MODEL II – PERSPECTIVĂ SUBIECTIVĂ

Am iubit-o…
Era micuţă, şi albă, şi gingaşă, şi blândă… Buzele ei zâmbeau mereu,
mereu, dar zâmbetul îi părea adumbrit de o melancolie stranie, care-i lăcrima
veşnic în ochii albaştri, gânditori. Şapte ani n-am observat tristeţea sufletului
ei! N-am vrut, sau n-am putut? Nu ştiu… Când am descoperit-o, însă, era prea
târziu. Până atunci parcă umblasem cu ochii închişi, orbiţi sau îmbătaţi de
fericire… Fericire! Fericire! Cumplită e uneori îmbrăţişarea fericirii!
Liviu Rebreanu, ,,Cântecul lebedei” (fragment)

Perspectiva narativă are în vedere relaţia instituită între narator şi

universul ficţional propus de textul narativ. În studiile moderne asupra naraţiei, a
fost introdus termenul de ,,focalizare”, ca selecţie a informaţiei narative.
Textul în discuţie propune o perspectivă narativă subiectivă,
corespunzătoare unui narator ce relatează faptele la persoana I. Astfel, aflăm că
naratorul-personaj îşi exprimă ideile, gândurile, frământările referitoare la
femeia iubită: ,,Am iubit-o”, ,,Şapte ani n-am observat tristeţea”. Interogaţia
retorică ,,N-am vrut, sau n-am putut?” exprimă regretele, imposibilitatea
întoarcerii pentru a recupera timpul de mult pierdut. O fericire prea mare a celui
ce iubeşte camuflează realele ei sentimente, tristeţea de pe chipul femeii nu pare
a fi observată la timp.
În concluzie, textul selectat din ....., prezintă o perspectivă narativă
subiectivă, cu focalizare internă şi viziune ,,împreună cu”. Acest tip de naraţie
implică operei un caracter personal, necreditabil. Lipsa omniscienţei este
evidentă în naraţia de tip subiectiv.