2.2.

Ilustrează, cu exemple din text, ideea că tăcerea poate semnifica:

a) primordialul increate – „zăpada făpturii ţine loc de cuvînt.”;
c) geneza oricărei lirici – „El caută apa/ din care curcubeul/ își bea frumuseţea și nefiinţa”;
b) potenţialul germinativ –
d) condiţie a lumii transcendente – „Sufletul lui e în căutare,/ în mută, seculară căutare/ de
totdeauna,/ și pînă la cele din urmă hotare.”
3. „Zapada fapturii" are o semnificașie complexă, fiind o metaforă revelatorie, prin intermediul
căreia autorul pontentează misterul, aceasta făcând referire la propria persoană, descriindus-se ca o
ființă cu suflet pur, nevinovat, cinstit asemenea zapezii, prin intermediul căreia este posibila depasirea
tuturor limitelor. Și la fel cum cuvintele reflectă interiorului fiecărei persoane, autorul utilizează
termenul „zăpadă” care la fel este o oglindire a propriei sale făpturi.
4. Demonstrează că intenția căutării eului liric din text este căutarea de sine a creatorului, a
poetului.
Lucian Blaga este un poet al absolutului, mereu încercând să atingă idealuri, operele lui fiind în
continuă păstrătoare de mister. El se axeaxă pe cunoașterea luciferică, care presupune adâncirea
misterelor și detașarea de obiecte, aflându-se mereu în căutarea absolutului „El caută apa din care bea
curcubeul”, totuși observăm că în „Autoportret”, eul liric este într-o misterioasă căutare a propriei
persoane, făcându-se o asociere a propriei ființe cu un curcubeu, care este simbol al creației, al înălțării
spirituale, al căutărilor veșnice. În acest mod, eul liric este in căutarea de sine a creatorului, la fel cum
caută sursa misterioasă de existență a prefrumosului fenomen: „El caută apa/ din care curcubeul/ își bea
frumuseţea și nefiinţa.”
5. Argumentează miza eului liric, în drumul spre propria identitate, pe două tipuri de cunoaștere:
luciferică și transcendentă.
Eul liric este în cautarea de sine a creatorului, a ființei, a poetului, deorece după cum observăm in
utimele versuri: „El caută apa din care bea curcubeul./ El caută apa/din care curcubeul/ își bea
frumuseţea și nefiinţa”. După cum știm obiectul cunoaşterii luciferice e întotdeauna un mister care, de
o parte, se arată prin semnele sale, dar în același timp, se ascunde după semnele sale. Exact acest fapt îl
observăm în opera lui Blaga, unde avem curcubeul care se arată prin propria sa existență, dar sursa care
generează frumusețea și neființa lui vor râmăne mereu o enigmă.
Cunoașterea transcedentă însă accentuează călătoria dincolo de limitele gândirii umane. Blaga
mereu caută în necunoscut, neputând să pătrundă nici o taină până la capăt, deaorece acestea dezvăluie
un alt mister incert: „Sufletul lui e în căutare,/în mută, seculară căutare/de totdeauna,/și pînă la cele din
urmă hotare.”
6. Titlul poeziei constă dintr-un singur termen „Autoportret”, care face referire la subiectul
operei, deoarece poezia lui Blaga oferă o explicație a propriei forme de cunoaștere, a propriilor
aspiratii, fiind astfel un autoportret spiritual. Autorul face o succintă autodescriere a propriei ființe,
asociindu-se cu o lebădă „Lucian Blaga e mut ca o lebădă”. Lebăda fiind o pasăre imaculată, care, prin
graţia sa, constituie o vie epifanie a luminii. De asemenea este un simboli al purității, nevinovăţiei,
fiind asociată înţelepciunii, iniţierii și evlaviei spirituale, poetului și poeziei. Deci titlul operei este cu
siguranță potrivit, opera în sine fiind un autoportret al marelui poet.
2. Demonstrează, prin idei concludente, că poezia este o artă poetică, o cheie de lectură pentru
alte texte blagiene.
Arta poetică este un concept, ce desemnează un ansamblu de norme sau reguli privind „nașterea“
sau „facerea“ poeziei, ori, în general, tehnica literaturii – cu abordări dinspre genuri sau specii literare,
dinspre prozodie, figuri de stil, compoziție, stilistică. Este cunoscut că volumul de debut în poezie al
lui Lucian Blaga se deschide cu o remarcabilă ars poetica a expresionismului. La fel este și această
poezie, deoarece tema acesteia este trăirea internă, creația și soarta omului de geniu.
”Autoportret” este o operă în care poetul-filozof explică propria formă de cunoaștere, propriile aspirații
– un „autoportret” spiritual, fiind o artă poetică.