atât pentru bunuri şi servicii, cât şi
pentru forţa de muncă, pentru moneda naţională; deturnarea unei importante mase monetare
şi, astfel, perturbarea raportului numerar/monedă scripturală; crearea de efecte de aşteptare în
raport cu principalele variabile macroeconomice: rata dobânzii, rata inflaţiei şi cursul de
schimb; amplificarea tranzacţiilor speculative;
4. efectul asupra balanţei de plăţi externe;
5. efectul asupra bugetului general consolidat.
Unul din cele mai grave efecte induse de economia subterană este acela al măririi
distanţelor dintre diverse grupuri sociale. Diferenţele de natură economică devin semnificative
prin faptul că unele grupuri sociale participante la activităţi economice subterane pot obţine
beneficii uriaşe, în timp ce societatea cunoaşte o înrăutăţire a nivelului de trai.
Stabilitatea şi eficienţa actului de guvernare depind, în mare măsură, de calitatea
informaţiei care stă la baza elaborării programelor a obiectivelor politice, sociale şi
economice.

2.1 Consecinţe generale

13
 ECONOMIA SUBTERANĂ

Comiterea infracţiunilor din domeniul economiei subterane este strâns legată de alte
segmente ale vieţii sociale şi generează consecinţe generale deosebit de grave:6
 accentuarea procesului de inegalitate socială prin îmbogăţirea rapidă şi nejustificată a
unor astfel de persoane, fenomen care duce implicit la scăderea nivelului de trai al
marii majorităţi a populaţiei;
 apariţia unor reţele de tip mafiot ca verigi ale reţelelor internaţionale în materia
fraudelor financiare;
 practicarea pe scară largă a concurenţei neloiale, faţă de agenţii economici oneşti, care
vor fi sufocaţi şi excluşi de pe piaţă de cei care obţin venituri ilicite;
 acumularea nelegitimă a capitalului de către oameni veroşi;
 degradarea mediului socio-economic, care intră în colaps din moment ce nu se bazează
pe o valoare reală;
 frânarea procesului de reformă economică şi socială în detrimentul marii majorităţi a
populaţiei;
 creşterea neîncrederii unor segmente importante ale populaţiei faţă de eficacitatea
economiei de piaţă, autoritatea politică, probitatea morală a instituţiilor statale, justiţie,
cu afectarea gravă a principiului democraţiei.

2.2 Consecinţe speciale

Pe lângă aceste consecinţe generale, infracţiunile din domeniul economiei subterane

generează şi consecinţe speciale, cum ar fi:
 prejudicierea acţionarilor prezentând situaţii financiare false;
 falimentarea unei societăţi comerciale achiziţionând acţiuni la un preţ superior sau
vânzarea acestora la un preţ inferior celui real;
 distribuirea unor dividende din beneficii fictive pentru a prejudicia o societate
comercială;
 reducerea capitalului social pentru prejudicierea unei societăţi comerciale, fără ca
asociaţii să fie executaţi pentru efectuarea vărsămintelor datorate;
6
Nicolae Moldoveanu, op. cit., p. 343

14
 ECONOMIA SUBTERANĂ

 emiterea de acţiuni şi obligaţiuni pentru a prejudicia o societate comercială;

 crearea unei stări de pericol pentru activităţile desfăşurate în cadrul funcţiilor deţinute
cu încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la incompabilitate;
 votarea în adunarea generală în schimbul unor foloase materiale;
 lezarea sistemului economic şi a persoanelor care intră în contact cu o societate
comercială constituită în ţară străină şi care efectuează acte de comerţ fără a îndeplini
condiţiiiie legale pentru funcţionarea în România.
În ceea ce priveşte evaziunea fiscală, având în vedere noţiunea şi funcţiile impozitului,
privit în înţelesul său larg, s-a constatat că aceasta provoacă mai multe tipuri de efecte 7 şi
anume:
i. efecte economice;
ii. efecte asupra formării veniturilor statului;
iii. efecte sociale.

2.2.1 Consecinţe economice

Bugetul de stat este un mijloc de asigurare a echilibrului general economic şi pentru

corectarea unor conjuncturi economice.
Pentru îndeplinirea funcţiilor sale, bugetul de stat necesită un nivel crescut de
venituri. Dacă venitul preconizat nu se pune în practică, bugetul de stat nu mai deţine forţa
financiară necesară îndeplinirii scopurilor propuse.
În ceea ce priveşte contribuabilul, acesta respectându-şi obligaţiile fiscale, este afectat
direct, diminuâdu-i-se veniturile necesare pentru consum.
Îngreunarea activităţilor economice determină consecinţe negative asupra profitului
care va fi mai mic şi, implicit, veniturile vărsate la bugetul de stat de către aceşti contribuabili
vor fi mai mici. Se produce astfel un mecanism prin care veniturile statului se reduc şi mai
mult, datorită forţei economice a contribuabililor care respectă legea.
Pentru contribuabilul care nu-şi plăteşte obligaţiile fiscale, efectele evaziunii fiscale îi
vor aduce un venit crescut care rămâne integral la dispoziţia lui.
7
Vasile Gabriel Niţă, „Evaziunea fiscală”, InstitutuI pentru Cercetarea şi Prevenirea Criminalităţii din cadrul
Ministerului de Interne, Bucureşti 2000, p. 16-20.

15
 ECONOMIA SUBTERANĂ

2.2.2 Consecinţe asupra formării veniturilor statului

Evaziunea fiscală duce la diminuarea volumului veniturilor statului, fapt ce determină

automat un buget de stat mic, ce nu mai poate oferi fondurile finaciare necesare pentru
îndeplinirea funcţiilor sale de bază.
Lipsa de fonduri afectează statul, care nu poate adopta decât o singură măsură cu efect
imediat-creşterea cotelor de impunere la impozitele existente sau chiar înfiinţarea de impozite
noi. Efectul acestor măsuri duce la creşterea presiunii fiscale, care duce la rândul său la o
creştere a rezistenţei la impozite şi, astfel, la o amplificare a fenomenului de evaziune fiscală.
Un fenomen de evaziune fiscală crescută ar determina o diminuare şi mai accentuată a
volumului veniturilor statului, iar ciclul arătat se poate relua cu o amploare şi mai mare.
Cercul vicios creat este unul din care nu se poate ieşi decât dacă se reduce semnificativ
fenomenul evaziunii fiscale.
Reducerea fenomenului de evaziune fiscală va determina în mod implicit o creştere a
volumului veniturilor statului. Acest lucru se va întâmpla în condiţiile aceluiaşi nivel de
impozitare şi a aceleaşi politici fiscale.
Fenomenul de evaziune fiscală influenţează în mod negativ volumul veniturilor
statului prin două mecanisme:
- direct, privând bugetul de stat de o parte a veniturilor ce i se cuvin în conformitate cu
legislaţia în vigoare, neplătind obligaţiile fiscale;
- indirect, determinând administraţia publică centrală să majoreze cotele de impozitare şi
astfel, crescând presiunea fiscală, rezistenţa la impozite şi ponderea fenomenului de evaziune
fiscală.
Necolectarea şi nevărsarea la termenele legale a sumelor ce se cuvin bugetului de stat
afectează în mod negativ execuţia bugetară, producând grave dezechilibre bugetare.

2.2.3 Consecinţe sociale

Prin sustragerea de la plata impozitelor, statul este lipsit de veniturile sale, iar

16
 ECONOMIA SUBTERANĂ

îndeplinirea obiectivelor social-economice prin bugetul de stat nu se va realiza.

Facilităţile fiscale se referă la adoptarea unor măsuri menite să stimuleze anumite
activităţi economice, să favorizeze acţiuni economice de interes general sau regional sau să
avantajeze anumite categorii sociale. Aceste măsuri îmbracă forma unor scutiri, reduceri şi
amânări de impozite pe care autoritatea publică le acordă atunci când urmăreşte realizarea
unor programe guvernamentale sau locale.
Datorită evaziunii fiscale, însă, bugetul de stat se diminuează, iar aceste programe nu
pot fi implementate, afectând acele categorii sociale care necesită sprijinul financiar al statului
şi care nu mai beneficiază de respectivele fonduri.
Se ajunge, astfel, la grave consecinţe negative, diminuându-se standardul de viaţă al
acelor categorii sociale, apărând acţiuni de protest care pot genera degradarea unor sectoare
economice.
Când un contribuabil onest observă care sunt consecinţele unor cote mari de
impozitare asupra activităţilor sale economice şi asupra veniturilor pe care le obţine în final,
că situaţia economică a unui alt contribuabil este mai bună decât a sa doar pentru că nu-şi
plăteşte obligaţiile fiscale, iar autoritatea fiscală nu este în măsură să îl sancţioneze şi să
recupereze creanţele bugetare, sau dacă o face, acest lucru se face cu mare întârziere, poate
ajunge la concluzia că este mai profitabil din punct de vedere economic să practice şi el
evaziunea fiscală.
Într-o societate în care ponderea fenomenului de evaziune fiscală este mare şi se
resimte acut datorită nivelului de trai deja scăzut, apar efecte cum ar fi scăderea drastică a
încrederii contribuabililor în autoritatea publică şi în politica dusă de aceasta.8
Evaziunea fiscală, coroborată cu imposibilitatea autorităţilor statului de a-i face faţă,
aduce serioase atingeri respectului populaţiei faţă de munca cinstită, echitate şi justiţie, cu
grave consecinţe pe plan psihologic şi social.
Cap.3 STUDIU DE CAZ – Economia subterană în România
3.1 Trecerea României de la economia de comandă la economia de
piaţă - mediu favorizant pentru manifestarea economiei subterane

8
Cosmin Balaban, „Infracţiuni prevăzute de legi speciale care reglementează domeniul comerţului”, Editura
Rosetti, Bucureşti, 2004, p. 33

17
 ECONOMIA SUBTERANĂ

La începutul anilor 1990, economia românească se afla intr-o situaţie particulară

generată de efortul imens derulat pe tot parcursul anilor 1980 pentru plata datoriei externe şi
realizarea concomitentă a unui plan investiţional exagerat, dar şi de modul violent în care a
avut loc schimbarea de sistem.
Astfel, după 1980, s-au diminuat drastic importurile, limitându-se numai la materiile
prime necesare funcţionării unor ramuri industriale, eliminându-se cele din sfera bunurilor de
consum, deşi piaţa internă nu era pregătită să le producă, s-a orientat producţia exclusiv către
export, indiferent de condiţiile economice – rentabilitate, eficienţă, curs de revenire.
Investiţiile au fost dirijate către sectoare în care amortizarea presupune perioade foarte
lungi de timp, iar finanţarea acestora nu era asigurată, bazându-se în multe cazuri exclusiv pe
munca nesalarizată.
În mod similar s-au petrecut lucrurile şi în agricultură, unde baza a constituit-o forţa de
muncă îmbătrânită şi unde elementele de progres tehnic au fost o prezenţă sporadică. Toate
acestea au condus la izolarea economică, chiar şi în cadrul sistemului socialist, unde România
se remarcă prin lipsa totală de transparenţa, dialog şi deschidere spre realităţi economice şi
sociale evidente.
Multe din măsurile economice propuse imediat după începutul anului 1990 au fost
arbitrare, contradictorii sau, datorită necunoaşterii mecanismelor de funcţionare a economiei
de piaţă, aplicarea lor a fost secvenţială şi lipsită de eficienţă.
Eroare principală a constat în falsa convingere că desfiinţarea planificării centralizate,
liberalizarea comerţului, a preţurilor sunt condiţii suficiente pentru apariţia unui sistem de
piaţă care să conducă automat la realizarea bunăstării.
Realitatea s-a dovedit mult mai dură, demonstrând că introducerea mecanismului
pieţei este posibil numai paralel cu construcţia unui context socio-economic favorabil.
Analizând momentul 1990 din punct de vedere al manifestărilor economiei subterane,
se constată că îşi făceau simţită prezenţa frauda fiscală şi, în mai mică măsură, munca la
negru.
Lipsa cronică de pe piaţă a unor produse de strictă necesitate, criterii şi metode
aberante de planificare a vânzării etc. au generat şi dezvoltat o piată paralelă de dimensiuni
considerabile. Deşi nu pot fi prezentate statistici, este important de subliniat că în ultimii ani

18
 ECONOMIA SUBTERANĂ

ai deceniului opt s-a renunţat practic la importul de cafea şi ţigări cu filtru, piaţa acestor
produse fiind cedată conştient economiei paralele.
Periodic, pe parcursul deceniului nouă s-au înregistrat crize foarte puternice de
produse de stricta necesitate: ulei, diferite legume, detergenţi.
Motivaţia clasică, respectiv producţia insuficientă, lipsa de materii prime, dezinteresul
şi incompetenţa unor factori de decizie, nu poate fi negată, dar, analizând post factum cele
prezentate, consider că o parte importantă a tuturor acestor situaţii a fost provocată conştient
şi a căpătat dimensiuni amplificate, fiind generatoare de importante câştiguri ilicite pentru
anumite structuri profesionale care prin aceste activităţi au făcut trecerea de la modesta piaţă
paralelă la structurile organizate ale economiei subterane, acumulând importante venituri
ilicite.
Această evoluţie a fost stimulată de haosul legislativ care a caracterizat perioada
imediat următoare momentului 1989, când, în spatele unor îndelungi şi repetate teorii despre
echitate şi corectitudine, s-au derulat importante operaţiuni necontrolate, oneroase.
Astfel, legislaţia economică a apărut cu întârziere, neadaptată realităţii, încercând cu
stângăcie să împace concomitent şi imensul aparat birocratic de stat, dar să şi promoveze
măsuri de stimulare a iniţiativei private.
În fapt, rezultatul acestor măsuri s-a concretizat în blocarea întregului sistem
economic, respingerea potenţialilor mari investitori, scurgerea fără control a avuţiei naţionale
şi concentrarea artificială a unor importante valori materiale şi băneşti în mâinile câtorva
oameni de afaceri.
Adăugând la aceste elemente necunoaşterea de către funcţionarii aparatului de stat a
principiilor de funcţionare a economiei de piaţă, precum şi corupţia ce a cuprins aceste
categorii profesionale, a rezultat mediul economico-social favorizant pentru economia
subterană.

3.2 Evoluţia economiei subterane în România

19
 ECONOMIA SUBTERANĂ

În evoluţia sa, pe parcursul ultimului deceniu, se pot distinge din punct de vedere al
modului de organizare următoarele etape: formarea structurilor subterane şi dezvoltarea
reţelelor.

3.2.1 Formarea structurilor subterane

Pe fondul situaţiei economico-sociale anterior prezentată, începând cu primele zile ale

anului 1990, s-au creat grupuri de interese specializate în operaţiuni de contrabandă atât
pentru export cât şi pentru import, în operaţiuni de speculă cu produse deficitare, în prestarea
unor servicii de transport, alimentaţie publică.
Astfel profitându-se de preţurile scăzute, la care se găseau pe piaţa internă o serie de
produse industriale, precum; scule, dispozitive, aparate electrice, dar şi bunuri de consum, au
fost achiziţionate şi, fără a exista autorizaţii, fără a se plătii taxe, mărfurile au fost vândute pe
pieţele din ţările apropiate, obţinându-se sume importante care, în funcţie de anumite
oportunităţi, au fost tezaurizate sau folosite pentru dezvoltarea activităţii.
Într-un mod asemănător, s-au derulat şi operaţiuni de „import”, piaţa românească fiind
invadată de mărfuri slab calitative, dar cu forme şi utilităţi dorite de populaţie.
În acelaşi timp au apărut activităţi particulare de transport-taxi, apoi comercializarea în
regim de alimentaţie publică a unor produse de calitate îndoielnică, mici tonete, puncte
volante sau preluarea din depozitele statului la preţuri modice a unor mărfuri deficitare şi
comercializarea lor imediată la preţuri de speculă.
Toate aceste activităţi s-au desfăşurat practic fără nici o restricţie în primul semestru al
anului 1990, momentul apariţiei primelor reglementări privind activitatea economică privată
fiind astfel categoric depăşit de reacţia mult mai rapidă a unor categorii profesionale în
formare.
Veniturile realizate au fost în multe cazuri importante şi, alături de sumele provenite
din activităţile desfăşurate clandestin anterior anului 1990 au constituit capitalul pentru
iniţierea unor afaceri legal organizate.
Începând cu anul 1991, au fost înfiinţate un număr considerabil de societăţi private, o
pondere importantă având-o societăţile cu participare de capital străin.

20
 ECONOMIA SUBTERANĂ

Apariţia sub această formă a iniţiativei private şi mai ales participarea capitalului
străin au constituit-o în mod evident un semnal economic privind orientarea economiei către
piaţă. Trebuie precizat că peste 90 % din societăţile cu capital străin s-au limitat la investirea
unui capital sub 1000 dolari SUA, cunoscute fiind o multitudine de situaţii în care aportul s-a
limitat la cele câteva zeci de dolari cât a fost suma minimă necesară pentru înfiinţarea
societăţilor comerciale.
Majoritatea investiţiilor au provenit din ţările Orientului Mijlociu şi Apropiat, obiectul
de activitate al acestor mici firme a fost în exclusivitate comerţul cu bunuri importate din
ţările de origine ale asociaţilor.
Astfel piaţa românească a fost invadată de produse alimentare, băuturi, ţigări, cafea,
produse textile, încălţăminte de o calitate îndoielnică, dar la preţuri care au atras populaţia cu
venituri modeste.
Concluzionând, putem spune că, în perioada 1990-1993, principala formă de
manifestare a economiei subterane a fost frauda fiscală, iar elementul care a favorizat
dezvoltarea sa a fost lipsa cadrului legislativ adecvat.

3.2.2 Dezvoltarea reţelelor subterane

Evoluţia ulterioară a economiei subterane a fost marcată pentru anii 1993-1995 în

principal de cristalizarea unui sistem legislativ economic, dar şi coercitiv, precum şi de
concurenţa dintre participanţi, situaţie care a impus schimbarea modului de operare şi lărgirea
sferei de cuprindere a activităţii ilegale.
Astfel, apariţia legislaţiei privind organizarea şi funcţionarea societăţilor comerciale şi
a cadrului instituţional adecvat, respectiv a Camerei de Comerţ şi a Registrului Comerţului,
organizat pe principii unitare, cu un sistem de evidenţă informatizat, a permis cunoaşterea
evoluţiei numărului de agenţi economici, a obiectului de activitate declarat şi a structurii
acţionarilor sau asociaţilor.
Legislaţia fiscală a căpătat contur prin reglementarea impozitului pe profit, a taxelor
vamale şi mai ales prin introducerea taxei pe valoare adăugată, sistem de impozitare modern,
aliniat standardelor internaţionale.

21
 ECONOMIA SUBTERANĂ

Importante au fost şi prevederile legale ce au acordat facilităţi fiscale unor categorii de

investitori, funcţie de volumul afacerilor şi ramura de activitate.
Înfiinţarea în cadrul Ministerului Finanţelor a Gărzii Financiare, reînfiinţarea Curţii de
Conturi, reorganizarea unor sectoare ale poliţiei funcţie de evoluţia fenomenului de
criminalitate economică au constituit realizări evidente.
Completând acest cadru cu prevederile legale privind privatizarea unor societăţi
comerciale aparţinând statului, se poate concluziona că atât din punct de vedere legislativ, cât
şi instituţional, dincolo de evidente necorelări, imperfecţiuni şi inconsecvenţe, s-a reuşit
orientarea ireversibilă a societăţii spre economia de piaţă.
Activitatea economică subterană a căpătat noi dimensiuni, având câteva ţinte precise;
acapararea pieţei pentru produsele de larg consum şi obţinerea de fonduri pentru
achiziţionarea unor importante active comerciale şi industriale.
Pentru atingerea acestor obiective au fost utilizate mijloace şi procedee foarte diverse,
precum formarea unor lanţuri de firme fantomă, jocurile piramidale, obţinerea unor credite în
condiţii nelegale, penetrarea sistemului bancar, corupţia etc.
Încercând o clasificare, se poate afirma că firmele fantomă au reprezentat cel mai
utilizat mijloc de manifestare a economiei subterane pentru această etapă, atât din punct de
vedere al momentului apariţiei lor, cât mai ales al consecinţelor economice negative generate.
Acţiunile de contrabandă, de distribuţie pe piaţă a unor produse cu origine şi calitate
îndoielnică, evaziunea fiscală, sustragerea de la taxele vamale, solicitarea unor rambursări
necuvenite de la bugetul statului au fost săvârşite în principal prin utilizarea unor firme.
Din punct de vedere al modului de decontare, trebuie subliniat că aceste tranzacţii au
utilizat numerarul, generând disfuncţii importante pentru circuitul monedei naţionale.
Trebuie amintite şi alte forme de manifestare a economiei subterane, respectiv
obţinerea unor credite garantate cu bunuri fără valoare, utilizarea creditelor în alte scopuri
decât cele declarate etc.
Analizând fiecare tip de operaţiune în parte, se constată că, pe lângă elementele
ajutătoare deja prezentate, respectiv necorelările şi contradicţiile legislative, multe din acţiuni
au fost posibile datorită fenomenului de corupţie.
Concluzionând, putem spune că în intervalul 1993 - 1995, economia subterană a
căpătat dimensiuni considerabile şi a cristalizat reţelele specializate.

22
 ECONOMIA SUBTERANĂ

Sfera de activitate a cuprins, pe lângă evaziunea fiscală şi munca la negru, elemente

certe ale crimei organizate.
Trebuie subliniat că în continuare s-a menţinut o anumită demarcaţie între activităţile
în care au fost implicaţi cetăţeni străini, respectiv import-exportul unor bunuri de larg consum,
controlul pieţei valutare, şi cele în care au fost implicaţi rezidenţi.
În 1994-1995, România s-a aliniat celorlalte ţării ex-socialiste din Europa centrală î n comerţul
exterior. În 1997, exporturile româneşti către Uniunea Europeana au reprezentat 55% din totalul
exportului, acesta fiind principalul partener comercial al României.
Deşi în 1997 deficitul bugetar a fost redus la 3,6% din PIB, politica macroeconomică a
fost lipsită de consistenţă . Politica guvernului de accelerare a privatiză rii şi de restructurare a
industriei nu a putut fi imediat aplicată, din cauza disputelor politice şi politicianiste, a barierelor
birocratiei şi a lipsei de experienţă administrativă .
Un nou guvern a fost instalat î n aprilie 1998, parlamentul acceptâ nd programul de
guvernare al acestuia pentru 1998-2000. Acesta prevede acţiuni şi mă suri privind redresarea cererii
interne şi consolidarea stabilizării macroeconomice, creşterea economică durabilă bazată pe export,
întărirea controlului inflaţiei şi a deficitului bugetar, politici fiscale şi de împrumut public
prudente, sporirea eficienţei alocării ş i folosirii banilor publici. De asemenea , se acorda atenţie
creării şi ameliorării cadrului instituţional: retrocedarea proprietăţilor către foştii proprietari şi plata
unor despăgubiri echitabile; instituirea proprietăţii publice ş i reglementarea regimului juridic al
aceteia; reforma administraţiei publice; statutul funcţionarului public şi răspunderea ministerială;
dezvoltarea regională; revizuirea Codului Muncii; impozitul pe venit global; reforme sociale.
Prin restructurarea profundă a regimului proprietăţii, privatizarea reprezintă o coordonată
fundamentală a tranziţiei la mecanismele pieţei. Demarată î n 1992, ca un transfer de proprietate al
bunurilor statului în sectorul privat, privatizarea a avut un ritm lent între anii 1992 si 1996,
dinamica fiind mai accentuată în 1997 ş i ulterior. În profida dificultăţilor , privatizarea avut implicaţii
sociale importante. Drepturile de proprietate au început să-şi manifeste efectele î n comportamentul
indivizilor, în cadrul unor pieţe emergente, în curs de instituţionalizare.
A avut loc restrângerea relativă a sectorului de stat, care din anul 1996 a încetat să deţină
poziţia predominantă. Pe ansamblu, î n 1997 sectorul privat a devenit predominant (58% din
PIB).
În condiţiile unui mecanism de piaţă în curs de constituire, având destule imperfecţiuni,

23
 ECONOMIA SUBTERANĂ

privatizarea în România nu a fost mai lentă ca ritm, ci ş i cu pierderi pentru stat - este arhicuno scut
exemplu flotei comerciale şi de pescuit – corupţ ia fiind de asemenea larg prezentă – multe contracte
de vânzare a activelor statului fiind de asemenea contestate din punct de vedere al corectitudinii
desfăşurării proceselor, al tendinţ ei de a avantaja anumite grupuri de interese economice sau
politice.
În anii următori alegerilor din noiembrie 1996, starea economică s-a agravat vertiginos. Î n
1998 sectorul privat acoperea 12% din producţia industrială, iar volumul investiţiilor stră ine se
ridicau la 3,6 miliarde de dolari. Guvernul nu şi-a asumat riscurile î nchiderii marilor coloşi
industriali, fiind menţinută subvenţionarea mascată.
În toţi anii de dupa 1989, dar mai ales dupa 1996, Banca Naţională a României a căutat să-
şi îndeplinească cât mai profesional atribuţiile. În acest sens măsurile monetariste, î ndreptate spre
menţinerea puterii de cumpărare a unităţii monetare naţionale sau a descreşterii acesteia în limitele
rezonabile, s-au arătat eficiente.
În anul 1999, guvernul a continuat programul de stabilizare macroeconomică, convenit
anterior cu FMI având în esenţă aceleaşi obiective: reducerea inflaţ iei unui deficit bugetar sub 3% din
PIB şi reducerea deficitului de cont curent. Obiectivele stabilite au fost ob ţinute prin majorări de
taxe şi impozite, corelat cu reducerea subvenţiilor în industrie (în special, în sectoarele extracţiei
şi energetic). Întrucât aplicarea ajustărilor structurale a fost slabă, efectele macrostabilizării s-au
diluat în prima jumătate a anului 1999, deficitul balanţei comerciale fiind de asemenea în scă dere.
Starea economiei în anul 2000 poate fi ilustrată prin câteva cifre deloc încurajatoare. Rata inflaţiei a
ajuns la 58,4%, în anul 1999, pentru ca în anul 2000 să fie estimată la 40-42%.
În anul 2000, România se plasează pe locul 94 î n lume ca grad de liberalizare a
economiei. Investiţiile străine directe au atins î n anul 1999, 4,3 miliarde de dolari, printre cele
mai reduse din Europa de Est.
În condiţiile în care, după anul 1999, produsul intern brut a început să crească, de la un
an la altul, în termeni reali, tendinţa descrescătoare a gradului de fiscalitate poate fi apreciată
ca efect al tendinţei generale de relaxare fiscală manifestată în ultimii. Cu titlu de exemplu se
pot menţiona, în acest sens, reducerea, de la 1 ianuarie 2000, a cotei impozitului pe profit, de
la 38% la 25%, şi apoi la 16%, începând cu 1 ianuarie 2005, reducerea, tot de la 1 ianuarie
2000, a cotei generale de T.V.A., de la 22% la 19% precum şi reducerea presiunii fiscale
exercitate de contribuţiile de asigurări sociale, de la 55%, în anul 2001, la 49%, în anul 2005.

24
 ECONOMIA SUBTERANĂ

Cu ajutorul metodei de calcul - MIMC (Multiple Indicators Multiple Causes), în care

nivelul economiei subterane nu este calculat în funcţie de o singură variabilă, ci de mai mulţi
indicatori, de la povara fiscală şi nivelul cheltuielilor publice până la indicele libertăţii
economice, rata şomajului şi PIB pe cap de locuitor, Friedrich Schneider a efectuat un studiu în
2009, pe 120 de state din diferite zone, în funcţie de dezvoltarea economică, România ocupă
locul 11 în clasamentul celor 19 state din Europa Centrală şi de Est şi Asia Centrală cu o
economie subterană de 37,5% din PIB în 2006, la acelaşi nivel cu Bulgaria, cu 10 puncte
procentuale peste Ungaria, Polonia şi Slovenia, şi 20 peste Cehia şi Slovacia. Aceste două
state, de altfel, au un nivel al economiei subterane apropiat de cel al statelor dezvoltate,
membre OECD, cu o medie de 16% din PIB. Dat fiind ritmul de creştere a economiei
informale din România, care a avansat de la 35,6 în 2000 la 36,4 în 2004 şi la 37,5 în 2005,
amplificat de criza economică din ultimii doi ani, probabil că în 2010 nivelul acesteia
depăşeşte 40% din PIB.
Partea nevăzută a economiei României a ajuns să reprezinte nu mai puţ in de 20% din PIB,
potrivit INS. În ultimii ani se observă o creştere a nivelului economiei ascunse, asa cum este
denumită de către INS. Cea mai înaltă valoare s-a înregistrat în anul 1998, atunci cân d procentul
economiei ascunse din PIB a atins 23,5%. Ulterior s-a inregistrat o scădere de până la 14,5% din
PIB, în anul 2004, după care a început din nou să crească din 2006, iar acum se apropie de nivelul
inregistrat în urma cu 11 ani. Ponderea economiei ascunse în Produsul Intern Brut este în
urcare de la 19,8% din PIB la sfârşitul anului trecut şi 19,6% în 2008, potrivit datelor
Institutului Naţional de Statistică (INS).

Grafic 3.1
Ponderea economiei subterane în PIB

25
 ECONOMIA SUBTERANĂ

sursa INS

3.3 Etiologia infracţiunilor din domeniul economiei subterane

Factorii care stau la baza criminalităţii în afaceri constituie un subiect intens de

cercetare. Pentru înţelegerea acestui fenomen este necesară evidenţierea cauzelor şi a
condiţiilor care îl generează şi favorizează.

3.3.1 Factori economici

În condiţiile trecerii de la economia de comandă la economia de piaţă, inexistenţa

unui capital privat necesar dezvoltării unei afaceri legale, transferul de proprietate de la cea
publică către cea privată fără a exista un cadru organizatoric bine pus la punct, inexistenţa
unei experienţe a populaţiei în ceea ce priveşte mecanismele economiei de piaţă,
descentralizarea bruscă a deciziilor şi structurilor administrative, neînţelegerea noilor condiţii
economice şi a transformărilor de sistem, existenţa unei infracţionalităţi latente prezentă şi
dezvoltată în economia de tip centralizat, incapacitatea multora dintre agenţii economici de a
asimila noua informaţie economică, de a o înţelege şi a o aplica, crearea rapidă a unor

26
 ECONOMIA SUBTERANĂ

precedente negative, alimentate de confuzii concepţionale, cum ar fi reducerea rolului statului

în economie, impactul negativ al scăderii nivelului de trai odată cu creşterea somajului,
fiscalitatea exagerată influenţau mediul economic.
Lipsă de capital este o cauză importantă pentru declararea unor date inexacte
referitoare la capitalul social vărsat, pentru omisiunea evidenţierii în contabilitate a unor
venituri, pentru emiterea unor cecuri fără acoperire sau chiar pentru sustragerea de la plata
taxelor vamale.9
Dividerea capitalului unei societăţi comerciale în mâinile unui număr mare de
persoane, reprezintă o altă cauză a săvârşirii infracţiunilor. O fărămiţare excesivă a acţiunilor
societăţii în mâinile unui număr foarte mare de titulari pune pe administratorii acestora în
imposibilitatea de a convoca adunarea generală sau duce la tendinţa de a trece acţiunile unui
titular pe numele altei persoane în scopul formării unei majorităţi în adunarea generală.
Fiscalitatea exagerată din partea statului, dată de impunerea unui număr foarte mare
de obligaţii fiscale cu un cuantum ridicat, este o importantă cauză care duce la evaziune
fiscală.
Nevoile de venituri fiscale10 s-au menţinut la un nivel ridicat şi au cunoscut chiar o
tendinţă de creştere ca urmare a menţinerii unei birocraţii ample legată de păstrarea, în linii
mari, a unui stat cu prerogative lărgite în domeniul reglementării şi a deciziei economice. În
aceste condiţiii, contribuabilii au fost supuşi la o presiune fiscală ridicată. Presiunea fiscală de
la noi din ţară, deşi se înscrie în linia de tendinţă a presiunii înregistrate în majoritatea ţărilor
europene, este una cu tentă confiscatorie pentru contribuabilul român cu venit mediu.
Un factor determinant al evaziunii fiscale este fiscalitatea excesivă care se manifestă
în momentul în care contribuabilul nu mai face faţă impozitelor impuse. De asemenea, agenţii
economici, în lipsa unui capital pentru acoperirea obligaţiilor fiscale, se văd nevoiţi să se
sustragă de la acestea pentru a-şi putea continua afacerea.
Un alt factor determinant îl constituie nivelul de trai. Acesta are o dimensiune
obiectivă care se raportează la un nivel de trai mediu într-o societate şi una subiectivă care se
referă la evaluarea personală pe care o face individul asupra statutului său economic.
Între infracţiunile comise de unii agenţi economici se situează şi întocmirea şi

9
Costică Voicu, „Investigarea criminalităţii financiar-bancare”, Editura Polipress, Bucureşti, p.29
10
Nicolae Hoanţă,”Evaziunea fiscală”, Editura Tribuna Economică, 1997

27
 ECONOMIA SUBTERANĂ

prezentarea de bilanţuri false, utilizarea de garanţii false sau prezentarea de cecuri fără
acoperire ca garanţie pentru obţinerea de credite bancare şi pentru a nu plăti diferite taxe şi
impozite.
Diferenţa din ce în ce mai mare dintre nivelul de trai al diferitelor categorii sociale,
mai ales că unele persoane au acumulat importante averi prin mijloace necinstite, creând
persoanelor oneste o stare de disconfort social, a determinat comiterea acestui tip de
infracţiuni.
Fiind în stare de recesiune pentru o perioadă îndelungată, economia românească
prezintă câteva caracteristici: reducerea capacităţii de producţie, a rentabilităţii, pierderea
pieţelor externe de desfacere a mărfurilor, blocajul financiar, şomajul şi inflaţia galopantă.
Agentul economic dintr-un asemenea mediu este preocupat de supravieţuirea societăţii
comerciale pe care o conduce şi de obţinerea unui profit semnificativ.
Implicarea statului în multe domenii a favorizat dezvoltarea sistemului infracţional.
Menţinerea subvenţiilor la unele produse pe o perioadă mare de timp a făcut ca unii agenţi
economici să-şi concentreze activitatea în domeniile subvenţionate de stat şi să prezinte
bilanţuri fictive şi alte documente contabile false pentru a putea obţine respectivele subvenţii.
De multe ori, aceste intervenţii au deteriorat echilibrul concurenţial pe anumite pieţe.

3.3.2 Factori juridici

După revoluţia din 1989, mediul social din România era caracterizat de o dereglare
a normelor sociale datorată schimbărilor bruşte.
Pentru realizarea trecerii de la economia planificată la cea de piaţă era nevoie de
soluţii legislative, societatea românească trebuia să se adapteze.
Legea 31/1990 a fost prima măsură adoptată în acest sens, însă nu a avut efectul
scontat datorită lipsei cadrului de aplicare şi imposibilităţii adaptării societăţii la noile
realităţi.
Spre deosebire de ţările occidentale, legislaţia din România permite înfiinţarea de
societăţi cu răspundere limitată cu asociat unic. Deşi, aceasta este o societate comercială cu
personalitate juridică, de cele mai multe ori, administratorii confundă patrimoniul societăţii

28
 ECONOMIA SUBTERANĂ

comerciale cu patrimoniul persoanei fizice, existând astfel numeroase cazuri de utilizare cu

rea credinţă a creditului acesteia.
Emiterea unor noi tipuri de facturi fiscale, precum şi reglementarea infracţiunilor
prevăzute de art.10, aliniat 2 şi art. 11, litera e) din Legea 87/1994, au fost apreciate. Lipsa
unei legislaţii stricte în ceea ce priveşte documentele fiscale şi cele de insoţire a mărfii a creat
posibilitatea circulaţiei mărfurilor bazate pe documente ce aparţineau altor societăţi
comerciale sau emise în numele unor societăţi comerciale ,,fantomă".
Datorită legislaţiei din domeniul fiscal, s-au realizat eschivări de la plata obligaţiilor
fiscale. De exemplu, înlocuirea produselor accizate cu cele neaccizate, produsele petroliere
sau alcoolice, este foarte facilă.

3.3.3 Factori administrativi

Dintre cauzele de ordin administrativ, insuficienţa controalelor interne şi externe

constiuie un factor decisiv în posibilitatea comiterii infracţiunilor din domeniul economiei
subterane.
După revoluţia din 1989, s-a subestimat necesitatea controlului activităţii
economice. A urmat perioada 1990-1991 când s-a desfiinţat orice formă de control intern şi de
gestiune. Legea 58/1991, cu privire la constituirea adunărilor generale ale acţionarilor şi a
numirii consiliilor de administraţie, a dus la minimizarea rolului organismelor de control din
ministere, acestea pierdând competenţele legale de a interveni cu acţiuni de control la agenţii
economici.
În concepţia multor persoane, democraţia şi separaţia puterilor în stat au fost
sinonime cu legea bunului plac, cu sfidarea regulilor şi normelor elementare de convieţuire. 11
În România, controalele interne ale societăţilor comerciale sunt realizate de către
cenzori aleşi de către adunarea generală. Aceştia execută un control formal în înţelegere cu
conducerea societăţilor comerciale respective. Astfel, în momentul în care se constată fapte de
natură penală, se iau măsuri de către adunarea generală şi persoanele responsabile îşi
continuă activitatea fără a fi traşi la răspundere.
Controalele externe sunt realizate de către instituţiile statului cu atribuţii de control
11
Dan Popescu, „Istorie economică - Istoria economiei naţionale”, Editura Continent, Sibiu, 2002, p.53

29
 ECONOMIA SUBTERANĂ

în acest domeniu, însă, de cele mai multe ori, sunt insuficiente şi ineficiente în constatarea
infracţiunilor. Acest lucru de datorează faptului că tematica de control nu vizează expres
constatare faptelor de natură penală, ci aspecte specifice fiecărei instituţii în parte, aspecte
administrative şi contravenţionale.
Când se constată fapte constitutive ale unor infracţiuni, se aplică sancţiuni
contravenţionale, iar organele judiciare nu sunt sesizate pentru a lua măsuri de natură penală
acolo unde se impun.
Se impune pregătirea superioară a persoanelor cu atribuţii de control, deoarece
aceştia sunt de altă profesie sau economişti şi le este greu să constate caracterul infracţional al
unei fapte constatate.
Infracţiunile constatate de către poliţie sunt, totuşi, puţine în comparaţie cu numărul
real al acestora. De aceea, se impune o pregătire a acestora şi din punct de vedere economic,
pentru a putea constata acest gen de infracţiuni şi a le instrumenta corespunzător.
Este necesar, de asemenea, ca dotările logistice ale instituţiilor cu atribuţii în
prevenirea şi combaterea unor astfel de infracţiuni să fie mult superioare celor deţinute de
către infractori.
Printre cauzele care au determinat amplificarea fenomenului infracţional se află şi
lipsa unui control eficient asupra comercializării documentelor cu regim special şi a activităţii
producătorilor de alcool. S-au constatat cazuri în care, deşi fabricile de alcool au fost sigilate,
acestea au continuat să producă.
Sunt numeroase cazuri în care agenţii economici renunţă la practicile licite pentru a
obţine profit şi comit infracţiuni pentru obţinerea unui venit superior, considerând riscul de a
fi descoperit ca risc implicit al afacerii pe care o conduc. Datorită veniturilor scăzute al
funcţionarilor, corupţia în rândul acestora este înfloritoare şi generează una din cauzele
comiterii de infracţiuni.
La toate acestea, se adaugă faptul că unele din ţările afiliate la Interpol nu permit
extrădarea în cazul comiterii unor astfel de infracţiuni, chiar în prezenţa unui tratat
internaţional, prevalându-se de existenţa diverselor condiţii restrictive .12

12
Dr. Cosmin Balaban, „Infracţiuni prevăzute de legi speciale care reglementează domeniul comerţului”, Editura
Rosetti, Bucureşti, 2004, p. 170

30
 ECONOMIA SUBTERANĂ

3.3.4 Factori psiho-sociali

Persoanele care comit acest gen de infracţiuni sunt persoane raţionale, cu o gândire
dezvoltată, motiv pentru care, în procesul trecerii la act, mecanismele psihologice sunt
deosebit de complexe.
Motivul care determină o persoană să comită astfel de infracţiuni este cel al obţinerii
unui profit cât mai mare. Afacerile urmăresc obţinerea profitului în orice sistem economic,
însă aplicarea sloganului ,,în afaceri trebuie să ajungi înaintea altora, indiferent de
consecinţe",13 duce la infracţiune.
Actele ilegale în afaceri sunt date adesea uitării în plan moral datorită succesului în
plan material. Orice decizie a omului de afaceri, chiar mai puţin importantă, se ia pe baza unei
comparaţii între profitul preconizat şi riscul care poate fi prevăzut. De cele mai multe ori, se
consideră că a comite o infracţiune este un risc ca oricare altul.
Când agentul economic respectiv are un nivel de viaţa foarte scăzut şi nu are alte
mijioace de a-şi câştiga existenţa o astfel de decizie vine şi mai uşor. De nenumărate ori, o
poziţie socială privilegiată îngreunează tragerea la răspundere.
Aşa cum afirmă Edwin Sutherland, ,,criminalii cu gulere albe sunt relativ imuni la
condamnarea penală datorită puterii lor materiale şi influenţei sociale pe care o au".14
Corupţia în cadrul persoanelor cu atribuţii în constatarea evaziunii fiscale reprezintă
un alt factor care dă posibilitatea sustragerii unor contribuabili de la plata obligaţiilor fiscale
către stat, aceştia fiind protejaţi de organele de control, factor deosebit de important în
trecerea la actul infracţional.
Lipsa de încredere a populaţiei in justiţie constituie un alt factor care contribuie la
amplificarea sistemului infracţional.
Fiind în stare de recesiune pentru o perioadă îndelungată, economia românească
prezintă câteva caracteristici: reducerea capacităţii de producţie, a rentabilităţii, pierderea
pieţelor externe de desfacere a mărfurilor, blocajul financiar, şomajul şi inflaţia galopantă.
Agentul economic dintr-un asemenea mediu este preocupat de supravieţuirea
societăţii comerciale pe care o conduce şi de obţinerea unui profit semnificativ.

13
Augustin Lazăr, „Ancheta antifraudă în mediul afacerilor”, Editura LuminaLex, Bucureşti, 2004, p. 80
14
Vasile Bîrle, „Frauda fiscală”, Editura Teora, Bucureşti, 2005, p. 80

31
 ECONOMIA SUBTERANĂ

Începând din anul 1999 s-a iniţiat un program de identificare şi, ulterior, de sprijin a
zonelor cele mai afectate de efectele negative ale procesului de reconversie economică, aşa
numite zone economice defavorizate.
Astfel, pentru a se crea locuri de muncă şi pentru a se încuraja utilizarea resurselor
naturale ale respectivelor zone s-au acordat potenţialilor investitori importante facilităţi
fiscale, impunându-li-se, în schimb, un minim de condiţii, cea mai importantă fiind
desfăşurarea activităţii în respectivele zone, cu forţa de muncă provenind din cadrul acesteia.
S-au înfiinţat, în aceste condiţii, un număr important de societăţi comerciale, iar
altele deja existente şi-au constituit puncte de lucru în respectivele zone, după care, în multe
cazuri, s-a organizat un sistem de import de utilaje şi materii prime cu eludarea taxelor
vamale. Motivând importul pentru amenajarea unor activităţi productive într-o zonă
defavorizată din nordul ţării, într-un singur caz, s-au introdus în ţară, cu scutirea de obligaţii
vamale, maşini şi utilaje pentru care, în condiţiile unui regim vamal comun, se impunea plata
unor obligaţii bugetare de aproximativ 500.000 euro - suma compusă din taxe vamale şi taxa
pe valoarea adaugată. După introducerea în ţară, utilajele au fost livrate la diverşi agenţi
economici, schimbându-li-se destinaţia, condiţii în care valoarea facilităţilor acordate în vamă
s-au transformat într-un prejudiciu pentru bugetul statului.
Dintre factorii sociali care influenţează fenomenul infracţional, un rol marcant îl are
familia. Există familii în care obţinerea de valori materiale prin fraudarea legii este ridicată la
rang de principiu, motiv pentru care tinerii sunt educaţi spre a abandona instruirea şcolară şi a
se preocupa împreună cu părinţii lor de aşa-zisele ,,afaceri", dobândind în mod paradoxal, de
la vârste relativ mici (chiar la 20 de ani), cunoştinţele necesare obţinerii de profituri prin
încălcarea legii.
Statul este privit ca un duşman care nu face decât să acapareze venituri în mod
necuvenit. Pe de altă parte, în unele familii se insistă pe aprofundarea cunoştinţelor în anumite
domenii pentru ca modalităţile de fraudare a legii să fie cât mai elaborate.
În famiile care pun accentul pe educaţie, respectarea legii, autorităţii statului şi
conştientizarea pedepsei în cazul săvârşirii de infracţiuni, tinerii vor fi mai puţin tentaţi să
ajungă la astfel de fapte.
De asemenea, profesia poate deveni un mijloc de săvârşire a infracţiunilor. Multe
persoane profitând de funcţiile deţinute, de un statut social elevat organizează comiterea de

32
 ECONOMIA SUBTERANĂ

infracţiuni şi, datorită lacunelor legislaţiei, făcând confuzie voită între limitele licitului şi
ilicitului, reuşesc să obţină profituri uriaşe. StatutuI social deţinut în urma profesiei
persoanelor din aceasta sferă a criminalităţii duce la îngreunarea măsurilor de tragere la
răspundere penală a acestora. Ei beneficiază de cei mai bun avocati, de mijioace materiale cu
care să poată acoperi săvârşirea infracţiunilor şi de o influenţă socială deosebită. În societatea
românească contemporană s-au creat puternice grupuri organizate al căror scop este comiterea
de infracţiuni şi îngreunarea instrumentării cauzelor penale.
Un rol important în analizarea infracţiunilor îl deţine opinia publică. De nenumărate
ori, unele persoane care au obţinut importante averi prin săvârşirea unor infracţiuni sunt
privite ca persoane abile şi respectate în societate. Mass-media ar trebui să contribuie la
limitarea săvârşirii acestor infracţiuni, prin prezentarea unor cazuri deosebite, instrumentate
de organele judiciare, care să ducă la conştientizarea de către populaţie a consecinţelor pe care
le au comiterea acestor infracţiuni, atât asupra celor care le comit, cât şi asupra sistemului
economic în ansamblul său.
Religia şi starea civilă reprezintă două motive pentru care, încă, multe persoane se
abţin de la săvârşirea de infracţiuni. Conştientizarea faptului că are o familie de întreţinut şi
condus, înfrânează în majoritatea cazurilor, tentaţiile pentru comiterea de infracţiuni.

3.4 Soluţii pentru combaterea economiei subterane

Evoluţia din ultimii ani a economiei subterane din România trebuie să constituie un
motiv, dacă nu de îngrijorare, cel puţin de preocupare în domeniul prevenirii şi pentru factorii
de decizie, aceasta ţinând cont de existenţa sistemului economic dualist din România (unul
subteran, în ascensiune, iar cel oficial, slab şi ineficient, cu palide semne de redresare).
Combaterea economiei subterane nu trebuie să constituie o ţintă în sine, reuşita
acestor măsuri ducând în esenţă la îmbunătăţirea climatului general economico-social capabil
să producă eficienţă şi, pe această bază, prosperitate.
Pentru atingerea obiectivelor amintite, cheia de boltă o constituie recăpătarea de către
populaţie a încrederii în capacitatea de guvernare a clasei politice, a partidelor politice.

33
 ECONOMIA SUBTERANĂ

Pentru aceasta, sunt necesare o serie de condiţii:

a) apariţia unei noi clase politice mai dinamice, care să nu mai fie acuzată de imobilism,
conservatorism, favoritism şi corupţie, promovarea votului uninominal.
b) reglementarea concretă a statutului funcţionarului public, crearea unui prestigiu al
funcţionarului de stat, caracterizat prin cinste, corectitudine şi responsabilitate,
concomitent cu asigurarea unor condiţii materiale prin care să i se asigure un trai
decent şi ferit de tentaculele corupţiei;
c) accelerarea procesului de restructurare şi modernizare a justiţiei, a celorlalte
componente din aparatul de stat chemate să lupte împotriva corupţiei, împotriva
criminalităţii economico-financiare, cum ar fi: poliţia, garda financiară etc;
d) realizarea unui program de educare a populaţiei privind lupta împotriva corupţiei si în
domeniul reformelor economice, al sistemului de impozitare, în scopul de a căpăta
sprijinul participarea implicarea şi acordul acesteia.
e) eliminarea cauzelor principale ale dezvoltării economiei subterane: impozitele ridicate
şi intervenţia excesivă a statului în economie. În acest scop, se impune reducerea
impozitării ineficiente şi contraproductive a salariilor, sistem care îi favorizează pe cei
cu posibilităţi materiale mai ridicate în defavoarea celor avuţi;
f) accelerarea procesului de privatizare, liberalizarea efectivă a unor domenii ale
comerţului prin reducerea substanţială a taxelor la importuri şi renunţarea definitivă la
scutirile (temporare) de taxe la import pentru anumite categorii de produse sau
personae , aceasta fiind o cale sigură pentru eliminarea (diminuarea) fraudelor şi
corupţiei;
g) reducerea drastică a cheltuielilor guvernamentale, utilizarea fondurilor bugetare cu
prioritate spre construcţia (dezvoltarea) unei infrastructuri moderne, proces care
trebuie susţinut prin creşterea investiţiilor, creştere economică şi o diminuare a ratei
economice subterane;
h) regândirea procesului de impozitare, astfel încât contribuabilii să primească beneficii
pe măsura impozitelor plătite, finalitatea reprezentând-o reducerea nivelului evaziunii
fiscale şi sporirea susţinerii guvernamentale din partea plătitorilor de taxe şi impozite;
i) adoptarea unei noi legi a sponsorizării, precum şi a funcţionării asociaţiilor nonprofit,
fundaţii-lor, beneficiare ale acţiunilor de sponsorizare;

34
 ECONOMIA SUBTERANĂ

j) îndeplinirea obiectivului stabilit şi în Strategia de dezvoltare pe termen mediu, de

reducere a ratei inflaţiei sub 10% anual;
k) reducerea birocraţiei în sistemul de lansare a noilor afaceri, reformularea încadrării
legislative pentru faliment;
l) renunţarea la practica adoptării excesive de ordonanţe de urgenţă de către govern şi
redobândirea rolului firesc al parlamentului în sistemul legislative prin respectarea
competenţelor, atributelor sale constituţionale;
m) accelerarea procesului de privatizare a instituţiilor bancare, cale prin care se poate
pune capăt „hemoragiilor” financiare grave, distructive, antinaţionale de tip Bancorex
sau Banca Agricolă;
n) creşterea rolului instituţiilor de supraveghere şi control din sistemul financiar-bancar
ori nebancar, în scopul evitării repetării unor fenomene cum au fost Banca Dacia
Felix, F.N.I.;
o) adoptarea unui sistem realist de asigurări sociale capabil să sprijine costurile reformei
şi restructurării ş.a.;
p) adoptarea unor măsuri stimulative care să ducă la atragerea investiţiilor străine;
q) crearea de stimulente pentru populaţie, spre a evita capcanele economiei subterane
România, ca membru al Uniunii Europene,trebuie, în cel mai scurt timp, să-şi
armonizeze legislaţia şi practica în domeniul fiscal, judiciar etc., ca de altfel întregul compor-
tament economico-social, cu cel al Uniunii. Acest obiectiv impune eforturi importante din
partea societăţii româneşti, inclusiv pentru reducerea nivelului economiei subterane, care, în
prezent, depăşeşte cu mult media europeană.

35
 ECONOMIA SUBTERANĂ

3.5 Rolul instituţiilor abilitate în combaterea fenomenelor ilicite de

evaziune şi fraudă fiscală (în Comunitatea Europeană şi în România)

Bugetul Comunităţii este finanţat din banii contribuabililor. Acesta este adoptat în
urma unei propuneri a Comisiei de către autoritatea bugetară ( Parlamentul şi Consiliul
European). Politicile europene, finanţate în acest mod, urmăresc realizarea proiectelor de
interes general.
Instituţiile Europene au datoria de a garanta, cu privire la contribuabili, utilizarea în
cel mai propice mod a banilor lor şi de a lupta cât mai eficient împotriva fraudei. Pentru a
intensifica această acţiune, Instituţiile Comunităţii au înfiinţat Oficiul European Anti-
Fraudă ( acronim francez OLAF ) în 1999. I-au asigurat, de asemenea independenţă de
investigare.
OLAF îndeplineşte funcţia de investigare conferită Comisiei de legislaţia Comunităţii
cu privire la lupta împotriva fraudei, corupţiei şi oricărei activităţi ilegale care afectează
interesele financiare ale Comunităţii Europene.15
OLAF nu este nici un serviciu secret, nici o forţă a poliţiei. Este, mai degrabă, un
instrument legal pentru investigaţii administrative cu care Uniunea Europeană a fost înzestrată
de către Comisie, pentru a garanta o mai bună protecţie a intereselor Comunităţii şi a lupta
împotriva crimei organizate şi a fraudei.
Biroul OLAF – România, ca instituţie guvernamentală separată, este creat pe modelul
Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, care funcţionează cu succes.
Punctul forte al acestei organizaţii este tocmai independenţa funcţională a instituţiei.
În anul 2002 a fost stabilit cadrul legal al acestei agenţii şi s-a adoptat politica de
combatere a economiei subterane. De asemenea, a fost adecvat comportamentul agenţilor
economici, al contribuabililor, la cerinţele impuse de către Uniunea Europeană.
Reţeaua comunicatorilor anti-fraudă OLAF (OAFCN) reprezintă un grup ah-hoc
înfiinţat în anul 2001. El este alcătuit din purtători de cuvânt OLAF, din persoane responsabile
de relaţiile cu publicul şi din ofiţeri din serviciile de investigaţii cu care OLAf cooperează,

15
Alessandro Butticé, „ OLAF - European instrument for fight against cross border and fraud”, 2002

36
 ECONOMIA SUBTERANĂ

atât în ţările membre, cât şi în ţările candidate.

Principalele obiective ale reţelei sunt:16
a) Prevenirea fraudei prin schimbul liber de informaţii: "a preveni e mai bine decât a
vindeca".
b) Crearea unui dialog permanent între Unitatea de comunicare externă a OLAF şi
partenerele acesteia din serviciile de investigaţii naţionale.
c) Informarea cetăţenilor europeni despre activitatea OLAF şi a partenerilor săi din
Statele Membre pe care aceştia o desfăşoară împreună sau separat în scopul protejării
intereselor lor financiare. Aceasta presupune inclusiv conştientizarea derulării unui
program anti-fraudă global, echilibrat şi efectiv pe tot teritoriul Uniunii Europene.
d) Informarea publicului (în particular mass-media) în legatură cu lupta împotriva
fraudelor şi neregulilor privind interesele financiare ale Uniunii Europene. În mod
normal, organele de politie naţionale sunt mult mai eficiente şi mai cooperante cu
mass-media naţională decât cu cea străină. Astfel, unul dintre scopurile OAFCN este
acela de a se asigura ca uşa oricărui serviciu naţional de investigaţii cu care OLAF
cooperează, este deschisă pentru toată mass-media internaţională.
EUROPOL este oficiul al cărei misiune o constituie realizarea unei contribuţii
semnificative la activitatea Uniunii Europene împotriva crimei organizate.
Scopul EUROPOL este acela de a îmbunătăţi eficienţa şi cooperarea între autorităţile
competente ale Statelor Membre în prevenirea şi combaterea crimei internaţionale
organizate.17
Ideea unui Oficiu European de Poliţie a fost lansată pentru prima oară cu ocazia
Consiliului European de la Luxemburg, din 28 şi 29 iunie 1991. Planul de atunci avea în
vedere înfiinţarea unui nou organism care să ofere cadrul necesar pentru dezvoltarea
colaborării organelor de poliţie din statele membre ale Uniunii pentru prevenirea şi
combaterea pe plan internaţional a crimei organizate, inclusiv a terorismului şi a traficului de
droguri. Convenţia prin care s-au pus bazele Europolului a fost semnată în iulie 1995 şi a
intrat în vigoare la 1 octombrie 1998. Pentru a concretiza mai repede cooperarea poliţiei

16
Alessandro Butticé, „Reţeaua comunicatorilor anti-fraudă OLAF”, aprilie 2003
17
Max-Peter Ratzel, „ Europol, The European Police Office, Annual report 2004”

37
 ECONOMIA SUBTERANĂ

europene, aşa cum este ea definită în Titlul VI al Tratatul asupra Uniunii Europene, în ianuarie
1994 a fost înfiinţată Unitatea -Droguri.
Scopul principal al acestei Unităţi a fost combaterea traficului de droguri şi a
activităţilor de spălare a banilor asociate acestuia. Ulterior, mandatul său a fost lărgit pentru a
include şi măsuri de combatere a traficului cu substanţe radioactive şi nucleare, a reţelelor de
imigrare clandestină, a traficului ilegal cu autoturisme şi a spălării banilor proveniţi din astfel
de delicte; mai târziu, la toate acestea s-a adăugat şi combaterea traficului cu fiinţe umane.
Oficiul European de Poliţie, care a preluat activităţile Unităţii -Droguri- Europol, a
devenit operaţional de la 1 iulie 1999. Europol, cu sediul la Haga, acţionează în aceleaşi
domenii şi, de la 1 ianuarie 1999, are competenţe şi în combaterea terorismului şi a falsificării
banilor.
Tratatul de la Amsterdam conferă Europol o serie de sarcini: coordonarea şi
implementarea investigaţiilor specifice întreprinse de autorităţile statelor membre, dezvoltarea
unei competenţe de specialitate, pentru a ajuta statele membre în investigaţiile lor în domeniul
crimei organizate, precum şi stabilirea de contacte cu procurorii şi anchetatorii specializaţi în
combaterea crimei organizate.
Primul birou care asigură legătura României cu Europol-ul şi-a început activitatea în
18 octombrie 2004, după parcurgerea unui training specific. Biroul a fost oficial inaugurat în
10 decembrie 2004. Paralel cu schimbul operaţional de informaţii, Biroul de contact din
România este activ în arii mult mai adânci de aplicare a legii internaţionale şi de cooperare
poliţienească în cadrulEuropol.18
În România, Direcţia Antifraudă Fiscală desfăşoară activităţi de inspecţie fiscală în
vederea combaterii fraudei fiscale şi colaborează cu alte instituţii abilitate pentru realizarea
sarcinilor ce revin Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală în domeniu.
Pentru a-şi îndeplini atribuţiile, Direcţia:19
1. Asigură elaborarea în termen şi de calitate a tuturor lucrărilor din programul de
activitate al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu aplicarea şi respectarea strictă a
legislaţiei fiscale.

18
Max-Peter Ratzel, „ Europol, The European Police Office, Annual report 2004”
19
Sursa: „Departamentul de Control Financiar – Fiscal - Direcţia Antifraudă Fiscală”

38
 ECONOMIA SUBTERANĂ

2. Elaborează şi supune spre aprobare conducerii Agenţiei Naţionale de Administrare

Fiscală soluţiile şi măsurile necesare pentru continua îmbunătăţirea activităţii în domeniul
antifraudei fiscale.
3. Efectuează studii şi analize pentru promovarea unor tehnici şi metode moderne în
domeniul antifraudei fiscale şi a unui management performant şi competitiv în această
activitate.
4. Organizează şi urmăreşte desfăşurarea activitşţii de pregătire profesională a
aparatului propriu al Direcţiei şi respectarea întocmai a reglementărilor legale în domeniul
realizării veniturilor cuvenite bugetului general consolidat.
5. Colaborează cu direcţiile de specialitate din Agenţia Naţională de Administrare
Fiscală şi Ministerul Finanţelor Publice, cu direcţiile generale ale Finanţelor Publice din
judeţe şi Bucureşti şi Direcţia Generală a Marilor Contribuabili pentru:
a. elaborarea şi aplicare reglementărilor în domeniul financiar fiscal şi contabil care
să asigure prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale;
b. asigurarea condiţiilor pentru formarea profesională continuă a aparatului de
inspecţie fiscală şi organizarea de schimburi de experienţă în vederea aplicării unitare a
legislaţiei financiar fiscale;
6. Participă la elaborarea programelor cadru privind sistemul informatic şi de evidenţă
a veniturilor bugetare, la nivel central şi teritorial şi formularea de propuneri care să faciliteze
efectuarea inspecţiei fiscale în condiţii de informatizare a evidenţei;20
7. Întocmeşte şi prezintă conducerii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală
rapoarte, informări şi note privind rezultatele activităţii desfăţurate precum şi a eficienţei
acţiunilor de verificare efectuate;
8. Evaluează performanţele personalului propriu şi formulează propuneri de măsuri
pentru creşterea eficienţei şi autorităţii acestora;
9. Acţionează pentru menţinerea unui înalt grad de integritate, etică şi morală, în
activitatea de inspecţie fiscală şi pentru respectarea Codului etic al inspectorului de control
fiscal.

20
Sursa: „Departamentul de Control Financiar – Fiscal - Direcţia Antifraudă Fiscală”

39
 ECONOMIA SUBTERANĂ

10. Urmăreşte asigurarea secretului financiar-fiscal de către personalul cu atribuţii de

inspecţie fiscală din direcţie.
11. Avizează, la solicitarea autorităţilor emitente, proiecte de acte normative privind
activitatea financiar – fiscală şi contabilă.
12. Informează, de urgenţă, conducerea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală
despre cazurile deosebite de evaziune fiscală constatate şi măsurile luate ori dispuse precum şi
despre cazurile de corupţie în care sunt implicate persoane din activitatea de inspecţie fiscală.
13. Asigură culegerea de informaţii fiscale privind formele, căile, metodele şi
mijloacele de fraudare de către contribuabili a bugetelor administrate de Agenţia Naţională de
Administrare Fiscală, pe activităţi şi categorii de contribuabili şi constituirea unei baze de date
în acest sens. Totodată, formulează propuneri de măsuri organizatorice şi legislative de
prevenire şi combatere a evaziunii fiscale.
14. Elaborează şi supune spre aprobare strategii şi obiective de luptă contra evaziunii
fiscale precum şi metode şi tehnici de depistare a faptelor de evaziune fiscală.
15. Participă la lucrările diverselor colective de lucru organizate de Agenţia Naţională
de Administrare Fiscală şi Ministerul Finanţelor Publice sau în afara acestora, pe probleme
care intră în sfera sa de competenţă.
16. Asigură participarea personalului propriu al Direcţiei la acţiunile şi activităţile
programate în baza convenţiilor de înfrăţire instituţională, finanţate din fonduri PHARE şi alte
fonduri şi urmăreşte eficienţa în procesul de desfăşurare a acestora.
În cadrul Direcţiei Antifraudă Fiscală intră următoarele structuri:21
- Serviciul de control pentru combaterea fraudei fiscale 1;
- Serviciul de control pentru combaterea fraudei fiscale 2;
- Secretariat.
Lipsa unui control bine organizat şi dotat cu un personal priceput şi corect poate
conduce la forme de mare amploare ale evaziunii fiscale. Pentru organizarea şi funcţionarea
controlului financiar şi Gărzii Financiare, la 22 martie 1991 s-a adoptat legea nr.30, publicata
în M.O. al României nr.64 din 27 martie 1991.
Prin lege, atribuţiile ce revin Direcţiei Generale a Controlului Financiar de Stat şi
unităţilor subordonate acesteia sunt:
21
Sursa: „Departamentul de Control Financiar – Fiscal - Direcţia Antifraudă Fiscală”

40
 ECONOMIA SUBTERANĂ

• Controlează administrarea şi utilizarea fondurilor acordate de la buget pentru

cheltuielile de funcţionare şi întreţinere a organelor centrale şi locale ale administraţiei
de stat şi unităţilor finanţate de la buget;
• Controlează utilizarea fondurilor acordate de către stat pentru realizarea de investiţii
de interes general, subvenţionarea unor activităţi şi produse şi pentru alte destinaţii
prevăzute de lege;
• Verifică folosirea mijloacelor şi a fondurilor din dotare şi respectarea reglementărilor
financiar-contabile în activitatea regiilor autonome şi a societăţilor comerciale cu
capital de stat;
• Verifică exactitatea şi realitatea înregistrărilor în evidenţele prevăzute de lege şi de
actele de constituire a societăţilor comerciale şi a celorlalţi agenţi economici, urmărind
stabilirea corectă şi îndeplinirea integrală şi la termen a tuturor obligaţiilor financiare
şi fiscale faţă de stat;
• Îndeplineşte şi alte atribuţii de control stabilite potrivit legii în sarcina Ministerului
Finanţelor;
De asemenea, sunt reglementate şi atribuţiile Gărzii Financiare:
• Aplicarea şi executarea legilor fiscale şi a reglementarilor vamale, urmărind
împiedicarea oricărei sustrageri sau eschivări de la plata impozitelor şi taxelor;
• Respectarea normelor de comerţ, urmărind să împiedice activităţile de contrabandă şi
orice procedee interzise de lege;
• Să verifice existenţa şi autenticitatea documentelor justificative, pe timpul
transportului, precum şi în locurile de desfăşurare a unor activităţi de producţie,
prestări de servicii, acte şi fapte de comerţ, când există indicii de sustragere de la
îndeplinirea obligaţiilor fiscale sau de realizare a unor procedee interzise de lege;
• Să verifice registrele sau orice alte documente din care rezultă îndeplinirea obligaţiilor
fiscale;
• Să constate contravenţii şi să aplice sancţiunile corespunzătoare;
• Să sesizeze organele de urmărire penală în legatură cu infracţiunile constatate cu
ocazia exercitării atribuţiilor de serviciu.

41
 ECONOMIA SUBTERANĂ

CONSIDERAŢII FINALE

Evaziunea fiscală a devenit un fenomen omniprezent în plan economic şi social.

Amploarea pe care a luat-o evaziunea fiscală este îngrijorătoare, deoarece în lipsa măsurilor
de combatere poate atenta în viitor la stabilitatea economiei naţionale.
În plan economic o situaţie echilibrată a bugetului de stat ar conduce la echilibrarea
macroeconomică şi la asigurarea condiţiilor unei dezvoltări economice.
Pentru combaterea evaziunii fiscale nu este necesar să se impună nişte sancţiuni
drastice, ci ar trebui realizat un control fiscal eficient, un sistem legislativ viabil şi poate, în
primul rând, o educaţie fiscală a cetăţenilor.
Legile fiscale trebuie să fie simple, clare, precise şi relativ stabile, să se facă o
deosebire între cazurile când legile sunt încălcate cu intenţie de fraudă sau când sunt încălcate
din culpă, din neglijenţă, sau din cauze independente de voinţa contribuabilului.
Este necesar să se reorganizeze controlul şi verificările fiscale, să se elaboreze de către
B.N.R. norme clare cu privire la condiţiile ce trebuie îndeplinite şi documentele ce trebuie
prezentate de persoanele fizice.
Deşi în plan profesional a crescut gradul de pregătire şi implicare a comisarilor în
depistarea şi instrumentarea unor cauze complexe, iar în plan normativ s-a încercat
perfecţionarea legislaţiei, în sensul înăspririi sancţiunilor şi a cuprinderii, practic, a tuturor
domeniilor de activitate, totuşi sunt destui agenţi economici care, cu bună ştiinţă, ignoră toate
acestea de dragul acumulării unor averi imense în timp scurt.
Mai mult, se pare că sustragerea de la impozitare, sub o formă sau alta, le asigură o
satisfacţie sufletească, un confort psihic, aceasta cu atât mai mult cu cât unii plătitori de
impozite se pot sustrage mai uşor de la plata obligaţiilor fiscale, comparativ cu alţii şi aş da ca
exemplu aici salariaţii, ale căror venituri se impozitează prin stopaj la sursă şi unde este mult
mai greu, dacă nu imposibil, să se sustragă de la asemenea obligaţii fiscale.
Evaziunea fiscală se manifestă pe toate treptele ierarhiei sociale, care este amplificat
de lipsa unei educaţii fiscale, dar şi de unele deficienţe legislative şi administrative ale
gestionării impozitelor. tarea muncii prin intermediul bi negre, spălarea banilor,
încălcarea dreptu

42
 ECONOMIA SUBTERANĂ

ri BIBLIOGRAFIE

1. Boicean Danusia, „Instituţiile Uniunii Europene. Combaterea fenomenelor ilicite de

economie subterană”, Universitatea Lucian Blaga, 2004
2. Butticé Alessandro, „OLAF - European instrument for fight against cross border and
fraud”, 2002
3. Butticé Alessandro, „Reţeaua comunicatorilor anti-fraudă OLAF”, aprilie 2003
4. Craiu Nicolae, „Economia subterană şi disfuncţionalităţi generate de constituirea şi
consumarea veniturilor factorului public”, Universitatea Lucian Blaga, 2003
5. Craiu Nicolae, „Frauda, evaziunea fiscală şi veniturile statului”, Revista Finanţe,
Credit, Contabilitate, Nr.3/2001
6. Craiu Nicolae, „Variante alternative de politică economico-financiară în raport cu
frauda şi evaziunea fiscală”, Universitatea Lucian Blaga, 2002
7. Dicţionar de relaţii economice internaţionale, Editura Codecs, 1999
8. Lazăr Augustin, „Ancheta antifraudă în mediul afacerilor”, Editura LuminaLex,
Bucureşti, 2004
9. Moşteanu T.,Cataramă D., Ţâţu L., Câmpeanu E., „Politici fiscale şi bugetare
europene”, Editura Universitară, Bucureşti, 2005
10. Niţă Vasile Gabriel, „Evaziunea fiscală”, InstitutuI pentru Cercetarea şi Prevenirea
Criminalităţii din cadrul Ministerului de Interne, Bucureşti 2000
11. Pestieau Pierre, „L’économie souterraine”, Editura Pluriel, Inédit, Hachette, 1989
12. Popescu Dan, „Istorie economică - Istoria economiei naţionale”, Editura Continent,
2002
13. Popescu Dan, „Istoria gândirii economice”, Editura Continent, 2002
14. Ratzel Max-Peter, „Europol, The European Police Office, Annual report 2004”
15. Conf.univ.dr. Voicu Costică, lect. Florin Sandu, lect.univ.dr.Ioan Dascălu, „Frauda în
domeniul financiar bancar şi al pieţei de capital”, Editura Trei, Bucureşti, 1998
16. Voicu Costică, „Investigarea criminalităţii financiar-bancare”, Editura Polipress,
Bucureşti
17. Voicu Costică, „Spălarea banilor murdari”, Editura Sylvi, 1999

43
 ECONOMIA SUBTERANĂ

Studii:
18. Alexandru Adriana, Ghinăraru Cătălin, „Determinarea dimensiunii muncii nedeclarate
ca modalitate de identificare şi cuantificare a rigidităţii pieţei muncii - o abordare
econometrică”
19. „Departamentul de Control Financiar – Fiscal - Direcţia Antifraudă Fiscală”
20. „Economia subterană în România”, Reporter special, mai 2006
21. Asist. drd. Florin Duma, „Rezistenţa la impozite şi evaziunea fiscală”
22. Revista 22: „Economia subterană în România şi rolul sistemului fiscal în relevarea şi
distrugerea ei”, 2004
23. Stanciu, „ Evaziunea fiscală şi repercusiunea impozitelor”

Surse internet
24. www.sfin.ro, 18 mai 2010
25. www.info-ziare.ro, 19 iunie 2010
lor Evoluţia economiei

44