CAPITOLUL 2

ACTIVITATEA ECONOMICĂ

Economia ca formă a activităţii umane este formată din sistemul de

activităţi la care participă şi se înscriu, prin funcţiile lor, toate unităţile
economice de producţie, de consum, de intermediere bancară etc.
Economia, termen sinonim cu activitatea economică, se referă la
realitatea economică ca latură inseparabilă a existenţei umane; ea se
structurează în unităţi funcţional-instituţionale.
Munca exprimă acea activitate conştientă prin care oamenii, pornind de
la nevoile lor, îşi prefigurează scopurile acţiunii, îşi formulează şi apără
interesele, caută şi creează mijloacele adecvate atingerii ţelurilor propuse.
Privită ca un proces între om şi natură, munca reprezintă un factor de producţie
originar; îşi are premisa naturală în populaţie.

Activitatea economică se defineşte ca un domeniu fundamental

şi complex al activităţii umane, care cuprinde ansamblul
faptelor, actelor şi reacţiilor oamenilor, concretizate în
comportamente şi decizii privitoare la atragerea şi folosirea
resurselor economice rare, în vederea producerii, distribuţiei,
schimbului şi consumului de bunuri, în funcţie de nevoile şi
interesele lor.

Activitatea economică constă în tot ceea ce întreprind şi fac agenţii

economici pentru a susţine oferta de bunuri economice ce sunt menite să
satisfacă cererea pentru astfel de bunuri; prin intermediul acesteia se atenuează
tensiunea dintre nevoile nelimitate şi resursele rare. Ea îşi extinde permanent
frontierele în două direcţii: apariţia de noi activităţi economice, respectiv
interferenţa proceselor economice cu celelalte activităţi umane.

2.1. Activităţi economice specifice

Diviziunea socială a muncii s-a desfăşurat de-a lungul timpului printr-un

amplu proces de diversificare, specializare şi integrare a activităţilor economice,
Ca rezultat, s-au autonomizat, devenind preocupări esenţiale ale unor subiecţi
economici specifici, următoarele activităţi: producţia, repartiţia, schimbul
(circulaţia), consumul, dar şi cercetarea ştiinţifică, protecţia şi ameliorarea
mediului natural, apărarea etc.
Producţia constă în ansamblul operaţiunilor care vizează activităţi
economice ce constau în obţinerea de bunuri materiale şi de servicii, de utilităţi
destinate satisfacerii directe sau indirecte a nevoilor umane. În funcţie de
rezultatele finale, producţia poate fi materială şi de servicii.
11
 Producţia materială se referă la totalitatea proceselor fizico-chimice,
biologice, economice, sociale etc. prin care resurse naturale sau bunuri obţinute
în procese de producţie anterioare sunt supuse unor modificări substanţiale
pentru a obţine noi bunuri, cu formă obiectuală, palpabilă; cuprinde activităţile
agricole, industriale, de construcţii etc.
Prestările de servicii nemateriale reprezintă activităţile de transformare a
resurselor în rezultate specifice care nu au formă palpabilă, nu se pot stoca,
consumându-se pe măsura producerii lor; cuprinde activităţi de transport,
bancare, de asigurări, turism, întreţinere şi reparaţii, consultaţii de marketing,
servicii publice (învăţământ, apărare, sănătate, poliţie) ş.a. Odată cu creşterea
bunăstării sociale şi a gradului de civilizaţie, cererea de servicii creşte, iar o
parte tot mai mare a veniturilor populaţiei, deci şi a resurselor, este orientată
spre activităţile prestatoare de servicii.
Repartiţia cuprinde activităţile economice prin care bunurile materiale şi
serviciile sunt orientate prin intermediul pieţei spre destinaţiile lor, precum şi
procesele de distribuire şi redistribuire prin care veniturile se repartizează
participanţilor la diferitele activităţi. Se disting operaţiuni de repartiţie primară
a veniturilor, legate de activitatea productivă (salariul, profitul,renta, dobânda)
şi operaţiuni de repartiţie secundară, legate de redistribuirea veniturilor primare
(impozite directe, subvenţii, prestaţii sociale).
Schimbul este acea componentă a activităţii economice care cuprinde
activităţile de distribuire în spaţiu a bunurilor materiale pe calea vânzării-
cumpărării sau pe alte căi, depozitarea şi păstrarea acestora, precum şi schimbul
de servicii între participanţii la viaţa economică (serviciile distributiv-
comerciale, de depozitare şi păstrare, servicii de know-how, de comunicaţii şi
de telecomunicaţii ş.a.).
Consumul reprezintă actul folosirii efective a bunurilor, act care verifică
utilitatea acestora, concordanţa lor cu nevoile şi interesele oamenilor şi care
antrenează pierderea imediată sau treptată a utilităţii lor.
Consumaţia este doar unul dintre aspectele consumului, acela al folosirii
de bunuri palpabile şi nepalpabile. Dar consumul mai semnifică şi una din
utilizările posibile ale venitului; totodată, el reprezintă şi un act social care
reflectă obişnuinţe, situaţii, tradiţii, modă, sistemul de valori existente în timp şi
spaţiu.Consumul poate fi de două feluri: consum intermediar şi consum final.
Consumul intermediar se referă la folosirea unor bunuri economice pentru
producerea altor bunuri pierzându-şi caracteristicile iniţiale şi dobândind altele noi.
Consumul final se referă la utilizarea bunurilor de consum în mod
personal sau colectiv pentru satisfacerea nevoilor directe.
Economia ca entitate mai poate fi abordată ca fiind alcătuită din diferite
sectoare economice, adică din domenii definite de activitate economică şi/sau
socială dintr-un stat. o organizaţie sau o instituţie.

12
 Sectorul economic desemnează un ansamblu de întreprinderi care
exercită acelaşi gen de activităţi economice principale.

O primă clasificare, bazată fie pe dinamici ale ritmului creşterii

productivităţii, fie pe fazele istorice ale dezvoltării permite identificarea
următoarelor sectoare: sectorul economic primar (agricultura, silvicultura,
pescuitul, industria extractivă), sectorul economic secundar (industria
prelucrătoare, construcţiile şi lucrările publice), sectorul economic terţiar
(prestări de servicii în învăţământ, bănci, asigurări, cercetare, transport,
distribuire etc); unii autori remarcă naşterea unui sector economic cuaternar
odată cu dezvoltarea noilor servicii: informatică, învăţământ superior, cercetare
ştiinţifică şi tehnologică ş.a.
Pe baza tipului de proprietate şi în funcţie de diviziunea activităţii
economice realizată se disting: sectorul privat (ansamblul întreprinderilor
private în care capitalul aparţine particularilor, societăţilor private, precum şi
sectorului asociativ), sectorul public (în sens larg, ansamblul de întreprinderi
publice şi ale administraţiilor publice; în sens restrâns, ansamblul de
întreprinderi în care statul exercită o influenţă preponderentă), sectorul mixt
(ansamblul de întreprinderi în care se combină, în forme şi proporţii diferite,
proprietatea publică şi cea privată).

2.2. Legile economice

Activitatea economică se desfăşoară în condiţiile şi pe baza unor multiple

legături de intercondiţionare. Acestea se află într-o continuă modificare în timp,
fiind dinamice. Unele dintre aceste legături se manifestă la suprafaţa economiei,
fiind uşor de observat, altele se derulează în profunzime şi trebuie studiate
sistematic.
Relaţiile de suprafaţă se manifestă printr-o mare bogăţie de manifestări
individuale, de aspecte exterioare şi vremelnice şi sunt accesibile cunoaşterii pe
bază de experienţă.
Fenomenul economic reprezintă forma exterioară a activităţii
economice, respectiv acele elemente, aspecte şi/sau acte ale
vieţii economice care apar şi se manifestă la suprafaţa acesteia,
putând fi cunoscute de către oameni direct, pe bază de
experienţă.

Este vorba de tranzacţii economice, de oferta şi cererea de mărfuri, de

nivelul concret al preţurilor şi tarifelor, al profitului, al impozitelor şi taxelor, de
abundenţa sau penuria unor mărfuri pe piaţă etc.
Privite în mişcare, în dinamica lor temporală şi spaţială, fenomenele
economice devin procese economice.
13
 Procesul economic exprimă transformările în starea activităţii
economice, acestea evidenţiind dezvoltarea în timp şi spaţiu a
fenomenului economic.

Procesul economic cuprinde un ansamblu de fapte şi activităţi care

privesc viaţa economică: procese de producţie, de distribuire, de consumaţie, de
muncă etc. În sistemul economiei naţionale se disting procese care privesc
diferite operaţiuni economice: asupra bunurilor, de repartiţie sau financiare.
Fenomenele economice se leagă între ele, iar procesele economice se
desfăşoară în timp, pe baza unor relaţii de dependenţă cauzele sau mutuale. O
relaţie cauzală constă fie într-o cauză care determină mai multe efecte (relaţie
cauzală complexă), fie din mai multe cauze care determină un singur efect
(relaţie cauzală multiplă).
Starea de dependenţă mutuală, de tipul conexiunii inverse, exprimă
relaţii de dependenţă reciprocă dintre fenomenele şi procesele economice, ca şi
posibilitatea devenirii unora dintre ele din cauze în efecte, şi invers.

Expresia legăturilor esenţiale, necesare, relativ stabile şi

repetabile de dependenţă cauzală sau mutuală existente în mod
obiectiv în şi între fenomenele şi procesele economice poartă
denumirea de legi economice.

Particularităţile legilor economice sunt următoarele:

a) raporturile dintre procese, fapte, acte şi comportamente economice
devin necesare numai dacă sunt îndeplinite anumite condiţii prealabile (oamenii
realizează actul vânzării-cumpărării numai dacă există piaţă; legile pieţei vor
acţiona numai când ei realizează actul vânzării-cumpărării);
b) legea economică, spre deosebire de legile naturii, sugerează doar ideea
de relaţii constante între procese, fapte, acte şi comportamente economice.
Aceasta în sensul că, un fapt fiind dat, celelalte îl însoţesc;
c) formularea legilor economice porneşte de la comportamentele
oamenilor considerate în masă; legile economice nu obligă pe nimeni în mod
individual, ci îi orientează pe toţi;
d) deşi au caracter general, legile economice au totodată caracter de
tendinţă, ele comportând deci unele excepţii;
e) legile economice sunt compatibile cu iniţiativa şi activitatea
individuală, nu limitează libertatea de acţiune;
f) legile economice comportă previziuni, dar prevederile actuale pe baza
lor nu sunt suficient de sigure şi de clare. Când oamenii le vor cunoaşte
suficient, previziunea economică se va dovedi tot mai sigură.
Acţiunea oamenilor este deocamdată îngrădită de anumite limite, pe care
ştiinţa caută să le determine şi să le depăşească. Raportarea acţiunilor
oamenilor la exigenţele legilor economice reprezintă condiţia unei activităţi
14
economice utile şi eficiente.
Legilor economice nu trebuie să li se atribuie caracter dogmatic şi nu
trebuie să fie asimilate legilor elaborate de legiuitor. Însă în măsura în care
cerinţele legilor economice sunt consfinţite în legi juridice sau acte normative,
participanţii la viaţa economică trebuie să respecte legile juridice adoptate în
mod democratic, aceasta fiind în interesul tuturor.
Cunoaşterea cerinţelor legilor economice permite formularea unor decizii
corecte pentru asigurarea raţionalităţii activităţii economice.

2.3. Agenţii economici

Termenul de „agent economic” este folosit în literatura economică

sinonim cu termenul de „subiect economic” având sensul de participant la viaţa
economică. Pentru caracterizarea fluxului economic agenţii economici pot fi
grupaţi după mai multe criterii:
1. Criteriul de ramură (pe tipuri de activităţi) - pune în evidenţă relaţiile
de ordin tehnico-economic în producţie şi de echilibrare a resurselor. Acest
criteriu stă la baza elaborării balanţelor folosite în evidenţierea şi analiza
fluxurilor între ramuri sau în cadrul ramurilor.
2. Criteriul instituţional care vizează cunoaşterea comportamentului
agenţilor economici. Potrivit acestui criteriu avem următorii agenţi:
- societăţile sau firmele nefinanciare;
- gospodăriile sau menajele;
- instituţiile financiare şi de credit;
- societăţile de asigurări;
- administraţiile: a) publice; b) private;
- restul lumii.
Societăţile sau firmele cuprind toate unităţile instituţionale a căror
funcţie constă din producerea şi vânzarea de bunuri comerciale şi servicii
nefinanciare destinate pieţei. Ele alcătuiesc sectorul productiv al economiei.
Veniturile lor provin din vânzarea producţiei, iar scopul activităţii îl constituie
obţinerea de profit. Ele formează aşa numitul sector al afacerilor sau
“business”. Caracteristici:
- sunt principalele producătoare de bunuri şi servicii;
- deciziile lor urmăresc maximizarea profitului;
- sunt principalele cumpărătoare şi consumatoare de factori de producţie.
Gospodăriile sau menajele reprezintă agentul economic care exprimă
calitatea de consumatori de bunuri personale. Ele realizând venituri, le folosesc
pentru a cumpăra bunurile de care au nevoie. Sursa veniturilor este din salarii,
titluri de proprietate sau rente. Gospodăriile se împart în funcţie de activitatea
şefului de familie în categorii socio-profesionale (salariaţi, liberi profesionişti,
proprietari de valori mobiliare sau imobiliare, proprietari funciari, mici între-
prinzători, manageri, pensionari, etc.). Caracteristici:
15
 - gospodăria este principala consumatoare de bunuri şi servicii, fiind cea
mai importantă unitate de decizie în domeniul cererii;
- deciziile ei urmăresc maximul de satisfacere a nevoilor prin folosirea de
bunuri şi servicii;
Instituţiile de financiare şi credit sunt acele unităţi publice, private sau
mixte a căror funcţie principală constă din a fi intermediari financiari între
ceilalţi agenţi economici. Aceste unităţi colectează şi redistribuie
disponibilităţile financiare. Din această grupă fac parte toate băncile. Resursele
lor provin din angajamente contractate (depozite la vedere sau la termen, obliga-
ţiuni) din dobânzi.
Societăţile de asigurări realizează despăgubiri în cazuri de risc, în
schimbul unor prime de asigurare.
Administraţiile publice exprimă denumirea generică pentru oficialităţile
publice la nivel naţional şi local. Ele au în principal funcţia de redistribuire a ve-
nitului efectuând servicii nonmarfare: asigurarea securităţii, învăţământului
public, justiţiei, infrastructurii rutiere, portuare. Sursa veniturilor este din vărsă-
minte obligatorii efectuate de unităţile care aparţin altor sectoare.
Administraţiile private reprezintă acel agent economic care grupează
organizaţiile private fără scop lucrativ - asociaţii, fundaţii, organizaţii, având ca
funcţie prestarea de servicii nonmarfare pentru anumite colectivităţi specifice.
Resursele lor financiare provin din contribuţii voluntare, cotizaţii, venituri pe
proprietăţi, sponsorizări.
Restul lumii sau străinătatea, sector care grupează unităţile nerezidente
în măsura în care ele efectuează operaţiuni cu unităţile instituţionale rezidente,
prin acţiuni de import-export. Rezidenţa este analizată în funcţie de amplasarea
sediului oficial (înregistrat) al unităţii economice, în interiorul sau în exteriorul
teritoriului unei ţări. Teritoriul economic include teritoriul geografic, zonele
libere, spaţiul aerian naţional, enclavele teritoriale şi extrateritoriale.
Constatăm că există două sensuri ale termenului agent economic:
- cel restrâns, care lasă în afară consumatorii;
- cel larg, care încorporează agenţii economici cumpărători.

2.4. Circuitul economic

Ideea fluxului economic se bazează pe imaginea unui circuit închis în care

mărimile intrate sunt egale cu mărimile ieşite. (Se face abstracţie de modificarea
stocurilor în perioada economică analizată.)
Totalitatea fluxurilor economice generează circuitul economic. Raportul
dintre sferele celor două concepte este de la parte la întreg.
Tranzacţiile bilaterale sunt marcate de fluxuri în sens contrar. Fiecărei
tranzacţii bilaterale îi corespund în prezent două categorii de fluxuri:
- fluxuri reale - de bunuri şi servicii;
- fluxuri monetare - vin în direcţia opusă.
Fluxurile reale constituie esenţa circuitului economic. Ele se desfăşoară
16
în principal între doi agenţi (întreprinderi şi gospodării). Menajele pun la
dispoziţia firmelor serviciile factorilor de producţie. Firmele furnizează
menajelor bunuri de consum.

Cheltuieli pentru bunuri de consum

(Venituri pentru întreprinderi) cerere
Bunuri de consum
ofertă

ÎNTREPRINDERI GOSPODĂRII
(FIRME) (MENAJE)

Serviciile factorilor: muncă, pământ, capital Legendã

ofertă flux real
cerere Venituri: salarii, rente, dobânzi flux monetar
(Cheltuieli pentru întreprinderi)

Figura 2.1. Schema generală a unui circuit economic

Venituri: salarii, rente, dobânzi

(Cheltuieli pentru întreprinderi)

ÎNTREPRINDERI Cheltuieli pentru bunuri de consum GOSPODĂRII

(FIRME) (Venituri pentru întreprinderi) (MENAJE)

SF
IF ADMINISTRAŢIA IM
TF
PUBLICĂ Legendã
flux real
flux monetar
IF Impozite de la firme
IM Impozite de la menaje
SF Subvenþii pentru firme
TF Transferuri pentru menaje

Figura2.2. Locul administraţiei publice în circuitul economic

În desfăşurarea activităţilor economice însă intervine şi administraţia
publică sau sectorul public, care redistribuie veniturile. Fluxurile economice
către acest agent economic au ca sursă impozitele şi taxele, iar ieşirile sunt
cheltuieli care constau în transfer şi subvenţii către celelalte sectoare.
Deasemeni, în schema generală a circuitului economic intervin şi agenţii
economici financiari, prin fluxuri monetare.
Desfăşurarea activităţilor economice se realizează şi prin tranzacţii cu
străinătatea, cele tipice fiind exportul şi importul de bunuri, activităţi pentru care
se realizează venituri din export (VEX), respectiv cheltuieli pentru import
(CIM).

17
STRĂINĂTATEA
(EXTERIORUL)
VEX
Venituri: salarii, rente, dobânzi
CIM
IMB (Cheltuieli pentru întreprinderi)
EXB

ÎNTREPRINDERI Cheltuieli pentru bunuri de consum GOSPODĂRII

(FIRME) (Venituri pentru întreprinderi) (MENAJE)

SF
IF ADMINISTRAŢIA IM
TF Legendã
PUBLICĂ flux real
flux monetar
IF Impozite de la firme
IM Impozite de la menaje
SF Subvenþii pentru firme
T F Transferuri pentru menaje
EXB Export de bunuri
Locul agenþilor economici din exterior în circuitul economic VEX Venituri din export
IMB Import de bunuri
CIM Cheltuieli pentru import

Figura 2.3.Locul agenţilor din exterior în circuitul economic

18