UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 1

- Care sunt principalele etape de evoluţie a ştiinţei economice?

Ştiinţa economică îşi are originea în Grecia Antică. menţionată în lucrarea filosofului şi istoricului
Xenophon.

Adam Smith deschide o nouă etapă în studierea ştiinţei economice. Considerat a fi părintele economiei,
Adam Smith elaborează lucrarea „Avuţia naţiunilor”, publicată în 1776, deşi primul tratat de economie
politică aparţine francezului Antoine de Montchrestien şi este publicat în 1615.

O nouă etapă în conturarea ştiinţei economice (marxismul) începe în 1870 şi în paralel se consolidează
cele trei şcoli de gândire neoclasică (Viena, Lausanne şi Cambridge)

- Explicaţi diferenţa între doctrina mercantilistă şi cea fiziocrată

1. Mercantilismul (între 1500 şi 1750) avea în centrul atenţiei ideea că aurul şi argintul reprezintă
principala bogăţie atât pentru individ cât şi pentru stat. Mercantilismul spaniol interzicea ieşirea din ţară
a metalelor preţioase, mercantilismul francez încuraja protecţionismul industriei şi comerţului, iar
mercantilismul german aşează în centrul preocupărilor tezaurul public.

2. Fiziocraţii (mijlocul sec. XVIII), reprezentaţi de Franrcois Quesnay5 , al cărui Tablou economic prezintă,
pentru prima dată, un model cantitativ al circuitului economic şi al fluxurilor existente între ramurile
economiei naţionale. Oponenţi ai mercantiliştilor, fiziocraţii consideră agricultura singura ramură
productivă, în care se creează produs net. Ei acordă o atenţie sporită ordinii naturale din societate,
încurajează proprietatea privată, liberul schimb şi impozitul unic pe produsul net creat în agricultură.

- În funcţie de ce factori a fost definită ştiinţa economică de-a lungul istoriei?

Economia a fost definită în maniere diferite de-a lungul timpului. Astfel, adepţii clasicismului considerau
ştiinţa economică o ştiinţă a avuţiei sau bogăţiei, impresionaţi fiind de ideile mercantile şi fiziocrate. Mai
târziu economia devine o ştiinţă a schimburilor de mărfuri, conform concepţiei neoclasice. În sfârşit,
după marea criză economică din perioada 1929-1933, economia a început să fie definită ca fiind o ştiinţă
a gestionării resurselor rare şi a alegerilor eficiente. Oricum ar fi fost privită economia în trecut, astăzi
este considerată de majoritatea cercetătorilor ei ca fiind o ştiinţă socială, care situează omul în centrul
atenţiei dar şi relaţiile pe care acesta le stabileşte în procesul muncii. considerăm în prezent, că
economia utilizează un aparat format dintr-un complex de ştiinţe ca istoria, statistica, econometria,
matematica, sociologia ş.a

- Ce elemente cuprinde sistemul ştiinţelor economice?

Sistemul ştiinţelor economice integrează: ştiinţe economice general teoretice şi istorice (economie
politică, istoria gândirii economice, istoria economiei naţionale); ştiinţe economice teoretico-aplicative
(finanţe, monedă, bănci, economia muncii, industriei sau agriculturii); ştiinţe de măsurare şi funcţionale
(statistică, management, marketing, sociologie sau cibernetică economică).

- Ce reprezintă legile economice?

Legile economice exprimă raporturi esenţiale, durabile, cu un grad ridicat de repetabilitate între
procese şi fenomene economice. Cele mai multe dintre aceste raporturi sunt de cauzalitate, altele
exprimă funcţionalitatea sistemelor economice, iar unele sunt raporturi de interdependenţă şi variaţie
reciprocă a fenomenelor.

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 2

- . Evidenţiaţi diferenţele existente între capitalul fix şi cel circulant.

Capitalul circulant este reprezentat de stocurile de materii prime, materiale, combustibili,

semifabricate etc., de care dispun agenţii economici. Aceste elemente ale capitalului real au un
comportament diferit de capitalul fix. Elementele capitalului circulant sunt consumate sau sunt
profund transformate în cursul unui singur ciclu (act) de producţie, fapt ce face ca preţul sau suma
care s-a plătit pentru cumpărarea lor să se transmită integral asupra produselor la a căror fabricaţie
participă. Consumându-se într-un singur ciclu de producţie, capitalul circulant se regăseşte integral
în costul producţiei respective. Reluarea producţiei, începerea unui nou ciclu, impune pentru fiecare
întreprindere procurarea unei noi cantităţi de elemente ale capitalului circulant.

Capitalul fix este acea parte a capitalului real, tehnic, format din bunuri de lungă durată (clădiri,
utilaje, instalaţii, maşini, mijloace de transport etc.), care participă la mai multe cicluri (acte) de
producţie, consumându-se treptat şi înlocuindu-se după mai mulţi ani de utilizare (respectiv după un
număr de cicluri de producţie). Participarea capitalului fix la mai multe cicluri de producţie are ca
efect pierderea treptată a capacităţii lui de funcţionare ca urmare a uzurii şi transmiterii asupra
produselor fabricate cu ajutorul lui, a unei părţi din preţul sau suma care s-a plătit la procurarea lui.
Deci, capitalul fix se depreciază datorită uzurii, proces care duce în final la scoaterea lui din
funcţiune.

- Arătaţi importanţa laturii calitative a factorului de producţie muncă.

Latura calitativă a muncii este pusă în valoare de nivelul de pregătire profesională, de volumul
cunoştinţelor generale, tehnico-ştiinţifice etc. Calitatea factorului muncă este reflectată, aşadar, în
pregătirea şi calificarea purtătorilor acestui factor. Calificarea se prezintă ca o premisă şi o condiţie
esenţială a producţiei moderne, unul din factorii de importanţă majoră ai sporirii eficienţei. Acest lucru
este firesc deoarece aplicarea în practică a ultimelor realizări ale ştiinţei şi tehnicii presupun salariaţi cu
o foarte bună pregătire profesională, cu larg orizont cultural, în stare să utilizeze eficient instrumentele
moderne de producţie. În aceste condiţii calificarea se prezintă ca o condiţie şi premisă esenţială a
producţiei contemporane.
 - Care sunt categoriile de riscuri ce pot perturba activitatea economică a unei societăţi.

In condiţii normale, riscul în afaceri apare sub trei ipostaze: Risc generat de incertitudini privind
condiţiile pieţei; Riscul datorat schimbărilor de tehnologie şi implicit concurenţei celor care au un avans
în domeniu ; Riscul datorat schimbărilor de tehnologie şi implicit concurenţei celor care au un avans în
domeniu

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 3

- Definiţi economia naţională şi etapele evoluţiei sale

Economia naţională, ca sistem de sine stătător, reprezintă un ansamblu de resurse naturale, imateriale,
umane etc., de activităţi de producţie, de schimb, de servicii etc., care s-au constituit în ramuri, sectoare
de activitate, subramuri, ş.a., la nivelul unei ţări, între care se stabilesc legături reciproce, pe baza cărora
se înfăptuieşte mişcarea valorilor materiale şi spirituale, se asigură funcţionarea şi dezvoltarea
economică a societăţii.

În evoluţia economiei universale vom distinge următoarele epocii :

epoca străveche şi veche. Acestea corespund orânduirii comunei primitive şi modului de producţie
sclavagist;

epoca evului mediu corespunde orânduirii feudale.

Epoca modernă cuprinde istoria economică a capitalismului

Epoca contemporană începe după sfârşitul primului război mondial şi a revoluţiei socialiste din Rusia

- Definiţi structura economiei naţionale şi enumeraţi tipurile de structuri cunoscute.

Structura economiei naţionale reflectă elementele ei componente, natura şi însuşirile acestora, poziţia
lor în cadrul întregului şi rolul pe care îl joacă fiecare element, precum şi legăturile şi interacţiunile lor
reciproce. sistemul economiei naţionale cuprinde următoarele tipuri de structuri: structura material,
structura tehnică, structura demoeconomică, structura organizaţională, structura teritorială, structura
de proprietate.

- Comentaţi structura materială a economiei naţionale

structura materială - reflectă compartimentarea activităţilor economicosociale în funcţie de diviziunea

muncii, corespunzător specializării producţiei din cadrul societăţii. Ea se regăseşte în structura de
ramură a economiei naţionale şi, ca o lărgire a acesteia, în structura pe produse. Structura de ramură
pune în evidenţă alcătuirea economiei naţionale pe ramuri şi subramuri. Ramura economiei naţionale
reprezintă, de fapt, o totalitate de activităţi omogene şi înrudite, grupate ca urmare a diviziunii muncii,
care se desfăşoară în unităţi specializate sau cu caracter mixt şi care se concretizează în anumite
produse sau servicii. La rândul lor, ramurile economiei naţionale se pot grupa în sectoare de activitate.
Economia naţională este structurată pe trei sectoare: sectorul primar, ce cuprinde agricultura,
silvicultura, pescuitul şi industria extractivă; sectorul secundar, ce cuprinde ramurile prelucrătoare ale
industriei şi construcţiile şi sectorul terţiar, care cuprinde transporturile, telecomunicaţiile, comerţul,
finanţele şi alte servicii;

- Comentaţi structura de proprietate a economiei naţionale.

structura de proprietate pune în evidenţă componenţa, alcătuirea internă a economiei din punct de
vedere al proprietăţii. Ea se referă în mod concret la relaţia dintre individ şi rezultatele muncii lui, la
relaţia dintre membrii societăţii şi bogăţia acesteia. Ea poate să apară sub forma proprietăţii private a
fiecărui individ din societate (proprietate privată individuală), sub forma proprietăţii asociate, a mai
multor indivizi care s-au asociat, fiecare păstrându-şi controlul asupra cotei părţi adusă la asociere sau
renunţând la acest control (sunt diferite combinaţii de asociere, principalul este să nu se piardă din
vedere esenţialul, şi anume că asocierea nu neagă caracterul privat al proprietăţii), sub forma
proprietăţii mixte, ca proprietate colectivă a unor indivizi asociaţi, pe de o parte şi a statului, pe de altă
parte, care reprezintă interesele publice şi participă cu o cotă la realizarea şi exploatarea unor obiective
economice, sub forma proprietăţii publice gestionate de stat, în calitate de agent economic şi purtător al
intereselor naţionale. Pot exista şi alte forme – mintea omului a fost şi este foarte inventivă, atunci când
intervine interesul personal. În conformitate cu reglementările actuale, în România, proprietatea este
structurată în felul următor: proprietate individuală (privată); proprietate de stat; proprietate mixtă
(capital de stat şi privat); proprietate cooperatistă; proprietate obştească. Pluralismul formelor de
proprietate constituie premiza manifestării libertăţii agenţilor economici. Structura de proprietate pune,
aşadar, în evidenţă formele de proprietate existente în economie, ponderea fiecărei forme în ansamblul
proprietăţii, precum şi modul de organizare a proprietăţii în cadrul fiecărei forme. Din punct de vedere al
indicatorilor macroeconomici, ce reflectă dezvoltarea economiei naţionale, se pot distinge şi alte niveluri
de analiză a activităţii economiei naţionale.

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 4

- Definiţi întreprinderea şi apreciaţi principalele dimensiuni ale acesteia.

Întreprinderea, ca unitate economică de bază a economiei naţionale, este rezultatul procesului diviziunii
muncii şi al autonomizării proprietăţii. De aceea, ea poate fi privită ca spaţiul în care se reunesc şi se
combinăfactorii de producţie, se desfăşoarăprocesul de producţie, se produc bunurieconomice şi se
creeazăvaloare nouă, pe baza diviziunii sociale a muncii şi acooperării directe şi indirecte, între toţi cei
care o compun şi o reprezintă.

În societate, întreprinderea îndeplineşte concomitent funcţii economice şi funcţii sociale putând fi

privităca entitate, cu mai multe dimensiuni:  o dimensiune economică– deoarece în întreprindere se
creeazăavuţia;  o dimensiune socială– pentru cădesemneazăo comunitate de indivizi care muncesc
împreună şi a căror interacţiune o fac funcţională;  o dimensiune juridică– pentru căse bucură de
autonomie, indiferent de mărimea sau natura activităţii desfăşurate.

- Clasificaţi întreprinderile după forma de proprietate

După forma de constituire şi organizare a afacerilor, în marea majoritate a ţărilor dezvoltate, întâlnim
următoarele tipuri de întreprinderi:

întreprinderi personale - sunt acelea în care un singur proprietar înfiinţează, organizează şi conduce
activitatea unităţii.

întreprinderi asociate (asociaţii de forme diferite) sunt constituite atunci când se asociază două sau mai
multe persoane, convenind să-şi aducă contribuţia (în bani sau natură), pentru a constitui un capital
social menit să servească la înfăptuirea unor activităţi aducătoare de câştig, în scopul de a împărţi între
ele beneficiile realizate

corporaţiile (societăţile pe acţiuni) constituie, de fapt, forme superioare de asociere a capitalurilor.

- Caracterizaţi întreprinderea după criteriul organizării şi luării deciziilor

3. Din punct de vedere al organizării interne a întreprinderilor, toate afacerile au componente

structurale şi operaţionale, modul în care arată şi sunt asamblate, fiind diferit de la o întreprinderela
alta.

4. Din punct de vedere al modului de luare a deciziilor presupune:  înţelegerea responsabilităţilor şi

autorităţii;  delegare şi raportare;  centralizare şi descentralizare.

- Rolul întreprinzătorului în cadrul societăţii.

Caracteristicile fundamentale ale întreprinzătorului sunt: 1. întreprinzătorul combinătoate elementele

producţiei, fiind responsabil de rezultatele obţinute şi repartizarea veniturilor; 2. pregătirea de a-şi
asuma riscul; 3. exercităfuncţia de autoritate; 4. întreprinzătorul este un inovator; 5. capacitatea
managerială şi dorinţa de autonomie. Deci, întreprinzătorul poate fi o persoană, un individ, sau un
colectiv de persoane (consiliul de administraţie). Indiferent de aceste forme pe care le ia,
întreprinzătorul are iniţiativa şi, în acelaşi timp, responsabilitatea de a organiza, administra, conduce
întreprinderea.

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 5

- Definiţi economia naturală şi autoconsumul.

Economia naturală reprezintă acea formă de organizare şi funcţionare a economiei în care bunurile
produse au ca destinaţie consumul propriu al producătorilor, în care nevoile oamenilor sunt satisfăcute
în mod direct, prin autoconsum, fără a fi nevoie de schimb. Economia naturală a fost predominantă până
la prima revoluţie industrială51 şi s-a caracterizat printr-un nivel scăzut de dezvoltare economică şi gamă
redusă de trebuinţe, predominante fiind cele elementare .

Autoconsumul desemnează procesul de utilizare de către producător a propriilor 51 Revoluţia

industrială este procesul tehnic complex prin care munca manuală este înlocuită cu maşinismul.
Revoluţia industrială s-a declanşat la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi în primele decenii ale secolului al
XIX-lea mai întâi în Anglia. În Franţa, revoluţia industrială a evoluat lent, începuturile ei datând din jurul
anilor 1830. Industrializarea Germaniei a fost marcată de fărâmiţarea sa politică, condiţiile favorabile
declanşării revoluţiei în acest domeniu fiind create prin anii 1840-1850. Dezvoltarea industrială a SUA a
debutat la mijlocul secolului al XIX-lea prin aplicarea unei multitudini de invenţii si inovaţii. Sosirea
masivă de emigranţi după 1865 a antrenat o puternică dezvoltare a economiei americane. 52 Dicţionar
de economie, Ediţia a II a, Editura Economică, Bucureşti, 2001, 179 00:00 71 rezultate (bunurilor
produse) pentru satisfacerea nevoilor proprii. Autoconsumul se diferenţiază ca autoconsum final (pentru
nevoile de trai) şi ca autoconsum intermediar (pentru nevoile producerii altor produse).

- Care sunt premisele apariţiei economiei de schimb?

într-un anumit context social-istoric, când a apărut şi s-a dezvoltat proprietatea privată şi specializarea
producătorilor pe baza diviziunii sociale a muncii, apare schimbul de produse. Producţia pură, destinată
autoconsumului, se transformă treptat în producţie destinată schimbului, iar economia naturală, în
economie de schimb.

- Evidenţiaţi rolul şi limitele economiei de piaţă.

Rolul pieţei în economia contemporană, lucrările de specialitate pun în evidenţă mai multe funcţii, între
care:  impulsionează întreprinderile să producă ceea ce solicită consumatorii;  resorturile şi
mecanismele pieţei stimulează orientarea profesională şi calificarea oamenilor;  prin intermediul
preţurilor, orientează pe consumatori să utilizeze raţional bunurile deficitare, precum şi resursele rare;
 grad ridicat de libertate economică;  asigură informaţiile necesare cu privire la condiţiile locale.

Limitele pieţei: 1) paralel cu un mare grad de libertate pentru agenţii economici, într-o economie de
piaţă, cei săraci şi neajutoraţi au doar ceva mai mult decât libertatea de a flămânzi. Producătorii nu
răspund, în general, dorinţei consumatorilor de a avea anumite produse, ci numai consumatorilor cu
putere de cumpărare; 2) un sistem în care întreprinderile private nu sunt deloc sau sunt puţin dirijate de
către stat poate fi foarte instabil, cu perioade inflaţioniste care conduc apoi la recesiune; 3) într-un
sistem de „laissez-faire61”, preţurile nu sunt întotdeauna rezultatul acţiunii forţelor pieţei. Doar într-o
economie cu o concurenţă perfectă, preţul este determinat de intersecţia dintre curba cererii şi curba
ofertei. În majoritatea pieţelor, unul sau mai mulţi participanţi au puterea de a influenţa preţurile.
Monopolurile sau oligopolurile pot să restrângă producţia, pentru a menţine preţurile ridicate; 4)
activitatea consumatorilor şi producătorilor privaţi poate avea efecte secundare nedorite; 5) piaţa nu
poate funcţiona în anumite domenii: în cazul unui conflict militar, indivizii nu-şi pot asigura propria lor
apărare; 6) într-un sistem de „laissez-faire”, producătorii satisfac cerinţele, dorinţele consumatorilor aşa
cum sunt acestea exprimate pe piaţă.
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 7

- Definiţi eficienţa economică.

Eficienţa economică reprezintă maximum de bunuri economice şi valoare nouă ce se poate obţine la un
moment dat cu minimum de factori de producţie utilizaţi şi consumaţi.

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 9.

- Definiţi schimbul şi arătaţi rolul său în economia de piaţă.

Schimbul reprezintă ansamblul relaţiilor economice prin care se continuă acest proces şi se asigură
trecerea bunurilor; prin mijloace şi pe principii economice, de la producător la consumatori prin
intermediul actelor de vânzare-cumpărare70 . Schimbul de mărfuri reprezintă cea mai importantă
consecinţă a diviziunii sociale a muncii.

Atunci când economiile s-au dezvoltat, iar schimburile au devenit tot mai complexe, au devenit evidente
dezavantajele şi insuficienţele trocului: a) dificultăţile de coincidenţă a necesităţilor; b) dificultatea de a
stabili valori egale; c) indivizibilitatea articolelor mari care fac obiectul schimburilor

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 9.

- Definiţi concurenţa şi subliniaţi rolul acesteia în viaţa economică contemporană

Concurenţa este o trăsătură esenţială a pieţei, ea este o componentă importantă a mecanismului

acesteia. Concurenţa se desfăşoară după anumite reguli care asigură libertatea de acţiune a tuturor
agenţilor economici.

Concurenţa, prin efectele pe care le declanşează, se poate situa printre legile cele mai importante ale
reglării vieţii economice, ale progresului tehnico-economic al societăţii. Ea acţionează în următoarele
direcţii103: 1. Promovarea şi introducerea progresului tehnic, prin stimularea agenţilor 103 Creţoiu
Gheorghe, Cornescu Viorel, Bucur Ion, op. cit., p. 165 00:00 152 economici în vederea perfecţionării
proceselor de producţie, a tehnicii şi tehnologiilor folosite. 2. Reducerea costului de producţie şi,
implicit, a preţului de vânzare. Agenţii economici sunt interesaţi în a deţine, faţă de concurenţi, poziţii
avantajoase în raport cu consumatorii. Aceste poziţii sunt obţinute, mai ales, prin preţuri accesibile
acestora. 3. Îmbunătăţirea calităţii bunurilor produse şi serviciilor prestate. Concurenţa nu se desfăşoară
numai prin preţ. 4. Asimilarea în producţie a noi produse rezultate din cercetările ştiinţifice desfăşurate
atât de către agenţii economici cât şi de institute specializate şi universităţi. 5. Diferenţierea agenţilor
economici. Cei ce sunt mai abili ies învingători din lupta de concurenţă, se dezvoltă, acumulează bogăţii,
cei mai puţin abili pierd, sărăcesc, iar unii dintre ei pierd totul şi trăiesc la limita sărăciei.

- Cum se manifestă concurenţa neloială?

 specularea unor situaţii critice (războaie, crize, economice, calamităţi);  crearea de situaţii artificiale
pe piaţa diferitelor bunuri folosite în scopuri speculative;  discreditarea activităţii adversarilor sau
produselor unor firme concurente;  violarea secretelor tehnologice, comerciale şi bancare ale firmelor
concurente;  trafic de influenţă, mită, şantaj;  presiuni morale uneori chiar politice asupra firmelor
concurente;  evaziune fiscală, stimulente acordate clienţilor etc.

- Cum se explică existenţa monopolului?

Existenţa monopolului se explică prin următoarele: 1. Raritatea unor resurse care pot fi exploatate
numai dintr-un singur loc. Nimeni nu poate avea acces la ele, decât o singură firmă; 2. Existenţa unor
patente (licenţe), care, pentru anumite produse, sunt deţinute de către o singură firmă (licenţele fiind
protejate prin lege); 3. În anumite domenii (de exemplu exploatarea energiei electrice, telefoanele etc.),
existenţa mai multor firme ar însemna risipă; 4. Concentrarea şi centralizarea capitalului şi deci şi a
producţiei, care are ca efect eliminarea de către o firmă a celorlalţi concurenţi din industrie.

- Care sunt caracteristicile concurenţei de oligopol?

Concurenţa oligopolistă se caracterizează în principal prin următoarele:  existenţa unui număr redus
de producători-vânzători, care deţin o parte 156 însemnată din piaţă;  diferenţierea sau nu a
produselor;  dificultăţi la intrarea în ramură;  un anumit grad de control al preţurilor.

- Ce este cartelul?

Cartelul este un acord de înţelegere prin care un grup de firme producătoare sau distribuitoare ale
aceluiaşi produs fixează anumite preţuri sau îşi împart piaţa. Obiectul cartelului constă în creşterea
preţului prin înlăturarea concurenţei. Astfel, se reduc cantităţile de produse vândute, cresc preţurile,
profiturile se maximizează, ca şi cum ar fi vorba de monopol.

- Ce este trustul?

Trustul este o formă oligopolistă mai complexă, firmele fuzionează sub controlul unui grup financiar
puternic (holding), care deţine pachetul acţiunilor de control al acestora.

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 12

- Care sunt funcţiile preţului?

Principalele funcţii îndeplinite de către preţ într-o economie concurenţială:

1. Funcţia de evaluare a cheltuielilor şi rezultatelor se referă la capacitatea preţurilor de exprimare

monetară a cheltuielilor şi veniturilor agenţilor economici.
2. 2. Funcţia de corelare a cererii cu oferta se explică prin tendinţa preţului de a se forma în jurul
nivelului său de echilibru, la care cererea coincide cu oferta, iar cantitatea cerută egalează
cantitatea oferită
 - Ce sunt preţurile libere?

Preţuri libere, care se formează în condiţiile concurenţei perfecte, în care nici unul dintre agenţii pieţei
nu poate influenţa unilateral nivelul şi dinamica acestora. Ele se manifestă ca expresie a raportului
dintre cerere şi ofertă şi corespund cu satisfacerea intereselor tuturor participanţilor la schimb;

- Cum intervine statul în controlul preţurilor?

Statul intervine în domeniul pieţei prin impunerea unor limite maxime de preţ - preţurile limită maximă -
atunci când bunul tranzacţionat se află în cantitate insuficientă. Potrivit legii cererii şi ofertei, dacă
cererea este superioară ofertei, preţul se majorează, rezultat care este influenţat legal prin fixarea unui
plafon peste care nivelul preţului nu trebuie să se ridice, deoarece puterea de cumpărare a banilor nu ar
putea suporta depăşirea acestui preţ de control.

Guvernul poate impune şi o limită minimă sub al cărei nivel preţurile nu pot coborî, respectiv preţuri
limită minimă. Motivul pentru care se formează praguri de preţ constă în susţinerea veniturilor peste
preţul care ar exista pe o piaţă liberă. Situaţii frecvente de preţuri suport se întâlnesc în agricultură,
pentru produse agricole şi pe piaţa muncii, sub forma salariului minim.

** Pentru menţinerea preţurilor limită minimă, se folosesc în practică cinci modalităţi şi anume: 1.
achiziţiile guvernamentale; 2. restricţionarea producţiei; 3. promovarea cererii; 4. sistemul de plăţi
directe; 5. interdicţia legală a tranzacţiilor sub preţul minim