SUBIECTUL al II-lea

TEXTUL EPIC

1. Prezintă, în minimum 50 de cuvinte, perspectiva narativă/ tehnica narativă din următorul

fragment:
„Am iubit-o...
Era micuţă, şi albă, şi gingaşă, şi blândă... Buzele ei zâmbeau mereu, mereu, dar zâmbetul îi părea
adumbrit de o melancolie stranie, care-i lăcrima veşnic în ochii albaştri, gânditori. Şapte ani n-am
observat tristeţea sufletului ei! N-am vrut sau n-am putut? Nu ştiu... Când am descoperit-o, însă, era prea
târziu. Până atunci parcă umblasem cu ochii închişi, orbiţi sau îmbătaţi de fericire... Fericire! Fericire!
Cumplită e uneori îmbrăţişarea fericirii!
Era tăcută şi plăpândă ca o floare sfioasă, pripăşită într-un pământ străin. Asculta cu ochii mari,
miraţi şi parcă nici nu înţelegea potopul vorbelor mele de iubire veşnic nerăbdătoare, veşnic lacomă,
veşnic aceeaşi. Îmi era însă mai dragă aşa. Uluirea şi nepriceperea ei îi dădeau o înfăţişare de naivitate
feciorelnică şi o nevinovăţie care-mi tulburau neîncetat sufletul şi simţurile. Trecuseră ani de când era
nevasta mea şi mereu părea o fetiţă nedumerită, mereu avea farmecul noutăţii. Mă simţeam bărbatul cel
mai iubitor din lume şi cel mai fericit, fiindcă toată fiinţa mea n-o mai râvnea decât pe Anişoara...”
(Liviu Rebreanu, „Cântecul lebedei”)

Model de analiză

Fragmentul citat din opera „Cântecul lebedei” de Liviu Rebreanu surprinde impresiile,
frământările şi trăirile personajului-narator cu privire la soţia sa, Anişoara.
În ceea ce priveşte formula (tehnica) narativă, autorul optează pentru focalizarea internă, prin
care sunt dezvăluite trăirile unui singur personaj, ale naratorului implicat (personaj). Bărbatul îşi
exprimă sentimentul unei iubiri profunde, dar şi îndoiala privind afecţiunea femeii faţă de el. Viaţa
interioară a naratorului-personaj este, aşadar, prezentată prin tehnica introspecţiei, dintr-o perspectivă
subiectivă. Caracterul confesiv al discursului epic este exprimat prin mărcile lexico-gramaticale ale
subiectivităţii, precum: persoana I a verbelor – „n-am vrut”, „n-am putut”, a pronumelor personale – în
structurile „Îmi era însă mai dragă”, „mă simţeam” şi a adjectivelor posesive – „potopul vorbelor mele”,
„toată fiinţa mea”.
Ca mărci ale subiectivităţii, se remarcă şi o serie de enunţuri exclamative. De exemplu, exclamaţia
„Şapte ani n-am observat tristeţea sufletului ei!” exprimă uimirea bărbatului asociată cu o atitudine de
reproş autoadresat, cu privire la incapacitatea lui de a observa starea sufletească a femeii iubite.
Termenii cu sens evaluativ reprezintă, de asemenea, mărci ale subiectivităţii în textul citat.
Acestea sunt cuvintele prin care naratorul implicat o descrie pe femeia iubită, cuvinte care exprimă
admiraţia bărbatului şi denumesc o serie de calităţi ale femeii, precum frumuseţea, gingăşia, blândeţea:
„Era micuţă, şi albă, şi gingaşă, şi blândă...”.
În concluzie, prin focalizarea internă, sunt surprinse impresiile şi atitudinea personajului-narator
faţă de soţia sa, Anişoara.

2. Prezintă, în minimum 50 de cuvinte, o modalitate de caracterizare a personajului/

caracterizarea personajului din fragmentul citat.

Fragmentul citat din opera „Cântecul lebedei” de Liviu Rebreanu surprinde impresiile,
frământările şi trăirile personajului-narator cu privire la soţia sa, Anişoara.
 În ceea ce priveşte formula narativă, autorul optează pentru focalizarea internă, prin care sunt
dezvăluite trăirile unui singur personaj, ale naratorului implicat. Bărbatul îşi exprimă sentimentul unei
iubiri profunde, dar şi îndoiala privind afecţiunea femeii faţă de el.
Figura femeii se conturează prin caracterizare directă şi dintr-o perspectivă subiectivă, aceea a
naratorului-personaj, aflat aici în ipostaza unui bărbat îndrăgostit de soţia sa. Acesta remarcă o serie de
calităţi ale femeii, prin care sunt creionate cele două tipuri de portret – fizic şi moral. Trăsăturile sunt
exprimate, în primul rând, prin enumeraţia câtorva adjective la începutul fragmentului citat, enumeraţie
care evidenţiază frumuseţea, gingăşia, blândeţea femeii: „Era micuţă, şi albă, şi gingaşă, şi blândă...”.
Bărbatul remarcă un contrast puternic între caracterul lui pasional şi „nepriceperea ei”. Totodată,
el observă pe chipul ei o undă de tristeţe, pe care a descoperit-o prea târziu. Totuşi, această tristeţe nu a
redus din farmecul femeii, pentru care bărbatul simte în continuare o dragoste profundă şi alături de care
se simte fericit.
Aşadar, prin tehnica introspecţiei, sunt dezvăluite frământările bărbatului provocate de atitudinea
reţinută a femeii iubite.

3. Explică, în minimum 50 de cuvinte, semnificaţia fragmentului citat, prin ilustrarea a două

trăsături ale genului epic.

Fragmentul citat din opera „Cântecul lebedei” de Liviu Rebreanu surprinde impresiile,
frământările şi trăirile personajului-narator cu privire la soţia sa, Anişoara.
Apartenenţa la genul epic se justifică prin câteva trăsături specifice.
Textul epic presupune relatarea unor evenimente în care sunt implicate personaje. În fragmentul
citat, sunt menţionate două personaje: naratorul implicat (personaj) şi Anişoara, soţia sa. Figura femeii se
conturează prin caracterizare directă şi dintr-o perspectivă subiectivă, aceea a naratorului-personaj, aflat
aici în ipostaza unui bărbat îndrăgostit de soţia sa. Viaţa interioară a naratorului-personaj este, aşadar,
prezentată prin tehnica introspecţiei, dintr-o perspectivă subiectivă: „Şapte ani n-am observat tristeţea
sufletului ei! N-am vrut sau n-am putut? Nu ştiu...”.
De asemenea, ca mod de expunere specific, se remarcă naraţiunea, care, în fragmentul citat,
interferează cu descrierea: „Când am descoperit-o, însă, era prea târziu. Până atunci parcă umblasem cu
ochii închişi, orbiţi sau îmbătaţi de fericire...”. Prin intermediul descrierii, este creionat portretul mixt
(fizic şi moral) al Aurorei: „Era micuţă, şi albă, şi gingaşă, şi blândă...”.
În concluzie, personajele implicate în acţiune şi naraţiunea ca mod de expunere specific
demonstrează apartenenţa textului citat dat la genul epic.

4. Prezintă, în minimum 50 de cuvinte, perspectiva narativă/ tehnica narativă din următorul

fragment:
„Ocoliră prin dreapta. În spatele castelului, la vreo sută de paşi, se afla vechiul conac, vast, scund,
înfipt parcă pe jumătate în pământ, cu un cerdac sprijinit pe stâlpi care împodobea faţada ca un portic
primitiv.
Bătrânul Iuga continua a-şi păstra locuinţa în care s-a născut şi, cum el şedea aproape permanent
la ţară, casa veche părea mai vie decât cea nouă.
– Asta e împărăţia noastră! zise Grigore când ajunseră iarăşi în faţa castelului unde aştepta ajutorul
vizitiului în semn că a descărcat tot ce fusese în brişcă.
Pe Titu Herdelea îl rodea demult o întrebare pe care totuşi parcă nu îndrăznea s-o rostească.
Acum, ca şi când ar fi fost pe punctul să se despartă pentru totdeauna de lămuririle lui Grigore, întrebarea
îl durea. O puse subit, cu o privire arzătoare:
2
 – Mi-ai arătat atâtea moşii boiereşti, moşii peste moşii, mari şi frumoase. Dar pământurile
oamenilor unde sunt?
Grigore Iuga tresări. Nu aşteptase acum întrebarea, deşi, pe când îi explica, pe drum, în câteva
rânduri, i-a fulgerat şi lui prin minte. Îşi reveni repede şi răspunse:
– Apoi, vezi, pământurile oamenilor, asta e chestia ţărănească!...” (L. Rebreanu, „Răscoala”)

Fragmentul citat din opera „Răscoala” de Liviu Rebreanu surprinde vizita lui Titu Herdelea la
moşia lui Grigore Iuga, ceea ce prilejuieşte un dialog între cele două personaje.
În ceea ce priveşte tehnica narativă, autorul optează pentru focalizarea zero, prin care naratorul
omniscient pătrunde în conştiinţa personajelor şi le dezvăluie gândurile şi trăirile. În felul acesta, sunt
redate frământările lui Titu Herdelea generate de contrastul dintre bogăţia familiei Iuga şi sărăcia
ţăranilor: „Pe Titu Herdelea îl rodea demult o întrebare pe care totuşi parcă nu îndrăznea s-o rostească.
Acum, ca şi când ar fi fost pe punctul să se despartă pentru totdeauna de lămuririle lui Grigore, întrebarea
îl durea.” Naratorul omniscient surprinde şi reacţia interioară a lui Grigore Iuga la întrebarea despre
pământurile ţăranilor: „Nu aşteptase acum întrebarea, deşi, pe când îi explica, pe drum, în câteva rânduri,
i-a fulgerat şi lui prin minte.”.
Întâlnirea celor două personaje este redată dintr-o perspectivă obiectivă, aşadar într-o manieră
neutră, detaşată, exprimată, la nivel morfologic, prin relatarea la persoana a III-a a verbelor şi a
pronumelor, în cuvinte şi structuri precum: „ocoliră”, „se afla”, „s-a născut”, „îl rodea”, „îl durea”.
În concluzie, discursul epic este construit prin tehnica focalizării zero, care conferă obiectivitate
relatării.

5. Prezintă, în minimum 50 de cuvinte, perspectiva narativă/ tehnica narativă din următorul

fragment:
„Mergând într-o zi acolo cu Pantazi, către amiazi, dădeam de o tânără, nouă necunoscută […]. La
intrarea noastră, ridicând capul, roşi până în albul ochilor. Văzui atunci pe Pantazi, palid ca un mort,
ducându-şi mâna la inimă: «Doamne, îl auzii şoptind, cum îi seamănă!»
Făceam astfel cunoştinţa «duduii» Ilinca Arnoteanu. Ştiam că mai era o fată, cea mai mică, pe care
o luase din leagăn să o crească o soră a maioresei, de la Piatra-Neamţ, văduvă cu dare de mână şi fără
copii. Cei şaisprezece ani ai Ilincăi se depănaseră alintaţi în pacea acelui romantic ţinut cu zări tainice...
Blajinul soare moldovenesc îi cruţase poleiala stinsă a cosiţelor şi albeaţa sidefie a pielei, aproape
nefireşti amândouă […]. Părinţii erau cum nu se poate mai mândri de dânsa […]; Ilinca fusese
întotdeauna premiantă întâia şi se pregătea să treacă două clase într-un an […].
Primisem s-o ajut să-şi revadă câteva «materii» la cari se credea mai slabă. Între timp, mai vorbind
şi de una-alta, m-a uimit cât de cuminte cap avea, ce sănătos judeca şi limpede. Spunându-i odată ce rar e
să găseşti pe cineva care să înveţe ca dânsa numai de plăcere, îmi observă că ea învăţa cu plăcere, dar de
nevoie, ca să aibă o meserie.”
(Mateiu Caragiale, „Craii de Curtea-Veche”)

6. Prezintă, în minimum 50 de cuvinte, o modalitate de caracterizare a personajului/

caracterizarea personajului din fragmentul citat de la exerciţiul 5.

3
 7. Prezintă, în minimum 50 de cuvinte, perspectiva narativă/ tehnica narativă din următorul
fragment:

„Birjarul a închis portiţa în urma ei şi, în clinchet de zurgălăi, Adela s-a dus. De pe canapeaua de
dinainte, şi-a mai scos capul de câteva ori din landou1, cu fluturări de voal – voalul care-mi dezmierdase
buzele pe drumul spre Văratic şi pe care de atunci nu şi-l mai pusese niciodată – şi, la o cotitură a
drumului, după o dugheană dărăpănată, dispăru într-o singură clipă cea din urmă fluturare a voalului roz.
În acest moment începu trecutul. Ca o muzică de pe alte tărâmuri, reflectată într-un ecou, erau
toate câte se petrecuseră în zilele fierbinţi ale verii, care trecuse şi ea... Cetatea Neamţului, Văraticul,
Ceahlăul, drumurile pline de soare, nopţile cu lună îmi apăreau acum ca un cortegiu al verii, care defilase
repede şi dispăruse după orizont, condus de Adela.
«Fost-a, n-a fost, ori a fost vis?» Cuvintele astea simple, puţin cam ridicole, scrise cu litere
chirilice într-o carte veche de stihuri, mă obsedează.
Mă duc sub copacul mare, unde i-am spus cândva, odinioară... Da, i-am spus... I-am spus stângaci,
ofensator de stângaci, subliniind că nu vreau să-i spun, dar i-am spus! Atunci mi-a dat mâna ei mică şi
rece şi puţin din braţul ei rotund cu miros de ambră2, când i-am simţit inima în pulsul care bătea alarmat
sub buzele mele.” (G. Ibrăileanu, „Adela”)

landou – trăsură luxoasă cu patru locuri aşezate faţă în faţă

1

ambră – substanţă cu miros de mosc, formată în intestinul unei specii de caşalot şi care se întrebuinţează în
2

parfumerie

8. Prezintă, în minimum 50 de cuvinte, o modalitate de caracterizare a personajului/

caracterizarea personajului din fragmentul citat de la exerciţiul 7.

9. Prezintă, în minimum 50 de cuvinte, perspectiva narativă/ tehnica narativă din următorul

fragment:

„Cânta din ce în ce mai aprins, mai izolat în fericirea lui neînţeleasă, trecând din Debussy în
Chopin şi Mozart, fermecându-se de prăpăstiile acestea adânci pe care le sărea. În cele din urmă, se opri
câteva clipe, cu mâinile deasupra clapelor, parcă ar fi încercat să-şi amintească ceva, şi începu să cânte
suita lui de lieduri, Stele căzătoare. [...] Se născuseră în nopţile din iarna aceasta, când renunţase la
jurnalul lui intim: le compusese mai ales pentru el şi pentru Nora. Gândul că Nora nu-şi va recunoaşte
prezenţa în toate aceste melodii, deşi crescuseră chiar în după-amiezele lor, îl entuziasma.
Petru nu auzi uşa deschizându-se şi nu observă intrarea celor două domnişoare Lecca. Fetele
rămaseră lângă uşă, ţinându-se strâns de mână, nemişcate. Nu înţelegeau prea bine ce aud. [...]
Petru continua să cânte, fericit. Terminase ultimele „stele căzătoare” şi reluase bucăţile din mijloc,
care îi plăceau mai mult, care erau mai mult ale sale. Apoi se opri brusc. Simţise prezenţa celor două fete
alături de el. Altădată, spionajul acesta l-ar fi înfuriat. Dar acum i se părea firesc. Totul i se părea firesc
pentru fericirea lui. Ar fi putut veni chiar păsările, pe marginea ferestrei...”
(Mircea Eliade, „Huliganii”)

4
 10. Prezintă, în minimum 50 de cuvinte, perspectiva narativă/ tehnica narativă din următorul
fragment:
„De-mi părea bine?
Dar se-nţelege că-mi părea bine.
Când mi-l aduc aminte pe dânsul, mi se desfășoară înaintea ochilor întreaga lume a tinereţelor, cu
toate farmecele ei, acuma perdute pentru totdeauna; și niciunul dintre noi toţi, care împreună am trecut
prin acea lume, nu poate să se gândească la tinereţele sale fără ca să-i treacă, așezat, retras și întotdeauna
înţelept, Budulea Taichii pe dinaintea ochilor, pentru că Budulea nu era numai al Taichii, ci și al nostru al
tuturora.
Mie, îndeosebi, mi se cuvenea oarecare întâietate la împărţeala părerilor de bine, pentru că eu îl
știam încă din copilărie și eram prieten chiar și cu Budulea cel bătrân. […]
Întorcându-mă acasă după cele dintâi ceasuri petrecute la școală, sufletul îmi era plin de
minunăţiile ce văzusem. Închipuirea mea de copil era prea slabă spre a putea aduna atâta sumedenie de
copii la un loc, și toţi acești copii, pe care îi văzusem acum în aievea, ședeau tăcuţi, nemișcaţi și cu ochii
ţintiţi la învăţător: îmi era ca și când m-aș fi întors din altă lume, și când maica mă întreba ce-am văzut la
școală, în uimirea mea nu știam să-i spun altceva decât c-am văzut pe Huţu lui Budulea plimbându-se
[…] și că acum nu-l mai cheamă Huţu, ci Mihail Budulea, ca pe taică-său cel cu cimpoile.”
(Ioan Slavici, „Budulea Taichii”)

7. Explică, în minimum 50 de cuvinte, semnificaţia fragmentului citat de la exerciţiul 5, prin

ilustrarea a două trăsături ale genului epic.

8. Prezintă, în minimum 50 de cuvinte, perspectiva narativă/ tehnica narativă din următorul

fragment:
„Mi-am dat seama că nu se gândea întotdeauna la o eventuală despărţire; asemenea gânduri,
cumplite, le respingea cu dârzenie întreaga ei fiinţă. Dar bănuia că viaţa aceasta, trăită împreună clipă de
clipă, miracolul acela, a două făpturi necontenit prezente una pentru alta, nu va putea dura. Îşi dădea
seama, zărindu-mă uneori în faţa raftului cu cărţi, că în curând mă va cuprinde vechea mea patimă şi că
atunci munca mă va fura de lângă ea ceasuri şi zile întregi. Ştia că setea mea de creaţie, de scris, a fost
numai adormită, că ea nu va putea fi definitiv stinsă. Se împăcase cu acest destin – despărţirea noastră
pentru lungi, chinuitoare intervale – dar l-ar fi voit cât mai târziu împlinit. Câteodată îşi spunea că e
imorală cu dragostea ei strivitoare, că un om nu poate trăi fără să muncească şi mai ales un artist nu are
dreptul să-şi îngroape talentul într-o dragoste fericită şi pentru fiinţa ei cinstită îndoielile acestea erau
chinuitoare. Dar întotdeauna sfârşea prin a-şi spune că, moral sau imoral, bine sau rău, toate acestea n-au
nimic de-a face cu adevărata, tainica dragoste; că întâlnirea noastră este singurul lucru esenţial, real, iar
toate celelalte – muncă, creaţie, talent, onoare şi câte vor mai fi – nu preţuiesc nimic, căci toate sunt
zădărnicii omeneşti ale pământului…”
(Mircea Eliade, „Nuntă în cer”)
9. Prezintă, în minimum 50 de cuvinte, perspectiva narativă/ tehnica narativă din următorul
fragment:

12. Explică, în minimum 50 de cuvinte, semnificaţia fragmentului citat de la exerciţiul 10, prin
ilustrarea a două trăsături ale genului epic.
5